Anxietate - Viata din spatele unei ferestre

12-06-2013
royale
Nu este medic/terapeut
royale
Inainte de toate as dori sa precizez ca de mic am avut momente de emotie intensa ca de exemplu la nunti cand mergeam cu ai mei (cand ii vedeam pe toti fericiti si ca se distrau eu plangeam) iar ultimul moment de genul acesta a fost acum un an (Mai 2012) cand am fost la un concert si mai era 15 minute pana sa intre pe scena formatia preferata cand dintr-o data am simtit nevoia sa ies de acolo pentru ca nu 'merit' sa ii vad, pur si simplu cu tot corpul am simtit nevoia sa plec si sa gasesc un parc unde sa plang (nu am folosit droguri niciodata, doar alcool). Cand sa intamplat bausem 2 beri deci nu cred ca are de a face cu asta din moment ce atunci cand beau alcool sunt un om destins/happy/sigur pe mine si dezinhibat de emotii. Nu am luat nici un fel de tratament psihiatric ci doar o 'cura' de Calciu + Vit.D si Magneziu+Complex Vit. B care nu m-au ajutat din moment ce mananc sanatos. Nu vreau sa urmez tratament psihiatric pentru ca am facut Psihofarmacologie si acolo am vazut ca diferenta intre medicament si placebo este aproape la fel in cazul tulburarilor usoare. Domnul Profesor Psihiatru ne-a atras atentia ca anxioliticele si antidepresivele ar trebui folosite doar in cazurile grave (grad inalt de suicid/paranoia si anxietate scapata de sub control) + ca medicamentele doar mascheaza simptomele si nu rezolva problema in situatia mea. Mai vreau sa mentionez ca am o viata sociala bogata, nu mi-e frica sa ies din casa (am avut momente cand mi-a fost teama sa merg prin locurile unde am avut un atac de panica, dar am stiut ca doar asa pot sa imi inving frica doar daca le infrunt si am reusit) doar ca acea stare din spatele ferestrei/balonului ma face sa nu mai imi dau interesul. La inot am fost timp de 4 luni aproape in fiecare zi si nu a dat rezultat pe plan psihologic. De atunci si pana in momentul de fata m-am informat de mai multe (am exclus boli fizice/carente de vitamine, ce-i drept nu am facut consult la tiroida) si pentru ca sunt student la Psihologie, m-am informat foarte mult si am ajuns la concluzia ca am de a face cu anxietate + tulburare de panica (frica continua de a nu avea alt atac de panica). Dupa ce am inteles ce inseamna atacul de panica si unele metode de relaxare pot spune ca sunt mai stabil insa ceea ce ma enerveaza cel mai mult este aceasta stare de parca as trai din spatele unei ferestre/balon pentru ca 'vad' lumea altcumva (nu vorbim de psihoza) vreau sa spun ca desi stiu ca imi place sa ies afara/in lume/cu prietenii acum nu mai simt aceasi placere. De foarte multe ori simt o tensiune psihica ca o mica durere de cap constanta dar care nu ma afecteaza la fel ca si o durere normala de cap. Tin sa precizez ca dorm foarte mult (minim 10 ore) si daca as putea as alege sa dorm toata ziua si sa raman treaz noaptea (pentru ca asta e singurul mod in care ma simt mai 'normal'), cred ca dorm mult pentru ca e ca o modalitate de scapare si actioneaza ca un anxiolitic. Atacurile de panica am inceput sa le controlez si sa nu mai imi fie asa frica de ele, insa de starea asta din spatele unei fereste/balon nu pot iesi, singura modalitate de a mai scapa este acasa si sa asult muzica preferata. Mai tin sa precizez ca in urma testelor psihologice efectuate asupra mea am descoperit ca starea mea de anxietate se afla undeva la nivelul 6 din 10, sunt extrovertit, am tensiune energica mare si autocontrol bun. Ce vreau eu sa inteleg si nu am reusit sa ma documentez este despre starea asta de care vorbeam !
25 comentarii
0
12-06-2013, ora 09:18
IN SANO
Nu este medic/terapeut
IN SANO
Poti sa faci si un control la tiroida pt. ca o parte din simptomele pe care le descrii sunt caracteristice afectiunilor tiroidei.Am citit ca bolile de tiroida sunt mult mai frecvente la femei decat la barbati, raportul fiind de 10:1, dar ai putea elimina si aceasta posibilitate, mai ales ca ai mentionat-o si tu., , Tulburarile emotinale sunt asociate cu cele ale tiroidei-http://www.formula-as.ro/2012/1014/sanatate-35/cand-sistemul-imunitar-o-ia-razna-tiroidita-hashimoto-14926.Poti sa folosesti din articol mai ales partea cu tratamentul homeopat.., , Starea asta din spatele unei fereste/balon" eu o interpretez ca moment in care tu analizezi ce observi, , dincolo de fereastra" ceea ce fac toti oamenii la un moment dat.
0
12-06-2013, ora 13:28
royale
Nu este medic/terapeut
royale
Am uitat sa precizez ca am facut si analize medicale si doar 3 mi-au iesit peste: Leucocite: 4.0 - 8.0 (mie mi-a iesit 8.3); LDL Colesterol: 100-129 (mie mi-a iesit 88) si VSH 2-10 (mie mi-a iesit 12). Doamna doctor mi-a spus ca nu e nimic important si ca valorile astea pot fi si de la o carie (ce-i drept la vremea aceea umblam pe la dentist).
0
12-06-2013, ora 18:46
Psiholog Cristian Andrei Nica
Psihologie, Cluj-Napoca
Psiholog Cristian Andrei Nica
Bună, apreciez atitudinea faţă de problemă şi alternativele pentru tratament.
Din modul în care descrii aş spune că este vorba despre o anxietate (ca trăsătură) ce te face susceptibil pentru interpretarea negativă a evenimentelor şi devalorizarea propriei persoane. Acest lucru permite instalarea emoţiilor negative atât de brusc.
Sportul fizic contribuie la ameliorarea echilibrului psihic doar dacă este realizat cu regularitate, de cinci ori pe săptămână într-un mod mai accelerat.
Ceea ce simţi este de fapt o îngrijorare cu privire la posibilităţile de adaptare. Ai pierdut încrederea în tine iar acum ai senzaţia probabil că lucrurile sunt dificil de controlat.
Recomand o intervenţie psihologică, prin psihoterapie, chiar şi online. Alege terapeutul care simţi că te înţelege cel mai bine şi implică-te în redobândirea echilibrului afectiv.
Mult succes!
0
14-09-2013, ora 00:28
sunshine 12
Nu este medic/terapeut
sunshine 12
Sper sa obtin bunavointa dumneavoastra si sa primesc un raspuns care ma poate ajuta. Este vorba de un bun prieten al meu, un barbat de 32 ani, inteligent, ambitios si energic. Din pacate, din noiembrie anul trecut (2012) a inceput sa se comporte din ce in ce mai bizar. Mi-a marturisit brusc la o intalnire pe care mi-a solicitat-o pretextand ca vrea sa ne vedem la o cafea ca este urmarit, ca i s-au pus camere de luat in vederi in casa, ca la locul de munca s-a iscat un complot impotriva lui. Ciudat era si este insa faptul ca nu doreste sa marturiseasca aceste lucruri decat mie. In momentul initial de care va vorbesc mi-a spus ca "oamenii rai" urmau sa imi faca si mie rau si vroia sa ma avertizeze. Cu toate ca am incercat sa il linistesc spunandu-i si in zilele ulterioare ca nu mi s-a intamplat nimic, convingerile lui erau si sunt foarte ferme. Am alertat parintii si la cateva saptamani dupa acest incident a fost internat involuntar la Psihiatrie timp de o luna, deoarece refuza sa mai iasa din casa, sa mai raspunda la telefon, sa mai mearga la munca sau sa mai vorbeasca cu cineva. Acolo, a refuzat sa recunoasca ceea ce imi marturisise mie si se prefacea ca nu i s-a intamplat nimic si ca e doar "obosit si in concediu". A iesit cu diagnosticul de "tulburare psihotica acuta", dar asta se intampla acum 6 luni. De atunci, a refuzat continuarea tratamentului medicamentos si revenirea la consultul psihiatric. Cu toate ca mie, in calitate de, asa cum spune el, cea mai buna (si singura ramasa ) prietena a lui mi-a povestit in continuare tot soiul de lucruri bizare: aude o voce despre care spune ca e o putere ce ii da tot soiul de informatii despre oamenii din jur, ca vocea asta ii controleaza viata, ca i-a spus cand se va casatori si cu cine, etc, el si-a reluat in fata parintilor si a colegilor de la serviciu o viata relativ normala. E adevarat ca in acest timp s-a izolat de ceillati prieteni, eu fiind singura cu care mai vorbeste, probabil din cauza faptului ca ne stim de multi ani si am avut o relatie buna.Refuza orice fel de argument din partea mea cum ca aceste convingeri nu sunt decat rodul unei tulburari de-ale lui. Ciudat mi se pare cum reusesete sa disimuleze aceste simptome fata oamenii de la serviciu, avand un post destul de solicitant. Parintii stiu in continuare de la mine de situatie, dar el refuza sa o recunoasca in fata lor pe motiv ca daca ar recunoaste, l-ar interna din nou la Psihiatrie.Refuza orice idee legata de prezentarea la un medic sau inceperea unui tratament. Marturisesc si ca am fost tentata sa cred initial si ca e o gluma proasta de-a lui, dar pe parcurs m-am convins ca nu e asa.Mi-a marturisit ca" vorbeste " cu acea putere tot timpul si destule alte lucruri aberante. Insa, repet, fata de restul lumii, dupa iesirea de la Psihiatrie, a reusit sa adopte un comportament care nu il mai face suspect in ochii celor care nu ii stiu simptomele de un diagnostic psihiatric. Eu sincer nu mai stiu cum sa il ajut, fiindca argumentele mele logice s-au lovit de un munte de incapatanare, el fiind convins ca ceea ce i se intampla este cat se poate de real, iar parintii sunt depasiti de situatie, multumindu-se momentan sa il vada mergand la serviciu. Din acest motiv, ei nu au mai comunicat nimanui ceea ce le-am povestit legat de simptomele descrise mai devreme. Mi-e teama insa ca starea lui in timp i se va agrava, si imi pare tare rau sa il vad in aceasta situatie. Daca puteti sa imi dati un sfat, v-as fi foarte recunoscatoare.
0
14-09-2013, ora 00:47
royale
Nu este medic/terapeut
royale
Din cele studiate de mine la Facultatea de Psihologie, as spune ca prietenul dumneavoastra sufera de Schizofrenie paranoida. Vestea proasta este ca psihoterapia nu prea da roade in astfel de cazuri si cel mai bun tratament ramane antipsihoticele. Imi pare rau pentru dumneavoastra insa intr-o situatie de disperare eu as incerca sa "cooperez" cu el si cu acei "raufacatori" si sa il conving ca singura scapare pentru voi doi ar fi sa luati pastilele impreuna (desigur tu nu iei antipsihotice, ci o pastila de zahar).
0
14-09-2013, ora 13:13
sunshine 12
Nu este medic/terapeut
sunshine 12
Multumesc frumos pentru interesul acordat problemei mele.Mi-e chiar greu sa imi dau seama ce ramane de facut in continuare, mai ales din cauza faptului ca nu il vad zilnic, nu locuim impreuna, nu avem o relatie de cuplu, suntem sau eram oricum inainte de transformarea lui prieteni buni, ne stim demulti ani. Momentan nici nu il mai recunosc, pentru mine e cu totul alt om. Doar ca imi pare enorm de rau sa il vad asa. Pe mine ma surprinde, asa cum relatam anterior, capacitatea lui de disimulare fata de restul lumii, faptul ca isi vede in continuare de serviciu si de alte actiuni de baza ale vietii cotidiene: cumparaturi, platit facuri, condus masina, etc. E un lucru obisnuit in afectiuni de acest gen? Din ce am mai citit in diverse articole, oamenii cu acest gen de probleme relateaza celor din jur convingerile lor bizare, fiind ferm convinsi ca sunt reale. In speranta unui raspuns, multumesc inca o data pentru faptul ca mi-ati furmizat o posibila solutie.
0
14-09-2013, ora 16:51
royale
Nu este medic/terapeut
royale
Depinde de cat de avansata este aceasta tulburare, se poate ca dansul sa nu fie intr-un stadiu asa avansat. Pentru a intelege mai mult despre aceasta tulburare va recomand sa vizionat un film inspirat dupa o poveste adevarata despre un matematician care sufera de aceasta tulburare. Filmul se numeste : A Beautiful Mind.
0
14-09-2013, ora 20:17
sunshine 12
Nu este medic/terapeut
sunshine 12
Multumesc inca o data pentru promptitudinea raspunsului si pentru sugestie. Da, am vizionant filmul acum cateva saptamani si este intr-adevar un bun "sfatuitor" pentru o intelegere mai buna a afectiunilor de acest gen. Din acest punct de vedere, cu toate ca as dori ca starea prietenului meu sa ramana in limite acceptabile fara tratament, imi este teama ca ea va degenera inevitabil si ca si comportamentul i se va inrautati in timp fara un tratament bun. As fi vrut sa il ajut inainte sa fie poate prea tarziu din unele puncte de vedere, dar am observat asa cum va spuneam ca logica si ratiunea nu isi mai au locul in situatii de acest gen. Ele pur si simplu nu mai razbat inspre mintea acaparata de aceasta suferinta.
0
15-09-2013, ora 02:56
royale
Nu este medic/terapeut
royale
Niciodata nu e prea tarziu in orice situatie. Problema este ca aceasta tulburare le da impresia ca totul este real si de aceea e greu sa ii convingem ca au nevoie de tratament. Incercati sa il duceti la un psiholog, poate specialistul este in masura sa il ajute sa constientizeze boala pe care o are si prin urmare sa urmeze si un tratament.
0
15-09-2013, ora 13:04
sunshine 12
Nu este medic/terapeut
sunshine 12
Da, voi incerca, pentru ca din ce am mai citit, starile de genul acesta merg din rau in mai rau. De aceea ma gandesc ca in timp lucrurile se vor inrautati. Apreciez sugestiile dumneavoastra. Multumesc
0
15-09-2013, ora 19:16
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
@ sunshine 12

Dv., din nefericire, nu puteti face nimic.
In acest caz, numai medicamentele (antipsihoticele) pot face ceva. Respectiv sa il poata scoata din faza de delir.
Delir bizar + halucinatii pe o perioada mai mare de 6 luni inseamna schizofrenie.
Delir non bizar poate insemna o tulburare deliranta pe care o poate duce asa ani in sir (si 20 de ani) dar care s-ar putea sa ii afecteze viata sociala.

http://www.romedic.ro/delir-tulburare-deliranta

Daca v-am urmarit eu bine postarile si el se simte doar urmarit, inseamna ca e o tulburare deliranta.
Ambele se trateaza insa la fel: antipsihotice+stabilizatori de dispozitie.
0
16-09-2013, ora 17:18
sunshine 12
Nu este medic/terapeut
sunshine 12
Va multumesc frumos pentru raspuns. Elementul survenit dupa ce s-a externat (acum 6 luni) si dupa ce a refuzat sa mai continue vreun tratament sau sa mai mearga la vreun consult psihiatric, un fapt care nu stiu insa de cand dateaza exact, pentru ca el mi l-a relatat de-abia acum vreo 2 luni, este auzirea unei voci pe care el o numeste " o mare putere" si despre care spune ca ii controleaza viata, ca ii da diverse informatii, etc. Mai nou, ieri seara am incercat sa rediscut cu el problema (nu il mai vazusem de vreo saptamana) si sa incerc sa ii sugerez din nou ca acea voce nu are cum sa fie reala, ci doar rezultatul unei tulburari prin care trece. Sugestia mea l-a iritat insa destul de tare si mi-a spus ca si despre mine "vocea" i-a relatat diverse lucruri pe cat de halucinante pe atat de jignitoare. Din acest motiv, nu are rost sa le relatez cu de-amanuntul, ma limitez doar la a spune ca intre mine si niste colegi de serviciu de-ai lui pe care nici macar nu ii cunosc ar fi existat relatii intime, in scopul de a-i face lui rau si alte aberatii.
Asa cum relatam anterior, pe mine ma surpinde cum reuseste, pe fondul evident al unei grave tulburari mentale sa pastreze niste aparente sociale. M-am gandit si eu la faptul ca e posibil sa o duca asa o perioada indelungata, pentru ca, din cate observ, nu mai este in stadiul declanasator care a continut suficiente fapte in masura sa ii alarmeze atunci atat familia cat si personalul de la serviciu. Acum pur si simplu ascunde tot si pozeaza in omul normal care isi vede de viata.
Va multumesc inca o data pentru interesul acordat intrebarii mele si pentru ca mi-ati furnizat un raspuns.
0
18-09-2013, ora 23:23
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
@ sunshine 12

In aceste conditii, inseamna ca, din nefericire, a facut schizofrenie.
A lasat prea mult timp problema netratata.

Cu aceasta boala se poate iesi la pensie oricand. Asta ca sa stiti cu titlu informativ.

Puteti sa ii explicati cate in luna si in stele, tot pe a lui o va tine, Realitatea i se formeaza in alta parte a creierului decat in zona normala. Nu are rost sa dati explicatii. Ca oricum nu le va primi.

Iese din acest delir numai cu tratament (antipsihotic = stabilizator de dispozitie), dar daca refuza... Eu personal nu cred ca la serviciu este totul ok si cred, din experiente similare ca lucrurile se vor degrada, cu posibilitatea de a-si pierde serviciul. Daca puteti sa va informati cumva asupra acestor aspecte si sa ii convingeti totusi familia sa il interneze ca sa il puna pe linia de plutire, fara sa se intample ceva mai grav.

Sanatate multa va doresc !
0
19-09-2013, ora 19:57
sunshine 12
Nu este medic/terapeut
sunshine 12
Inca o data va multumesc pentru raspuns. Nu m-am mai intalnit cu el de la ultima relatare, acuza aceea referitoare la mine si colegii lui de munca m-a cam speriat sincer, pe langa ea mi-a mai spus destule lucruri jignitoare care m-au facut pe deplin sa nu mai stiu in fata cui ma aflu si ce reactii poate avea noua persoana din fata mea.Pe de alta parte, avand in vedere ca in fata parintilor, asa cum va spuneam, reuseste sa isi ascunda simptomele, am constatat in ultima vreme ca relatarile mele nu prea mai sunt luate in serios de acestia. Ei prefera sa se multumeasca cu raspunsul ca nu il pot interna fortat deoarece doar mie imi relateaza aceste aberatii si ar pierde un serviciu unde castiga foarte bine. La serviciu colegii relateaza ca isi vede strict de treaba. Nu mai e comunicativ cu ei, dar atata vreme cat isi indeplineste sarcinile de serviciu s-au obisnuit cu el asa si il lasa in pace. Pe de o parte ii inteleg pe ai lui, nu vor sa creada, e singurul copil, nu as dori nimanui sa treaca prin ce au trecut si probabil ca vor mai trece ei. Dar totusi...Eu sincer nu mai stiu ce pot face. Poate doar, daca va veni vremea si va fi cazul sa povestesc medicului care il va trata ce stiu. Mai mult...
Chiar apreciez raspunsurile dvs, m-au ajutat mult.
0
20-09-2013, ora 01:12
royale
Nu este medic/terapeut
royale
Dumneavoastra nu prea mai aveti ce face, decat sa il duceti pe calea ce-a buna, adica la medic. Doar asa poate va constientiza ca traieste intr-o realitate falsa.

In legatura cu problema mea, nu are nimeni niste sfaturi ? As dori sa incerc ceva suplimente gen Stresclin deoarce nu cred ca am nevoie de anxiolitice si antidepresive. Cred asta pentru ca in unele momente cand ma simt mai "normal" sunt putin euforic si motivat, insa a doua zi o iau de la capat. Precizez ca atacurile de panica s-au redus si am reusit sa le inving si acum cand simt ca urmez sa am unul, reusesc foarte rapid sa il elimin. Dar aceasta anxietate care inca persista impreuna cu starea de derealizare nu pot sa le inving.
0
20-09-2013, ora 12:54
Psiholog Cristian Andrei Nica
Psihologie, Cluj-Napoca
Psiholog Cristian Andrei Nica
Sunshine, ar trebui să îl confruntaţi putin. Întrebaţi-l Cine sunt aceste voci, ee unde vin şi cum apar în jurul lui?
Apoi, spuneţi-i ce observaţi schimbat la el şi subliniaţi problemele secundare (stresul, agitaţia, izolarea). Îi puteţi sugera apoi că un psiholog l-ar putea ajuta să depăşească aceste simptome, pentru că merită să trăiască o viaţă normală. Este o posibilitate. Eu personal în cazuri de acest gen practic o abordare mascată, vă pot spune mai multe detalii telefonic.
Numai bine,
C.A.N.
0
21-09-2013, ora 22:54
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
@ royale

Pentru derealizare se da doza maxima de ad. Incerci intai cu doza normala si daca nu merge urci gradat pina la doza maxima.
Deja faptul ca ai ajuns la aceste stari e destul de rau. Pentru ca se pot agrava.

Ia citeste "plangerile" Mariei de pe Anxietate cu atacuri de panica si depersonalizare, care a facut ca tine si nu a luat medicamente. Vezi ce s-a intamplat.
0
22-09-2013, ora 18:54
sunshine 12
Nu este medic/terapeut
sunshine 12
@Dr. Cristian Andrei Nica
Domnule doctor, multumesc pentru faptul ca ati acordat timp si cazului relatat de mine. Cu mine, momentan sau nu, nu pot sa imi dau seama, prietenul care a facut subiectul postarilor mele nu mai vorbeste, pentru ca si-a dat pana la urma seama ca le-am relatat parintilor starea lui si sunt o tradatoare care ii vrea raul. Am si alte "calitati" ce nu isi au rostul a fi mentionate intr-o postare decenta. Izvorate din acuze aberante.Bineinteles ca in fata parintilor a negat tot, declarand ca mint cu nerusinare. Si ca sa le arate cat de bine e el, s-a apucat de niste lucrari de amenajare interioara prin apartament pe care le amana de multe luni.E speriat de ideea ca il vor duce din nou in afara vointei lui la medic.Oricum, parintii spun ca nu mai vor sa il interneze involuntar, mai ales ca reuseste destul de bine sa ii minta. Stie ce ar astepta de la el si cum sa ii amageasca periodic prin asa-zise dovezi de "normalitate". Era o persoana chiar foarte inteligenta inainte de acest necaz, si constat, sau poate nu e corect ce zic, ca inca isi foloseste istetimea, dar din pacate, ca sa se distruga pe sine de data asta.
Legat de sugestia dvs de abordare pentru care va sunt recunoscatoare, mie ca si simplu om fara experienta in astfel de situatii marturisesc ca mi-a fost extrem de greu sa incerc sa aduc in discutie ajutorul medical de care cu siguranta ar avea nevoie. Din simplul motiv ca il respingea cu desavarsire. Vede in psihiatrii dusmani care "au incercat sa il nenoroceasca prin injectii si pastile" la internarea din martie, dar a fost salvat si in spital tot de "marea putere". Psihologii sunt de asemenea considerati "niste fraieri" la care nu are el ce sa caute. Vocea despre care relateaza i-a devenit indispensabila si declara ca nici nu ar vrea sa dispara pentru ca ii tine de urat si ii povesteste, cand pe un ton calm, bland, cand mai autoritara, diverse aspecte ale functionarii lumii, a universului, de care el nu era constient inainte. Singuratatea nu ii e o povara pentru ca "vocea"- una singura spune ca aude, si timbrul vocii zice ca e de fapt cel al vocii lui, dar nu i se pare nimic ciudat in asta- i-a relatat ca in curand se va implica intr-o relatie, se va casatori si va fi foarte fericit. Sotia va lua si ea cunostinta la momentul potrivit de situatia lui si va intelege. Se declara un om cu o putere speciala, cu un drum in viata controlat in mare parte de o " mare putere" (vocea) dar nu i se pare o povara. Stie ca puterea il va duce pe un drum bun. Si tot ea ii interzice sa relateze aceste aspecte pe scara larga si sa ascunda adevarata lui stare.
Foarte obositor pentru mine, ca si simplu om fara experienta in astfel de cazuri, era ca are un contra-argument pregatit instant pentru orice argument logic si o explicatie pentru orice aberatie. A respins dovezi clare, palpabile chiar as putea spune, pe care i le-am adus impotriva ideilor lui. Relatarile sunt destul de legate si converg inspre niste convingeri ferme, e ca un scenariu bine tesut din mintea lui, desigur din afara realitatii, care se mai imbogateste pe masura ce trece timpul cu elemente noi. Cam asta ii era starea in ultima vreme.
De aceea, ajungand in aceasta situatie, indraznesc sa va intreb si pe dvs, in calitate de specialist, daca aveti timp sa mai acordati o data atentie postarii mele, credeti ca va mai putea sa isi ascunda mult timp simptomele? In ce directie se poate indrepta un om cu o astfel de tulburare care nu se prezinta la medic?
0
28-10-2013, ora 21:40
MarilenaP
Identitate neconfirmată
MarilenaP
Draga sunshine,

Am citit cu interes postarile tale, si din interes profesional, dar si pentru ca cunosc indeaproape un caz foarte asemantor. In cele din urma prietenul tau va ajunge in stadiul in care nu se va mai putea controla si disimula starea lui. Este intr-adevar incredibil ce capacitate de dismulare pot avea asemenea persoane, insa face parte din tabloul bolii. De obicei evolueaza lent, cu siguranta a avut o perioada indelugata in care nu a spus nimanui nimic despre ceea ce i se intampla.

Daca este primul episod de acest fel, cred ca sunt sanse destul de bune de reabilitare cu conditia sa accepte medicatie si psihoterapie. Psihoterapia este aproape inutila in acest moment, deoarece trebuie intai stabilizat cu ajutorul medicamentelor. Sunt putini terapeuti care sunt dispusi sa lucreze cu asemenea persoane si care si stiu sa o faca; este un consum de energie enorm, la fel cum va consuma pe dumneavoastra sa interactionati cu el.

Nu se stie cat de departe va merge, poate constitui un pericol pentru sine si pentru altii. Nu va spun asta sa va sperii, ci sa va previn sa deveniti vigilenta. Cand va fi incontrolabil (se va intampla, mai devreme sau mai tarziu) si familia va avea nevoie consiliere psihologica, daca sunt deschisi la asa ceva.

Nimeni nu dezvolta o asemenea "boala" (mie imi place sa o numesc suferinta psihica) daca nu a avut o dezvoltare care sa o favorizeze. O cauza singulara nu exista, ci un cumul de factori sine qua non, care cumulati duc in aceasta directie. Din pacate familia disfunctionala, copilaria "zbucuimata", ereditatea sunt factori deteminanti in aceasta ecuatie. Sansele pentru asemenea pacienti si cu atat mai mici cu cat familia nu constientizeaza si nu se implica, si de obicei nu se intampla. Pretinde ca nu este nici o problema, cum ati spus de fapt ca se intampla, iar cand lucurile devin incontrolabile se linistesc cu un diagnostic pe care il pune medicul si se asteapta ca tratamentul medicamentos sa "vindece" "bolnavul".

Ar fi foarte multe de spus in aceasta privinta, inteleg foarte bine prin ceea ce treci si empatizez cu situatia ta.

Mi-am permis sa ma adresez cu "tu", sper ca nu te dereanjeaza.

O zi frumoasa si astept o postare noua.

Marilena
0
30-10-2013, ora 04:15
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
@ royale

Stii cum iti invingi orice fel de frica (una dintre cauzele anxietatii si depresiei).

Regula fixa din Ortodoxie: nu iti e frica decat de Dumnezeu, pentru pacatele tale.

In rest orice fel de frica, cat de ingrozitoare ITI IMAGINEZI, ca cei care au creat desenele animate, ca exista, nu exista. Ii dai cu flit si o ignori.
"Cum ? Ca nu pot", tot revine, o sa zici.

Frica e un pacat. In momentul in care iti apare faci o cruce mare si zici "Doamne, iarta-ma ca am pacatuit".

Citeste si tu cartea lui Nicusor.
0
30-10-2013, ora 13:59
royale
Nu este medic/terapeut
royale
Din pacate sunt Ateist si nu cred intr-o divinitate, inainte sa trec de aceasta latura m-am informat indeajuns de mult ca sa imi dau seama cu ochii mei. Pur si simplu cred ca fiecare ar trebui sa fie responsabil de actiunile lui si sa nu se bazeze pe o forta imaginara.

Toti pacatuim, dar eu sunt sigur ca nu am pacate mari tocmai pentru ca sunt persoana caruia ii place sa fie prieten chiar si cu dusmanul. Cred ca pun la "sulfet" prea mult si nu dau frau liber "sufletului" sa se descarce. Ca exempu, am aceste stari de 1 an si 2 luni si nimeni in afara de mine nu stie ce se petrece cu mine (am incercat sa ii explic mamei si raspunsul ei a fost: cum sa fii tu asa ca doar nu se vede pe tine).

Vreau sa mentionez ca atacuri de panica nu mai am de cateva luni bune, iar cand parca simt un inceput de atac de panica (inconstient fara sa incerc metode contracarare il fac sa si dispara).
De o luna sunt pe Stresclin cu 2 pastile pe zi si pot spune ca ma ajutat enorm. Pur si simplu ghiveciul ala de ganduri negative a coborat la un nivel in care nu ma mai deranjeaza asa de mult. Starea de derealizare sa diminuat si ea si CEL MAI IMPORTANT este ca pot sa merg oriunde si sa ma simt mai in largul meu.
Eu sper ca sunt pe drumul cel bun, insa acuma ma framanta gandul ca daca nu mai iau Stresclin atunci o sa reapara starile (pana acuma a 1 luna si as vrea sa mai iau inca un flacon).
0
30-10-2013, ora 16:51
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
@ royale.

"Din pacate sunt ateist."

Din ce pacate esti ateist ?

Din cauza caror pacate facute anterior ateismului, ai devenit ateist, si ai inceput sa vezi viata din spatele unei ferestre ?
0
30-10-2013, ora 18:28
royale
Nu este medic/terapeut
royale
Am folosit "Din pacate" ca o expresie, nu neaparat ca din anumite pacate am devenit ateist.
0
30-10-2013, ora 21:43
sunshine 12
Nu este medic/terapeut
sunshine 12
@ MarilenaP
Draga Marilena, multumesc pentru postare. In ultimul timp nu am mai abordat cu nimeni starea prietenului meu. Spui ca si tu cunosti pe cineva intr-o situatie asemanatoare. Nu stiu daca legat de acea situatie ai simtit vreodata ca esti singurul om care vede ca e ceva in neregula. Eu asa ma simt de cateva luni si singura nu am nicio sansa sa pot da de cap acestei situatii.
Legat de starea in care se mai afla el, ce sa zic.e bizara... traieste in aceeasi lume absurda, proprie, unde in aparenta normalitate a actiunilor cotidiene se insereaza permanent o alta realitate pe cat de aberanta pe atat de ferma legata de niste subiecte fixe. De curand a fost ziua lui si cu ocazia asta ne-am revazut intr-una din zile, am mai stat de vorba. O vreme se suparase pe mine pentru ca a aflat ca le-am povestit parintilor starea lui. Se duce la munca, mai nou isi renoveaza casa, se poarta in aparenta normal, dar el nu e bine. Printre actiunile de zi cu zi pe care le intreprinde ca orice om aparent stabil mental el traieste in continuare cu niste convingeri ferme legate de oameni care il urasc, tradari imaginare, informatii despre care nu poate vorbi, toate relatate desigur de vocea din mintea lui care vorbeste cu el.M-am convins ca parintii nu vor face nimic concret pana in ziua in care va avea din nou vreo manifestare evidenta de boala. Care va fi aceea nici nu vreau sa ma mai gandesc.
Persoana pe care tu o cunosti are vreun diagnostic, urmeaza vreun tratament? Sper ca e mai bine macar din punctul asta de vedere.
0
06-01-2014, ora 01:42
royale
Nu este medic/terapeut
royale
Am o nelamurire ! De prin noiembrie am inceput sa ma simt cu adevarat bine, anxietatea si simptomele ei au disparut in proportie de 90% si chiar am inceput sa ma simt fericit si mai in viata. Problema sa ivit acum 6 zile de Revelion cand am baut peste masura si am "reusit" sa uit ce am facut timp de vre-o 2 ore. M-am trezit normal fara probleme sau stari de greata (doar cunoscuta mahmureala). Problema a inceput ca pe la ora 7 seara au inceput niste atacuri de anxietate si stari de panica care au durat vre-o doua ore. Eu am pus problema pe sevraj si m-am gandit ca din moment ce am baut atat de mult, corpul a intrat in stare de sevraj.
Ei bine, de atunci si pana acum anxietatea a crescut la 70%, ma simt tensionat, agitat si cu o usoara stare de derealizare. Ceea ce ma mira este ca nu mai am acel ghiveci de ganduri negative care imi alimentau anxietatea (probabil deja creierul a invatat sa puna stop acelor ganduri). Eu sper sa treaca de la sine, daca nu mai fac o cura de Stresclin care ma ajutat enorm data trecuta.
Adaugă un comentariu / răspuns

15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice.
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Anxietatea și stresul cronic pot crește riscul dezvoltării tulburărilor psihiatrice
  • Dependența față de tehnologiile mobile a fost asociată cu depresia și anxietatea
  • Anxietatea poate influența negativ luarea deciziilor
  • Aplicația pentru smartphone care ar putea reduce anxietatea și depresia
  • Riscul de anxietate la mame, asociat cu utilizarea intensă a dispozitivelor electronice
  • Tinerii și femeile sunt mai predispuși la anxietate
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.