Postul intermitent este benefic pentru persoanele cu risc de diabet sau boli de inimă

©

Autor:

Postul intermitent este benefic pentru persoanele cu risc de diabet sau boli de inimă
Într-un nou studiu realizat de cercetătorii de la University of California s-a dovedit că o formă de post intermitent, numită restricţie temporară (time-restricted eating), a îmbunătățit sănătatea participanților care au fost diagnosticați cu sindrom metabolic.
Studiul publicat online în Cell Metabolism, a constatat că atunci când participanții și-au restricționat consumul la 10 ore sau mai puțin, pe o perioadă de 12 săptămâni, au pierdut în greutate, au redus grăsimea abdominală, tensiunea arterială și colesterolul, în timp ce au menținut un nivel stabil al glicemiei și al insulinei.

„Metabolismul este strâns legat de ritmurile circadiene, și plecând de la această constatare, am fost capabili să dezvoltăm o intervenție care să ajute pacienții cu sindrom metabolic, fără scăderea caloriilor sau creșterea antrenamentului fizic”, a declarat Pam Taub, autorul studiului.

La studiu au luat parte 19 participanți diagnosticați cu sindrom metabolic. Inițial, în primele două săptămâni, aceștia au folosit o aplicație creată de Panda, numită myCircadianClock, pentru a înregistra când și ce au mânca, urmând ca timp de trei luni să aibă un consum zilnic limitat la o fereastră de 10 ore.

La sfârșitul celor 12 săptămâni, participanții au înregistrat o reducere de 3% în greutate și a indicelui de masă corporală (IMC) și o reducere de 4% a grăsimii abdominale / viscerale. De asemenea, mulți au experimentat reduceri ale colesterolului și a tensiunii arteriale. În plus, 70% dintre participanți au raportat o îmbunătățire semnificativă a calității somnului sau a nivelul de energie.

Restricţia alimentară temporară
(consumul tuturor caloriilor într-o fereastră de 10 ore) permite persoanelor să mănânce într-o manieră care să susțină ritmurile circadiene și starea de sănătate. Ritmurile circadiene sunt ciclurile de 24 de ore ale proceselor biologice care afectează buna funcționare a organismului.

sursa: EurekAlert

Data actualizare: 11-12-2019 | creare: 11-12-2019 | Vizite: 336
Bibliografie
Weight for it: Time-restricted eating benefits those at risk for diabetes, heart disease. Url: https://www.eurekalert.org/pub_releases/2019-12/uoc--wfi120519.php
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum te poate ajuta dieta 16:8 să pierzi în greutate?
  • Postul intermitent nu este mai eficient decât dietele obișnuite
  • Postul intermitent și o dietă hipocalorică pot fi soluția perfectă
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.