Boala maniaco-depresiva - Cum il salvam?

27-05-2006
ALEXANDRINA
Nu este medic/terapeut
ALEXANDRINA
In data de 23 03.1995 a fost internat la Sectia de Psihiatrie a Spitalului judetean Vaslui sotul meu in varsta de 60 de ani care sufera de afectiuni psihice grave fiind diagnasticat cu psihoza maniaco- depresiva. Ulterior a fost transferat la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iasi. Pana la aceasta data a avut numeroase internari atat Vaslui la Iasi cat si la Bucuresti.
Perioada de spitalizare cea mai lunga a petrcut-o la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iasi in perioada 23.03.1995-4.05.1995.
Si daca pana acum manifestarile lui erau intr-o oarecare masura suportabile cam de la inceputul acestui an pe fondul unui consum zilnic de alcool a devenit foarte agresiv, punand in pericol viata mea, a persoanelor din jurul meu dar chiar si viata lui deoarece consuma alcool, doarme pe unde apuca, umbla cu niste cutite la el, cu lanturi legate de mana, e mare bataus, stie ca nu are lege, ca poate sa omoare oameni fara sa pateasca nimic.
Are somnul tulburat, este foarte zgomotos, nervos, nu suporta sa fie intrebat nimic chiar te loveste daca il intrebi ceva, bate in masa, in pahare, in orice gaseste in cale, tranteste lucrurile numai ca sa se auda, injura orice si pe oricine, ma fugareste, ma loveste, racneste. Imi este frica nu numai mie sa stau in casa cu el dar, a bagat frica si in vecini, in copii acestora fiind agesiv si sexual.
Nimeni nu mai are curaj sa stea cu el in casa. El este liderul si ne bate pe toti.
Ii place sa umble nauc toata ziua, autoritati, persoane influiente, intra acolo unde I se deschide usa, cauta de baut, uita sa mai plece.
Din aceste motive, acum, la ultima internare la Spitalul judetean Vaslui, sectia Psihiatrie, pentru a fi protejat de consecintele faptelor sale am solicitat, in scris, trimiterea lui intr-un sanatoriu de siguranta in care sa beneficieze de un tratament de mai lunga durata.
Cererea mea nu a fost aprobata si astazi 25.04.2006 a fost externat si trimis acasa fara instiintarea familiei. Am sunat la spital ca sa ma informez care a fost motivul externarii si o asistenta mi-a comunicat ca in urma unui control de la Ministerul Sanatatii s-a luat aceasta decizie deoarece spitalul este foarte aglomerat, stau bolnavii cate trei in pat iar, la Sanatoriul de la Murgeni unde urma sa fie transferat e aceeasi situatie.
Toata viata am fugit de acasa, am dormit pe unde am putut, chiar si in gara dar, am si eu o varsta ( 55 de ani), sunt cu sanatatea la pamant, nu mai resist. Mentionez ca toate internarile lui se fac cu mare alai ( politie, salvare ) deoarece refuza orice trartament. Pe deasupra consuma si alcool.
Am incercat sa-l parasesc, avem cum sa locuim separat ( doua apartamente mici unul in Iasi si altul in Vaslui ), nu depindem financiar unul de celalalt, dar nu vrea sa stea singur, este maniac, el trebuie sa tortureze mereu pe cineva. Daca ramane singur cade in cealalta extrema, devine depresiv.
Deoarece boala lui este foarte grava, va rog sa ma ajutati cu sfatul dumneavoatra invatandu-ma ce sa mai fac eu pentru a fi bine la amandoi
Va multumesc.!
23 comentarii
0
27-05-2006, ora 00:00
Dr. Adam Evelina
Identitate neconfirmată
Dr. Adam Evelina
trimiteti-mi numarul d-voastra de tel. O sa va spun ce sa faceti
0
15-06-2008, ora 00:00
tina1324
Nu este medic/terapeut
tina1324
Buna ziua
Cu aceeasi problema ma confrunt si eu
Ma puteti ajuta?

Multumesc
0
21-07-2008, ora 00:00
analuciana
Nu este medic/terapeut
analuciana
buna ziua, si bunica mea are cam aceeasi problema, sufera de epilepsie cu crize grave, paranoia, tulburari de pesronalitate.este extrem de violenta, refuza sa si ea tratamentul, famila nu o poate ingriji din cauza aceasta.umbla toata ziua prin oras si se cearta cu lumea, face candal la diferite institutii, uneori ajunge la spitalul de psihiatrie, insa dupa externare isi reia obiceiurile. nu prezinta nici un fel de afectiune fatza de noi.doctorita ei ne a recomandat internarea intr un sanatoriu insa in Braila toate locurile sunt ocupate. exista doar interminabile liste de asteptare.problema este ca noi ca familie suntem responsabili oarecum de actiunile ei, ea neavand discernamant si primim nenumarate plangeri.suntem intr o situatie disperata nu stim unde sa apelam.daca ma puteti ajuta cu un sfat, cu o informatie despre un sanatoriu un spital ceva oriunde in tara.acolo ar putea primi tratamentul necesar si i s ar oferi ingrijirile necesare in astfel de cazuri.
va multumesc.
0
09-01-2009, ora 21:56
salexul
Nu este medic/terapeut
salexul
Buna, ma intereseaza si pe mine un sanatoriu, sau camin pt batrani, cu probleme psihice in Braila sau in apropiere!
Cine ma poate ajuta?
0
20-09-2009, ora 00:27
adrian123
Nu este medic/terapeut
adrian123
buna ziua doamna Dr. Adam Evelina, am si eu aceeasi problema de mai sus cu bunica, ma puteti sfatui si pe mine ce pot face pentru a reusi sa o bag la un sanatoriu ? care sunt pasii, unde ma pot adresa? trimiteti-mi raspunsul dvs
0
21-09-2009, ora 17:55
anais8206
Nu este medic/terapeut
anais8206
Buna ziua, dna dr Adam Evelina, in acceasi situatie sunt si eu cu mama mea...daca mi ati putea da niste sfaturi ce sa fac.

fratele meu mai mic a plecat de acasa din cauza comportmentului ei...nu se mai poate...
0
10-10-2009, ora 22:35
mihaela983
Nu este medic/terapeut
mihaela983
Buna ziua. Si situatia mea este asemanatoare cu a d-nei Alexandrina. Sunt casatorita de un an si sotul meu face abuz de bauturi alcoolice iar cand acest lucru se intampla devine foarte nervos, vorbeste foarte urat, atat cu mine cat si cu cei care ii ies in cale, uneori este si agresiv. Situatia a devenit destul de obositoare psihic pentru mine, cei apropiatii imi spun sa il parasesc insa il iubesc si as vrea sa il ajut cumva. Atunci cand nu consuma bautura este un om extraordinar si se poarta f frumos cu mine insa cand bea devine un alt om, nici cu parintii nu se intelege si provoaca multe scandaluri, deranjand si vecinii. Am incercat sa discut cu el de nenumarate ori si ma aproba insa nu se poate abtine de la bautura. As dori tare mult daca cineva care a trecut prin asa ceva ma poate sfatui, sau un specialist. Va multumesc.
0
22-10-2009, ora 20:00
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Doama Alexandrina,
Nu va mai lasati induiosata de melancolia sotului dumneavoastra in conditiile in care nu locuiti cu el. El trebuie sa urmeze un tratament permanent pentru ca altfel perioadele de manie, care ati vazut cat de grave3 sunt pot reaparea. Atata timp cat urmeaza tratamentul stati cu el, altfel lasati-l. Si mama este intr-o situatie aproximativ asemanatoare iar preotul ei duhovnic a sfatuit-o sa il lase in pace pe tata, sa se descurce singur. Dumnezeu nu vrea sa va distrugeti viata pentru nimeni.
Doamna Miutza,
Exista un medicament pe care nu il poate prescrie decat medicul psihiatru (luati o trimitere de la medicul de familie si mergeti la un psihiatru sa ii explicati problema) pe care daca i-l puneti fara sa stie in mancare, in momentul in care bea, i se face rau. Stiu cateva cazuri de barbati care au luat acest medicament si s-au lasat de bautura. S-au linistit. Merita sa incercati.
0
22-10-2009, ora 20:23
Dr. Adam Evelina
Identitate neconfirmată
Dr. Adam Evelina
Sotul trebuie sa urmeze tratament de specialitate, iar dumneavoastra trebuie sa va vedeti de viata dumneavoastra
0
25-10-2009, ora 19:06
mihaela983
Nu este medic/terapeut
mihaela983
multumesc mult dna clara pt raspuns, asta ma gandeam si eu sa apelam la sfatul unui psiholog iar apoi la un psihiatru. mi-ati putea spune totusi despre ce medicament este vorba? multumesc inca o data.
0
26-10-2009, ora 08:21
pulberedestele
Nu este medic/terapeut
pulberedestele
Eu as opta pentru sfatul doamnei Dr.Adam Evelina, in sensul ca trebuie sa va vedeti de viata, mergand inainte.Sotul dumneavoastra trebuie sa se trateze, dar asta trebuie facut in mod constient, el participand la planul terapeutic.Altfel nu cred ca se poate!Chestia cu strecuratul unei pastile in mancare e puerila si poate face mai mult rau decat bine!
0
26-10-2009, ora 12:08
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Doamna Miutza,
Am luat legatura cu o prietena al carei tata a suferit de alcolism. Am inteles ca medicamentul se numeste Antalcol si se utilizeaza abia dupa minim 24 de ore in care nu s-a mai consumat deloc alcool. Va spun sincer ca tatal fetei le producea mari probleme in perioada cat a baut, dar cu tratament s-a vindecat complet. A devenit un om foarte calm. De cate ori am fost sa o vizitez, l-am gasit foarte linistit. Am inteles ca pe langa antalcol, medicul psihiatru i-a mai prescris si carbamazepina si depakine. Dar repet, acestea sunt medicamente pe care nu le poate prescrie decat medicul psihiatru. Cautati pe net informatii despre acest medicament. Prietena mea mi-a povestit ca initial i-au dat o pastila pe zi, dupa o perioada in care nu mai bause. Dupa cateva pastile, el a inceput sa constieze problema pe care o are si s-a internat vreo 2-3 saptamani, luand medicamentele de care va aminteam mai sus. Deci a inceput sa ia acest tratament cu buna stiinta pentru ca a constientizat ca ar nevoie de el. Tatal prieteni mele are in jur de 60 de ani si va spun sincer ca si-a revenit complet. Trebuie actionat insa din timp. O cantitate prea mare de alcol poate imbolnavi iremediabil ficatul.
Pulbere de stele
Pastila aceasta, atalcolul, nu este o inventie a mea. Se foloseste in medicina alopata pentru tratarea alcolismului. Cei care sufera de o astfel de boala, nu sunt constienti de raul pe care si-l fac lor insisi si familiei. Cineva trebuie sa ia masuri, altfel pot muri sau pot transforma viata celor din jurul sau intr-un adevarat cosmar.
Doamna Miutza, luati legatura cat mai degraba cu medicul psihiatru. Cu cat mai repede o veti face cu atat vindecarea va fi mai rapida. Si incercati sa gasiti si sa cititi Acatistul Maicii Domnului Potirul nesecat despre care am auzit ca a vindecat pe multi de aceasta boala.
0
26-10-2009, ora 13:57
pulberedestele
Nu este medic/terapeut
pulberedestele
Stiu ca nu este o inventie de-ale Dumneavoastra si cunosc medicamentul, dar ati spus, citez:"pe care daca i-l puneti fara sa stie in mancare, in momentul in care bea, i se face rau", lucru cu care nu am fost de acord.Dupa cate stiu eu, o asemenea conduita este gresita si poate face mult rau.Ati revenit in mesajul de mai sus si bine ati facut, pentru ca singura ati lamurit situatia: "am inteles ca medicamentul se numeste Antalcol si se utilizeaza abia dupa minim 24 de ore in care nu s-a mai consumat deloc alcool".Aveti dreptate-si eu am scris asta mai sus-tratamentul trebuie facut in colaborare cu cel care are probleme.
In rest, eu inteleg foarte bine situatia "sotul dumneavoastra trebuie sa se trateze, dar asta trebuie facut in mod constient, el participand la planul terapeutic".Cine a spus ca pastila este o inventie?Eu n-am spus decat ca trebuie sa se trateze la modul cel mai serios si facand-o constient.
Asta-i tot...
In rest, sfaturile dumneavoastra sunt pertinente.
Cu bine!
0
31-10-2009, ora 17:35
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Stii ceea ce e mai trist, pulberedestele ? Ca pacientii cu astfel de probleme nu constieaza ca au nevoie de ajutor si de tratament si fac viata celor din jurul lor un adevarat iad. De cele mai multe ori sunt internati de catre familie cu forta, ca sa poata urma un tratament. Mi-aduc amiinte ca m-a sunat odata tatal prietenului meu (care suferea de alcolism) si a tipat atat de rau la mine fara nici un motiv ca am plans jumatate de ora, iar prietenul meu suferea de astfel de situatii in fiecare zi. Nu stiu cum a rezistat de nu s-a imbolnavit psihic. Pina la urma, pentru ca nu a vrut sa urmeze tratament, s-a imbolnavit de ciroza si a murit destul de tanar (vreo 60 de ani). Dasta zic, ca trebuie actionat de catre famile cat mai curand posibil, ca lucrurile sa nu se agraveze. Cu pace, Clara
0
24-11-2009, ora 21:09
corinabarbu
Nu este medic/terapeut
corinabarbu
Buna ziua,
Imi doresc mult sa ma ajutati pentru ca nu mai am nici o speranta eu, mama si sora mea. Suntem pe punctul de a vinde casa, sa facem partaj pentru ca tatal meu este alcoolic de ani de zile. A fost de nenumarate ori la spitalul 9, la balaceanca. Anul acesta a fost la un sanatoriu de la Sibiu unde se desfasurau diferite activitati pentru reintegrare in societate si lua medicamente in paralel. A stat acolo 2 luni. Cand s-a intors nu a durat 2, 3 luni si s- a apucat iar. Sta acasa, fiind pensionat pe caz de boala, iar cand ajungm noi acasa de la serviciu, fara sa ii spuna nimeni nimic tipa intruna. Da dintr-un subiect intr-altul, vorbeste fara nici o logica ore intregi. Nu putem adormi pana dimineata la 4, 5 iar la 7 eu, mama si sora mea ne trezim sa mergem la serviciu... Va rog sa imi spuneti mai exista vreo speranta sa putem rezolva ceva (internat undeva mai mult timp,..alta solutie)? In caz contrar, va trebui sa facem cum putem sa vindem casa si sa plecam..asta chiar in ultima instanta.
Va rog mult sa ma ajutati cu un raspuns..
0
19-08-2010, ora 15:10
razvan.badita
Nu este medic/terapeut
razvan.badita
Buna ziua,
Mama mea este diagnosticata cu psihoza discordanta asociata cu schizofrenie.
Ea locuieste singura la Brasov iar eu la Cluj. O vizitez cam o data la 3 luni dar sunt probleme deoarece nu urmeaza de fiecare data tratamentul iar boala recidiveaza.
Mama are 58 ani si as dori sa stiu daca exista vreun sanatoriu sau camin special (pe langa jud Cluj) unde as putea sa o internez permanent.
Va multumesc.
0
25-08-2010, ora 14:18
pesimist
Nu este medic/terapeut
pesimist
nu cred ca aveti sanse decit la caminele particulare si numai in cazul fericit daca are un comportament linistit.Puteti gasi pe google dar mare atentie i si multa supraveghere fiindca eu am avut o exp.neplacuta cu un asemenea loc.Ce stiu sigur e undeva la vintisoara, linga sebes alba dar e cam scump!
0
16-01-2012, ora 13:44
theodora_laura
Nu este medic/terapeut
theodora_laura
Buna ziua,

Si familia mea trece printr-o situatie asemanatoare ca si cele descrise mai sus.
Mama mea are 45 de ani si e diagnosticata cu schiziofrenie de aproximativ 10 ani. Obisnuieste sa mearga la manastire deoarece, zice ea, acolo isi gaseste alinarea. Cand eram mici, ne obliga(pe mine si fratele meu) sa mergem chiar si de cate 2 ori/ zi cu ea la manastire pe jos, aprox. 5 km/sens, dar din cauza ca a facut foarte multe crize acolo, cei de la manastire i-au interzis sa mai mearga. Pana acum se manifesta prin crize de agresivitate si urlete cam o data la 7-8 luni. In aceste situatii, sunam la ambulanta si politie, iar ei o duceau la spital.Cand se externa era mult mai linistita, cateodata se interna de bunavoie. Acum, insa, situatia e tot mai grava, in sensul ca refuza sa-si ia tratamentul, cat despre internare nici nu se poate vorbi. In ultima perioada, i-a intrat ei un gand in minte ca toata lumea are ceva impotriva ei, ca toata lumea o barfeste si, ba mai mult, merge la locul de munca al surorii ei si ii face acolo scandal deoarece- vezi Doamne- ar avea secrete fata de ea. Sotul surorii ei a incercat sa vorbeasca cu ea, sa ii explice ca nu e bine sa mearga acolo si sa-i faca scandal fiindca risca sa fie data afara, dar ea a zis ca nu o intereseaza, ba mai mult a inceput sa-l loveasca si l-a scos afara din casa.O vecina mi-a zis zilele trecute ca a impins-o pe scari, pe o alta a palmuit-o acasa la ea, iar la altele mergea acasa si le cauta prin dulapuri. Cand e acasa sta linistita deoarece stie ca noi sunam la ambulanta si politie sa o duca la spital. In ultima vreme i s-a pus pata cum ca eu as face lucruri ilegale si il oblig si pe fratele meu sa faca. Mi-a zis ca m-a vazut la televizor imbrancita si luata de politie si ca ea e sigura ca seful meu face ilegalitati pe care le pune in carca mea. Problema e ca a inceput sa strige pe tot locul lucrurile astea, si pana la urma va trebui sa renunt si la locul de munca. In urma cu cateva saptamani, duminica, a fost la biserica, apoi s-a intors acasa si a zis ca merge iar la biserica, dar a mers intr-un bloc si a batut la toate usile de acolo, sa se intereseze de mine, zice ea. Cineva din blocul respectiv m-a sunat si mi-a zis ca e acolo, dar cand m-a vazut a fugit. Din seara aceea pana martea nu am mai stiut nimic de ea.Am mers la politie, dar ei au zis ca nu pot sa faca nimic, desi le-am zis ca exista riscul sa devina violenta. Martea m-au sunat de la manastirea la care obisnuia sa mearga, si mi-au zis ca e acolo, face scandal si e agresiva. Am sunat la ambulanta si politie si au dus-o la spital.A zbierat intr-una tot drumul ca eu vreau s-o bag in spital ca sa pot sa fac eu ilegalitati. De Carciun a rams internata dar de Revelion doctorul i-a dat invoire, iar in zilele cat a stat acasa, a urlat incontinuu ca noi suntem copii ei, si ca noi trebuie sa facem numai ce zice ea...In data de 02 ian. s-a intors din nou la spital, iar cand am fost in vizita mi s-a zis ca intr-una sin zile a inceput sa se loveasca cu pumnii si ca au fost nevoiti sa o lege. Am vorbit cu doctorul care se ocupa de ea, si l-am rugat sa nu o externezre in situatia in care e, deoarece nu putem sa stam tot timpul langa ea, si mi-e frica sa nu faca iarasi scandaluri, dar acesta mi-a zis ca nu o poate tine mai mult de 21 de zile internata. Doctorul de familie ne-a propus sa o internam intr-un sanatoriu, dar doctorul psihiatru a zis ca acest lucru nu e posibil deoarece nu e inregistrata la Directia Generala a Persoanelor cu Handicap si chiar daca o vom inregistra, e nevoie ca dosarul sa fie aprobat, iar din cate am inteles dosarele se aproba foarte greu si e nevoie ca alti doctori sa o consulte. Acum s-a intors acasa si se comporta la fel ca inainte sa fie internata, merge la serviciu la sora ei si ii face scandal, striga ca nu ii spunem ei tot, ca eu fac ilegalitati la firma la care lucrez, ca il oblig si pe fratele meu sa faca. Nu mai stiu ce sa fac, noapte nu mai putem dormi din cauza ei deoarece ori rade intreaga noapte, ori plange. M-am gandit sa nu mai merg la serviciu, nici eu nici fratele meu, dar mi-e frica sa nu faca la fel si daca ne vom gasi alte locuri de munca. Sa stam acasa, toata ziua cu ea?
Va rog sa-mi ziceti daca cunoasteti alte posibilitati pentru a o interna, deoarece in ritmul acesta vom ajunge sa trebuiasca sa fim si noi tratati.
0
16-01-2012, ora 18:07
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
@ theodora_laura

Dosarul de handicap se face simplu. Va trebuie doar copii dupa internarile pe care le aveti. Sunati la Primaria de care apartineti si programati-va la comisie. Schizofrenia este o boala de handicap. Va primi gradul II.

Pentru problemele pe care vi le cauzeaza acum, mai internati-o o data cu politia si salvarea.
Ideea este insa ca trebuie convinsa sa isi ia tratamentul si dupa ce iese din spital.
0
16-01-2012, ora 21:16
theodora_laura
Nu este medic/terapeut
theodora_laura
Multumesc pentru raspuns dvs.! Problema nu e intocmirea dosarului de handicap ci faptul ca procedura de internare dureaza foarte mult si din cate am inteles, se aproba foarte putine dosare.
In ceea ce priveste o alta internare a ei, e destul de greu, deoarece politia nu o duce fortat la spital numai in cazul in care face scandal, iar e stie asta si cand vrem sa sunam la politie se calmeaza si disimuleaza foarte bine. Ultima data salvarea a dus-o la urgente, iar cei de acolo erau hotarati sa ii dea drumul acasa, deoarece nu parea sa aiba probleme psihice sau de alta natura. Au dus-o la psihiatrie doar la insistentele tatalui meu.Acum e doar de vineri externata si azi iar a facut scandal. Nu poate nimeni sa o convinga sa isi ia tratamentul, fiindca atunci cand vorbim cu ea, pare sa fi inteles, dar dupa face numai cum crede ea...
0
14-02-2012, ora 12:56
lucival
Nu este medic/terapeut
lucival
Buna ziua, am aceeasi problema ca doamna ALEXANDRINA doar ca la mine e vb de fratele meu, parintii mei traiesc un cosmar, ii da afara din casa in frig (sta la curte) si are de gand sa-i omoare apoi sa se spanzure. Ce sa fac? Sunt disperata, trebuie sa astept sa-i omoare ca apoi sa-l ia? in fiecare seara cand ma culc ma gandesc daca dimineata ii mai gasesc in viata? va implor sa ma ajutati!!!
0
14-02-2012, ora 17:27
the_eye
Nu este medic/terapeut
the_eye
@lucival

Internati-l pe fratele dvs. cu ajutorul politiei si al Salvarii intr-un spital de psihiatrie.
0
15-02-2012, ora 10:31
lucival
Nu este medic/terapeut
lucival
cei de la politie au spus ca nu au ce sa faca, ii pun amenzi si atat, are amenzi de 2000 de lei, care sunt in primarie, pe rolul mamei. Daca vrea un act ceva de la primarie trebuie sa achite amenzile. Unde-i dreptatea in tara asta?
Adaugă un comentariu / răspuns

15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice.
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Pot să beau alcool dacă iau medicamente?
  • Alcoolul, femeile și disponibilitatea sexuală
  • MIT: O tărie consumată înainte de masă crește pofta de mâncare
  • MIT: Cafeaua combate mahmureala
  • MIT: Alcoolul te ajută să dormi mai bine
  • Exercițiile de aerobic pot proteja ficatul de efectele consumului cronic de alcool
  • Consumul moderat de alcool - chiar atât de benefic pe cât credem?
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.