Grup de suport pentru TOC-CAP 15

Buna, tuturor!

Multumesc, dlui. dr. Valentin Matei pt. raspunsul sau, si - de parca nu ar fi destul - as mai avea o intrebare pentru dinsul: pentru a trata o raceala cu simptome ca nasul infundat, secretii nazale abundente, stranut si un inceput de tuse dar fara febra, pot lua Ambroxol? Sau, mai bine zis, ce medicament pot lua SA NU INTERACTIONEZE CU ANTIDEPRESIVUL?? Este a doua oara in iarna aceasta cind racesc, cu aceleasi simptome; de fapt, daca ma gindesc bine, de trecut raceala de tot, de to, nu mi-a trecut niciodata pentru ca tot timpul mi-a curs nasul si am avut o tuse f. usoara. Insa acum vad ca simptomele astea se amplifica iar.. In fine, problema mea e sa nu iau vreun medicament care sa interactioneze cu Esertia in vreun fel.
Multumesc mult, dle. doctor!

Altfel, eu sint in general bine: ieri m-am simtit cam nasol din cauza gindurilor si asta pt ca eram nedormita. Am incercat sa dorm dupa-masa, ca sa imi linistesc mintea, insa nu am putut dormi "din prima". A fost nevoie sa iau un Alprazolam ca sa dorm ca un prunc, vreo 2 ore jumate. La trezire - ca noua! Ceea ce mi-a confirmat inca odata, ca in boala noastra, odihna e un factor esential.

Indic, cita invidie ("pozitiva", e..?) imi dai cu zilele tale de cabana (si zapada, presupun..). Nu am mai stat la munte cu zilele de nu mai stiu cind.. Tot timpul - pe fuga..
Ca sa nu mai vorbesc de fluturii aia din stomac, care fac bine nu numai inimii ci si mintii, TOC-lui.. cu cit mai preocupati sintem cu atit mai bine pentru mintea noastra..

Prozac, e norma sa ne ingrasam vreo citeva kg de sarbatori. Bine ca poti tine dieta, mie un psiholog la care am fost mi-a spus ca la anxietatea mea nu e recomandata nici un fel de dieta.. Incercasem si eu intr-o vreme, dar acum imi este atit de indiferent michelinul de pe burtica.. acum spun mai bine mai dolofana decit anxioasa.. :). Asa a "functionat" mecanismul in cazul meu.
Bafta, anyway :)!

Laguna, capul sus in lupta cu TOCul.. Eu cred ca odata ce am invata ca momentele astea dure ale TOCului vin si pleaca, e mai usor sa ni le asumam. Ca si kilogramele: acum ma mai ingras, acum mai slabesc.. variatiile astea sint firesti.

O imbratisare calda, tuturor.

malina74,
astept acceptul tau pe mess

Buna seara!

Malina74 iti multumesc mult pt incurajari, incerc.
Ma bucur ca voi ati reusit sa vedeti un pic lucrurile mai degajat, sper sa ajung si eu dinou acolo, caci am o recadere foarte urita.
Multumesc tuturor.
Malina daca ai chef poti sa intri la mine pe mess.
Va pup dragilor!
Anredi, Sophie voi ce mai faceti?

buna, imi pare f bine sa vad un sprijin pe acest forum, sper sa ma primiti si pe mine in el, ce sa zic de vreo 2 ani am probl.cu anxietatea a debutat cu o ipohondrie apoi depresie, nu am luat nimik, apoi am avut zile bune si zile rele, perioade...doar anul asta cand am vazut ca nu se nmai poate am zis stop, merg la medic, la mine a debutat o lupta a gandurilor, imi era frica ca ma sinucid sau ca voi face rau celor apropiati mei, astfelk ajungeam sa ascund lucrurile care credeam ca m-ar putea ajuta, nu suport sa ma uit la stiri gen cele de la ora 5, s.a.m.d, citind astfel de forumuri mi-am dat seama ce am, toc.astfel am inceput sa ma simt mai bine dandumi seama de unde imi vin gandurile, care este cea ce le provoaca, ca nu se moare din asa ceva, ca sun t doar niste ganduri intruzive care ne sperie, si imi dau seama constientizand ca este o obsesie intradevar care singura mi-am provocat si singura o voi face sa dispara, mai am momente cateodata cand ma agit dar imediat ma gandesc de la ce apar aceste ganduri si ma linistesc...pt ca stiu ca sunt rodul acestei minti, vreau sa zic ca dc la care m-am dus anul acesta mi-a zis ca am depresie anxioasa si asta credeam si eu, nici nu m-a ascultat f tare imi era rusine de gandurile cele rele sa i le zic, astfel mia prescris linisan, fara efect , de 2 luni m-ia schimabt cu triciclic doxepine :m-am ingrasat vreo 10-15 kg si nu avea nici un efect tot asa imi apareau gandurile acum vreau sa termin cu el in 2 saptamani si sa nu mai iau nimik daca se poate o sa fac tot posibilul pt ca vad ca se poate, dc mi-a prescris prozac in ceel din urma, dar mi-a zis ca daca pot sa nu le iau, astfel le tin in dulap pana intrerupt doxepinul asa gradat in 2 sapt.si acum sper sa fie mai bine va tin la curent si multa sanatate va doresc ...astept parerile voastre si va pup dulce pe toti

Buna Laguna, eu sunt destul de ok.Am intrat iar intr-o perioada extrem de inarcata dar vad ca TOC-ul sta in banca lui.Pentru mine e mare lucru mai ales ca iarna se manifesta mai urat ca de obicei.Recaderile astea urate sunt normale dar cu un pic de rabdare trec.

Vivi, bine ai venit si sper sa gasesti aici sprijinul de care ai nevoie.

Laguna, sper ca te-ai mai linistit putin... si eu ma simt intr-o stare de zici ca mi-a facut creierul gripa porcina :-) Cand il apuca, cand il lasa, cand e apatic, cand zice ca moare, cand zice ca-i trece.
Ceea ce stiu cu siguranta este ca trece si de data asta. C-o sa se duca din adrenalina stransa de la atatea si atatea evenimente si cu asta basta;
Daca te ajuta cu ceva, sa-ti descriu din simptomele mele fizice referitoare la anxietate: nod in gat, blocaj muscular, palpitatii, tremuraturi, frisoane, urinari dese, diaree, dureri de cap, dureri de stomac, dureri musculare, furnicaturi in ceafa, tample blocate, lipsa apetitului... si lista cred ca mai poate continua. Asa ca le-am invatat, nu le am pe toate odata, si ma descurc cu ele. Linisteste-te ca am trecut si trecem cu totii prin stari aiuristice si pe masura ce le intelegi, e mai uosr. Ia timp, enorma energie, dar o sa treaca!


Intre timp m-am vazut cu PP. Mi-am primit cadoul de ziua mea si Craciun (cu intarziere, evident dar pt asta m-am enervat anul trecut). Un top superb, albastru damasc si un sal minunat... Bila alba: s-a dus si a ales ceva dintr-un loc care imi place mie. A nimerit masura si culoarea, ceea ce e minunat pentru un barbat neobisnuit cu amanuntele femeilor (adica cat poarta colea, ce-i place si cum)... dupa cum spuneam unui prieten: bizar, il iubesc, dar faptul ca imi vine mereu sa-l strang de gat ma impiedica sa-l iubesc de-a devaratelea.

Daca as avea eu piatra filozofala a vietii, as sti ce-i in capul meu:-)

Vivi, bine ai venit printre noi! Si mie imi e rusine sa vorbesc despre gandurile mele, dar cand vad ca o gramada de oameni trec prin asta, ma potolesc. Gandurile astea nu sunt decat o manifestare a unui dezechilibru chimic din creier. Nu ne caracterizeaza, nu spun nimic despre noi ca persoane! De exemplu, gandurile mele blasfemice la adresa celor sfinte chiar nu au nimic de-a face cu ce cred eu despre cele sfinte. Curaj!

Salutare, lume buna!

Dle. dr., multumesc mult, pentru raspunsul dumneavoastra!

Laguna, poti sa imi dai pe privat, te rog, emailul tau? Nu am fost pe faza cind l-ai scris pe forum si intre timp administratorul site-lui l-a sters (cel putin ieri acolo unde pusesei emailul tau era scris:"modificat de administrator"). Se vede treaba ca info personale putem scrie doar pe privat. Mersi mult!

Vivi, bine ai venit pe acest forum, iti urez si eu! Ai sa vezi cit de comune sint aici simptomele tale..! TOC si anxietate avem toti, unii fiind si mai "avuti" ca altii: mai au si un "pui" de depresie, pe linga (ca si tine, din cite am inteles). Exista un numitor comun al acestor doua afectiuni, cu variatii insa, de la caz, la caz. In cazul meu, de ex., in primul rind, slava Domnului, eu am numai TOC si anxietate. Iar anxietatea mea generala, cea de "zi cu zi", se manifesta prin simptome psihice si nu fizice (as fi vrut eu sa fie invers!): teama inexplicabila, stari de ireal si depersonalizare. Cu simptome fizice ca ale lui Sophie13 - tremuraturi, furnicaturi, etc) - se manifesta atacurile de panica, atunci cind anxietatea exacerbeaza.
In rest, TOCul il am ca toata lumea - cu obsesii si ruminatii. Mai greu de depasit sint insa momentele in care simt ca gindurile imi dau navala, intr-un nr. incontrolabil, cind am senzatia ca mintea mea e pe cale sa o ia razna. Atunci, remediul este odihna.
Lasind la o parte aceste "detalii", ma inarmez cu rabdare (asa cum spunea Andrei), ma incuraj singura ("o sa treaca, o sa treaca"), imi iau pastila corespunzatoare si.. uite asa, "oficial imi merge bine", ca de, nici nu poti sa spui altfel..
Curaj si cu Dumnezeu inainte!

O imbratisare calda, tuturor!

Apropos de ce zicea Sophie13,

Erata:
Ignorati, va rog, partea cu "apropos de... " - face parte din "ciorna" comentariului, pe care am uitat sa o sterg :).

Multam´!

chiar prinde bine un sfat de la cei ce au atata experienta ce sa zic la mine depresie nu mai este de mult, debutase cu depresie care sa si dus impreuna cu vremea, sa zicem ca era vorba despre o tulburare anxios depresiva, nu stiu poate ca noi suntem obsnuiti sa ne punem diagnotice singuri, dar la mine depresia adisparut si ma bucur de mult timp, pt k vreau sa zic k la mine singura chestie care ma mai deranjeaza sunt acele ganduri intruzive care cum ziceti voi nu ne personalizeaza...stiti eu cred ca se vindeca doar trebuie rabdare si constientizare, am o sora care studiaza psihologie este studenta in anul 3 la Sibiu, si tot timpul imi zicea sa constientizez boala apoi sa descopar gandurile care imi provoaca teama, sa ma imprietenesc cu anxietatea si ca nu mi se intampla nimik rau daca eu nu permit, mie greu sa recunosc in fata prietenilor aceasta boala imediat facandu-si alta impresie...in primul rand nu cred ca e asa grav din moment ce exista si perioade bune , si nici nu cred ca ne putem numi bolnavi psihici pt ca pana acolo mai este cale lunga, eu zic sa o numim o perioada din viata noastra care va trece.si sa nu uitam ca o persoana ce nu are anxietate acea persoana nu este in regula, nu are temeri.deci anxietatea e normala , atat ca uni au parte de ea mai mult.va pup si haideti sa fim optimisti

Draga Malina, ma bucur ca ai capatat control asupra afectiunii asteia, cel putin asa reiese din mesajul tau. Simptomele fizice (dureri si alte alea) sunt cele suportabile, insuportabile sunt cred in cazul tuturor senzatiile emotionale pe care le avem: anxietate, vinovatie, starile astea de par ireale, depersonalizarea. de fapt, astea sunt din cauza anxietatii, din cauza adrenalinei din cate stiu eu. Cand anxietatea de fond e mare, apar starile astea hororoase :-)

Va pup!

Sophie, nu stiu daca am capatat control ci mai degraba as spune ca stiu la ce sa ma astept, cind mi se intimpla nu o mai iau chiar, chiar in tragic si sint cumva resemnata. Stiu ca asta e, asta mi-e crucea si incerc sa o duc in asa fel incit sa nu imi tai creanga de sub picioare singura: adica daca tot am anxietate incerc sa nu o alimentez ca sa creasca mai mult decit e. Daca tot am niste ginduri ilogice si nelalocul lor, incerc sa nu le dau apa la moara - si asta e cel mai greu lucru de facut, dintre toate. Cu alte cuvinte, joc pe un teren cunoscut.
Mi-ar fi prins bine dintotdeauna si mi-ar prinde bine niste sedinte de psihoterapie. Luna asta am, in sfirsit, prima sedinta. Imi pun speranta ca psihologul sa ma ajute sa ies din niste scheme "preconcepute" si sa imi faca mai usoara "afectiunea", ca sa nu zic "boala".

Pupaturi!

Vivi,

Andrei spunea intr-un post mai vechi ca e de preferat sa tinem probleme astea pentru noi si, eventual, pentru membrii apropiati ai familiei. Si eu sint de aceeasi parere: cu cit mai putina lume stie cu atit mai bine. Lumea e - inca - plina de prejudecati si, uneori, e chiar rea.

Altfel, cred ca ce iti spune sora ta e super ok, chiar de ajutor.

Mi-a placut, de asemenea, punctul tau de vedere pozitiv si ideea ca "o persoana ce nu are anxietate acea persoana nu este in regula, nu are temeri". Inafara de faptul ca este foarte frumos spus (chiar poetic), mi se pare ca e si foarte logic.

pt Malina 74, eu sunt o persoana f deschisa si poate nu trebuia vorbind cu multa lume despre aceasta problema asumandu-mi riscul de a creea alta impresia, incerc sa gasesc latura buna a acestor stari si anume faptul k pt noi anxietatea sa stiti ca chiar ajuta, suntemi mai atenti la detalii, ne dam seama mult mai usor cand cineva ne joaca o festa, sau uneori suntem f suspiciosi si nu ne lasam ironizati, iar zic eu asta ne mai si ajuta, sau avem un randament f bun la munca datorita anxietati, deci eu zic sa dam mana cu anxietatea iar daca sare calul sa o ignoram
iar Malina sa sti ca psihoterapie face f bine pe mine ma ajutat intr-o perioada cand aveam aveam si anxietate si depresie dar din prostie nu am mai continuat find si financiar greu, dar cu siguranta voi mai incerca pt ca merita vei vedea asta daca si este un terapeut bun...te pup si va pup pe toti

Buna seara dragelor si dragilor!

Sophie multumesc mult, sa sti ca ma ajuta sa stiu cu ce te confrunti si tu pt ca asa imi dau seama ca sunt intr-adevar simptomele anxietatii.
eu m-am sperat foarte tare pt ca pina acum nu am avut niciodata asa ceva.Am simtit ca totul se termina, chiar si viata mea, dar ii multumesc lui Dumnezeu, voua si psihoterapeutului meu ca un pic m-am mai linistit.

-*

Va pupic pe toti si pe cei noi.

(*modificat de administrator)

Malina, asa e, ai inteles cum mai sta una si alta si mie, una, atunci cand mi s-au deschis ochii si am inteles, o mare parte din problema a pierdut din puterea pe care o avea asupra mea!

Laguna, ma bucur ca te-am asigurat putin cu starile de la anxietatea asta ;-) Ai sa vezi ca o sa treaca!

Vivi, bine ca esti optimista. Incet incet ai sa te prinzi de ce nu te caraterizeaza gandurile acelea. Cat despre povestit de asta, e decizia ta. Lumea nu prea intelege ce si cum.. Eu spun ca am o problema de neurotransmitatori si cum lumea nu pricepe, nu mai intreaba. Prejudecata de vis-a-vis de pierderea conterolului care apare in cazul unor boli mai delicate precum schizofrenia. Dar noi nu avem asta si pana si la schizofrenie se intervine si lumea se simte ok cu tratament.

Multa bafta!

multumesc tuturor care imi raspund si incearca sa faca ziua mai buna, ce sa zic sophie 13 , malina si toti ceilalti, eu zic ca este o cale lunga pana la schizofreniei, acea este boala din cate am inteles eu mai mult mostenita genetic, cat despre anxiosi am inteles ca sunt niste persoane foarte istete asta o spun toti specialisti, de ce , se stie, imi aduc aminte de anul trecut cand am facut psihoterapie si ii spuneam doamnei ca intru pe astfel de forumuri si stiti ce mi-a zis, ca ar fi bine sa nu mai intru pt ca imi va face mai mult rau, si pt ca aici no sa gasesc pers.care sau facut bine etc eu zic k pe mine ma face sa ma simt f bine stind ac mai sunt si alti k mine, ce vreau sa zic ca sunteti niste dragute dand sfaturi si ajutand cu vorbe bune faceti un lucru minunat iar despre faptul ca mai raspunde cate un medic despre asta inseamna f mult...sa nu uitam ca multi avem profesi mai mult sau mai putin stresante, am discutat chiar cu pers.ce fac parte din cadrele medicale care sufera de o astfel de tulburare, da sa stiti, nici ei nu sunt scutiti, eu stiu o vorba:ce nu te omoara te face mai puternic si nu-i asa fetelor ca noi suntem niste luptatoare, sensibile dar in acelasi timp invingatoare...asa ca jos cu anxietatea, pt ca de la ea pleaca toate

la multri ani pentru doamnele si domnii Ion, si salut membrii acestui forum.Eu m-am apucat iar de tratament ca am vrut sa-l las dar e nasol fara el.Am lupte crincene cu ritrualurile astea, nu pot sa scap de ele, nu stiu cum sa scap de ele, si asta ma streseaza foarte mult.Cu anxietatea a zis bine Vivi, e bine sa ne inprietenim cu ia ca nu cred ca mai scapam de asta
As vrea sa contrazic pe cineva si imi cer scuze, pilotii, parapantistii, aia care au urcat Himalaia, pilotii de formula 1, si pot sa mai enumar destui, aia nu au anxietate la uni oameni si sint foarte multi nu exista anxietate, si sint oameni foarte normali, deci anxietatea este o boala, eu asa cred
As vrea sa va pun o intrebare : stie cineva daca se mai scapa de boala asta, adica mai scapam de anxietate si de toc?
Sofii ai zis foarte frumos mai sus cind ii ziceai lui Vivi despre ginduri
la revedere si va salut cu respect

buna si tie ion12, nu vreau sa te contrazic in cea ce priveste pilotii de formule, parasutisti, etc etc sa sti ca si eu au anxietate mai mica sau mai mare, adrenalina lor nu are nici o legatura cu anxietatea, iar faptul ca nu au o anxietate fata de sportul lor preferat nu inseamna ca nu au pt altceva, drept dovada un coleg ce sare cu parasuta de multi ani, dar care are o teama nejustificata pt paianjeni, putem so numim fobie dar si asa si aia este o anxietate daca stam sa ne gandim ca logic nu ar trebui sa-i fie frica, pers.faar anxietate exista drept dovada eu zic sa luam criminali in serie, aici am dat doar un exemplu, acum ca sa fiu mai elocventa ca sa vedeti de ce avem nevoie de anxietate am sa va dau un exemplu, daca am trece strada si am vedea un camion ca trece cu viteza, daca ar anxietatea nu ar exista nu am sti ce sa facem, nu ne-am zbate pt viata noastra, dar pt ca ea exista actionam ca sa ne aparam...cat ce priveste gandurile conteaza f mult autosugestia stiu e greu dar daca noi nu ne incurajam atunci cine?!daca noi nu gasim raspunsuri la intrebari cine?iar daca tot noi am ajuns in situatie unei astfel de tulburari tot noi avem puterea sa ne revenim, pt ca vointa exista, speranta la fel, si cred ca de fapt este doar o chestiune de timp.chiar daca dureaza ani, avem tot timplul din lume pt noi insine...e usor de zis , greu de facut, pt ca stiti in momentul cand ne imprietenim cu anxietatea ea va face parte din noi asa cum a facut din totdeauna.va pup dragilor si numai bine

Salutare lume!!
Malina intradevar, fain la cabana atat ca fluturii au trecut, pe tipa am invitat-o la un suc printr-un mesaj trimis pe HI 5 ca doar acolo am dat de ea, insa nu am primit nici un raspuns si acum caut iar!!
Parca sunt CIUDAT(stiu ca sunt), am o noua colega la servici de care mi-a placut cand am vazut-o, dar care acum dupa cateva zile nu mai imi place asa mult!
Ma mir si eu de cum trec de la o stare la alta!!Dar tre sa ma accept macar eu asa cum sunt!!
In rest pot spune ca ma simt chiar bine, doamne multumesc!
Eu luam FEVARIN de 100 dimi si seara, dupa ultimul episod naspa, iar inainte am luat venlafaxina(EFECTIN) de la care m-am simtit foarte bine, insa a intervenit caderea aceea urata si am trecut pe FEVARIN.Asa ca la ultima mea vizita la medic i-am spus cum ma simteam cu VENLAFAXINA asa ca de comun acord am introdu pe langa FEVARIN pe care il iau seara si VENLAFAXIN de 75 mg.la pranz!
Nu stiu daca de la asta, dar ma simt bine insa pe langa astea am o carte care sta de mult timp sub pat si asteapta sa o citesc si acum am inceput-o.
Interesanta, merita citita:VINDECAREA EMOTIONALA IN 7 SAPTAMANI(Autor:JOAN MATHEWS LARSON)
Nu am terminat-o inca, si e un pic greu de facut tot ce scrie acolo insa am luat putin din ce am crezut ca e bine si asa am ajuns sa iau dimineata o Vitamina C, iar peste zi 2-3 capsule cu ulei de peste care e recunoscut pt. actiunile benefice la nivelul creierului!
Cert e ca ma simt bine!
O sa va postez si ultimul material primit de le psiholog, sper sa nu se supere pe mine, dar o fac pt. ca stiu cat de greu e sa suferi si poate macar pe cineva il va ajuta putin!!

Modul în care ne comportăm atunci când ne confruntăm cu obstacole externe ţine nu doar de mărimea lor obiectivă, ci şi de reflectarea lor în plan intern. În general, suntem perturbaţi mai puţin de obstacolele reale pe care le întâlnim şi mai mult de ideile pe care le dezvoltăm cu privire la aceste obstacole, astfel încât putem vorbi mai degrabă (sau mai frecvent) despre obstacole interne, de ordin cognitiv, afectiv şi comportamental. Identificarea acestor obstacole interne poate să ne conducă la schimbarea şi reducerea unora dintre sentimentele şi comportamentele de autosabotare.


Perturbarea emoţională

În calea realizării dorinţelor noastre se pot interpune diverse obstacole faţă de care dezvoltăm păreri, care pot fi:
raţionale, sub forma unor dorinţe sau preferinţe, de orientare pozitivă, constructivă, de depăşire a dificultăţilor (doresc să am un rezultat bun la licenţă şi dacă acesta nu va fi pe măsura aşteptărilor mele va fi un moment neplăcut pentru mine, însă nicidecum sfârşitul carierei mele, pentru că voi fi capabil(ă) să-mi urmăresc în continuare scopurile; în concluzie, ce pot să fac să obţin un rezultat bun?);
iraţionale, sub forma unor dorinţe şi necesităţi absolutiste, categorice (trebuie, cu orice preţ, să mă descurc perfect în faţa comisiei de licenţă, altfel ar fi un dezastru şi un început foarte prost pentru cariera mea, ceea ce înseamnă că sunt o persoană lipsită de valoare care întotdeauna ratează lucrurile cu adevărat importante).

În primul caz, al părerilor raţionale, atunci când ne confruntăm cu un obstacol care ne blochează drumul, trăim sentimente negative adecvate de nemulţumire, iritare, frustrare, regret, care ne ajută să facem faţă, să realizăm din obiectivele pe care le dorim şi să evităm lucrurile pe care nu le dorim. Ca urmare, apar consecinţe cognitive, emoţionale şi comportamentale cu efecte de auto-susţinere, dezvoltare şi adaptare.
Părerile absolutiste, care comandă obstacolelor cum să evolueze, ne perturbă sub aspect emoţional şi menţin această stare. Apelăm mai frecvent la şase astfel de procedee cognitive, emoţionale şi comportamentale care, împinse la extrem, conduc la fenomene patologice ample:
Dorinţele puternice: când dorinţa de a avea succes se accentuează până la a avea performanţe cu totul excepţionale, până la a fi perfect, apar sentimente, gânduri şi comportamente inadecvate, frustrante, tensionante, dezadaptative şi, implicit, performanţe tot mai slabe care vor relua ciclul de autoperturbare. Este important să ne cunoaştem posibilităţile reale şi să ne propunem obiective situate puţin peste realizările momentului.
Escaladarea dorinţelor spre necesităţi: avem uneori tendinţa de a transforma dorinţele puternice în cerinţe indiscutabile: "doresc să fiu fericită" se transformă în "trebuie să fiu fericită", astfel încât propria dorinţă spre fericire ajunge să fie percepută ca o obligaţie pentru noi înşine, dar şi pentru ceilalţi (aş dori să mă placă - ei trebuie să mă placă). Transformarea dorinţelor proprii în nevoi absolute, în obligaţii pentru sine şi pentru alţii nu conduce la transformarea universului. Absolutismul cerinţelor se loveşte de restricţiile impuse de posibilităţile lumii reale, ceea ce conduce la o permanentă nemulţumire şi frustrare.
Reacţiile exagerate la frustrările produse de mediu: numeroase condiţii ale mediului, ca şi limitele propriilor capacităţi împiedică satisfacerea atât a unora dintre dorinţele realiste, cât şi a cerinţelor absolutiste. Când lucrurile nu merg avem, în general, două tipuri de reacţii: fie încercăm să vedem cum putem depăşi acea dificultate, şi dacă nu se poate, ne adaptăm dorinţele la posibilităţi, fie ne autoperturbăm cognitiv, emoţional şi comportamental. În plan cognitiv, autoperturbarea se manifestă prin reacţii obsesive, în ruminare neîncetată cu privire la frustrarea suferită, evenimentul nefiind considerat defavorabil, nefericit, ci catastrofal. Această evaluare se asociază cu o generalizare nefondată cu privire la viitoarele acţiuni ale persoanei respective. În plan emoţional, ne simţim anxioşi, deprimaţi, furioşi, stări care ne susţin gândurile negative obsesive. În plan comportamental se poate ajunge până la acte de evitare, comportamente fobice, în situaţii severe ajungându-se până la un comportament dezorganizat, compulsiv, dependenţe etc.
Nevoile şi perturbările secundare: apar ca urmare a perceperii propriilor disfuncţii, ceea ce devine o nouă sursă de perturbare. Problemele nevrotice primare sunt generate în mod obişnuit de perturbarea eului (sentimente de ruşine, vinovăţie, inadecvare, lipsă de valoare) şi perturbarea legată de disconfort (sentimente legate de toleranţa scăzută la frustrare şi mânia împotriva lipsei de amabilitate şi nedreptăţii oamenilor şi a lumii). Perturbările secundare sunt legate de aceleaşi cauze: considerăm că este obligatoriu să nu fim afectaţi de disfuncţiile primare, ne neliniştim când constatăm că se întâmplă ceva, stare care ne anxietează şi mai mult. Disfuncţiile secundare apărute ca urmare a perceperii disfuncţiilor primare se transformă într-un cerc vicios, care poate fi întrerupt printr-o corectă înţelegere a propriilor probleme şi a modului în care răspundem la ele.
Escaladarea gândirii iraţionale prin intermediul perturbării emoţionale: datorită solicitărilor multiple, calmul şi luciditatea sunt greu de menţinut şi în condiţii normale, şi cu atât este mai dificil când ne perturbăm emoţional, când avem reacţii nevrotice, când perturbarea este atât primară, cât şi secundară. Într-o asemenea situaţie, tindem să gândim tot mai absolutist, tot mai iraţional, astfel că nu mai reuşim să ne dăm seama cât de perturbaţi suntem, escaladăm propriile tulburări şi ne autoîmpiedicăm să abordăm în mod logic şi concret credinţele iraţionale, aşa cum am fi înclinaţi să o facem. Ideile nerealiste şi ilogice creează sentimente negative care, la rândul lor, perpetuează şi amplifică atitudinile nevrotice.
Întărirea cognitivă şi comportamentală a perturbării: un eveniment traumatic naşte, la unii dintre noi, o reacţie fobică ce va determina evitarea ariei acelui eveniment şi, prin aceasta, fobia se va fixa şi se va întări tot mai mult. Principiul care stă la baza învăţării condiţionate arată că oferirea unei recompense sau evitarea unei neplăceri duce la fixarea comportamentului respectiv. Însă un eveniment traumatic nu conduce neapărat la invalidarea psihică a individului, întrucât ştim deja că modul în care reacţionează persoana prezintă o importanţă mai mare decât evenimentele însăşi. Reacţia obsesivo-posttraumatică este prezentă şi în mediul interpersonal, legată de nevoia de acceptare, aprobare şi afecţiune din partea persoanelor semnificative. Când suntem furioşi, avem tendinţa să ne gândim şi să vorbim mult, adesea părtinitor şi deformat, despre ceea ce ne-a supărat, exagerând. În acest fel, reuşim să ne convingem că avem dreptate şi că lucrurile stau aşa cum le simţim în acel moment. În acest fel, calea spre o reală înţelegere este blocată. Mai târziu, când emoţia scade în intensitate, când ceilalţi se scuză şi îşi explică comportamentul, şi noi constatăm că nu am avut dreptate, intervin procesele de perturbare secundară, generate de perceperea reacţiei inadecvate şi recunoaşterea propriei erori, însoţite de deprecierea propriilor calităţi. Atunci când astfel de procese de autoperturbare şi reperturbare durează, ajungem la concluzia că nu suntem capabili să ne controlăm aceste trăiri şi că evoluţia lor depinde exclusiv de evenimentele din mediu şi nu de noi înşine, deci nu mai are nici un rost să încercăm să le gestionăm. Majoritatea oamenilor anxioşi, deprimaţi, iritabili, ostili nici nu au încercat vreodată cu adevărat să le gestioneze. Chiar şi într-un proces psihoterapeutic se implică doar parţial, pentru că, atunci când încearcă să se schimbe apare o disonanţă cognitiv-afectivă, ceea ce le creează o reacţie de disconfort faţă de noile reacţii (sănătoase), pe care, datorită rezistenţei scăzute la frustrare, sunt înclinaţi să le respingă, revenind la vechile modalităţi dezadaptative de reacţie. Chiar şi modul în care interpretează rezultatele terapiei are aceleaşi efecte de autosabotare: autoblamarea pentru a nu se fi schimbat suficient de repede şi de profund; opinia că este prea greu efortul de automodelare şi că nu este normal să fie aşa, astfel încât pare mai firesc drumul înapoi, spre natural; concluzia că nu este posibilă o schimbare mai mare decât cea care a fost deja obţinută, care fixează ca obiectiv o "sănătate emoţională moderată".

Perturbarea emoţională, cognitivă şi comportamentală este menţinută printr-o serie de elemente cu rol de augumentare a procesului, dintre care:
Ignoranţa: adesea, atunci când ne autoperturbăm ignorăm această disfuncţionalitate şi considerăm că, de exemplu, este normal să fim puternic tulburaţi atunci când pierdem ceva la care ţinem, lăsând frâu liber sentimentelor care ne cuprind, chiar amplificându-le, fără se ne gândim că ar putea fi o problemă de autocontrol.
Neperceperea propriilor procese: uneori, suntem incapabili să recunoaştem legătura dintre tulburarea emoţională resimţită şi modul în care abordăm situaţia, ceea ce ne blochează drumul spre controlul şi eliminarea autoperturbării.
Rigiditatea: alteori, rămânem cramponaţi în cerinţe absolutiste, iraţionale, persistând în suprageneralizarea şi exagerarea implicaţiilor negative ale evenimentelor, chiar şi atunci când înţelegem că aceste moduri de abordare a situaţiilor au efecte care ne defavorizează.
Defensivitatea: confruntaţi cu propriile deficienţe şi greşeli, mai degrabă ne orientăm spre a le masca, nega sau justifica decât spre a le recunoaşte şi încerca să le înlăturăm. Tendinţa de apărare a eului, a imaginii de sine este firească, dar ea reprezintă un obstacol foarte mare în calea eliminării deficienţelor şi greşelilor proprii. În mare măsură, elementele discutate până aici sunt forme particulare prin care încearcăm să ne acoperim şi să ne mascăm deficienţele.
Orientarea spre schimbarea situaţiei mai degrabă decât a propriei persoane: este un reflex al erorii fundamentale de atribuire care subliniază că în timp ce "ceilalţi" văd în primul rând responsabilitatea persoanei-ţintă, aceasta supraevaluează forţa determinantă a evenimentelor din context. Procesul are rol de protecţie psihică: dacă mediul este cel care trebuie schimbat, înseamnă că răul se află în exterior, acolo există nişte deficienţe, nu în noi, ceea ce înseamnă că ne putem menţine starea de automulţumire.


3.2. Formarea atitudinilor

Felul în care reacţionăm în faţa situaţiilor cotidiene sau în faţa unor situaţii solicitante implică trei aspecte:
în primul rând, reacţionăm cognitiv, adică ne formăm anumite păreri, credinţe, opinii asupra persoanelor, activităţilor, obiectelor etc. implicate în situaţie;
în al doilea rând, reacţionăm afectiv faţă de diversele elemente ale situaţiei, care ne plac sau nu ne plac;
în al treilea rând, reacţionăm comportamental, adică acţionăm într-un anumit fel, în funcţie de ceea ce credem şi ceea ce simţim în acea împrejurare.
Atunci când între cele trei aspecte există o relaţie stabilă, putem vorbi despre formarea şi apariţia unei atitudini. Atitudinea este o anumită predispoziţie, orientare în raport cu un obiect, care înglobează convingerile, trăirile afective şi comportamente specifice în raport cu acest obiect. Prin relativa lor stabilitate, atitudinile reprezintă o cristalizare a experienţei anterioare, astfel încât în momentul întâlnirii cu obiectul atitudinii, noi îl percepem într-un anumit fel, îl înţelegem mai rapid, ştim deja cum să ne comportăm faţă de el. Această reacţie prefabricată, dacă este adecvată, are un mare avantaj economic, facilitând adaptarea la realitate. Însă, dacă s-au format atitudini neadcvate, ele devin un handicap în adaptare.
Formarea acestor atitudini este un proces involuntar, care se desfăşoară pe trei căi:
Condiţionarea clasică: un stimul neutru, care iniţial nu primeşte nici un răspuns, este asociat de mai multe ori cu un stimul care în mod condiţionat produce răspunsul. Treptat, stimulul neutru capătă capacitatea de a activa o reacţie pe care nu o declanşa înainte de a fi asociat cu cel necondiţionat. Dacă implicarea individului este puternică, este suficientă o singură asociere şi stimulul necondiţionat va trezi aceleaşi reacţii. Ex.: stresul posttraumatic. Formarea prin condiţionare a unei atitudini nu presupune doar evenimente negative şi dramatice. Ex.: avem o atitudine favorabilă faţă de persoanele pe care le-am cunoscut într-un context plăcut pentru noi.
Condiţionarea instrumentală: o reacţie este produsă pentru a obţine un anumit efect, care poate fi o recompensă sau o penalizare, care conduc la întărirea şi fixarea reacţiei. Ex.: un copil îşi dezvoltă acele atitudini care sunt acceptate cel mai bine de către părinţi.
Învăţarea observaţională a atitudinilor: se referă la înclinaţia oamenilor de a prelua din atitudinile pe care le observă la alţii, mai ales atunci când propria atitudine faţă de obiectul respectiv nu este încă bine precizată.



Modelul ABCDE propus de Albert Elis

Odată ce am ales problema, ne orientăm acum spre clarificarea şi operaţionalizarea ei după modelul ABCDE al lui Albert Elis.

A = evenimentul activator (situaţia externă sau internă - amintire sau reverie - care ne produce o stare emoţională negativă);
B = sistemul propriu de credinţe şi convingeri:
● iB = credinţele iraţionale, adică gândurile negative automate, gânduri care contribuie la naşterea stărilor afective negative intense
● rB = credinţele raţionale, sau gândurile raţionale alternative, sunt acele gânduri cu care le înlocuim pe cele iraţionale, în urma restructurării cognitive. Acestea au un caracter mai puţin extremist şi conduc la o reducere a intensităţii stărilor negative.
C = consecinţele: stările afective considerate a fi produse de evenimentul activator, dar care, în realitate sunt consecinţa variabilelor intermediare (sistemul de credinţe). Credinţele iraţionale ne produc stări afective extreme, cum ar fi furia, gelozia, culpabilitatea, depresia sau anxietatea, precum şi stări fiziologice cu caracter patologic: supraîncărcarea musculară şi tulburări psihosomatice.
D = destructurarea cognitivă sau contraargumentarea: procesul în care, printr-o abordare logică, înlocuim credinţele iraţionale cu credinţe mai raţionale şi mai realiste.
E = efectele: înlocuirea credinţelor iraţionale cu cele raţionale produce modificări pozitive:
● aE = efecte în plan afectiv: modificarea dispoziţiei, reducerea furiei;
● bE = efecte în plan comportamental: declanşarea unui comportament orientat spre scop şi spre rezolvarea constructivă a problemelor;
● cE = efecte în plan cognitiv: formarea unui set de atitudini pozitive, care se pot generaliza şi în alte situaţii.



Sistemele de convingeri iraţionale şi destructurarea lor

Aceste convingeri se formează şi se asociază cu diferite situaţii încă din copilărie şi au mai multe surse:
modul în care am fost trataţi de ceilalţi, mai ales de persoanele semnificative din familie;
modul în care se simt şi vorbesc despre sine persoanele pe care le luăm ca model;
ceea ce ni s-a spus despre noi;
experienţele de viaţă mai importante prin care am trecut.
În acest fel se produce o anumită condiţionare a unui stil negativ de gândire.




Lista celor zece distorsionări cognitive

Gândirea de tipul "totul sau nimic": tendinţa de a aprecia lucrurile în culori extreme, alb-negru. Dacă un anumit lucru nu a fost realizat perfect, acesta va fi considerat un eşec.
Suprageneralizarea: considerăm că un eveniment negativ singular reprezintă un model care se va repeta la nesfârşit, utilizând termeni ca "întotdeauna", "niciodată".
Concentrarea asupra negativului: alegem un singur eveniment negativ şi ne concentăm atât de mult asupra acestuia, încât întreaga realitate devine deformată şi întunecată.
Descalificarea pozitivului: persoana respinge toate experienţele pozitive, afirmând că acestea nu contează. Astfel, dacă am realizat un lucru bun, ne vom spune fie că acel lucru nu este suficient de bun, fie că oricine ar procedat la fel.
Desprinderea unor concluzii pripite: citirea gândurilor şi eroarea prezicătorului: interpretarea negativă a unor situaţii atunci când nu există suficiente date care să stea la baza concluziilor trase. În această categorie se includ:
a) citirea gândurilor: atunci când conchidem în mod arbitrar că cineva ne este ostil, fără să verificăm acest lucru;
b) ghicirea viitorului: atunci când prezicem faptul că lucrurile vor lua o întorsătură negativă.
Catastrofizarea sau minimalizarea: exagereazăm importanţa problemelor sau defectelor şi ne minimalizăm calităţile.
Judecata afectivă: presupunem că stările noastre afective negative reflectă în mod adecvat realitatea.
Cerinţele absolutiste: lucrurile trebuie să fie neapărat aşa cum ne dorim sau ne aşteaptăm. Afirmaţiile de tipul "trebuie neapărat" referitoare la propria persoană conduc la culpabilitate şi frustrare, în timp ce acelaşi tip de afirmaţii referitoare la ceilalţi sau la lumea înconjurătoare generează supărare şi frustrare.
Etichetarea: este o formă extremă a tipului de gândire "totul sau nimic". Este o modalitate iraţională de a gândi, pentru că oamenii nu pot fi identificaţi în totalitate.
Personalizarea: personalizarea apare atunci când ne simţim responsabili pentru o situaţie pe care nu o avem pe deplin sub control. Există însă şi situaţii în care procedăm invers, blamând pe alţii sau împrejurările pentru necazurile noastre, ignorând modul în care noi am contribuit la problemele respective.



Combaterea gândurilor negative

Lista lui Burns ne ajută să ne identificăm propriile convingeri iraţionale şi să le combatem prin aplicarea uneia (sau mai multor) dintre următoarele metode:
Căutarea şi verificarea dovezilor: după ce identificăm gândul iraţional şi distorsionarea care stă la baza acestuia, urmează să ne întrebăm ce dovezi avem că acel gând este adevărat.
Metoda unui caz similar: facem un efort de empatie sau un exerciţiu de imaginaţie, după caz, şi ne imaginăm că un prieten apropiat are o problemă asemnătoare cu a noastră şi doreşte să-i dăm un sfat. Ce-i spunem?
Tehnica experimentală: verificăm în practică gândul iraţional.
Stilul de gândire în nuanţe de cenuşiu: este important să verificăm dacă nu cumva gândim în maniera totul sau nimic, stil de gândire generator de anxietate, mânie şi lipsă de speranţă.
Metoda interviului: o altă modalitate de a evalua veridicitatea gândurilor negative este să întrebăm şi alţi oameni dacă sunt de părere că respectivul gând este adevărat.
Definirea termenilor: când ne confruntăm cu un gând negativ este bine să ne adresăm întrebări de genul: ce înţeleg eu prin asta? Nu folosesc cumva etichetări vagi, lipsite de sens? Este important să perseverăm în exerciţiile de logică.
Metoda semantică: substituim afirmaţiile categorice (trebuie neapărat) cu afirmaţii mai puţin încărcate afectiv: ar fi bine să, ar fi de preferat să. Aceste afirmaţii contribuie la modificarea coloraturii emoţionale a problemei, care devine mai puţin gravă.
Reatribuirea: căutăm să vedem ce alţi factori au contribuit la situaţia respectivă, în afară de propriile fapte: ce avem de câştigat şi ce avem de pierdut dacă menţinem gândul respectiv.


Metoda contraargumentării

Verificăm fundamentul logic al gândurilor iraţionale adresându-ne întrebări după modelul:
Sunt sigur că evenimentul X se va produce?
Sunt sigur 100% că respectivele consecinţe vor fi dezastruoase?
Pe ce mă bazez când afirm că...?
De ce este atât de sigur că X va conduce la...?
Sunt capabil oare să prezic lucrurile?
Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla?
Oare nu există şi o altă explicaţie pentru evenimentul X?
Care este dovada că lucrul acesta este atât de important încât...?
Oare părerea lui reprezintă părerea tuturor celorlalţi?
Este oare situaţia X atât de importantă, încât de ea atârnă tot viitorul meu?
Metoda contraargumentării se aplică fiecărui tip de credinţă iraţională în parte.

VIVI 86 ganduri suicidare am avut si eu, du-te la un psiholog bun(cauta unul din orasul tau, intreaba chiar si pe forum)si crede-ma, te va face sa vezi altfel lucrurile, insa daca anxietatea e foarte mare( pt. ca la mine era)atunci mergi si la psihiatru insa la unul destupat la minte, si explicai ce iti trece prin minte si spune-i ca sunt doar ganduri si ca nu itit doresti sa faci ceea ce iti trece prin minte, ca sa eviti o internare prin locuri care chiar nu te ajuta!Eu nu am putut-o evita, eram atat de daramat incat nu m-am opus, asa ca am fost internat, nu e un capat de lume, dar nu acolo tre sa fim.Asa ca nu iti fie frica, pana la urma o sa fie bine.O sa dureze poate si nu o sa fie totul sters cu buretele dar per ansamblu o sa fie bine!

Buna copii,

Intersat ce ai pus tu aici indic, dar nu stiu daca are cineva rabdare sa citeasca tot :-) Partea aceea cu combaterea gandurilor negative este interesanta, doar ca eu nu prea i-as spune combaterea gandurilor... ca gandurile intruzive, daca sunt "combatute", se inmultesc. Dar exercitiile de acolo sunt suoer. Pe atea se bazeaza terapia cognitiv comportamentala.

Vivi, anxietatea face parte din noi, problema apare cand o simtim in execes, cand ne impiedica sa functionam... si de zahar avem nevoie, dar daca e prea mult ne imbolnavim. Anxietatea in exces este o suferinta reala, cauzata de un mecanism care s-a defectat si care slava domnului, se mai repara, se mai unge cu ulei.

Week-end frumos tuturor!

buna, la toti, uite pt indic 39, la mine credeam k sunt ganduri suicidare dar ce nu intelegeam eu de ce le am daca sunt fericita am tot ce vreau, sunt frumoasa iubita, pana cand am intrat pe acest forum am vb cu un medic si am vazut ca de fapt la mine era o tulburare obsesiv compulsiv si ca aceasta boala sunt normale aceste ganduri, ce pot sa iti zic am stat 2 ani cu boala asta dadeam vina pe depresie chiar daca nu aveam toate simptomele, si nu intelegeam, am o sora studenta la psihologie anul 3 ma ajuta cand am nevoie, fac la fel de 6 luni tratament medicamentos asta incluzand unul care nu avea efect l-am schimbat cu altul care mi-a provocat altceva si pe care in doua sapt.il inchei, am vb cu toata lumea , pana un medic mi-a zis ceea ce cred in continuare ca am o tulburare anxioasa cu elemente fobice si obsesiv compulsive, ce pot sa zic stiu f multe pt mine ca boala, (find in acelasi timp si asistent medical)de profesie, dar asta nu inseamna ca am fost scutita, imi place sa vb la trecut de aceasta boala si sa cred in continuare ac ma vindec si ce pot sa zic la inceput nu vream sa accept medicatie mergand astfel la un psiholog am facut 3 luni apoi m-am simtit mai bine si m-am lasat, ce pot sa zic nu stiu ma simt schimbata in sensul ca vad ca nu mai sunt asa afectata ca inainte asta se intampla de 2 luni, poate constientizez boala nu stiu, nu stiu parac mie lene sa ma mai gandesc cum gandeam la acele ganduri intruzive, sti simt ca m-am obisnuit asa tare incat mi se par asa firesti, poate am acceptat anxietatea si nu stiu sper sa fie bine si va fi, cred in mine, eu am creat obsesia tot eu pot sa o scot din viata mea.va iubesc pt ca prin felul vostru de a fi ajutati oameni care nu stiu ce au nu stiu de ce sunt in starea aceasta iar aici gasesti ajutor chiar daca e doar virtual.numai sanatate :)

de aproximativ un an ma tem obsesiv sa nu ma imbolnavesc de hepatita c sau hiv (lucrez in spital), nu mai stiu ce e cu mine, colegii rid iar familia e disperata, ma spal pe miini cind vin de la spital de multe, multe...ori si tot cred ca nu sint curata, imi pun hainele separat si nici nu vreau sa le ating, de la un timp mi se pare ca toata casa e infestata, ca peste tot sint microbi ca ii pot lua de oriunde, am inceput sa imi terorizez si familia cu spalatul pe miini., nu mai stiu ce sa fac...spre ce ma indrept... cred ca stiu dar nu vreau sa recunosc

Coruta, incearca sa te linistesti un pic si apoi dute sa vezi un psiholog.Toate obsesiile sunt urate dar ce ai tu se trateaza fara probleme asa ca nu dispera.

ai dreptate trbuie sa ma linistesc dar nu pot aceleasi ginduri imi revin iar si iar mai ales ca de trei zile mai am o problema mi-au aparut doi ganglioni dupa ureche, am fost la medic urgent dar mi-a spus sa nu imi fac probleme ca sint de la carii

Stiu cum e cu gandurile astea intrusive, sunt normale pentru cineva care sufera de TOC.Cu totii le avem.Unii dintre noi au si ritualuri (cum ar fi spalatul excesiv pe maini), dar toate astea trec cu terapie.Sfatul meu e sa te duci cat mai repede la un psiholog si o sa vezi ca lucrurile or sa se schimbe in bine.

Lumi, tu ce faci?Nu te-am mai "vazut" demult.Esti bine?

explicami si mie cum e cu aceste ritualuri cred ca le am si eu( cel cu spalatul pe miini )

TOC-ul are 2 parti.Prima care se manifesta e obsesia (gandul ala intrusiv care nu iti da pace).Gandurile respective (obsesiile) iti creeaza o stare de anxietate de care incerci sa scapi facand anumite ritualuri (compulsii).Ritualurile sau compulsiile sunt cealalta latura a TOC-ului.

In cazul tau de exemplu obsesia e frica de microbi.Incerci sa reduci panica de a nu te infecta sau imbolnavi spalandu-te in mod excesiv pe maini, dezinfectand haine, etc..Asta e ritualul.

Ideea e sa nu cedezi la ritual.Asta se invata trepat prin terapie cognitiv comportamentala (pe care poti sa o pui si singura in practica).Partea buna e ca odata ce ai scapat de frica scapi si de ritual si de gandurile alea urate.