episod psihotic acut... rog sfatul unui psihiatru
Pentru Glady
Iti multumesc ca mi-ai impartasit putin din viata ta si din cea a sotiei tale.Recunosc ca povestea voastra imi da putina siguranta si speranta in ceea ce priveste viitorul meu. Multa vreme am crezut ca oamenii cu adevarat buni nu mai exista pe acest pamant sau, daca exista, sunt foarte putini. Ceea ce va leaga pe tine si pe sotia ta este o legatura profunda, o iubire care inseamna mai mult decat toti banii din lume, decat toate placerile aparente ale vietii. Am fost dezamagita in iubire (ceva foarte comun de altfel) si mi-am pierdut increderea, nu in barbati, ci in mine. Incerc in fiecare zi sa mi-o recastig sau, pt inceput, sa dau impresia ca aceasta incredere exista. In mijlocul celui de-al doilea episod psihotic, cel cu religia, mi-am dat seama singura ca ceva nu e in regula cu mine si am mers benevol la doctor. Inainte de asta m-am documentat putin despre psihoze si am gasit un articol despre personalitatea evitanta. Pe masura ce citeam mi-am dat seama ca felul meu de a fi se potriveste intru totul. Asa am ajuns la concluzia ca sunt foarte influentabila din nevoia de a apartine unu nucleu ideatic (ca sa spun asa), unui set de reguli si principii dupa care sa ma ghidez (ca dovada faptul ca am cochetat cu religia adventa si, in trecut, cu practica yoga, ducandu-le la extrem pe ambele).De aceea acum incerc sa nu ma mai arunc cu capul inainte si sa judec cat mai lucid ceea ce mi se intampla, ceea ce descopar, ceea ce mi se spune. E destul de complicat, dar am incredere ca voi reusi sa combat revenirea bolii, mai ales ca, daca exista riscul regresiei odata cu reducerea la 0 a medicamentatiei, aleg sa iau mereu tratamentul chiar daca asta inseamna ca nu voi putea avea copii. Ma ajuta mult sa stiu ca nu sunt singura cu astfel de probleme!
Numai bine si iti multumesc!
Iti multumesc ca mi-ai impartasit putin din viata ta si din cea a sotiei tale.Recunosc ca povestea voastra imi da putina siguranta si speranta in ceea ce priveste viitorul meu. Multa vreme am crezut ca oamenii cu adevarat buni nu mai exista pe acest pamant sau, daca exista, sunt foarte putini. Ceea ce va leaga pe tine si pe sotia ta este o legatura profunda, o iubire care inseamna mai mult decat toti banii din lume, decat toate placerile aparente ale vietii. Am fost dezamagita in iubire (ceva foarte comun de altfel) si mi-am pierdut increderea, nu in barbati, ci in mine. Incerc in fiecare zi sa mi-o recastig sau, pt inceput, sa dau impresia ca aceasta incredere exista. In mijlocul celui de-al doilea episod psihotic, cel cu religia, mi-am dat seama singura ca ceva nu e in regula cu mine si am mers benevol la doctor. Inainte de asta m-am documentat putin despre psihoze si am gasit un articol despre personalitatea evitanta. Pe masura ce citeam mi-am dat seama ca felul meu de a fi se potriveste intru totul. Asa am ajuns la concluzia ca sunt foarte influentabila din nevoia de a apartine unu nucleu ideatic (ca sa spun asa), unui set de reguli si principii dupa care sa ma ghidez (ca dovada faptul ca am cochetat cu religia adventa si, in trecut, cu practica yoga, ducandu-le la extrem pe ambele).De aceea acum incerc sa nu ma mai arunc cu capul inainte si sa judec cat mai lucid ceea ce mi se intampla, ceea ce descopar, ceea ce mi se spune. E destul de complicat, dar am incredere ca voi reusi sa combat revenirea bolii, mai ales ca, daca exista riscul regresiei odata cu reducerea la 0 a medicamentatiei, aleg sa iau mereu tratamentul chiar daca asta inseamna ca nu voi putea avea copii. Ma ajuta mult sa stiu ca nu sunt singura cu astfel de probleme!
Numai bine si iti multumesc!
pt yin
te rog mult ajuta ma cu un nume de un psihoterapeut bun si unde sal gasesc deoarece sunt in stare sa merg oriunde numai sa i fie bine
Multumesc din suflet
te rog mult ajuta ma cu un nume de un psihoterapeut bun si unde sal gasesc deoarece sunt in stare sa merg oriunde numai sa i fie bine
Multumesc din suflet
sad2,
cu placere iti recomand pe cineva foarte bun. -
cu placere iti recomand pe cineva foarte bun. -
Am citit in prospect ca depakine este un medicament pentru epilepsie.
Este corect recomandat in cazul schizofreniei cronice, in combinatie zilnica cu carbamazepina si diazepam, si respectiv cu fluanxol (injectabil la 3-4 saptamini) ?
Este corect recomandat in cazul schizofreniei cronice, in combinatie zilnica cu carbamazepina si diazepam, si respectiv cu fluanxol (injectabil la 3-4 saptamini) ?
Buna ziua doamna doctor Ileana Constantinescu si celorlalta forumisti eu sunt Ciocan si am 33 ani.Va rog frumos doamna doctor sa imi data un raspuns la ceea ce va voi scrie. Sunt bolnav psihic din 1998.La inceput am fost diagnosticat cu sindrom neuroasteniform.M-am imbolnavit, dupa parerea mea din cauza ca, din dorinta de a lua admiterea la facultate am invatat intr-un timp scurt foarte multa materie, cu mult peste puterea mea, peste capacitatea mea.La 4 ani dupa ce m-am imbolnavit, am avut o criza sau nu stiu cum sa ii spun cu urmatoarele manifestari:aveam impresia ca sunt urmarit de catre un coleg de camin, ca sa ma omoare.El imi transmitea prin telepatie ca vine sa ma omoare.De frica am plecat noaptea de acasa, cu medicamentele dupa mine(ca sa le iau in cazul ca ma prinde si sa ma omor inainte de a ma omora el)Am mers printr-o padure din apropiere fugind, el transmitandu-mi telepatic ca e in urma mea.Doctorul la care urmam mi-a dat fluanxol(o data la o luna injectabil)cu diagnosticul de psihoza discordanta.Dupa 3-4 ani cu fluanxol au aparut anumite manifestari care l-au fc pe doctor sa mi-l bage la 3 saptamani.La 2 ani dupa aceea au aparut alte manifestari, astfel doctorul m-a pus sa-l fac la 2 saptamani.Si acum sa va spun ce manifestari am:in prezent lucrez ca paznic la o firma.Eu stau la servici intr-o rulota, unde este si un pat de dormit.Seful meu mi_a zis la un moment dat ca s-a zbatut sa ofere rulota paznicilor, unde poate sa si doarma(paznicii), si caunii i-au cerut sa le-o vanda, dar el nu a facut-o tocmai ptr ca sa doarma paznicii in ea.Acest lucru nu mi s-a parut deloc un lucru rau.Dar dupa o perioada de timp, cana ma gandesc la acest lucru(la rulota oferita si la faptul ca i s-a cerut sa o vanda), il vad ca pe un lucru rau si real(chiar daca la momentul initial nu mi s-a parut un lucru rau).Si asa mi se intampla la mai multe lucruri (le vad mai tarziu in rau, si nu in bine cum a fost la momentul initia).Tratamentul pe care il urmez este urmatorul:fluanxol injectabil(o data la 2 saptamani), levomepromazin, romparkin, nitrazepam(unul la culcare), doxepin(2 tablete la culcare), si mai nou rivotril, ca urmare a aparitiei unei stari de teama de oricine si de orice.Ce rugaminte am eu la dumneavoastra:as vrea sa stiu daca ceea ce se intampla cu mine(ca vad lucrurile in rau dupa un anumit timp)ar fi un simtomcare ar putea degenera intr-un nou episod din acesta.Ce parere aveti despre tratamentul pe care il urmez?In ultimul timp am si o teama de orice si de oricine.Va raman profund indatorat!Va multumesc mult!
Buna ziua,
Teama de care vorbiti si faptul ca vedeti lucurile intial bune ca rele ar putea sugera un nou episod, dar nu neparat. Oricum, deocamdata nu. Ramine de vazut, in general in situatiile astea timpul ramine sa raspunda la astfel de intrebari.Daca simtiti insa ca se amplifica senzatiile astea, trebuie ajustat tratamentul. In legatura cu acesta, in principiu este corect, dar este destul de vechi. In prezent exista tratamente mai noi, cu mai putine efecte adverse; daca acest tratament nu mai controleaza bine simptomele, intrebati psihiatrul de un antipsihotic mai nou.
Multa sanatate,
Dr. Ileana Constantin
Teama de care vorbiti si faptul ca vedeti lucurile intial bune ca rele ar putea sugera un nou episod, dar nu neparat. Oricum, deocamdata nu. Ramine de vazut, in general in situatiile astea timpul ramine sa raspunda la astfel de intrebari.Daca simtiti insa ca se amplifica senzatiile astea, trebuie ajustat tratamentul. In legatura cu acesta, in principiu este corect, dar este destul de vechi. In prezent exista tratamente mai noi, cu mai putine efecte adverse; daca acest tratament nu mai controleaza bine simptomele, intrebati psihiatrul de un antipsihotic mai nou.
Multa sanatate,
Dr. Ileana Constantin
Va multumesc din suflet domnisoara doctor Ileana Constantinescu
Sarut mana domnisoara Ileana Constantin Va contactez cu o rugaminte:as putea lua si eu id-ul dvs de pe net?cred ca banuiti ca numele pe care v-am scris in mesajul anterior nu este cel real, ptr a nu afla ceilalti care ma cunosc, identitatea m, ea.Asa ca o sa apar cu alt nume
Daca tot a venit vorba... am o curiozitate... dintre milioane de milioane de posibilitati de ID-uri... de ce ai ales "Ciocan" ? no offence...
Buna ziua. Am nevoie de sfaturi, nu stiu ce sa mai fac. Nu inteleg unde am gresit, ce rau am facut sa merit o asa pedeapsa.M-am crescut singura copilul de cand avea 10 luni, incercand sa-i fiu si mama si tata in acelasi timp. Ani de zile mi-a tremurat sufletul sa nu faca efort, sa nu stea in soare deoarece are o problema de sanatate si uneori face hemoragii mari ce necesita internari la Fudeni si perfuzii cu plasma. Mi-am luat si permis sa o duc la scoala. Am incercat sa-i ofer o viata frumoasa si fara lipsuri materiale. Dar.ceva s-a intamplat...a inceput sa plece la diverse prietene in apropiere de casa. Eu aveam incredere deplina in ea, ii vorbeam orice si credeam ca si ea procedeaza la fel. Dar am primit o palma. de la viata.
Pleca la diferite prietene, o credeam intr-un loc si ea era in alta parte, ma mintea cu nerusinare si eu o credeam. Bagam mana-n foc ca e un copil cuminte. Intr-o zi a luat pastile...ca nu o mai iubeste prietenul. Am crezut ca nu e asa grav, am vorbit cu ea si am crezut ca ma intelege. Dupa un an si-a pierdut cunostinta, a invinetit, si speriata am plecat la spital cu masina personala, deoarece salvarea a zis ca nu e disponibila. Mi-au zis sa o duc urgent.
Acolo a fost socul vietii...sau durerea unei mame care descopera ca nu-si cunoaste suficient copilul.care in fata mea arata o fata.iar in realitate era cu totul altfel.Nu pot sa spun mai mult, pana si gandul ca a putul fi asa nemernica ma doare.
Am zis ca trebuie sa uit, ca oricine merita o a doua sansa si sa o sprijin in continuare dar sa fiu mai atenta la ea, unde pleaca, ce face, cu cine se intalneste. Au stabilizat-o la spital dar doctora a zis ca ar fi bine sa-i fac niste investigatii suplimentare deoarece pierderea de cunostinta a fost prea mare si..sa nu ramana cu sechele sau sa se descopere ca are ceva din nastere, la cap. Am dus-o la Obregia, pentru inbvestigatii.era copilul meu totusi indiferent cat de mult gresise, niciodata nu m-am gandit s-o indepartez de mine. Incepuse sa ne spuna ca o ameninta prietenul, ba ca o urmareste avocatul lui.si diverse chestii urate care m-au facut sa-mi pierd cunostinta. Eu luasem hotararea sa mai am un copil si dupa ce am pirdut 2 sarcini...acum eram insarcinata in luna a 7-a...si am inceput sa am contractii + o tensiune mare. La spital perfuzii 3 saptamani si sub observatia unui minunat doctor (prof. B.G) de la Polizu, au oprit contractiile dar nu definitiv. Erau suportabile, eram fara putere, ametita de tot ce se intampla, dar am cerut externare deoarece vorbeam cu fiica mea la telefon si nu o mai recunosteam, vorbea aiurea, si-a dat hainele unei alte bolnave si parca rupsese legatura cu realitatea. Dar imi spunea ca ii e dor de mine si ma intreba unde sunt daca o mai iubesc. Mergea la ea zilnic sotul meu. Facea naveta intre cele 2 spitale.
I s-au facut pe rand: encefalograma, tomografie si RMN. Dupa primele 2 doctora a zis ca apare o umbra si e necesar rmn...pentru a fi siguri daca are ceva la cap. Am iesit din spital in ziua cand stiam ca se da rezultatul la RMN.si m-am dus direct la ea. cand mi-a spus dn. doctor ca e bine m-am bucurat si am cerut-o acasa. Nu-mi placea sa fie in acel mediu dar mi-a fost teama sa nu-si piarda iar cunostinta... a mai spus dn. doctor ca-si baga mana pe gat sa vomite, ca sa slabeasca deoarece i-a zis prietenul ca nu suporta grasele. Manca ca o obigam noi si fara sa o vedem isi provoca greata singura. Dn doct. mi-a dat-o dar a zis sa am grija sa-si ia tratamentul, sa o supraveghez si daca vrea sa o duc la scoala dar cate putin...sau sa o aman medical... ca e mai importanta sanatatea ei. Dar a zis sa o lasam pe ea sa hotarasca si asa am facut. Era in clasa a Xii si mai avea o luna de scoala. Era in prag de bacalaureat. Am ajutat-o cat am putut si cum am crezut ca e mai bine. Am dus-o la scoala doar la teze...note avea suficiente. A terminat anul. S-a inscris la Bac. Dar la fiecare proba de la emotii a inceput hemoragia. Eu am fost si am adus la cunostinta comisiei problema ei de sanatate si i-am rugat sa cheme salvarea si sa-i faca o injectie cu fitomenadion si etamsilat, (uneori asa i se hemoragia) si...sa scape de bac...sa nu ramana pentru toamna de sustinut vreo proba, sau sa piarda bacul. Era foarte bucuroasa ca da bacul cu colegii si ca nu rapeta anul si asta ma bucura.
La externare diagnosticul a fost ( episod psihotic) si i s-a dat tratament cu rispen de 2 mg si ziprexa de 5mg, nu stiu daca nu cumva trebuia sa scriu 0, 2 si 0, 5. si romparchin o pastila - acesta doar 3 luni. M-am dus cu ea la control in fiecare luna. Dupa 6 luni doctora a zis sa ia numai ziprexa. Timp de 1 an. A 13 luna a luat o pastila 1 zi iar in ziua urmatoare pauza si parea ca totul e bine. Evolutia era favorabila. Dar bucuria nu mi-a fost de lunga durata. A inceput dupa cateva saptamani iar sa nu mai manance. Se ascundea de mine.o simteam. Cadea pe ganduri, ma evita...nu vorbea mai deloc cu mine. Mi-a spus ca ar vrea sa faca scoala de soferi si am zis sa-i fac si aceasta placere. Are examen pe 17 dec. Iar intr-o zi m-am trezit cu ea ca pleaca de acasa la o fosta colega care e dansatoare la bara intr-un club, ca nu poate sa stea langa mine toata viata, ca eu o pun sa se imbrace decent, nu asa cum si-ar dori. Ca o cert ca nu-si face curat si cate aberatii.
Am fost la pol. dar mi-au spus ca e majora si nu au ce-i face daca asa hotaraste ea. In cele 3 zile nu mai stiam ce sa fac...am vorbit la tel si a venit acasa. Era apatica, nu a vrut sa o duc sa stea de vorba cu psihiatrul si am lasat-o, dar din ce in ce avea un comportament mai ciudat. Din octombrie de la inceperea facultatii, se farda prea mult, intarzia prea mult de la terminarea cursurilor, a inceput sa lipseasca de acasa noaptea, cand era acasa, nu facea nimic...doar se pieptana, se farda, se proba cu diverse haine si toata noaptea vorbea la telefon. Cand la un tel cand la calalalt. Daca era la calculator si intram eu si sotul meu in camera, inchidea mess-ul repede sa nu vedem cu cine vorbeste. A inceput sa apara acasa cu diverse chestii, de imbracat, farduri de firma, calculator, pantaloni, cisme, lentile de contact vreo 3 perwechi, in fiecare zi cu ceva. Cu noi numai vorbea mai deloc. Nu am vazut-o citind ceva sau sa-mi ceara materiale pentru vreun referat. A inceput sa se imbrace din ce in ce mai aiurea cu acele haine care nu stiu de unde proveneau. La intrebari imi spunea s-o las in pace. Ca i le-a luat prietenul. Nu mai conta nimic din toate povetele date de-a lungul timpului, eu nu mai insemnam nimic.Am intrebat-o intr-o zi ce cursuri a avut si mi-a adus orarul, nu a stiut sa-mi spuna. Apoi i-am zis sa-mi arate cursurule...le-a cautat in geanta...a umblat in diverse hartii, ca mai apoi sa-mi zica ca le-a imprumutat unei colege..!!!??.Daca am intrebat-o ce e cu ea...mi-a zis ca nimic si a plecat in cealalta camera. Am sunat doctora psih. si in ziua urmatoare ne-am dus la cabinetul dansei. A mers dar tot drumul 30 km dus si 30 intors nu a vorbit cu mine. Acolo am vorbit amandoua cu doamna doctor care i-a spus ca nu-i place cum arata ca a slabit enorm si e ca un copil de 12 ani, ca arata altfel de cum o stia si nu e o schimbare in bine, i-a pus diverse intrebari si a spus ca ar fi bine sa faca o sedinta la psiholog saptamanal...dar si tratament cu ziprexa, acelasi pa care-l avusese si inainte. Pe reteta era diagnostic , , Tulburare Bipolara",.
In ziua urmatoare a plecat ca pleaca la scoala si nu s-a mai intors...am sunat-o si nu voia sa-mi raspunda. Mi-a dat un msj ca e bine si nu mai vine acasa.
Dupa mai multe insistente a raspuns la telefon ca sa-mi zica ca din cauza noastra nu are permis auto mai demult ca am indopat-o cu medicamente, ca toate proastele conduc, ca ea nu are nimic si ca de ce nu am dus-o la alt psihiatru, nu la cea care o tratase inainte.si multe bazaconii...ca o certam sa-si faca patul...sa fie ordine in camera...sa manance...ca nu vorbim frumos cu ea...Ca nu are un colt al ei in care sa faca numai ce vrea ea si ca nu mai vrea sa stea langa mine, ca am conceptii invechite. Ca s-a intors prima data sperand ca noi ne schimbam dar nu s-a intamplat nimic.
Am incercat sa-i explic ca a facut multe greseli si ca i-am fost alaturi mereu, sprijinind-o de fiecare data dar nu aveam cu cine vorbi, parca nu e ea. Spunea ca nu o intelegem noi, ca , , prietena" ei si-a facut griji pt ea cand a fost la spital, ca i-a dat numai povete bune. Nu-mi venea sa cred ce-mi auzeau urechile.nu mai stiu ce sa fac...am plans...nu pot manca, nu am putut sa dorm.nu stiu pe ce cale sa o mai apuc. CE MA SFATUITI???
Cum s-o mai ajut? Mi se pare ca s-au epuizat toate posibilitatile. Imi pun des in gand intrebarea: de ce mi se intampla asa ceva? Imi fac griji ca va da examen la scoala de soferi si va lua permis iar tratament nu va face... as vrea sa nu fie un pericol atat pentru ea cat si pentru cei din jur. Sunt o manma disperata...va rog sa-mi dati un sfat urgent ! ! ! !
Pleca la diferite prietene, o credeam intr-un loc si ea era in alta parte, ma mintea cu nerusinare si eu o credeam. Bagam mana-n foc ca e un copil cuminte. Intr-o zi a luat pastile...ca nu o mai iubeste prietenul. Am crezut ca nu e asa grav, am vorbit cu ea si am crezut ca ma intelege. Dupa un an si-a pierdut cunostinta, a invinetit, si speriata am plecat la spital cu masina personala, deoarece salvarea a zis ca nu e disponibila. Mi-au zis sa o duc urgent.
Acolo a fost socul vietii...sau durerea unei mame care descopera ca nu-si cunoaste suficient copilul.care in fata mea arata o fata.iar in realitate era cu totul altfel.Nu pot sa spun mai mult, pana si gandul ca a putul fi asa nemernica ma doare.
Am zis ca trebuie sa uit, ca oricine merita o a doua sansa si sa o sprijin in continuare dar sa fiu mai atenta la ea, unde pleaca, ce face, cu cine se intalneste. Au stabilizat-o la spital dar doctora a zis ca ar fi bine sa-i fac niste investigatii suplimentare deoarece pierderea de cunostinta a fost prea mare si..sa nu ramana cu sechele sau sa se descopere ca are ceva din nastere, la cap. Am dus-o la Obregia, pentru inbvestigatii.era copilul meu totusi indiferent cat de mult gresise, niciodata nu m-am gandit s-o indepartez de mine. Incepuse sa ne spuna ca o ameninta prietenul, ba ca o urmareste avocatul lui.si diverse chestii urate care m-au facut sa-mi pierd cunostinta. Eu luasem hotararea sa mai am un copil si dupa ce am pirdut 2 sarcini...acum eram insarcinata in luna a 7-a...si am inceput sa am contractii + o tensiune mare. La spital perfuzii 3 saptamani si sub observatia unui minunat doctor (prof. B.G) de la Polizu, au oprit contractiile dar nu definitiv. Erau suportabile, eram fara putere, ametita de tot ce se intampla, dar am cerut externare deoarece vorbeam cu fiica mea la telefon si nu o mai recunosteam, vorbea aiurea, si-a dat hainele unei alte bolnave si parca rupsese legatura cu realitatea. Dar imi spunea ca ii e dor de mine si ma intreba unde sunt daca o mai iubesc. Mergea la ea zilnic sotul meu. Facea naveta intre cele 2 spitale.
I s-au facut pe rand: encefalograma, tomografie si RMN. Dupa primele 2 doctora a zis ca apare o umbra si e necesar rmn...pentru a fi siguri daca are ceva la cap. Am iesit din spital in ziua cand stiam ca se da rezultatul la RMN.si m-am dus direct la ea. cand mi-a spus dn. doctor ca e bine m-am bucurat si am cerut-o acasa. Nu-mi placea sa fie in acel mediu dar mi-a fost teama sa nu-si piarda iar cunostinta... a mai spus dn. doctor ca-si baga mana pe gat sa vomite, ca sa slabeasca deoarece i-a zis prietenul ca nu suporta grasele. Manca ca o obigam noi si fara sa o vedem isi provoca greata singura. Dn doct. mi-a dat-o dar a zis sa am grija sa-si ia tratamentul, sa o supraveghez si daca vrea sa o duc la scoala dar cate putin...sau sa o aman medical... ca e mai importanta sanatatea ei. Dar a zis sa o lasam pe ea sa hotarasca si asa am facut. Era in clasa a Xii si mai avea o luna de scoala. Era in prag de bacalaureat. Am ajutat-o cat am putut si cum am crezut ca e mai bine. Am dus-o la scoala doar la teze...note avea suficiente. A terminat anul. S-a inscris la Bac. Dar la fiecare proba de la emotii a inceput hemoragia. Eu am fost si am adus la cunostinta comisiei problema ei de sanatate si i-am rugat sa cheme salvarea si sa-i faca o injectie cu fitomenadion si etamsilat, (uneori asa i se hemoragia) si...sa scape de bac...sa nu ramana pentru toamna de sustinut vreo proba, sau sa piarda bacul. Era foarte bucuroasa ca da bacul cu colegii si ca nu rapeta anul si asta ma bucura.
La externare diagnosticul a fost ( episod psihotic) si i s-a dat tratament cu rispen de 2 mg si ziprexa de 5mg, nu stiu daca nu cumva trebuia sa scriu 0, 2 si 0, 5. si romparchin o pastila - acesta doar 3 luni. M-am dus cu ea la control in fiecare luna. Dupa 6 luni doctora a zis sa ia numai ziprexa. Timp de 1 an. A 13 luna a luat o pastila 1 zi iar in ziua urmatoare pauza si parea ca totul e bine. Evolutia era favorabila. Dar bucuria nu mi-a fost de lunga durata. A inceput dupa cateva saptamani iar sa nu mai manance. Se ascundea de mine.o simteam. Cadea pe ganduri, ma evita...nu vorbea mai deloc cu mine. Mi-a spus ca ar vrea sa faca scoala de soferi si am zis sa-i fac si aceasta placere. Are examen pe 17 dec. Iar intr-o zi m-am trezit cu ea ca pleaca de acasa la o fosta colega care e dansatoare la bara intr-un club, ca nu poate sa stea langa mine toata viata, ca eu o pun sa se imbrace decent, nu asa cum si-ar dori. Ca o cert ca nu-si face curat si cate aberatii.
Am fost la pol. dar mi-au spus ca e majora si nu au ce-i face daca asa hotaraste ea. In cele 3 zile nu mai stiam ce sa fac...am vorbit la tel si a venit acasa. Era apatica, nu a vrut sa o duc sa stea de vorba cu psihiatrul si am lasat-o, dar din ce in ce avea un comportament mai ciudat. Din octombrie de la inceperea facultatii, se farda prea mult, intarzia prea mult de la terminarea cursurilor, a inceput sa lipseasca de acasa noaptea, cand era acasa, nu facea nimic...doar se pieptana, se farda, se proba cu diverse haine si toata noaptea vorbea la telefon. Cand la un tel cand la calalalt. Daca era la calculator si intram eu si sotul meu in camera, inchidea mess-ul repede sa nu vedem cu cine vorbeste. A inceput sa apara acasa cu diverse chestii, de imbracat, farduri de firma, calculator, pantaloni, cisme, lentile de contact vreo 3 perwechi, in fiecare zi cu ceva. Cu noi numai vorbea mai deloc. Nu am vazut-o citind ceva sau sa-mi ceara materiale pentru vreun referat. A inceput sa se imbrace din ce in ce mai aiurea cu acele haine care nu stiu de unde proveneau. La intrebari imi spunea s-o las in pace. Ca i le-a luat prietenul. Nu mai conta nimic din toate povetele date de-a lungul timpului, eu nu mai insemnam nimic.Am intrebat-o intr-o zi ce cursuri a avut si mi-a adus orarul, nu a stiut sa-mi spuna. Apoi i-am zis sa-mi arate cursurule...le-a cautat in geanta...a umblat in diverse hartii, ca mai apoi sa-mi zica ca le-a imprumutat unei colege..!!!??.Daca am intrebat-o ce e cu ea...mi-a zis ca nimic si a plecat in cealalta camera. Am sunat doctora psih. si in ziua urmatoare ne-am dus la cabinetul dansei. A mers dar tot drumul 30 km dus si 30 intors nu a vorbit cu mine. Acolo am vorbit amandoua cu doamna doctor care i-a spus ca nu-i place cum arata ca a slabit enorm si e ca un copil de 12 ani, ca arata altfel de cum o stia si nu e o schimbare in bine, i-a pus diverse intrebari si a spus ca ar fi bine sa faca o sedinta la psiholog saptamanal...dar si tratament cu ziprexa, acelasi pa care-l avusese si inainte. Pe reteta era diagnostic , , Tulburare Bipolara",.
In ziua urmatoare a plecat ca pleaca la scoala si nu s-a mai intors...am sunat-o si nu voia sa-mi raspunda. Mi-a dat un msj ca e bine si nu mai vine acasa.
Dupa mai multe insistente a raspuns la telefon ca sa-mi zica ca din cauza noastra nu are permis auto mai demult ca am indopat-o cu medicamente, ca toate proastele conduc, ca ea nu are nimic si ca de ce nu am dus-o la alt psihiatru, nu la cea care o tratase inainte.si multe bazaconii...ca o certam sa-si faca patul...sa fie ordine in camera...sa manance...ca nu vorbim frumos cu ea...Ca nu are un colt al ei in care sa faca numai ce vrea ea si ca nu mai vrea sa stea langa mine, ca am conceptii invechite. Ca s-a intors prima data sperand ca noi ne schimbam dar nu s-a intamplat nimic.
Am incercat sa-i explic ca a facut multe greseli si ca i-am fost alaturi mereu, sprijinind-o de fiecare data dar nu aveam cu cine vorbi, parca nu e ea. Spunea ca nu o intelegem noi, ca , , prietena" ei si-a facut griji pt ea cand a fost la spital, ca i-a dat numai povete bune. Nu-mi venea sa cred ce-mi auzeau urechile.nu mai stiu ce sa fac...am plans...nu pot manca, nu am putut sa dorm.nu stiu pe ce cale sa o mai apuc. CE MA SFATUITI???
Cum s-o mai ajut? Mi se pare ca s-au epuizat toate posibilitatile. Imi pun des in gand intrebarea: de ce mi se intampla asa ceva? Imi fac griji ca va da examen la scoala de soferi si va lua permis iar tratament nu va face... as vrea sa nu fie un pericol atat pentru ea cat si pentru cei din jur. Sunt o manma disperata...va rog sa-mi dati un sfat urgent ! ! ! !
D-nei Gheorghe Iuliana.
Nu sunt abilitata sa va dau sfaturi din punct de vedere medical, dar pot ca mama care a trecut printr-o situatie oarecum similara. Daca aveti timp si rabdare sa cititi toate postarile mele incepand cu 23 martie, o sa vedeti prin ce tragedie am trecut si eu. Dar, nici o clipa nu abandonati, fiti puternica si aveti multa rabdare si credinta in Dumnezeu. Incercati sa nu-i reprosati nimic deoarece nu are nici o vina ca se comporta astfel si daca tratamentul prescris de medic nu da rezultate incercati la alt medic pana gasiti tratamentul care i se potriveste. Oamenii sunt diferiti, organismele la fel si tratamentul care se potriveste unui bolnav nu se potriveste altuia chiar daca au acelasi diagnostic. Eu asa am facut si acum baiatul meu este bine, chiar daca tratamentul o sa fie pe o perioada indelungata, ani sau poate chiar toata viata trebuie sa-l urmeze cu sfintenie. In astfel de situatii, important este ca bolnavul sa constientizeze ca are aceasta problema si sa-si ia tratamentul. Stiu ce simtiti si imi pare nespus de rau, dar fiti puternica pentru ca numai asa o puteti ajuta.
Multa sanatate si sa auzim numai de bine.
Nu sunt abilitata sa va dau sfaturi din punct de vedere medical, dar pot ca mama care a trecut printr-o situatie oarecum similara. Daca aveti timp si rabdare sa cititi toate postarile mele incepand cu 23 martie, o sa vedeti prin ce tragedie am trecut si eu. Dar, nici o clipa nu abandonati, fiti puternica si aveti multa rabdare si credinta in Dumnezeu. Incercati sa nu-i reprosati nimic deoarece nu are nici o vina ca se comporta astfel si daca tratamentul prescris de medic nu da rezultate incercati la alt medic pana gasiti tratamentul care i se potriveste. Oamenii sunt diferiti, organismele la fel si tratamentul care se potriveste unui bolnav nu se potriveste altuia chiar daca au acelasi diagnostic. Eu asa am facut si acum baiatul meu este bine, chiar daca tratamentul o sa fie pe o perioada indelungata, ani sau poate chiar toata viata trebuie sa-l urmeze cu sfintenie. In astfel de situatii, important este ca bolnavul sa constientizeze ca are aceasta problema si sa-si ia tratamentul. Stiu ce simtiti si imi pare nespus de rau, dar fiti puternica pentru ca numai asa o puteti ajuta.
Multa sanatate si sa auzim numai de bine.
Buna seara, dna Gheorghe,
Fiica dv este foarte bolnava; nu este o "nemernica" asa cum sint sigura ca, doar de suparare, va exprimati. Este extrem de dificil pentru familie sa priveasca un bolnav in faza maniacala facind lucruri complet neadecvate, distrugindu-se pe sine insusi (insasi). DAR: nu face acest lucru ca sa se razbune pe dv, nu va pedepseste, asa dupa cum faptul ca ne straduim sa oferim totul copiilor nostri nu ne garanteaza ca lucrurile vor iesi perfect. Este doar foarte bolnava- si, in primul rind, ea este nefericita, nu numai dv. Cititi ce s-a mai scris pe acest forum despre tulburarea bipolara, precum si pe web, sint forumuri specializate pe acest subiect. Trebuie sa va informati cit mai mult despre ce inseamna aceasta boala. Trebuie sa isi urmeaze tratamentul "cu sfintenie" dupa cum spune doamna care v-a raspuns inaintea mea. In plus, mi se pare ff important: incercati niste terapie de familie. Relatia dv cu fiica nu merge bine, probabil sint probleme in afara patologiei ei, nu numai ea trebuie sa mearga la psiholog ci dv ca familie. Tensiunea pe care o sugereaza discursul dv nu ajuta deloc la controlul simptomelor, nu o ajuta nici pe ea, nici pe dv. Cautati un terapeut de familie-va va ajuta sa comunicati mai bine.
Multa sanatate,
Dr Ileana Constantin
Medic rezident psihiatrie
Fiica dv este foarte bolnava; nu este o "nemernica" asa cum sint sigura ca, doar de suparare, va exprimati. Este extrem de dificil pentru familie sa priveasca un bolnav in faza maniacala facind lucruri complet neadecvate, distrugindu-se pe sine insusi (insasi). DAR: nu face acest lucru ca sa se razbune pe dv, nu va pedepseste, asa dupa cum faptul ca ne straduim sa oferim totul copiilor nostri nu ne garanteaza ca lucrurile vor iesi perfect. Este doar foarte bolnava- si, in primul rind, ea este nefericita, nu numai dv. Cititi ce s-a mai scris pe acest forum despre tulburarea bipolara, precum si pe web, sint forumuri specializate pe acest subiect. Trebuie sa va informati cit mai mult despre ce inseamna aceasta boala. Trebuie sa isi urmeaze tratamentul "cu sfintenie" dupa cum spune doamna care v-a raspuns inaintea mea. In plus, mi se pare ff important: incercati niste terapie de familie. Relatia dv cu fiica nu merge bine, probabil sint probleme in afara patologiei ei, nu numai ea trebuie sa mearga la psiholog ci dv ca familie. Tensiunea pe care o sugereaza discursul dv nu ajuta deloc la controlul simptomelor, nu o ajuta nici pe ea, nici pe dv. Cautati un terapeut de familie-va va ajuta sa comunicati mai bine.
Multa sanatate,
Dr Ileana Constantin
Medic rezident psihiatrie
Doamna Gheorghe
Logodnica mea este in aceeasi situatie.Eu sunt singurul pe care in acest moment il accepta si il asculta deoarece ea trece acum printr un episod psihotic.Dar mama ei realizeaza acest lucru si nu pune nimik la suflet.A ccepta situatia si indiferent ce i ar zice sau cum s ar purta, o iubeste la fel deoarece e copilul ei iar iubirea de mama ar trebui sa fie neconditionata.Sunt sigur, dupa ce va trece un timp si o sa va obisnuiti cu aceste episoade o sa treceti mai usor peste si o sa va sprijiniti copilul neconditionat deoarece are mare nevoie de iubire, de caldura parintreasca si de mult sprijin.
Logodnica mea este in aceeasi situatie.Eu sunt singurul pe care in acest moment il accepta si il asculta deoarece ea trece acum printr un episod psihotic.Dar mama ei realizeaza acest lucru si nu pune nimik la suflet.A ccepta situatia si indiferent ce i ar zice sau cum s ar purta, o iubeste la fel deoarece e copilul ei iar iubirea de mama ar trebui sa fie neconditionata.Sunt sigur, dupa ce va trece un timp si o sa va obisnuiti cu aceste episoade o sa treceti mai usor peste si o sa va sprijiniti copilul neconditionat deoarece are mare nevoie de iubire, de caldura parintreasca si de mult sprijin.
D-nei Gheorghe Iuliana:
Scuze, imi permit sa imi dau si eu cu parerea in cazul acesta, deoarece am trecut si eu prin multe probleme cu copiii mei (si fiica mea de aproape 20 de ani a crescut fara mine, tatal ei, de la varsta de 13 ani). Exista un proverb strain care tradus suna cam asa: "Da-i unui purcel cand guita si unui copil cand plange si vei avea un porc superb si un copil rau". Analogia cu situatia ta nu e tocmai reusita, sa nu intelegi, doamne fereste, ca spun ca ai un copil rau, dimpotriva... incerc sa iti explic ceva ca sa ma intelegi. Ideea este ca un parinte, din prea multa dragoste si cu cele mai bune intentii e posibil sa faca mai mult rau decat bine atunci cand cauta sa ofere totul pentru copil. De asemenea cand vrea sa il protejeze de tot ce e posibil sa i se intample in viata. Tendinta unui parinte este sa sacrifice multe pentru copil (mai ales cand este singurul, mai ales cand nu are unul dintre parinti si mai ales cand stie ca e bolnav). Si vremurile s-au schimbat... o fata la 17-20 ani nu mai poate fi pazita sa ramana fata mare pana se marita... ea incearca sa se adapteze la societatea celor de varsta ei, sa se identifice cu ei, sa concureze pt popularitate in grupul de prieteni, la scoala etc... mai ales are nevoie sa se simta frumoasa si atragatoare in modul cum este considerat la vremea respectiva (sa se machieze, fardeze, sa se imbrace dupa moda etc)... asa cum sunt majoritatea tinerilor, chiar daca asta ar fi insemnat pe vremea parintilor "ciudata" sau "destrabalata"... aceste norme nu mai functioneaza astazi. Aici apare un conflict intre generatii, in care tu ca parinte ar fi bine sa cedezi, sa lasi la o parte ideea ca daca e copilul tau atunci ai si dreptul sa o controlezi toata viata si sa decizi totul pt ea... daca iubesti cu adevarat copilul tau vei face un nou sacrificiu, iti vei sacrifica dorinta de gandi si decide totul in locul ei...sa realizezi ca este un om mare sau cel putin vrea sa fie tratata in acest mod... daca nu faci acest efort o sa iti pierzi fata de tot, deoarece conflictele vor deveni din ce in ce mai mari. Oare este preferabil sa o vezi ca fuge de acasa? Ca va fi nevoita sa accepte cine stie ce sa faca pt a avea un acoperis deasupra capului sau sa supravietuiasca? Tocmai pentru ca o iubesti si ai fost alaturi de ea in atatea momente grele, eu cred ca e nevoie sa lasi de la tine si sa o accepti asa cum este mai ales pt a nu i se agrava boala. Fata este sau se considera matura ca sa ia decizii si ai vazut ca si politia nu se baga (nu a fost o fapta buna sa mergi la politie impotriva propiului copil, nu crezi?).
Deci aici se potriveste alt proverb de data asta romanesc: "Cu o lingura de miere prinzi mai multe muste decat cu un butoi cu otet". Cand vezi ca ea are de gand sa faca o prostie, poti sa ii spui cu blandete in genul ca e parerea ta ca face o greseala... nu cu repros si in nici un caz prin impunere (scandal, santaj, ton ridicat). La varsta ei nu ai ce sa ii faci... o lasi "sa se dea singura cu capul de pereti", adica o lasi sa greseasca. Si daca nu se intampla nimic rau, atunci accepta ca poate si ea are dreptate. Uite aici este greseala care am observat-o in experienta mea de viata... parintii au tendinta de a oferi dragoste conditionata. Adica fac sacrificii pt copil si in schimb considera ca acestia trebuie sa ii asculte, sa le spuna totul si sa fie controlati. Daca asta functioneaza bine la gradinita si scoala primara, incepand din anii de liceu adolescentii doresc sa aiba propria lor personalitate si mai ales intimitate. A incerca sa prelungesti metoda care a functionat in copilarie la infinit, conduce sigur la esec si conflicte. In aceste situatii ori copilul scapa cum poate de sub control (prin minciuna, fuga de acasa, izolare etc), ori se ajunge la scandal, violenta, cearta, despartire. Dragoste neconditionata inseamna ca parinte sa dai toata viata, fara sa astepti ceva in schimb, ca nu suntem la piata si nu e o afacere si copilul nu este un obiect. Ai sa imi spui ca nu e drept asa... si totusi este... sau asa ar trebui sa fie. Eu nu cer copiilor mei nimic in schimbul la ce le-am dat, consider ca datoria lor este fata de copiii pe care ii vor avea la randul lor si daca dupa ce mor isi vor aduce aminte de mine cu respect si o lacrima, inseamna ca am facut ceva bun pt ei si imi este suficient.
Daca doresti cu adevarat binele fetei dumitale, trebuie sa ii oferi intimitate, daca se poate sa aiba camera ei in care sa nu se intre fara acordul ei, sa nu mai fie controlata, sa nu i se mai reproseze ceea ce nu va place la ea (tie si sotului actual). Sa ii oferiti o atmosfera de liniste si cum ti-au spus si altii aici pe forum sa faceti o terapie la un psiholog, la care sa participe toata familia, nu numai fata. Trebuie sa invatati sa faceti compromisuri si sa ii acordati si ei drepturi si statut de adult, iar apoi ea la randul ei sa va acorde respect, ceea ce cred ca e maximum ce se mai poate obtine de la ea pe termen scurt si in situatia actuala.
Din pacate tot ce am scris mai sus ar fi doar o solutie pt conflictul de zi de zi. La asta se adauga boala la care s-a ajuns partial dintr-o sensibilitate nascuta a fetei, dar care cu siguranta s-a agravat din cauza certurilor la care ati ajuns. De asemenea subscriu la ce te-au sfatuit D-na doctor si altii... sa citesti cat mai mult despre boala "tulburare bipolara" ca sa intelegi prin ce trece fata dumitale. Pe scurt, ea sufera de crize in care nu stie ce face si deci nu trebuie judecata daca greseste, spune aiureli, insulte etc... pt ca in acele momente este practic altcineva... are nevoie de tratament si observatie la psihiatru in mod continuu... in alte perioade ea este deprimata... poate fi asa zile, saptamani, luni... se poate ajunge sa isi ia singura viata, daca nu mai vede nimic bun in jurul ei si asta include si micile ei placeri, sa se imbrace cum vrea ea, sa se fardeze, sa asculte muzica pe care o doreste... sa aiba coltisorul ei de intimitate. Modul cum se manifesta boala depinde nu numai de tratament, ci si de atmosfera pe care i-o creati in casa... medicamentele in sine nu fac minuni si nici macar nu pot ameliora boala fara o atmosfera de calm si intelegere in familie.
G.
Scuze, imi permit sa imi dau si eu cu parerea in cazul acesta, deoarece am trecut si eu prin multe probleme cu copiii mei (si fiica mea de aproape 20 de ani a crescut fara mine, tatal ei, de la varsta de 13 ani). Exista un proverb strain care tradus suna cam asa: "Da-i unui purcel cand guita si unui copil cand plange si vei avea un porc superb si un copil rau". Analogia cu situatia ta nu e tocmai reusita, sa nu intelegi, doamne fereste, ca spun ca ai un copil rau, dimpotriva... incerc sa iti explic ceva ca sa ma intelegi. Ideea este ca un parinte, din prea multa dragoste si cu cele mai bune intentii e posibil sa faca mai mult rau decat bine atunci cand cauta sa ofere totul pentru copil. De asemenea cand vrea sa il protejeze de tot ce e posibil sa i se intample in viata. Tendinta unui parinte este sa sacrifice multe pentru copil (mai ales cand este singurul, mai ales cand nu are unul dintre parinti si mai ales cand stie ca e bolnav). Si vremurile s-au schimbat... o fata la 17-20 ani nu mai poate fi pazita sa ramana fata mare pana se marita... ea incearca sa se adapteze la societatea celor de varsta ei, sa se identifice cu ei, sa concureze pt popularitate in grupul de prieteni, la scoala etc... mai ales are nevoie sa se simta frumoasa si atragatoare in modul cum este considerat la vremea respectiva (sa se machieze, fardeze, sa se imbrace dupa moda etc)... asa cum sunt majoritatea tinerilor, chiar daca asta ar fi insemnat pe vremea parintilor "ciudata" sau "destrabalata"... aceste norme nu mai functioneaza astazi. Aici apare un conflict intre generatii, in care tu ca parinte ar fi bine sa cedezi, sa lasi la o parte ideea ca daca e copilul tau atunci ai si dreptul sa o controlezi toata viata si sa decizi totul pt ea... daca iubesti cu adevarat copilul tau vei face un nou sacrificiu, iti vei sacrifica dorinta de gandi si decide totul in locul ei...sa realizezi ca este un om mare sau cel putin vrea sa fie tratata in acest mod... daca nu faci acest efort o sa iti pierzi fata de tot, deoarece conflictele vor deveni din ce in ce mai mari. Oare este preferabil sa o vezi ca fuge de acasa? Ca va fi nevoita sa accepte cine stie ce sa faca pt a avea un acoperis deasupra capului sau sa supravietuiasca? Tocmai pentru ca o iubesti si ai fost alaturi de ea in atatea momente grele, eu cred ca e nevoie sa lasi de la tine si sa o accepti asa cum este mai ales pt a nu i se agrava boala. Fata este sau se considera matura ca sa ia decizii si ai vazut ca si politia nu se baga (nu a fost o fapta buna sa mergi la politie impotriva propiului copil, nu crezi?).
Deci aici se potriveste alt proverb de data asta romanesc: "Cu o lingura de miere prinzi mai multe muste decat cu un butoi cu otet". Cand vezi ca ea are de gand sa faca o prostie, poti sa ii spui cu blandete in genul ca e parerea ta ca face o greseala... nu cu repros si in nici un caz prin impunere (scandal, santaj, ton ridicat). La varsta ei nu ai ce sa ii faci... o lasi "sa se dea singura cu capul de pereti", adica o lasi sa greseasca. Si daca nu se intampla nimic rau, atunci accepta ca poate si ea are dreptate. Uite aici este greseala care am observat-o in experienta mea de viata... parintii au tendinta de a oferi dragoste conditionata. Adica fac sacrificii pt copil si in schimb considera ca acestia trebuie sa ii asculte, sa le spuna totul si sa fie controlati. Daca asta functioneaza bine la gradinita si scoala primara, incepand din anii de liceu adolescentii doresc sa aiba propria lor personalitate si mai ales intimitate. A incerca sa prelungesti metoda care a functionat in copilarie la infinit, conduce sigur la esec si conflicte. In aceste situatii ori copilul scapa cum poate de sub control (prin minciuna, fuga de acasa, izolare etc), ori se ajunge la scandal, violenta, cearta, despartire. Dragoste neconditionata inseamna ca parinte sa dai toata viata, fara sa astepti ceva in schimb, ca nu suntem la piata si nu e o afacere si copilul nu este un obiect. Ai sa imi spui ca nu e drept asa... si totusi este... sau asa ar trebui sa fie. Eu nu cer copiilor mei nimic in schimbul la ce le-am dat, consider ca datoria lor este fata de copiii pe care ii vor avea la randul lor si daca dupa ce mor isi vor aduce aminte de mine cu respect si o lacrima, inseamna ca am facut ceva bun pt ei si imi este suficient.
Daca doresti cu adevarat binele fetei dumitale, trebuie sa ii oferi intimitate, daca se poate sa aiba camera ei in care sa nu se intre fara acordul ei, sa nu mai fie controlata, sa nu i se mai reproseze ceea ce nu va place la ea (tie si sotului actual). Sa ii oferiti o atmosfera de liniste si cum ti-au spus si altii aici pe forum sa faceti o terapie la un psiholog, la care sa participe toata familia, nu numai fata. Trebuie sa invatati sa faceti compromisuri si sa ii acordati si ei drepturi si statut de adult, iar apoi ea la randul ei sa va acorde respect, ceea ce cred ca e maximum ce se mai poate obtine de la ea pe termen scurt si in situatia actuala.
Din pacate tot ce am scris mai sus ar fi doar o solutie pt conflictul de zi de zi. La asta se adauga boala la care s-a ajuns partial dintr-o sensibilitate nascuta a fetei, dar care cu siguranta s-a agravat din cauza certurilor la care ati ajuns. De asemenea subscriu la ce te-au sfatuit D-na doctor si altii... sa citesti cat mai mult despre boala "tulburare bipolara" ca sa intelegi prin ce trece fata dumitale. Pe scurt, ea sufera de crize in care nu stie ce face si deci nu trebuie judecata daca greseste, spune aiureli, insulte etc... pt ca in acele momente este practic altcineva... are nevoie de tratament si observatie la psihiatru in mod continuu... in alte perioade ea este deprimata... poate fi asa zile, saptamani, luni... se poate ajunge sa isi ia singura viata, daca nu mai vede nimic bun in jurul ei si asta include si micile ei placeri, sa se imbrace cum vrea ea, sa se fardeze, sa asculte muzica pe care o doreste... sa aiba coltisorul ei de intimitate. Modul cum se manifesta boala depinde nu numai de tratament, ci si de atmosfera pe care i-o creati in casa... medicamentele in sine nu fac minuni si nici macar nu pot ameliora boala fara o atmosfera de calm si intelegere in familie.
G.
...Buna seara. Multumesc d-na doctor pentru raspuns.
Am fost s-o vada psihiatrul care a monitorizat-o dupa iesirea din spital si trebuia sa mergem la terapeut, dar ea nu vrea tratament.refuza tot. Incerc sa o ajut dar nu intelege. Nu vede iubire, caldura parinteasca sau sprijin. Oare nu e normal sa fiu suparata? ( Si daca nu vrea sa-l ia, ca sa fac?.Am cerut ajutorul.unor oameni pe care i-am considerat abilitati - sa ma ajute s-o gasesc.iar acestia au sustinut cu un ton neadecvat ca TULBURAREA BIPOLARA NU E O BOALA iar hartia de la medic e fara valoare, dupa parerea lor). Am citit despre aceasta problema si nu mai stiu ce pot face. Va rog, as putea sa discut cu dv pe maill?
.
Este usor sa dai sfat altuia.dar situatiile nu sunt la fel.
GLADY mi-ar place sa-ti stiu adresa pentru a discuta in particular.
Am fost s-o vada psihiatrul care a monitorizat-o dupa iesirea din spital si trebuia sa mergem la terapeut, dar ea nu vrea tratament.refuza tot. Incerc sa o ajut dar nu intelege. Nu vede iubire, caldura parinteasca sau sprijin. Oare nu e normal sa fiu suparata? ( Si daca nu vrea sa-l ia, ca sa fac?.Am cerut ajutorul.unor oameni pe care i-am considerat abilitati - sa ma ajute s-o gasesc.iar acestia au sustinut cu un ton neadecvat ca TULBURAREA BIPOLARA NU E O BOALA iar hartia de la medic e fara valoare, dupa parerea lor). Am citit despre aceasta problema si nu mai stiu ce pot face. Va rog, as putea sa discut cu dv pe maill?
.
Este usor sa dai sfat altuia.dar situatiile nu sunt la fel.
GLADY mi-ar place sa-ti stiu adresa pentru a discuta in particular.
Doamna Gheorghe
Un psihoterapeut ar putea sa o ajute foarte mult mai ales in problema cu tratamentul.Adica sa o convinga.Dar daca nu va lua tratamentul va ajunge cu salvarea. Sotia mea a trecut printr un episod psihotic acum de curand si din pacate ammers cuea la urgente.Nu sunt mandru de ce am facut dar ea acum nu si mai aduce aminte nimic decat vag din experientele traite in spitalul de psihiatrie si acest lucru ma va ajuta foarte mult in momentul in care o sa refuze sa si ia tratamentul.Sa nu mi luati sfatul ca atare e posibil sa gresesc dar poate o convingeti sa mearga doar sa vada cum e acolo si sa realizeze ca daca nu incepe tratamentul va ajunge acolo indiferent deoarece ea nu va mai fi lucida, va fi o alta persoana si comportamentul ei nu ar trebui sa va supere deoarece nu va mai fi ea.
Un psihoterapeut ar putea sa o ajute foarte mult mai ales in problema cu tratamentul.Adica sa o convinga.Dar daca nu va lua tratamentul va ajunge cu salvarea. Sotia mea a trecut printr un episod psihotic acum de curand si din pacate ammers cuea la urgente.Nu sunt mandru de ce am facut dar ea acum nu si mai aduce aminte nimic decat vag din experientele traite in spitalul de psihiatrie si acest lucru ma va ajuta foarte mult in momentul in care o sa refuze sa si ia tratamentul.Sa nu mi luati sfatul ca atare e posibil sa gresesc dar poate o convingeti sa mearga doar sa vada cum e acolo si sa realizeze ca daca nu incepe tratamentul va ajunge acolo indiferent deoarece ea nu va mai fi lucida, va fi o alta persoana si comportamentul ei nu ar trebui sa va supere deoarece nu va mai fi ea.
Doamna Gheorghe:
Ai dreptate, situatiile nu sunt la fel. Toata lumea iubeste sa dea sfaturi si bineinteles ca e mai usor sa dai sfaturi, fara sa fii implicat in situatia respectiva. Nu trebuie sa te supere asta. Cand intri pe un forum si scrii indiferent ce... te expui la tot felul de oameni care judeca fiecare din perspectiva experientei sale, fara sa fi trait exact ce ai trait tu. Unii trag concluzii bazate pe generalizari, altii citesc "printre randuri". Indiferent de procedura, toti judeca un text, care contine o frantura mica din viata unui om, ca si cum ai analiza o picatura de apa din ocean si ai trage concluzia despre toata apa oceanului. Nu avem cum sa stim detaliile. Citind ce ai scris, am considerat ca fiica ta are dreptate cel putin la 2 capitole. Unul ar fi cel referitor la intimitate, sa nu fie supravegheata si controlata ca un copil mic si al doilea ar fi cel la "ideile invechite". Atat minciunile ei, cat si conflictele urmatoare se datoreaza faptului ca ea nu a gasit intelegere la aceste capitole. Critica mea este constructiva... ai vrut sa stii unde ai gresit, ti-am spus parerea mea. Oricat de mult contravine educatiei pe care ai primit-o tu, vremurile sunt diferite. Sa stii ca nici eu nu ma inteleg la idei cu mama mea si cu socrul meu, dar nu am ce le face la varsta lor si pentru a nu intra in conflict ii evit pe cat posibil sau evit sa discut cu ei subiectele care ma enerveaza sau ii enerveaza si asta ti-am spus tot ca o idee sa procedezi la fel pentru a nu mai intra in contraziceri etc. Daca un subiect este imposibil de evitat, atunci se pot incerca compromisuri, negocieri... dar asta implica fiecare sa stie sa lase ceva de la el. Uite astea sunt lucrurile care le puteti invata impreuna cu fata, daca mergeti la o terapie psihologica. Nu stiu care e situatia, dar banuiesc ca nici relatia cu sotul ei, adica tata vitreg acuma, nu e tocmai buna si atunci ar fi bine si el sa mearga cu voi. Problema e f dificila (ca sa nu spun grava) deoarece pe fondul acestor conflicte, fata dumitale sufera de "Tulburare bipolara", ceea ce dupa cate stiu eu, este o boala psihica SEVERA, deci nicidecum nu este de joaca cu asa ceva. Urmarea unui tratament medicamentos (prescris de psihiatru) adecvat si de lunga durata, mai ales ca in ziua de azi exista antipsihoticele atipice care pot oferi bolnavului o viata aproape normala (sotia mea este in situatia asta si pot spune ca 350 de zile pe an, din 365, este un om normal si situatia se amelioreaza continuu). Aceasta este perspectiva cea buna la care are sansa sa se ajunga. Cea proasta este tot ce va inchipuiti mai rau, depinde si ce noroc are (sau destin). Sfatul meu, referitor la faptul ca ea refuza tratamentul, este sa rugati pe altcineva, in care credeti ca fata ar putea sa aiba incredere, sa o convinga. Poate prietenul ei pe care, banuiesc ca nu il suferi, poate alti prieteni din anturajul ei. Lasi orice orgoliu la o parte si mergi la "dusman" si ii ceri ajutorul. Acum nu se mai pune problema cine are dreptate. Cine sunt persoanele "abilitate" care au sustinut ca TB nu e boala ? La ce te referi "am cerut ajutorul... sa ma ajute s-o gasesc" ? Sa inteleg ca dupa ce a fost la psihiatru, a disparut fata si nu mai dai de ea?
Referitor la rugamintea ta sa discutam in particular... sunt nevoit sa refuz si asta din motive care nu au nici o legatura cu tine: sunt foarte foarte ocupat, scriu uneori printre picaturi de la servici, nu am timp de email acasa si nici de messenger, e posibil sa nu raspund zile intregi la cineva care imi scrie... de asemenea consider ca subiectele de pe forum, daca tot depun un efort si sacrific timp ca sa scriu ceva, ar fi pacat sa fie private, deoarece pot beneficia de aceste conversatii si altii care sunt in situatii similare si nu au curajul (sau alte motive) ca sa scrie pe forum.
G.
Ai dreptate, situatiile nu sunt la fel. Toata lumea iubeste sa dea sfaturi si bineinteles ca e mai usor sa dai sfaturi, fara sa fii implicat in situatia respectiva. Nu trebuie sa te supere asta. Cand intri pe un forum si scrii indiferent ce... te expui la tot felul de oameni care judeca fiecare din perspectiva experientei sale, fara sa fi trait exact ce ai trait tu. Unii trag concluzii bazate pe generalizari, altii citesc "printre randuri". Indiferent de procedura, toti judeca un text, care contine o frantura mica din viata unui om, ca si cum ai analiza o picatura de apa din ocean si ai trage concluzia despre toata apa oceanului. Nu avem cum sa stim detaliile. Citind ce ai scris, am considerat ca fiica ta are dreptate cel putin la 2 capitole. Unul ar fi cel referitor la intimitate, sa nu fie supravegheata si controlata ca un copil mic si al doilea ar fi cel la "ideile invechite". Atat minciunile ei, cat si conflictele urmatoare se datoreaza faptului ca ea nu a gasit intelegere la aceste capitole. Critica mea este constructiva... ai vrut sa stii unde ai gresit, ti-am spus parerea mea. Oricat de mult contravine educatiei pe care ai primit-o tu, vremurile sunt diferite. Sa stii ca nici eu nu ma inteleg la idei cu mama mea si cu socrul meu, dar nu am ce le face la varsta lor si pentru a nu intra in conflict ii evit pe cat posibil sau evit sa discut cu ei subiectele care ma enerveaza sau ii enerveaza si asta ti-am spus tot ca o idee sa procedezi la fel pentru a nu mai intra in contraziceri etc. Daca un subiect este imposibil de evitat, atunci se pot incerca compromisuri, negocieri... dar asta implica fiecare sa stie sa lase ceva de la el. Uite astea sunt lucrurile care le puteti invata impreuna cu fata, daca mergeti la o terapie psihologica. Nu stiu care e situatia, dar banuiesc ca nici relatia cu sotul ei, adica tata vitreg acuma, nu e tocmai buna si atunci ar fi bine si el sa mearga cu voi. Problema e f dificila (ca sa nu spun grava) deoarece pe fondul acestor conflicte, fata dumitale sufera de "Tulburare bipolara", ceea ce dupa cate stiu eu, este o boala psihica SEVERA, deci nicidecum nu este de joaca cu asa ceva. Urmarea unui tratament medicamentos (prescris de psihiatru) adecvat si de lunga durata, mai ales ca in ziua de azi exista antipsihoticele atipice care pot oferi bolnavului o viata aproape normala (sotia mea este in situatia asta si pot spune ca 350 de zile pe an, din 365, este un om normal si situatia se amelioreaza continuu). Aceasta este perspectiva cea buna la care are sansa sa se ajunga. Cea proasta este tot ce va inchipuiti mai rau, depinde si ce noroc are (sau destin). Sfatul meu, referitor la faptul ca ea refuza tratamentul, este sa rugati pe altcineva, in care credeti ca fata ar putea sa aiba incredere, sa o convinga. Poate prietenul ei pe care, banuiesc ca nu il suferi, poate alti prieteni din anturajul ei. Lasi orice orgoliu la o parte si mergi la "dusman" si ii ceri ajutorul. Acum nu se mai pune problema cine are dreptate. Cine sunt persoanele "abilitate" care au sustinut ca TB nu e boala ? La ce te referi "am cerut ajutorul... sa ma ajute s-o gasesc" ? Sa inteleg ca dupa ce a fost la psihiatru, a disparut fata si nu mai dai de ea?
Referitor la rugamintea ta sa discutam in particular... sunt nevoit sa refuz si asta din motive care nu au nici o legatura cu tine: sunt foarte foarte ocupat, scriu uneori printre picaturi de la servici, nu am timp de email acasa si nici de messenger, e posibil sa nu raspund zile intregi la cineva care imi scrie... de asemenea consider ca subiectele de pe forum, daca tot depun un efort si sacrific timp ca sa scriu ceva, ar fi pacat sa fie private, deoarece pot beneficia de aceste conversatii si altii care sunt in situatii similare si nu au curajul (sau alte motive) ca sa scrie pe forum.
G.
Supraveghezi pe cineve deoarece s-a nascut cu o maladie ce necesita uneori internari, ce e drept f. rar in ultimul timp. Prieten pe care sa nu-l pot suferi?? De ce crezi asta? Are o varsta si mi-ar place sa stiu ca e indragostita.Dar nu vreau sa intru in detalii pe care daca le-as spune. Sunt lucruri pe care nu le stii decat daca le traiesti, , , si care dor. Lasi de la tine, dar uneori simti ca ai ajuns la capatul puterilor. Lasi timpul sa treaca pe langa tine, renunti la o viata personala si cand dupa..ani de singuratate te hotarasti sa faci pasul.fiicei nu-i pica bine. Nu o spune dar din comportament asta se intelege. Conflicte intre noi...nu sunt si nu au fost...doar sfaturi care i-au iesit pe partea cealalta a urechilor. Aparitia unui bebelus...iar cred ca nu i-a picat bine. Relatia cu tatal vitreg e f. buna, de ce credeti ca nu ar fi asa. A facut si face pentru ea tot ce nu a facut tatal natural niciodata. Sfaturi bune, sprijin material si moral.
Da a disparut. Dr. psihiatru a zis sa cer ajutorul politiei iar acestia nu stiu ce vor face...spun ca nu e boala.
Da a disparut. Dr. psihiatru a zis sa cer ajutorul politiei iar acestia nu stiu ce vor face...spun ca nu e boala.
Am o problema foarte mare cu mama mea si nu stiu incotro sa ma indrept. Din totdeauna mi s-a parut ca se poarta ciudat si toti din jurul nostru o sfatuiau sa mearga la un psihiatru. De cand am plecat din oras la facultate(6 ani) starea ei s-a inrautatit. Este ferm convinsa ca este urmarita peste tot, si ca toata lumea vrea sa-i faca rau. Crede ca vacinii o radiaza ca sa-i fie rau si nu se ridica din pat cu lunile ( merge la serviciu si cand se intoarce se baga in pat si se trezeste a doua zi). A stat zile intregi in fata blocului sau prin biserici si manastiri de frica sa nu o radieze vecinii. E convinsa ca are camere de luat vederi in casa si lumea o urmareste. De multe ori cand o sun vorbeste codificat sau imi inchide telefonul spunand ca este urmarita(chiar daca nu discutam decat ce a facut de mancare.lucruri neimportante)
A transformat casa intr-o biserica, are sute de icoane si carti de rugaciuni si tot timpul si-l petrece in biserica( ea sustine ca preotii i-au zis ca este incercata de diavol si trebuie sa reziste). Biserica este singura ei alinare si este convinsa ca din cauza ca este credincioasa este urmarita si lumea vrea sa-i faca rau.
Vede in orice om un dusman, nu are nici un prieten.
Desi are un salariu de aproape 2000 ron nu are niciodata bani. Face pasiuni obsesive si cheltuie toti banii apoi da vina ca a fost hipnotizata sa-i cheluie ca nu ea a vrut. Intr-un a a transformat casa in gradina botanica, a cumparat toate florile posibile care se gaseau in oras pana abia te mai miscai in casa si ramanea fara bani( noroc ca a venit iarna si s-a oprit). De cativa ani cumpara pantofi non stop, cred care cateva sute de perechi de toate modele si culorile. Azi am vorbit cu ea la telefon si mi-a zis ca a fost hipnotizata sa cumpere atat. Nu a fost niciodata o persoana echilibrata dar e din ce in ce mai rau.
Nu merge la medic niciodata, nu si-a facut analizele de15 ani desi are probleme si cu tiroida si cu ficatul asa ca nici nu nu se pune problema sa o conving sa mearga la psihiatru.
Desi este divortata de tatal meu de aproape 20 de ani si el este recasatorit, mama inca se mai crede sotia lui( asa scrie in biblie).
As avea mare nevoie de un sfat. Nu stiu cui sa ma adresez, ce probleme poate avea daca este in evidenta biroului de psihiatrie( lucreaza in administratia locala). Mi-e frica de cum poate evolua in continuare boala, e pe zi ce trece mai rau.
Va multumesc
A transformat casa intr-o biserica, are sute de icoane si carti de rugaciuni si tot timpul si-l petrece in biserica( ea sustine ca preotii i-au zis ca este incercata de diavol si trebuie sa reziste). Biserica este singura ei alinare si este convinsa ca din cauza ca este credincioasa este urmarita si lumea vrea sa-i faca rau.
Vede in orice om un dusman, nu are nici un prieten.
Desi are un salariu de aproape 2000 ron nu are niciodata bani. Face pasiuni obsesive si cheltuie toti banii apoi da vina ca a fost hipnotizata sa-i cheluie ca nu ea a vrut. Intr-un a a transformat casa in gradina botanica, a cumparat toate florile posibile care se gaseau in oras pana abia te mai miscai in casa si ramanea fara bani( noroc ca a venit iarna si s-a oprit). De cativa ani cumpara pantofi non stop, cred care cateva sute de perechi de toate modele si culorile. Azi am vorbit cu ea la telefon si mi-a zis ca a fost hipnotizata sa cumpere atat. Nu a fost niciodata o persoana echilibrata dar e din ce in ce mai rau.
Nu merge la medic niciodata, nu si-a facut analizele de15 ani desi are probleme si cu tiroida si cu ficatul asa ca nici nu nu se pune problema sa o conving sa mearga la psihiatru.
Desi este divortata de tatal meu de aproape 20 de ani si el este recasatorit, mama inca se mai crede sotia lui( asa scrie in biblie).
As avea mare nevoie de un sfat. Nu stiu cui sa ma adresez, ce probleme poate avea daca este in evidenta biroului de psihiatrie( lucreaza in administratia locala). Mi-e frica de cum poate evolua in continuare boala, e pe zi ce trece mai rau.
Va multumesc
D-na Gheorghe,
Deci fata a disparut... asta este foarte grav, mai ales daca e in criza de la boala ei... cine stie unde ajunge... sper ca pana la ora cand scriu aceste randuri ea a aparut... Acum indiferent ce au spus la politie, nu stiu legislatia, dar mi se pare ca dupa 24 de ore de la disparitie ei sunt obligati sa inregistreze o reclamatie de disparitia unei persoane. Daca sunteti sigura ca ei nu vor sa se ocupe, eu in locul dvs., m-as adresa mai sus... la seful lor... sau la vreun ziar, daca ei sustin ca "tulburare bipolara" nu este boala. Cunosc pe cineva de pe forum care si-a pierdut iubitul pt ca in criza a disparut si de luni de zile nu au mai dat de el, nici parintii lui, nimeni... politia are datoria sa se ocupe de orice reclamatie scrisa... sa ancheteze disparitia etc... Si mai cunosc nici mai mult nici mai putin decat pe sotia mea, care fiind in criza
in 2003 a vrut sa se arunce in fata metroului, nu pt a se sinucide... credea ca metroul e un diavol si ea e Jesus care sa il opreasca... deci sa nu spuna nimeni ca TB nu e boala... un om cu aceasta boala, daca nu ia medicatie s/sau tratamentul nu e bun, este capabil de orice... bineinteles ca nu e vinovat...
Sper sa va gasiti fata... sa intrebati si rudele, prietenii ei, colegii ei... poate o gasiti... Doamne ajuta!
D-na/D-ra Roxana,
Poate iti raspunde si D-na doctor, ca sa primesti un sfat de la cineva de profesie... pana atunci imi dau si eu cu parerea. Am inteles ca mama se crede urmarita, crede ca vecinii o radiaza, hipnotizeaza etc... si pe acest fond, biserica i-a alimentat idei fantastice, gen diavoli etc... dar ai incercat sa discutati cu ea sa cauti logica din spatele acestori idei? Adica, de ce crede ea aceste lucruri? Daca raspunsul ei este ceva de genul, ca aude voci, vede ingeri, mesageri divini, mesaje "codificate", orice fel de halucinatii, atunci cu siguranta trebuie vazuta de un psihiatru... posibil sa fie vreo manifestare schizofrenica, necesita tratament sa nu se agraveze... oricum si psiholog are nevoie... parerea mea. Referitor la problemele pe care le-ar putea avea la munca daca apare in baza de date a vreunui psihiatru... nu cred ca e cazul... doctorii sunt obligati sa pastreze confidentialitatea datelor personale si numai prin ordin judecatoresc se poate avea acces la astfel de date (sau politia cred ca are acces). Posibil insa, daca se ajunge la vreo criza, internare in spital etc... sa se afle la locul de munca, deoarece se trece in concediul medical... dar din nou, acesta nu e un motiv sa fie demisionat cineva, atata timp cat isi exercita corespunzator munca (chiar de functionar public, administratie). Ai ramane uimita daca ai afla ce oameni importanti se perinda pe la cabinetele psihiatrilor si psihologilor... chiar si politisti, preoti, profesori, doctori, ca sa nu spun ministrii... multi oameni ajung in viata lor sa bata la aceste usi si asta nu inseamna ca sunt nebuni, e posibil ca orice om sa aiba la un moment dat in viata nevoie...
G.
Deci fata a disparut... asta este foarte grav, mai ales daca e in criza de la boala ei... cine stie unde ajunge... sper ca pana la ora cand scriu aceste randuri ea a aparut... Acum indiferent ce au spus la politie, nu stiu legislatia, dar mi se pare ca dupa 24 de ore de la disparitie ei sunt obligati sa inregistreze o reclamatie de disparitia unei persoane. Daca sunteti sigura ca ei nu vor sa se ocupe, eu in locul dvs., m-as adresa mai sus... la seful lor... sau la vreun ziar, daca ei sustin ca "tulburare bipolara" nu este boala. Cunosc pe cineva de pe forum care si-a pierdut iubitul pt ca in criza a disparut si de luni de zile nu au mai dat de el, nici parintii lui, nimeni... politia are datoria sa se ocupe de orice reclamatie scrisa... sa ancheteze disparitia etc... Si mai cunosc nici mai mult nici mai putin decat pe sotia mea, care fiind in criza
in 2003 a vrut sa se arunce in fata metroului, nu pt a se sinucide... credea ca metroul e un diavol si ea e Jesus care sa il opreasca... deci sa nu spuna nimeni ca TB nu e boala... un om cu aceasta boala, daca nu ia medicatie s/sau tratamentul nu e bun, este capabil de orice... bineinteles ca nu e vinovat...
Sper sa va gasiti fata... sa intrebati si rudele, prietenii ei, colegii ei... poate o gasiti... Doamne ajuta!
D-na/D-ra Roxana,
Poate iti raspunde si D-na doctor, ca sa primesti un sfat de la cineva de profesie... pana atunci imi dau si eu cu parerea. Am inteles ca mama se crede urmarita, crede ca vecinii o radiaza, hipnotizeaza etc... si pe acest fond, biserica i-a alimentat idei fantastice, gen diavoli etc... dar ai incercat sa discutati cu ea sa cauti logica din spatele acestori idei? Adica, de ce crede ea aceste lucruri? Daca raspunsul ei este ceva de genul, ca aude voci, vede ingeri, mesageri divini, mesaje "codificate", orice fel de halucinatii, atunci cu siguranta trebuie vazuta de un psihiatru... posibil sa fie vreo manifestare schizofrenica, necesita tratament sa nu se agraveze... oricum si psiholog are nevoie... parerea mea. Referitor la problemele pe care le-ar putea avea la munca daca apare in baza de date a vreunui psihiatru... nu cred ca e cazul... doctorii sunt obligati sa pastreze confidentialitatea datelor personale si numai prin ordin judecatoresc se poate avea acces la astfel de date (sau politia cred ca are acces). Posibil insa, daca se ajunge la vreo criza, internare in spital etc... sa se afle la locul de munca, deoarece se trece in concediul medical... dar din nou, acesta nu e un motiv sa fie demisionat cineva, atata timp cat isi exercita corespunzator munca (chiar de functionar public, administratie). Ai ramane uimita daca ai afla ce oameni importanti se perinda pe la cabinetele psihiatrilor si psihologilor... chiar si politisti, preoti, profesori, doctori, ca sa nu spun ministrii... multi oameni ajung in viata lor sa bata la aceste usi si asta nu inseamna ca sunt nebuni, e posibil ca orice om sa aiba la un moment dat in viata nevoie...
G.
Multumesc frumos pentru raspuns. De ani de zile incerc sa ii aduc argumente logice ca nu o urmareste nimeni si nu ii vrea nimeni raul dar isi suntine punctuul de vedere cu atata vehementa si atatea argumente, are raspuns la orice intrebare. De multe ori ma aduce la epuizare si ma lasa fara cuvinte.
Este ferm convinsa ca este persecutata pentru ca crede in Dumnezeu. Nu inteleg de ce preotii sau oamenii din biserica cu care vorbeste zilnic nu o indruma catre un medic, cum pot alimenta aceste ganduri? Incep sa ma intreb care e scopul bisericii pana la urma.
Este ferm convinsa ca este persecutata pentru ca crede in Dumnezeu. Nu inteleg de ce preotii sau oamenii din biserica cu care vorbeste zilnic nu o indruma catre un medic, cum pot alimenta aceste ganduri? Incep sa ma intreb care e scopul bisericii pana la urma.
Roxana, credinta in D-zeu nu implica neaparat frecventarea unei biserici. Nici o biserica nu are un singur scop. Si in aceasta situatie adevarul e la mijloc. Adica exista scopuri declarate si nedeclarate. Dintre cele declarate: 1. sa fie un lacas de meditatie si apropiere de D-zeu, mergand de la premiza ca un loc in care se oficiaza ritualuri in concordanta cu ceea ce este considerat a fi placut lui D-zeu, va atrage atentia lui D-zeu si deci D-zeu va fi mai receptiv la rugaciunile exprimate in acest loc; 2. sa fie un exemplu de educatie in spiritul religiei; 3. sa fie un mijoc de consiliere, mangaiere spirituala si ajutor, inclusiv financiar, pentru cei nevoiasi; 4. sa ofere explicatii alternative stiintei la toate intrebarile omenirii. Dintre cele nedeclarate: 1. sa fie o organizatie profitabitabila; 2. sa elimine concurenta; 3. sa fidelizeze clientela 4. sa detina influenta si/sau putere politica. Daca poti sa privesti in mod obiectiv, bisericile doresc de fapt sa supravietuiasca in conditiile in care de juma de secol, stiinta in mod indirect si doctrina comunista in mod direct, le-a redus foarte mult existenta si mai ales influenta.
In situatia mamei tale, eu nu sunt sigur ca preotii etc... nu au indrumat-o sa mearga si la doctor, mai ales ca spui ca sufera si cu ficatul si tiroida, tocmai pt ca biserica pt a supravietui a renuntat la lupta contra stiintei, ci a mers pe compromisuri si preotii stiu bine ce sa spuna si nu se mai opun medicinii, ci considera ca tot ce vine benefic de la stiinta este de fapt aflat cu ajutorul divinitatii. Mai degraba cred ca mama ta vrea sa auda numai ceea ce (sau numai persoanele care ii spun ceea ce) ii da ei dreptate si ii sprijina ideile gresite, care ei i se par corecte. Si interpretarea Bibliei... asta e alta poveste... fiecare (persoana, biserica, secta) alege de acolo ce ii convine si ce nu, le ignora sau le da o alta "nuanta metaforica" pt a servi unor scopuri sau idei. Mama ta a gasit in Biblie ca ea e in continuare sotia primului sot, desi acesta s-a despartit, recasatorit etc... nu e de mirare... acolo gasesti orice vrei sa gasesti, daca dai interpretare metaforica... dar cu siguranta ea a ales ceea ce i-a convenit sa citeasca si a ignorat restul.
In situatia mamei tale, eu nu sunt sigur ca preotii etc... nu au indrumat-o sa mearga si la doctor, mai ales ca spui ca sufera si cu ficatul si tiroida, tocmai pt ca biserica pt a supravietui a renuntat la lupta contra stiintei, ci a mers pe compromisuri si preotii stiu bine ce sa spuna si nu se mai opun medicinii, ci considera ca tot ce vine benefic de la stiinta este de fapt aflat cu ajutorul divinitatii. Mai degraba cred ca mama ta vrea sa auda numai ceea ce (sau numai persoanele care ii spun ceea ce) ii da ei dreptate si ii sprijina ideile gresite, care ei i se par corecte. Si interpretarea Bibliei... asta e alta poveste... fiecare (persoana, biserica, secta) alege de acolo ce ii convine si ce nu, le ignora sau le da o alta "nuanta metaforica" pt a servi unor scopuri sau idei. Mama ta a gasit in Biblie ca ea e in continuare sotia primului sot, desi acesta s-a despartit, recasatorit etc... nu e de mirare... acolo gasesti orice vrei sa gasesti, daca dai interpretare metaforica... dar cu siguranta ea a ales ceea ce i-a convenit sa citeasca si a ignorat restul.
Buna ziua!
As vrea sa va prezint situatia cu care ma confrunt sperand sa primesc sfaturi pentru a o depasi.
Sora mea a trecut printr-o tulburare psihica (diagnosticul fiind depresie cu elemente psihotice). In urma stressului de la servici, a lipsei de alimentatie, pe fondul firii ei destul de nervoase si foarte suspicioase a ajuns in aceasta stare. Mai precis, ajunsese sa creada ca e urmarita, ca sunt microfoane in casa, ca trebuie sa plateasca pentru greseli, a avut chiar ganduri de sinucidere. A fost internata la o sectie de psihiatrie 2 saptamani, (timp in care mai auzea voci, isi mai dorea sa moara...), dupa tratament si-a revenit. Apoi a mai avut concediu doua saptamani, continuand tratamentul. De o saptamana a revenit la servici, se descurca foarte bine. A constientizat tot ce i s-a intamplat, explicandu-mi foarte clar de la ce a pornit totul. Problema delicata este ca acum vrea sa renunte la tratament (dupa ce a iesit din spital lua zyprexa, zoloft si romparkin, urmand sa faca o data pe luna o injectie cu fluanxol). Simte ca e foarte lucida si nu are nevoie de tratament, care crede ca are efecte adverse (in special ameteala si pierderea memorie, mai precis incepe sa uite), fluanxolul simte ca ii arde capul, il simte in corp.
Problema mea este: CUM SA PROCEDEZ IN PRIVINTA TRATAMENTULUI? DACA IL INTREPUPE SI FACE VREO RECADERE?
DACA IL CONTINUA SI SE SIMTE MAI RAU (PIERDERI DE MEMORIE...)?
CE EFECTE SECUNDARE STITI CA AU ZYPREXA, ZOLOFT SI FLUANXOL?
Precizez ca sora mea este medic si e convinsa ca neurolepticele (antipsihoticile) au efete secundare destul de serioase.
Va multumesc si astept raspunsurile dumneavoastra!
As vrea sa va prezint situatia cu care ma confrunt sperand sa primesc sfaturi pentru a o depasi.
Sora mea a trecut printr-o tulburare psihica (diagnosticul fiind depresie cu elemente psihotice). In urma stressului de la servici, a lipsei de alimentatie, pe fondul firii ei destul de nervoase si foarte suspicioase a ajuns in aceasta stare. Mai precis, ajunsese sa creada ca e urmarita, ca sunt microfoane in casa, ca trebuie sa plateasca pentru greseli, a avut chiar ganduri de sinucidere. A fost internata la o sectie de psihiatrie 2 saptamani, (timp in care mai auzea voci, isi mai dorea sa moara...), dupa tratament si-a revenit. Apoi a mai avut concediu doua saptamani, continuand tratamentul. De o saptamana a revenit la servici, se descurca foarte bine. A constientizat tot ce i s-a intamplat, explicandu-mi foarte clar de la ce a pornit totul. Problema delicata este ca acum vrea sa renunte la tratament (dupa ce a iesit din spital lua zyprexa, zoloft si romparkin, urmand sa faca o data pe luna o injectie cu fluanxol). Simte ca e foarte lucida si nu are nevoie de tratament, care crede ca are efecte adverse (in special ameteala si pierderea memorie, mai precis incepe sa uite), fluanxolul simte ca ii arde capul, il simte in corp.
Problema mea este: CUM SA PROCEDEZ IN PRIVINTA TRATAMENTULUI? DACA IL INTREPUPE SI FACE VREO RECADERE?
DACA IL CONTINUA SI SE SIMTE MAI RAU (PIERDERI DE MEMORIE...)?
CE EFECTE SECUNDARE STITI CA AU ZYPREXA, ZOLOFT SI FLUANXOL?
Precizez ca sora mea este medic si e convinsa ca neurolepticele (antipsihoticile) au efete secundare destul de serioase.
Va multumesc si astept raspunsurile dumneavoastra!
Eu urmez tratament cu Zyprexa de 4 ani de zile, initial doza a fost de 10mg acum este de 5, dupa ce am trecut si eu printr o situatie asemanatoare cu a surorii tale;am fost internat timp de 3 saptamani intr un spital de psihiatrie, si vreau sa ti spun ca si eu am intrerupt tratamentul de 2 ori, dar de fiecare data m am simtit rau dupa ce am facut asta, iar acum am concluzionat ca sub nici o forma nu trebuie sa intrerup tratamentul care din pacate poate dura toata viata(acum am26 de ani) deci nu mi va fi usor.DUpa ce am intrerupt tratamentul pentru o perioada de 3 luni, pt a nu fi internat din nou, pe langa zyprexa mi s a dat si convulex300 mg, acum am renuntat la convulex dar nu definitiv, in sensul ca sub indrumarea medicului psihiatru cu care intru in contact lunar pentru anumite perioade mai iau si convulex:in speranta ca ti am fost util, va doresc la topti sarbatori fericite si un an nou SANATOS!
Sotia mea, diagnosticata cu TB de vreo 8 ani, a luat cam tot ce se putea lua. Din ce stiu eu (o cunosc din anul 2003), ca efecte secundare, Rispoleptul (Risperidone) i-a dat agitatie motorie, cam dupa 2 saptamani de folosire... asta de fiecare data cand l-a folosit si de aceea nu il poate folosi pe termen lung. Zyprexa (Olanzapine) ca efecte secundare, somnolenta la inceput (12-16 ore de somn pe zi), dupa vreo luna insa scade la 8-9 ore si pofta de mancare, ceea ce a dus la ingrasare de fiecare data cand a intrerupt si a reluat tratamentul cu acest medicament. Aceste efecte secundare s-au dovedit reversibile atunci cand s-a intrerupt medicamentul respectiv. Din pacate, chiar daca a slabit de fiecare data cand a intrerupt Zyprexa, nu a reusit sa slabeasca la nivelul de dinainte de tratament, ceea ce a dus la ideea d-nei psihiatru (la care se trateaza) ca acesta sa fie inlocuit cu Abilify, ceea ce necesita internare pt supraveghere. In plus nu prea ne incanta ideea deocamdata, asa ca sotia continua cu Zyprexa (deci deja de ani de zile, cu intreruperi de vreo 2-3 ori a cate 2-3 luni) cu care se impaca foarte bine dpdv psihic, simte ca doarme profund si odihnitor si in acelasi timp poate sa se concentreze la munca. In general ca efecte secundare la toate antipsihoticele, cred ca este de spus ca afecteaza puterea de concentrare, pentru ca blocheaza anumite canale de transmitere a informatiilor si deci nu pot filtra numai ce e "rau", ci si ce e "bun". La alte efecte secundare as spune despre Convulex (Acid valproic), probabil si Orifiril (o sare a acidului valproic), ca dupa ani de zile (depinde logic si de doza) afecteaza ficatul. De asemenea mai stiu ca nu e voie sa faci un copil sau sa alaptezi in timp ce iei astea. Chiar i-au iesit analize proaste la ficat (ficat gras, nu se considera mare lucru, totusi...), de aceea a inlocuit treptat Convulexul cu Lamictal (Lamotrix, Epimil, Lamotirene), multe denumiri pt aceeasi substanta activa - Lamotrigine. Acesta este tot un stabilizator de dispozitie, dar fara efectele secundare amintite mai sus. Totusi si acesta a dat la inceput mancarime pe piele, roseata, efecte secundare obisnuite... in unele zone, dupa care a trecut si se impaca bine cu el, deja de cateva luni. Pentru efecte secundare recomand de citit, in afara de prospectele medicale cu care vin medicamentele, un site pe net ceva in genul "crazymeds", dati cautare pe google (trebuie stiut engleza). Cand sotia a incercat sa intrerupa medicatia cu antipsihotice, de cateva ori, chiar daca a continuat cu stabilizator de dispozitie, ori a intrat in criza dupa vreo 2-3 luni, ori s-a speriat ca nu mai doarme bine sau ii vin prea multe ganduri prin cap (semne de expansivitate) si atunci a reluat iar Zyprexa (sau Rispolept). Posibil sa fie necesar sa ia toata viata... asta e... in rest... suntem veseli si sanatosi relativ si privim cu optimism anul nou care vine, ceea ce va doresc la toti de pe forum! La multi ani si sarbatori fericite!
G.
G.
Pentru Tinu
Din experienta proprie (sot de bolnava psihic cu comportamente similare) de peste 15 ani:
- Incercati TOATE metodele posibile si imposibile de a convinge bolnavul psihic sa NU intrerupa tratamentul nici macar o singura zi (consecintele sint catastrofale in scurt timp, chiar daca nu imediat) si sa verificati mereu ca urmeaza tratamentul (de ex. sa asistati la injectia cu fluanxol).
- Efectele secundare neplacute sint probabil net inferioare efectelor recaderilor psihice, din ce in ce mai grave in lipsa medicatiei adecvate.
- Sub indrumarea medicilor specialisti se pot incerca unele modificari ale tratamentului (reducerea temporara a unor doze, inlocuirea unui medicament cu altul), dar IN NICI UN CAZ sa nu acceptati INTRERUPEREA TRATAMENTULUI din initiativa bolnavului !!!
- Nu va lasati pacalit de aparentele de normalitate si de "argumentele" bolnavului psihic (trebuie sa intelegeti si sa acceptati ca boala e IREVERSIBILA) si folositi orice fel de metode (blinde, ferme, chiar brutale la nevoie) pentru respectarea cu sfintenie a tratamentului medicamentos si corectarea imediata ciudateniilor de comportament (de ex. dieta dezechilibrata, vestimentatie neobisnuita, exacerbarea sentimentelor religioase etc.); veti deveni treptat un psihoterapeut amator, tenace si inflexibil care trebuie sa insiste si pe terapia ocupationala (activitati fizice si intelectuale care sa tina bolnavul ocupat tot timpul).
A.R.
Din experienta proprie (sot de bolnava psihic cu comportamente similare) de peste 15 ani:
- Incercati TOATE metodele posibile si imposibile de a convinge bolnavul psihic sa NU intrerupa tratamentul nici macar o singura zi (consecintele sint catastrofale in scurt timp, chiar daca nu imediat) si sa verificati mereu ca urmeaza tratamentul (de ex. sa asistati la injectia cu fluanxol).
- Efectele secundare neplacute sint probabil net inferioare efectelor recaderilor psihice, din ce in ce mai grave in lipsa medicatiei adecvate.
- Sub indrumarea medicilor specialisti se pot incerca unele modificari ale tratamentului (reducerea temporara a unor doze, inlocuirea unui medicament cu altul), dar IN NICI UN CAZ sa nu acceptati INTRERUPEREA TRATAMENTULUI din initiativa bolnavului !!!
- Nu va lasati pacalit de aparentele de normalitate si de "argumentele" bolnavului psihic (trebuie sa intelegeti si sa acceptati ca boala e IREVERSIBILA) si folositi orice fel de metode (blinde, ferme, chiar brutale la nevoie) pentru respectarea cu sfintenie a tratamentului medicamentos si corectarea imediata ciudateniilor de comportament (de ex. dieta dezechilibrata, vestimentatie neobisnuita, exacerbarea sentimentelor religioase etc.); veti deveni treptat un psihoterapeut amator, tenace si inflexibil care trebuie sa insiste si pe terapia ocupationala (activitati fizice si intelectuale care sa tina bolnavul ocupat tot timpul).
A.R.
este adevarat ca zyprexa creeaza pofta de mancare ce duce la kg in plus-recomandabil este sportul, la inceputul tratamentrului ca efecte adverse ar mai fi uscaziunea gurii, senzatia mereu de sete, obosesti foarte repede, ore in plus de somn, usoare ameteli, eruptii la nivelul pielii, cel putin astea au fost in cazul meu;convulexul de asemenaea creeaza pofta de macare, in plus reflexele au de suferit(ceva probleme in a conduce vehicule), dar oricum cu timpul se creeaza o dependeta de medicamente, si mare parte din aceste efecte dispar ;pot spune ca daca seara beau o bere -in acest caz nu este indicat sa mai iau pastilele, a doua zi nu sunt la capacitatea normala si ma simt un pic obosit, de aceea evit sa consum pe cat posibil alcoolul, o cafea dimineata se admite sau mai rar o bautura energizanta...in rest viata aproape normala...parca si un pic din inspiratia de altadata a mai disparut, placerile de altadata.aceste elemente pot face parte din tabloul bolii..oricum Tinu sunt perfect de acord cu antevorbitorul meu si te as sfatui sa insisti catre sora ta sa si continuue tratamentul cel putin 1 an de zile, dupa care vedeti ce va mai fi, pentru a evita o noua internare la spital, pt ca nu este deloc placut sa fii internat intr un spital de psihiatrie, vorbesc din propria experienta, ceea ce vezi pe acolo te poate soca daca esti o fire mai sensibila si cam greu uiti ceea ce vezi pe acolo.asa ca mare atentie.
Va multumesc tuturor pentru raspunsuri!
Va fi foarte greu sa o conving pe sora mea sa continue tratamentul! In general ea este o fire foarte suspicioasa, de mult tot banuie ca cineva i-a facut vraji.
In privinta vrajilor e posibil sa fie o f mica doza de adevar, dar ea a exagerat permanent.
Au fost perioade in care vorbeam minute in sir, poate chiar ore despre o problema, o sfatuiam cum cred ca e bine sa procedeze, spunea ca a inteles si. facea tot cum vroia ea!
Si acum i-am explicat destul de clar cat de greu ne-a fost (mie si mamei) s-o vedem la spital si cat de bine ar fi sa nu mai ajunga niciodata acolo. Am rugat-o sa tina tratamentul pana dupa sarbatori si apoi putem merge sa consultam si alt medic. parea ca a inteles, dar dupa o zi, doua iar nu mai vrea tratamentul.
Pentru mine e foarte dureros, ea de mult facea crize de nervi care treceau, dar niciodata n-a ajuns sa vorbeasca aiurea. Acum ea spune ca dintr-o teama foarte mare a ajuns la aceste probleme. Mi-as dori s-o cred, acum e la fel ca inainte de criza, tot timpul s-a manifestat ca acum (nehotarire, incapatanare, suspiciune...), dar daca face o recadere.?
Este o fire credincioasa, si spera ca Dumnezeu o ajuta. Eu sunt convins ca Dumnezeu face minuni si ma rog zilnic sa faca si cu ea o minune s-o vindece complet, in acelasi timp cred ca Dumnezeu lucreaza si prin medici si ca tratamentul este necesar!
Nu stiu ce va fi!
Oricum va doresc tuturor sanatate, sarbatori fericite si inca o data va multumesc!
Va fi foarte greu sa o conving pe sora mea sa continue tratamentul! In general ea este o fire foarte suspicioasa, de mult tot banuie ca cineva i-a facut vraji.
In privinta vrajilor e posibil sa fie o f mica doza de adevar, dar ea a exagerat permanent.
Au fost perioade in care vorbeam minute in sir, poate chiar ore despre o problema, o sfatuiam cum cred ca e bine sa procedeze, spunea ca a inteles si. facea tot cum vroia ea!
Si acum i-am explicat destul de clar cat de greu ne-a fost (mie si mamei) s-o vedem la spital si cat de bine ar fi sa nu mai ajunga niciodata acolo. Am rugat-o sa tina tratamentul pana dupa sarbatori si apoi putem merge sa consultam si alt medic. parea ca a inteles, dar dupa o zi, doua iar nu mai vrea tratamentul.
Pentru mine e foarte dureros, ea de mult facea crize de nervi care treceau, dar niciodata n-a ajuns sa vorbeasca aiurea. Acum ea spune ca dintr-o teama foarte mare a ajuns la aceste probleme. Mi-as dori s-o cred, acum e la fel ca inainte de criza, tot timpul s-a manifestat ca acum (nehotarire, incapatanare, suspiciune...), dar daca face o recadere.?
Este o fire credincioasa, si spera ca Dumnezeu o ajuta. Eu sunt convins ca Dumnezeu face minuni si ma rog zilnic sa faca si cu ea o minune s-o vindece complet, in acelasi timp cred ca Dumnezeu lucreaza si prin medici si ca tratamentul este necesar!
Nu stiu ce va fi!
Oricum va doresc tuturor sanatate, sarbatori fericite si inca o data va multumesc!
pt tinu
Atat timp cat nu vb aiurea e totul ok dar e clar, sunt semne ca acel episod psihotic se va intoarce.Nu trebuie sa renunte sub nicio forma la tratament si obligatoriu trebuie sa mearga la un psihoterapeut deoarece problemele ei sunt mult mai profunde si numai un specialist le poate deslusi. Dvs., Familia trebuie sa aveti cateva sedinte la psiholog pt a invata cum sa va comportati cu ea si pt a putea primi ajutor sa treceti cu succes peste aceste crize. Ea are nevoie de atentie, mangaiere, iubire, liniste si de un mediu in care sa se simta bine.Nu e este vina ei ca se comporta asa si sa incercati sa o intelegeti deoarece in acele momente de criza nu este ea.Iar din pacate boala nu are leac si fara tratament se ajunge la spital si in cazurile mai grave la izolare. Deci nu pierdeti timpul:obligatoriu tratament, psiholog si multa rabdare, intelegere si sa acceptati ca e bolnava. Craciun fericit.
Atat timp cat nu vb aiurea e totul ok dar e clar, sunt semne ca acel episod psihotic se va intoarce.Nu trebuie sa renunte sub nicio forma la tratament si obligatoriu trebuie sa mearga la un psihoterapeut deoarece problemele ei sunt mult mai profunde si numai un specialist le poate deslusi. Dvs., Familia trebuie sa aveti cateva sedinte la psiholog pt a invata cum sa va comportati cu ea si pt a putea primi ajutor sa treceti cu succes peste aceste crize. Ea are nevoie de atentie, mangaiere, iubire, liniste si de un mediu in care sa se simta bine.Nu e este vina ei ca se comporta asa si sa incercati sa o intelegeti deoarece in acele momente de criza nu este ea.Iar din pacate boala nu are leac si fara tratament se ajunge la spital si in cazurile mai grave la izolare. Deci nu pierdeti timpul:obligatoriu tratament, psiholog si multa rabdare, intelegere si sa acceptati ca e bolnava. Craciun fericit.
pt sad2
Multumesc pentru raspuns.
Acum e bine, ia tratamentul fara probleme, a facut si injectia cu fluanxol. Are parte de liniste si intelegere de la familie, speram ca totul sa fie bine in continuare.
Sarbatori fericite!
Multumesc pentru raspuns.
Acum e bine, ia tratamentul fara probleme, a facut si injectia cu fluanxol. Are parte de liniste si intelegere de la familie, speram ca totul sa fie bine in continuare.
Sarbatori fericite!
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 2schizofrenie sau nu?
- 3e adevarat.. schizofenia este ereditara?
- 10as dori sfatul unui medic psihiatru
- 2persoana suspecta de schizofrenie!
- 14Ma va accepta cineva asa cum sunt?
- 3schizofrenie... recomandati-mi un spital privat sau de stat
- 8psihoza ?!
- 5Parintii ambilor soti diagnosticati cu schizofrenie
- 21Daca am schizofrenie pot beneficia de pensie de invaliditate grad 2 sau grad 3
- 4Cei cu schizo !
- 3Canabidiol (CBD) in tratarea anxietății.
- 6Diagnostic gresit??
- 10Incetarea dreptului de munca.
- 11Varul meu are schizofrenie pensie
- 1Parinte cu psihoza refuza tratament/medic
- 3Psihoza?
- 0Educativ - Persoane care s-au filmat in timpul unor episoade psihotice din schizofrenie
- 8Cum sa îmi găsesc o ocupație frumoasa in viata și cum sa îmi înfrumusețez viata?
- 1Schizofrenie rezistenta la tratament? Risperidona
Mai multe informații despre: Schizofrenia Psihoza
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: