Riscul de intoxicație cu vitamine și minerale la suplimentarea pe termen lung

©

Autor:

Riscul de intoxicație cu vitamine și minerale la suplimentarea pe termen lung

Vitaminele reprezintă componente esențiale pentru desfășurarea metabolismului în mod normal. Pentru că în majoritatea lor foarte puține vitamine pot fi sintetizate de organism, cu excepția vitaminei D, este necesară adoptarea unei diete echilibrate, pentru a preveni anumite afecțiuni ce pot să apară prin deficitul acestora (1).

Prevalența deficitului de vitamine printre cei care consumă o dietă de tip vestic este mai mare decât se preconizează. De asemenea, de-a lungul vieții, organismul poate trece prin situații aparte, în care necesarul de vitamine poate crește; sarcina sau consumul de alcool cronic, stresul cronic pot să crească necesarul de vitamine (1).

În studiile realizate pe tema suplimentelor alimentare și în special axate pe deficitul anumitor vitamine, s-a observat că aceste carențe pot crește riscul de dezvoltare a unor afecțiuni cronice, boli neoplazice, osteoporoză, ateroscleroză. Însă rolul suplimentelor alimentare în prevenția sau în reversia anumitor afecțiuni este încă în dezbatere (1).

Deși sindroamele carențiale sunt destul de rare, multe persoane consumă diverse suplimente alimentare, cu scopul de a-și îmbunătăți starea de sănătate. Beneficiile suplimentării sunt evidențiate în literatura de specialitate, dar efectele adverse posibile care pot să apară pe baza unui consum haotic de vitamine nu sunt atât de amplu puse în lumină. Pentru indivizii sănătoși, consumul zilnic al unui supliment alimentar pe bază de multivitamine este recomandat pentru a completa o dietă echilibrată.

Similar vitaminelor, mineralele sunt micronutrienți esențiali pentru sănătate. Sunt elemente anorganice care deservesc funcții de bază. Provin din dietă- alimente vegetale și de origine animală.

Tipuri de vitamine și particularități

Vitaminele se împart în două categorii principale: hidrosolubile și liposolubile. Această clasificare are răsunet și asupra modului de absorbție, acțiune și distribuție a acestor micronutrienți. Vitaminele hidrosolubile își desfășoară activitatea la nivelul citosolului celular sau în lichidele extracelulare; vitaminele liposolubile joacă un rol mai important în protejarea membranelor celulare de stres oxidativ sau la nivelul nucleului celular, influențând expresia genică (3).

Vitaminele hidrosolubile sunt:

  • Vitamina C
  • Vitamina B1 (Tiamina)
  • Vitamina B2 (Riboflavina)
  • Vitamina B3 (Niacina)
  • Vitamina B6 (Piridoxina)
  • Vitamina B7 (Biotina)
  • Vitamina B12 (Ciancobalamina/Metilcobalamina)


Vitaminele liposolubile sunt:

  • Vitamina A
  • Vitamina D
  • Vitamina E
  • Vitamina K


Vitaminele hidrosolubile sunt absorbite direct de la nivelul intestinului subțire și ajung în fluxul sangvin. Cele liposolubile sunt incorporate mai întâi la nivelul chilomicronilor (particule mari lipoproteice bogate în trigliceride) împreună cu acizi grași, iar apoi sunt transportate prin sistemul limfatic spre sânge, ajungând în cele din urmă la nivel hepatic. Cantitatea de vitamină liposolubilă absorbită de organism este dependentă de compoziția dietei; astfel, dacă dieta este foarte săracă în grăsimi, absorbția vitaminelor liposolubile poate să fie mult redusă (3).

O altă diferență notabilă între cele două grupuri este reprezentată de modul de stocare la nivelul organismului (3):

  • vitaminele liposolubile pot să fie depozitate la nivelul ficatului și la nivelul țesutului adipos. Această caracteristică conferă organismului oportunitatea de a-și extrage vitamine de la nivelul acestor depozite atunci când aportul alimentar scade; de aceea deficitul de vitamine liposolubile se observă abia în câteva luni, odată cu epuizarea depozitelor. Însă acest aspect aduce în discuție și riscul toxicității (atunci când se depășesc dozele recomandate și se acumulează la nivel hepatic și în țesutul adipos).
  • vitaminele hidrosolubile nu beneficiază de un spațiu de stocare atât de amplu; astfel, consumul acestora este recomandat zilnic. Deficitul de vitamine hidrosolubile este mult mai des întâlnit din cauza imposibilității de depozitare, dar totodată, acest aspect explică și de ce intoxicațiile cu vitamine hidrosolubile sunt mult mai rare.
  • riscul cel mai mare de intoxicație provine din consumul suplimentelor alimentare și nu din alimentele propriu-zise.


Principalele vitamine cu risc de toxicitate pe termen lung

În SUA, sunt raportate anual aproximativ 60.000 de contexte medicale ce au inclus intoxicațiile cu vitamine iar 56% din populație consumă suplimente alimentare. Locul central în cadrul acestui subiect este reprezentat de vitaminele liposolubile, din cauza caracteristicilor particulare expuse anterior (4).

Vitamina A

Vitamina A este o vitamină liposolubilă importantă, molecula clasică fiind reprezentată de retinol. După absorbție, este transportată cu ajutorul chilomicronilor spre ficat, unde fie este depozitată ca retinol, fie se reîntoarce în plasmă alături de proteina de legare a retinolului, pentru a fi transportată la țesuturi (4), (5).

Vitamina A din dietă este obținută din precursori (retinil esteri), care se găsesc în alimentele de origine animală (lapte, ficat, rinichi, ulei de pește) și în suplimentele alimentare. Poate fi obținută și din carotenoizi din surse vegetale, în principal din morcovi (4), (5).

Fiind o vitamină liposolubilă, este foarte ușor de depozitat și astfel se pune în discuție riscul toxicității. Aportul prelungit în doze mari poate să conducă la apariția presiunii intracraniene crescute, amețeală, greață, afectare hepatică, dureri de cap, diverse erupții la nivel cutanat, durere la nivelul articulațiilor, oaselor și uneori, în doze excesive, la deces. Doza toxică în fază acută este 25. 000 UI/kg iar când ne raportăm la un consum cronic, doza toxică atinge 4000 UI/kg/zi pentru 6-15 luni. Beta-carotenul, provitamina A, este convertit la retinol dar nu suficient de rapid astfel încât să poată induce intoxicația acută (4).

Vitamina D (colecalciferol)

Vitamina D este o alta vitamină liposolubilă. Foarte puține alimente conțin în mod natural vitamina D, excepția fiind reprezentată de pește, în special peștele gras; sinteza la nivel dermic rămâne sursa majoră naturală. Această formă de vitamina D este în mod normal inactivă și necesită conversie enzimatică spre forma activă. Va fi convertită în 25-hidroxi vitamina D (calcidiol), forma majoritară circulantă a vitaminei D, iar apoi în rinichi va fi convertită la 1, 25-dihidroxi vitamina D, forma activă (vitamina D3- colecalciferol) (6).

Rolul clinic al vitaminei D și al metaboliților săi este unul important, cercetat în diverse studii la nivel global. Rahitismul și osteomalacia sunt afecțiuni destul de rare în prezent, întâlnite la nivelul populațiilor cu o expunere incredibil de mică la soare, care consumă diete sărace în vitamina D sau care prezintă diverse sindroame de malabsorbție. Deficitul subclinic de vitamina D este foarte frecvent în schimb. Cel puțin 40% din populație este considerată deficitară în ceea ce privește vitamina D. Are beneficii diverse, de la prevenția osteoporozei și a fracturilor, până la prevenția apariției anumitor neoplazii, întrucât joacă un rol important în multe funcții biologice ale organismului, fiind un excelent imunoregulator. Însă aceste efecte sunt și dependente de doză (6).

Doza de la care vitamina D începe să fie toxică nu este pe deplin cunoscută. Se consideră că doza tolerabilă este cea care atinge 4000 UI/zi (100 micrograme) pentru adulți și copii cu vârsta cuprinsă între 9 și 18 ani. Necesarul individual diferă, în funcție de nivelul deficitului prezent. Pentru persoanele cu malabsorbție secundară anumitor contexte medicale precum boala celiacă, gastrectomie, boli inflamatorii intestinale, doza de vitamină D diferă în funcție de capacitatea de absorbție individuală iar la acești pacienți pot fi necesare doze mai mari pentru a reface nivelul optim, de până la 10. 000-50. 000 UI/zi. Astfel de pacienți necesită monitorizare atentă pentru a evita apariția toxicității (6).

Intoxicația cu vitamina D apare de obicei după o utilizare haotică a preparatelor, mai ales la cei care au nevoie de doze substanțial mai mari precum cei cu malabsorbție, osteodistrofie renală, osteoporoză, psoriazis. Unele studii au concluzionat că un consum de peste 60. 000 UI/zi conduce spre intoxicația cu vitamină D în mod cert. Există studii de caz care au scos la lumină faptul că erorile care au condus la intoxicație au fost reprezentate de erori de prescriere, formulare, fabricație, incluzând de exemplu diverse formule de lapte cărora li s-a adăugat excesiv o cantitate adițională de vitamina D. Expunerea prelungită la soare nu crește riscul de intoxicație, datorită fotoconversiei previtaminei D3 și vitaminei D3 la metaboliți inactivi iar studiile au demonstrat că expunerea prelungită la soare poate conduce la un nivel maxim de vitamină D de până la 80ng/mL în ser (6).

Simptomele intoxicației acute sunt consecința hipercalcemiei și includ confuzie, poliurie, polidipsie, anorexie, greață și vărsături, slăbiciune musculară. Intoxicația cronică poate conduce la nefrocalcinoză (calcificări la nivel renal), demineralizare osoasă (6).

Ficatul reprezintă principalul sediu de depozitare a vitaminei D iar atunci când sunt consumate cantități mari, excesul este stocat la nivelul țesutului adipos. Atunci când și acest sediu de depozit ajunge la saturație, vitamina D rămâne în ser și este convertită la nivele toxice de 25 (OH) D (6).

Vitamina E

Vitamina E încadrează un grup ce cuprinde cel puțin 8 componente liposolubile cu activitate biologică antioxidantă similară, în mod particular alfa-tocoferol, dar incluzând și alți izomeri ai tocoferolului. Se găsește în uleiul vegetal, nuci, semințe de floarea-soarelui, grâu, legume verzi și pește. Este o vitamină liposolubilă care are rol antioxidant și contribuie la epurarea radicalilor liberi de oxigen în medii lipofile. Pentru absorbția sa, bila are un rol esențial. Depozitele sunt la nivelul țesutului adipos, ficatului și mușchilor (4).

Important de știut este și faptul că vitamina E poate să scadă nivelul colesterolului rău (LDL) la doze care depășesc 400 UI/zi; are o influență pozitivă și asupra sistemului imunitar și contribuie și la prevenția apariției trombozelor.
Doza tolerabilă de vitamină E se consideră a atinge 1500 UI/zi (1000mg/zi) . Deși la majoritatea adulților sănătoși suplimentarea pe termen scurt cu maxim 1600 UI pare să fie bine tolerată cu efecte adverse minime/absente, siguranța pe termen lung nu reprezintă o certitudine. Datele sugerează că poate să apară o creștere a mortalității și a incidenței insuficienței cardiace la utilizarea pe termen lung, mai ales la pacienții care suferă de boli cronice (4).

Tipuri de minerale și particularități

Mineralele se împart în două categorii (3):

  • esențiale (macrominerale, macroelemente): sunt necesare în dietă în doze mai mari de 100 mg/zi; includ sodiu, potasiu, clor, calciu, fosfor, magneziu și sulf.
  • microminerale (oligoelemente): sunt necesare în dietă în cantități mai mici și includ fier, cupru, zinc, seleniu, iod, crom, fluor, mangan, molibden.


Mineralele nu necesită digestie enzimatică. Sunt absorbite direct în fluxul sangvin, iar unele minerale au nevoie de proteine pentru absorbție și transport. Există mulți factori care influențează biodisponibilitatea lor (3):

  • sunt în general mai bine absorbite din alimente de origine animală, pentru că cele de origine vegetală conțin componente care se leagă de ele și le inhibă absorbția, de exemplu oxalații, fitații.
  • anumite minerale influențează absorbția altora; zincul în exces poate să inhibe absorbția fierului și cuprului. Pe de altă parte, există vitamine care cresc absorbția anumitor minerale, spre exemplu vitamina C crește absorbția fierului iar vitamina D, absorbția calciului și magneziului.
  • ca și în cazul vitaminelor, există contexte medicale care interferă cu absorbția mineralelor, influențând astfel și doza necesară, precum boli gastrointestinale (boala Chron), boli renale dar și simplul proces de îmbătrânire.


Toxicitatea este dată de cantități de 5 ori mai mari decât dozele recomandate în cazul zincului, fierului, cromului și seleniului (7), (8).

Toxicitatea minerală este legată și de mediul de activitate al persoanei respective, de exemplu intoxicația cu zinc este mai frecventă în industria metalelor sau la persoane care au consumat alimente acide/băuturi acide depozitate în containere galvanizate. Intoxicația prin suplimente alimentare este destul de rară, dar ca și simptome poate provoca greață și diaree. Pe termen lung, dozele mari de zinc pot inhiba absorbția cuprului (7), (8).

În ceea ce privește intoxicația cu sodiu și potasiu, nivelele disponibile în alimente/suplimente nu reprezintă un risc major. Intoxicațiile cu aceste elemente apar mai des în contexte medicale, induse iatrogen, ca efecte adverse ale anumitor medicamente, sau secundar, în cadrul anumitor afecțiuni/insuficiențe la nivelul organelor responsabile de absorbție și eliminare.

Iodul în exces poate să inhibe secreția hormonilor tiroidieni iar doza toxică poate porni de la 2 mg/zi; de obicei, și această intoxicație poate să apară în context medical, în urma utilizării eronate ale anumitor mdicamente, dar și prin consumul exagerat de alimente bogate în iod.

Fierul feric este toxic pentru numeroase procese celulare, prin producția de radicali liberi și peroxidare lipidică. Toxicitatea la nivel gastrointestinal se manifestă prin durere abdominală, vărsături, diaree și uneori chiar și hemoragie. La nivel sistemic, afectează cordul și ficatul. Toxicitatea este dependentă de cantitatea de Fe elemental ingerată, considerându-se că peste 60mg/kg reprezintă doza de la care apar simptome importante. Persoanele aflate la risc sunt persoanele care primesc transfuzii de sânge în mod constant, acestea necesitând și administrare de chelatori de fier, dar și persoanele care necesită administrare de suplimente de fier pentru corecția anemiei feriprive, în cazurile în care suplimentele nu sunt administrare în mod corect.

Concluzii

Suplimentele alimentare nu pot înlocui o dietă alimentară echilibrată și nu reprezintă un panaceu pentru orice deficit sau afecțiune. Ideal este ca aceste suplimente să fie alese cu ajutorul unui medic, nutriționist, orientate spre corectarea anumitor deficite atunci când este realmente necesar și atunci când beneficiile depășesc riscurile. Scopul suplimentării trebuie să fie bine definit încă de la început, pentru că acesta stabilește doza și riscurile aferente.


Data actualizare: 04-05-2021 | creare: 04-05-2021 | Vizite: 241
Bibliografie
1. Kathleen M Fairfield, MD, DrPH. Vitamin supplementation in disease prevention. s.l. : UpToDate Inc.; www.uptodate.com, Mar 2021.
2. Wooltorton, Eric. Too much of a good thing? Toxic effects of vitamin and mineral supplements. s.l. : Wooltorton, Eric. “Too much of a good thing? Toxic effects of vitamin and mineral supplements.” CMAJ : Canadian Medical Association journal /Journal de l'Association medicale canadienne Vol. 169,1: 47-8., 2003.
3. Alice Callahan, PhD, Heather Leonard, MEd, RDN, and Tamberly Powell, MS, RDN. Nutrition: Science and Everyday Application . s.l. : https://openoregon.pressbooks.pub/nutritionscience/chapter/8a-classification-vitamins-minerals/, 2020.
4. Mark Rosenbloom, MD, MBA, Angela Gentili, MD. Vitamin Toxicity. s.l. : Medscape; www.medscape.com/Emergency Medicine, Jun 1, 2020.
5. Shereen Lehman, MS. Can You Really Overdose on Vitamins? s.l. : Medically reviewed by Richard Fogoros, MD/Ⓒ 2021 About, Inc. (Dotdash)/Verywell Fit, Sep 17, 2019.
6. Sassan Pazirandeh, MD, David L Burns, MD. Overview of vitamin D. s.l. : UpToDate Inc.; www.uptodate.com, Mar 2021.
7.Better Health Chanel. Vitamin and mineral supplementation. s.l. : link: https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/HealthyLiving/vitamin-and-minerals, 2020.
8. Mineral Toxicity/Encyclopedia of Children's Health. s.l. : © 2021 Advameg, Inc./link: http://www.healthofchildren.com/M/Mineral-Toxicity.html.
9. Bruce R Bacon, MDJanet L Kwiatkowski, MD, MSCE. Approach to the patient with suspected iron overload. s.l. : UpToDate Inc.; www.uptodate.com, Mar 2021.
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Sunt eficiente suplimentele de vitamine și minerale pentru prevenția bolilor cardiovasculare?
  • Asocieri nerecomandate de medicamente, suplimente și alimente
  • Care e legătura între multivitamine și guma de mestecat?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.