Grup de suport pentru TOC-CAP 15

Buna. Acesta este subiectul meu preferat sa vorbim de copii pai ce sa spun sunt topita dupa ei dar dupa printesita mai mult pt ca acum gungune spune cite ceva si mai ales ca ea rade tot timpul.Cind se trezeste rade si mi se pare o minune dat fiind faptul ca eu niciodata nu ma trezesc asa, eu primul sfert de ora pana la cafea sunt muta.Ea e o frumoasa si o grasunica care acum descopera lumea.E foarte cuminte se trezeste intre 11 -12 si daca iesim la plimbare adoarme iarasi in carut.La vaccin nu face febra nici macar cind iau iesit dintisori nu a avut nimic.Cind vine tati acasa si fratiorul ei e cea mai fericita stie si ea de joaca cit e de mica.Despre mine putine lucruri pot spune ca nu sunt ok ma freaca ginduri vechi de multi ani care se pare ca au revenit.Tu cum esti?Sophie pup si eu la voi si mai vrb.Cit despre sustinere unu pt toti si toti pt unu, corect ?Cum tu esti mereu aproape cind cineva are nevoie la fel si noi.Va pup pe toti de pe forum si va doresc o zi buna.

Salutare la toata lumea.
Din pacate n-am reusit sa intru in ultimele zile si chiar si acum sunt fff pe fuga.
Am vrut doar sa zic ca sunt pe aproape si diseara sau maine cu siguranta o sa aloc timp si pentru a citi si raspunde acolo unde cred ca pot oferi un ajutor.

Numai bine la toata lumea.

Amy

Buna fetelor!
Vad ca voi postati destul de rar, pesemne ca sunteti bine sau puteti sa va tineti gandurile in frau, ceea ce eu din pacate nu reusesc. Nu stiu ce se intampla cu mine, parca ma afund din ce in ce mai rau de 2 zile incoace. azi am 3 saptamani de cipralex si o sa crec doza la 15 mg. Nu mi se pare normal sa mi se agarveze situatia in loc sa merg ascendent... Voi ce resurse mai gasiti sa iesiti la suprafata? Sau poate voi nu va confruntati si cu depresie asociata TOC-ului.. Simt ca nu mai ies niciodata din fundatura asta nenorocita, nu-mi vine sa cred ca trec prin asa ceva. Ma sint teribil de neputincioasa si am senzatia ca nu o sa mai fiu niciodata bine. Ufff...este cumplit, dati-mi un sfat, ceva, sa ma revigorez putin.
Va salut pe toti si pe toate!

Elini, in perioada asta :
ai rabdare pina ce tratamentul incepe sa-si faca efectul
cauta sa faci plimbari, macar 20-30 minute, efectul va fi extraordinar
dormi, poate fi un subterfugiu si ajuta, relaxeaza
nu citi despre boli psihice-foarte important.
veti un film, daca ai rabdare sau iti place

Ai nitica rabdare, totul va fi bine, o sa vezi!
Te pupic
Prozac

Elini nici eu nu am multa experienta cu SSRI-urile (Prozac, Cipralex, etc), dar stiu ca e mai greu in primele saptamani pana isi face medicamentul efectul cum trebuie.Stiu ca pare aiurea dar o perioada iti poate fi chiar mai rau decat inainte sa incepi tratamentul.Eu din fericire n-am avut problema asta dar multi o au.Partea buna e ca dupa ce treci de etapa asta o sa fii ok si cu siguranta o sa simti diferenta.

Salut pe toata lumea se vede treaba ca toti sunt f bine ori f ocupati.Cu toate ca eu nu ma simt bine sunt anxioasa dar cum astazi e 1 Martie nu pot sa nu va urez o primavara frumoasa cu liniste in suflete si daca se poate fara ginduri urite.Va 'pup.

buna, mari sp stai linistita nici eu nu-s prea grozav, mi-au venit iara pitici, da maine merg la terapeut vad io ce-mi zice, azi era cat pe ce sa desfac prozacu, dar m-am abtinut ca luasem un calmogen si tot sperai sa treaca, da de unde?!si doct.mea nici nu mia prescris cum sa-l iau dar daca tot tre sa-l iau il iau cu dozele cu care incepeam de obicei doze mici, nu inteleg ce-i cu gandurile astea vin si pleaca cateodata, iaca sunt de 3 ani captiva in aceste ganduri, mie ciuda k nu m-am dus mai rpd la dc.cateodata stau si ma gandesc la lucrurile acelea oribile ce tot imi vin in minte si sper cu tot dinadinsul sa treaca sa nu fac nimik, si iarasi vin gandurile intruzive si iarasi caut toata ziua pe net cum si ce, ma gandesc ca sunt in dubii ca ui se fac 3 luni de cand nu am mai pus medicam.in gura si cum vin aceste idei tocaote cum ma gandesc daca am depresie?daca doamne fereste imi fac rau, si gata nu mai suport dau fuga si iua un extraveral ceva, si tot vin ganduri, am obs ca si la vreme naspa ma simt aiurea, oi fi si meteosensibila, va pup si imbratisez v-a astept cu un sfat

uitasem ceva, prozac daca incep cu doza mica adica incep cu jumate de pastiluta de prozac dispersabil, cred ca asta e cea mai mica doza , ca vad ca n-am incotro de maine il iau la mine, si voi il luati la ore fixe ?oricum prieteni sper sa fie ok, ca ce ma intristeaza cel mai tare e faptul ca dau in depresie si ca mie frica ca daca ca daca, ca incep sa cred ca dau in simptomele depresiei si cum eu am tocul cu teama cva as putea sa-mi fac rau mie frica ca daca imi fac ca daca asa mie sortit si amimaginez in cele mai urate situati in cele mai oribile, oricum va mai zic eu cum mai sunt.pupici pupici pupici

Salutare!Ma numesc iulian am 22 de ani si sufar de tulburare obsesiva compulsiva.Nu am fost la vreun medic specialist pentru a-mi confirma ca am aceasta tulburare dar sunt sigur, pt ca ma regasesc in majoritatea simptomelor acestei boli.Nu am realizat pana de curand ca sufar de TOC cu toate ca semne au fost si in trecut.La inceput a fost ca un soc cand mi-am dat seama de acest lucru si am intrat in depresie.dar dupa ce m-am documentat mai bine si am aflat ca sunt multi oameni care au aceeasi problema ca mine si reusesc sa ii faca fata si isi duc viata cat se poate de normal, m-am mai linistit si mi s-a redus si nivelul depresiei.respect mult acest forum si sper sa ma primiti si pe mine in grupul vostru.multa sanatate si o primavara cat mai frumoasa tuturor.

iulian_mihai, aici poti vb despre pb ta fara sa iti fie rusine vei gasi pers.care iti vor da sfaturi si un suport, este o tulburare care intradevar face ravagi, daca vrei putem vb pe mess despre aceasta pb o sa te faca sa te simti mai bine , daca vrei lasa id-ul tau si povestim pa pa

Buna la toata lumea si o primavara frumoasa va doresc!
Iulian_mihai bine ai venit printre noi!
Elini, ce faci? cum te mai simti? Da-ne un semn de viata:) te asteptam sa ne povestesti cum iti merge cu medicatia.

Vivi, sper ca ikncepi medicatia la indicatia medicului tau da? Daca da, se incepe tratamentul cu doze mici pentru a da timp organismului sa se obisnuiasca cu medicatia si pentru a evita efectele adverse.

Dupa cum spuneam, TOC e o tulburare chinuitoare si include multa vulnerabilitate, asadar este de evitat sa cititi efectele adverse ale medicatiei sau sa va diagnosticati pe interner. Stiu, tentatia este mare si important este sa fim informati, dar asta trebuie facuta in perioada de bine, altfel riscam sa ne "insusim" caracteristici sau temeri care n-au nici pe departe nimic in comun cu TOCul.
Va spun din experinta proprie. Ani de-a randul "am avut " de toate de la banala melancolie pina la personalitate multipla.
Renuntati, va faceti numai bine!

Eu sunt bine, cu multe atacuri de anxietate, dar nu le bag in seama sau le mai dau in cap cu nitel rivotril.
Va pup
Prozac

Buna tuturor!
Merci de intrebare Prozac, ce sa zic, sunt un pic mai bine, doctaoa mi/a zis sa am rabdare ca o sa treaca, am intrebatt-o daca o sa iau medicamente toata viata si a ras, a zis ca cine imi baga in cap astfel de tampenii? E o chestie care vine de la anxietate si atat. Asa cum a trecut inainte si 7 ani anu am avut nimic, asa va trece si acum. Ma mai incurajat un pic, care bineinteles, imi pusesem muuuulte diagnostice fictive. Prozac, tu ai avut si depresie, sau doar TOC?
Restl lumii ce face? A, uitasem, sunt in tatonari cu un loc de munca si as vrea sa va intreb, voi cum reusiti sa va descurcati la servici? Nu va e greu? Va pup!

Elini eu am avut si depresie, o depresie destul de urata care isi mai scoate ghearele din cand in cand.
Cu jobul nu am avut probleme, insa pot spune ca uneori mi-a fost mai greu, in special de la medicatie, mai greu ma concentram. Sau uneori de la anxietate.
Acum nu mai am nici eu serviciu, dar nu de la TOC am renuntat la munca, Slava Domnului, ci am rezistenta scazuta la prostie.
Eram pe un post cu multa incarcare, destul de multa penbtru TOC, n-am vrut sa spun ca nu stiu cat de bine ar fi fost ca lumea sa stie de problema mea si eram foarte prost platita.
Mi-am luat inima in dinti si am renuntat, asa de buna voie...pe criza asta.
Acum lucrez de acasa si e oarecum ok.
te pup

prozac multumesc de raspuns, se pare ca trebe sa iau prozac dispersabil de maine sau din seara asta nici nu stiu este de 20mg, doza cea mai mica cred ca tre sa impart pastiluta in 2 si sa o dizolv in apa nu?cam 2 sapt.0, 5, si tot asa ca dc mea a uitat sa scrie cum sa incep, de obicei cu doza cea mai mica incepeam, prozac zimi mai multe despre acest medicam., ok multumesc inca odata

Vivi, da, ideal e sa pornesti cu doza cea mai mica, o imparti in doua si dupa o saptamana ridici doza la una intreaga.
Ce sa-ti zic. eu am "iubit " Prozacul si deci voi fi subiective, dar sa-ti spun totusi de ce:
-a avut efecte secundare foarte putine
-nu m-am ingrasat
m-am simtit foarte, foarte bine dupa 3 ani de rau la propriu.
Ma repet poate, insa m-am simtit foarte rau vreme de 3 ani, desi diagnosticul mi-a fost pus corect, dar medicatia mi-a fost data ori sub doza, ori "pe langa".
Adica sa-i dai unuia cu TOC rispolept care este un antipsihotic in doza mare, pai il termini, deoarece neurolepticele administrate in doza mare fac dezastru. Se dau, dar in doza mica, ca si augmentator al antidepresivului de baza.
In fine, asa s-a intamplat in cazul meu. Am facut o reactie adversa tare urata si ca atare...am avut de suferit.

Ia-l daca ti l-a dat dr, ia-l cu incredere, iti va face bine.
Oricum tine legatura cu el, daca sunt ceva efecte adverse, el va sti ce sa-ti dea sa le contracareze.
Te imbratisez si vorbim
Prozac

ms prozac pt sfat asa o sa fac, imi pare rau ca ti-a prescris neuroleptice nu cred ca era nevoie, uite acum am ajuns si eu de la terapeuta mea , putin ca-m debusolata pt ca aici orasul e mic si tind sa cred ca nici nu prea a avut clienti tocaiti ca mine deci de ce zic asta pt ca mia zis ca sa incerc sa uit de aceste informati despre boala, ca mia zis ca a mai avut o singura pers.cu asa ceva , ca totusi nu-s asa grav ca na , din astea parca nu ma convins ca stie voi vedea peste o sapt.si mia mai indicat sa iau tatamentul, te pup prozac si o fi el cumva ca la mine ieri a fost din atac in atac cu gandurile, am crezut ca inebunesc, ma rog oi vedea ceo mai fi, ca parca nu-s asa rau ca ieri , te pup si eu si la toata lumea sa fie ok

Salutare la toata lumea.
Imi pare rau sa aud ca problemele mai mici sau mai mari persista si va deranjeaza atat de mult.

sophie13
imi pare rau sa aud de problemele fratelui tau. Dependentele sunt extrem de nasoale si f greu de combatut. Adica, apar din anumite motive, dar apoi se intretin din cauza efectelor pe care le au asupra intregului organism si odata instalate dependentele fizice si psihice se lasa forte greu inlaturate. Primul pas e recunoasterea problemei si acceptarea ajutorului - am inteles ca fratele tau merge deja in directia asta.
Dincolo de asta, terapia e una extrem de complexa si oricum as incerca mi-ar fi imposibil sa il ajut prin intermediari. Singura solutie este sa mearga regulat la un psihoterapeut - acesta ii va face o evaluare completa, pentru a identifica si factorii declansatori ai problemelor dar si cei de mentinere plus alte lucruri importante in terapie. Banuiesc insa ca deja stii in mare ca nici psihoterapia nu e o solutie "rapida si facatoare de minuni" - nu e o pastila magica si presupune multa munca, persistenta, rabdare si incredere neclintita in iesirea la liman.
Bolile astea sunt extrem de perverse si au modalitatile lor prin care se intretin. Primul pas este sa va dezidentificati de ele - "eu nu sunt boala meu. Eu sunt eu si acum am boala asta dar o sa lupt si o sa scap de ea".
Fiecare dintre noi e unic si chiar daca am avea acelasi diagnostic - ex. depresie, categoric manifestarea este diferita si mai important, factorii care au produs-o si o intretin sunt diferiti. D-asta nu se pot da solutii asa "in vid". Totusi, ce pot sa va spun este ca prima metoda de interventie este activarea comportamentala. Adica, chiar daca nu ai chef sa faci nimic, nimic nu ti se mai pare util sau atractiv, totusi trebuie sa-ti impui sa faci ceva, de obicei ceva ce inainte iti facea placere.
Un alt element este sa-ti planifici sa faci ceva nou in fiecare saptamana - asta inseamna orice - nu neaparat lucruri mari - o mancare noua, un suc nou, un exercitiu fizic, o plimbare intr-o zona noua, sa citesti despre un subiect nou... orice.
Planificarea activitatilor - indiferent daca aveti sau nu chef faceti ce v-ati planificat. Scopul este de a nu lasa starea emotionala sa va ghideze si sa va influenteze ziua. In mod normal e bine sa ne ghidam dupa starea noastra dar cand avem o depresie sau o anxietate patologica (adica, care ne influenteaza si ne deterioreaza functionarea si indeplinirea scopurilor noastre) - categoric tendinta lor este sa se sustina, sa se autointretina si nu e bine sa ne ghidam dupa ele.

Atunci cand aveti o problema serioasa sfatul meu este sa apelati direct la psihoterapie.
Psihoterapia eu o vad ca pe un proces prin care schimbam macazul. viata noastra merge pe o linie, o linie care nu ne satisface, nu suntem multumiti, avem probleme... pentru a schimba linia avem nevoie de ajutor din exterior, de resurse externe. Psihoterapia prin anumite tehnici si metode exact asta face: schimba macazul, va ajuta sa porniti pe un alt drum, unul mai bun. Psihoterapia este totusi ceva limitat în timp, doar o etapa iar ca sa puteti ramâne pe noul drum e nevoie sa continuati în aceiasi directie, sa va comportati conform noilor atitudini, principii, perspective asupra vietii, cu tot ceea ce înseamna ea.

Cateva lucruri generale dar f importante despre psihoterapie:

Chiar daca TOC-ul sau depresia va produc multa suferinta si doriti sa le rezolvati cât mai rapid, trebuie sa întelegeti ca nu se poate face nimic dintr-o data - problemele nu se rezolva doar "pocnind" din degete. Exista niste etape absolut necesare pentru a scapa de probleme si pentru a mentine starea de bine pentru o perioada îndelungata.
- e nevoie de rabdare pentru a "aduna" mai întâi toate piesele necesare, adica a evalua problema si a strânge toate informatiile relevante. Acest proces este unul continuu, chiar daca cea mai mare parte se realizeaza la început;
- e nevoie de rabdare pentru a pune în practica toate "strategiile" de rezolvare a problemelor. Pentru a putea rezolva complet o problema, aceasta trebuie abordata din toate unghiurile si trebuie sa ne ocupam de toate aspectele (biologic, cognitiv, comportamental si emotional sau subiectiv). Chiar daca aceste strategii par disparate sau nu vedem foarte repede efectele lor, e important sa le punem în practica, sa înaintam pas cu pas din toate pozitiile sau directiile.
- ca si cu un puzzle complicat, imaginea dorita (tinta noastra) se întrezareste abia spre sfârsit sau în cel mai bun caz se pot observa progresele doar partial, pe anumite zone sau componente.
- e bine sa stim de la început ca aceste progrese se fac mai degraba "în salturi" - fara sa ne dam seama cum anume s-a întâmplat, pur si simplu la un moment dat constatam ca reusim sa facem lucruri pe care înainte le evitam. Sau intensitatea problemelor noastre a scazut, poate chiar acestea au disparut.
- e bine sa nu ne asteptam sa mergem doar înainte. Adica, evolutia noastra nu va fi o linie ascendenta continua. E mai degraba o linie sinusoidala; chiar daca tendinta e clar ascendenta, exista totusi si perioade de stagnare sau chiar coborâsuri. Dar daca stim lucrurile acestea ne va fi mai usor sa rezistam acestor încercari de revenire a problemei si sa ne pastram încrederea neclintita în drumul nostru.
- e nevoie de curaj pentru ca pâna la urma, singura solutie este confruntarea cu fricile noastre. În terapie mai întâi ne "studiem dusmanul", apoi în functie de ceea ce am aflat, ne pregatim strategiile de atac, ne "antrenam" si "înarmam" pentru asaltul final care îl constituie expunerea, confruntarea cu frica.

Forumul, grupul acesta de suport este extrem de util si de important pentru fiecare dintre voi. Dar pentru a rezolva cu adevarat problemele de anxietate cu care va confruntati e nevoie de o strategie buna, aplicata cu rigurozitate si in mod constant.

Va doresc sa gasiti puterea de a rezista "atacurilor" si sper sa reusiti sa "treceti la atac" pentru a iesi cu totul din "groapa" unde v-a aruncat boala asta.
Numai bine.

va salut si eu cu drag, si va doresc o primavara la superlativ tuturor!am scris si eu pe acest forum, cam de 2 ori, si eu sunt in aceiasi situatie, sufar de atacuri de panica amestecate cu depresie si TOC.acum locuiesc in strainatate si, de la o vreme, poate datorita schimbarilor din viata mea, datorita si vietii noi pe care o am in prezent au inceput sa se acutizeze toate cele.in fine ce vroiam sa va spun, este ca am r eusit sa ajung la un f bun psihiatru aici care pe langa psihiatrie, domeniul sau este si psihoterapeut.am ajuns intr-un stadiu deplorabil, ma simteam extrem de cazuta, mi-a acordat consultatia aferenta, mi-a ascultat pasul, apoi m-a trimis sa fac niste analize mai amanuntite de tiroida, crezand ca poate si o problema de natura organica ar fi generat toate simptomele mele.le-am facut, analizele, au iesit de aviator cum se zice, adica f bune.apoi am pornit-o pe sedinte de psihoterapie.mi-a spus ca ar fi putut sa-mi prescrie o intreaga reteta cu antidepresive, dar el considera ca nu sunt de pus pe pastile, ci ca problema mea se poate rezolva prin psihoterapie.m-as bucura mult sa pot fi si eu in grupul vostru, nici nu stiti cat de bine imi face acest lucru, va salut cu drag si va multumesc ca ati avut rabdarea sa-mi cititi postul.sper sa ma considerati si pe mine o prietena de-a voastra.o zi frumoasa si numai ganduri bune.

Amy, sunt absolut de acord ca procesul asta de vindecare e ca o sinusoida.Chiar daca momentan sunt in partea de jos a curbei la modul general simt o imbunatatire clara de la o luna la alta.Sfatul meu pentru cei care trec prin momente mai grele e sa se astepte ca ele sa mai apara din cand in cand si sa nu se descurajeze.Si pentru a le mai reduce din intensitate si frecventa medicamentele sunt destul de utile dar expunerea e cea mai importanta.

Sarit, faptul ca nu ai nevoie de medicamente e minunat pentru ca asta inseamna ca dracu nu e chiar atat de negru.Oricum vroiam sa-ti spun bine ai venit si te asteptam cu drag sa ne mai scrii.

Andrei, iti multumesc frumos pt intampinarea pe care mi-ai facut-o, asa sunt de bucuroasa ca am si eu un loc unde pot vorbi deschis fara sa mi se dea la cap, sau fara sa ma judece cineva, pt ca sti cum este cu suferinta noastra, nu prea esti inteles sau ti se pun diferite etichete, cum ar fi ca nu ai nimic, ca totul e in imaginatia ta, ca etc.numai cine a trecut sau trece prin astfel de probleme te poate intelege si plus de asta sti ce mai cred?eu cred ca aceasta "boala" este boala oamenilor puternici si sensibili in acelasi timp si sunt mai mult decat convinsa ca, toate trairile si toata lupta asta interioara cu aceste ganduri bizare si nelalocul lor ne invata poate sa ne reevaluam si sa ne privim mult mai introspectiv, sa ne dam seama ca avem uneori rezerve nebanuite in noi pe care trebuie sa le revelam si sa ne ridicam din agonia asta si sa ne luam la tranta cu viata si sa incepem sa traim frumos.eu cred cu tarie in puterea extraordinara a mintii si a omului si in dorinta lui de a-si schimba viata in bine, crede-ma ca vorbesc din propriile mele experiente, din suferinte imense care poate m-au facut sa privesc viata, oamenii, situatiile cu mult mai multa toleranta vis a vis de ei si de mine si, sa reusesc in primul rand sa fac pace cu mine.imi pare rau ca poate, am vorbit prea mut dintr-o data dar, vreau sa va spun ca se poate si ca omul are in el o putere imensa de a se reface, precum soparla careia ii tai coada si ea se regenereaza si, nu e pura fantezie its a fact asa ca haideti sa credem cu tarie in noi si va asigur ca, cu mult exercitiu, vointa si credinta ne vom rezolva problemele!!

Sarit, sunt absolut de acord ca avem o putere de regenerare foarte mare si resurse de care nu avem habar.Eu de exemplu acum cativa ani nu speram sa mai ies din mocirla asta.Desi mai am recaderi ca orice tocait care se respecta :-), acum sun foarte aproape de a fi 100% functional.

Totusi mi-as fi dorit sa-mi consum timpul si energia pe lucruri mai interesante, dar asta e viata.Pe de alta parte suferinta te invata multe asa ca poate pana la urma nu e chiar o pierdere totala experienta asta prin care trecem.

Si mie imi face mult bine sa vorbesc cu oameni care inteleg prin ce trec si nu ma judeca pentru ca parca nu ma mai simt atat de singur.

Draga Andrei, eu mi-am distrus cei mai frumosi ani ai vietii mele, traind intr-o bezna totala, generata de acesta boala prin care trecem toti cei de aici, nici eu numai vedeam nici o iesire dese ori, m-am simtit data la o parte, neinteleasa, nu-mi puteam imaginea ca, un om cum sunt eu, si asta fara sa-mi dau la plasa singura, extrem de optimist, tare, nelipsindu-mi aproape nimic, cazusem in haul asta, si acum am niste momente crunte, dar nu vreau sa fac apologia durerii, vreau sa-ti spun ca ma simt extraordinar ca pot sa vorbesc, e un lucru minunat pt mine, e cea mai buna terapie.acum am si eu o problema, ca sa vezi cat sunt de bleaga, la sf saptamanii, vin in tara pt 2 saptamani, si m-a apucat o frica ciudata si inexplicabila de avion, spune si tu, parca nici nu-mi vine sa mai plec, scap de una dau de alta.

Sarit, si eu trec de la una la alta.Unele raman mai mult (alea care ma sperie cel mai tare), altele vin si dispar mai repede.si uite asa ne manaca cei mai frumosi ani :-).Cel mai bine e sa incercam sa trecem peste frica desi recunosc ca e greu cateodata.
Mie uneori mi-e frica si sa ies din casa, dar o fac ca n-am incotro.Si cu timpul te obisnuesti si parca nu mai e asa de rau.
Incearca sa te concentrezi pe ceea ce ai de facut azi si o sa uiti de faza cu avionul.Daca nu ai nimic de facut inventeaza ceva :-), important e sa nu stai degeaba pentru ca atunci te iau toate gandurile rele.
Apropo de avion, tu de unde esti?

sunt din constanta, dar tu?am 31 de ani.

bucuresti, 33

Buna,
Sarit, bine ai ra-sarit printre noi:))
Ma bucura ca acest locsor a devenit o gura de oxigen pentru cei cu probleme asemanatoare.

As indrazni sa-i propun lui amy_c sa ne prezite ceva gen, demersuri de demontare a starilor sau mai bine zis a gandurilor depresive si/sau anxioase.
Exersam fiecare si ne spunem parerile aici.

Eu de pilda, devin foarte anxioasa in bucatarie, mah si am o bucatarie misto, dar fir-ar al dracului cum ma apropii imi dispare cheful.
De ce?
Acolo se afl stimulii mei anxiosi, am fobie de cutite, obiecte ascutite, pe care le tin in sertar.
Ei nemernicul de gand impulsiv apare musai cand eu sunt in bucatarie si incepe panica, dar si ganduri a genul "daca devin impulsiva si fac un lucru oribil, daca imi pierd controlul?"

Pac, devin anxioasa tare, tare si gata s-a dus ziua, adica mi-am pierdut-o, e o zi proasta si sansele sa am si maine o zi la fel sunt extrem de mari samd
Si uite-asa ciclul asta in care ma invart.
Cel mai rau imi este cand trebuie sa raman singura cu copilul, sunt varza, am anxietate mare si oricat as sta in situatia anxiogena mie nu-mi trece.
Adica nu e ca la carte.
In carti spune ca expunerea repetate reduce anxietatea, eu fac expuneri de ani de zile si anxietatea este constanta. De ce?
Multumesc tare mult!
Prozac

Salut Prozac panaceule:P.iti multumesc si tie pt primirea misto pe care mi-ai facut-o.iti urmaresc posturile si, pot sa-ti spun ca imi place ca esti o tipa f isteata si un om f cool, cum se zice la mine-n urbe:), eu ca si bucataria ta misto, stau intr-un oras asisderea, am o viata si un om langa mine la fel de misto(hai ca m-am dereglat rau, tot repet misto la fiecare fraza), dar din cauza tampeniilor de ganduri imi distrug viata frumoasa care mi-a fost data.la fel sunt si eu cu cutitele, cand ma uit la o stire mai tampita, ma pun in pielea protagonistilor si, ma gandesc ca daca as face si eu, etc, etc, mi-e frica sa nu innebunesc si sau sa nu-mi pierd controlul facand ceva rau celui de langa mine.am tari tranzitale, cand mi-e bine, cand ies cand intru iar, offfffffffffff, referitor la propunerea ta pt amy_c, subscriu.sincer mi-ar placea sa mai discutam, ma ajuta imens, mai ales ca aici, inafara de omul de langa mine nu mai am pe nimeni, si, el nu prea intelege tot ce se petrece cu mine.o zi misto ca sa ma exprim asa.

Salutare tututror...eu nu am mai scris de mult...am fost cu sesiunea ocupata...si cu mersul la parinti si la socrii...Amy_c ti-am scris un mesaj pe privat mai de mult...dar nu foarte coerent. Ideea e ca mi-e foarte frica sa nu ajung la "nebuni"...numai asta am in cap...si ganduri de genul ca oricum toti murim.,..ca cum e dincolo...de vieti anetrioare..etc...Incerc sa ma tratez prin mai multe metode.homeopatie..merg si la pshiatru care e f rabdator si ma asculta, numai k problema e ca nu stiu eu cum sa ii expun coerent problema...anul trecut am facut psihiatria,...si mi-am schimbat si prietenul care acum mi-a devenit sot...el e mai tacut...mai taciturn..se infurie f repde din aporoape orice...iar eu am ajuns sa ma gandesc initial ca fac rau oamenilor fara a avea aceasta intentie explicit...apoi ca imi fac rau mie...dupa care am realizat ca nu pot face rau daca nu vreau...iar acum...ma gandesc la alte prostii care ma impiedica sa ma concentrez...ceva de genul...cu alte vieti care probabil nici nu exista.ca oricum murim...bine am citit si o carte in care scria ca Dumnezeu ne iarta si ca ne-am ales anumite experiente pt a invata anumite lucruri...Am incercat orice metoda...preoti, pshiatrii, bioterapeuti.si am citit si despre vindecarea prin gandire...dar nu am reusit sa ma canalizez spre gandirea pozitiva...am auzit de oameni care au reusit...Aaaa...si mai am un gand care domina.sa dau timpul inapoi...si sa fiu din nou eu...vesela, plina de viata...etc...dar totusi sunt constienta ca nu se poate...Ideea e ca mi-e frica de gandurile negre..si se spune ca ceea ce gandesti, ce simti se intampla./..si nici nu vreau sa stau in spital...pt ca acolo cred ca ar fi mai rau...Nu stiu...doctorul meu mi-a spus ca nu am nimic...decat o depresie de cand am facut psihiatria...in anul 5...dar..totusi acusi e aproape 1 an...mi se pare groaznic de mult...si eu totusi nu pot...sa fiu ce eram...Nici scoala nu mai prezinta interes asa ca inainte...si imi placea f mult...nu stiu cum ma puteti ajuta...eu astept o minune...mai ales ca am si unbaietel in burtica care abia asteapta sa vina pe lume.aaa...si inca ceva...am senzatia ca o data incepute aceste simptome...vor continua toata viata///si ma mai gandesc ca decat nebuna...sa imi dezamagesc parintii mai bine moarta...dar...inca rezist pe baricade...Nu stiu ce sa mai spun...sper sa fi expus cat de cat situatia sa intelegeti...Va pup...si numai bine!!/..Amy-c daca crezi ca poti sa ma ajuti...cu ceva...iti raman datoare!!...Si pt restul persoanelor dragute de pe forum...va puup...si multa sanatate!!!

Cel mai tare forum din cate am citit.

Frati si surori crestini, sa aducem in acest spatiu comunicativ, chemarea lui dumnezeu, el ne cheama pe toti de pe acest forum sa ne intoarcem la pocainta, ne vindeca de boli si suferintele psihice.
Deci iata ca ne cheama Dumnezeu si prin acest semn al boli si prin necazuri si suferinte, NE CHEAMA SA-L CUNOASTEM.