Golul mental si lipsa trairilor
Valeriugritac;
Ce tratament urmezi de moment, cum ai fost internat in spitalul psihiatric?Te ai internat singur sau de altcineva?Ai avut ;halucinatii, delir, etc...
Sa-mi spui mai multe depre starea ta de gandire, si cum a fost inainte de boala, ai un gand spre ceva anume, o inclinatie?Cu atatea diagnostice ce ai avut, nici unul nu e sigur, si in continuarie ti se va schimba diagnosticul.
Cu multa placere de a te cunoaste.
Ce tratament urmezi de moment, cum ai fost internat in spitalul psihiatric?Te ai internat singur sau de altcineva?Ai avut ;halucinatii, delir, etc...
Sa-mi spui mai multe depre starea ta de gandire, si cum a fost inainte de boala, ai un gand spre ceva anume, o inclinatie?Cu atatea diagnostice ce ai avut, nici unul nu e sigur, si in continuarie ti se va schimba diagnosticul.
Cu multa placere de a te cunoaste.
Florinmuresan.Pina la 16 ani eram o fire foarte timida, fricoasa neicrezuta in sine eram maltratat de tatal vitreg.Dupa 16 sa inceput totul mam internat in spital singur, findca nu shtiam cum sa scap de focuuul care era in interior, frica, respiratie dificila ginduri obsesive.Shi asa a fost vreo 4 ani pina intro buna zi capul a devenit gol fara ginduri.Am urmat tratament dar nul suportam shi lam lasat tratamentu.MAM APUCAT DE LUCRU PARCA MAI SIMTEAM CEVA DAR SIMTEAM CA ERA CEVA IN REGULA EUL PARCA NU ERA GINDURI PUTINE.Au mai trecut anii shi starea iar sa schimbat emotiile au disparut complet, capul parca mai gol, oboseala fizicaam uitat ceva sa spun aveam nishte hai sai zicem halucinati mai mereu chiar shi cind eram copil vedeam nishte cerculete transparente care parca se coborau din sus in jos.Starea mea de gindire cum era in copilarie ca ma gindeam tot timpul ca nu se va primi nimic, asha shi a ramas shi acum la moment.Iclinatiile mele sunt: pot scrie versuri, shi sunt portar tin portile binisor.Acum urmez rexitin cite o pastilala dimi shi tizirtin pentru somn seaara.Trat dureaza deacu o luna jumate.vreau sa shtiu carei deagnoza mea acum shi trebu sa fac sa fie mai bine ca de 7 ani inca nu a fost bine.
Valeriugritac;
De inteles cu situtuatia mentala, timiditatea e si anxietatea adoloscenta sau inainte de adolescenta.Nu preferi starea care o ai 'Golul mental', lipsa emotiilor. Draga noastra ;dupa un tratament destul de dur si normal e ca nu o sa fii ca inainte(si cred ca nu-ti placea cum erai inainte, frica si suferinta).
Depresia a aparut la tine din cauza agravarii anxietatii, cea mai severa depresie dureaza 3 ani max, nu cred ca ai fost in situatia asta. Dupa trecerea depresie, normal, doar tratata, ramane de rezolvat situatia psihica, gandurile care le ai care te duc la anxietate, poti stana in anxietate, sau poti agrava, care duce la aparitia depresiei.
Tu ai luat vreodat un antipsihotic?luand anxiolitice, antidepresive, doar astea sunt pt. tratare anxietattii si depresiei.
Rezolvare;toate anxioliticele sunt diferite, un anxiolitic cu substanta activa(ar fi ideeal pentru tratarea frici).Iar ca tu sa fiii fericita si multumita DE STAREA TE PSIHICA, IMI LASI ADRESSA DE EMAIL.
Sa ai o dupa masa placuta, ne reazim.
De inteles cu situtuatia mentala, timiditatea e si anxietatea adoloscenta sau inainte de adolescenta.Nu preferi starea care o ai 'Golul mental', lipsa emotiilor. Draga noastra ;dupa un tratament destul de dur si normal e ca nu o sa fii ca inainte(si cred ca nu-ti placea cum erai inainte, frica si suferinta).
Depresia a aparut la tine din cauza agravarii anxietatii, cea mai severa depresie dureaza 3 ani max, nu cred ca ai fost in situatia asta. Dupa trecerea depresie, normal, doar tratata, ramane de rezolvat situatia psihica, gandurile care le ai care te duc la anxietate, poti stana in anxietate, sau poti agrava, care duce la aparitia depresiei.
Tu ai luat vreodat un antipsihotic?luand anxiolitice, antidepresive, doar astea sunt pt. tratare anxietattii si depresiei.
Rezolvare;toate anxioliticele sunt diferite, un anxiolitic cu substanta activa(ar fi ideeal pentru tratarea frici).Iar ca tu sa fiii fericita si multumita DE STAREA TE PSIHICA, IMI LASI ADRESSA DE EMAIL.
Sa ai o dupa masa placuta, ne reazim.
florin muresan Teai incurcat putin sunt baiat.
Da Valeriu, si numele si poza spune ca esti baiat.Da-mi accept in lista de mess.
Buna tuturor,
Buna Emma,
Ce faci.Cum iti mai este...N-ai mai dat nici un semn de viata..Astept vesti din partea ta.
Eu sunt cam la fel, nimic nou poate in afara faptului ca ma supara foarte mult memoria sau mai bine zis pierderile de memorie.Uit complet ce am facut intr-o zi si de multe ori, in timp ce vorbesc cu cineva-si asta se intampla foarte rar deoarece in cea mai mare parte a zilei tac si nu sun nimic-, uit pe parcurs tot ce mi-a spus si sunt nevoita sa intreb din nou sau sa reiau discutia.
De asemeni am mari probleme la redarea din memorie a unor lucruri, la evocare pur si simplu nu mi se ordoneaza gandurile in cap adica uit ce vreau sa spun sau nu mi se leaga ideile, nu-mi gasesc cuvintele.De multe ori confund evenimentele dintr-o zi cu cele din ziua precedenta, ca si cum zilele s-ar suprapune..Este foarte dificil sa functionezi la acest nivel si sa accepti ca nu vei mai fi niciodata ceea ce ai fost inainte de boala..
In fine, nu vreau sa te plictisesc prea mult, cam atat despre mine deocamdata.Astept cat de curand vesti din partea ta.
Cu prietenie,
Buna Emma,
Ce faci.Cum iti mai este...N-ai mai dat nici un semn de viata..Astept vesti din partea ta.
Eu sunt cam la fel, nimic nou poate in afara faptului ca ma supara foarte mult memoria sau mai bine zis pierderile de memorie.Uit complet ce am facut intr-o zi si de multe ori, in timp ce vorbesc cu cineva-si asta se intampla foarte rar deoarece in cea mai mare parte a zilei tac si nu sun nimic-, uit pe parcurs tot ce mi-a spus si sunt nevoita sa intreb din nou sau sa reiau discutia.
De asemeni am mari probleme la redarea din memorie a unor lucruri, la evocare pur si simplu nu mi se ordoneaza gandurile in cap adica uit ce vreau sa spun sau nu mi se leaga ideile, nu-mi gasesc cuvintele.De multe ori confund evenimentele dintr-o zi cu cele din ziua precedenta, ca si cum zilele s-ar suprapune..Este foarte dificil sa functionezi la acest nivel si sa accepti ca nu vei mai fi niciodata ceea ce ai fost inainte de boala..
In fine, nu vreau sa te plictisesc prea mult, cam atat despre mine deocamdata.Astept cat de curand vesti din partea ta.
Cu prietenie,
Buna tuturor !
@perseverenta:Eu sunt asa si asa, nici bine dar nici foarte rau.A trebuit sa intrerup Solianul si am ramas pe Zyprexa si Serlift.Sunt mai confuza decat oricand:am mai discutat cu un medic si mi-a zis ca e defapt depresie si ca celalalt medic mi-a schimbat prea devreme medicatia, desi i-am subliniat ca nu sunt trista, ca defapt eu simt o goliciune si nu tristete(desi mai demult da, dar acuma nu mai sunt trista).Nu prea am incredere in medicul cel nou.Doi la mana, parca nu m-a luat in serios.Mie mi-a parut ca vorbeste atata de lejer de boala incat numai ca nu mi- a zis ca eu sunt de vina, ca nu fac nimica cu viata mea.Ea nu a inteles ca eu nu pot face fata oboselii si ca orice as face si ma mobilizez (cu greu) sa fac, fac degeaba pentru ca eu nu simt placere.Acuma eu ma intreb:daca oare ii ascult sfatul de a socializa, de a iesi, si a fi mai activa ma va ajuta;nu cred, am obosit sa fac tot felul de chestii de dragul de a nu sta izolata, dar nu am avut nici un folos:nimic nu ma mai face fericita.
In legatura cu memoria si atentia, am trecut si eu prin ceea ce descri tu.Imi amintesccu greu anumite amintiri, nu mai stiu daca ceva a fost ieri sau daca a fost alaltaieri.Simt ca informatia e acolo stocata undeva, dar nu o pot accesa.Sa nu mai zic ce patesc cand merg la piata sau undeva la cumparaturi, simple calcule nu mai pot face din cap, e ca si cum mi s-ar bloca 'rotitele' si gata ma blochez..Invat foarte greu lucruri noi si crede-ma ca mi-e foarte frica de esec.Nu imi vad prea roz viitorul din cauza acestei boli, a oboselii fizice si psihice, lipsa motivarii si a interesului.Spun asta deoarece pe viitor imi voi continua studiile si voi si lucra intre timp(si nu, nu sunt pesimista, sunt doar realista).Parintii mei m-au ajutat mult financiar, dar si moral, mai ales mama.Tot ei ma vor ajuta sa-mi finalizez si studiile si sa imi gasesc un loc unde sa lucrez etc.Problema e ca atunci cand oferi totul copilului te astepti si la rezultate, de aceea mie mi-e frica ca nu ma voi ridica la nivelul la care doresc ei.Ma sperie acest gand de moarte, stiind ca voi pleca din tara si voi fi printre oameni starini.Imi voi pierde prietenii care au reusit sa ma accepte asa cum sunt si nu mi-e usor sa ma obisnuiesc (asta am vazut si cand am plecat la facultate).Dar asta nu le-am spus niciodata parintilor, deoarece nu vreau sa creada ca eu nu vreau sa muncesc ci sa stau pe capul lor.In acelasi timp sunt foarte recunoscatoare pentru tot ce au facut ptentru mine, dar dupa cum am spus am senzatia ca nu voi face fata in starea asta, iar din cauza asta mi-e frica de esecuri si de un nou episod depresiv, episod pe care nu stiu cum il voi gestiona, ultima oara era sa nu scap din ea cu viata, mi-e frica si de mine de ce as putea face.Nu imi doresc sa ma tina ei ca am si eu o varsta si nici un an muncit, doar am studiat in tot acest timp.Nu vreau sa imi ofere totul pe tava, ca eu mai apoi sa nu fac fata cerintelor lor.Crede-ma, nu imi doresc bani, vila cu piscina si alte lucruri materiale, eu vreau doar sa fiu cea care am fost.Sa scap de boala asta si sa fiu ca
inainte, ca de acolo inainte as face eu fata.
Tu lucrezi, cum faci fata?E greu?Nu te deprima faptul ca vezi ca nu poti functiona la nivelul tau?Ori asta nu te deprima, deoarece esti intr-o faza de nepasare sau poate inutilitate?Astept vesti de la tine!
Va doresc multa sanatate !
@perseverenta:Eu sunt asa si asa, nici bine dar nici foarte rau.A trebuit sa intrerup Solianul si am ramas pe Zyprexa si Serlift.Sunt mai confuza decat oricand:am mai discutat cu un medic si mi-a zis ca e defapt depresie si ca celalalt medic mi-a schimbat prea devreme medicatia, desi i-am subliniat ca nu sunt trista, ca defapt eu simt o goliciune si nu tristete(desi mai demult da, dar acuma nu mai sunt trista).Nu prea am incredere in medicul cel nou.Doi la mana, parca nu m-a luat in serios.Mie mi-a parut ca vorbeste atata de lejer de boala incat numai ca nu mi- a zis ca eu sunt de vina, ca nu fac nimica cu viata mea.Ea nu a inteles ca eu nu pot face fata oboselii si ca orice as face si ma mobilizez (cu greu) sa fac, fac degeaba pentru ca eu nu simt placere.Acuma eu ma intreb:daca oare ii ascult sfatul de a socializa, de a iesi, si a fi mai activa ma va ajuta;nu cred, am obosit sa fac tot felul de chestii de dragul de a nu sta izolata, dar nu am avut nici un folos:nimic nu ma mai face fericita.
In legatura cu memoria si atentia, am trecut si eu prin ceea ce descri tu.Imi amintesccu greu anumite amintiri, nu mai stiu daca ceva a fost ieri sau daca a fost alaltaieri.Simt ca informatia e acolo stocata undeva, dar nu o pot accesa.Sa nu mai zic ce patesc cand merg la piata sau undeva la cumparaturi, simple calcule nu mai pot face din cap, e ca si cum mi s-ar bloca 'rotitele' si gata ma blochez..Invat foarte greu lucruri noi si crede-ma ca mi-e foarte frica de esec.Nu imi vad prea roz viitorul din cauza acestei boli, a oboselii fizice si psihice, lipsa motivarii si a interesului.Spun asta deoarece pe viitor imi voi continua studiile si voi si lucra intre timp(si nu, nu sunt pesimista, sunt doar realista).Parintii mei m-au ajutat mult financiar, dar si moral, mai ales mama.Tot ei ma vor ajuta sa-mi finalizez si studiile si sa imi gasesc un loc unde sa lucrez etc.Problema e ca atunci cand oferi totul copilului te astepti si la rezultate, de aceea mie mi-e frica ca nu ma voi ridica la nivelul la care doresc ei.Ma sperie acest gand de moarte, stiind ca voi pleca din tara si voi fi printre oameni starini.Imi voi pierde prietenii care au reusit sa ma accepte asa cum sunt si nu mi-e usor sa ma obisnuiesc (asta am vazut si cand am plecat la facultate).Dar asta nu le-am spus niciodata parintilor, deoarece nu vreau sa creada ca eu nu vreau sa muncesc ci sa stau pe capul lor.In acelasi timp sunt foarte recunoscatoare pentru tot ce au facut ptentru mine, dar dupa cum am spus am senzatia ca nu voi face fata in starea asta, iar din cauza asta mi-e frica de esecuri si de un nou episod depresiv, episod pe care nu stiu cum il voi gestiona, ultima oara era sa nu scap din ea cu viata, mi-e frica si de mine de ce as putea face.Nu imi doresc sa ma tina ei ca am si eu o varsta si nici un an muncit, doar am studiat in tot acest timp.Nu vreau sa imi ofere totul pe tava, ca eu mai apoi sa nu fac fata cerintelor lor.Crede-ma, nu imi doresc bani, vila cu piscina si alte lucruri materiale, eu vreau doar sa fiu cea care am fost.Sa scap de boala asta si sa fiu ca
inainte, ca de acolo inainte as face eu fata.
Tu lucrezi, cum faci fata?E greu?Nu te deprima faptul ca vezi ca nu poti functiona la nivelul tau?Ori asta nu te deprima, deoarece esti intr-o faza de nepasare sau poate inutilitate?Astept vesti de la tine!
Va doresc multa sanatate !
E greu sa intelegi suferinta unei persoane cu tulburari psihice.Nu stiu cum e, dar inteleg ceva ceva;unele persoane constietizeaza ca sunt cu ceva probleme psihice, poate fi datorita si medicamentelor, poate ca nu nici un pic din boala.Medicamentele iti fac handicapul psihic, asta o spune oricine, Asa ca fetelor ganditii la rece, cu cat mai putine medicamente cu atat gradul de handicap scade.
Uneori nu putem ascunde adevarul la infinit, au trecut prin fata mea sute de persoane cu tulburari psihice, si cu grad de handicap peste 50 %.Solutia e in voi, asa cum ea zis domnul X lui Emma.
Uneori nu putem ascunde adevarul la infinit, au trecut prin fata mea sute de persoane cu tulburari psihice, si cu grad de handicap peste 50 %.Solutia e in voi, asa cum ea zis domnul X lui Emma.
Buna tuturor,
Buna Emma,
In primul rand nu cred ca trebuie sa-ti faci griji in privinta parintilor tai..Ei te vor iubi si te vor sustine in continuare, indiferent de performantele tale.De aceea sunt parinti, sa te iubeasca neconditionat.
Cat despre boala ta pentru mine este inca o enigma, depresie majora sau tulburare psihotica cu simptome negative.Oricum ar fi, combinatia de zyprexa si sertralina ar trebui sa dea rezultate.Sincer, imi pare rau ca ai renuntat la solian, dar tu stii mai bine considerentele pentru care ai luat aceasta decizie.Totusi repet, tratamentul pe care il iei acum este bun si ar trebui sa dea roade.Am luat si eu sertralina in perioada cand sufeream doar de depresie si mi-a piit in perioada de timp pentru care l-am luat.Ulterior, am continuat cu efectin, pe care il iau si acum, desi nu mai sunt in depresie si lucrurile s-au complicat.
In prezent eu nu mai lucrez.Am incercat, imi gasisem un job foarte bun, m-am dus o saptamana si dupa aceea am fost nevoita sa renunt. De ce...Stateam intr-un birou cu inca 6 persoane care vorbeau intruna, radeau, spuneau etc.iar eu stateam muta 8 ore pur si simplu fara sa scot un sunet, nu puteam vorbi cu nimeni pentru ca nu-mi venea nici o idee in cap, nici un gand.Mi-era groaznic de teama sa nu ma intrebe careva ceva pentru ca nu stiam ce sa-i raspund, nu-mi venea nimic in cap.Stateam mereu cu ochii in jos si evitam sa privesc pe cineva in ochi ca nu cumva sa ma intrebe ceva iar eu sa nu pot sa-i raspund pentru ca NU AM NIMIC IN CAP.A fost un cosmar.Ma temeam continuu sa nu ma cheme directorul si sa trebuiasca sa vorbesc prompt sau sa raspund la intrebari pentru ca nu stiam ce sa-i spun, nu-mi venea nimic in cap., nici un gand.Si nu din lipsa de pregatire ci din cauza faptului ca imi simt MINTEA GOALA.Am fost nevoita sa renunt de teama sa nu trezesc suspiciunea ca as suferi de vreo boala psihica.Deja incepusera sa roiasca intrebarile in jurul meu, de ce tac, de ce nu spun niciodata nimic, etc.Eu nu puteam rade ca ei, nu puteam vorbi nimic, nu ma simteam un om normal ci asa cum am mai spus, un om cu un grad de handicap.Nimic din comportamentul meu nu era firesc.
Inainte de boala vorbeam foarte mult, bine si cursiv, eram spontana, gandirea foarte analitica imi functiona in ritm alert nu-mi scapa nimic, acceptam cu usurinta orice provocare si invatam exttrem de repede ceva nou.Nu mai vorbesc de memorie, care functiona la cote maxime.Si nu exagerez cu nimic.
Acum sunt o epava.Gandirea nu-mi mai functioneaza, simt un gol psihic PERMANENT fac cu greu asociatii, analogii, legaturi, nu mai pot sa analizez nimic, imi este profund afectata gandirea abstracta, memoria este foatre slaba.In acest moment nu functionez nici macar cu a zecea parte din ceea ce eram candva, deci mult sub nivelul de inteligenta de care l-am avut si asta ma doare enorm de mult.Pentru mine, starea mea de acum este un handicap si sufar enorm din cauza asta.
Si da, ma simt inutila tocmai pentru ca imi pasa de ceea ce mi se intampla ma gandesc ca sunt inutila si o povara atat pentru mine cat si pentru cei din jur.Simt ca nu mai am ce oferi, ca mi-am pierdut sufletul, emotiile, ca m-am pierdut pe mine.
P.S.Sper sa-ti gasesti un medic care sa empatizeze cu tine si sa-ti inteleaga exact starile prin care treci.
Cu multa prietenie si sper sa mai vobim in curand,
Buna Emma,
In primul rand nu cred ca trebuie sa-ti faci griji in privinta parintilor tai..Ei te vor iubi si te vor sustine in continuare, indiferent de performantele tale.De aceea sunt parinti, sa te iubeasca neconditionat.
Cat despre boala ta pentru mine este inca o enigma, depresie majora sau tulburare psihotica cu simptome negative.Oricum ar fi, combinatia de zyprexa si sertralina ar trebui sa dea rezultate.Sincer, imi pare rau ca ai renuntat la solian, dar tu stii mai bine considerentele pentru care ai luat aceasta decizie.Totusi repet, tratamentul pe care il iei acum este bun si ar trebui sa dea roade.Am luat si eu sertralina in perioada cand sufeream doar de depresie si mi-a piit in perioada de timp pentru care l-am luat.Ulterior, am continuat cu efectin, pe care il iau si acum, desi nu mai sunt in depresie si lucrurile s-au complicat.
In prezent eu nu mai lucrez.Am incercat, imi gasisem un job foarte bun, m-am dus o saptamana si dupa aceea am fost nevoita sa renunt. De ce...Stateam intr-un birou cu inca 6 persoane care vorbeau intruna, radeau, spuneau etc.iar eu stateam muta 8 ore pur si simplu fara sa scot un sunet, nu puteam vorbi cu nimeni pentru ca nu-mi venea nici o idee in cap, nici un gand.Mi-era groaznic de teama sa nu ma intrebe careva ceva pentru ca nu stiam ce sa-i raspund, nu-mi venea nimic in cap.Stateam mereu cu ochii in jos si evitam sa privesc pe cineva in ochi ca nu cumva sa ma intrebe ceva iar eu sa nu pot sa-i raspund pentru ca NU AM NIMIC IN CAP.A fost un cosmar.Ma temeam continuu sa nu ma cheme directorul si sa trebuiasca sa vorbesc prompt sau sa raspund la intrebari pentru ca nu stiam ce sa-i spun, nu-mi venea nimic in cap., nici un gand.Si nu din lipsa de pregatire ci din cauza faptului ca imi simt MINTEA GOALA.Am fost nevoita sa renunt de teama sa nu trezesc suspiciunea ca as suferi de vreo boala psihica.Deja incepusera sa roiasca intrebarile in jurul meu, de ce tac, de ce nu spun niciodata nimic, etc.Eu nu puteam rade ca ei, nu puteam vorbi nimic, nu ma simteam un om normal ci asa cum am mai spus, un om cu un grad de handicap.Nimic din comportamentul meu nu era firesc.
Inainte de boala vorbeam foarte mult, bine si cursiv, eram spontana, gandirea foarte analitica imi functiona in ritm alert nu-mi scapa nimic, acceptam cu usurinta orice provocare si invatam exttrem de repede ceva nou.Nu mai vorbesc de memorie, care functiona la cote maxime.Si nu exagerez cu nimic.
Acum sunt o epava.Gandirea nu-mi mai functioneaza, simt un gol psihic PERMANENT fac cu greu asociatii, analogii, legaturi, nu mai pot sa analizez nimic, imi este profund afectata gandirea abstracta, memoria este foatre slaba.In acest moment nu functionez nici macar cu a zecea parte din ceea ce eram candva, deci mult sub nivelul de inteligenta de care l-am avut si asta ma doare enorm de mult.Pentru mine, starea mea de acum este un handicap si sufar enorm din cauza asta.
Si da, ma simt inutila tocmai pentru ca imi pasa de ceea ce mi se intampla ma gandesc ca sunt inutila si o povara atat pentru mine cat si pentru cei din jur.Simt ca nu mai am ce oferi, ca mi-am pierdut sufletul, emotiile, ca m-am pierdut pe mine.
P.S.Sper sa-ti gasesti un medic care sa empatizeze cu tine si sa-ti inteleaga exact starile prin care treci.
Cu multa prietenie si sper sa mai vobim in curand,
Valeriu;
Uite ceva special pentru tine;
http://forum.romedic.ro/prod/Dieta_fara_cazeina_si_gluten_in_schizofrenie_si_autism_041236.html
Uite ceva special pentru tine;
http://forum.romedic.ro/prod/Dieta_fara_cazeina_si_gluten_in_schizofrenie_si_autism_041236.html
Buna tuturor!
@perseverenta:Din cate am citit ai suferit si tu de depresie, iar dupa aceea ai ramas cu golul mental.Asta am patit si eu, si tare ma tem ca de cateva zile am intrat iara in depresie:imi vine sa plang din orice si simt asa o frica(emotie) de imi tremura picioarele de parca as avea fluturi in stomac.Cu alte cuvinte, am inceput sa am din nou anxietate(fara un motiv anume) dar noroc ca mi-a mai ramas ceva stabilizator(Gabaran) cu care imi mai trece.Este extrem de greu sa faci diferenta intre depresie si simptomele negative deoarece se aseamana foarte mult.Dar daca ma gandesc bine, diagnosticul nu conteaza atat de mult, deoarece in psihiatrie se trateaza simptomele si nu diagnosticul.Asta inseamna ca doi oameni cu diagnostice diferite pot avea o schema de tratament identica.
Eu cred ca ar trebui sa consulti si alti medici sa mai auzi vreo parere, cum am facut si eu.Poate fi o depresie rezistenta la tratament.Si in depresie apar simptome de genul gol mental care alterneaza cu stari de tristete, probleme cu memoria si atentia.La mine de exemplu, a functionat doar Seroxatul si atunci am vazut ca da, se poate si mai bine, si cu speranta asta traiesc pana azi.Am sa te rog sa ai mare grija sa nu dezvolti vreo fobie sociala din cauza problemelor cu memoria si concentrarea, desi te cred ca te deranjeaza enorm.Eu aveam anxietate, frica cand ma duceam la cursuri.Ma duceam tremurand la facultate si de aceea am hotarat sa absentez de la cursurile interactive.Totul a culminat cu cateva atacuri de panica de am crezut ca mor si chiar vroiam sa chem ambuanta ca simteam o stare puternica de depersonalizare si derealizare.Noroc ca de atunci am invatat sa le gestionez. si nu am mai avut atacuri de panica, doar stari de anxietate.Am invatat mult, deoarece eu am terminat liceul la un profil uman, iar la facultate, fiind pe un profil real.Si de atunci au aparut probleme cu depresia, poate in urma solicitarii.
@perseverenta:Din cate am citit ai suferit si tu de depresie, iar dupa aceea ai ramas cu golul mental.Asta am patit si eu, si tare ma tem ca de cateva zile am intrat iara in depresie:imi vine sa plang din orice si simt asa o frica(emotie) de imi tremura picioarele de parca as avea fluturi in stomac.Cu alte cuvinte, am inceput sa am din nou anxietate(fara un motiv anume) dar noroc ca mi-a mai ramas ceva stabilizator(Gabaran) cu care imi mai trece.Este extrem de greu sa faci diferenta intre depresie si simptomele negative deoarece se aseamana foarte mult.Dar daca ma gandesc bine, diagnosticul nu conteaza atat de mult, deoarece in psihiatrie se trateaza simptomele si nu diagnosticul.Asta inseamna ca doi oameni cu diagnostice diferite pot avea o schema de tratament identica.
Eu cred ca ar trebui sa consulti si alti medici sa mai auzi vreo parere, cum am facut si eu.Poate fi o depresie rezistenta la tratament.Si in depresie apar simptome de genul gol mental care alterneaza cu stari de tristete, probleme cu memoria si atentia.La mine de exemplu, a functionat doar Seroxatul si atunci am vazut ca da, se poate si mai bine, si cu speranta asta traiesc pana azi.Am sa te rog sa ai mare grija sa nu dezvolti vreo fobie sociala din cauza problemelor cu memoria si concentrarea, desi te cred ca te deranjeaza enorm.Eu aveam anxietate, frica cand ma duceam la cursuri.Ma duceam tremurand la facultate si de aceea am hotarat sa absentez de la cursurile interactive.Totul a culminat cu cateva atacuri de panica de am crezut ca mor si chiar vroiam sa chem ambuanta ca simteam o stare puternica de depersonalizare si derealizare.Noroc ca de atunci am invatat sa le gestionez. si nu am mai avut atacuri de panica, doar stari de anxietate.Am invatat mult, deoarece eu am terminat liceul la un profil uman, iar la facultate, fiind pe un profil real.Si de atunci au aparut probleme cu depresia, poate in urma solicitarii.
O intrebare scurta; consumati mult gluten?, (cititi mai multe depre gluten si in ce produse se gasesc).
Frica asta enorma ce o aveti;e un trastorn psihic, si poate fi tratat si prin lipsa de gluten, Aveti problemi de infectii?de dinti, de gat, etc?
O noapte placuta.
Frica asta enorma ce o aveti;e un trastorn psihic, si poate fi tratat si prin lipsa de gluten, Aveti problemi de infectii?de dinti, de gat, etc?
O noapte placuta.
@perseverenta:Si de atunci tot iau tratamente cat China, fara vreun rezultat.Si eu imi fac griji pentru viitor, in special acuma cand incepe iar anxietatea, si ma tem ca apoi vine depresie, la mine asa se intampla.Urmeaza sa plec departe sa lucrez si sa mai fac un master, tot in domeniul maganentului.Imi fac griji pentru ca mi-e frica ca colegii ma vor lua peste picior, asa cum s-a intamplat la facultate, eu fiind poreclita extraterestra deoarece nu socializam, desi nu i-am facut niciodata rau vreunui coleg.Te rog sa nu ma intelegi gresit, as vrea sa lucrez deoarece am si eu o varsta si nici un an lucrat.As dori sa pot fi eu, cea de inainte:energica, cu pofta de viata, sa pot socializa si sa pun suflet in ceea ce fac.
Sper ca nu te-am plictisit, va doresc multa sanatate tuturor !
Sper ca nu te-am plictisit, va doresc multa sanatate tuturor !
Emma;
Tu suferi atat de mult, si fara sa fii recompensata.Te inteleg atat de bine, incat ma pun in locul tau;Zypresa nu e bun si nu stiu ce mai iei, cu solianul te vedeam ca esti mai ok.
Daca vrei putem vorbi particular.
Tu suferi atat de mult, si fara sa fii recompensata.Te inteleg atat de bine, incat ma pun in locul tau;Zypresa nu e bun si nu stiu ce mai iei, cu solianul te vedeam ca esti mai ok.
Daca vrei putem vorbi particular.
Bunna tuturor,
Buna Emma,
Nu, nu m-ai plictisit catusi de putin.Da, am avut si eu mai intai depresie.Ani grei si multi de depresie cu anxietate severa.M-am tratat in toti acesti ani cu antidepresive dupa care am stagnat o perioada.Pe acest fond, adica fara medicamente am avut un eveniment nefericit care m-a aruncat intr-o depresie severa.Nu mai mancam-ajunsesem la 1, 68cm sa am 44 kg si plangeam toata ziua, de dimineata si pana seara, nu mai comunicam cu nimeni, eram doar eu si durerea mea. Toata astea pana intr-o zi cand m-am trezit ca nu mai pot plange, ca nu mai am emotii si ca nu mai vorbesc.Pur si simplu mi se blocau cuvintele cand incercam sa spun ceva.Ma opream in mijlocul propozitiei si nu mai stiam sa continui ce voiam sa zic.Ramaneam fixata ore in sir cu ochii intr-un punct, abia clipeam priveam pur si simplu in gol intr-o pozitie rigida si incomoda, catatonica, fara sa-mi pese de nimic din ce e in jurul meu.Daca eram intrebata ceva nu aveam decat doua cuvinte- nu stiu si nu pot.Efectiv nu mai stiam sa vorbesc.Si de aici pana la psihoza a fost un pas.Nu mai gandeam deloc.Nu mai vorbeam catusi de putin.Nu mai aveam nici un fel de emotii.Pur si simplu eram inerta.Am inceput tratamentul cu Rispolept si l-am continuat cu zyprexa, pe care o iau si acum.In prezent dupa cum stii foarte bine ma vait de absenta gandurilor si a emotiilor si incapacitatea de a comunica.
In ceea ce te priveste, un lucru sigur trebuie sa te incurajeze-faptul ca tu ai emotii, poti plange, iti este teama etc, nu esti goala pe interior..E cumplit vidul asta...sa nu simti efectiv nimic.
Ceea ce ai tu este, cred, o depresie, severa da, dar o totusi depresie, nimic mai grav.Paleta de entidepresive e atat de vasta si variata incat este imposibil sa nu gasesti unul care sa-ti mearga.Eu, ti-am spus, am luat mult timp efectin.Se administreaza in cazul depresiei anxioase, al anxietatii generalizate dar si al fobiilor, de orice natura.Este destul de puternic si fff eficient.Eu am gresit ca l-am intrerupt cand nu trebuia, de aceea am ajuns cum sunt azi.
Nu inteleg totusi cum ti-au revenit emotiile..Ce ai facut.Pentru ca imi spuneai la un moment dat ca nu mai poti plange sau rade, ca nu mai simti nimic.Totusi acum esti deprimata profund si plangi destul de usor, din ce am inteles.Cum ai ajuns in stadiul acesta.Pentru ca, din punctul meu de vedere acesta este un progres, in sensul ca ai scapat de aplatizarea afectiva.In privinta studiilor si a serviciului, nu-ti face griji..Toate vor veni de la sine, te vei vindeca complet, iti garantez.Depresiile de pana in 30 de ani remit mult mai usor decat cele facute dupa aceasta varsta.Si inteleg ca inca mai esti pe la 20 si ceva de ani..Nu conteaza ca este veche.Nu ai avut tratamentul potrivit, nu a actionat pe receptorii potriviti sau pur si simplu, la fel ca si in cazul meu, din cauza faptului ca am luat vreme indelungata acest tip de medicamente organismul a devenit rezistent la tratament, adica nu mai raspunde la dozele uzuale.Cere mai mult, sau eventual ceva mai puternic.Totul e sa nu disperi pentru ca iti potentezi starea axios-depresiva.Incearca sa iei lucrurile pe rand si trateaza-le singular.
In ceea ce ma priveste, ieri am fost la medic.Cu aceleasi probleme-nu simt, nu gandesc, nu vorbesc.Mi-a marit doza de solian la 600mg.Totusi nu inclin sa iau o doza atat de mare si mai ales nu as vrea sa renunt de tot la zyprexa, mai ales pentru faptul ca datorita ei pot dormi.Asta inseamna sa raman pe 10 mg de zyprexa si sa iau in completare 400 mg de solian.Nu stiu cum va fi in continuare, cert este ca in prezent nu simt nici o ameliorare de la tratamentul asta.Tot tacuta sunt, vorbesc extrem de putin, incomparabil fata de cat vorbeam inainte.P e mine faptul ca nu vorbesc, lipsa emotiilor si problemele cu memoria ma consuma cel mai tare.Ma gandesc ca nu voi mai fi capabila niciodata sa functionez normal, sa-mi iau un serviciu, sa fiu intr-un colectiv si sa vorbesc si eu normal.Starea mea o percep ca pe un handicap-in repetate randuri mi-a fost teama sa nu am alzheimer sau altceva de genul asta, pentru ca mintea nu imi mai functioneaza la parametrii ei normali.
Cam atat despre mine..Astept cu interes mesajul tau cat de curand poti,
Cu prietenie,
Buna Emma,
Nu, nu m-ai plictisit catusi de putin.Da, am avut si eu mai intai depresie.Ani grei si multi de depresie cu anxietate severa.M-am tratat in toti acesti ani cu antidepresive dupa care am stagnat o perioada.Pe acest fond, adica fara medicamente am avut un eveniment nefericit care m-a aruncat intr-o depresie severa.Nu mai mancam-ajunsesem la 1, 68cm sa am 44 kg si plangeam toata ziua, de dimineata si pana seara, nu mai comunicam cu nimeni, eram doar eu si durerea mea. Toata astea pana intr-o zi cand m-am trezit ca nu mai pot plange, ca nu mai am emotii si ca nu mai vorbesc.Pur si simplu mi se blocau cuvintele cand incercam sa spun ceva.Ma opream in mijlocul propozitiei si nu mai stiam sa continui ce voiam sa zic.Ramaneam fixata ore in sir cu ochii intr-un punct, abia clipeam priveam pur si simplu in gol intr-o pozitie rigida si incomoda, catatonica, fara sa-mi pese de nimic din ce e in jurul meu.Daca eram intrebata ceva nu aveam decat doua cuvinte- nu stiu si nu pot.Efectiv nu mai stiam sa vorbesc.Si de aici pana la psihoza a fost un pas.Nu mai gandeam deloc.Nu mai vorbeam catusi de putin.Nu mai aveam nici un fel de emotii.Pur si simplu eram inerta.Am inceput tratamentul cu Rispolept si l-am continuat cu zyprexa, pe care o iau si acum.In prezent dupa cum stii foarte bine ma vait de absenta gandurilor si a emotiilor si incapacitatea de a comunica.
In ceea ce te priveste, un lucru sigur trebuie sa te incurajeze-faptul ca tu ai emotii, poti plange, iti este teama etc, nu esti goala pe interior..E cumplit vidul asta...sa nu simti efectiv nimic.
Ceea ce ai tu este, cred, o depresie, severa da, dar o totusi depresie, nimic mai grav.Paleta de entidepresive e atat de vasta si variata incat este imposibil sa nu gasesti unul care sa-ti mearga.Eu, ti-am spus, am luat mult timp efectin.Se administreaza in cazul depresiei anxioase, al anxietatii generalizate dar si al fobiilor, de orice natura.Este destul de puternic si fff eficient.Eu am gresit ca l-am intrerupt cand nu trebuia, de aceea am ajuns cum sunt azi.
Nu inteleg totusi cum ti-au revenit emotiile..Ce ai facut.Pentru ca imi spuneai la un moment dat ca nu mai poti plange sau rade, ca nu mai simti nimic.Totusi acum esti deprimata profund si plangi destul de usor, din ce am inteles.Cum ai ajuns in stadiul acesta.Pentru ca, din punctul meu de vedere acesta este un progres, in sensul ca ai scapat de aplatizarea afectiva.In privinta studiilor si a serviciului, nu-ti face griji..Toate vor veni de la sine, te vei vindeca complet, iti garantez.Depresiile de pana in 30 de ani remit mult mai usor decat cele facute dupa aceasta varsta.Si inteleg ca inca mai esti pe la 20 si ceva de ani..Nu conteaza ca este veche.Nu ai avut tratamentul potrivit, nu a actionat pe receptorii potriviti sau pur si simplu, la fel ca si in cazul meu, din cauza faptului ca am luat vreme indelungata acest tip de medicamente organismul a devenit rezistent la tratament, adica nu mai raspunde la dozele uzuale.Cere mai mult, sau eventual ceva mai puternic.Totul e sa nu disperi pentru ca iti potentezi starea axios-depresiva.Incearca sa iei lucrurile pe rand si trateaza-le singular.
In ceea ce ma priveste, ieri am fost la medic.Cu aceleasi probleme-nu simt, nu gandesc, nu vorbesc.Mi-a marit doza de solian la 600mg.Totusi nu inclin sa iau o doza atat de mare si mai ales nu as vrea sa renunt de tot la zyprexa, mai ales pentru faptul ca datorita ei pot dormi.Asta inseamna sa raman pe 10 mg de zyprexa si sa iau in completare 400 mg de solian.Nu stiu cum va fi in continuare, cert este ca in prezent nu simt nici o ameliorare de la tratamentul asta.Tot tacuta sunt, vorbesc extrem de putin, incomparabil fata de cat vorbeam inainte.P e mine faptul ca nu vorbesc, lipsa emotiilor si problemele cu memoria ma consuma cel mai tare.Ma gandesc ca nu voi mai fi capabila niciodata sa functionez normal, sa-mi iau un serviciu, sa fiu intr-un colectiv si sa vorbesc si eu normal.Starea mea o percep ca pe un handicap-in repetate randuri mi-a fost teama sa nu am alzheimer sau altceva de genul asta, pentru ca mintea nu imi mai functioneaza la parametrii ei normali.
Cam atat despre mine..Astept cu interes mesajul tau cat de curand poti,
Cu prietenie,
Perseverenta;
Suferinta pe care o ai, e o simpla anxietate cu depresie.Tu trebuie sa fii cat mai constiente de suferinta care o ai, si sa ne descriii exact cum e, amanunt cu amanunt.Stii care e problema, medicatia care o iei nu te lasa sa gandesti, nu te lasa sa te eliberezi de gandurile nereusite, si formate pe parcursul vietii, vin de la multe probleme care le ai avut in viata, in familie, dragoste.Te rog, daca vrei sa incerci sa renunti la gluten, orice fel de gluten, ca e din grau, cartof, etc.
Suferinta pe care o ai, e o simpla anxietate cu depresie.Tu trebuie sa fii cat mai constiente de suferinta care o ai, si sa ne descriii exact cum e, amanunt cu amanunt.Stii care e problema, medicatia care o iei nu te lasa sa gandesti, nu te lasa sa te eliberezi de gandurile nereusite, si formate pe parcursul vietii, vin de la multe probleme care le ai avut in viata, in familie, dragoste.Te rog, daca vrei sa incerci sa renunti la gluten, orice fel de gluten, ca e din grau, cartof, etc.
Buna tuturor !
@perseverenta : Incep prin a spune ca eu nu sunt medic, dar eu cred ca ceea ce simti tu este tot o depresie dar nu atat de grava cum a fost in trecut.Si depresia poate avea ca simptom golul mental si lipsa ideilor.Cat despre mine, emotiile nu au revenit 100%, au revenit doar emotiile negative, nu si cele pozitive, deci tot am ramas in apatie si anhedonie.Effectin am luat si eu dar fara vreun rezultat(in combinatie cu Abilify).M-ai intrebat cum am dat din nou in starea asta de tristete, simplu:mi-am bagat in cap ca in viitor nu voi reusi sa fac fata, atata tot m-am gandit la asta incat am ajuns sa am si cosmaruri pe tema asta.Si nu spun asta deoarece as fi pesimista, ci pentru ca am mai patit-o si nu vad de ce nu as pati la fel si data viitoare.Mie totdeauna mi-a placut sa ma gandesc bine inainte de a face un pas mare in fata, punand in aplicare planul A, iar daca nu merge sa am planul B de rezerva.In situatia de fata nu am nici un plan B, si asta ma inspaimanta.Nu vreau sa ma intelegi gresit, eu chiar vreau sa face ceva cu viata mea, logic vorbind, dar sufleteste nu simt acel avant, acea motivatie.Plus ca nu voi putea avea orice fel de loc de munca, as prefera ceva fizic in ideea sa nu am de-a face cu banii si calcule deoarece simple calcule nu mai pot face din cap.Nici munca fizica nu ar fi stralucita, nu as da randament deoarece ma simt tot timpul fara vlaga, obosesc foarte repede.Oricum, eu voi face tot ce imi sta in putinta sa reusesc, desi pe termen lung nu vad cum as face fata. Dar cel mai mult imi este frica de viitorii colegi de facultate care putin probabil sa ma accepte in grupul lor din cauza timiditatii mele si a faptului de a fi roman.Si sa nu uitam ca in Occident cursurile iau o forma interactiva iar eu inca sufar sever din cauza tracului, fricii de a atrage atentia.Toate astea puse cap la cap nu contureaza un viitor roz, iar asta e constatarea mea obiectiva, realista, si nu pesimista.Parintii mei ma vor intelege, dar doar intr-o oarecare masura.Spun asta deoarece ei ma vor finanta si asta inseamna din partea lor un efort mare, si automat de aici rezulta si asteptarile lor.Imi este frica de aceste posibile viitoare esecuri deoarece fara scoala si fara muca nu se poate trai.Astfel voi ajunge sa ma intrebe parintii:'-Tu defapt ce vrei sa faci cu viata ta ca de nimic nu esti in stare?'Si crudul adevar va durea..
@perseverenta : Incep prin a spune ca eu nu sunt medic, dar eu cred ca ceea ce simti tu este tot o depresie dar nu atat de grava cum a fost in trecut.Si depresia poate avea ca simptom golul mental si lipsa ideilor.Cat despre mine, emotiile nu au revenit 100%, au revenit doar emotiile negative, nu si cele pozitive, deci tot am ramas in apatie si anhedonie.Effectin am luat si eu dar fara vreun rezultat(in combinatie cu Abilify).M-ai intrebat cum am dat din nou in starea asta de tristete, simplu:mi-am bagat in cap ca in viitor nu voi reusi sa fac fata, atata tot m-am gandit la asta incat am ajuns sa am si cosmaruri pe tema asta.Si nu spun asta deoarece as fi pesimista, ci pentru ca am mai patit-o si nu vad de ce nu as pati la fel si data viitoare.Mie totdeauna mi-a placut sa ma gandesc bine inainte de a face un pas mare in fata, punand in aplicare planul A, iar daca nu merge sa am planul B de rezerva.In situatia de fata nu am nici un plan B, si asta ma inspaimanta.Nu vreau sa ma intelegi gresit, eu chiar vreau sa face ceva cu viata mea, logic vorbind, dar sufleteste nu simt acel avant, acea motivatie.Plus ca nu voi putea avea orice fel de loc de munca, as prefera ceva fizic in ideea sa nu am de-a face cu banii si calcule deoarece simple calcule nu mai pot face din cap.Nici munca fizica nu ar fi stralucita, nu as da randament deoarece ma simt tot timpul fara vlaga, obosesc foarte repede.Oricum, eu voi face tot ce imi sta in putinta sa reusesc, desi pe termen lung nu vad cum as face fata. Dar cel mai mult imi este frica de viitorii colegi de facultate care putin probabil sa ma accepte in grupul lor din cauza timiditatii mele si a faptului de a fi roman.Si sa nu uitam ca in Occident cursurile iau o forma interactiva iar eu inca sufar sever din cauza tracului, fricii de a atrage atentia.Toate astea puse cap la cap nu contureaza un viitor roz, iar asta e constatarea mea obiectiva, realista, si nu pesimista.Parintii mei ma vor intelege, dar doar intr-o oarecare masura.Spun asta deoarece ei ma vor finanta si asta inseamna din partea lor un efort mare, si automat de aici rezulta si asteptarile lor.Imi este frica de aceste posibile viitoare esecuri deoarece fara scoala si fara muca nu se poate trai.Astfel voi ajunge sa ma intrebe parintii:'-Tu defapt ce vrei sa faci cu viata ta ca de nimic nu esti in stare?'Si crudul adevar va durea..
Buna tuturor,
Buna Emma,
Mie mi se pare cumplit sa nu poti plange..Sa nu simti nici un fel de emotie cand cel drag de langa tine plange si se chinuie, aspteptand o reactie din partea ta.Si tu nu poti sa te manifesti in nici un fel, nici macar aratand tristete fata de emotiile sale.
De aceea am spus ca ai facut un progres, ca simti ceva, fie si negativ, ca poti plange din nou.In cazul meu, simptomele sunt multe din schizofrenie.Din cea simpla, fara simptome pozitive.Da, ceea ce am avut in trecut, cu mutenie, blocaje, stop verbal, ca nu mai stiam sa vorbesc, ca nu mai aveam nici o traire-ca si acum-, ca ramaneam cu privirea blocata cu orele si nu scoteam un sunet, pur si simplu zaceam, +toate astea tin de schizofrenie.Sunt simptomele negative ale acestei boli.
Vezi tu, eu nu pot sa simt nici teama nici anxietate nici tristete.Eu nu simt nimic decat un vid emotional, asa cum simt si golul mental.Nu stiu ce medicament ar putea sa-mi aduca inapoi gandurile, sa pot sa gandesc si sa vorbesc.Eu nici la un telefon nu pot vorbi, las interlocutorul sa vorbeasca chiar si o ora sau mai mult, fara sa spun nimic, pentru ca nu imi vine nimic in cap.Doctorita mi-a spus ca boala de care sufar presupune o reducere a tutror capacitatilor mentale, gandire, memorie, limbaj, tot.De aceea nu pot vorbi si asa se explica lipsa gandurilor.
In ceea ce te priveste, cred ca-ti faci prea multe griji, gandesti prea mult asupra viitorului si asta iti potenteaza starea de anxietate.Lasa lucrurile sa vina de la sine.Preocupa-te in primul rand de starea ta si lasa ca viitorul sa-si urmeze cursul firesc.Vei reusi, cu siguranta.Ai suficienta vointa pentru asta.Stii ce vrei si-ti vei canaliza toate fortele pentru a-ti atinge scopul.Nu mai face analogia cu trecutul, cu ce ti s-a intamplat in facultate.Asta a fost in trecut, ai invatat din acele presupuse greseli.Acum vei fi mai comunicativa vei socializa mai mult si-ti vei invinge teama.Stii cum se spune, singura cale pentru a-ti infrange frica este sa o infrunti.Doar asa o vei depasi.Deci trebuie sa mergi mai departe, orice ar fi.Parintii tai stiu cu siguranta ce eforturi depui pentru a fi un om normal, cu ce trebuie sa te lupti, si te vor intelege.Trebuie doar sa nu ceri prea mult si prea repede de la tine.Ai rabdare si ia totul treptat.
Eu sunt exact in aceeasi situatie ca atunci cand am fost la medic.Iau de 2 luni Solian si degeaba.Nici un fel de ameliorare, nimic.Poate doza este prea mica, poate ar trebui sa iau 600mg asa cum mi.a dat acum.Nu mai stiu ce sa fac.Ma gandesc ca pana acum ar fi trebuit sa se vada ceva rezultare, cat de mici.Eu sunt tot cu capul gol, tot tacuta toata ziua, tot fara emotii, fara idei, fara ganduri.Nu pot vorbi cu nimeni pentru ca, asa cum am mai spus, nu-mi vine nimic in cap.Stau toata ziua muta si ma ascund de lume, exact cum faceam si la servici, de teama sa nu fiu intrebata ceva si sa nu stiu ce sa raspund.este groaznic.Nu mai suport starea asta si nu stiu incotro s-o apuc
.Sa iau 600mn Solian...nu stiu.Oare o doza mai mare si-ar spune cuvantul, ar putea duce la o ameliorare...Acum iau 400mg si totusi mi se pare prea putin.Ca sa iau 600 ar trebui sa renunt la zyprexa.Nu stiu.Astept un sfat, o parere..
Sper sa vorbim curand
Cu prietenie,
Buna Emma,
Mie mi se pare cumplit sa nu poti plange..Sa nu simti nici un fel de emotie cand cel drag de langa tine plange si se chinuie, aspteptand o reactie din partea ta.Si tu nu poti sa te manifesti in nici un fel, nici macar aratand tristete fata de emotiile sale.
De aceea am spus ca ai facut un progres, ca simti ceva, fie si negativ, ca poti plange din nou.In cazul meu, simptomele sunt multe din schizofrenie.Din cea simpla, fara simptome pozitive.Da, ceea ce am avut in trecut, cu mutenie, blocaje, stop verbal, ca nu mai stiam sa vorbesc, ca nu mai aveam nici o traire-ca si acum-, ca ramaneam cu privirea blocata cu orele si nu scoteam un sunet, pur si simplu zaceam, +toate astea tin de schizofrenie.Sunt simptomele negative ale acestei boli.
Vezi tu, eu nu pot sa simt nici teama nici anxietate nici tristete.Eu nu simt nimic decat un vid emotional, asa cum simt si golul mental.Nu stiu ce medicament ar putea sa-mi aduca inapoi gandurile, sa pot sa gandesc si sa vorbesc.Eu nici la un telefon nu pot vorbi, las interlocutorul sa vorbeasca chiar si o ora sau mai mult, fara sa spun nimic, pentru ca nu imi vine nimic in cap.Doctorita mi-a spus ca boala de care sufar presupune o reducere a tutror capacitatilor mentale, gandire, memorie, limbaj, tot.De aceea nu pot vorbi si asa se explica lipsa gandurilor.
In ceea ce te priveste, cred ca-ti faci prea multe griji, gandesti prea mult asupra viitorului si asta iti potenteaza starea de anxietate.Lasa lucrurile sa vina de la sine.Preocupa-te in primul rand de starea ta si lasa ca viitorul sa-si urmeze cursul firesc.Vei reusi, cu siguranta.Ai suficienta vointa pentru asta.Stii ce vrei si-ti vei canaliza toate fortele pentru a-ti atinge scopul.Nu mai face analogia cu trecutul, cu ce ti s-a intamplat in facultate.Asta a fost in trecut, ai invatat din acele presupuse greseli.Acum vei fi mai comunicativa vei socializa mai mult si-ti vei invinge teama.Stii cum se spune, singura cale pentru a-ti infrange frica este sa o infrunti.Doar asa o vei depasi.Deci trebuie sa mergi mai departe, orice ar fi.Parintii tai stiu cu siguranta ce eforturi depui pentru a fi un om normal, cu ce trebuie sa te lupti, si te vor intelege.Trebuie doar sa nu ceri prea mult si prea repede de la tine.Ai rabdare si ia totul treptat.
Eu sunt exact in aceeasi situatie ca atunci cand am fost la medic.Iau de 2 luni Solian si degeaba.Nici un fel de ameliorare, nimic.Poate doza este prea mica, poate ar trebui sa iau 600mg asa cum mi.a dat acum.Nu mai stiu ce sa fac.Ma gandesc ca pana acum ar fi trebuit sa se vada ceva rezultare, cat de mici.Eu sunt tot cu capul gol, tot tacuta toata ziua, tot fara emotii, fara idei, fara ganduri.Nu pot vorbi cu nimeni pentru ca, asa cum am mai spus, nu-mi vine nimic in cap.Stau toata ziua muta si ma ascund de lume, exact cum faceam si la servici, de teama sa nu fiu intrebata ceva si sa nu stiu ce sa raspund.este groaznic.Nu mai suport starea asta si nu stiu incotro s-o apuc
.Sa iau 600mn Solian...nu stiu.Oare o doza mai mare si-ar spune cuvantul, ar putea duce la o ameliorare...Acum iau 400mg si totusi mi se pare prea putin.Ca sa iau 600 ar trebui sa renunt la zyprexa.Nu stiu.Astept un sfat, o parere..
Sper sa vorbim curand
Cu prietenie,
Buna tuturor:
@ perseverenta: In primul rand as dori sa iti multumesc pentru incurajari si cuvintele frumoase pe care mi le- ai adresat.Cat despre mine, starile de tristete alterneaza cu starile de gol mental. Am inceput sa mananc mai sanatos si sa fac in continuare sport(jogging), deoarece de cand cu medicamentele astea, am pus pe mine foarte mult.In ceea te te priveste pe tine, parerea mea este ca ar trebui sa urmezi tratamenul exact cum iti spune medicul cu dozele stabilite sw el.Am uitat sa te intreb, cu analizele cum stai, calciu si tiroida sunt ok?
Astept raspuns de la tine, dar pana atunci iti urez multa sanatate si ai mare grija de tine!
@ perseverenta: In primul rand as dori sa iti multumesc pentru incurajari si cuvintele frumoase pe care mi le- ai adresat.Cat despre mine, starile de tristete alterneaza cu starile de gol mental. Am inceput sa mananc mai sanatos si sa fac in continuare sport(jogging), deoarece de cand cu medicamentele astea, am pus pe mine foarte mult.In ceea te te priveste pe tine, parerea mea este ca ar trebui sa urmezi tratamenul exact cum iti spune medicul cu dozele stabilite sw el.Am uitat sa te intreb, cu analizele cum stai, calciu si tiroida sunt ok?
Astept raspuns de la tine, dar pana atunci iti urez multa sanatate si ai mare grija de tine!
Am inceput sa mananc mai sanatos; foarte bine gandit, cel mai important este cu ce te hranesti si medicamentele psihiatrice.
Dac vreti sa stiti mai multe despre substanta care se cheama gluten, cautati in limba engleza sau spaniola;o sa gasiti multe chestii interesante, despre glutenul din grau(care ajecteaza creierul ;semnalizand multa frica).
Voi fetele;cum rezistati atata cantitate de antipsihotic?Nu va inteleg, sper ca nu faceti glume, vad ca scrieiti bine cu atata cantitate mare de medicatie.
Emma ;sa ai grija cu hrana, ce consumi, toate au un mic efect cerebral, efectele se simt prin frica, curaj, asta in mod deosebit boli psihice.
Dac vreti sa stiti mai multe despre substanta care se cheama gluten, cautati in limba engleza sau spaniola;o sa gasiti multe chestii interesante, despre glutenul din grau(care ajecteaza creierul ;semnalizand multa frica).
Voi fetele;cum rezistati atata cantitate de antipsihotic?Nu va inteleg, sper ca nu faceti glume, vad ca scrieiti bine cu atata cantitate mare de medicatie.
Emma ;sa ai grija cu hrana, ce consumi, toate au un mic efect cerebral, efectele se simt prin frica, curaj, asta in mod deosebit boli psihice.
Domnule Florin MureÅŸan~!!!!
Am urmărit postările tale din acest topic, iar unele mi se par de-a dreptul jenante. Esti cumva medic psihiatru sau măcar student la medicina, masterand ori doctorand in acest domeniu~????
Fara supărare, dar am cel puţin doua sfaturi pentru tine: lasă medicii specialişti sa se pronunţe in aceste cazuri şi învaţă sa te exprimi şi sa scrii corect in limba romana. Multe din postările tale nu au nici-o noima..
Am urmărit postările tale din acest topic, iar unele mi se par de-a dreptul jenante. Esti cumva medic psihiatru sau măcar student la medicina, masterand ori doctorand in acest domeniu~????
Fara supărare, dar am cel puţin doua sfaturi pentru tine: lasă medicii specialişti sa se pronunţe in aceste cazuri şi învaţă sa te exprimi şi sa scrii corect in limba romana. Multe din postările tale nu au nici-o noima..
Buna tuturor,
Buna Emma,
Analizele nu mi le-am facut in ultimul timp dar nu cred ca am probleme, adica nu ma simt rau.
In privinta tratamentelor in schimb nu stiu ce sa mai spun.Maine ma duc la cel de-al doilea medic, nu stiu ce-i voi spune.Cert este ca nu ma simt bine catusi de putin.Parca as fi un zombie, fara trairi, fara sa pot plange daca o vad pe mama mea plangand.E cumplit sa nu poti face dovada sentimentelor tale celei mai dragi fiinte..Stau si ma intreb oare cum se simte mama mea care-mi plange de grija tot timpul cand ma vede apatica si incapabila de a avea vreo reactie emotionala la starile ei.Desi o iubesc enorm, mai mult decat pe mine insami, crede-ma...
Tu acum iei tot 5mg de zyprexa sau mai mult..Ma gandesc ca nu cumva olanzapina pe care o iau, 10mg, sa-mi potenteze starea asta teribila de aplatizare afectiva, de lipsa totala a emotiilor.Pentru ca Solianul ar trebui sa lucreze mai mult pe partea emotionala, deci aplatizarea nu poate veni de la el.Oricum asa ma simteam si inainte de a incepe cu Solianul.
Nu mai stiu incotro sa o apuc.Gandurile nu-mi revin, golul mental este ingrozitor.Am indepartat pe toata lumea din jurul meu, prietenii pe care-i aveam, rude, pentru ca eu pur si simplu nu sunt in stare sa vorbesc, Nu pot comunica pentru ca mi-au saracit foarte mult ideile, nu am nimic in cap, nici un fel de gand.Daca ma suna o prietena, o las sa vorbeasca singura o ora si dupa aceea inchid, fara ca eu sa fi scos vreun cuvant.Doar da, nu si nu stiu.Atat sunt eu in stare sa vorbesc.Din cauza asta, de rusine evit sa mai sun pe cineva.Nici cu rudele nu pot vorbi pentru ca ma stiau altfel inainte si acum, de cand nu vorbesc le pare ceva ciudat si am obosit sa ma scuz pentru a pastra aparentele.
In sfarsit, cert este ca tratamentul pe care il iau nu ma ajuta cu nimic.Edrept, am reusit sa plang o singura data de cand am luat Solianul si de aceea am tot sperat ca poate acest medicament imi va face bine cel putin pe emotii.De atunci, de cand am plans a trecut o luna si ceva, au mai fost si alte situatii in care am incercat si mi-as fi dorit sa pot plange-cand plangea mama mea- dar nu am avut nici o reactie in afara de apatie.Cam asta este cu mine.Sunt complet dezamagita si nu stiu ce drum ma asteapta in fata.Ma gandesc bineinteles la un serviciu dar in halul in care sunt acum ma ingrozeste doar gandul ca ar trebui sa fiu intr-un colectiv.Memoria e la pamant, gandirea la fel.Cum sa am un servici cand eu nu pot lega discutii simple nici cu cei apropiati, , , , , , , , , , Pur si simplu nu-mi trece nici o idee prin cap, nici un gand.Stau muta toata ziua pentru ca nu-mi vine nimic in cap sa vorbesc..Si atunci cum mai pot functiona eu normal intr-o colectivitate..
Ma doare faptul ca mi-am pierdut multe amintiri, iar memoria nu-mi functioneaza nici dupa o zi pe alta.Mai mult de atat nu am ce astepta sa retin.
In sfarsit, cam atat despre mine deocamdata.Sa-mi spui tu cum mai esti.Astept cu interes vesti din partea ta.
Cu prietenie,
Buna Emma,
Analizele nu mi le-am facut in ultimul timp dar nu cred ca am probleme, adica nu ma simt rau.
In privinta tratamentelor in schimb nu stiu ce sa mai spun.Maine ma duc la cel de-al doilea medic, nu stiu ce-i voi spune.Cert este ca nu ma simt bine catusi de putin.Parca as fi un zombie, fara trairi, fara sa pot plange daca o vad pe mama mea plangand.E cumplit sa nu poti face dovada sentimentelor tale celei mai dragi fiinte..Stau si ma intreb oare cum se simte mama mea care-mi plange de grija tot timpul cand ma vede apatica si incapabila de a avea vreo reactie emotionala la starile ei.Desi o iubesc enorm, mai mult decat pe mine insami, crede-ma...
Tu acum iei tot 5mg de zyprexa sau mai mult..Ma gandesc ca nu cumva olanzapina pe care o iau, 10mg, sa-mi potenteze starea asta teribila de aplatizare afectiva, de lipsa totala a emotiilor.Pentru ca Solianul ar trebui sa lucreze mai mult pe partea emotionala, deci aplatizarea nu poate veni de la el.Oricum asa ma simteam si inainte de a incepe cu Solianul.
Nu mai stiu incotro sa o apuc.Gandurile nu-mi revin, golul mental este ingrozitor.Am indepartat pe toata lumea din jurul meu, prietenii pe care-i aveam, rude, pentru ca eu pur si simplu nu sunt in stare sa vorbesc, Nu pot comunica pentru ca mi-au saracit foarte mult ideile, nu am nimic in cap, nici un fel de gand.Daca ma suna o prietena, o las sa vorbeasca singura o ora si dupa aceea inchid, fara ca eu sa fi scos vreun cuvant.Doar da, nu si nu stiu.Atat sunt eu in stare sa vorbesc.Din cauza asta, de rusine evit sa mai sun pe cineva.Nici cu rudele nu pot vorbi pentru ca ma stiau altfel inainte si acum, de cand nu vorbesc le pare ceva ciudat si am obosit sa ma scuz pentru a pastra aparentele.
In sfarsit, cert este ca tratamentul pe care il iau nu ma ajuta cu nimic.Edrept, am reusit sa plang o singura data de cand am luat Solianul si de aceea am tot sperat ca poate acest medicament imi va face bine cel putin pe emotii.De atunci, de cand am plans a trecut o luna si ceva, au mai fost si alte situatii in care am incercat si mi-as fi dorit sa pot plange-cand plangea mama mea- dar nu am avut nici o reactie in afara de apatie.Cam asta este cu mine.Sunt complet dezamagita si nu stiu ce drum ma asteapta in fata.Ma gandesc bineinteles la un serviciu dar in halul in care sunt acum ma ingrozeste doar gandul ca ar trebui sa fiu intr-un colectiv.Memoria e la pamant, gandirea la fel.Cum sa am un servici cand eu nu pot lega discutii simple nici cu cei apropiati, , , , , , , , , , Pur si simplu nu-mi trece nici o idee prin cap, nici un gand.Stau muta toata ziua pentru ca nu-mi vine nimic in cap sa vorbesc..Si atunci cum mai pot functiona eu normal intr-o colectivitate..
Ma doare faptul ca mi-am pierdut multe amintiri, iar memoria nu-mi functioneaza nici dupa o zi pe alta.Mai mult de atat nu am ce astepta sa retin.
In sfarsit, cam atat despre mine deocamdata.Sa-mi spui tu cum mai esti.Astept cu interes vesti din partea ta.
Cu prietenie,
Readyfile;se pare dea dreptul jenante.
Nu sunt nici un medic psihiatru si nu am nici un studiu in acest domeniu.Eu am ales acest topic, imi cade in tema mea, viata de zi cu zi, si sunt doar un curios privind medicatiile psihiatrice, si inca ceva sunt un producator de masti de fata;cum ar fi argila, etc, si mai nou fac masti de fata din antipsihotice(si stiu cum imi cade fata), imagineasati sa administrezi astfel de substante.
Parca as fi un zombie, fara trairi, fara sa pot plange daca o vad pe mama mea plangand.
Vezi ce zice dansa?
Daca antipsihoticele aplicate pe piele mai sensibila sub forma de crema (piele absoarbe si elimina, are seva de absortie si seva de eliminare), se simte un efect foarte tare.Dar administrate in organism, uite ce zice doamna;Parca as fi un zombie, fara trairi, fara sa pot plange daca o vad pe mama mea plangand. E constiente de efectul medicatiei, doamna aceasta administreaza pe degeaba atata cantitate, sa sufere asa din senin.Chiar cu medicatie, ar putea fi invers, sa fie ceea mai fericita doamna(e vorba de ceva cu medicatia).
Nu sunt nici un medic psihiatru si nu am nici un studiu in acest domeniu.Eu am ales acest topic, imi cade in tema mea, viata de zi cu zi, si sunt doar un curios privind medicatiile psihiatrice, si inca ceva sunt un producator de masti de fata;cum ar fi argila, etc, si mai nou fac masti de fata din antipsihotice(si stiu cum imi cade fata), imagineasati sa administrezi astfel de substante.
Parca as fi un zombie, fara trairi, fara sa pot plange daca o vad pe mama mea plangand.
Vezi ce zice dansa?
Daca antipsihoticele aplicate pe piele mai sensibila sub forma de crema (piele absoarbe si elimina, are seva de absortie si seva de eliminare), se simte un efect foarte tare.Dar administrate in organism, uite ce zice doamna;Parca as fi un zombie, fara trairi, fara sa pot plange daca o vad pe mama mea plangand. E constiente de efectul medicatiei, doamna aceasta administreaza pe degeaba atata cantitate, sa sufere asa din senin.Chiar cu medicatie, ar putea fi invers, sa fie ceea mai fericita doamna(e vorba de ceva cu medicatia).
--readyfile dar de la ce te-ai luat? Domnul Florin Muresan a observat interactiunile medicamentelor psihotrope cu boala inca din stadiul incipient. Si-a luat notite si a fost un adevarat sustinator a lui Emma spre exemplu inca de la primele postari ale ei pe acest topic. Parerea mea nealterata este ca cei doi ar trebui sa se cunoasca mai bine si sa-si impartaseasca mult mai limpede problemele unul altuia. Observ cu stupoare totusi ca ea e cam reticienta in ultimul timp si il cam evita pe domnul FlorinMuresan ceea ce nu este in spiritul acestui site. Trebuie sa fim uniti si sa contribuim atat sufleteste cat si spiritual si intelectual pentru a ne rezolva problemele reciproc. Sincer eu cred ca Emma se potriveste foarte bine cu domnul Florin Muresan si am putea vedea prima relatie cred infiripandu-se aici pe site-ul acesta.
Nu am altceva de facut, decat sa curtezi femeile pe forumuri.Crezi ca eu is de 20 de ani in viata, si nu am avut parte de femei, si sunt sunt un afemeiat care nu a a tins niciodata o femeie bine.
Ce curtezi eu e;golul mental si lipsa trairilor, sa corectezi;Golul mental si fericirea.
Ce curtezi eu e;golul mental si lipsa trairilor, sa corectezi;Golul mental si fericirea.
Bineinteles... nu zic nu. Si golul mental e bine de curtat. Daca n-ar fi golul... n-ar avea cum sa urmeze plinul... vorba aceea.
Buna EMMA,
Astazi am fost la unul dintre medicii mei.Se pare ca acesta considera ca sufar de o forma rara de schizofrenie si anume aceea care are doar simptome negative.CCred ca e cea simpla..Oricum mi-a spus ca sunt refractara la tratament, adica nu am raspuns suficent de bine pana in prezent si ar trebui sa trec pe clozapina.Eu nu as vrea sa incerc acest tratament pentru ca e invaziv dar si datorita faptului ca nu stiu daca ma voi simti mai bine.Simptomele mele sunt cele pe care le stii, rezistente la tratament intrucat sunt negative.
Mi-a spus medicul ca i-ar fi fost mult mai usor sa trateze o forma obisnuita de schizofrenie, cu delir si halucinatii.Nu cred ca e doar o senzatie intrucat am fost si cu mama mea, dar mi s-a parut ca acest medic a vrut intr.un fel sa se spele pe maini, ca si cand ne-ar demonstra ca el a facut totul sa-mi fie bine dar din cauza mea am ajuns si la clozapina.A mai spus ca daca nu vreau sa iau clozapina, sa ma tratez atunci la alt medic, nu a vrut sa mai incerce nimic.Pur si simplu ne-a conditionat terapia de acceptarea tratamentului cu clozapina.Desi pana acum de cate ori i-am zis de golul mental si de lipsa trairilor niciodata nu mi-a spus ca-mi va da clozapina.Si ma tratez la el de un an si ceva.De aceea nu stiu daca se merita sa incerc acest medicament..
Nu stiu ce sa mai fac. Azi am fost si in oras sa o vedem pe o matusa de-a mea care a venit din Italia.Cat am stat la ea, eu nu am scos un sunet, toata lumea vorbea si spunea doar eu stateam muta si le evitam privirile tuturor ca sa nu ma intrebe ceva, pentru ca nu stiam ce sa raspund.A fost groaznic.Abia asteptam sa se termine vizita si sa plec acasa.Mi-era groaznic de frica sa nu ma fac de ras, sa nu ma intrebe careva de ce tac intruna.Eu nu mai stiu incotro s-o apuc si ce sa mai iau sa fiu macar prin sfertul a ceea ce eram candva.
Da-mi un sfat, o parere, ceva, te rog.
Cu prietenie,
Astazi am fost la unul dintre medicii mei.Se pare ca acesta considera ca sufar de o forma rara de schizofrenie si anume aceea care are doar simptome negative.CCred ca e cea simpla..Oricum mi-a spus ca sunt refractara la tratament, adica nu am raspuns suficent de bine pana in prezent si ar trebui sa trec pe clozapina.Eu nu as vrea sa incerc acest tratament pentru ca e invaziv dar si datorita faptului ca nu stiu daca ma voi simti mai bine.Simptomele mele sunt cele pe care le stii, rezistente la tratament intrucat sunt negative.
Mi-a spus medicul ca i-ar fi fost mult mai usor sa trateze o forma obisnuita de schizofrenie, cu delir si halucinatii.Nu cred ca e doar o senzatie intrucat am fost si cu mama mea, dar mi s-a parut ca acest medic a vrut intr.un fel sa se spele pe maini, ca si cand ne-ar demonstra ca el a facut totul sa-mi fie bine dar din cauza mea am ajuns si la clozapina.A mai spus ca daca nu vreau sa iau clozapina, sa ma tratez atunci la alt medic, nu a vrut sa mai incerce nimic.Pur si simplu ne-a conditionat terapia de acceptarea tratamentului cu clozapina.Desi pana acum de cate ori i-am zis de golul mental si de lipsa trairilor niciodata nu mi-a spus ca-mi va da clozapina.Si ma tratez la el de un an si ceva.De aceea nu stiu daca se merita sa incerc acest medicament..
Nu stiu ce sa mai fac. Azi am fost si in oras sa o vedem pe o matusa de-a mea care a venit din Italia.Cat am stat la ea, eu nu am scos un sunet, toata lumea vorbea si spunea doar eu stateam muta si le evitam privirile tuturor ca sa nu ma intrebe ceva, pentru ca nu stiam ce sa raspund.A fost groaznic.Abia asteptam sa se termine vizita si sa plec acasa.Mi-era groaznic de frica sa nu ma fac de ras, sa nu ma intrebe careva de ce tac intruna.Eu nu mai stiu incotro s-o apuc si ce sa mai iau sa fiu macar prin sfertul a ceea ce eram candva.
Da-mi un sfat, o parere, ceva, te rog.
Cu prietenie,
Te inteleg foarte bine (i daca nu mi te adresezi).
De ce nu incerci sa renunti la gluten, la orice clasa de gluten(glutenul se gaseste in paste fainoase, etc).Doamna sau domnisoara draga, noi trebuie sa tratam frica, dar frica vine de la gluten.Cunosti biblia?painea noastra cea de toata zilele;esti crestina?vom simti frica, durere sufletului etc.
Nu-ti dau mai multe amanunte, poate ca nici nu le citesti, pote nici nu te intereseaza ce stiu.Sa zicem ca renunti la gluten, si au trecut peste doua luni, simti ca nu mai ai nici o frica, nu mai ai nici boala, poate ramai cu discapacitatea, dar posibil sa nu mai iei medicamente.Niciodata sa nu abuzezi de lipsa de frica, niciodata, niciodata, si daca nu ti pasa ca mori, si daca nu-ti pasa ca viata trebuia traita asa cat e ea.
De ce nu incerci sa renunti la gluten, la orice clasa de gluten(glutenul se gaseste in paste fainoase, etc).Doamna sau domnisoara draga, noi trebuie sa tratam frica, dar frica vine de la gluten.Cunosti biblia?painea noastra cea de toata zilele;esti crestina?vom simti frica, durere sufletului etc.
Nu-ti dau mai multe amanunte, poate ca nici nu le citesti, pote nici nu te intereseaza ce stiu.Sa zicem ca renunti la gluten, si au trecut peste doua luni, simti ca nu mai ai nici o frica, nu mai ai nici boala, poate ramai cu discapacitatea, dar posibil sa nu mai iei medicamente.Niciodata sa nu abuzezi de lipsa de frica, niciodata, niciodata, si daca nu ti pasa ca mori, si daca nu-ti pasa ca viata trebuia traita asa cat e ea.
@ florinmuresan
Nu consum de fel fainoase, deci gluten, absolut deloc.Problema mea nu este frica, caci asa cum s-a vazut nu sufar de anxietate, ci golul psihic pe care il traiesc tot timpul, adica lipsa totala a gandurilor si a emotiilor.Deci nu stiu daca lipsa de gluten imi poate fi de vreun ajutor.
Nu consum de fel fainoase, deci gluten, absolut deloc.Problema mea nu este frica, caci asa cum s-a vazut nu sufar de anxietate, ci golul psihic pe care il traiesc tot timpul, adica lipsa totala a gandurilor si a emotiilor.Deci nu stiu daca lipsa de gluten imi poate fi de vreun ajutor.
@perseverenta
Si totusi asa-zisul gol psihic de care suferi isi are radacina tot in anxietate. Daca nu ai avea anxietate ai putea foarte bine sa comunici cu persoanele din jurul tau, in orice mediu te-ai afla. Dupa parerea mea personala, un tip de anxietate se afla la originea tuturor afectiunilor psihice posibile.
Dintr-un motiv sau altul, te inhibi in prezenta altor oameni, de o perioada incoace. Cat am fost psihotica si o lunga perioada dupa, nici eu nu mai comunicam aproximativ deloc si nu stiam ce sa zic de fata cu altcineva. Imi amintesc ca iesisem din Spitalul Obregia, stateam acasa si petreceam ore intregi cu tata, in care el imi povestea, iar eu nu faceam de cat sa ingan un "Ihi" sau "da". Problema e ca, in momentul in care ai parte de experiente si de anumite interese, ai ce comunica si ai ce le povesti altora (familiei, prietenilor, etc.). Ai mai multe optiuni: poti incepe prietenii virtuale, in diverse medii de socializare, in care poti dezbate anumite teorii, probleme, sau pur si simplu sa povestesi si sa ti se povesteasca experiente prin care ai trecut, atat tu, cat si interlocutorul. Ai cont de Facebook? Intra periodic, fa comentarii, leaga prietenii acolo. Uita-te la stiri - mai afli cateva lucruri si asa ai ce discuta, macar cu persoanele cu care locuriesti - probleme din mediul politic, social si/sau economic. Mai fa o plimbare prin parc, vizioneaza filme, du-te la o piesa de teatru, mai citeste cate o carte. Acestea nu presupun interactiune cu alte persoane, ci doar un fel de a-ti petrece din timp si de a te informa, distra si chiar culturaliza (nu sunt sigura ca exista acest cuvant in limba romana, totusi :P). Incet-incet, mai reia din activitatile pe care le aveai odata, astfel vei face rost de cateva, chiar destule subiecte de discutie. Daca doar stai si te uiti pe pereti toata ziua si te gandesti sa maresti doza de antipsihotic normal ca nu iti vei rezolva niciodata problema de inhibitie si retragere sociala de care suferi. Intr-un an-doi, eu zic ca o sa reusesti sa umpli aceste "goluri" de activitate de orice fel din viata ta si, tot dupa aceasta perioada, vei mai putea sa te mai intalnesti din cand in cand cu rudele si prietenii si chiar sa-ti gasesti un loc de munca. Daca simti ca ai nevoie de mai multa pregatire profesionala, dupa aceasta perioada de timp, mai inscrie-te la o facultate buna sau fa un curs de calificare. Si acolo vei avea ocazia sa interactionezi cu noi persoane, chiar daca nu legi prietenii durabile, vei putea impartasi impresii, pareri, experiente, amintiri. Ideea e sa incepi sa iti ocupi mintea cu ceva, chiar daca nu te mai simti la fel de motivata ca inainte de boala, trebuie sa mai ai inca anumite interese si curiozitati pe care sa le transformi in preocupari.
Ideea e ca trebuie sa-ti preocupi mintea in permanenta cu ceva. Chiar daca vei pierde din prieteni (desi s-ar putea foarte bine sa nu fie cazul), ii pastrezi doar pe aceia cu care simti ca ai lucruri in comun si cu care ai ce impartasi (oricat de crud ar putea suna). Nu e nici o problema daca ii lasi doar pe ei sa vorbeasca, si asa majoritatea vor doar sa se auda vorbind si sa se confeseze. Eventual iti mai dai si tu cu parerea in privinta problemelor lor.
Desigur, glutenul, cazeina si alte bazaconii nu au nici o legatura.
Si totusi asa-zisul gol psihic de care suferi isi are radacina tot in anxietate. Daca nu ai avea anxietate ai putea foarte bine sa comunici cu persoanele din jurul tau, in orice mediu te-ai afla. Dupa parerea mea personala, un tip de anxietate se afla la originea tuturor afectiunilor psihice posibile.
Dintr-un motiv sau altul, te inhibi in prezenta altor oameni, de o perioada incoace. Cat am fost psihotica si o lunga perioada dupa, nici eu nu mai comunicam aproximativ deloc si nu stiam ce sa zic de fata cu altcineva. Imi amintesc ca iesisem din Spitalul Obregia, stateam acasa si petreceam ore intregi cu tata, in care el imi povestea, iar eu nu faceam de cat sa ingan un "Ihi" sau "da". Problema e ca, in momentul in care ai parte de experiente si de anumite interese, ai ce comunica si ai ce le povesti altora (familiei, prietenilor, etc.). Ai mai multe optiuni: poti incepe prietenii virtuale, in diverse medii de socializare, in care poti dezbate anumite teorii, probleme, sau pur si simplu sa povestesi si sa ti se povesteasca experiente prin care ai trecut, atat tu, cat si interlocutorul. Ai cont de Facebook? Intra periodic, fa comentarii, leaga prietenii acolo. Uita-te la stiri - mai afli cateva lucruri si asa ai ce discuta, macar cu persoanele cu care locuriesti - probleme din mediul politic, social si/sau economic. Mai fa o plimbare prin parc, vizioneaza filme, du-te la o piesa de teatru, mai citeste cate o carte. Acestea nu presupun interactiune cu alte persoane, ci doar un fel de a-ti petrece din timp si de a te informa, distra si chiar culturaliza (nu sunt sigura ca exista acest cuvant in limba romana, totusi :P). Incet-incet, mai reia din activitatile pe care le aveai odata, astfel vei face rost de cateva, chiar destule subiecte de discutie. Daca doar stai si te uiti pe pereti toata ziua si te gandesti sa maresti doza de antipsihotic normal ca nu iti vei rezolva niciodata problema de inhibitie si retragere sociala de care suferi. Intr-un an-doi, eu zic ca o sa reusesti sa umpli aceste "goluri" de activitate de orice fel din viata ta si, tot dupa aceasta perioada, vei mai putea sa te mai intalnesti din cand in cand cu rudele si prietenii si chiar sa-ti gasesti un loc de munca. Daca simti ca ai nevoie de mai multa pregatire profesionala, dupa aceasta perioada de timp, mai inscrie-te la o facultate buna sau fa un curs de calificare. Si acolo vei avea ocazia sa interactionezi cu noi persoane, chiar daca nu legi prietenii durabile, vei putea impartasi impresii, pareri, experiente, amintiri. Ideea e sa incepi sa iti ocupi mintea cu ceva, chiar daca nu te mai simti la fel de motivata ca inainte de boala, trebuie sa mai ai inca anumite interese si curiozitati pe care sa le transformi in preocupari.
Ideea e ca trebuie sa-ti preocupi mintea in permanenta cu ceva. Chiar daca vei pierde din prieteni (desi s-ar putea foarte bine sa nu fie cazul), ii pastrezi doar pe aceia cu care simti ca ai lucruri in comun si cu care ai ce impartasi (oricat de crud ar putea suna). Nu e nici o problema daca ii lasi doar pe ei sa vorbeasca, si asa majoritatea vor doar sa se auda vorbind si sa se confeseze. Eventual iti mai dai si tu cu parerea in privinta problemelor lor.
Desigur, glutenul, cazeina si alte bazaconii nu au nici o legatura.
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 7dureri zona stanga, omoplat, umar, in dreptul inimii.
- 8stare generala de sanatate instabila
- 23stare de anxietate
- 4stare generala de rau
- 1anxietate - ceea ce ai nevoie ca sa te simti din nou bine!
- 2Atacuri de panica
- 8Dupa multe analize am fost diagnosticata cu anxietate si depresie
- 6Anxietate, atacuri de panica - Schimbarea antidepresivului.
- 18Anxietate, atacuri de panica sau?
- 3Stari de rau de la Spitomin.
- 8Problema cardiaca, pulmonara, digestiva, psihica sau altceva ?
- 4Putin ajutor!! orfidal (lorazepam)
- 6Anxietate
- 6Anxietate si atacuri de panica
- 9Anxietate si atacuri de panica
- 7Intepaturi pectoral stâng.
- 9Cum scapi sau ameliorezi anxietatea naturist sau alternativ?Se poate??
- 1Tulburare schizo-afectivă si permisul auto !
- 1Depersonalizare si derealizare
Mai multe informații despre: Anxietatea Atacurile de panica Tulburare schizoafectiva Tulburarea de depersonalizare Pierderea memoriei golul mental
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: