Tulburare obsesiv-compulsiva - Partea a X-a

Gagici, ce patirati, ha?

Anca, multumesc pentru sfaturi. Sunt si eu scarbita ca nimic nu merge, dar raman convinsa ca terapia e foarte OK. Cred si eu ca, in functie de cat de naspa iti e, trebuie combinata cu medicamente care te scapa de anxietate. Ca asta ne tampeste de nu ne putem duce exercitiile pana la capat, anxietatea. Sau depresia, ca se combina ca poarcele!

Nimeni nu vindeca boala asta, insa din cate am citit eu, simptomele se reduc asa incat nici nu prea te mai gandesti ca o ai. O carte foarte interesanta pe care am cumparat-o pe net e Obsessive Compulsive Disorder, de Fred Penzel. Mi-ar placea mult sa fie doctorul meu. I-am dat-o psiholoagei... asta e, adesea am sentimentul ca da pe delaturi, dar si mai des nu da gres. Fiecare dintre noi are un pitic aparte caruia trebuie sa invatam sa-i dam suturile in dos potrivite.

Prozac, vazuci ce-am scris de medicamente. O sa mai vorbesc cu doctorita mea sa vedem ce si cum ma mai pune sa iau. Poate pana la urma imi iau biletul pe insula salbatica si ma intorc cand m-oi intoarce. Ca tare imi doresc sa scap de chinul asta pe care-l stiti (lucrul cu ex-ul, viata cu actualul... a-la ba-la por-to-ca-la, eu cu cine sunt acum, cam asa se traduce starea mea de spirit uneori).

Cata, sanatate puiului! Ti-am spus, toti prietenii mei se plang ca sunt copiii bolnavi din cauza cresei.

Cris, pup si la tine.

Eu am scapat de TOC si am auzit si pe altii spunand asta. Deci se poate.

Pasadi, fa bine si fugi de pe forumul nostru, ca ti-am citit si eu subiectul si numai de TOC nu vorbesti acolo. Esti sigur ca iti iei medicamentele cum trebuie? Daca esti intreg la cap, cum poti sa pui asemenea aberatii intr-un subiect precum TOC?

Eu nu am nevoie de medicamente.

Salutare fetelor,
Da, interesanta discutie ati avut. Si eu sunt de parere ca impreuna, cele doua, terapia si medicatia sunt solutia optima. Acum depinde de psihiatru si de psiholog ce si cum si cat merge. Acum am inceput si eu psihoterapia si mai citesc cate ceva... Incercam sa o scoatem la capat.
Sa aveti zile bune si obsesii cat mai putine! V am pupucit!

Pasadi, noi avem nevoie de medicamente asa ca lasa-ne cu ale noastre!

Eu credeam ca voi aveti nevoie sa va faceti bine.

Multumesc Prozac e bina sa stiu ca am o prietena asa buna, si nu numai ei tuturor.

Dragele mele (optimiste),

E clar ca fiecare din noi se agata de orice speranta, e clar ca toate luptam asa cum ne pricepem mai bine si asa cum credem de cuvinta.

Important este ca suntem intelese de cei dragi nou, ca suntem acceptate exact asa cum suntem si de ce nu sa-i multumim lui Dumnezeu ca nu avem o boala fatala.

Ceea ce m-a uimit pe mine in tot ceea ce mi s-a intamplat pana acum am fost ca oricat de rau m-am simtit de-a lungul timpului nu mi-am dorit niciodata sa mor, vroiam cu orice pret sa traiesc, plangem foarter mult, cautam solutii disperate dar nu mi-am dorit moartea. De fapt imi doream viata de dinainte.

Eu m-am simtit cel mai bine acum vreo 4 ani ( timp de 2 ani nu am avut nici o obsesie si nici un fel de anxietate sau depresie) - am urmat strict un tratament medicamentos. In acea perioada luam anafranil si solian ( 1 an) iar apoi doar solian ( jum de pastila). Dupa ce am oprit tratamentul si l-am reinceput ac este pastile nu si-au mai facut efectul.

Ati avut o asemenea experierta sa faceti un tratament care se potriveste ca o manusa, sa il intrerupi, sa-l reiei si sa nu-ti mai fie de folos? Nu imi pot explica fenomenul. Poate stiti voi.

Am sa incerc sa-mi reamintesc perioada in care am facut si eu psihoterapie si am sa va povestesc.

Da, astept sa-mi spuneti cum va simtiti, ce ati mai vorbit cu doctorul vorstru ( psiholog, psihiatru) si sa povestiti d-ale voatre. Am sa incerc sa fiu atenta la toate detaliile astfel incat sa nu tai aripile nicuneia dintre voi.

Sa mai spun ceva, e tot parerea mea strict personala, de la inceput am crezut ca acesta boala trebuie tratata in acelasi timp atat de psiholog cat si de psihiatru, ei ar trebui sa fie parteneri, sa discute despre evolutia noastra si sa gaseasca impreuna solutiile. Dar eu nu am fost norocoasa, am inalnit niste orgolii fantastice intre psihiatru si psiholog. Psihiatrul o tine pe a lui si psihologul pe a lui. Iar tu esti cel care plateste. Am citit mai multe articole si sunt de parere ca ncici un doctor nu se implica asa cum ar trebui.
Nu se ocupa suficient.
Ati vazut si voi documentare cand doctorul era mereu in viata pacientului, il ajuta, se bucura impreuna cu el si aveau acelesi scopuri, atingerea imposibilului vindecarea.
Aici fie te duci la psiholog si interzice cu desavarsire medicatia, fie te duci la psihiatru, incearca mai multe tipuri de medicatie si iti spune bucurate de viata si i-ati pastilele, iar dupa 2 ani de programari o data pe luna nici nu mai au rabdare sa te asculte, efectiv nu-l intereseaza, in fine ( poate nu toti sunt asa ) dar in cele din urma se satura de tine.

Ma programez si eu saptamana viitoare la psihiatru sa vad ce mai zice caci ultimele dati nu prea mi-a placut atitudinea ei. vreau sa discut si despre posibilitatea de a face un copil.
Am sa caut si eu cartea recomandata si dupa ce o citesc poate discutam pe ea.

No sunt convinsa ca maroritatea dintre voi sunteti foarte ocupate, eu acum sunt libera pentru ca nu am servici, stau acasa si frec menta, am ajuns din noul in punctul in care ma intreb ce vreau sa fac in viata.

de aceea am timp si scriu mesaje asa lungi. nu va fii asa tot timpul.

Eu clar va spun ca am fost diagnosticata cu TOC.
Exprimati- va liber, spuneti ce simtiti si fiti sincere. Eu sunt cam suparacioasa dar multumesc ca sunteti sincere.

Azi noapte dupa ce am citit mesajul am tot stat si m-am gandit, m-a pufnit plansul si m-am gandit ca am fost foarte egoista. Am adormit abia pe la trei. Si azi am dormit aproape pana la 12.30. Dimineata este cel mai nasol la mine, ma trezesc foarte prost dispusa si cu stari de nervozitate ( despre aceste stari de nervozitate, neliniste) vreau sa vorbesc cu psihiatrul meu. Dar pe parcursul zilei trec ( si din cand in cand mai iau cate un xanax asa de la mine). Sunt extrem de fericita ca nu am obsesii. dar avnd in vedere ca i-au medicamente vreau sa ma simt bine, bine. Ce rahat iau medicamente si tot nu sunt 100% ok.?

Povestiti-mi despre voi. Poate ajung sa va cunosc pe fiecare mult mai bine si sa ne ajutam reciproc.

Pana la urma dam lectii la doctori ( hi, hi, hi)

Stiu mesajele mele sunt prea lungi, sper sa aveti rabdare cu mine!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Va pup

Multumesc. Anca Ciontu

Buna Anca, din pacate sunt de acord cu tine ca unii medici dau senzatia ca nu le pasa sau pur si simplu nu se pricep. Argumentatia asta psihiatru/psiholog este inutila. Ar trebui sa se puna de acord. Pe mine m-a exasperat tipul cu care faceam terapie in trecut, ca mi-a spus, desi era medic, ca in cazul in care am nevoie de medicamente, sa ma duc la ala ce m-a trimis la el ca el insusi nu-mi va prescrie. Si dupa trei ani de zile, mi-a explodat TOC-ul si nu mi-a dat nimic! I-am spus ca sunt in criza, ca nu sunt ok si omul statea si-mi analiza obsesiile. La sfarsitul sedintei l-am intrebat ce sa iau ca nu pot sa dorm si pilulele de anxietate pe care le aveam de mult nu m-au mai ajutat in perioada respectiva. Cica sa le iau pe alea... si sa ma duc, daca am nevoie de altceva, la psihiatrul care ma trimisese la el cu trei ani inainte.
Pai vreau si eu sa stiu, daca tot esti medic, de ce nu-mi recomanzi tu un medicament care sa ma ajute? Ca tu m-ai vazut saptamana de saptamana timp de trei ani, nu ala dinainte.

Asa ca s-au acumulat in mine frustrari enorme, neintelegeri, neincredere... Nu vreau sa dau lectii medicilor, sincer!

Bafta si tie!

Pasadi, chiar n-am ce sa-ti spun.

Buna, gata si eu cu examenule pe azi.
Mi-am cumparat si eu cartea "Cum sa te psihanalizezi singur", parea interesanta. O sa va zic ce basesc bun in ea.
Mai gasisem o carte care m-a speriat putin, ceva de genul "Cum sa iti gasesti linistea interioara", si erau prezentate niste cazuri care semanau un pic cu TOCul. Toate au fost insa rezolvate cu (psih)analiza, toate aveau o cauza in viata si in jurul omului respectiv. Pai eu cate obsesii urate am avuuuut, mi-ar trebui cativa ani sa le scotocesc pe toate sa le gasesc cauza.

Draga Anca, ar fi bine daca ai reusi sa gasesti ceva care sa iti placa sa faci. Pentru mine de exemplu este FOARTE IMPORTANT serviciul. Desigur, si copilul, este cea mai mare motivatie dar si cariera e importanta si de multe ori ma mobilizez mai mult la munca decat acasa.
Eu recunosc ca am avut marea binecuvantare de la Dumnezeu ca sa dau peste un psihiatru mare OM si foarte invatat. El mi-a dat tratament medicamentos (Fevarin - acum iau 150 mg) si dupa ce m-a vazut ca sunt cat de cat pe linia de plutire (eu cu TOC eram si intr-un episod depresiv destul de nasol cand am ajuns la el) mi-a recomandat un psiholog pt terapie cognitiv comportamentala. Chiar el mi-a spus ca nu se face orice tip de terapie, ca pt diverse pb exista diverse terapii. Am avut nenorocul sa dau inainte peste un psiholog care, asa cum zici tu, vorbea de rau psihiatrii. Ce tampenie mai, ca si cand nu ar lucra cu acelasi lucru - chestiune de orgolii nemasurate.
Acum, dupa 7 luni de la inceperea tratamentului, desi nu 100% ok, am facut progrese mari in ceea ce ma priveste. Dar am norocul de a ma intelege excelent cu terapeuta, asta este. Fac temele, discutam, tinem legatura si pe mail, incerc exercitii de relaxare, adevarul este ca as incerca orice numai sa nu imi mai fie asa de rau.
E super bine pt tine ca nu ai obsesii. Asta e super mai! Eu am si inca multe. Cris, cum zici tu sa stii ca pe unele incerc sa le demontez, pe altele nu pot si atunci incerc sa le etichetez ca ganduri TOC si sa le las in plata lor. Nu reusesc mereu, e o lupta continua, stiti si voi, dar incerc si eu ce pot.
Anca, deci sa inteleg bine, obsesii nu ai, dar esti deprimata? Medicatia pe care o iei este antidepresiva? Poate nu e buna mai... nu stiu ce sa zic. De cand iei medicatia asta ?
Chiar m-a uimit si pe mine ce ai zis ca nu si-a mai facut efectul medicatia a doua oara cand ai incercat. Mai ai posibilitatea sa incerci un alt medic? Cauta pe google sa gasesti asociatia psihoterapeutilor in terapie cognitiv comportamentala si vezi daca e cineva de unde esti tu. Sigur te-ar ajuta.
Daca vorbesti cu Prozac pe privat intreab-o sa iti spuna de site-ul OCD pe care l-a gasit ea si fetele si de grupul de email daca zici ca citesti engleza.

Sophie, Cris, sanatate multa.

Pasadi, cum bine zicea Sophie LASA-NEEE, LASA-NEEEE!

Salut fetelor, ma bucur ca vorbim

Eu am inceput sa muncesc imediat dupa ce am terminat liceul, de fiecare slujba am fost entuziazmata la inceput dar apoi m-am plictisit sau diverse lucruri petrecute la locul de munca m-au scarbit. ( nu am muncit tot timpul au fost si pauze printre care unele din cauza TOC-ului ). Nu ma pot obisnui cu exploatarea omului la locul de munca, trufia si lacomia patronilor din ziua de azi. Mie sila. Am incercat in zadar sa stau in banca mea dar nu ma pot abtine sa nu protestez si nu suport nedreptatea si bataia de joc. Ih nu vreau sa ma mai gandesc.

Eu zic ca tratamentul pe care il fac acum cat de cat e bun ( iau seroxat, la inceput luam si rispen), nu stiu ce sa zic, pe acest tratament nu am avut intoteauna starile de care va spuneam ca le am in ultimul timp ( ma gandesc ca sunt si influentele exterioare, am avut ceva probleme ). Oricum ii voi spun acum cand ma duc de aceste stari ca ma enerveaza rau de tot. O voi intreba si de terapie Oricum am inceput treatamentul asta de 2 ani. Timp in care am lucrat intens, am avut o viata destu de plina.
Prozacul nu mi-a facut bine deloc. Si am mai luat nistre rahaturi timp de vreo 6 luni ( zyprexa si nu stiu ce naiba) si tot asa, rau.

I-am mai spus de starile astea de nervozitate si neliniste si avand in vedere ca in perioada aia lucram si eram si sub presiune a cam balacarit-o doamna doctor, cica e ceva normal, ca toata lumea le are, bla, bla.Dar eu stiu sigur ca nu e asa, ptr ca eu am fost super bine. In fine. Vorbesc eu cu ea sa vedem cu ce solutii vine si daca nu. vad eu ce decizie iau.

M-ai intrebat daca medicatia este antidepresiva? Tot ce am luat este antidepresiv. Oricum acum sunt si pe doza minima. Si de atatia ai credeti-ma mai si uit sa le iau.

Eu nu cred ca aceste obsesii au o cauza interioara, sincer. Ma gandesc ca ceva e defect la cutiuta.
Ptr caci unele obsesii avute de mine nu aveau nici o legatura cu ceea ce sunt eu, si apareau aiurea, fara motiv. Nu stiu. Asta mai vedem, mai citim.

Vorbim

Multa sanatate,

Vorbim data viitoare despre ganduri. Cum le demontati, cum le ignorati, cum le acceptati????

Va voi povesti si cateva din incercarile mele.

ok Baftta multa. Anca Ciontu

Mi-am scimbat denumirea. M-am gandit asta poate exista si persoane ca nu vad ca nou treaba asta.

Ma gandeam asa ptr viitor poate nu e bine. Nici nu ma mai semnez. dar voi stiti acum ca eu sunt.



pupici

Salutare,
Ce fac fetele mele, cum sunteti?
Io-s pe val dar un pic suparata ca puiu meu tusea de dimineata si parea cam incalzit (n-am avut vreme s-ai iau si tem, peratura), i-am dat robitussin si paracetamol. Bine ca intra-n vacanta, poate intr-o saptamana se mai duc virozele astea prapadite.
Aseara s-au aratat si rusii, dar numa o picatura, acum sunt in asteptare:)
Diseara ma vad si cu dr mea sa vedem ce mai spune. Din pacate si eu fac tot o psihanaliza, din cate mi-am dat eu seama, si nu stiu in ce masura ma va ajuta. In plus, sunt cam plictisita sa tot repet abuzurile din copilarie, adolescenta mea petrecuta in certuri si betii alor mei.
Bun, am descoperit ca toate astea m-au afectat si ca nu mi-au asigurat o dezvoltare mentala normala, dar cu ce ma ajuta acum in prezent pentru a gestiona in mod eficient gandurile mele obsesive sau depresiile?!
. Evident pina acum n-am gasit acest raspuns.
Asadar ma duc si povestesc, pe bani..dar asta e, deocamdata n-am alta solutie:(

Legat de antidepresive, va spun si eu ce am citit pe forumurile din afara. Se poate intampla ca medicatia ce a dat rezultate foarte bune in eradicarea obsesiilor, odata intrerupta sa nu mai aiba acelasi efect dupa reluarea acesteia.
Nu se cunoaste de ce! Se creeaza la fel ca la antibiotice, o rezistenta a organismului si nu sunt explicate pe deplin aceste fenomene.
De obicei sunt incercate alte combinatii de antidepresive cu medicatie adiacenta care sa completeze si sa imbunatateasca eficienta antidepresivului de baza. Sunt de obicei utilizate (in doze mici) antipsihotice de ultima generatie cu efecte secundare scazute
De asta se pune foarte mare accent pe skills-urile invatate la cbt pentru a combate ulterior obsesiile aparute ca urmare a stoparii tratamentului.

Hai ca mi-am dat drumu la vorba ca o gaita, mai ziceti si voi cate ceva:)
Pup toata gashca:)

Io sunt cobza de racita si fimeo la fel n-am dormit mai deloc azi noapte. Zic multumesc lui Dumnezeu ca mi-e mintea linistita si atat. Azi nu pot participa la discutii adanci ca nu ma tine neuronu. Doar zic Prozac ca ai dreptate nu prea are cum sa te ajute psihanaliza asta. Poate mai folosesti din metodele cbt descrise pe aici sau poate iti iei o carte ceva. Eu zic ca sunt totusi folositoare.

Buna,
Voiam sa va intreb pe toate, pana la urma cam care este schimbarea pe care v-au adus-o pastilele (eu sunt in dubii daca sa iau sau nu). La Seroxat e clar, i-au disparut total obsesiile. Dar restul? Prozac, Sophie, Cata, Roby?

Cris, la mine ajutorul a fost FOARTE LENT. Prima data cand am inceput sa iau Fevarin am inceput cu 50 mg si la vreo 2 saptamani cu 100 mg (care oricum e doza mica am inteles) pe care le-am tinut pana acum 2 saptamani tot asa. La inceput am luat si Xanax 12 saptamani, din octombrie nu mai iau. As zice ca Fevarinul a inceput sa isi faca efectul la vreo 2 luni dupa ce am inceput sa il iau in sensul ca momentele de depresie si de obsesie nu imi mai creau anxietate chiar asa de mare, dimineata nu mai aveam anxietate, mancam si dormeam. La vreo 5, 6 luni de 100 mg deja ma simteam bine, mai optimista, obsesiile erau controlabile dar incepusem si terapia care pe mine una ma ajuta foarte mult.
Acum 3 saptamani am avut o recadere zic eu ca m-am simtit ff deprimata si ma copleseau din nou obsesiile si mi-a marit doza la 150 mg. Asta cred ca abia zilele astea a inceput sa isi faca efectul, adica dupa vreo 2 saptamani pentru ca vad ca iar parca am o putere mai mare sa ignor gandurile stupide. Merg in continuare la terapie c-c, luni am a 14 a sedinta. Psihiatrul mi-a spus ieri ca pt depresie sunt necesare vreo 30 de sedinte de astfel de terapie iar pentru TOC chiar si un an. Nu ma deranjeaza, imi place chiar foarte mult si ma ajuta. Sa imi dea Dumnezeu forta de munca sa platesc sedintele ca in rest...
Cam asta e cu mine. Sper ca am fost destul de clara.

Buna fetelor.

Cris, eu nu am TOC, eu am tulburare afectiva bipolara. Nu prea seama cu TOC-ul, insa mai am si eu ganduri obsesive cand sunt depresiva in special.
La mine au avut efect medicamentele. La inceput ma tratam pentru tulburari anxioase si depresive cu xanax si cipralex ( asta din urma este un antidepresiv care m-a adus in stare maniacala) Atunci dr mi-a intrerupt tratamentul si ma simteam si mai rau. De atunci am schimbat dr care mi-a schimbat si diagnosticul si tratamentul. Acum iau Zyprexa si Depakine. Ma simteam f rau inainte de a lua aceste medicamente. Si am observat ca de cate ori a incercat dra mea sa-mi scoata din tratament Depakine (vroia sa-mi intrerupa de tot tratamentul) incepeam sa ma simt rau, ba sa am anxietate, ba sa am stari de agitatie, ba de depresie, asa ca nu stiu daca voi putea prea curand sa intrerup tratamentul.
Daca nu stii: TAB-ul asta este o tulburare psihica ce se manifesta prin succesiunea starilor de manie si depresie pe tot parcursul vietii, intrerupte de stari de normalitate, iar Depakine este un stabilizator de dispozitie care nu permite virarea in stari maniacale sau depresive sau reduce din severitatea episoadelor respective. Deci tratamentul este de lunga durata, iar antidepresive nu se recomanda deoarece induc starea de manie.
Deci, concluzionand, boala pe care o am eu este diferita de a voastra, eu sunt o "intrusa" pe aici, dar fetele cum sunt ele bune la suflet m-au "primit" si pe mine in comunitatea lor. Aici mai primesc si eu un sfat bun, ma mai usurez cand va citesc si cand nu ma simt prea bine, povestind despre starile mele.
Este o decizie grea de luat intre a lua si a nu lua pastile. Pe de o parte daca te simti binisor si nu ai obsesii mari, poate ca nu ar trebui sa iei medicamente, pe de alta parte trebuie sa ai grija sa nu se agraveze boala. Dar, cred ca fetele sunt mai pricepute decat mine, de fapt sunt sigura. Eu, repet, ma simteam foarte rau, dra mea a vrut chiar sa ma interneze, insa am refuzat de teama de a nu se afla la serviciu ce am.
Scuze daca nu am fost prea coerenta, nu prea o am eu pe asta cu scrisul.
va pup.

Hello,

Si eu pe aici... mai asa, mai asa... mai vine gargaunul, mai pleaca, etc. Am iesit acum dintr-o sedinta, ca trebuie sa adaptam produsele scoase de firma mea pentru realitatile pietei si ale situatiei economice pe care o stim cu totii.

Prozac, sa-ti povestesc despre experienta mea cu psihanaliza!

Si eu ma saturasem sa repet ce mi s-a intamplat, cum mi s-a intamplat, etc... si sa vad ca m-a apucat din nou tembeleala, desi eu suipasem acolo tot ceea ce am avut de scuipat. Mie mi-a facut bine in sensul ca ii spuneam lu' ala toate aiurelile de-mi treceau prin cap, iar ala imi spunea ca nu sunt nebuna si vorbeam asa despre copilarie, aia si ailalta si imi spuneam da dom'le, am fost traumatizata, d'aia am ganduri. Si a tinut placa cat a tinut... adica sigur ca am dezvoltat un model de comportament si au fost lucruri care mi-au slabit rezistenta emotionala, dar eu am facut TOC.
Si am inceput sa evit anumite chestii... imi amintesc ca un prieten de-al meu juca intr-o piesa muzicala unde il interpreta pe Isus. Nu m-am dus pentru ca-mi era frica nu cumva sa ma apuce din nou gandurile... Si o gramada de exemple ca astea... ori cand ii spuneam psihanalistului, ala nu spunea nimic. Eu plecam acasa gandindu-ma ca nu sunt nebuna si eram linistita. Si ciorba lunga pana n-au mai tinut explicatiile astea rationale ca stiti si voi cum e cu obsesia, cu cat ii explici mai mult ca e o obsesie, cu atat se burzuluieste mai mult.

Seroxat, simpatica schimbarea de identitate pe forum. Multa bafta, poate gasesti pe cineva sa faca CBT ca e ok, ajuta mult.

Cata, sanatate tie si puiului.

Cris, eu am luat odata prozac vreo 3 saptamani si am avut impresia ca m-a ajutat foarte mult. Acum doctorii imi spun ca oi fi avut un efect placebo, tinand cont ca starea de bine nu se instaleaza asa de repede. Acum iau prozac si nu a schimbat la mine marea cu sarea. Dar si medicamentele trebuie sa ti se potriveasca si nu trebuie sa intram in panica daca asta nu a mers. De luat iau Rivotril pt starile de anxietate nasparlii si asta ma ajuta de cele mai multe ori... Asa stau eu cu pastilele. Avum imi scoate Prozacul si sper sa imi dea altceva sau sa sufar o mutatie si sa-mi treaca de la sine :-)

Gagici, bre, pe unde sunteti? Aii, ce singurica sunt :-)

Neata, fetelor! Ce e cu linistea asta?

Bai, chiar asa, ce e cu atata liniste?

Si eu pe-aici...ce faceti?
Prozac, tu n-ai zis cum stai cu medicamentele...

Neata, sper ca linistea sa fie semnul ca toate sunteti bine si ocupate cu fel de fel. La mine cel putin asa este, psihic sunt ok, sunt inca racita si baietelul meu si mai si, nici azi noapte nu prea am dormit... azi iar tre sa merg la medic. Offf

Sanatate, Cata! Tie si baiatului! Lasa, ca se imunizeaza el :-) Bine ca esti cu neuronul potolit... eu alternez stari cu neuroni cuminti si stari cu neuroni mai salbatici! Da una peste alta cred ca nu e chiar asa naspa. Azi ma duc la terapie. I-am dat cartea aceea terapeutei si vedem azi ce plan de atac facem. In rest... visez mult si aiurea, ieri am avut un cosmar, ma zbat si nu prea ma odihnesc, dar am inteles ca asta nu e o problema, ca multa lume are vise foarte vii si obositoare. Bon...

Salutare,
Bai, io recunosc ca am mai dat un ochi p'aci si cand am vazut ca nu zice nimeni nimic, n-am scris. Acu nu dati cu ooo:))
Cris_sy, eu iau fevarin 200mg/zi si probabil si d'asta ma simt foarte bine in ultima vreme. Am oarece alte probleme de sanatate fizica, dar nu sunt asa importante si sper sa le rezolv.
Aseara am fost la terapie si am discutat iarasi despre copilarie, printre altele mi-a spus sa ma detasez si sa-l vad pe trecut ca o amintire, sa-l accept asa cum a fost. Unele lucruri imi sunt usor de acceptat, altele mai dureroase cam greu. Adica ma ranesc, imi provoaca instant o neliniste interioara, am imediat senzatia de insecuritate si ma sperie.
La fel a aspus si dr mea, sa nu iau gandurile-n seama, sa nu lupt impotriva lor si sa le ignor. I-am spus ca uneori imi este greu, ca nu ne este tot timpul usor. Parea ca stie...
Mi-a spus ca nu are multi pacienti cu TOC, dar ca e convinsa ca prevalenta bolii este mult mai mare si ca oamenii nu vin sa spuna de rusine!
Apoi i-am spus si eu de micul nostru grup de sustinere si ne-a incurajat sa ne scriem caci este un lcuru extraordinar ce facem noi aici. I-am spus ca stiu si vom continua sa ne sprijinim:))
Cam atat...

Astazi, am aflat de o familie, in care ea este nevazatoare si sotul ei are amputate picioarele. Culmea este ca au doi copii micuti, ei muncesc amandoi si isi duc viata ca niste oameni normali. Mi-a data multa putere (pe care v-o impart cu drag si voua) sa vad ca sunt oameni poate la fel de suferinzi ca si noi care LUPTA!
Toate bunicele, voi cum sunteti?
Cata sanatate puiului:
Roby, Sofie celelalte?

Prozac, fata, ma gandeam ca iar ai plecat in vacanta si nu spui nimic :-)

Eu, bine. Ma enerveaza cumplit starile de anxietate, ca-mi tremura mainile si mi se pare c-o sa-mi pocneasca ceva in cap, pe langa inima care-mi bate in gat, dar nivelul nu e azi asa de ridicat.
In plus, am curaj ca mi-am regasit aspecte din personalitate care o faceau pe Sophie aceea puternica: m-am trezit facand planuri pentru week-end si pentru saptamana viitoare. Vreau s-o aduc la Bucuresti pe nepotica mea, sa mergem la Okaidi (un magazin pt copii al unei prietene) sa-i iau bulendre, s-o duc la teatru... etc;
Apoi, la birou am avut o intalnire in care din nou mi-am impus punctul de vedere asa cum stiam eu s-o fac odata, cu mult curaj si incredere in mine... Nu ca nu-mi impun punctul de vedere si alte dati, nu vorbesc de asta, ci de naturaletea pe care am avut-o azi si pe care ma face sa ma simt eu... In plus, am obtinut organizarea unor evenimente GRATIS intr-un mare hotel din Bucuresti, ceea ce va ajuta mult firma. Deci, cam pe val zic eu... Ma mai apuca cate una, dar reusesc sa-i dau la cap si sa-mi spun ca intr-o zi o sa fiu naturala si increzatoare si in aceasta privinta. Pup si vant la pupa!

A... si ma enervat barbatul meu care imi spune ca trebuie sa ne mutam, a gasit un apartament pe care eu nici macar nu l-am vazut, si-mi zice ca daca e, ne mutam in week-end... Pai stai asa, monsieur, ca eu nu vreau in week-endul asta. Eu am facut planuri prima! Sic!

Prozac, am uitat sa-ti spun... in legatura cu evenimentele din copilarie care iti creeaza stare naspa, ma gandesc ca sunt lucruri tare sensibile... stiu ca se face terapie pe trauma care ar cam trebui sa ajute. Indraznesc sa spun ca, gasind terapia potrivita, o sa poti sa-ti cazezi sentimentele si starile acestea in alte sertare :-)

La fel am facut si eu. Am vazut ca nu zice nimeni si am postat un mesaj scurt.
Aseara am fost bine, m-am uitat la film pe PRO. De dimineata cand am ajuns la serviciu, m-au apucat asa niste stari de tristete, de goliciune sufleteasca pentru ca nu m-am ocupat de copil aseara, ca nu sunt o mama buna. Imi vin in cap deseori ganduri din astea. Intre timp mi-am revenit si mi-am promis ca ma voi ocupa mai mult de baietel.
Cata, ce mai face puiul tau? Eu la al meu, pentru intarirea sistemului imunitar (si el se imbolnavea des cand era mic) ii dau Bronhovaxon de vreo cativa ani. Si sunt multumita de efectele lui. Nu ii dai nimic la puiul tau pentru marirea imunitatii sau este prea mic?
Va pup.

Am intrat din intamplare pe subiectul asta si vreau sa spun ca m-au acaparat discutiile voastre, felul cum va incurajati intre voi, modul in care va sustineti. N-am stiut ca exista o astfel de boala. Copilaria mi-a fost marcata pt ca mama a suferit de schizofrenie si pe vremea aceea ( epoca comunista ), nu se prea stia mare lucru despre asta. Acum am 39 de ani si acum sase luni am aflat ca am cancer la san. Am trecut prin chimioterapie, am ramas fara par, gene, sprancene, acum doua saptamani m-am operat si maine voi afla ce urmeaza sa fac in continuare. Cred ca radioterapie. Ce mi se pare ciudat la natura umana este ca tuturor cred ca ni se pregateste mai devreme sau mai tarziu ceva, suntem incercati intr-un fel sau altul. Eu sunt bolnava fizic, dar nu am nici un gand negru, nici o teama, iar voi sunteti sanatoase fizic, dar va chinuie o gramada de ganduri urate. Oricum imi place f tare de voi, sunteti dragute foc, Dumnezeu sa va ajute!