Grup de suport pentru TOC-CAP 15

La multi ani si pentru dl dr Matei si un an mai bun!

LA MULTI ANI! Dumnezeu sa ne aline durerea! Hop si eu pe aici ca doar nu era sa fiu eu linistit si bine!
Iarasi am cam picat, am niste stari de imi vine sa urlu nu sa plang cu toate ca sunt barbat in toata firea!
Stau cateodata sa ma intreb cui am gresit pe lumea asta de trebuie sa ma chinui atat!
Am fost bine, chiar bine pot spune dupa ultimele peripetii din viata mea, au venit sarbatorile m-am distrat ca niciodata, insa adevarat am pierdut nopti cam multe si am facut 2 baute de pomina, dar zau ca dupa atata vreme imi era dor sa nu mai stiu de nimic!
Am intalnit pe cineva, mi-a placut tare mult, parea ca si ea ar vrea ceva insa pe urma mi-a spus ca are nevoie de timp!
incet, incet au aparut gandurile, frica si acum chiar daca ea da semne ca TOTUSI, eu parca am intrat in Patern cum spune psiholoaga si nu prea mai vreau!
Cu toate ca asta imi doresc de cativa ani.
Si uite asa, anxietate, depresie si gandurile negre si urate care chiar nu credeam ca o sa mai apara!
am avut o perioada chiar buna, disecam starile avute si nu credeam ca o sa mai trec prin asa ceva
Insa sper sa nu ma tina mult, curios ca acu 2 ani sau anu trecut(am o problema cu tinutul minte) eram internat la psihiatrie!
zau ca nu mai vreau! si zau ca daca ma pun cat de cat pe picioare ma apuc de facultatea de Psihologie!
Vreau sa il intreb pe Dl dr. Matei daca are idee cam ce tratamente sunt in alte tari, as avea posibilitatea sa beneficiez oarecum de tratament din Canada, poate exista ceva mai ok acolo!
Si care e parerea dansului despre asocierea medicamentelor cu alcool?
Multumesc mult!
Sa dea Dumnezeu sa fim in stare sa ne ducem crucea!

indic39 am citit postarile tale si ma regasesc exact in ele!!deci EXACT!!la fel ca tine am patit de analizam, studiam atent fetele pe care le vedeam, dar bine ca a trecut asta!si chestia naspa e ca am prietena de 1 an de zile pe care o iubesc si iti dai seama cum ma simteam cand veneau astfel de obsesi!!e greu dar am trecut peste fara tratament si ma bucur pentru asta!!oricum o sa vizitez sapt viitoare pshiatru

Buna, dragii mei!

Hai sa va spun ce mi s-a intamplat:
lucrez de un an si jumatate la o firma, timp in care nu am avut absolut nicio problema cu nimeni, m-am inteles bine cu toti colegii, am fost si sunt (cred...) respectata si chiar ma minunam "uite ce noroc am avut, in sfarsit mi-am gasit locul".
Ieri am avut o stare de bine, de multa vreme nu m-am mai simtit asa limpezita, fara ganduri (ei, a mai aparut cate unul, dar l-am alungat repede...) si, cum stateam eu asa linistita si ma felicitam pt progresul facut, ma trezesc cu un telefon de la patronul firmei "Donna, hai sa vezi noul sediu al firmei, sa-ti vezi biroul etc., etc."
Era firesc sa dau curs invitatiei, era o problema de serviciu in fond, asa ca m-am dus acolo sa vad ce era de vazut... dar n-a fost asa...
Era o "surpriza": patronul m-a chemat acolo sa-mi spuna ca... s-a indragostit de mine, ca nu mai poate dormi noaptea, ca asta s-a intamplat inca de acum cativa ani ( ne cunoastem de peste 10 ani), dar a ajuns la limita. Parca isi pierduse mintile... I-am explicat omului cum stau lucrurile si ce parere am despre "povestea" asta, am fost decenta si clara (n-a fost tocmai pe placul lui ce i-am spus, va imaginati.)
Din punctul meu de vedere problema este rezolvata, partea mai putin buna este ca dupa ca mi-am gasit cat de cat un echilibru si fiecare zi pe care o traiesc e o lupta( stiti si voi cum e, cu totii ne chinuim), sincer, m-a cam socat, azi noapte am fost nelinistita, azi... n-am mai trait fericirea de ieri... am avut ganduri, griji pt ca e o perioada dificila, un profesionist oricat de bun ar fi el isi gaseste greu un loc de munca... e o situatie stresanta, in fine, am trait aceasta "peripetie" pe care v-am impartasit-o si voua, dragii mei colegi de suferinta. E un job bun, imi place ce fac, sper ca patronul sa-si schimbe atitudinea si sa ma priveasca altfel, asa cum trebuie; imi pare rau sa plec in alta parte.
Catherine, m-ai intrebat ce tratament urmez: Zoloft, Rivotril, Zyprexa, Frontin.
Cu aceste medicamente...supravietuiesc.
Gandurile care ma chinuie sunt de fapt niste cuvinte (2-3 cuvinte); pentru ca aceste cuvinte sa dispara fac tratament de 200 lei in fiecare luna.
2 cuvinte = 200 lei. Absurd dar adevarat.
Nu-mi imaginez lucruri, nu am impulsuri, nu am decat 2 cuvinte, daca ar fi mai multe as putea chiar sa scriu o poezie...
Ce parere aveti despre tot ce v-am scris? Mai este cineva chinuit de "cuvinte" sau sunt unica? (era o intrebare retorica...)
Patronului o sa-i recomand niste dusuri reci si algocalmin, sa nu-l mai doara capul.

Va imbratisez cu drag,
Donnamari

Seara buna,

Waw Donna, ce sa zic..povestea ta suna "great" pentru o persoana tanara si fara prea multa minte si foarte aiurea(grrr) pentru o persoana matura, mai inteleapta ca sa zic asa.

Dupa modul in care ai actionat, faci parte din categoria a doua si te felicit:)

Ce sa zic, faptul ca va cunoasteti de peste 10 ani inseamna ca treaba e destul de groasa", insa ce naiba l-a apucat sa-si declare sentimentele tocmai acuma?!

In fine, sper sa nu fie ranit in orgoliul propriu si sa renunte ca un gentleman.

Eu nu am TOC asa, dar pentru ca TOC e groaznic in toate formele lui, n-as zice ca al tau e mai usor ca al meu sau al lui X sau Y.

Mi-am amintit de dr meu care mi-a povestit de o pacienta de-a lui, fara sa-i dea numele, ca avea obsesia ca ramane insarcinata. Eu eram la el in cabinet, tot pt TOC si mi s-a parut asa usoara obsesia, evident ca mi-am exprimat cu voce tare parerea, la care el mi-a spus ca femeia respectiva sufera enorm de cativa ani, facuse si o complicatie cu agorafobie.

M-am simtit penibil pentru exaltarea cu care m-am exprimat, apoi el mi-a explicat ca forma tipei era asa de severa incat nu atingea nimic de teama sa nu fie contaminat cu...sperma.
Absurd, dar multa, multa suferinta!

Asadar, poate sa fie TOC format dintr-un cuvant, ca tot aiurea si greu de suportat ramane.

Cat despre pastile, daca acu cativa ani eram intru totul impotriva lor, acum nu-mi ramane decat sa multumesc lui Dumnezeu ca exista si datorita lor avem o viata cat mai aproape de normalitate.

Va pupic
Prozac

prozac, scuze ca intreb dar care este obesia ta cea mai mare si urata?eu am multe obsesi, dar ce-a mai nenorocita este ce-a in care ma despart de prietena mea si lupt si zic ca nu-i adevarat!!este exact cum a patit indic39 sper sa nu termin ca el si sa ma despart de ea!

adrian2011, eu am obsesii cu continut violent la adresa copilului meu.
De regula ne ferim a spune continutul obsesiei, detalii, amanunte pentru ca exista un risc ridicat ca si ceilalti sa "preia" obsesia sau sa le provoace anxietate.

Asadar ne putem limita la a spune ca avem obsesii violente, blasfemice sau diverse temeri de contaminare si nu intram in continutul acestora. Crede-ma e mai safe asa.

Pot sa-ti dau cateva sfaturi pe care le-am preluat si eu dupa alte site-uri de profil. Acestea necesita o munca zilnica, mult efort, multa epuizare dar rezultatele apar, cel putin asa sustin specialistii.

Desigur, ele nu se aplica atunci cand anxietatea este la cote maxime sau cand da tarcoale vreo depresie urata.

Deci: nu lupta cu obsesia, ignora cat poti.

Nu "diseca" continutul obsesiei, este ca si in lupta cu focul, cu cat suflii mai tare, cu atat se aprinde mai rau.

Invata sa traiesti in incertitudine! Suna banal, dar ascunde mult adevar.
Terapeutii zic asa, cine are TOC vrea asigurari, vrea sa stie SIGUR ca totul va fi cum doresc ei, adica perfect, fara cusur si ca nimic din continutul obsesiei nu se va intampla vreodata.

Bun. Statisticile spun ca nu sunt date in care o persoana cu TOC sa i se fi "implinit" obsesia, insa in acelasi timp nimeni nu te poate asigura 100% ca nu vei face anumita boala, ca nu vei fi contaminat cu nu stiu ce stresptococ samd.
Asadar, ar fi bine sa inveti (atentie nu-i usor) sa traiesti in incertitudine. Asta inseamna ca fiecare dintre noi sa-si invete sa-si traiasca obsesiile prin aceasta "incertitudine".

Ultimul si nu cel mai putin important, expunerea imaginara la continutul obsesiei si repetarea la nesfarsit a acesteia. De obicei se face sub supravegherea unui specialist. Genereaza multa anxietate si efectele par mai mult nocive decat binefacatoare.

Buna seara! Vad ca e activitate pe aici si am zis sa intru si eu chiar daca azi sunt mult mai bine decat ieri!
Donnamari poate nu e cazul sa dau eu sfaturi insa parerea mea e sa lasi omul sa isi duca singur dorinta de a fi cu tine(stai linistita o sa doarma noptile mai bine decat un TOC -ait).
Nu duc la nimic bun astfel de relatii, si cred ca daca ii vei explica poate va intelege daca nu, chiar si pe criza asta un job tot iti gasesti!
Adrian ce sa zic, nu ma pot bucura ca am mai gasit pe cineva cu aceiasi simptomatologie ca si mine insa Welcome to the club!
Cumva om trece peste!
Poate imi potin detalia mai mult gandurile tale, asta daca colegii nu au numic impotriva!
La mine au fost si starile pe care le aveam, analizele nesfarsite si perioada prin care treceam(rarisem tratamentul, incepusem sa mai beau cand si cand, nopti pierdute), plus contextul, adica totusi tipăa plecase in concediu cu un grup din care doar ea si un amic al ei erau solo, si au stat si singuri in camera!
Acum, stiu ca in ziua de azi lumea e foarte libertina, si la nivel constient si eu am fost de acord ca vacanta fiind programata dinainte de a o cunoaste era absurd sa ma opun sa nu mearga!
Insa in sufletul meu si in mintea mea sa nascut teama, analizele si rezultatul il stii!
acu nici pana in clipa de fata nu stiu exact, a fost iubire, a fost nevoia mea prea mare de cineva si de asta nu am putut accepta ceea ce simteam etcâ
De ce imi e frica e sa nu trec prin asa ceva intr-o casnicie sau o relatie care deja e mai veche!
Dar cum spunea si Prozac probabil ca noi TOC-aitii tre sa fim siguri tot timpul si de asta apar gandurile!
Ce sa zic daca imi spui ce simti poate iti pot spune cam ce fac eu si ce am fost invatat sa fac!

Indic39 depresiile mele au inceput inainte de a fi impreuna cu pr mea!!totul a inceput de la niste probleme fizice care m-au afectat foarte mult si m-au stresat la extrem!!bun, am rezolvat acele probleme fizice dar eu am ramas cu teama de a nu aparea aceste probleme, usoara tristete insa nu era ceva grav si nu bagam de seama foarte mult!!a trecut asa aprox un an in care simteam ca ceva e in neregula, dar nu bagam de seama si eram bine mersi!!exact acuma un an m-am bagat cu pr mea si a fost totul bine cam o luna, pana au inceput gandurile, analizele!!!gandurile erau ca ma simteam inferior, bolnav si nu o sa pot sa fiu cu ea si ma gandeam la despartire, chiar daca eu nu vream asta!!stiu ca pare prostesc, dar nu reuseam sa trec peste asta, tot timpu numai la asta ma gandeam!!am tras de mine si am trecut peste ganduri si obsesi si toata vara, toamna a fost bine, chiar foarte bine!!insa de ceva timp au aparut din nou gandurile, obsesiile, cred ca mi-a ramas in subconstient si cum am ramas fara servici m-am necajit putin si asta a declansat toate starile astea!!
cam asta e povestea mea, ce sa-i faci mergem inainte cu tupeu!!luni o sa merg la doctoru de familie sa iau o trimitere sa merg la un medic de specialitate!!
Prozac ai dreptate cu incertitudinea, daca am invata sa traim in incertitudine ar fi totul bine, nu ne-am mai face o mie de ganduri despre cutare lucru!!
sa aveti o seara linistita

servus prozac, si salut pe toata lumea! desi sunt nou in "breasla" si nu las comentarii f. dese si cu adresa la alte alte comentarii, recunosc ca intru aproape zilnic pe acest forum.Si nu o fac din TOC :))) ci pur simplu realizez cat de inteligenti si normali(in anormalitatea noastra)suntem noi cei care suferim de TOC si alte "derivate ale anxietatii".Am citit raspunsul tau prozac pe care l-ai dat lui adrian 2011 si la sfarsit am tras concluzia ca te-ai putea face lejer un f. bun psihiatru.:)) Modul tau de expunere a ceea ce crezi despre aceasta boala si cum trebuie ea interpretata pentru ai diminua/anihila efectele, este unul f. clar si eficient ptr. cine are nevoie de "explicatii" :))! De aceea te felicit si iti multumesc si eu! Mie mi s-a declansat toc-ul acum zece ani si timp de 8 ani nu am stiut ce am... credeam ca sunt pe cale sa innebunesc caci nu mai scapam de ganduri si compulsii pe care incercam sa le "maschez" in societate! La servici era un chin, caci aveam functii de responsabilitate majora in companie si iti dai seama ce efort faceam sa ma concentrez in fata a catorva duzini de oameni carora le tineam traininguri(de ex.)... in fine si acum e oarecum la fel dar, slava Domnului am invatat sa-mi "manageriez" toc-ul cat de cat:)TOC, am descoperit abia acum 2 ani ca am datorita unei persoane f. inspirate care m-a "citit" ce am !:))De atunci "crucea" a devenit mai usor de dus dar... inca e pe umerii mei care sunt doar mai..."antrenati":)))! Ai f. mare dreptate cand spui ca ne e greu sa vorbim cu cineva despre continutul obsesiilor... eu stiu cat de absurde si de non sens sunt ale mele... cum as putea vorbi despre asa ceva fara sa par un nebun/ciudat in fata oamenilor "normali":)?! Uneori nici cuvintele nu pot descrie exact obsesiile, atat sunt de bizare si nu vorbesc de cele "comune" ca spalatul"fara numar" pe maini, verificat robinete, calcat peste dungi cat mai drepte ale asfaltului...si alte "hilaritati" din astea, etc...! Eu personal m-am crezut deplasat rau vazand ca obsesiile si compulsiile mele ies din tiparele "obisnuite" dar. am inceput sa ma documentez, sa studiez TOC-ul si am observat ca el poate "imbraca" multiple forme de manifestare care de care mai ciudate si abstracte daca pot spune asa! Si vazand eu ca ratiunea si inteligenta nu ma parasesc am prins curaj dar pana sa-mi dau seama am trecut prin furcile caudine si inca mai trec caci ritualurile imi ocupa mult timp uneori mai ales cand trebuie sa merg la servici sau sa fac diverse actiuni! Si le fac pe ascuns ca sa nu le fac in societate. va dati seama ce tensiune psihica se acumuleaza! In fine... m-am "descarcat" si eu un pic aici... sincer ma simt bine ca pot sa imi expun experientele, parerile si chiar frustrarile pe un astfel de forum unde sunt oameni de calitate care fac front comun impotriva acestei afectiuni bizare despre care inca cred ca specialistii mai au mult de studiat sau. poate nu?!! Poate chiar aici intr-o zi vom descoperi sau poate vom ajuta la eradicarea toc-ului si a derivatelor psihotice care intervin pe nesimtite in viata noastra!Poate pana la urma e doar o chestiune de vointa sa invingem chimia creierului! Vreo formula mentala ideala care sa ne impace ratiunea fara pastile, fara psihiatru! ar fi ideal, nu-i asa ?!. scuzati-mi optimismul poate usor aberant dar sunt genul de om care spune"de ce nu, la urma urmei?":))Am incredere deplina si speranta totala ca impreuna sau individual vom gasi calea catre normalitate! Multa sanatate tuturor si Doamne Ajuta!

Buna dimineata, ma rog... pentru cine este. Eu ma lupt... ca la Rovine.
Aseara, asa cum m-a sfatuit medicul, am luat 1/2 de Rivotril de 2 mg (deci 1mg), am dormit, e adevarat bustean, dar nu m-am putut trezi si acum (dupa 10 sunt inca ametita). Am intarziat la munca ceea ce pt mine e groaznic, pentru moralul meu - la mine f mult se bazeaza pe auto-invinovatire. Deci va dati seama ca i-a mai dat ghes si depresiei mele.
Am vorbit cu doctora si a zis sa iau seara doar 1/4 de Rivotril sa vedem, poate merge asa. Imi zicea cineva sa incerc cu 30 de pic de tinctura de Passiflora - desi am impresia ca e cam vax albina, ma gandeam sa incerc si cu asta...
Bai, ma apuca nervii ca nu iti mai face odata efectul Fevarinul asta... parca ma tarai...pe bune. Ma fardez, ma imbrac, pun pe fata zambetul de "friptura" dar toata lumea ma vede zice "ce esti asa trista". Si asta ma darama. Ca se vede in ochii mei... offff, as merge cu ochii inchisi...
Dumnezeu si Sf. Ion sa ne ajute la toti!

Buna prozac am si eu o intrebare la tine depresia se trateaza

La multi ani tuturor si din partea mea! n-am mai scris de multicel.ma intristeaza cand citesc ca nu sunteti bine..:( stiu prin ce treceti...Iar din partea mea aveti tot respectul si aprecierea pentru ca multi dintre voi trec prin asta de ani buni, si tot la fel de multi nu a-ti stiut multa vreme ce vi se intampla.
Eu pot sa ma declar norocoasa, pentru ca la mine totul a inceput doar acum 6 luni, iar dupa o luna in care nu am stiut ce se intampla cu mine si mai aveam putin si simteam ca mor de atata suferinta interioara, am decis sa merg la medic...poate si faptul ca am inceput tratamentul la scurt timp m-a ajutat mult.
Nu am facut nici un fel de terapie, doar medicamente. Dar in schimb am citit tot ce se poate despre aceasta tulburare, articole pe net, carti, forumuri...Asta m-a ajutat enorm sa inteleg boala si cum sa o abordez.
Cred ca cel mai dificil lucru este sa acceptam ca nu mai suntem ca inainte...si ne punem mereu intrebarea de ce eu? de ce mi se intampla mie?". Asta am facut si eu la inceput...pana cand mi-am dat seama ca nu asta e solutia. Totul este sa acceptam. Stiu ca e simplu de spus dar mai greu de pus in practica. Dar asta trebuie sa facem...sa nu ne mai opunem acelor ganduri, nu sa admitem ca ne reprezinta, ci sa le tratam doar pe niste ganduri, pentru ca asta sunt. NU NE REPREZINTA! Sunt exact opusul principiilor noastre, a ceea ce suntem noi. Tocmai de aceea ne provoaca atata suferinta.
Atunci cand nu ne va mai fi frica de ele, vor disparea, sunt convinsa! Trebuie doar sa ne inarmam cu mula rabdare, asa cum a spus si domnul doctor Valentin Matei, vor fi si perioade bune si unele mai dificile. Important este sa traim pentru momentele frumoase din viata noastra.
Nu pot decat sa va urez un an cu multa sanatate, liniste si putere de a trece peste toate incercarile care va asteapta!

Bittersweet,

Scumpa mea, iti spun si eu ceva care probabil ai mai auzit, si tu insati stii: fa pace cu tine insati si indreapta-ti privirea intruna spre altceva decat spre acest subiect ( gandurile sau boala). In cazul in care ele nu au pus stapanire pe mintea ta. Daca au pus stapanire, ia medicatia si roaga pe alti credinciosi sau Biserica din care faci parte, sa se roage pt tine pt ca ai nevoie de sprijin dinafara.

Dumnezeu poate chiar si imposibilul. In orasul meu, cunosc un caz concret, f grav - un barbat bolnav de o depresie sau altceva a stat 4 ani la pat gata sa moara - timp in care s-au facut continuu rugaciuni pt el si acum si-a recapatat zambetul dinainte. Ramai increzatoare in puterea lui Dumnezeu si cere ajutor. DEsi f rar, se mai gasesc oameni gata sa ajute, Biserica Lui Hristos - ortodoxa sau catolica sau penticostala, este instrumentul prin care Dumnezeu actioneaza si te vei simti mai bine.
Putere si optimism iti doresc !

Bittersweet, ce frumos ai zis! Cand voi fi si eu peste "deal" am sa recitesc mesajul tau sa imi amintesc ca boala asta nu ma reprezinta,
Azi am fost la patinoar si mi-am invatat baietelul de 4 ani sa patineze. Gandurile cu mine, buluc, nu ma puteam bucura 100% de ceea ce faceam dar... inainte.
Va marturiesc ca mi-e teama de ziua de maine, la serviciu. Lucrez la o scoala si maine revin toti din vacanta, superodihniti dupa vacanta si zambitori, va dati seama tre sa fiu fresh - si am si functie de raspundere.
Bleuciel, eu cred in marea putere a lui Dumnezeu dar biserica te si poate baga mai adanc in... ganduri rele. Nici nu vreau sa deschid subiectul. Cum este sa fii depresiv si preotul sa iti explice ca asta e pacat impotriva duhului sfant si ca pe asta nu ti-l iarta nimeni si nici pomeni nu pot sa iti faca oamenii? Cum crezi ca m-am simtit eu? Eu cred ca Dumnezeu are intelegere pentru noi nu o spranceana ridicata. Daca mai exista comunicati care se roaga pentru semeni, sa le dea Dumnezeu sanatate. Deocamdata eu aprind o lumanare la Sf. Liturghie pentru cei care sufera ca noi dar cred ca voi refuza sa mai ascult predica. E prea mult pentru mine, cel putin acum.
Va doresc o noapte odihnitoare si maine sa fiti toti ok, ca printr-o minune a Marelui Dumnezeu.

La multi ani si numai bine!

Multumesc pentru sfaturi bleuciel, cu siguranta o sa tin cont de ele!
Catherine, sunt de accord cu tine, Dumnezeu stie prin ce trecem, si ne intelege, dar pentru problema noastra cel mai bine vorbim cu un psiholog decat cu un preot, pentru ca este o problema medicala. Anumiti preoti nu stiu despre aceasta boala si nu ar face decat sa adanceasca problema; cum e zicala aceea: " dintre un preot si un psiholog, alege-l pe al 2-lea pentru ca acesta nu te poate ameninta cu infernul ".
Nu spun sa ne indepartam de Dumnezeu, din contra, trebuie sa stim ca el este langa noi si ne intelege, dar nu cu un preot este cel mai indicat sa vorbim daca el nu cunoaste aceasta boala.(si aici precizez ca TOC-ul meu are la baza ganduri blasfemice si tocmai de aceea ma feresc sa abordez subiectul bisericii pentru ca multi nu ar intelege0
Catherine, te inteleg perfect, stiu cum e sa iti invadeze mintea toate gandurile de care te temi, eu timp de 1 luna nu puteam sa mi le scot din cap decat atunci cand dormeam...era un cosmar...ma rugam sa se termine cand ma trezesc iar uneori chiar vroiam sa nu mai ma trezesc stiind ca ma asteapta inca o zi de chin.
Acum insa pot petrece chiar si 1-2 ore pe zi fara ca acele ganduri sa-mi vina in minte, iar atunci cand imi vin nu le dau importanta si ma concentrez pe ce am de facut. Asta e secretul, sa nu te joci cu TOC-ul, sa nu-i raspunzi provocarii, daca nu intri in jocul lui, se plictiseste si pleaca. Sper din suflet sa gasesti puterea necesara sa duci o viata linistita si cat mai normala posibil. Noapte buna va doresc!

Pt Prozac,

Te rog mult, da-mi id-ul tau personal ca vreau sa iau legatura cu tine cat mai repede.

Iti multumesc anticipat!

Dl Valentin Matei, La Multi Ani si un an nou cu tot ce va doriti!

Iris18, cu ce pot sa te ajut? Nu poti spune problema aici?

Multumesc
P.

Eu am fost mai bine ieri, am dormit bine cu 0.50 mg Xanax, nu m-am mai trezit chiar asa groggy. Faptul ca l-am gasit pe dr meu psihiatru si nu a mai trebuit sa apelez la cineva care nu ma cunoaste m-a mai linistit.
Dansul a zis ca nu se impaca cu Rivotrilul (si probabil nici eu pt ca eram cam pleostita) si ca Fevarinul sa il iau ca si data trecuta la pranz pt ca pe unii seara ii intoarce pe dos mai mult decat sa ii linisteasca si probabil eu eram unul dintre acesti oameni.
Am reinceput sa iau Fevarinul la pranz. Ieri am fost ok, pe seara mai deprimata dar am dormit bine cu Xanax-ul si azi am luat doar Fevarinul dar de pe la pranz sunt anxioasa de imi vine sa explodez. Care anxietate bineinteles atrage ganduri ca nu mai rezist. Of.
Acu plec de la munca (unde slava Domnului am reusit sa imi fac treaba ok) sa merg cu baietelul la inot. Ce bine ca nu sunt eu in bazin cu el. ;)
Sper sa incep sa am si eu perioade mai bune mai lungi ca sa prind mai mult curaj. Maine ma duc la psihoterapie (am reinceput sa tin jurnalul starilor mele) si saptamana viitoare tre sa il sun pe dr psihiatru pt raport.
Chestia este ca medicul de familie nu are retete verzi si nu mi-a putut da Xanax-ul deci... am 5 pastile de 0, 50 si jumatate. Cat ma duc astea... pana sambata... apoi nu stiu ce mai fac...

salutare la toata lumea!!!ce mai faceti, cum va simtiti?eu ma simt bine de vreo 2, 3 zile incoace, chiar spre foarte bine astfel incat am amanat vizita la doctor :) !sper sa ma tina starea asta cat mai mult ca e tare bine :)!!
va salut pe toti si aveti incredere in fortele proprii si toc-ul va fi doar o amintire urata

Neata, si eu la munca. Aseara m-a tinut anxietatea si ganduri mult si bine, la inot cu copilul, acasa cu treaba, seara in pat. In fine. Mi-era teama la un moment dat ca nici xanax-ul nu ma va ajuta sa dorm dar uite ca m-a ajutat Dumnezeu si am reusit - greu de trezit la 5:30 de plecat la munca.
Azi de dimineata sunt ok decat un pic asa... mai greu de urnit. Dar m-a dat peste cap o colega care este disperata ca barbatul ei, care este bipolar e rau si nu stie incotro sa se indrepte. Daca cunoasteti vreun medic la Obregia pe care l-as putea recomanda...
Ca un adevarat TOC-ait, a inceput sa imi mearga rotita imediat, aoleu, daca ajung si eu asa... uf.

Sa dea Domnul sa avem toti o zi linistita (desi vremea de afara nu ajuta cel putin celor depresivi...)

buna ziua tuturor.
am vazut ca nu am fost singura care a facut sarbatorile impreuna cu tocul. nasol rau. ce sa va spun? ma cearta prozac ca tot aman sa merg la medic si nam mai intrat. nu ospun in sensul rau. dar uite ca numi gasesc curajul sa vb iar cu familia mea si sa le spun ca trebuie sa merg la dct. vreau sa merg la pshiholog la cea care a m fost in vara mi sa parut ok. sa incep sedint de pshihoterapie, dar astept sf lunii, o sa facem motul celui mic si apoi imi fac rata la pshiholog. stiu ca se da trimitere si se poate merge la policlinica undeva dar nu cunosc decat pe aceasta dct recomandat de un medic deal copiilor si in vara mia placut mult de ea. asa ca la particular. dar acum am alta probleam despre care vreau sa va intreb: piciul cel mare ii este frica de moarte. ma terminat, am fost la preot a vorbit cu el, are 5 ani jum, ia citit rugaciune de fica, dar de ex aseara iar imi zicea mami nui asa ca atunci cand ma fac mare o sa uit ca mie frica de moarte? i se parea ca ticaitul ceasului seamana cu un om care taie cu toporul. dnul Dct Valentin Matei mam gandit ca ar trebui sa merg cu el la un psiholog sa nu fie ceva mai grav. eu zic ca e copil dar sa nu fie ceva mai grav. piciul mare imi spune ca "daca credem in Dumnezeu o sa traim vesnic" ii zic ca atunci cand imbatranim murim si mergem sus in rai si el nu vrea incepe sa planga. de aceea va cer sfatul. ce sa va zic deja ma gandesc ca sa nu mosteneasca tocul meu... sunt suparata. of

pentru Bittersweet
am si eu obsesii blasfemice si cind trec pe linga biserica incep obsesiile rau de tot, si cred ca Dumnezeu le aude ca sigur le aude si crede ca eu le zic intentionat si le face sa fie reale, adica sa se intinple.
cum sa fac sa trec si eu ca oameni frumos pe linga biserica sa las obsesiile sa faca ce vrea si eu sa nu ma mai intorc inapoi, ca precizez, eu trebuie sa ma intorc in locul unde a aparut obsesia si sa zic ca nu este adevarata, si uite asa ma intorc de citeva zeci de ori
da-mi si mie un sfat cum sa nu-mi mai fie frica de aceste obsesi blasfemice?
Catherine 77 eu iau fevarin 50 dimineata sau cind ma trezesc depinde de ora9, 10, 11, sau cind plec la servici 5 eu cred ca este mai bine sa-l iei dimineatafiindca provoaca putina anxietate si daca il iei seara cred ca de4 la anxietate o sa te odihnesti greu eu iau un meprobamat seara sa dorm mai bine si mai linistit, asta il iau eu nu mi la dat medicul
parerea mea este ca TOCeste de mai multe feluri, mai putin sever, mai sever, si mai nasol ala cind vine urgia, si cred ca pastilele lupta cu TOC dar la ala prea avansat cred ca trebuie sa ne ajutam si noi ca nu stiu ce putere au pastilele in fata unei boli foarte avansata, deci sint sigur ca nu trebuie sa stam numai in baza pastilelor sau a terapeutilor si sa ne ajutam noi insine
va salut cu respect

nici nu mai stiu cum este sa mergi in oras fara ginduri urite, adica ca un om normal, se uiti la o biserica fara sa apara frica aia aoleooo, aoleooooooo, aoleooooooooooo, sau sa poti sa te uti la un magazin de pompe funebre fara sa zica mintea toate prostiile si sa te ia toate fricile, auu offffffffffff, auuuuuuuuuu si tot asasa traesti cu aoleoooooooooo sau sa-ti vina sa urli de ciuda, de nervi, sau de boala, nici nu stiu de ce.
ce fericiti sint uni oameni sanatosi, va dati seama, sa te trezesti fara ameteli, fara dureri de ceafa , ca eu am niste dureri in ceafa si imi vine sa dau din cap mereu, intro parte, apropo de astea, aveti si voi?
si cind te duci la medic si ii zici de toc medicul zice hai sa incercam cutare pastila, inloc sa zica asta te face bine, deci pentru boala asta nici pastilele nu sint clarificate
asta este, astia sintem, si nu stiu cum o sa raminem, stie cineva ?
la revedere pa, multa sanatate

Ion, crede-ma ca la inceput eram la fel, nu puteam sa privesc nici vreo icoana fara sa nu-mi treaca cine stie ce ganduri prin cap, nu stiam cum mintea mea poate creea asemenea monstrozitati...inteleg exact ce simti!!! pare un cosmar fara sfarsit, dar depinde de tine daca vrei sa scapi de el! Eu dupa ce am aflat ca ceea ce am este o tulburare psihica, o boala, am inceput sa inteleg mult mai bine ce mi se intampla. Medicamentele m-au ajutat enorm, datorita lor am scapat in scurt timp de depresie si de atacurile de panica. Terapie nu am vrut sa fac, dar am incercat sa ma ajut singura, si cate putin am facut pogrese.
Din cate am citit tu suferi de mult timp de TOC si mult timp nu ai stiut ce ai...si tocmai de aceea cred ca este mult mai greu sa treci peste asta singur. Sfatul meu este sa-ti gasesti un psihoterapeut bun si impreuna cu el sa incercati sa gasiti cele mai bune metode prin care sa combati boala. SI NU UITA! Dumnezeu stie prin ce treci! nu conteaza ce iti spune creierul tau. Asta face parte din boala. Dumnezeu nu se poate supara pe tine! Din contra, iti e alaturi ! Asa ca nu iti mai fie frica sa treci pe langa biserici! Nu conteaza ce gand iti trece atunci prin minte! Lasa-le in pace, nu te impotrivi lor, nu te supara pe tine. Cum am mai spus, cand nu o sa-ti mai fie frica de ganduri atunci te vor lasa in pace. Nu te lupta cu ele! nu le analiza, nu-ti pune intrebari ci concentreaza-te pe altceva. Trebuie sa crezi ca vei putea! Bafta!!!

Bittersweet, nici ca se putea spune mai bine, de acord intru totul!!!

Buna seara! Nu ma pot abtine sa nu postez si eu ceva scurt cu toate ca am multe de povestit!
Am intrat intr-o noua relatie imi e draga fata insa ma muncesc cateodata gandurile si fricile de vai, vai,
Vreau sa ii raspund si lui Adrian(cam tarziu) si sa ii spun ca tot ce pot sa ii spun e ca nu are de ce sa ii fie teama de gandurile care ii trec prin minte si ca sunt doar ganduri! Si da, cred cu tarie ca nu suntem mai prejos decat altii aparent normali, asa ca Adriane nu o sa iti pierzi relatia, nu pt. ganduriel pe care le ai!
Daca o sa se termine o sa se termine din motive obiective ca la oricine altcineva, ca nu mai simti ceea ce vrei, ca nu mai merge etc
Insa pt ganduri eu cred ca o sa mergi inainte si crede-ma daca reusesti sa te disociezi de ele si sa privesti de undeva de langa la ele o sa poti sa iti vezi o groaza de caliatati!
Si pt.Ion, caci postarile lui m-au facut sa realizez ceva, si anume faptul ca oricat de dureroase sunt gandurile lui si ale altor colegi de suferinta vis-a-vis de credinta eu inclin sa cred ca acestea au aparut ca urmare a iubirii nemarginite pt Dumnezeu si a fricii ca am putea la un moment dat sa nu il mai iubim asa cum l-am iubit in multe momente din viata noastra!
Asa ca impaca-te cu gandurile, Dumnezeu ne iubeste pe fiecare egal ce ganduri parazite ne chinuie viata!
O seara buna tuturor!

va multumesc mult