GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014

@Casyo: Nu ştiu dacă ai citit toate postările mele, dar o copilărie asemănătoare am avut şi eu, dacă ai curiozitatea să cauţi prin posturile mele, vei găsi ceva asemănător vieţii tale. La mine momentul de "eliberare" a venit odată cu moartea tatălui. Doar că având doar 12 ani, am luat toate obiceiurile proaste posibile... Tu de-abia acum te-ai rupt de mediul familial, dar spre deosebire de mine, ai o vârstă mai matură şi eşti pe propriile picioare. Şi aşa să şi rămâi! În timp, vei avea suficient curaj şi resurse să-ţi eliberezi şi mama şi fraţii de sub tirania tatălui, îţi vei putea impune poziţia, fii tare şi gândeşte că tu eşti viitorul cap al familiei, nu tatăl tău!

Intr-adevar, e dificil sa te desparti de sot cand la mijloc este un copil, dar nu e imposibil.Sunt atatea mame care decid sa faca lucrul asta, nu vei fi nici prima nici ultima.Eu nu stiu cum ii alegeti voi femeile, unele nimeriti exact ca nuca-n perete.Asta se intampla cand va grabiti ca fetele mari la maritat.:)) (e o vorba din popor)

Casyo, e trist ceea ce povestesti.E clar de unde vin problemele tale.Mai e o vorba care spune ca e vina parintilor ca am ajuns asa, dar e si vina noastra ca am decis sa ramanem asa.Tu nu ai decis sa ramai asa si asta e foarte bine.Realizezi ca ai o problema si incerci sa o rezolvi cumva.

Cata imi pare rau ca aud asta, credeam ca o sa vii mai relaxata de la mare:(

@kolya:nu cred ca e tocmai asa..tatal meu ne vrea binele, dar e prea agitat, impulsiv si repezit..A muncit in mina 25 de ani si asta l-a afectat.
Pur si simplu el si cu mama sunt firi foarte diferite si nu ar fi trebuit ca mama sa se marite cu el.Dar aici intervin alte lucruri din familia mamei care nu a lasat-o sa se ia cu baiatul cu care se intelegea foarte bine din satul ei.Mama este ultimul copil din familie si a fost ascultatoare si docila, nu si-a impus punctul de vedere.Am vorbit cu mama alaltaieri si a inteles ca trebuie sa mearga la medic si ca nu e pacatoasa.Dar ma suna noaptea ca ii este frica, ma intreaba mereu:'E bine ce am facut?Sigur?'Va merge la medic cand se intoarce tatal meu din Germania de la munca, pentru ca are acasa 7 copii de care trebuie sa se ocupe...

@Cătălina: Nu ştiu de ce, dar presimţeam că ai anumite reţineri, şi având în vedere firea ta mai libertină, m-am gândit că ai fi legată de mâini şi picioare de cineva din familie. Cu toate că-s mai tânăr decât tine, am trăit şi aşa ceva. Dacă ai curiozitatea vei găsi în postările mele episodul respectiv. Dintr-o relaţie frumoasă şi de viitor, speram eu, an ajuns la o despărţire foarte urâtă, am aflat inclusiv de un avort şi toată lumea mea s-a năruit. Speranţe, vise, aspiraţii, tot... Aceeaşi poveste, fosta iubită vedea în fiecare persoană de sex feminin cu care vorbeam o posibilă aventură. Asta cu toate că nu i-am interzis niciodată nimic, am învăţat din experienţele copilăriei să nu fiu o fire dictatorială, să nu devin tatăl meu. Chiar glumeam câteodată, îi spuneam sincer că nu-mi fac griji că mă înşală, că e suficient de deşteaptă să-mi pună coarne fără să ştiu. Bineînţeles că-mi trântea reciproca: "Vrei să crezi că te înşel ca nu cumva să te simţi tu vinovat când mă-nşeli cu cine-ţi iese-n cale?" Adică, oricum o dădeam, tot eu eram vinovatul. În cele din urmă, gelozia ei exagerată a dus la finalul firesc... Ştiu că-ţi e greu, dar primul pas e cel mai dificil. În momentul în care simţi că "iubirea ta" te sufocă, te strânge, te controlează, doreşte să te stăpânească şi să te manipuleze după bunul lui plac, te transformă încet într-o marionetă, există doar o ieşire posibilă, elegantă, de bun simţ, nerestrictivă, legală. Din punctul meu de vedere, nu e ceva programat sau programabil, pur şi simplu simţi că ceva radical trebuie făcut. Eu aşa am procedat şi deşi încă mai lipesc cu scotch piese din viaţa mea sfărâmată, măcar ştiu că pot înlătura şi înlocui piesele stricate cu altele, am "câştigat" măcar libertatea asta. Iar tu, din ce spui, ai cam ajuns la punctul respectiv, în care simţi cu tărie că aşa nu se mai poate, că ceva trebuie făcut, orice...

@Casyo: Ştii ce ne deosebeşte pe noi de restul mamiferelor? Discernământul, atâta tot, capacitatea de a distinge ce e bine şi ce e rău, pentru noi şi pentru cei din jur. Şi eu am ajuns la o anumită maturitate şi realizez că tatăl meu nu-mi dorea răul. Dar nici binele nu mi-l dorea, dorea pur şi simplu să ne controleze pe mine şi pe mana mea, să facem ce, cum şi când dorea el. Asta pentru că în afara familiei, el era privit ca un beţivan ratat, era desconsiderat, era serviabil cu oricine, dar cu noi se comporta ca un stăpân cu robii săi. Èši se pare cunoscută povestea? Realizezi că tatăl tău nu vă vrea răul, şi mă bucur pentru tine, dar nici binele nu vi-l vrea. Asta din motiv că nu mai are acea capacitate, acea luciditatea de a categorisi clar ce e bine şi ce e rău. Boala lui, spre deosebire de alcoolismul tatălui meu, este fanatismul religios, boală ce-i întinează discernământul. Are o viziune foarte "întortocheată" cu privire la ce e bine şi ce e rău, se simte frustrat, desconsiderat de cei din jur, iar singura lui "scăpare" este faptul că vă are pe voi în posesie, că vă poate controla după bunul plac, îi face chiar plăcere, un perversă şi nefirească, să vă considere fiinţe inferioare lui, incapabili de a lua decizii proprii. La fel ca şi tine, şi el are nevoie urgentă de terapie psihică, poate chiar psihiatrică, dar e puţin probabil să treacă vreodată pragul unui terapeut, deoarece în "nebunia" lui, tot ce face i se pare perfect normal, plauzibil, iar tot ce faci tu, ce faceţi voi, fără "îngăduinţa" lui este greşit, periculos, sfidător, de neiertat. Sper că m-ai înţeles. Despre relaţia cu tatăl tău ai vorbit cu psihologul tău, el ce părere are?

@kolya:Cel mai mult ma supara nu am trait intr-un asemenea mediu..ci faptul ca eu seman cu tatal meu la temperament, sunt agitat, coleric, energic si fricos, sensibil ca mama mea..asta inseamna genetica.Chiar daca s-ar rezolva problema in familie eu la fel raman.E drept ca m-a influentat groaznic de mult si mediul..si acum imi amintesc cum urla tatal meu cand tineam usa deschisa la camera (drept urmare acum nu pot sa mai stau cu usa deschisa) sau cand mergeam la cumparaturi si imi luam o inghetata cu un leu(am devenit foarte econom si stau ore in sir de frica sa nu cumpar ceva nepotrivit;am schimbat de 6 ori o perche de adidasi).Nu ma lasa afara sa ma joc cu prietenii si acum am mari dificultati in a avea apropiati.

@kolya:am vorbit..a zis ca eu am sansa sa schimb ceva in familie. Dimpotriva, tatal meu este considerat un om extraordinar, se poarta foarte frumos cu ceilalti.Bine, cei mai apropiati si-au dat seama de adevarata fata a lui.

Casyo, indiferent cat ar munci tatal tau, nu exista nici un motiv sa se poarte asa cu sotia si copiii lui. Nu exista absolut nici o scuza pt asta.

Kolya, imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva, totusi tu ai procedat bine cand i-ai pus libertatea in maini. Asta este cel mai sigur test pentru a afla daca acea persoana este intr-adevar a ta, daca fuge, e clar ca nu te vroia pe tine..
Vad ca ai un al saselea simtz :), ai ghicit bine ca-s cumva legata..bv tie!

Andreea, m-am si relaxat in larg, numai eu si cu marea, este un sentiment unic..
Daca ar fi dupa mine, as sta toata vara in apa, si la plaja, m-am inegrit de se sperie colegele de mine la servici, am pigment bun ;))
Tu cum te mai simti?

@Şi tata era la fel, ajuta pe toată lumea, dar pe noi parcă ne dispreţuia de moarte. Dacă vreun vecin avea vreo problemă, sărea imediat, dar dacă eu sau mama mea aveam vreo problemă, ori era impasibil, ori se enerva că de ce îl deranjăm cu probleme noastre mărunte. Că deh, în viziunea lui, eu şi mama eram animăluţele lui de curte şi nu aveam voie să-l deranjăm cu problemele noastre mărunte. Sper că înţelegi analogia. Şi sper de asemenea să realizezi că de fapt mascarada asta, stăruinţa asta de a părea un om minunat în faţa celor din afara familiei, este de fapt doar unul din jocurile mizerabile şi perverse ale tatălui tău. Îi dă o falsă putere acest fapt. Dacă el pare aşa de om cumsecade, îţi dai seama ce vor zice vecini, cunoscuţii, când vor auzi de la voi că de fapt este exact opusul calităţilor reliefate, că vă face viaţa un iad. Vor crede imediat, ca dobitoci ignoranţi ce sunt, că voi sunteţi de vină, că sunteţi golani, că mama voastră e o femeie uşoară, că nu ştie să vă îngrijească şi că bietul vostru tată, săracul, e un sfânt. De-asta se chinuie să pară alt om în afara familiei, pentru a vă închide orice portiţă de a scăpa de sub dominaţia lui. Pentru a fi sigur că dacă încercaţi să evadaţi, nimeni nu vă va crede, şi tot în mâinile lui veţi ajunge. Vorbeşte neapărat cu psihologul tău despre chestia asta! De asemenea, să nu carecumva să faci greşeală pe care am făcut-o eu, copil fiind. Să nu-ţi urăşti tatăl, să nu urăşti tot ceea ce el reprezintă sau a reprezentat vreodată pentru tine. Asta e o reţetă aproape sigură spre dezastru. Urându-l de moarte, vei creşte cu o ură nefericită în tine, care te va transforma încet în copia fidelă a tatălui tău, un om plin de ranchiună şi amărăciune. Dimpotrivă, trebuie să fii tu cel ce iartă, să fii tu cel bun, dar bun cu adevărat, nu doar de faţadă, să reuşeşti să disipezi cumva ura şi frica din sufletul tău. Să-i demonstrezi tatălui tău că greşeşte cu bunătate, cu răbdare, nu să-i răspunzi la provocări cu aceeaşi ură, căci altfel nu eşti cu nimic mai bun ca el. Nu sunt sigur dacă înţelegi exact ce vreau să-ţi transmit. Rugămintea mea este să reţii foarte bine ultimele mele postări şi să vorbeşti cu psihologul tău punctual despre aceste trăiri, emoţii, intenţii, acţiuni şi consecinţe.

Hmm, ce lucru interesant, toti sau aproape toti facem parte din familii abuzatoare. Si taica-mio era oarecum la fel, lumea il considera un om bun, insa el traia numai pentru el si se purta foarte urat cu mine si cu mama.
Mi-amintesc si acum ca in zilele cand imi vorbea frumos, i-as fi facut statuie cat de mult simteam ca il iubesc.

Apoi revenea la starea lui obisnuita de nervozitate, cand nimic nu-i convenea si tipa din orice.

Atunci il uram, uneori de moarte. Ca o eliberare am simtit si eu moartea lui, intr-un fel, insa nu am perceput-o asa atunci. Ma durea sufletul! Avea multe parti bune, insa cele rele eclipsau toata bruma de om bun.

E greu, suntem ca niste fluturi captivi in propriile noastre relatii emotionale.

Cam asa e si sotul meu, serveste pe toata lumea, dar cand eu am nevoie de el, se uita la mine cum ma chinui..ar fi n exemple de situatii din astea..
Cu banii, acelasi lucru, sa cumpere cadouri scumpe pt altii, dar el nu are ce manca, tot ca sa braveze..
Nu suport chestia asta, eu am o singura fatza, buna, rea, cum e ea, dar este una singura. Cine ma suporta, bine, cine nu, la revedere, nu am incercat niciodata sa fiu altceva, doar ca sa fiu acceptata.

Si eu am stat pana la 15 ani fara calculator...nu din cauza restrictiilor parintesti, ci mai degraba a posibilitatilor financiare

Am inteles asta, nu m-am plans vreodata, chit ca eram singurul din clasa fara calculator :))(eram la sf clasei a 8-a cand am reusit sa-mi iau)

Deci nu-i bai Casyo, better late than never

Asa e romanul, nu mananca dar se poarta, are salariu de 10 mil pe luna, dar are iphone de 30. :))

@Cătălina: Momentul care a pus punctul final relaţiei, din perspectiva mea, a fost cel în care m-a pus efectiv să aleg între ea şi mama mea. E lesne de înţeles că relaţia mea cu mama e foarte strânsă, am trecut prin atâtea împreună, ei chiar îi datorez şi la propriu şi la figurat viaţa mea. Iar fosta iubită era invidioasă, geloasă, chiar şi pe această relaţie. Gelozia asta bolnavă nu duce la nimic bun. Cred că şi tu te afli într-o situaţie asemănătoare cu cea dintre mama şi tatăl meu, sau cu cea dintre fosta iubită şi mine. Probabil că soţul tău e orbit de gelozie şi de patima asta bolnavă de a te avea, de a te stăpâni, cu orice preţ. Probabil că-ţi controlează de aproape telefoanele, prietenii (dacă îi ai), prietenele (dacă le ai), ce vorbeşti şi cu cine şi cum şi când şi cât, când pleci şi când te întorci acasă, dacă întârzii cu câteva minute, te ia la întrebări imediat, te simţi la propriu sufocată de "iubirea" lui bolnavă. Presupun că despre micile noastre conversaţii de pe forum nici nu are idee. Părerea mea este să nu te laşi amăgită de argumentele lui perverse. Probabil va face tot posibilul să-ţi demonstreze că tu eşti cea care greşeşti, că din vina ta se-ntâmplă toate relele, că tu eşti de fapt vinovată, că el e un sfânt şi credincios ţie. Să nu cumva să cazi în capcana asta, nu vei face decât să te supui logicii lui bolnave şi patimii de a te controla cu orice preţ. Fii tare, aşa cum îţi este felul, gândeşte limpede şi cu calm la cei vei face în continuare, sfătuieşte-te cu părinţii sau cu cei apropiaţi ţie, aşa încât să iei decizia potrivită.

@Jones: Situaţia ta e diferită de a lui Casyo. În cazul lui şi dacă era milionar, tot n-ar fi primit un calculator de la tatăl său, deh, calculatorul este "instrumentul diavolului" şi nu poate fi controlat de tatăl care nu ştie să-l folosească.
Nici eu n-am avut în casă nici televizor, nici telefon, nici măcar radio cât a trăit tata, tot din lipsa banilor. În schimb el era mare barbugiu, bea doar coniac cu cola, iar acasă nu aveam uneori nici bulion să punem în ciorbă.

Kolya, ma uimesti, este exact cum spui tu.
Descrierea ta mi se potriveste ca o manusa.
Din pacate, asa stau lucrurile.

David, stiu de gluma :).
Pacat ca ne-am certat atunci, esti ok tu.

@Prozac: Chiar şi acum glumesc uneori cu mama, o glumă amară, dar cât se poate de crudă şi de reală, că cel mai bun lucru care ni s-a-ntâmplat a fost chiar moartea sa.
@Casyo: Gândeşte ce-nseamnă pentru un copil de 11 ani, să-i promit tatălui meu că mă voi face mare şi-l voi omorî, îl voi rupe-n bătaie, îi voi întoarce toate suferinţele la care ne supune în mod gratuit. Asta, în loc să mă joc cu maşinuţele-n nisip, ca orice alt copil normal de vârsta aceea. Doar că era şi un adevăr crud în povestea asta. Chiar şi mama era conştientă că dacă divorţează de el, el, nemaiavând nimic de pierdut, ne-ar fi trimis probabil pe amândoi pe lumea cealaltă. Sau în celălalt caz, ar fi trăit în continuare, eu aş fi ajuns la o vârstă ceva mai înaintată şi l-aş fi ucis eu pe el şi aş fi intrat în puşcărie şi cam asta ar fi fost şi cu viaţa mea. Totul s-a schimbat însă din momentul când a murit, "înecat" în alcool. Am ajuns să simt o vină teribilă, palpabilă aproape, că eu îl ucisesem, cu gândurile mele negre. Am urmat un tratament de scurtă durată pentru tulburări de comportament, dar total ineficient. Şi am ajuns să cresc, să trăiesc, cu "tumoarea" asta pe suflet, mă învinovăţeam că l-am urât de moarte, dar pe altă parte, dacă l-aş fi avut în faţa mea, i-aş fi smuls coloana din spinare, vertebră cu vertebră, l-aş fi chinuit până la moarte, apoi l-aş fi înviat, doar că să-l torturez din nou... Asta cred că a fost şi este marea greşeală a vieţii mele. Trăind cu atâta ură, nutrind şi mustind de ură, am ajuns în scurt timp copia sa fidelă. Restul probabil îl ştiţi din postările mele anterioare, nu mai are rost să detaliez.
@Casyo: Aici intervii tu. Spre deosebire de tine, eu n-am avut parte de tratament nici psihologic, nici psihiatric la vârsta ta. Am devenit o oglindă a urii ce mă mistuia. Tu în schimb, aflându-te acum în poziţia asta, trebuie să reuşeşti să scapi de ură, de furie, de frică, de toate sentimentele negative care te fac să semeni cu tatăl tău. Mergi la psiholog, la psihiatru cu toată încrederea, pentru că asta e şansa ta de a deveni un om normal, un om bun, de a-i dovedi tatălui tău cu bunătate că se înşală. Ai exemplul meu, îmi uram tatăl de moarte, mă uram pe mine şi pe toţi cei din jur, iar acum sunt un om normal, mă pierd cu uşurinţă-n mulţime, iar pe tatăl meu, dacă l-aş avea în faţa ochilor, i-aş întinde mâna şi aş încerca să-l ajut.
De-asta insist şi eu şi Prozac atât de mult, chiar dacă suntem "recompensaţi" cu felurite atribute, pe faptul că e importantă şi psihoterapia şi tratamentul psihiatric, şi măcar un prieten, un confident, un duhovnic, căruia să-i putem împărtăşi suferinţele noastre. Psihologul curăţă şi cauterizează rănile sufletului, psihiatrul tratează boala psihică şi dezechilibrele cerebrale, emoţionale, confidentul ne ajută să ne descărcăm de povara sufletească ce-o purtăm, ne mai "uşurează" puţin sufletul.

Cred ca nici el nu are nimic de pierdut, de asta cam ridica mana spre mine, l-am avertizat ca dc incearca ceva, il reclam..
Veninul asta care ii clocoteste zilnic in vene o sa il distruga pana la urma..

@Cătălina: Momentan, îngrijeşte-te să nu te distrugă pe tine, apoi fă-ţi griji şi pentru el. Foarte probabil el să fi ajuns singur în starea asta(dacă e vorba şi de alcool), tu nu ai avut nimic de-a face, aşa că nu te mai învinovăţi degeaba şi fă-ţi griji pentru tine şi pentru fetiţa ta. Bine că măcar ea nu a fost părtaşă la "diferenţele voastre de opinie"

Da, bine zici.
Nu e vb de alcool, el nu bea, nu fumeaza, nu umbla dupa femei.
Dar faptul ca este rau, estompeaza tot..

Fata are deja 7 ani si vede ce se intampla, intelege tot, mai ales ca el nu se fereste sa ma prosteasca in fata ei.

@jones:Tatal meu avea bani sa ia TV sau calculator, dar nu voia..In 2006 a cumparat o casa cu o curte de 100 m patrati, aflata intr-o stare jalnica, foarte veche...Gardul de la strada era format din niste plasa care abia statea pe niste stalpi ruginiti.Curtea si casa se afla intr-o groapa cum s-ar spune.Marginea din spate a curtii o reprezenta un parau care rodea mereu din mal.Casa e construita din piatra, e deosebit de rece, nu aveam nimic..baia era goala in afara de o chiuveta, iar pe jos era beton.
A pacalit-o pe mama, chiar daca ei nu i-a placut casa de la bun inceput.I-a spus ca e o zona mai linistita si in timp o sa ne punem noi la punct cu toate.A renovat-o la repezeala cu parchet, o cada, o soba, gresie si faianta..toate puse la mantuiala, un gard in spate..la marginea cu paraul si cam asta a fost.In doua luni ne-am mutat..S-a imprumutat in banca pentru aceasta investitie.Primul an a fost un iad.Iarna casa era rece bocna..se forma condens, iar pe deasupra aveam probleme cu vecinii si in familie.Eu eram bolnav, foarte fricos..tata venea de la munca si facea ca un diavol..urla ca de ce e dezordine, se lua de noi din orice.
Aaaa..mai era ceva.In ultimii 8 ani ne-am mutat de 6 ori.Pentru ca avem un apartament in apropierea casei(luat prin schimbul cu vechiul apartament in care am stat pana in 2006..o alta prostie.Acela avea 4 camere, doi bai, era foarte spatios si aflat intr-o zona mult mai buna.Acesta e intr-o zona locuita de tigani si nu e nici cat jumatate din vechiul apartament).
Cand ii casuna lui, mutam toata acareturile, dulapuri, aragaz, paturi..Dupa catva timp era din nou nemultumit si ne mutam inapoi.Vecinii se uitau la noi ca la niste nebuni..aproape in fiecare an ne trambalam cu toate de la casa la apartament si invers.
Anii urmatori a izolat casa si a facut-o cat de cat locuibila.Si in prezent platim 400 de lei rata la banca.In total cam 80 000 de lei noi aruncati pe fereastra.Plus schimbul apartament total pagubos, pentru ca nu a luat diferenta.Pe el l-a interesat sa fie aproape de casa.Deci bani avea..un miner castiga destul de bine, sa stii...

mda...cred ca v-ati dat seama...sunt din Valea Jiului..

Katy, cum adica ridica mana spre tine?A incercat sa te loveasca, sau il simti tu ca ar fi in stare si de asa ceva?Ar fi cea mai mare dovada de lasitate din partea lui.Imi aduc aminte de o profesoara de lb. romana din generala, care ne spunea ca un baiat nu trebuie sa loveasca intr-o fata nici macar cu o floare. :)

David hai ca fusasi mortal in ultimul post:))))Serios?Dar ce vb inteleapta a zis profa ta, f unic:))Sa stii ca daca nu ne ziceai tu nu stiam.

Cata, esti mult prea desteapta si puternica ca sa joci rolul victimei.

Eram convinsa 99% ca nu-mi doresc o familie si nicidecum un copil, voi ati reusit sa ma convingeti 100% cu povestile voastre, va multumesc !

Si de ce trebuie sa fii Andreea ironica?Am spus ceva deplasat? Mie mi s-a parut frumoasa replica profei, in momentul in care un coleg lovise in una dintre colege si am memorat-o, mi-a ramas in minte.
Sa stii Andreea ca nu toti barbatii sunt ca cei din acele povesti.Trebuie doar sa-l cauti pe cel potrivit, sa-l cunosti foarte bine si abia dupa ce esti complet convinsa ca nu are defecte ascunse, abia atunci sa faci pasul cel mare.Probleme in casnicie apar la cei care nu s-au cunoscut prea bine inainte de casatorie.Nu prea e bine cand tragi concluzii pripite.In primul rand ar trebui sa te raportezi la familia ta, nu a celorlalti.Se comporta tatal tau cu mama ta, asa cum se comporta cei din acele povesti?Daca raspunsul e nu, atunci ai exceptia chiar in familie.Parintii tai de ce s-au mai casatorit si au mai facut si un copil? Era mai bine daca nu te nasteai?

Nu am zis ca era ceva deplasat, doar ca ai formulat in asa fel incat cie stie ce descoperire facuse profa:)))ma asteptam sa zici ceva nu atat de banal:p, atata tot

Nu e vba de ai mei, nu ma intereseaza de ei, este vorba de alegerea mea, de faptul ca eu nu-mi doresc asa ceva nici in ruptul capului, este un lucru pe care l-am simtit de mica de cand ma jucam cu fetele de la bloc si erau toate incantate de copii si atunci cred ca am simtit prima data ca eu eram diferita, mult prea diferita, iar lucrul acesta nu s-a schimbat nici pana azi, nici macar pt un minut nu mi-am dorit sa devin mama sau sa-mi intemeiez o familie, e un lucru pe care pur si simplu il stiu, il simt si l-am simtit mereu.Nu ma vad ever facand compromisuri, dedicandu-mi viata unui barbat sau persoana, iar decat sa am o casnicie si un copil aiurea fara sa imi doresc cu adv si fara sa imi dedic 90% din viata mea copilului n-are rost, iar eu sa imi dedic o mare parte din viata pt casnicie si viata familiala never:-), asa ca nu.

Este f important ceea ce zic, deoarece f multa lume se grabeste facand acest pas si deaia suntem noi acum pe un forum pt boli psihice, din cauza lor.Eu nu i-as face copilului meu asa ceva si stiu ca n-as fi in stare vreodata sa-l cresc bine.Cat despre un barbat cu care sa impart orice, care sa-mi invadeze spatiul personal, care sa ma streseze, care oricum nu m-ar accepta vreodata pt ca sunt prea dificila, nu stiu, as putea vorbi despre asta o zi si o noapte, dar devine plictisitoarea firea mea extrem de egoista:))

:))) Ok, Steve are crede ca toti oamenii sufera in secret de cate o boala grava, ma intreb ce boala e asta:-?Tu cum te-ai descrie?

David, a spus foarte frumos profa ta, asa ne zicea si noua una, ca intr-o fata/femeie sa nu arunci nici cu o floare. Asta se numeste de fapt, respect, ceea ce e intr-adevar, o floare rara in ziua de astazi.
Te felicit ca nu ai uitat aceasta frumoasa replica.

Andreea, nu toti barbatii sunt porci, mai sunt si exceptii, numai sa ai rabdare sa ii gasesti, si sa nu te grabesti "ca fata mare la maritat".
Nu te lasa influientata de ceea ce se discuta aici, eu stiu cazuri reale, cunostinte ale mele care nu au o casnicie perfecta, pt ca asa ceva nu exista, dar se inteleg si se respecta unul pe celalalt.

Stevens, tu esti prea pornit impotriva femeilor ca sa vezi realitatea din spatele dramelor. Stii tu vb aia? Nu vezi padurea de copaci.
Cred ca in cazul meu e un cerc vicios, el a devenit asa din cauza mea, iar eu din cauza lui.

Normal ca nu sunt toti porci, nu ziceam ca sunt porci, pana la urma ce inseamna sa fii porc anyway? Ziceam ca nu ma vad eu in postura de sotie, mama, casatorita, poate e gresit ceea ce simt, dar nu voi face niciodata ceva ce nu simt sa fac si nu voi nega niciodata ceva ce simt doar pt a nu fi judecata, poate sunt eu nebuna, dar cred ca fiecare om este liber pe pamantul asta.
Stiu, da, ca se spune ca asta e rostul oamenilor pe pamant :)), acela de a face copii, de a duce gena mai departe si ca daca nu faci asta ai trait degeaba and shit, DAAR eu tind sa-i contrazic pe cei care spun asta.Nu zic ca nu e minunat sa dai viata unei persoane, e un lucru superb, dar nu trebuie facut doar pt ca asa trebuie, nu e ok asa sa il faci oricum acolo, pt ca e un lucru ENORM, iar eu consider din pacate ca oamenii nu au un rost anume pe acest pamant, deci..