Extracția dentară

Extracția dentară

Ce este extracția dentară

Extracția dentară este o intervenție ce consta în îndepărtarea unui dinte bolnav, care provoacă și întreține procesele patologice locale, regionale și generale ce nu pot fi rezolvate prin tratamente conservatoare.

Această intervenție chirurgicală poate fi efectuată fie de medicul dentist, fie de chirurgul dento-alveolar, fie de chirurgul maxilo-facial (acesta din urmă având o pregătire mult mai solidă, în special în cazul apariției unor complicații).

Atunci când afecțiunile parodontale au determinat îmbolnăvirea severă a dintelui, dintele este mobil și are structura de susținere slăbită, iar dentistul îl poate extrage cu ajutorul unui clește dentar, fără a realiza o intervenție chirurgicala efectivă. Însă atunci când procedura este complicată și riscantă este necesar ca un chirurg maxilo-facial sau un medic specializat în chirurgia orală să realizeze extracția.

După realizarea extracției dentare uneori sunt necesare fire de sutură pentru a afronta marginile plăgii postextracționale și a grăbi procesul de vindecare. Dintele extras poate fi înlocuit după o anumită perioadă de vindecare printr-un implant sau o lucrare protetică (punte dentară).

Înainte de a lua acestă decizie drastică de a extrage un dinte, medicul dentist va discuta cu pacientul toate alternativele posibile de a salva dintele. Astfel, se va apela la această soluție doar dacă afecțiunea dentară este iremediabilă.
Indicațiile majore ale extracției dentare sunt date de complicațiile cariilor și parodontopatiilor marginale, la care se adaugă și traumatismele dento-maxilare.

În acele cazuri în care particularitățile anatomice sau alte procese patologice fac imposibil tratamentul endodontic, se pot utiliza metode chirurgicale ajutătoare, care prelungesc viața dintelui natural pe arcada dentară și amână extracția:
  • chiuretajul periapical - curățarea țesuturilor patologice de la vârful rădăcinii
  • rezecția apicală - îndepărtarea vârfului rădăcinii, urmată de curățarea țesutului patologic din jurul rădăcinii dintelui
  • amputația radiculară - tehnică chirurgicală utilizată pentru conservarea unor molarii la care una dintre rădăcini este irecuperabilă (prezintă un proces inflamator osteo-parodontal). 

Când trebuie realizată extracția dentară? 

O extracție dentară se realizează atunci când:
  • caria dentară a afectat dintele în totalitate
  • abcesul este sever și nu există o altă alternativă de tratament pentru a îndepărta infecția
  • infecția a distrus o mare parte a dintelui și a osului maxilar
  • dinții sunt înghesuiți
  • unii dinți împiedică erupția altora
  • unele tratamente ortodontice (aparatul dentar) necesită extracții dentare, pentru a face loc astfel dinților care urmează să fie indreptați corespunzător
  • în cazul persoanelor supuse unor radiații în zona capului și a gatului, este necesară extracția dinților aflați în câmpul de acțiune a radiațiilor
  • persoanele ce sunt supuse unor tratamente de combatere a cancerului sunt susceptibile de infecții dentare (din cauza imunității scăzute a organismului)
  • în cazul persoanelor care urmează să suporte un transplant de organe, este necesară extracția dinților care ar putea cauza infecție în organism după efectuarea intervenției (tratamentele medicamentoase de după transplant conduc la scăderea imunității organismului)
  • este o metodă aleasă de unii pacienți ca alternativă ieftină a restaurării dentare
  • incluzia dentară - „măselele de minte” (numite cel de-al treilea molar) sunt adesea extrase înainte sau imediat după ce erup, din cauza creării unui blocaj de creștere.

Mulți medici dentiști recomandă extracția dinților în incluzie, adică erupți parțial, deoarece aceștia permit pătrunderea bacteriilor și producerea infecției, care se poate extinde la osul maxilar, cu efecte grave. Erupția dentară exercită o presiune continuă (atunci când dinții nu au loc suficient), care în cele din urmă vătămează rădacinile dinților învecinați.

Rolul extracției dentare

Extracția dentară este realizată din motive structurale, de poziție și economice. Cel mai adesea, incluzia dentară creează o serie de probleme în dezvoltarea corectă și armonioasă a danturii, iar extracția este singura alternativă pentru a împiedica aceste probleme.

Extracția dintelui în incluzie poate preveni infecția, distrugerea osoasă și a dinților invecinați, evitând astfel apariția unor efecte dureroase în anii ce vor urma. Extracția dentară este și o metodă utilă pentru a face mai mult loc pe arcadă pentru corectarea poziției unor dinți sau atunci când nu mai există nicio posibilitate de a îndrepta poziția acestora, afectând sever desfășurarea proceselor obișnuite de ocluzie, masticație, ingerare.

Extracția dentară împiedică răspândirea infecției către ceilalți dinți sau chiar în întreg organsimul (previne pătrunderea infecției în sistemul sangvin) și previne pierderile osoase și apariția/ agravarea bolilor parodontale.

Tipuri de extracții dentare

Extracția dentară poate fi:
  • extracție cu alveoloplastie (modelarea osului alveolar în urma unei extracții dentare)
  • extracție prin alveolotomie (incizie chirurgicală a alveolelor dentare)

În funcție de poziția dintelui ce urmează a fi supus intervenției, există alte doua tipuri de extracții:
  • extracția simplă - efectuată atunci când dintele este vizibil în cavitatea bucală (a erupt).
  • extracția chirurgicală – efectuată atunci când dintele nu a erupt încă sau nu este ușor vizibil în cavitatea bucală (sau rupt la nivelul gingiei).

Extracțiile simple sunt cele mai frecvente tipuri de extracții realizate de medicii dentiști: sub efectul unei anestezii locale, medicul va realiza extracția cu ajutorul unui clește dentar, prin mișcări repetate pentru a lărgi alveola dintelui. Daca este necesar, acesta folosește și un instrument numit elevator, poziționat între dinte și gingie, pentru a facilita extracția.

În cazul extracțiilor chirurgicale, un chirurg maxilo-facial, cel mai adesea, va realiza o incizie la nivelul gingiei și va decola un lambou gingival, pentru a crea o cale de acces către dintele în cauză (sau fragmentul dentar).

Precauții

În unele situații, extracțiile dentare trebuie amânate temporar, din cauza apariției unor conjuncturi nefavorabile pentru realizarea intervenției:
  • Pătrunderea infecției în sistemul osos de susținere a dintelui. Infecțiile nu permit anesteziei dentare să își facă efectul corespunzător și, în plus, dacă extracția se realizează în plin fenomen infecțios, bacteriile pot disemina în organism. Este necesară administrarea unui tratament antibiotic.
  • Pacientul consumă medicații ce subțiază sângele (anticoagulante). Este necesară întreruperea unor astfel de tratamente cu cel putin 3 zile înainte de programarea extracției.
  • Pacienții care au fost supuși următoarele intervenții în ultimele 6 luni: inlocuirea valvei cardiace, operație pe cord deschis, înlocuire de articulație protetică, fixarea unei anastomoze (șuntare). Este necesară administrarea de antibiotice pentru a reduce riscul unei infecții bacteriene.
    Infarct de miocard în ultimele 6 luni, accident vascular cerebral, leucemii acute - extracția necesită amânare.

Pregătirea pentru extracția dentară

Înainte de extracție, medicul dentist va analiza atent antecedentele medicale (intervenții chirurgicale, reacții alergice, tratamente medicamentoase trecute sau în curs) și dentare ale pacientului și va efectua o radiografie.
La radiografie el va observa lungimea, forma și poziția dintelui la nivelul osului maxilar. Pe baza acestor informații, medicul va estima gradul de dificultate al procedurii și poate decide dacă intervenția este de competența unui specialist în chirurgia orală.

Procedura propriu-zisă

Această intervenție este realizată doar sub efectul anesteziei (locale, generale sau sedare conștientă).

La o extracție simplă, după anestezia locală, dintele este mobilizat din alveolă cu un instrument numit elevator, apoi extras cu cleștele dentar. Medicul dentist poate finisa și recontura apoi osul subiacent (alveoloplastie), apoi închide alveola postextracțională prin suturi.

Extracțiile chirurgicale sunt efectuate de către chirurgul maxilo-facial. Pacienților cu situații medicale speciale și copiilor li se vor administra anestezii generale. Medicul chirurg va realiza o incizie în gingie pentru a crea cale de acces către dinte. În unele cazuri este necesar ca dintele să fie tăiat în fragmente pentru a putea fi extras.

Atunci când este necesară extracția tuturor celor 4 molari de minte, este bine ca această intervenție să se realizeze odată, într-o singură ședință. Molarii de sus (maxilari) sunt mai usor de extras decat cei din partea inferioară a maxilarului (mandibulari).
Firele de sutură (dacă sunt necesare) fie sunt resorbabile, fie vor fi îndepărtate de către medicul dentist, dupa câteva zile.

Riscurile extracției dentare

Unele intervenții chirurgicale pot declanșa o infecție ce pătrunde în sistemul sangvin, din cauza numeroaselor bacterii aflate în cavitatea bucală (și implicit în apropierea inciziei). Infecția se poate răspândi în organsim dacă sistemul imunitar este slăbit iar pacientul prezintă: valve cardiace artificiale, un defect cardiac congenital, ciroză, proteză artificială, predispoziție la endocardită (o infecție a valvelor inimii sau a stratului său intern). Necesită tratament cu antibiotic înainte și după intervenție.

În timpul extracției cu cleștele, se poate produce ischemie superficială (ce crește riscul de necroză și posibilitatea de infecție severă).
Alveolita uscată sau umedă (osteita alveolară) cauzează dureri acute.

Complicațiile extracției dentare

Dificultatea unei extracții crește odată cu existența următorilor factori: țesuturi de susținere puternice, o morfologie radiculară dificilă, o coroană dentară fragilă din cauza multiplelor restaurări dentare, carii profunde, dinții sensibili în urma unui tratament endodontic.

Deși în general extracția dentară este o intervenție obișnuită și ușoară, există cazuri când pot apărea complicații.

Complicații ce pot apărea în timpul procedurii de extracție

  • lezarea dinților adiacenți (ex: fracturi, fisuri), luxarea unor dinți vecini, coroane, punți dentare, implanturi)
  • fracturarea dintelui în timpul procedurii de extracție (va necesita mai mult timp și efort pentru finalizarea intervenției și fragmentarea dintelui pentru a facilita extracția)
  • nefinalizarea extracției (un fragment din dinte ramâne fixat în osul maxilarului, iar extracția acestuia poate fi mai dificilă din cauza vecinătății unui nerv).
  • vătămări produse sinusului (extracția unui molar superior poate duce la deschiderea accidentală a sinusului maxilar, care în lipsa tratamentului corespunzător conduce la probleme serioase). De obicei micile orificii sau fisuri ale sinusurilor se vindecă singure; în caz contrar este necesară o intervenție chirurgicală corectivă.
  • daune produse unor terminații nervoase (paralizie facială - temporara sau parțială)
  • fracturarea maxilarului (în cazul pacienților cu o structură osoasă slăbită sau osteoporoză).

Complicații ce pot apărea după intervenție

  • osteită alveolară (alveolita postextracțională) - atunci când pelicula ce se formează natural pentru a proteja osul și zona de incizie se desprinde. În acest caz, atât osul maxilarului cât și terminațiile nervoase din zonă intră în contact cu bacterii, particule alimentare, aer, crescând riscul de infecție. Are loc inflamarea alveolei și necrozarea superficială a osului din aceasta. Apare mai ales în extracțiile dificile, cu traumatizări ale gingiei și pereților osoși, precum și în cazul în care locul rămas dupa extracția dintelui (alveola) nu este curățat corespunzător de fragmente de os sau resturi de dinte.
  • infecție (în special în cazul pacienților cu un sistem imunitar deficitar)
  • sângerare excesivă, tumefacție, inflamare și febră.

Îngrijirea post-operatorie: indicații și recomandări

De obicei, dupa extracția unui dinte se produce o mică hemoragie care se oprește în 4-5 minute, formându-se un cheag de sânge (o peliculă ce protejează zona inciziei și osul alveolei).
Pentru persoanele care sufera însă de tulburări de coagulare a sângelui sau alte afecțiuni generale, această sângerare se poate prelungi sau poate porni din nou după 1-3 zile de la scoaterea dintelui.
În aceasta situație hemoragia poate fi provocată de o lovitură, de o infecție, de unele resturi dentare, care nu au fost extrase, ori de hipertensiunea arterială. De asemenea, hemoragia poate fi declanșată și de alimente sau lichide fierbinți consumate la scurt timp după extracția dintelui.

Este esențial să mentineți zona curată și să preveniți infecția. Medicul dentist vă va da să mușcați ușor pe o bucată de tifon uscat, steril, pe care trebuie să îl țineți timp de 30-45 de minute pentru a reduce hemoragia până la oprirea completă.

Principalele recomandări pentru a grăbi vindecarea sunt:
  • În primele 24 de ore nu clătiți, nu scuipați și nu folosiți paiul pentru a consuma lichide.
  • Consumați medicamentele prescrise de medic, pentru a calma durerea instalată după ce efectul anesteziei a trecut și a preveni infecția.
  • Abia după 24 de ore puteți clăti gura cu apă călduță sau soluție de apă salină pentru a reduce umflăturile și a ameliora durerea.
  • Relaxați-vă după intervenție. Nu întreprindeți activități fizice, căci acestea pot declanșa sângerarea.
  • Consumați alimente moi.
  • Nu aplicați presiune cu limba asupra zonei de incizie.
  • Pe măsură ce zona se vindecă, puteți să adăugați și alimente mai dure în alimentația dumneavoastră, însă acordați o atenție sporită în timpul masticației.
  • Îngrijiți-vă delicat ceilalți dinți, fără a afecta zona de extracție.
  • Aplicați comprese cu apă rece pe obraz pentru a reduce durerea și a dezumfla țesuturile moi.
  • Nu fumați și nu consumați produse lactate timp de 24 de ore.

Rezultate

În urma extracției dentare rana se vindecă, de obicei, în aproximativ două săptămâni. Durează în jur de 3 până la 6 luni pentru regenerarea și restructurarea osului și țesuturilor moi. Complicațiile post-operatorii cum ar fi declanșarea unei infecții sau osteita alveolară pot încetini procesul de vindecare.

După extracție, medicii dentiști recomandă înlocuirea dinților cu un implant sau punte dentară, excepție făcând situația în care extracțiile au fost făcute ca parte a tratamentului ortodontic. Dacă dinții nu sunt înlocuiți, absența lor poate cauza o serie de probleme pe termen lung:
  • Modificarea poziției dinților restanți. Dinții aflați în vecinătatea zonei de extracție tind să se îndrepte către spațiile goale. Aceasta poate conduce pe temen lung la uzura anumitor dinți, bruxism sau afectarea articulației temporomandibulare.
  • Dificultăți de masticație. Acest lucru se întâmplă în special în cazul extracției molarilor.
  • Probleme estetice, în special când este vorba de dinții frontali.

Data actualizare: 09-01-2015 | creare: 26-06-2009 | Vizite: 98136
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Eroziunea dinților
  • Urgentele dentare - primul ajutor
  • Periuța de dinți manuală
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK