GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014

Pacat ca a pierdut Chile !

http://smartwoman.hotnews.ro/Mai-mi-a-ramas-decat-un-mar

P.S. Cica 'prostul daca nu e si fudul parca nu e prost destul' -proverb romanesc ! :)

Tu, poet necunoscut... :))
p. s. Continuarea o găseşti pe google. :))

Haha, stevens te apucasi sa dai proverbe dupa proverbe:)))

Andreea, dar ce este cu Kolya de nu mai scoate niciun cuvant? Sa fie oare de la posterul trimis de tine, l-ai bagat in transa? :))

@Stevens: Îmi cer scuze dacă insist prea mult, dar totuşi nu m-ai lămurit, de ce încerci cu tot dinadinsul să pari nesuferit?
@David: Şi practic, în urma acelei revelaţii avute, ai devenit un om mai bun, mai iertător, mai "de oameni iubitor", sau te-ai cufundat mai mult în mrejele bolii psihice?
@Andreea: Nici tu postere cu gagici, nici tu gagici cu postere, nici numai gagici, nici numai postere, nici tu nimic. Nu mai promite domnule nimic, dacă nu te poţi ţine de cuvânt, faci oamenii să sufere! Păi zău c-aşa e! :((

Exact, kolya, din acel moment eu m-am schimbat in totalitate, am iesit din mrejele bolii psihice, am devenit un om pozitiv, altruist.

@David: Şi totuşi suferi de anhedonie, adică nu "suferi" din nimic. Cum se împacă filozofia ta de viaţă cu faptul că poţi trece la propriu peste cadavre şi nu poţi simţi nimic? Iubire, furie, amărăciune, trădare, scârbă măcar?

Stevens nu cred ca incearca sa para nesuferit, cred ca incearca sa para inteligent, o fi fost marcat de lucrul asta in tinerete si acum incearca sa-si arate skill-urile pe un forum cu oameni bolnavi:)))

kolya, imi pare rau ca suferi:)))Ma mai gandesc in legatura cu posterul:p

Kolya, David n-ar parea deloc sa aiba anhedonie, parerea mea...el stie mai bine:-) Nu stiu de ce insista pe treaba asta, ar putea macar sa mearga la un psihiatru doar pt a vedea daca ii confirma banuiala lui(ca e o banuiala), nu pt medicatie...Eu am avut o perioada scurta de timp in care chiar nu mai puteam sa simt nimic si nu ma manifestam deloc ca David, but again fiecare om este diferit...

David, ce tratamente ai facut pana acum?

Kolya, cum ai tras concluzia ca un om care sufera de apatie si anhedonie, nu sufera din nimic?Daca nu ti se formeaza acea emotie a suferintei, nu inseamna ca nu poti suferi.In cazul apatiei si anhedoniei, unele emotii nu lipsesc in totalitate, ci sunt aplatizate, sunt la o intensitate foarte redusa.Poti citi pe topic-ul 'golul mental si lipsa trairilor', ca sa intelegi mai bine boala asta.O sa observi ca oamenii pot suferi chiar si fara emotii.De fapt, atunci sufera cel mai mult, nestiind ce se intampla cu mintea lor.
La fel si cu iubirea, daca nu simt emotia de iubire fata de parintii mei, nu inseamna ca nu-i iubesc.Ii iubesc, dar mecanic.E greu de explicat.

'Autor: perseverenta

Buna tuturor,

Va scriu in continuare in speranta ca va gasi cineva o solutie pentru starea in care ma aflu, pentru ca eu nu mai vad nici o iesire.Nu au functionat nici atitudinea, gandirea pozitiva sau autosugestia!E stupid sa te gandesti ca poti scapa de schizofrenie doar prin optimism, gandire pozitiva sau autosugestie.Daca ar fi asa, multi suferinzi, care NU MERITAU sa experimenteze o boala atat de cumplita s-ar vindeca fara probleme doar printr-o banala autosugestie!Nu mai cred de mult in asemenea clisee pentru ca, cel putin in cazul meu, nu a functionat nimic si am obosit sa ma amagesc.Daca Livia 86 are intr-adevar aceasta boala crunta, atunci nu se poate vindeca DECAT prin tratament alopat, respectiv medicamente.Asa-zisa 'atutudine' te ajuta doar daca suferi de o tulburare emotionala, psihologic si nu psihiatric.Tulburarile emotionale si de comportament se pot ameliora prin psihoterapie, consiliere psihologica.In schimb, bolile grave, care survin in urma unor puternice dezechilibre chimice in creier nu pot fi vindecate printr-o palavrageala absurda si inutila !Iata cazul meu:nu pot sa simt nimic, sunt imuna la orice, nu am nici un fel de tresarire, de emotie si asta in conditiile in care, inainte de boala plangeam foarte mult, intens, toate trairile mele erau puternice si profunde.Acum NU MAI SIMT NIMIC, fata de nimeni.Traiesc ca o leguma, fara dragoste, placeri bucurii, tristeti.In plus, mi-am pierdut cel putin 70% din capacitatea intelectuala: volum de idei, gandire abstracta memorie, analiza, sinteza, limbaj, etc, continutul ideativ al gandirii este acum extrem de sarac, gandirea formala este profund afectata ca si intindere si complexitate, avand drept consecinta deteriorarea congnitiva, DETERIORAREA CAPACITATII DE A GANDI si golul mental, alogie.In atare situatie la ce sa ma astept?Ca imi voi recupera emotiile si gandirea daca nu stiu ce asa-zis psiholog imi vorbeste despre cai verzi pe pereti???Nu pot sa fac altceva decat sa ascult dar pe mine nu ma ajuta sa rascolesc 'amintiri din copilarie' sub pretextul ca va descoperi solutii miraculoase pe care nici macar un psihiatru nu le cunoaste.Ma poate face un psiholog sa plang?Imi regleaza el nivelul de serotonina si dopamina din creier?Imi readuce echilibrul chimic? Ma indoiesc.Altcineva mi-a sugerat sa citesc carti sfinte si sa ma astept ca va veni vindecarea mult asteptata.Cu toata parerea de rau trebuie sa-mi recunosc si fata de mine acest lucru:de mult timp mi-am pierdut speranta ca Dumnezeu va mai face ceva pentru mine.Ori de cate ori am sperat, m-am lovit de o agravare a situatiei mele si de un munte de disperare.Inca o data, gandirea mea se pierde, pentru ca ASTA ESTE BOALA, independent de vointa mea.Nici atitudine, optimism pueril sau rugaciuni nu ma ajuta din pacate cu nimic.Nu vreau sa ma judecati pentru opiniile mele care sunt de o sinceritate agresiva aproape, dar mai bine sa recunosc cine sunt si ce simt decat sa traiesc in minciuna.Din punctul meu de vedere, doar un medicament minune ma mai poate salva.Restul e vanare de vant! Un lucru este cert: NU MAI POT TRAI ASA! Ma urasc pe zi ce trece mai mult si imi doresc din ce in ce mai mult moartea pentru ca eu nu traiesc ca un individ viu, psihic si emotional sunt moarta deja.Sa nu-mi spuneti ca sunt in depresie...Nici pe departe.Ma gandesc la moarte la fel de rece cum ma gandesc la orice altceva, fara pic de emotie sau tristete.O fac mai mult mecanic, asa cum gandesc ca trebuie sa mananc, sa dorm, etc.Deci nu tristetea imi aduce gandul mortii ci indiferenta si sentimentul profund de gol, din toate punctele de vedere.VA ROG AJUTATI-MA trebuie sa gasesc tratament si pentru boala mea!Refuz sa cred ca n-au mai fost oameni in situatia mea si ca nu si-au gasit remediul.Este o boala mai rara, da, dar nu imposibil de depistat.REFUZ sa traiesc asa, Inca o data, daca vreti sa ma ajutati intrebati, documentati-va, faceti tot ce considerati voi a fi necesar si ajutati-ma cu niste raspunsuri.CE MEDICAMENT AR TREBUI SA IAU? repet: aplatizare afectiva completa si saracirea gandirii, a ideilor'

Uite Kolya, un exemplu de pe topic-ul 'golul mental'.

Andreea, dintre medicamentele psihiatrice, am incercat coaxil si wellbutrin.In rest am incercat foarte multe medicamente ce actioneaza pe sistemul neuro-endocrin (cabergoline, arimidex, sunt doar cateva).Am mai incercat toate suplimentele posibile, de la aminoacizi precursori ai neurotransmitatorilor, la adaptogeni.Doar un caz vindecat de anhedonie exista pe un forum strain, dar acea persoana avea anhedonie indusa de tratamentul cu SSRI, pt depresie.

Ca un sfat pt voi, sa stiti ca cele mai bune studii clinice pt. medicamentele psihiatrice nu sunt cele facute de companiile farmaceutice, ci cele de pe forumuri, ale persoanelor care chiar se confrunta cu tulburari psihice.

Andreea, nu am nevoie de psihiatru ca sa-mi confirme diagnosticul.Cum isi poate da el seama daca am sau nu emotii?Asta stiu doar eu.

Kolya nu incerc sa par nicicum, nesuferiti sunt 'astia micii', care sunt in stare sa te contrazica si acolo unde exista reguli fixe, darmite cand te bagi in psihologie sau religie ! :)

David, in ce o priveste pe Perseverenta, pot sa-ti spun ca dupa indelungi discutii cu ea si framantari de creier (ale mele) am 'diagnosticat-o' (de la distanta) cu un inceput de dementa (Altzheimer), ea fiind ff convinsa ca sufera de schizo cu simptome negative ! Dupa mai multe luni de negatie si suparare pe mine (nu ii suna ei bine cuvantul 'dementa' iar in plus s-a nascut si o mica concurenta 'medicala' intre noi :), ea crezandu-se ff desteapta, ceea ce a si fost pana la un moment dat ) s-a dus din nou la neurolog, a facut RMN-ul, pe care cam refuza sa-l faca pt ca ea se 'diagnosticase' cu altceva, si i-a fost gasita o atrofie cerebrala pentru care a fost trimisa direct la Bucuresti, doctora ei declarand-se depasita de situatie !

Deci draga Andreutza nu vreau sa par inteligent ci uneori chiar sunt !;)

Se poate sa fie cum spui tu in cazul Perseverentei, dar asta nu inseamna ca toti care au apatie si anhedonie, prezinta atrofie cerebrala.Sunt persoane pe forumurile straine care au facut RMN si a iesit absolut normal.Cazul Perseverentei l-am dat ca exemplu, ca sa intelegeti mai bine cu ce ma confrunt eu.Ea avea in continuare ganduri de suicid, eu am scapat de acele ganduri de 4 ani de zile.Cred ca se observa pozitivismul meu si in postarile de pe forum. :)) O sa demonstrez ca poate fi si vindecata aceasta boala, fara niciun fel de medicatie, ci doar 'ajustand panzele'. :))

Stevens, evita sa te mai autoevaluezi, pt. ca nu esti chiar atat de inteligent pe cat crezi.Cel mai bine este sa lasi pe altii sa te evalueze.

p.s. Atrofia cerebrala cred ca se vede si pe CT.Ma insel?

Mersi pt sugestie Davidel, insa nu primesc sfaturi de la tineri maniaci si agramati pe deasupra ! :) Asa cum am spus mai devreme sunt sanse ff mici sa ne intelegem daca m-ati contrazis o jumatate de zi pe o chestie mica dar fixa, batuta in cuie ! :)

Nu cunosc daca se vede pe CT simplu, trebuie intrebat un medic, problema e ca toate zonele pot parea normale aparent, cred, deci trebuie ceva mai specific pt un diagnostic acurat !

P.S. Nici Perseverenta nu se declara deprimata deloc, refuza orice AD, ce ai spus acolo a fost doar un impact moment dupa declansarea simptomelor !

Faptul ca se gandea la suicid nu era tot un simptom al depresiei majore, chiar daca nu mai simtea acea emotie de tristete? Eu zic ca da.Si eu ma gandeam zilnic la suicid.Cand am fost la neurolog, incepusem sa-i spun cum viata mea nu mai are sens si ca ma gandesc sa-i pun capat.Intrasem singur in cabinet, tata ramasese in masina.Cand a auzit ala ce-i povesteam eu, m-a trimis imediat sa-l chem pe tata.I-a povestit si lui despre ce e vorba si in final mi-a prescris coaxil, pe care l-am luat vreo luna, dupa care am renuntat, pt. ca imi facea mai rau.Multumesc lui Dzeu ca mi-a deschis intr-un final mintea si nu am ajuns sa fac gestul ala necugetat.I-as fi distrus pe parinti.

David situatiile personale sunt complexe si nu e frumos sa vb despre alte persoane fara acordul lor ! La ea a fost un gest de revolta cand s-a trezit intr-o zi schimbata complet dintr-o persoana supercomunicativa, superuntuitiva in muta, neputand sa lege un raspuns la o intrebare simpla, cred ca a detaliat aceste lucruri la subiectul cu pricina ! Insa ea a mai avut un episod depresiv cu cativa ani inainte, iar din RMN i-au spus ca atrofia este dezvoltata si pe fondul unei depresii prost tratate, deci concura mai multi factori !
De asta am spus mai inainte vreme ca o boala psihica este IMPOSIBIL sa nu aiba un fond organic, neurologic degenerativ ! Bineinteles ca tu te-ai simtit obligat si atunci sa ma contrazici aiurea si continui sa bati campii in continuare cu 'panzele' umflate de.. idei si mentalisme ! :))

Ok, nu mai discut despre ea, discut despre mine.Depresia in cazul meu nu a avut niciun fond organic, s-a declansat brusc, din cauza problemelor despre care am mai povestit.Iar apatia si anhedonia, la mine au aparut treptat, nu brusc cum spui ca ar fi aparut la Perseverenta.Cam dupa 5 ani de depresie majora, am simtit cum emotiile incep sa scada treptat in intensitate, iar intr-un an de zile au ajuns la nivelul la care se afla si acum, dupa inca 4 ani, in care n-am mai avut niciun simptom depresiv.Deci, care este cauza organica a depresiei in cazul meu? Apatia si anhedonia nici nu le mai consider boli psihice, ci boli neurologice. Ia zi-mi si mie cum trateaza dr Amen problema de care sufar eu. :))

@Stevens: "Ăştia micii" cum spui tu, te-au cam făcut să-ţi pierzi calmul, implicit obiectivitatea. E o linie foarte fină între obiectiv şi subiectiv, iar tu pe alocuri schimbi taberele. Stimă!

@David: În ce priveşte interacţiunile dintre un medic curant şi un pacient, acestea pot varia de la excelente la dezastruoase. Dacă te ajută cu ceva, ai exemplul meu: am început cu psihoterapia, rezultat 0. Apoi am schimbat metoda de abordare, am început cu psihiatrul, rezultat 0. Am încercat cu al doilea psihiatru, rezultate promiţătoare. Am încercat şi cu al doilea psiholog, rezultate ceva mai bune. Din păcate relaţia asta e o chestie de "trial and error", poate dura ceva timp până să găseşti un medic curant cu care să rezonezi. La fel cum un pacient nu seamănă cu altul, nici un doctor nu seamănă cu altul. Dacă în adâncul sufletului ştii că diagnosticul pus de un medic e greşit, atunci mergi la mai mulţi, până găseşti unul cu care să te poţi "înţelege".

De acord Kolya, dar eu nu simt ca as avea nevoie de parerea unui "specialist".Si nici nu ar avea cum sa ma ajute in cazul meu, pt. ca ar fi depasit de situatie.Eu sunt 100 % sigur ca diagnosticul meu este corect.Apatia si anhedonia mai pot fi prezente si in schizofrenie, dar eu nu am asa ceva.Nu am avut in viata mea halucinatii, nu am auzit voci si sunt foarte bine ancorat in realitate.Deci, la mine este ceva ramas dupa depresie, ceva separat de depresie.

'neata!
Evident ca nici weekendul asta nu v-ati plictisit.

Stevens, o idee buna cu biciuitul, treb sa recunosc ca imi place ideea, deci nu e rau ce zici. Si daca stau bine sa ma gandesc, cred ca as incepe cu tine, esti exact genul de barbat pe care mi-ar place sa-l subjug :))).

Kolya, hormonii mei sunt pe silent, deci nu de la mine se aud.
Si, multi inainte, sa fii sanatos, curand o sa schimbi prefixul.
Nu vad care este treaba cu jumatatea de secol, mai sunt si unii cu suflet batran in corp tanar, insa nu cred ca este cazul tau.

Andreea, vad ca te tii tare printre toti masculii astia macho, bv tie fato :P.

@Cătălina: Mi-aduseşi aminte de-o muzichie frumoasă, uitată de mult prin cotloanele minţii mele-ntunecate.
Enjoy: http://www.youtube.com/watch?v=ON0yeAJXjL4

@David: Şi cum vezi tu, în lumina noii orientări religioase, anhedonia şi apatia de care suferi? Sunt un fel de încercare, o povară, un păcat, o cruce de dus, sau sunt pur şi simplu o platoşă psihologică împotriva sentimentelor nedorite/neîmpărtăşite?

Le vad ca pe niste consecinte ale propriilor mele greseli, greseli ce pot fi considerate si "pacate".Pacatele, cum am mai spus, nu imbraca doar o forma morala.De asemenea, le vad si ca pe niste incercari, care m-au facut sa apreciez si mai mult viata si sanatatea.

Dar totuşi, trebuie să fie foarte plăcut să nu simţi ura, invidia, deznădejdea, disperarea, tot răul ce te-nconjoară. Urăşti să nu simţi binele, dar iubeşti să nu simţi răul. Te-nţeleg oarecum. Şi eu am o relaţie destul de perversă cu boala mea, pe lângă faptul că-mi face zile fripte, mă şi împinge în mod artificial spre perfecţiune, în sensul că mă ajută să-mi fac meseria mai bine, chiar dacă-mi oferă în schimb doar mirajul perfectului. Mare curvă viaţa asta...

Sentimentele de ura, invidie, deznadejde, disperare, nu ar trebui sa existe nici cand suntem sanatosi, cand nu suferim de anhedonie.Macar aici putem fi de acord ca religia ne invata bine.

Sentimentele sunt involuntar ambivalente, nu există ură fără iubire, disperare fără extaz, materie fără antimaterie. Şi între aceste două extreme încăpem toţi, unii mai aproape de rău, alţii mai aproape de bine. Asta ne învaţă şi Scripturile. Religia e doar o formă de interpretare castă, posesivă şi ponosită a învăţăturilor Creatorului nostru. De-asta credinţa mea e formată din bucăţele luate de la diverse religii. În ce priveşte relaţia cu Divinitatea, consider că sunt undeva în purgatoriu, şi aştept cuminte pe băncuţa de pe peronul gării să vină şi trenul meu. Pe ce linie o fi, o veni, n-o veni, să mai aştept, poate e mai bine să revin mâine, şi bine-nţeles inevitabilul încotro mă va duce...

Eu totusi cred ca un om poate alege voluntar, sa exprime doar sentimentele pozitive.Asta se intampla in general la oamenii care se apropie de Dzeu, dar care se apropie cu adevarat, nu la fatarnici. :))