emotivitate - imi tremura mainile, exagerat de tare!

Buna ziua. As dori sa stiu care este motivul pentru care la fiecare stare de emotie, frica, stres incep sa-mi tremure mainile exagerat de tare. Ce ar trebui sa consult? un psihoterapeut, un neurolog? cine mai are asemenea probleme as dori sa-mi scire.

Probabil un psiholog/psihoterapeut ar fi cel mai bine sa consulti. e clar ca e de la emotivitate si, in psihologie, sunt mai multe tehnici/metode prin care sa reusesti sa faci fata mai bine situatiilor cu care te confrunti.

Am citit intr-o carte despre un caz ca al tau rezolvat prin terapia prin paradox. O tanara foarte emotiva a mers la un psiholog spunand ca are un profesor, pe care il place, dar cand il vede incepe sa tremure. Psihologul i-a spus asa: "Esti tanara, frumoasa, eleganta... Nu ar trebui sa te streseze atata faptul ca tremuri ci sa te concentrezi, atunci cand incepi sa tremuri, sa tremuri cat mai elegant." Fata s-a dus in treaba ei si, cand a inceput sa tremure, si-a amintit de sfatul psihologului. Dar cum sa tremuri "mai elegant", cand tremurul e o reactie involuntara? I-a venit sa rada la asa idee. Venindu-i sa rada, s-a destresat si... nu a mai tremurat asa de tare.

Deci metode exista. Cauta-le si, afland ce te streseaza sau de ce te streseaza anumite situatii vei reusi sa faci mai bine fata stresului cotidian.

Ti-as recomanda un cognitivist-comportamentalist, care are la indemina o multime de tehnici prin care sa te faca sa te manifesti diminuat la propriile emotii. Important e sa identifici situatiile in care te manifesti astfel si sa vezi ce anume au ele in comun. Sau s-ar putea sa fie nevoie sa cauti in memoria ta care a fost prima manifestare de acest gen, in ce conjunctura s-a petrecut. Oricum, cel mai competent ajutor un psihoterapeut ti-l poate acorda. Mult succes!

Buna tuturor! Am hiperhidroza iar medicii mi-au sugerat sa consult un psiholog. Cand ies din casa, la birou, pe strada sau oriunde...transpir ingrozitor de mult. Mi-au spus ca totul porneste de la cap. Imi plac hainele colorate si sufar enorm ca nu pot purta decat alb si negru. nu am incercat injectiile cu Botox sau operatia deoarece sunt mult prea costisitoare pentru mine insa as vrea sa stiu daca cineva si-a tratat aceasta boala doar mergand la psiholog. Va multumesc!

Toata viata am dus o lupta continuua impotriva balbaielii. Acum, la 30 ani, aceasta balbaiala s-a accentuat. Am o frica exagerata de comunicare, telefonul ma sperie. Daca trebuie sa vorbesc cu persoane necunoscute intru in panica si apare blocajul, nu mai pot vorbi.Am auzit ca ar exista un tratament farmacologic al carui efect consta in diminuarea starilor de teama si emotivitate si cresterea dorintei de comunicare. Puteti sa-mi spuneti care ar fi acest tratament, sau cui ma pot adresa ?

Ma indoiesc ca un tratament medicamentos ti-ar putea fi de folos chiar si pe termen scurt. Asa ceva se reduce la a trata simptomul si nu cauza simptomului, prin urmare, cauza ramine neatinsa iar simptomul revine dupa incetarea medicatiei. Cea mai buna forma de remediere este cea terapeutica, de mai lunga durata dar cu rezultate incomparabil mai bune decit farmacologia. De bilbiiala sa poate scapa 100%, e doar un simprom nevrotic.

buna ziua, sunt studenta 22 ani si am si eu o stare asemanatoare..de emotivitate uneori necontrolata.eu sunt o persoana asa dinfire si chiar ma lupt cu asta de cand eram mica.dar problema este ca, atunci cand trebie sa fac ceva ce necesita o atentie spre mine ma emotionez excesiv si parca am o stare de nervozitate..ma pierd pur si simplu cand e vb de lucruri serioase si nu mai gandesc si chiar nu mai vb.nu pot sa privesc persoanele (profesori, cu functii, etc)in ochi si nici nu as putea sa am o legatura cu ele..problema se pune ca..mie tare frica pt ca nu stiu cum voi reactiona in situatia unei evaluari orale..aici ma dezavantajeaza totul..urmeaza licenta (sunt in an2) si..nu creed ca o sa ma descurc..parintii si cunoscutii cred mai mult decat eu in mine..sunt de fire si mai pesimista si cand vie greul abandonez..nu dintr odata dar lent pur si simplu nu mai am motivatii decat pt a supravietui..un eventual esec mar distruge,...
am avut proiect de sustinut si.. nu puteam parca sa spun ce vreau,..ma pierdeam, , depinde aici si de profesor daca e rigid, sobru atunci cu atat mai mult..si chiar la unele nimicuri ma stresez..si chiar rosesc..numi place sa fiu in centrul atentiei..
nu am fost inca la un psiholog sau altceva dar...sunt tot stresata cu gandul, dezamagita in multe lucruri si..fara motivatii spunetimi ce sa fac?

va multumesc la intrebarea mea, dar lucrurile stau cam asa:la mine in oras (care e cam mic) nu prea gasesc o astfel de persoana desi ar fii totusi ceva dar nu ft potrivit pt situatia mea.eu incerc oricum...sunt la o rascruce de drumuri acum si..nu stiu ce vreau sau pot face de fapt (e vb de scoala)..nu ma simt implinita..am suferit si pe plan personal, etcnu stiu dac are rost sa mai spun, oricum multumesc inc odat

Buna ziua! Aceeasi problema ca lili86 o am si eu doar ca la mine se adauga si balbaiala in acele momente. Am inteles din raspunsul lui Andrei ca raspunsul ar fi sa merg la un psihoterapeut (bun) de la mine din oras.
"Ciudata" asemanare intre cazul meu si cel al lui lili86 este faptul ca sunt in anul 1 de facultate am 20 de ani si imi doresc sa scap de aceasta problema cu emotiile si balbaiala pt a incepe o viata noua, pt a fi normal din acest punct de vedere. Va rog sa ma ajutati cu un mesaj cei care stiu un psihoterapeut bun in Brasov.

Va multumesc pt intelegere.

Buna ziua!
problema mea este ca in conditiile de stres puternic dau lacrimile peste mine. cred ca-i cea mai mare dovada de slabiciune pe care imi este foarte greu sa o maschez.
am un profesor care face glume pe seama studentilor pe care-i asculta. ma streseaza si ideea ca in momentul acela toate privirile sunt atintite asupra mea. va dati seama ca e vorba de umilire in public. in momentele acelea dau lacrimile peste mine. nu am cum sa le ascund.
Credeam ca odata ce ma voi maturiza, va disparea si problema aceasta. nu e asa. ma tem ca ma voi confrunta cu asta toata viata. In acelasi timp ma deranjeaza faptul ca toata lumea vede cat de vulnerabila psihic sunt.