episod psihotic acut... rog sfatul unui psihiatru
sotia mea primeste deparkine si zyprexa si cel putin deocamdata se simte bine.Doar cand oboseste are o stare de surescibilitate si e clar ca trebuie sa se odihneasca dar ii spun acest lucru intr un fel sa nu i fie lezat ego ul.NU am mai fost la medic de ceva vreme desi merge soacra mea lunar sa i ia tratamentul.Dar sotia e insarcinata de aceea trebuie sa eliminam cat mai mult stresul spitalelor incercand sa vada decat, medici ginecologi.E bine, chiar si medici au fost uimiti cat de repede si a revenit de la ultimul episod pe care l a avut.
As dori sa va povestesc doar un episod sa aveti perspectiva celui care are grija de cineva bolnav cu nervii... nu doresc sa mi se ridice o statuie... sunt sigur ca altii fac sacrificii mai mari... doar ma descarc pentru ca am si eu limitele mele de rabdare...
Eu am mai scris aici pe forum, dar in ultimul timp am fost foarte ocupat cu diferite probleme de viata, dar in mod constant am mai aruncat cate o privire pe aici, citesc in fuga ce mai scrie fiecare pe aici si ma abtin sa comentez, asta pana azi, deoarece nu mai rezist sa va spun ceva. As fi vrut sa existe un forum separat al persoanelor care au grija de cei cu probleme psihice, tocmai pentru ca doresc sa va povestesc ceva care nu e pentru "urechile" pacientilor. Doresc sa vorbesc din perspectiva persoanei care are grija de cineva cu probleme psihice - sotia mea. Am vazut ca aici mai scriu si multi altii care nu ei sunt bolnavi, ci au grija de cei bolnavi. Sa intru in subiect. Parca nu ar fi suficient ca trebuie sa demonstram infinita rabdare si intelegere fata de persoana iubita, sa o acceptam si sa o sprijinim in zilele cand e "dificila", sa incercam noi sa gandim si sa luam decizii pentru ea atunci cand nu poate, sa ne framantam cum sa o aducem din nou pe linia de plutire... sa suferim alaturi de ea etc... Dincolo de aceste aspecte, ma repugna faptul ca ma lovesc de psihiatrii care nu au "chip uman" ca sa zic asa. Nu o sa dau nume... tocmai pentru ca sunt doctori despre care se vorbeste de bine, despre care voi (pacientii) aveti numai cuvinte de lauda dpdv al vostru. Eu, din pacate, dimpotriva...
Pe scurt: dincolo de faptul ca ii pompam cu cadouri si bani... macar si numai pentru asta, in ipocrizia lor, ar trebui sa afiseze o mimica mai prietenoasa... sau poate eu gresesc si nu le-am dat destul. Fac analogie cu o situatie din invatamant. Exista profesori care stiu foarte bine materia, dar nu au nici un talent pedagogic sa o predea. La fel, exista psihiatrii care cunosc meseria lor, dau rezultate pozitive fata de pacienti, dar ca oameni lasa mult de dorit. Unii au niste chipuri acre, de parca s-ar trata cu zeama de lamaie zilnic. Dar am nevoie si trebuie sa ii suport pentru ca am nevoie de semnatura lor ca sa primesc medicamentele compensate. Sistemul functioneaza asa. Merg cu sotia la alt psihiatru, care insa nu are compensare cu casa de asigurari. Iau reteta de la ea (o sa o numesc DOAMNA pentru ca se crede extrem de inteligenta si importanta in superioritatea ei si falsa modestie pe care o afiseaza). Apoi ma duc la alta psihiatra... care e dea dreptul "intepata in fund"... o acritura... care se uita numai la cadoul care il are in sacosa... si apoi copiaza reteta primita de la DOAMNA, dar care are meritul de a fi acceptata de farmaciile care au legatura cu casa de asigurari. Ambele au ceva in comun... sunt sanse mari sa te lase sa astepti la ei la usa cu orele, fara sa tina cont ca am venit cu o persoana care sufera psihic. Adica eu, "om normal", imi vine sa innebunesc, sa ma urc pe pereti sau sa fac bucati acel doctor, care isi stabileste el o norma zilnica a lui, in timp ce pacientii asteapta la nesfarsit pe coridoarele dezolante... Stiu... cineva o sa le sara in aparare ca saracii de ei sunt prea aglomerati, ca daca nu ar dedica timp sa asculte pacientii, iar nu ar fi bine. O sa va spun eu cum functioneaza asta in alte tari. Exista o programare care se respecta. Psihiatrul aloca exact 15 minute la un pacient. Nu ai ajuns la timp, ai pierdut programarea. Psihologul se ocupa separat de pacient si colaboreaza cu psihiatrul. La noi psihiatrul isi aloca (unii) si partea de psihologie. Foarte frumos, daca nu ar fi atat de multi pacienti la usa care asteapta. Dar asta nu e totul. Am avut nevoie urgenta zilele trecute sa ma sfatuiesc cu psihiatrul - DOAMNA. Sotia se scula noaptea (orele 4-5) ca sa mearga la WC si nu mai reusea sa adoarma la loc. Si atunci o apucau gandurile (negre, ati ghicit)... o apuca frica... si uite asa... cand eu ma trezeam peste o ora, doua, ea deja avea ganduri de sinucidere, se considera inutila, ca nu e buna la nimic, ca o sa piarda serviciul etc... tremura, agitatie etc... eu imi aloc toata rabdarea si o linistesc... ii spun tot ce trebuie spus... gandire pozitiva etc... dar in acele momente ma gandesc in sinea mea cu disperare la o solutie "de prim ajutor" pentru ca nu ai de unde sa iei un psihiatru la ora aia... pe de alta parte sotia nu vrea sa mearga dimineata la psihiatru pentru ca sa nu se afle la locul de munca... sa nu piarda locul de munca... desi exista riscul ca acolo sa clacheze tocmai pentru ca se duce in starea aia... si nu e vorba de un loc de munca obisnuit... lucreaza la un minister... raspundere etc... o las sa mearga la munca... o conduc... vad ca e deocamdata bine, desi stiu ca e suficient "un ghinion", un coleg mai rau, un repros de la sef... orice... ar fi ca o scanteie care ar declansa cine stie ce reactii in mintea ei... uite asa e in Romania... oamenii cu probleme trebuie sa se ascunda pentru a nu fi discriminati si sa duca o depresie pe picioare, cum o fi... pana se gaseste o solutie de moment... pana dau de psihiatru care nu e de gasit. Sun toata ziua la el (ea, nu conteaza)... raspunde "secretara" asistenta ca e ocupata, sa revin mai tarziu... si tot asa... nu vreau sa supar... imi vine sa ma duc eu direct acolo... dar nu... dau telefoane si dau din nou.. macar din bun simt "cerbera" de asistenta ar fi trebuit sa ii spuna DOAMNEI ca e unul care suna in fiecare ora... poate se gaseste un minut printre cafele... (aveam sa aflu mai tarziu ca a fost ocupata cu o sedinta)... ca sa scape de mine imi spune sa nu mai sun la cabinet... sa sun la policlinica unde va ajunge mai incolo... in juma de ora (cica!)... sun la policlinica si acolo mi se spune (f politicos de data asta) sa revin intr-o ora... si tot asa... cum ati ghicit... DOAMNA nu mai ajunge deloc la policlinica... dupa ora 4 dupa amiaza imi spune tipa de acolo ca daca nu a ajuns pana acum... inseamna ca nu mai vine... Incerc sa gasesc un cabinet particular... caut pe net... sun la tot felul de policlinici sa gasesc un psihiatru... nu era situatia sa o internez. doream pur si simplu UN SFAT... un fel de prim-ajutor ce sa ii dau sotiei pana ajung cu ea la psihiatrul care o trateaza si nu e de gasit. Nu am gasit... nu mai spun ca o consultatie din asta "particolera" costa oficial intre 80-100 Lei... peste tot ori nu raspundea nimeni la telefon... ori imi spuneau ca scrie gresit pe net, ca nu au psihiatru... ori ca trebuie programat dinainte cu o zi-doua... ca altfel nu vine psihiatrul la ei. In concluzie... nu am gasit nicaieri unde sa ma duc... am luat sotia de la servici... spre norocul nostru nu a fost nimic deosebit la servici si deci "am pacalit" destinul inca o zi... am gandit ca poate ajuta "miracolele"... am dus-o la Sala Palatului unde era festivalul "Body Mind and Spirit"... un fel de unde s-au adunat toti la un loc care ofera metode alternative... (era sa uit, inainte am trecut si pe la biserica cu sotia... am dat maslu pt ea... aprins lumanari... etc)... ne invartim noi printr-o atmosfera puternic mirositoare de betisoare parfumate aprinse... tot felul de "vraci" si "facatori de minuni"... sa imi amintesc... "aur monoatomic" de baut... meditatii indiene... reiku... sau energia din palme. shiatsu... fotografierea aurei... unde tychon... in fine... sotia care era cam apatica de la depresia ei, nu avea chef de nimic... cu greu a baut un suc de guawa "mai natural cu altele", am dat-o cu niste ulei de menta (aromoterapie)... a mirosit si altele... s-a uitat la pietre "binefacatoare" si in final a primit o sedinta de BAWTEC... in care am asistat cum un barbat printre altele i-a pus mana pe fund si pe pulpe si nu am zis nimic... cred ca as suporta si asta, daca ar fi ajutat la ceva... ma rog... i-a facut un astfel de presopunctura vreo juma de ora si apoi i-a dat nu stiu ce remediu homeopatic... cu promisiunea ca o sa simta mult mai bine in curand... Mergem acasa... seara ea oricum era ceva mai bine... noaptea se repeta totul la fel... se scoala pe la ora 4 si nu mai adoarme... o apuca frica... etc. din nou sunt disperat... sotia nu mai vrea nimic... are ganduri de sinucidere desi nu are nici un motiv... e sambata... ia un psihiatru de unde nu e... nu vreau sa o duc la spitalul 9... sigur o interneaza... i-a fost rau cand s-a intamplat asta in trecut cand nu era sotia mea... plus ca sunt sanse sa piarda serviciul daca se interneaza acolo... sefa nu stie de problemele ei... eu STIU ca e ceva trecator... e vorba de cateva zile pe an cand are probleme similare... asa a fost in fiecare an... as putea spune ca e mult mai bine anul acesta si deci e chiar aiurea sa ajungem la internare... trebuie numai sa "pacalim" boala cateva zile... maxim o saptamana doua... Am incercat sa o scot din casa la plimbare in parc... uneori a ajutat asta la moralul ei... nu a vrut... atunci am recurs la alta metoda de succes... ma apuc sa fac tot felul de treburi in casa... stiu ca se lasa angrenata... totul era sa pot sa o smulg din ideile ei... doream in acele momente doar UN SFAT de la oricare psihiatru... ce sa ii dau pana ajunge la consultatie la psihiatra ei... sa ii maresc doza de Zyprexa? sa ii dau o pastila de Rispolept? Antidepresiv nu aveam in casa si oricum nu as fi dat fara avizul psihiatrului... sa ii dau somnifere? Calmante? Nu aveam de unde sa gasesc un sfat... stiu ca aici pe forum D-na doctor nu prea mai raspunde... ce sansa era sa raspunda in weekend... Oricum strategia a dat rezultate... sotia s-a angrenat alaturi de mine la gatit, spalat geamuri, spalat rufe, calcat rufe... nu va speriati si nu ma laud... eu chiar fac toate astea si de obicei sotia ma asista. Metoda a dat rezultate pe moment... a avut si ceva pofta de mancare... am vizionat cu ea apoi niste seriale de televiziune care ne place la amandoi si le aveam inregistrate si uite asa vine seara si sotia e bine dispusa... nici nu ai crede ca e aceeasi persoana de dimineata... dar vine noaptea de sambata spre duminica... doarme bine... se scoala la 4 noaptea... de data asta eu am dormit iepureste ca sa fiu pe faza sa nu o las sa stea singura pe ganduri... credeti ca a ajutat? DELOC... spre disperarea mea... totul se repeta... nu conteaza eforturile mele de lamurire... modul de a "vedea jumatatea plina a paharului"... de a realiza ca avem o situatie cu mult mai buna ca a altora... ca nu avem nimic sa ne fie teama... ca la urma urmei e vorba doar de un servici... chiar daca il pierde important e sa fim sanatosi... etc etc... "frectie la piciorul de lemn"... daca in subconstientul ei ea nu crede in viitor... nu am ce sa ii fac... ma lupt cu substantele din creierul ei... ca o fi serotonina... care o fi... ca o fi un hormon tiroidian... nu stiu... s-au facut investigatii... nu se stie cauza... avem doar diagnosticul de tulburari afective bipolare, care suna mai bine ca in trecut (ceva cu schizo-afective)... in fine... e clar ca sunt situatii cand e nevoie de CHIMIE... de medicina alopata... Se duce si duminica la fel ca sambata... ca o copie as zice... reusesc sa o angrenez in alte treburi cotidiene... se uita la seriale... e bine din nou... vine seara se culca obisnuit... doarme bine... ati ghicit... se scoala pe la 4 jumate. De data asta decizia mea este luata. Ii dau sa ia o pastila de Rivotril. Aceasta o adoarme. Si doarme bine pana LUNI la ora 7 dimineata... Atunci ma gandesc ca poate i-am dat prea mult Rivotril... poate juma de pastila era mai bine... ca daca nu se scoala atunci o sa sun la servici la ea sa spun nu stiu ce ca nu se simte prea bine si sa o duc mai tarziu la DOAMNA psihiatru. Dar surpriza... sotia se trezeste singura peste un sfert de ora si spre surprinderea mea placuta ESTE BINE... nu are frica... nu are panica... nu are ganduri aiurea... ii spun ca sa mearga la psihiatru... nu vrea "pentru ca se simte bine si are f mult de lucru la servici". Ce fac eu? Spre norocul meu ca sunt somer acuma, nu conteaza ca am o facultate la care am examenele finale si licenta anul acesta... acum am timp sa alerg la doctori. Ma duc singur si neinvitat la cabinetul DOAMNEI... spre surprinderea mea am noroc chior... nu era nimeni la usa... ciocan la usa, intru... imi e frica sa nu deranjez... nu era nimeni nici inauntru... iarasi noroc incredibil... ii ofer un cadou, zambete de circumstanta... indraznesc sa cer sa imi aloce 5 minute sa ii cer un sfat... atunci DOAMNA se sifoneaza pe loc... incepe si isi da ochii peste cap... incepe sa clipeasca precipitat din pleoape... ca si cum daca ar clipi mai repede, ar reduce impactul... e atat de transparenta... se vede clar ca nu e dispusa sa asculte nimic... vezi adica... am incalcat "politica" ei... ea nu vorbeste decat cu pacientii... noi ceilalti din familie avem doar rolul pecuniar... bineinteles ca a aruncat un fel de "fie... despre ce este vorba"... nu reusesc sa povestesc ce pateste sotia noaptea ca mi se rasteste cu acreala "ca pe ea nu o intereseaza sa ii spun ca sotia se scoala noaptea la WC"... eu am considerat ca era logic sa inteleaga ca nu se scula deoarece nu avea somnul bun... in fine... cu greu reusesc sa ii mai povestesc ca sotiei i se face frica etc... nu am depasit cele 5 minute cerute... care cu siguranta ei i s-au parut un infern... de altfel ma asculta cu atata acreala ca imi venea sa ies pe usa, ceea ce isi dorea cu siguranta... bineinteles ca a spus ca trebuia sa o aduc pe sotia la ea... ca nu eu sunt pacientul... etc... i-am spus ca vineri nu am reusit deloc sa dau de ea toata ziua la telefoane (aaa... a avut o sedinta... dar daca era urgent de ce nu am venit cu sotia... usa ei e mereu deschisa pt pacienti... atunci de ce nu deschide si linia telefonica si sa spuna asistentei ca daca e cineva care suna de cateva ori poate ar fi cazul sa ii faca legatura sau sa il cheme acolo)...EU DOAR AM DORIT UN SFAT... am vrut sa stiu daca e bine ca i-am dat Rivotril... nu a vrut sa imi raspunda... iar mi-a reprosat ca "e clar ca sotia dvs. are depresie si ca eu nu o aduc la ea de 2 saptamani (de unde a scos asta?) si treaba mea daca nu vreau sa o aduc... ca nu vrea sa o interneze (adica amenintare... nu o aduci... o nenorocesti si e vina ta ca va ajunge internata etc)... asa ca tot eu am cedat... mi-am cerut scuze ca am suparat-o si atunci a devenit mai maleabila... ca este de gasit daca o aduc pe sotia azi pana la 14 sau maine pana la 10. Plec de acolo si o sun pe sotia... nu vroia sa vina pentru ca avea mult de lucru... ma rog de ea numai eu stiu cum... ii spun ca la noapte probabil iar vor fi probleme si mie DOAMNA nu a vrut nici macar sa imi confirme sau infirme ca am facut bine ca i-am dat Rivotril, desi i-a facut bine... adica eram de fapt in aceeasi situatie ca vineri... nici un progres... In fine sotia se invoieste de la servici si o aduc la DOAMNA... care bineinteles ii spune ca "sotul dvs. m-a suparat"... (era sa uit... si sotia a mai adaugat o agenda cu 30 lei in ea, bineinteles cadou benevol ca asa e in Romania)... sotia primeste sa adauge o pastila in plus de Lamotrix dimineata si seara Tritico (un antidepresiv). Toate bune si frumoase... sotia s-a simtit mai bine... azi e a doua zi... nu s-a mai sculat noaptea... era bine de dimineata... o sa vedem mai departe... noroc ca am citit eu pe net ca Tritico poate fi fatal in combinatie cu somnifer gen Valiu sau banalul Diazepam... (oare si Rivotril?)... ce credeti... pot sa o intreb pe DOAMNA??? Doar un sfat...
Eu am mai scris aici pe forum, dar in ultimul timp am fost foarte ocupat cu diferite probleme de viata, dar in mod constant am mai aruncat cate o privire pe aici, citesc in fuga ce mai scrie fiecare pe aici si ma abtin sa comentez, asta pana azi, deoarece nu mai rezist sa va spun ceva. As fi vrut sa existe un forum separat al persoanelor care au grija de cei cu probleme psihice, tocmai pentru ca doresc sa va povestesc ceva care nu e pentru "urechile" pacientilor. Doresc sa vorbesc din perspectiva persoanei care are grija de cineva cu probleme psihice - sotia mea. Am vazut ca aici mai scriu si multi altii care nu ei sunt bolnavi, ci au grija de cei bolnavi. Sa intru in subiect. Parca nu ar fi suficient ca trebuie sa demonstram infinita rabdare si intelegere fata de persoana iubita, sa o acceptam si sa o sprijinim in zilele cand e "dificila", sa incercam noi sa gandim si sa luam decizii pentru ea atunci cand nu poate, sa ne framantam cum sa o aducem din nou pe linia de plutire... sa suferim alaturi de ea etc... Dincolo de aceste aspecte, ma repugna faptul ca ma lovesc de psihiatrii care nu au "chip uman" ca sa zic asa. Nu o sa dau nume... tocmai pentru ca sunt doctori despre care se vorbeste de bine, despre care voi (pacientii) aveti numai cuvinte de lauda dpdv al vostru. Eu, din pacate, dimpotriva...
Pe scurt: dincolo de faptul ca ii pompam cu cadouri si bani... macar si numai pentru asta, in ipocrizia lor, ar trebui sa afiseze o mimica mai prietenoasa... sau poate eu gresesc si nu le-am dat destul. Fac analogie cu o situatie din invatamant. Exista profesori care stiu foarte bine materia, dar nu au nici un talent pedagogic sa o predea. La fel, exista psihiatrii care cunosc meseria lor, dau rezultate pozitive fata de pacienti, dar ca oameni lasa mult de dorit. Unii au niste chipuri acre, de parca s-ar trata cu zeama de lamaie zilnic. Dar am nevoie si trebuie sa ii suport pentru ca am nevoie de semnatura lor ca sa primesc medicamentele compensate. Sistemul functioneaza asa. Merg cu sotia la alt psihiatru, care insa nu are compensare cu casa de asigurari. Iau reteta de la ea (o sa o numesc DOAMNA pentru ca se crede extrem de inteligenta si importanta in superioritatea ei si falsa modestie pe care o afiseaza). Apoi ma duc la alta psihiatra... care e dea dreptul "intepata in fund"... o acritura... care se uita numai la cadoul care il are in sacosa... si apoi copiaza reteta primita de la DOAMNA, dar care are meritul de a fi acceptata de farmaciile care au legatura cu casa de asigurari. Ambele au ceva in comun... sunt sanse mari sa te lase sa astepti la ei la usa cu orele, fara sa tina cont ca am venit cu o persoana care sufera psihic. Adica eu, "om normal", imi vine sa innebunesc, sa ma urc pe pereti sau sa fac bucati acel doctor, care isi stabileste el o norma zilnica a lui, in timp ce pacientii asteapta la nesfarsit pe coridoarele dezolante... Stiu... cineva o sa le sara in aparare ca saracii de ei sunt prea aglomerati, ca daca nu ar dedica timp sa asculte pacientii, iar nu ar fi bine. O sa va spun eu cum functioneaza asta in alte tari. Exista o programare care se respecta. Psihiatrul aloca exact 15 minute la un pacient. Nu ai ajuns la timp, ai pierdut programarea. Psihologul se ocupa separat de pacient si colaboreaza cu psihiatrul. La noi psihiatrul isi aloca (unii) si partea de psihologie. Foarte frumos, daca nu ar fi atat de multi pacienti la usa care asteapta. Dar asta nu e totul. Am avut nevoie urgenta zilele trecute sa ma sfatuiesc cu psihiatrul - DOAMNA. Sotia se scula noaptea (orele 4-5) ca sa mearga la WC si nu mai reusea sa adoarma la loc. Si atunci o apucau gandurile (negre, ati ghicit)... o apuca frica... si uite asa... cand eu ma trezeam peste o ora, doua, ea deja avea ganduri de sinucidere, se considera inutila, ca nu e buna la nimic, ca o sa piarda serviciul etc... tremura, agitatie etc... eu imi aloc toata rabdarea si o linistesc... ii spun tot ce trebuie spus... gandire pozitiva etc... dar in acele momente ma gandesc in sinea mea cu disperare la o solutie "de prim ajutor" pentru ca nu ai de unde sa iei un psihiatru la ora aia... pe de alta parte sotia nu vrea sa mearga dimineata la psihiatru pentru ca sa nu se afle la locul de munca... sa nu piarda locul de munca... desi exista riscul ca acolo sa clacheze tocmai pentru ca se duce in starea aia... si nu e vorba de un loc de munca obisnuit... lucreaza la un minister... raspundere etc... o las sa mearga la munca... o conduc... vad ca e deocamdata bine, desi stiu ca e suficient "un ghinion", un coleg mai rau, un repros de la sef... orice... ar fi ca o scanteie care ar declansa cine stie ce reactii in mintea ei... uite asa e in Romania... oamenii cu probleme trebuie sa se ascunda pentru a nu fi discriminati si sa duca o depresie pe picioare, cum o fi... pana se gaseste o solutie de moment... pana dau de psihiatru care nu e de gasit. Sun toata ziua la el (ea, nu conteaza)... raspunde "secretara" asistenta ca e ocupata, sa revin mai tarziu... si tot asa... nu vreau sa supar... imi vine sa ma duc eu direct acolo... dar nu... dau telefoane si dau din nou.. macar din bun simt "cerbera" de asistenta ar fi trebuit sa ii spuna DOAMNEI ca e unul care suna in fiecare ora... poate se gaseste un minut printre cafele... (aveam sa aflu mai tarziu ca a fost ocupata cu o sedinta)... ca sa scape de mine imi spune sa nu mai sun la cabinet... sa sun la policlinica unde va ajunge mai incolo... in juma de ora (cica!)... sun la policlinica si acolo mi se spune (f politicos de data asta) sa revin intr-o ora... si tot asa... cum ati ghicit... DOAMNA nu mai ajunge deloc la policlinica... dupa ora 4 dupa amiaza imi spune tipa de acolo ca daca nu a ajuns pana acum... inseamna ca nu mai vine... Incerc sa gasesc un cabinet particular... caut pe net... sun la tot felul de policlinici sa gasesc un psihiatru... nu era situatia sa o internez. doream pur si simplu UN SFAT... un fel de prim-ajutor ce sa ii dau sotiei pana ajung cu ea la psihiatrul care o trateaza si nu e de gasit. Nu am gasit... nu mai spun ca o consultatie din asta "particolera" costa oficial intre 80-100 Lei... peste tot ori nu raspundea nimeni la telefon... ori imi spuneau ca scrie gresit pe net, ca nu au psihiatru... ori ca trebuie programat dinainte cu o zi-doua... ca altfel nu vine psihiatrul la ei. In concluzie... nu am gasit nicaieri unde sa ma duc... am luat sotia de la servici... spre norocul nostru nu a fost nimic deosebit la servici si deci "am pacalit" destinul inca o zi... am gandit ca poate ajuta "miracolele"... am dus-o la Sala Palatului unde era festivalul "Body Mind and Spirit"... un fel de unde s-au adunat toti la un loc care ofera metode alternative... (era sa uit, inainte am trecut si pe la biserica cu sotia... am dat maslu pt ea... aprins lumanari... etc)... ne invartim noi printr-o atmosfera puternic mirositoare de betisoare parfumate aprinse... tot felul de "vraci" si "facatori de minuni"... sa imi amintesc... "aur monoatomic" de baut... meditatii indiene... reiku... sau energia din palme. shiatsu... fotografierea aurei... unde tychon... in fine... sotia care era cam apatica de la depresia ei, nu avea chef de nimic... cu greu a baut un suc de guawa "mai natural cu altele", am dat-o cu niste ulei de menta (aromoterapie)... a mirosit si altele... s-a uitat la pietre "binefacatoare" si in final a primit o sedinta de BAWTEC... in care am asistat cum un barbat printre altele i-a pus mana pe fund si pe pulpe si nu am zis nimic... cred ca as suporta si asta, daca ar fi ajutat la ceva... ma rog... i-a facut un astfel de presopunctura vreo juma de ora si apoi i-a dat nu stiu ce remediu homeopatic... cu promisiunea ca o sa simta mult mai bine in curand... Mergem acasa... seara ea oricum era ceva mai bine... noaptea se repeta totul la fel... se scoala pe la ora 4 si nu mai adoarme... o apuca frica... etc. din nou sunt disperat... sotia nu mai vrea nimic... are ganduri de sinucidere desi nu are nici un motiv... e sambata... ia un psihiatru de unde nu e... nu vreau sa o duc la spitalul 9... sigur o interneaza... i-a fost rau cand s-a intamplat asta in trecut cand nu era sotia mea... plus ca sunt sanse sa piarda serviciul daca se interneaza acolo... sefa nu stie de problemele ei... eu STIU ca e ceva trecator... e vorba de cateva zile pe an cand are probleme similare... asa a fost in fiecare an... as putea spune ca e mult mai bine anul acesta si deci e chiar aiurea sa ajungem la internare... trebuie numai sa "pacalim" boala cateva zile... maxim o saptamana doua... Am incercat sa o scot din casa la plimbare in parc... uneori a ajutat asta la moralul ei... nu a vrut... atunci am recurs la alta metoda de succes... ma apuc sa fac tot felul de treburi in casa... stiu ca se lasa angrenata... totul era sa pot sa o smulg din ideile ei... doream in acele momente doar UN SFAT de la oricare psihiatru... ce sa ii dau pana ajunge la consultatie la psihiatra ei... sa ii maresc doza de Zyprexa? sa ii dau o pastila de Rispolept? Antidepresiv nu aveam in casa si oricum nu as fi dat fara avizul psihiatrului... sa ii dau somnifere? Calmante? Nu aveam de unde sa gasesc un sfat... stiu ca aici pe forum D-na doctor nu prea mai raspunde... ce sansa era sa raspunda in weekend... Oricum strategia a dat rezultate... sotia s-a angrenat alaturi de mine la gatit, spalat geamuri, spalat rufe, calcat rufe... nu va speriati si nu ma laud... eu chiar fac toate astea si de obicei sotia ma asista. Metoda a dat rezultate pe moment... a avut si ceva pofta de mancare... am vizionat cu ea apoi niste seriale de televiziune care ne place la amandoi si le aveam inregistrate si uite asa vine seara si sotia e bine dispusa... nici nu ai crede ca e aceeasi persoana de dimineata... dar vine noaptea de sambata spre duminica... doarme bine... se scoala la 4 noaptea... de data asta eu am dormit iepureste ca sa fiu pe faza sa nu o las sa stea singura pe ganduri... credeti ca a ajutat? DELOC... spre disperarea mea... totul se repeta... nu conteaza eforturile mele de lamurire... modul de a "vedea jumatatea plina a paharului"... de a realiza ca avem o situatie cu mult mai buna ca a altora... ca nu avem nimic sa ne fie teama... ca la urma urmei e vorba doar de un servici... chiar daca il pierde important e sa fim sanatosi... etc etc... "frectie la piciorul de lemn"... daca in subconstientul ei ea nu crede in viitor... nu am ce sa ii fac... ma lupt cu substantele din creierul ei... ca o fi serotonina... care o fi... ca o fi un hormon tiroidian... nu stiu... s-au facut investigatii... nu se stie cauza... avem doar diagnosticul de tulburari afective bipolare, care suna mai bine ca in trecut (ceva cu schizo-afective)... in fine... e clar ca sunt situatii cand e nevoie de CHIMIE... de medicina alopata... Se duce si duminica la fel ca sambata... ca o copie as zice... reusesc sa o angrenez in alte treburi cotidiene... se uita la seriale... e bine din nou... vine seara se culca obisnuit... doarme bine... ati ghicit... se scoala pe la 4 jumate. De data asta decizia mea este luata. Ii dau sa ia o pastila de Rivotril. Aceasta o adoarme. Si doarme bine pana LUNI la ora 7 dimineata... Atunci ma gandesc ca poate i-am dat prea mult Rivotril... poate juma de pastila era mai bine... ca daca nu se scoala atunci o sa sun la servici la ea sa spun nu stiu ce ca nu se simte prea bine si sa o duc mai tarziu la DOAMNA psihiatru. Dar surpriza... sotia se trezeste singura peste un sfert de ora si spre surprinderea mea placuta ESTE BINE... nu are frica... nu are panica... nu are ganduri aiurea... ii spun ca sa mearga la psihiatru... nu vrea "pentru ca se simte bine si are f mult de lucru la servici". Ce fac eu? Spre norocul meu ca sunt somer acuma, nu conteaza ca am o facultate la care am examenele finale si licenta anul acesta... acum am timp sa alerg la doctori. Ma duc singur si neinvitat la cabinetul DOAMNEI... spre surprinderea mea am noroc chior... nu era nimeni la usa... ciocan la usa, intru... imi e frica sa nu deranjez... nu era nimeni nici inauntru... iarasi noroc incredibil... ii ofer un cadou, zambete de circumstanta... indraznesc sa cer sa imi aloce 5 minute sa ii cer un sfat... atunci DOAMNA se sifoneaza pe loc... incepe si isi da ochii peste cap... incepe sa clipeasca precipitat din pleoape... ca si cum daca ar clipi mai repede, ar reduce impactul... e atat de transparenta... se vede clar ca nu e dispusa sa asculte nimic... vezi adica... am incalcat "politica" ei... ea nu vorbeste decat cu pacientii... noi ceilalti din familie avem doar rolul pecuniar... bineinteles ca a aruncat un fel de "fie... despre ce este vorba"... nu reusesc sa povestesc ce pateste sotia noaptea ca mi se rasteste cu acreala "ca pe ea nu o intereseaza sa ii spun ca sotia se scoala noaptea la WC"... eu am considerat ca era logic sa inteleaga ca nu se scula deoarece nu avea somnul bun... in fine... cu greu reusesc sa ii mai povestesc ca sotiei i se face frica etc... nu am depasit cele 5 minute cerute... care cu siguranta ei i s-au parut un infern... de altfel ma asculta cu atata acreala ca imi venea sa ies pe usa, ceea ce isi dorea cu siguranta... bineinteles ca a spus ca trebuia sa o aduc pe sotia la ea... ca nu eu sunt pacientul... etc... i-am spus ca vineri nu am reusit deloc sa dau de ea toata ziua la telefoane (aaa... a avut o sedinta... dar daca era urgent de ce nu am venit cu sotia... usa ei e mereu deschisa pt pacienti... atunci de ce nu deschide si linia telefonica si sa spuna asistentei ca daca e cineva care suna de cateva ori poate ar fi cazul sa ii faca legatura sau sa il cheme acolo)...EU DOAR AM DORIT UN SFAT... am vrut sa stiu daca e bine ca i-am dat Rivotril... nu a vrut sa imi raspunda... iar mi-a reprosat ca "e clar ca sotia dvs. are depresie si ca eu nu o aduc la ea de 2 saptamani (de unde a scos asta?) si treaba mea daca nu vreau sa o aduc... ca nu vrea sa o interneze (adica amenintare... nu o aduci... o nenorocesti si e vina ta ca va ajunge internata etc)... asa ca tot eu am cedat... mi-am cerut scuze ca am suparat-o si atunci a devenit mai maleabila... ca este de gasit daca o aduc pe sotia azi pana la 14 sau maine pana la 10. Plec de acolo si o sun pe sotia... nu vroia sa vina pentru ca avea mult de lucru... ma rog de ea numai eu stiu cum... ii spun ca la noapte probabil iar vor fi probleme si mie DOAMNA nu a vrut nici macar sa imi confirme sau infirme ca am facut bine ca i-am dat Rivotril, desi i-a facut bine... adica eram de fapt in aceeasi situatie ca vineri... nici un progres... In fine sotia se invoieste de la servici si o aduc la DOAMNA... care bineinteles ii spune ca "sotul dvs. m-a suparat"... (era sa uit... si sotia a mai adaugat o agenda cu 30 lei in ea, bineinteles cadou benevol ca asa e in Romania)... sotia primeste sa adauge o pastila in plus de Lamotrix dimineata si seara Tritico (un antidepresiv). Toate bune si frumoase... sotia s-a simtit mai bine... azi e a doua zi... nu s-a mai sculat noaptea... era bine de dimineata... o sa vedem mai departe... noroc ca am citit eu pe net ca Tritico poate fi fatal in combinatie cu somnifer gen Valiu sau banalul Diazepam... (oare si Rivotril?)... ce credeti... pot sa o intreb pe DOAMNA??? Doar un sfat...
Pentru Glady,
Ma bucur mult sa vad ca mai exista oameni ca tine. Imi dau seama ca iti este foarte greu sa suporti perioadele dificile ale sotiei tale. Se vede clar ca o iubesti mult, esti de admirat.
Eu ce iti pot spune? Te cred cand povestesti de acesti medici. Si eu ieri am asteptat la usa psihiatrei mult timp pentru ca ea statea la taclale cu o psiholoaga. M-a primit cu acreala, vazand ca nu am nimic in mana de oferit, am mai fost o data si nici atunci nu i-am dat bani pt ca nu am avut. Mi-a schimbat tratamentul.
Nu am mai vrut sa iau DEPAKINE din cauza caderii parului, si mi-a dat ORFIRIL. Si eu sufar de TULBURARE AFECTIVA BIPOLARA. E cumplit primavara si toamna. Sunt perioadele in care suntem predispusi la caderi psihice. Desi la mine boala s-a declansat vara, in august, recaderile le-am avut in martie 2006 si 2009.
Psihoterapia ar putea-o ajuta. Am mai scris de centrul TREPTE, intra si citeste mai multe. Psihoterapeuta mea pare de treaba, desi, sincer, nu constat imbunatatiri in starea mea de cand ma duc la ea.
Dar trebuie sa am RABDARE, tu o ai. La NOi e o mare problema, asa cum este si interpretativitatea, adica faptul ca despicam firul in patru si intram astfel in situatii conflictuale.
Sper sa intelegi un pic mai bine, datorita noua, boala sotiei tale si sa rezisti.
Va doresc tuturor multa sanatate si sa fiti iubiti!
Corina
Ma bucur mult sa vad ca mai exista oameni ca tine. Imi dau seama ca iti este foarte greu sa suporti perioadele dificile ale sotiei tale. Se vede clar ca o iubesti mult, esti de admirat.
Eu ce iti pot spune? Te cred cand povestesti de acesti medici. Si eu ieri am asteptat la usa psihiatrei mult timp pentru ca ea statea la taclale cu o psiholoaga. M-a primit cu acreala, vazand ca nu am nimic in mana de oferit, am mai fost o data si nici atunci nu i-am dat bani pt ca nu am avut. Mi-a schimbat tratamentul.
Nu am mai vrut sa iau DEPAKINE din cauza caderii parului, si mi-a dat ORFIRIL. Si eu sufar de TULBURARE AFECTIVA BIPOLARA. E cumplit primavara si toamna. Sunt perioadele in care suntem predispusi la caderi psihice. Desi la mine boala s-a declansat vara, in august, recaderile le-am avut in martie 2006 si 2009.
Psihoterapia ar putea-o ajuta. Am mai scris de centrul TREPTE, intra si citeste mai multe. Psihoterapeuta mea pare de treaba, desi, sincer, nu constat imbunatatiri in starea mea de cand ma duc la ea.
Dar trebuie sa am RABDARE, tu o ai. La NOi e o mare problema, asa cum este si interpretativitatea, adica faptul ca despicam firul in patru si intram astfel in situatii conflictuale.
Sper sa intelegi un pic mai bine, datorita noua, boala sotiei tale si sa rezisti.
Va doresc tuturor multa sanatate si sa fiti iubiti!
Corina
Pentru Corina,
Multumesc frumos pentru cuvintele de lauda si sfaturi. Din pacate sunt cam sceptic la tratamente alternative, inclusiv psihoterapie. De ce? Pentru ca sotia a incercat inainte de a fi cu mine asta, inclusiv separat a mers la psihologi, a facut reflexologie... si singurul lucru care a ajutat cu adevarat a fost tratament alopat. Exista boli psihice care sunt cauzate de traume, frustrari, intelegeri gresite a realitatii, datorate conjuncturilor, factorilor de mediu, conflictelor din familie, probleme de adaptare, sexuale sau urme ale trecutului, copilarie grea, lipsuri financiare etc... in aceste situatii de care macar de una sau doua ne lovim aproape toti oamenii... unii sunt mai sensibili si dezvolta afectiuni psihice. In aceste cazuri psihologul... biserica... psihoterapeutul (noua inventie a ultimilor ani) si altii care practica metode alternative au gasit un teren pe care au succes fie datorita autosugestiei pacientului (credinta face minuni), fie chiar reusesc sa convinga pe acesta unde a gresit si sa isi imbunatateasca modul de gandire sau perceptie a realitatii... fie in cazul cel mai rau... sa "gadile" undeva dispozitia acestuia... sa se simta in centrul atentiei... lucru de care multi avem nevoie.
Toate bune si frumoase... atunci cand suntem disperati ne ramane speranta... si sunt destui care sa iti vanda speranta... bani sa ai sa incerci toate minunile... Ce pot sa iti spun... am dus-o pe sotia unde nu cred ca ajung multi... oricum am epuizat alternativele religioase... am fost cu ea de 2 ori la Ierusalim... chiar de curand ultima oara... nu sunt 2 saptamani de atunci... pe la mormantul sfant... via dolorosa... ba chiar si la zidul plangerii... in alti ani la Bethleem... am riscat atunci f mult sa intram in teritoriu palestinian... totul cu speranta... nu mai zic de cate manastiri a vizitat sotia cu mine si mai ales inainte de a fi cu mine... ca nu le mai stie numarul... crezi ca a ajutat? Parca are un ceasornic biologic, exact cum spui tu... vine primavara (uneori toamna sau iarna) si gata... se strica ceasul... si nu are nici o importanta nimic. sau poate are asta... ca de cand sunt cu ea ii este mai bine... pentru ca o sprijin si o iubesc... nu stiu... mie mi se pare natural... am iubit si fosta mea sotie... si copiii care ii am din prima casatorie, care acum sunt mari si departe in Canada... nu imi este greu sa imi dedic timpul sa o ajut... doar ca am de recuperat faptul ca nu am invatat la vremea mea si trebuie sa termin o facultate in curand si nu ma opresc la asta... chiar ma gandeam si la masterat (am 41 de ani, dar niciodata nu e prea tarziu sa inveti). Problema mea nu este nici ca sotia e bolnava... am stiut asta cand m-am casatorit cu ea si am stiut si faptul ca sunt sanse mai mari ca ea sa nu se vindece niciodata, decat invers... dar si asta nu e o problema... incet incet am invatat despre medicamente si despre felul cum se manifesta boala la ea si cu fiecare criza prin care trecem impreuna capat experienta si stiu ce sa fac data viitoare. Adevarata mea problema este ca nu pot sa fiu cu ea 24 de ore din 24. Nu pot sa impiedic surprizele vietii, care o pot da peste cap. In aceste conditii numai tratamentul cu medicamente alopate vad ca da rezultate... as dori sa gasesc un psihiatru care nu e f lacom la bani... la care nu se sta cu orele la coada... care este de gasit dupa-amiaza sau weekend... la care se poate uneori pune o intrebare numai... care sa stie sa fie amabil si dragut atat cu pacientii cat si cu familia acestuia... eventual sa stie si meserie... cam utopic, nu? Chiar am cunoscut un astfel de OM... se numea (coincidenta de nume ca poetul) ADRIAN PAUNESCU. Am spus ca nu dau nume de doctori aici pentru ca nu am vrut sa vorbesc de rau, dar de bine... din pacate acest OM DEOSEBIT a murit de cancer acum vreo 2 ani... Deci a existat acest doctor psihiatru care punea inima in ceea ce facea... care a scos-o pe sotia mea din situatii grele cand era ca o leguma... cand cineva de la Obregea o dopa cu rispolept peste masura si a spus de fata cu ea ca "asa va fi toata viata, nu are ce sa ii faca, o sa ia medicamente"... cata lipsa de diplomatie, chiar daca era adevarat... nu se spune asta unui pacient cand e in depresie sau oricum nu in acest mod... sotia a plans fff mult dupa asta numai aducandu-si aminte. In contrast, acel OM - Adrian Paunescu a fost intotdeauna ca un parinte... ce pot sa mai spun... il regretam si sa ma plang la D-zeu... acolo se duc toti oamenii buni inainte de vreme...
PS: Si sotia are din ce in ce mai putin par... a luat ani de zile Depakine... a schimbat cu Lamotrigine de cateva luni (in combinatie cu Zyprexa)... si dpdv al parului... tot aia e... deja se tunde baieteste... nu-i nimic... cred ca mai rau nu poate fi... sau... maximum se poarta peruca... nici eu prea am par pe cap... platim mai putin la frizeri... adica deja eu nu ma mai duc deloc... ma tunde sotia cu masina pe laterale ca pe mijloc nu mai e nevoie... si am economisit un salariu pe an...
PPS: Depakine si Orifiril.. nu prea vad diferenta (una e acidul valproic, cealalta e o sare a acidului valproic)... esti sigura ca nu mai are ca efecte secundare caderea parului?
Multumesc frumos pentru cuvintele de lauda si sfaturi. Din pacate sunt cam sceptic la tratamente alternative, inclusiv psihoterapie. De ce? Pentru ca sotia a incercat inainte de a fi cu mine asta, inclusiv separat a mers la psihologi, a facut reflexologie... si singurul lucru care a ajutat cu adevarat a fost tratament alopat. Exista boli psihice care sunt cauzate de traume, frustrari, intelegeri gresite a realitatii, datorate conjuncturilor, factorilor de mediu, conflictelor din familie, probleme de adaptare, sexuale sau urme ale trecutului, copilarie grea, lipsuri financiare etc... in aceste situatii de care macar de una sau doua ne lovim aproape toti oamenii... unii sunt mai sensibili si dezvolta afectiuni psihice. In aceste cazuri psihologul... biserica... psihoterapeutul (noua inventie a ultimilor ani) si altii care practica metode alternative au gasit un teren pe care au succes fie datorita autosugestiei pacientului (credinta face minuni), fie chiar reusesc sa convinga pe acesta unde a gresit si sa isi imbunatateasca modul de gandire sau perceptie a realitatii... fie in cazul cel mai rau... sa "gadile" undeva dispozitia acestuia... sa se simta in centrul atentiei... lucru de care multi avem nevoie.
Toate bune si frumoase... atunci cand suntem disperati ne ramane speranta... si sunt destui care sa iti vanda speranta... bani sa ai sa incerci toate minunile... Ce pot sa iti spun... am dus-o pe sotia unde nu cred ca ajung multi... oricum am epuizat alternativele religioase... am fost cu ea de 2 ori la Ierusalim... chiar de curand ultima oara... nu sunt 2 saptamani de atunci... pe la mormantul sfant... via dolorosa... ba chiar si la zidul plangerii... in alti ani la Bethleem... am riscat atunci f mult sa intram in teritoriu palestinian... totul cu speranta... nu mai zic de cate manastiri a vizitat sotia cu mine si mai ales inainte de a fi cu mine... ca nu le mai stie numarul... crezi ca a ajutat? Parca are un ceasornic biologic, exact cum spui tu... vine primavara (uneori toamna sau iarna) si gata... se strica ceasul... si nu are nici o importanta nimic. sau poate are asta... ca de cand sunt cu ea ii este mai bine... pentru ca o sprijin si o iubesc... nu stiu... mie mi se pare natural... am iubit si fosta mea sotie... si copiii care ii am din prima casatorie, care acum sunt mari si departe in Canada... nu imi este greu sa imi dedic timpul sa o ajut... doar ca am de recuperat faptul ca nu am invatat la vremea mea si trebuie sa termin o facultate in curand si nu ma opresc la asta... chiar ma gandeam si la masterat (am 41 de ani, dar niciodata nu e prea tarziu sa inveti). Problema mea nu este nici ca sotia e bolnava... am stiut asta cand m-am casatorit cu ea si am stiut si faptul ca sunt sanse mai mari ca ea sa nu se vindece niciodata, decat invers... dar si asta nu e o problema... incet incet am invatat despre medicamente si despre felul cum se manifesta boala la ea si cu fiecare criza prin care trecem impreuna capat experienta si stiu ce sa fac data viitoare. Adevarata mea problema este ca nu pot sa fiu cu ea 24 de ore din 24. Nu pot sa impiedic surprizele vietii, care o pot da peste cap. In aceste conditii numai tratamentul cu medicamente alopate vad ca da rezultate... as dori sa gasesc un psihiatru care nu e f lacom la bani... la care nu se sta cu orele la coada... care este de gasit dupa-amiaza sau weekend... la care se poate uneori pune o intrebare numai... care sa stie sa fie amabil si dragut atat cu pacientii cat si cu familia acestuia... eventual sa stie si meserie... cam utopic, nu? Chiar am cunoscut un astfel de OM... se numea (coincidenta de nume ca poetul) ADRIAN PAUNESCU. Am spus ca nu dau nume de doctori aici pentru ca nu am vrut sa vorbesc de rau, dar de bine... din pacate acest OM DEOSEBIT a murit de cancer acum vreo 2 ani... Deci a existat acest doctor psihiatru care punea inima in ceea ce facea... care a scos-o pe sotia mea din situatii grele cand era ca o leguma... cand cineva de la Obregea o dopa cu rispolept peste masura si a spus de fata cu ea ca "asa va fi toata viata, nu are ce sa ii faca, o sa ia medicamente"... cata lipsa de diplomatie, chiar daca era adevarat... nu se spune asta unui pacient cand e in depresie sau oricum nu in acest mod... sotia a plans fff mult dupa asta numai aducandu-si aminte. In contrast, acel OM - Adrian Paunescu a fost intotdeauna ca un parinte... ce pot sa mai spun... il regretam si sa ma plang la D-zeu... acolo se duc toti oamenii buni inainte de vreme...
PS: Si sotia are din ce in ce mai putin par... a luat ani de zile Depakine... a schimbat cu Lamotrigine de cateva luni (in combinatie cu Zyprexa)... si dpdv al parului... tot aia e... deja se tunde baieteste... nu-i nimic... cred ca mai rau nu poate fi... sau... maximum se poarta peruca... nici eu prea am par pe cap... platim mai putin la frizeri... adica deja eu nu ma mai duc deloc... ma tunde sotia cu masina pe laterale ca pe mijloc nu mai e nevoie... si am economisit un salariu pe an...
PPS: Depakine si Orifiril.. nu prea vad diferenta (una e acidul valproic, cealalta e o sare a acidului valproic)... esti sigura ca nu mai are ca efecte secundare caderea parului?
Glady,
Depakine-ul si orfirilul fac parte din aceeasi familie de medicamente. Primul e mai performant, de generatie mai noua. Substanta activa e aceeasi.
Eu iau acum Seroquel XR e mai nou si mai bun se pare. Se absoarbe mai lent in organism.
Un sfat legat de partea cu biserica. Nu cred ca ati ales calea cea buna. Dumnezeu este peste tot, inclusiv in casa voastra. Nu trebuie sa va duceti la o suta de biserici, va puteti ruga si in camaruta voastra.
Eu plec in Grecia peste 10 zile. Daca vrei, pun un acatist si pentru voi si ma voi ruga pentru noi toti cei cu probleme de sanatate mintala si pentru familiile noastre.
Iti dau un nr de telefon, al psihiatrei mele. Are si un cabinet privat in DrumulTaberei, langa fostul Frigocom. E la cabinet lunea si joia dupa-amiaza, de la 3 cred. Nr de fix de acolo e 021/ 7777114. Iar mobilul ei e 0744 358 399.
Daca sotia ta mai are probleme, sun-o. In general e draguta. La cabinet e in jur de 75 lei consultatia. Ultima oara cand am fost eu acolo, acum vreo 2 ani era 50 de lei. Mai mult de un milion nu e sigur.
Sper sa iti fie de folos. Succes!
P.S. Te rog, mai pune niste spatii intre fraze, imi e greu sa citesc un calup compact. Sunt si mioapa si imi fug ochii de la un rand la altul.
Corina
Depakine-ul si orfirilul fac parte din aceeasi familie de medicamente. Primul e mai performant, de generatie mai noua. Substanta activa e aceeasi.
Eu iau acum Seroquel XR e mai nou si mai bun se pare. Se absoarbe mai lent in organism.
Un sfat legat de partea cu biserica. Nu cred ca ati ales calea cea buna. Dumnezeu este peste tot, inclusiv in casa voastra. Nu trebuie sa va duceti la o suta de biserici, va puteti ruga si in camaruta voastra.
Eu plec in Grecia peste 10 zile. Daca vrei, pun un acatist si pentru voi si ma voi ruga pentru noi toti cei cu probleme de sanatate mintala si pentru familiile noastre.
Iti dau un nr de telefon, al psihiatrei mele. Are si un cabinet privat in DrumulTaberei, langa fostul Frigocom. E la cabinet lunea si joia dupa-amiaza, de la 3 cred. Nr de fix de acolo e 021/ 7777114. Iar mobilul ei e 0744 358 399.
Daca sotia ta mai are probleme, sun-o. In general e draguta. La cabinet e in jur de 75 lei consultatia. Ultima oara cand am fost eu acolo, acum vreo 2 ani era 50 de lei. Mai mult de un milion nu e sigur.
Sper sa iti fie de folos. Succes!
P.S. Te rog, mai pune niste spatii intre fraze, imi e greu sa citesc un calup compact. Sunt si mioapa si imi fug ochii de la un rand la altul.
Corina
Corina,
Daca spui ca e suficient sa te rogi in camaruta, atunci de ce e nevoie de pus acatist in Grecia? Oricum, iti multumesc de intentie... sotia a fost si in Grecia la manastiri, ti-am spus... metoda religiei am epuizat-o... un om trebuie sa realizeze cand sa se opreasca...
Referitor la psihiatra multumesc... am notat numarul... sper sa gasim alternative mai aproape de casa... Drumul Taberei e capatul celalalt de Bucuresti... daca o sa fie nevoie, mergem si acolo... deocamdata sotia e mai bine... nu mai are anxietate, e totusi inca depresiva... nu foarte tare...
Drum bun in Grecia! Ai grija ca se aude la stiri tot felul de probleme pe acolo.
PS: Am pus ceva spatii intre fraze pt tine, dar daca as face asta la un text mai lung, s-ar insira pe un metru de ecran :)
Daca spui ca e suficient sa te rogi in camaruta, atunci de ce e nevoie de pus acatist in Grecia? Oricum, iti multumesc de intentie... sotia a fost si in Grecia la manastiri, ti-am spus... metoda religiei am epuizat-o... un om trebuie sa realizeze cand sa se opreasca...
Referitor la psihiatra multumesc... am notat numarul... sper sa gasim alternative mai aproape de casa... Drumul Taberei e capatul celalalt de Bucuresti... daca o sa fie nevoie, mergem si acolo... deocamdata sotia e mai bine... nu mai are anxietate, e totusi inca depresiva... nu foarte tare...
Drum bun in Grecia! Ai grija ca se aude la stiri tot felul de probleme pe acolo.
PS: Am pus ceva spatii intre fraze pt tine, dar daca as face asta la un text mai lung, s-ar insira pe un metru de ecran :)
O.k. Apreciez.
Ma bucur sa aflu vesti bune. O sa treaca in curand si perioada asta, ai sa vezi.
Daca stii engleza, te sfatuiesc sa intri pe situl american al National Institute of Mental Health. Se pare ca scoala americana si cea germana sunt cele mai avansate in cercetarile de psihiatrie.
Citeste acolo despre TAB, Bipolar Disorder cred ca e in engleza.
Eu nu ma duc in Grecia pt biserici, ma duc intr-o excursie cu un grup de elevi si cu colegii mei de la Liceu si din Franta. M-am gandit ca ar ajuta totusi sa merg si la o biserica acolo. Mama mea este disperata. De asta am zis, pentru ca si ea a dat in patima asta.
Eu cred ca solutia sta in noi. Daca mai avem si ajutorul familiei, este si mai bine. L-am sunat azi pe fratele meu sa ii cer ajutorul si spre surprinderea mea a fost de acord.
Din cauza vremii asteia schimbatoare, parca toate sunt date peste cap.
Ma bucur sa aflu vesti bune. O sa treaca in curand si perioada asta, ai sa vezi.
Daca stii engleza, te sfatuiesc sa intri pe situl american al National Institute of Mental Health. Se pare ca scoala americana si cea germana sunt cele mai avansate in cercetarile de psihiatrie.
Citeste acolo despre TAB, Bipolar Disorder cred ca e in engleza.
Eu nu ma duc in Grecia pt biserici, ma duc intr-o excursie cu un grup de elevi si cu colegii mei de la Liceu si din Franta. M-am gandit ca ar ajuta totusi sa merg si la o biserica acolo. Mama mea este disperata. De asta am zis, pentru ca si ea a dat in patima asta.
Eu cred ca solutia sta in noi. Daca mai avem si ajutorul familiei, este si mai bine. L-am sunat azi pe fratele meu sa ii cer ajutorul si spre surprinderea mea a fost de acord.
Din cauza vremii asteia schimbatoare, parca toate sunt date peste cap.
Corina,
Engleza o stiu destul de bine. Am trait printre altele (alte tari) si 4 ani in Canada intr-un orasel, Kitchener, pe langa Toronto, zona engleza. In 2003, cand am aflat ca sotia (pe atunci era doar prietena mea) sufera de Bipolar disorder (prima criza in anul 2000), nu numai ca am intrat pe forumuri cu bipolari dezvoltate, nu ca acesta de aici si am discutat pe acolo.
In Canada sunt organizatii, grupuri specializate pe diferite boli psihice. Nu costa nimic participarea, totul se bazeaza pe voluntariat, ceea ce in Romania nu stiu daca e posibil cu mentalitatea de aici.
M-am dus si eu la acele grupuri specifice pt bipolari care se intruneau o data pe saptamana... erau grupuri pt cei bolnavi si separat pt cei care ii ingrijeau. Uneori se reuneau grupurile, asa ca am avut ocazia sa cunosc si bolnavii.
Fiecare bolnav avea pe rand cuvantul sa povesteasca despre el/ea pe scurt, despre boala, despre tratament si cum se simte. Un moderator "normal" era prezent, nu neaparat cineva de specialitate, dar acreditat pt asta.
Am remarcat un lucru comun la toti bolnavii de bipolar disorder... erau fff sensibili la "amanunte" emotionale pe care cei "normali" nu le pun asa tare la suflet. Asta e un avantaj cand este vorba la relatii de iubire sau prietenie... in sensul ca un bipolar are ce sa ofere o incarcatura emotionala mai puternica. Reversul e cunoscut... nu se adapteaza la "rautatile lumii" sau surprizele vietii de zi cu zi.
As mai vrea sa adaug ceva... citesc pe forum despre unii "medici" (au terminat medicina???) cu tangenta la psihologie, psihoterapie care cred si pretind ca bolile psihice (gen schizofrenie, TAB) pot fi controlate printr-un "efort de vointa" (sau concentrare). Am parerea ca acesti oameni ori sunt excroci, ori sunt mai naivi ca bunicuta care pune nadejdea in icoanele facatoare de minuni.
Cum am spus anterior... exista boli psihice la care se poate ajunge la ameliorare prin astfel de metode. Dar exista boli psihice din categoria celor severe, care se pare ca e vorba de o alterare a chimiei creierului (probabil si endocrina). E ca si cum unui olog i-ai spune ca e o chestiune de vointa sa mearga pe picioarele care nu le are.
Adevarat ca pana nu se cunoaste cauza exacta, se trateaza numai efectele si de aia ramane teren pt "clarvazatorii", indiferent ce denumire stiintifica isi aloca, care nu stiu nimic mai mult decat stiu oamenii de stiinta, dar se pare ca e o industrie prospera... cati oameni nu au lasat bani pentru povesti cu "energii, chakre, aure"... si eu am fost fraierit... macar la biserica nu imi pare rau pt ca donatiile ajung uneori si la cei amarati...
Sa auzim de bine!
G
Engleza o stiu destul de bine. Am trait printre altele (alte tari) si 4 ani in Canada intr-un orasel, Kitchener, pe langa Toronto, zona engleza. In 2003, cand am aflat ca sotia (pe atunci era doar prietena mea) sufera de Bipolar disorder (prima criza in anul 2000), nu numai ca am intrat pe forumuri cu bipolari dezvoltate, nu ca acesta de aici si am discutat pe acolo.
In Canada sunt organizatii, grupuri specializate pe diferite boli psihice. Nu costa nimic participarea, totul se bazeaza pe voluntariat, ceea ce in Romania nu stiu daca e posibil cu mentalitatea de aici.
M-am dus si eu la acele grupuri specifice pt bipolari care se intruneau o data pe saptamana... erau grupuri pt cei bolnavi si separat pt cei care ii ingrijeau. Uneori se reuneau grupurile, asa ca am avut ocazia sa cunosc si bolnavii.
Fiecare bolnav avea pe rand cuvantul sa povesteasca despre el/ea pe scurt, despre boala, despre tratament si cum se simte. Un moderator "normal" era prezent, nu neaparat cineva de specialitate, dar acreditat pt asta.
Am remarcat un lucru comun la toti bolnavii de bipolar disorder... erau fff sensibili la "amanunte" emotionale pe care cei "normali" nu le pun asa tare la suflet. Asta e un avantaj cand este vorba la relatii de iubire sau prietenie... in sensul ca un bipolar are ce sa ofere o incarcatura emotionala mai puternica. Reversul e cunoscut... nu se adapteaza la "rautatile lumii" sau surprizele vietii de zi cu zi.
As mai vrea sa adaug ceva... citesc pe forum despre unii "medici" (au terminat medicina???) cu tangenta la psihologie, psihoterapie care cred si pretind ca bolile psihice (gen schizofrenie, TAB) pot fi controlate printr-un "efort de vointa" (sau concentrare). Am parerea ca acesti oameni ori sunt excroci, ori sunt mai naivi ca bunicuta care pune nadejdea in icoanele facatoare de minuni.
Cum am spus anterior... exista boli psihice la care se poate ajunge la ameliorare prin astfel de metode. Dar exista boli psihice din categoria celor severe, care se pare ca e vorba de o alterare a chimiei creierului (probabil si endocrina). E ca si cum unui olog i-ai spune ca e o chestiune de vointa sa mearga pe picioarele care nu le are.
Adevarat ca pana nu se cunoaste cauza exacta, se trateaza numai efectele si de aia ramane teren pt "clarvazatorii", indiferent ce denumire stiintifica isi aloca, care nu stiu nimic mai mult decat stiu oamenii de stiinta, dar se pare ca e o industrie prospera... cati oameni nu au lasat bani pentru povesti cu "energii, chakre, aure"... si eu am fost fraierit... macar la biserica nu imi pare rau pt ca donatiile ajung uneori si la cei amarati...
Sa auzim de bine!
G
Buna seara la toata lumea,
Glady te apreciez foarte mult pentru ceea ce faci pentru sotia ta. Putini oameni ca tine. Esti un adevarat om draga domnule Glady. Nu stiu cati dintre noi ar fi dispus sa se sacrifice pentru cel de langa el, asa cum faci tu. Nu am cuvinte sa-mi exprim admiratia pe care o am fata de tine. Sotia ta are un mare noroc ca te-a intalnit pe tine. Am citit cele scrise si am constatat ca ai mare dreptate in privinta medicilor, doar ca - nu te supara- cred ca si tu esti cam pretentios. Un medic psihiatru ar trebui gasit la orice ora din zi si din noapte, asta e foarte adevarat. Insa era bine daca tu si sotia faceati un efort si mergeati in acele zile critice la cabinetul medicului. Era altceva decat sa dai telefoane peste telefoane si sa ti se spuna ca medicul nu e de gasit. Nu vreau sa te critic, e doar o parere personala. De altfel iti recomand sa schimbi medicul de care vorbeai, ti-am spus : un medic psihiatru trebuie gasit la orice ora din zi si din noapte. Si hai sa acceptam faptul ca noaptea doarme, insa ziua e de neacceptat sa nu-l gasesti.
Multa, multa sanatate !
Glady te apreciez foarte mult pentru ceea ce faci pentru sotia ta. Putini oameni ca tine. Esti un adevarat om draga domnule Glady. Nu stiu cati dintre noi ar fi dispus sa se sacrifice pentru cel de langa el, asa cum faci tu. Nu am cuvinte sa-mi exprim admiratia pe care o am fata de tine. Sotia ta are un mare noroc ca te-a intalnit pe tine. Am citit cele scrise si am constatat ca ai mare dreptate in privinta medicilor, doar ca - nu te supara- cred ca si tu esti cam pretentios. Un medic psihiatru ar trebui gasit la orice ora din zi si din noapte, asta e foarte adevarat. Insa era bine daca tu si sotia faceati un efort si mergeati in acele zile critice la cabinetul medicului. Era altceva decat sa dai telefoane peste telefoane si sa ti se spuna ca medicul nu e de gasit. Nu vreau sa te critic, e doar o parere personala. De altfel iti recomand sa schimbi medicul de care vorbeai, ti-am spus : un medic psihiatru trebuie gasit la orice ora din zi si din noapte. Si hai sa acceptam faptul ca noaptea doarme, insa ziua e de neacceptat sa nu-l gasesti.
Multa, multa sanatate !
Buna dimineata mary1, ca acum e dimineata cand vad mesajul tau.
Multumesc pentru aprecieri, sper sa nu mi se urce la cap :)
Doresc sa precizez ca zvonurile despre sacrificiile mele sunt destul de exagerate :) Mi se pare normal ca intr-o casnicie lucrurile bune si rele sa se imparta. Daca sotia are probleme, atunci acestea sunt si ale mele. Nu e un sacrificiu deoarece am grija de ceea ce este al meu. Poate ca suna posesiv, sotia nu este un obiect. Ne apartinem unul altuia, ca o echipa - parteneri...
La randul ei sotia face sacrificii (daca vrei sa le numesti asa), deoarece imi daruieste toata dragostea si intelegerea de care poate beneficia un barbat. Este frumoasa, desteapta si devreme acasa. Avem foarte multe in comun, dar si multe deosebiri. Consider ca sunt un om dificil. Am calitati pe care altii nu le au, dar si defecte pe masura.
De exemplu unul dintre defecte l-ai remarcat chiar tu. Sunt pretentios. Am trait in alte tari si m-am intors in Romania si daca nu as fi vazut ca se poate... Imi este greu sa ma adaptez la mediocritatea in care ne complacem... la bataia de joc... la timpul pe care il pierdem din cauza ineficientei serviciilor oferite, fie ca e vorba de doctori, de metrou sau de casierita de la supermarket.
Si mai am si un alt defect. Tac si inghit pana cand nu mai tac. Ti se pare de admirat? Oamenii care nu se supun usor deranjeaza. Am avut deseori conflicte, ma refer la nivel verbal, pentru ca nu accept lucrurile de la sine acceptate de altii (ca nu ai ce sa faci), daca asta imi contrazice logica sau constiinta. Spre exemplu abuzuri la serviciu... tocmai am pierdut un loc de munca pentru ca am deschis gura la sef... oficial: restructurari din cauza crizei.
Sa iti raspund de ce nu am mers vineri la psihiatru cu sotia, daca am vazut ca nu e de gasit la telefon. In primul rand din cauza ca este greu sa decizi gravitatea situatiei. Daca m-as duce la psihiatru de fiecare data cand ar fi semne, ar trebui sa deranjez in fiecare saptamana.
Uneori semnele sunt cauzate de factori normali de stress: menstruatie, primavara, criza economica, necazuri in familie, la servici etc. Remarcabil si specific bolii este atunci cand semnele se produc atunci cand lipseste explicatia logica.
Sau cand reactia la factorii de stress este exagerata. Dar chiar si atunci... de cele mai multe ori, daca sotia a avut un moment de plans sa spunem, cu putina incurajare a trecut si a fost bine luni de zile dupa, fara sa fie nevoie de ajustare de tratament.
Am vrut sa merg cu sotia vineri direct la cabinet, dar ea a vrut sa mearga la servici. In acele momente este decizia mea. Daca as fi fost convins ca este foarte rau, nu as fi lasat-o. Ca dovada ca am apreciat bine situatia este ca a fost toata ziua la servici si a fost o zi obisnuita.
Si luni a fost din nou la servici si numai ulterior a venit la cabinet la insistentele mele. Sunt sigur ca putea sa stea toata ziua daca aveam seara unde sa mergem la psihiatru. De altfel a revenit la munca si chiar a stat 2 ore peste program, tratamentul cu tritico incepandu-l abia din seara acelei zile.
Daca insisti prea mult la un psihiatru acesta e posibil sa supraevalueze starea pacientului, ceea ce iar nu e bine. Apoi este vorba de miza. Serviciul sotiei este la un minister. Dincolo de faptul ca uneori munca nu poate fi amanata si ea castiga de 3 ori cat castigam eu, de cand cu criza se vehiculeaza disponibilizari.
Ii este teama daca se afla despre boala sau pur si simplu daca nu termina sarcinile de serviciu. Este un cerc vicios, deoarece teama de a nu pierde serviciul este una dintre cauzele care ii agraveaza boala si implicit ii mareste sansele sa il piarda.
In final, am mai avut un conflict verbal mai demult cu psihiatra ei si antipatia este reciproca. E mai bine de 2 ani de atunci, eu nici nu mai tin minte din ce a fost, dar se pare ca este inversul la "dragoste la prima vedere". Nu pot sa neg meritele ei profesionale si se poarta frumos cu sotia.
Deci daca sotiei ii este bine cu ea, eu nu am ce sa fac. O evit cat pot si imi pare rau ca e asa, deoarece eu as fi putut sa trec peste trecut daca asta e problema. Sau posibil ca nu suporta sa discute cu familia unui pacient. Sau e ceva in aerul meu sau cum arat, care o deranjeaza, vreo energie negativa pt ea... habar nu am si nu imi bat capul cu asta :)
Multa sanatate tie si celor de pe forum!
G
Multumesc pentru aprecieri, sper sa nu mi se urce la cap :)
Doresc sa precizez ca zvonurile despre sacrificiile mele sunt destul de exagerate :) Mi se pare normal ca intr-o casnicie lucrurile bune si rele sa se imparta. Daca sotia are probleme, atunci acestea sunt si ale mele. Nu e un sacrificiu deoarece am grija de ceea ce este al meu. Poate ca suna posesiv, sotia nu este un obiect. Ne apartinem unul altuia, ca o echipa - parteneri...
La randul ei sotia face sacrificii (daca vrei sa le numesti asa), deoarece imi daruieste toata dragostea si intelegerea de care poate beneficia un barbat. Este frumoasa, desteapta si devreme acasa. Avem foarte multe in comun, dar si multe deosebiri. Consider ca sunt un om dificil. Am calitati pe care altii nu le au, dar si defecte pe masura.
De exemplu unul dintre defecte l-ai remarcat chiar tu. Sunt pretentios. Am trait in alte tari si m-am intors in Romania si daca nu as fi vazut ca se poate... Imi este greu sa ma adaptez la mediocritatea in care ne complacem... la bataia de joc... la timpul pe care il pierdem din cauza ineficientei serviciilor oferite, fie ca e vorba de doctori, de metrou sau de casierita de la supermarket.
Si mai am si un alt defect. Tac si inghit pana cand nu mai tac. Ti se pare de admirat? Oamenii care nu se supun usor deranjeaza. Am avut deseori conflicte, ma refer la nivel verbal, pentru ca nu accept lucrurile de la sine acceptate de altii (ca nu ai ce sa faci), daca asta imi contrazice logica sau constiinta. Spre exemplu abuzuri la serviciu... tocmai am pierdut un loc de munca pentru ca am deschis gura la sef... oficial: restructurari din cauza crizei.
Sa iti raspund de ce nu am mers vineri la psihiatru cu sotia, daca am vazut ca nu e de gasit la telefon. In primul rand din cauza ca este greu sa decizi gravitatea situatiei. Daca m-as duce la psihiatru de fiecare data cand ar fi semne, ar trebui sa deranjez in fiecare saptamana.
Uneori semnele sunt cauzate de factori normali de stress: menstruatie, primavara, criza economica, necazuri in familie, la servici etc. Remarcabil si specific bolii este atunci cand semnele se produc atunci cand lipseste explicatia logica.
Sau cand reactia la factorii de stress este exagerata. Dar chiar si atunci... de cele mai multe ori, daca sotia a avut un moment de plans sa spunem, cu putina incurajare a trecut si a fost bine luni de zile dupa, fara sa fie nevoie de ajustare de tratament.
Am vrut sa merg cu sotia vineri direct la cabinet, dar ea a vrut sa mearga la servici. In acele momente este decizia mea. Daca as fi fost convins ca este foarte rau, nu as fi lasat-o. Ca dovada ca am apreciat bine situatia este ca a fost toata ziua la servici si a fost o zi obisnuita.
Si luni a fost din nou la servici si numai ulterior a venit la cabinet la insistentele mele. Sunt sigur ca putea sa stea toata ziua daca aveam seara unde sa mergem la psihiatru. De altfel a revenit la munca si chiar a stat 2 ore peste program, tratamentul cu tritico incepandu-l abia din seara acelei zile.
Daca insisti prea mult la un psihiatru acesta e posibil sa supraevalueze starea pacientului, ceea ce iar nu e bine. Apoi este vorba de miza. Serviciul sotiei este la un minister. Dincolo de faptul ca uneori munca nu poate fi amanata si ea castiga de 3 ori cat castigam eu, de cand cu criza se vehiculeaza disponibilizari.
Ii este teama daca se afla despre boala sau pur si simplu daca nu termina sarcinile de serviciu. Este un cerc vicios, deoarece teama de a nu pierde serviciul este una dintre cauzele care ii agraveaza boala si implicit ii mareste sansele sa il piarda.
In final, am mai avut un conflict verbal mai demult cu psihiatra ei si antipatia este reciproca. E mai bine de 2 ani de atunci, eu nici nu mai tin minte din ce a fost, dar se pare ca este inversul la "dragoste la prima vedere". Nu pot sa neg meritele ei profesionale si se poarta frumos cu sotia.
Deci daca sotiei ii este bine cu ea, eu nu am ce sa fac. O evit cat pot si imi pare rau ca e asa, deoarece eu as fi putut sa trec peste trecut daca asta e problema. Sau posibil ca nu suporta sa discute cu familia unui pacient. Sau e ceva in aerul meu sau cum arat, care o deranjeaza, vreo energie negativa pt ea... habar nu am si nu imi bat capul cu asta :)
Multa sanatate tie si celor de pe forum!
G
Draga Glady,
vreau sa-ti spun mai intai ca eu in locul tau nu m-as mai fi intors in Romania daca as fi avut ocazia sa traiesc in alte tari. Si stii de ce? fiindca in Romania, din punct de vedere al justitiei, dreptatii si corectitudinii, lucrurile nu se misca deloc. In Romania trebuie sa inveti sa taci. Altfel.se uita toti la tine ca la felul 7. Asa sunt oamenii in Romania. Si asa va fi viitorul Romaniei. Pacat, nu?
In alta ordine de idei, vreau sa-ti spun ca eu cred ca exista totusi unele semne cand starea sotiei tale e mai complicata ca sa zic asa. Daca se scoala dimineata la ora 4 si are ganduri negre si asta se repeta mai multe nopti la rand, eu cred ca e un motiv destul de intemeiat de a merge la psihiatru. Iti dau o simpla parere fiindca nici nu prea ma pricep la boala asta, nu prea stiu ce tratamente se iau.
Daca sotia ta se intelege bine cu psihiatra de care vorbesti atunci e bine. Nu conteaza ca tu nu o agreezi sau ea pe tine. Problema in aceasta situatie e tulburarea de care sufera sotia ta. Ai putea sa decizi impreuna cu sotia daca sub tratamentul acestei psihiatre, tulburarea ei evolueaza in bine sau in rau.
Mi-ar placea sa mai vorbim.
Multa sanatate sotiei si tie, numai bine!
O zi buna !
vreau sa-ti spun mai intai ca eu in locul tau nu m-as mai fi intors in Romania daca as fi avut ocazia sa traiesc in alte tari. Si stii de ce? fiindca in Romania, din punct de vedere al justitiei, dreptatii si corectitudinii, lucrurile nu se misca deloc. In Romania trebuie sa inveti sa taci. Altfel.se uita toti la tine ca la felul 7. Asa sunt oamenii in Romania. Si asa va fi viitorul Romaniei. Pacat, nu?
In alta ordine de idei, vreau sa-ti spun ca eu cred ca exista totusi unele semne cand starea sotiei tale e mai complicata ca sa zic asa. Daca se scoala dimineata la ora 4 si are ganduri negre si asta se repeta mai multe nopti la rand, eu cred ca e un motiv destul de intemeiat de a merge la psihiatru. Iti dau o simpla parere fiindca nici nu prea ma pricep la boala asta, nu prea stiu ce tratamente se iau.
Daca sotia ta se intelege bine cu psihiatra de care vorbesti atunci e bine. Nu conteaza ca tu nu o agreezi sau ea pe tine. Problema in aceasta situatie e tulburarea de care sufera sotia ta. Ai putea sa decizi impreuna cu sotia daca sub tratamentul acestei psihiatre, tulburarea ei evolueaza in bine sau in rau.
Mi-ar placea sa mai vorbim.
Multa sanatate sotiei si tie, numai bine!
O zi buna !
sad2,
In principiu nu am timp sa vorbesc mai mult pe mess decat pe forum. Nu te supara, nimic personal. Nu stau la taclale pe mess. Ca sa ai o idee, daca nu e o urgenta, cu sotia schimb doar 2-3 fraze pe zi atunci cand este la servici. Deci e acelasi lucru ca aici pe forum. Nu vei avea ocazia sa discuti mai des. Exista si aici posibilitatea de a trimite un mesaj privat, daca crezi ca lucrul care vrei sa-l vorbesti cu mine nu suporta opinia publica. Nu te supara, am examene de dat si multe alte probleme care imi mananca timpul. Sau scrie mail aici daca acesta este motivul, dar nu promit o conversatie continua si nu adaug pe mess pe nimeni:
In principiu nu am timp sa vorbesc mai mult pe mess decat pe forum. Nu te supara, nimic personal. Nu stau la taclale pe mess. Ca sa ai o idee, daca nu e o urgenta, cu sotia schimb doar 2-3 fraze pe zi atunci cand este la servici. Deci e acelasi lucru ca aici pe forum. Nu vei avea ocazia sa discuti mai des. Exista si aici posibilitatea de a trimite un mesaj privat, daca crezi ca lucrul care vrei sa-l vorbesti cu mine nu suporta opinia publica. Nu te supara, am examene de dat si multe alte probleme care imi mananca timpul. Sau scrie mail aici daca acesta este motivul, dar nu promit o conversatie continua si nu adaug pe mess pe nimeni:
Draga mary 1,
Iti dai seama ca mi s-a mai spus asta. Eu nu m-as fi intors niciodata in Romania si ma descurc oriunde, daca e vorba de supravietuire. De altfel am mai multe cetatenii, deci nu e ireparabil. Dar asa a fost destinul si dragostea e mai presus de interesul individual.
De altfel nu se poate nega cresterea economica si schimbarile in bine a ultimilor ani din Romania. Nu ma asteptam. Deja aici se gaseste totul ca si in Canada (aceleasi chinezisme, mall-uri). Gardul e vopsit si pentru cei care au bani nu lipseste nimic. Noi nu avem bogatia altora, dar nici nu traim cu grija zilei de maine. Ceea ce ma supara cel mai mult e mentalitatea. Dar si aici sunt imbunatatiri. Am intalnit tineri respectuosi si care nu accepta sa taca si sa accepte dictatura si abuzurile, deci eu mai dau o sansa si in acest sens in urmatorii 20 de ani.
Nu au fost decat 2 nopti in care s-a sculat cu frica inainte sa o caut pe psihiatra. Am spus ca nu e bine de apelat la psihiatru pentru orice semn, deoarece este normal sa mai fie si cate o cadere in dispozitie daca e de scurta durata. Si eu am zile mai proaste, mai ales cand sunt motive si e normal sa avem si momente cand ne este frica sau ganduri pesimiste, sa nu exageram.
Stiu o pacienta care i-a cerut mobilul doamnei psihiatru si a cautat-o tot timpul pana cand aceasta nu a mai rezistat si i-a spus sa nu o mai caute "ca nu e mama ei". Si aici dau dreptate psihiatrei. Si pacienta si-a creat o "imagine" atat de disperata ca s-a ales cu o tona de medicamente si internari, care au dat-o si mai tare peste cap. Deci... cum se spune... "masura pentru masura".
Tulburarea sotiei evolueaza spre bine per ansamblu si in aparenta, dar nu se stie niciodata ce pregateste viitorul. Eu sunt pregatit psihic pentru diferite scenarii, de aceea sper ca daca voi trai, voi putea sa gasesc solutii chiar si in situatii critice. Am fost in viata in situatii mult mai dificile, asa ca acum este parfum. :)
Sanatate si numai bine!
Iti dai seama ca mi s-a mai spus asta. Eu nu m-as fi intors niciodata in Romania si ma descurc oriunde, daca e vorba de supravietuire. De altfel am mai multe cetatenii, deci nu e ireparabil. Dar asa a fost destinul si dragostea e mai presus de interesul individual.
De altfel nu se poate nega cresterea economica si schimbarile in bine a ultimilor ani din Romania. Nu ma asteptam. Deja aici se gaseste totul ca si in Canada (aceleasi chinezisme, mall-uri). Gardul e vopsit si pentru cei care au bani nu lipseste nimic. Noi nu avem bogatia altora, dar nici nu traim cu grija zilei de maine. Ceea ce ma supara cel mai mult e mentalitatea. Dar si aici sunt imbunatatiri. Am intalnit tineri respectuosi si care nu accepta sa taca si sa accepte dictatura si abuzurile, deci eu mai dau o sansa si in acest sens in urmatorii 20 de ani.
Nu au fost decat 2 nopti in care s-a sculat cu frica inainte sa o caut pe psihiatra. Am spus ca nu e bine de apelat la psihiatru pentru orice semn, deoarece este normal sa mai fie si cate o cadere in dispozitie daca e de scurta durata. Si eu am zile mai proaste, mai ales cand sunt motive si e normal sa avem si momente cand ne este frica sau ganduri pesimiste, sa nu exageram.
Stiu o pacienta care i-a cerut mobilul doamnei psihiatru si a cautat-o tot timpul pana cand aceasta nu a mai rezistat si i-a spus sa nu o mai caute "ca nu e mama ei". Si aici dau dreptate psihiatrei. Si pacienta si-a creat o "imagine" atat de disperata ca s-a ales cu o tona de medicamente si internari, care au dat-o si mai tare peste cap. Deci... cum se spune... "masura pentru masura".
Tulburarea sotiei evolueaza spre bine per ansamblu si in aparenta, dar nu se stie niciodata ce pregateste viitorul. Eu sunt pregatit psihic pentru diferite scenarii, de aceea sper ca daca voi trai, voi putea sa gasesc solutii chiar si in situatii critice. Am fost in viata in situatii mult mai dificile, asa ca acum este parfum. :)
Sanatate si numai bine!
Buna ziua tuturor!
Sunt sotia lui Glady, Mihaela...am mai scris mai demult pe forum si din cand in cand am mai aruncat o privire pe aici...azi am citit cateva din postarile pe acest subiect, am toata simpatia pentru cei care au probleme fie din cauza bolii lor fie din cauza celor dragi...m-a intristat ce a postat Andrusca, sper din tot sufletul ca ii este mai bine acum...
Ce sa va spun, nici mie nu-mi vine sa cred cat de bine ma simt acum...am iesit putin in parc si in piata, ne-am uitat la serialul nostru preferat.
Nu stiu ce a contribuit cel mai mult la schimbarea dispozitiei mele.sprijinul sotului meu, medicamentele, primavara...
Trebuie sa spun ca vizitele la doctor mi-au facut bine...chiar daca nu prea exista simpatie intre sotul meu si doamna doctor, eu sunt multumita in primul rand de comunicarea pe care o avem si de medicatia pe care am primit-o de-a lungul timpului. Eram intr-adevar deprimata, dar nu mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa caut ajutor si ca o sa-l si gasesc, credeam ca n-o sa mai ies niciodata din starea de frica pe care o aveam.Si uite ca a trecut, cel putin deocamdata.inchei aici ca s-a facut tarziu, poate am sa revin sa spun mai multe...
Sunt sotia lui Glady, Mihaela...am mai scris mai demult pe forum si din cand in cand am mai aruncat o privire pe aici...azi am citit cateva din postarile pe acest subiect, am toata simpatia pentru cei care au probleme fie din cauza bolii lor fie din cauza celor dragi...m-a intristat ce a postat Andrusca, sper din tot sufletul ca ii este mai bine acum...
Ce sa va spun, nici mie nu-mi vine sa cred cat de bine ma simt acum...am iesit putin in parc si in piata, ne-am uitat la serialul nostru preferat.
Nu stiu ce a contribuit cel mai mult la schimbarea dispozitiei mele.sprijinul sotului meu, medicamentele, primavara...
Trebuie sa spun ca vizitele la doctor mi-au facut bine...chiar daca nu prea exista simpatie intre sotul meu si doamna doctor, eu sunt multumita in primul rand de comunicarea pe care o avem si de medicatia pe care am primit-o de-a lungul timpului. Eram intr-adevar deprimata, dar nu mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa caut ajutor si ca o sa-l si gasesc, credeam ca n-o sa mai ies niciodata din starea de frica pe care o aveam.Si uite ca a trecut, cel putin deocamdata.inchei aici ca s-a facut tarziu, poate am sa revin sa spun mai multe...
Pentru Mihaela,
Ma bucur pentru tine. Esti o fericita ca ai un asemenea sot, rabdator si iubitor.
Tare as vrea si eu sa reusesc sa depasesc aceasta perioada, pentru ca peste saptamana plec din tara si mi-e teama sa nu am probleme pe drum. O sa mergem foarte mult cu autocarul prin Grecia.
La mine, noile doze nu prea functioneaza. De la Depakine, mi se usuca gura, mi-e sete tot timpul. Starile de up and down continua, nu-mi place sa le numesc manie si depresie.
Din pacate nu am pe nimeni aproape, colocatarii mei nu stiu cat de grava e boala mea. Pun totul pe seama stresului de la serviciu.
In rest, cu familia, adica parintii si fratii, pentru ca nu sunt casatorita, nu reusesc deloc sa comunic. Vorbim, dar nu facem decat sa ne enervam unii pe altii.
Numai bine tuturor!
Corina
Ma bucur pentru tine. Esti o fericita ca ai un asemenea sot, rabdator si iubitor.
Tare as vrea si eu sa reusesc sa depasesc aceasta perioada, pentru ca peste saptamana plec din tara si mi-e teama sa nu am probleme pe drum. O sa mergem foarte mult cu autocarul prin Grecia.
La mine, noile doze nu prea functioneaza. De la Depakine, mi se usuca gura, mi-e sete tot timpul. Starile de up and down continua, nu-mi place sa le numesc manie si depresie.
Din pacate nu am pe nimeni aproape, colocatarii mei nu stiu cat de grava e boala mea. Pun totul pe seama stresului de la serviciu.
In rest, cu familia, adica parintii si fratii, pentru ca nu sunt casatorita, nu reusesc deloc sa comunic. Vorbim, dar nu facem decat sa ne enervam unii pe altii.
Numai bine tuturor!
Corina
pt corina
o sa vina soarele si pe strada ta deoarece sunt sigur ca Dumnezeu are pt fiecare pe cineva sa l calauzeasca prin el.Trebuie sa ai credinta iar familia e cea mai importanta cel putin deocamdata si daca nu te intelegi cu ei exista posibilitatea ca lor sa le fie greu sa accepte ca ce ti se intampla tie este adevarat. Sunt sigur ca sufera si isi fac griji in fiecare clipa pt tine.Atunci cand vei gasi pe cineva care sa te iubeasca sa fi sincera si sa i spui tot ce se intampla cu tine.Daca e un om care te ar iubi indiferent de sanatatea ta atunci va accepta si va merita sa ti petreci toata viata alaturi de el.Sotia mea a fost cinstita cu mine si am apreciat enorm acest lucru deoarece mi a spus tot in momentul in care hotarasem se unim destinele.Multa sanatate si iubire
o sa vina soarele si pe strada ta deoarece sunt sigur ca Dumnezeu are pt fiecare pe cineva sa l calauzeasca prin el.Trebuie sa ai credinta iar familia e cea mai importanta cel putin deocamdata si daca nu te intelegi cu ei exista posibilitatea ca lor sa le fie greu sa accepte ca ce ti se intampla tie este adevarat. Sunt sigur ca sufera si isi fac griji in fiecare clipa pt tine.Atunci cand vei gasi pe cineva care sa te iubeasca sa fi sincera si sa i spui tot ce se intampla cu tine.Daca e un om care te ar iubi indiferent de sanatatea ta atunci va accepta si va merita sa ti petreci toata viata alaturi de el.Sotia mea a fost cinstita cu mine si am apreciat enorm acest lucru deoarece mi a spus tot in momentul in care hotarasem se unim destinele.Multa sanatate si iubire
Buna ziua,
Vreau sa intreb pe cei de pe acest forum daca este cineva care are nevoie de convulex. Le donez cu cea mai mare placere. Sotului mei i s-a schimbat tratamentul si a ramas cu ele.
Va doresc sanatate tuturor!
Vreau sa intreb pe cei de pe acest forum daca este cineva care are nevoie de convulex. Le donez cu cea mai mare placere. Sotului mei i s-a schimbat tratamentul si a ramas cu ele.
Va doresc sanatate tuturor!
Pt.Andrusca.
Sper din tot sufletul ca sotul tau sa fie bine si sa urmeze tratamentul. Ma intereseaza, daca nu te deranjeaza ce tratament i-a fost prescris sotului tau deoarece asa cum ti-am mai spus urmaresc toate postarile referitoare la acest subiect si am remarcata la inceput ca simptomele de debut au fost asemanatoare cu cele ale fiului meu. Fiului meu, i-a fost administrat rispolept consta injectabil si nu l-a ajutat, urmand ca dupa 2 internari a cate o luna cu o paza de o saptamana, aici in Bucuresti sa iau decizia de a-l interna intr-un spital mic de provincie si in momentul de fata este bine. Este adevarat ca nu se abate de la tratament, nu consuma nici o picatura de alcool si poate sa munceasca fara probleme. Tratamentul prescris este leponex pe care putini medici il recomanda deoarece trebuie o monitorizare permanenta (lunar fiul meu face hemograma ca sa urmarim leucocitele si neutrofilele).
Multa sanatate si numai bine la intreaga familie.
Sper din tot sufletul ca sotul tau sa fie bine si sa urmeze tratamentul. Ma intereseaza, daca nu te deranjeaza ce tratament i-a fost prescris sotului tau deoarece asa cum ti-am mai spus urmaresc toate postarile referitoare la acest subiect si am remarcata la inceput ca simptomele de debut au fost asemanatoare cu cele ale fiului meu. Fiului meu, i-a fost administrat rispolept consta injectabil si nu l-a ajutat, urmand ca dupa 2 internari a cate o luna cu o paza de o saptamana, aici in Bucuresti sa iau decizia de a-l interna intr-un spital mic de provincie si in momentul de fata este bine. Este adevarat ca nu se abate de la tratament, nu consuma nici o picatura de alcool si poate sa munceasca fara probleme. Tratamentul prescris este leponex pe care putini medici il recomanda deoarece trebuie o monitorizare permanenta (lunar fiul meu face hemograma ca sa urmarim leucocitele si neutrofilele).
Multa sanatate si numai bine la intreaga familie.
Fratilor nu am citit comentariile voastre da banuiesc cam ce ati scris pentru ca acum 3 luni frecventam forumul asta suferind si eu ca si voi.Sfatul meu-merge-ti la specialist, daca nu va ajuta unu merge-ti la 100 pana il gasiti pe cel bun, eu asa m-am facut bine.Norocul meu a fost ca l-am intalnit din prima pe cel mai bun(zic eu) de la Spitalul Obreja la care am fost si internat 10 zile desi n-ar fi trebuit sa stau nici 2 zile pentru ca din prima zi in care am fost acolo m-am facut bine si nu imi este rusine sa recunosc sa spun ca am fost internat la psihiatrie, desi multora le e eu as striga in gura mare pe strada ca am fost acolo pentru ca pot spune ca inainte sa ajung acolo eram o leguma, deci.si nu mai aveam incredere in nimeni si nimic, vroiam sa mor si atat.Un mic rezumat la ce m-a dus in spital(nopti pierdute fara rost-Cola la greu-TOC din nastere=>atacuri de panica)de care pot spune ca m-am vindecat 99 % doar ca mai am unele probleme de concentrare.Si va jur(nush poate unii ma cred unii nu)dar asta e adevarul M-AM FACUT BINE!!!
Pentru o mama disperata
Buna ziua, si scuze ca raspund asa tarziu. Ma bucur ca fiul dumneavoastra este bine. Sotul meu nu stiu cat de bine se simte, va dau adresa mea de mail sa vorbim. - Astept un mesaj de la dumneavoastra si va raspund. Multa sanatate!
Buna ziua, si scuze ca raspund asa tarziu. Ma bucur ca fiul dumneavoastra este bine. Sotul meu nu stiu cat de bine se simte, va dau adresa mea de mail sa vorbim. - Astept un mesaj de la dumneavoastra si va raspund. Multa sanatate!
buna ziua,
rog pe cei de pe acest forum sa-mi recomande un medic psihiatru in jud suceava, am probleme cu fratele meu si sunt disperata, un sfat -cum sa procedez pt a-l convinge sa consulte un specialist
-
cu multumiri
rog pe cei de pe acest forum sa-mi recomande un medic psihiatru in jud suceava, am probleme cu fratele meu si sunt disperata, un sfat -cum sa procedez pt a-l convinge sa consulte un specialist
-
cu multumiri
Buna seara!
Vreau sa spun tuturor celor care scriu pe acest forum si se afla sau au trecut printr-o asemenea situatie ca se poate si iesi din aceasta situatie. Cel putin la mine a mers! Trebuie foarte multa autosugestie si foarte multa ambitie. Eu am fost la control si mi-a spus dna dr ca mai continui cu abilify inca vreo 6 luni si gata, termin tratamentul si ce o vrea domnul asta o sa fie.
Va doresc o seara buna si multa multa sanatate!!!!!
Vreau sa spun tuturor celor care scriu pe acest forum si se afla sau au trecut printr-o asemenea situatie ca se poate si iesi din aceasta situatie. Cel putin la mine a mers! Trebuie foarte multa autosugestie si foarte multa ambitie. Eu am fost la control si mi-a spus dna dr ca mai continui cu abilify inca vreo 6 luni si gata, termin tratamentul si ce o vrea domnul asta o sa fie.
Va doresc o seara buna si multa multa sanatate!!!!!
Buna seara tuturor!
urmaresc de ceva timp topicul acesta, chiar daca nu am scris niciodata.
si eu am avut 2 episoade de psihotice. nu spun ca a fost usor, dar acum imi merge mult mai bine. pot spune chiar ca duc o viata normala, chiar daca iau tratament(desi acum iau doar un sfert din doza initiala de abilify).
cum spunea si remus este foarte importanta autosugestia.
stiu ca am inceput acum un an( aproximativ), in urma pb pe care le aveam sau pe care mi le faceam in capul meu sa-mi spun seara "o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine." pana ce adormeam. era ca un refren disperat de om la marginea prapastiei. ce am observat la inceput e ca adormeam mai usor asa. dupa aceea dimineata.toate isi gaseau rezolvare (in mod miraculos- in fine, pentru mine sau in mintea mea) si am continuat cu acest "refren" devenind din ce in ce mai increzatoare. i-am spus si doamnei doctor. mi-a raspuns ceva de genul: "asa ai trimis comanda "computerului"". am inceput dupa aceea sa caut pe internet. am ajuns astfel si pe site-ul Oprah. asa am aflat de "a course in miracles". urmez lectiile din acea carte de aprox 260 zile. stiu ca aceasta carte se inscrie in curentul new age. nu stiu cat de mult pacatuiesc cu asta sau cat de bine fac ( am citit mai multe pe internet), cert e ca eu ma simt mult mai descatusata acum si mult mai increzatoare. nu ma mai simt pe marginea prapastiei, ma simt mult mai optimista. mult mai sociabila, am prieteni, un iubit. imi fac planuri de viitor. am un somn mult mai linistit. sunt mult mai echilibrata. stiu de asemenea ca trebuie sa urmez sfatul medicului.
o zi frumoasa in continuare!
urmaresc de ceva timp topicul acesta, chiar daca nu am scris niciodata.
si eu am avut 2 episoade de psihotice. nu spun ca a fost usor, dar acum imi merge mult mai bine. pot spune chiar ca duc o viata normala, chiar daca iau tratament(desi acum iau doar un sfert din doza initiala de abilify).
cum spunea si remus este foarte importanta autosugestia.
stiu ca am inceput acum un an( aproximativ), in urma pb pe care le aveam sau pe care mi le faceam in capul meu sa-mi spun seara "o sa fie bine, o sa fie bine, o sa fie bine." pana ce adormeam. era ca un refren disperat de om la marginea prapastiei. ce am observat la inceput e ca adormeam mai usor asa. dupa aceea dimineata.toate isi gaseau rezolvare (in mod miraculos- in fine, pentru mine sau in mintea mea) si am continuat cu acest "refren" devenind din ce in ce mai increzatoare. i-am spus si doamnei doctor. mi-a raspuns ceva de genul: "asa ai trimis comanda "computerului"". am inceput dupa aceea sa caut pe internet. am ajuns astfel si pe site-ul Oprah. asa am aflat de "a course in miracles". urmez lectiile din acea carte de aprox 260 zile. stiu ca aceasta carte se inscrie in curentul new age. nu stiu cat de mult pacatuiesc cu asta sau cat de bine fac ( am citit mai multe pe internet), cert e ca eu ma simt mult mai descatusata acum si mult mai increzatoare. nu ma mai simt pe marginea prapastiei, ma simt mult mai optimista. mult mai sociabila, am prieteni, un iubit. imi fac planuri de viitor. am un somn mult mai linistit. sunt mult mai echilibrata. stiu de asemenea ca trebuie sa urmez sfatul medicului.
o zi frumoasa in continuare!
Pt. liliana. si eu sunt tot din suceava, ma rog din judetul sv.
eu am avut norocul si am ajuns la C-lung, dna dr Paziuc. iti recomand sa ajungi la ea.
eu am avut norocul si am ajuns la C-lung, dna dr Paziuc. iti recomand sa ajungi la ea.
In afara de halucinatii, cred ca ma incadrez in aceasta categorie.A inceput cu odepresie, practic un soc psihic foarte mare pe care nu l-am putut accepta nici tolera.Boala, netratata timp de aproape 4 luni avut oscilatii cateodata a fost mai bine, dar s-a mentinut starea de presiune psihica foarte mare.Practic nu-mi iesea chestia asta din cap.Am avut 3 recaderi, inainte de tratament.Cam de o luna am fost la medic, i-am spus care este problema.Mi-a prescris wellbutrin, calmepam si frontin, dar tot nu reusesc sa dorm fara somnifere si nici sa ma bucur de viata.Dar in loc de somnifere mi-a dat levomepromazin.Am luat intr-o seara jumate de pastila si m-am simtit groaznic 2 zile de am zis ca ma omor.Pacat, ca inainte de intamplarea asta am fost un om normal.Bun, eu am crescut cam abuzat psihic si fizic, plus ca eram si foarte timid, iar inainte de a suferi intamplarea asta am avut perioade de frica aiurea.La inceput, acum 3-4 ani au fost mai rare, le-am controlat cu ansilan la nevoie, iar dupa ansilanul nu si-a mai facut efectul.Prostia mea a fost ca nu am apelat la psihiatru mai devreme, probabil as fi trecut mai usor peste.Cred totusi ca o sa iau levomepromazin, poate o sa fie mai bine si sa-i comunic doctoritei ca poate depresia a trecut, dar s-a instalat suferinta asta.Sper din tot sufletul sa ma insel.Am doar 25 de ani, am facut o facultate, am tot viitorul in fata, dar simt cateodata ca nu mai pot.Va rog sa-mi spuneti de levomepromazin, cum este, adica este ok sau sa cer altceva.Va multumesc ca a-ti avut rabdarea de a citi plangerile mele.Dumnezeu sa ne ajute pe toti
Buna Mladen. nu stiu exact in ce stadiu esti tu.dupa cum spui e o forma mai usoara. iti trebuie multa, multa rabdare.sa urmezi sfatul medicului si sa ai incredere ca va face tot posibilul ca tu sa te faci bine. la mine a durat ani de zile. nu a fost usor.refuzam sa fiu fericita. nu pot spune ca acum totul e perfect. suntem oameni si trecem prin diferite pb.stiu ca astfel de pb pot evolua in diferite directii ( mai bine spus 2). totul depinde de tine.de felul in care te autosugestionezi, dar si de toleranta pe care o dezvolti fata de tine ( daca nu-ti iese din prima ai rabdare). la mine a inceput totul in facultate. pe atunci nici nu intra in calcul sa renunt la facultate si bine a fost. m-a ajutat si faptul ca lucrez.
Toti avem rostul nostru in lume. trebuie sa-l cautam. ma descopar in fiecare zi si e minunat. ma felicit pt fiecare lucru bun pe care il fac. ma felicit uneori ca am invatat sa ma felicit;). imi da o stare extraordinara de bine si de fericire, multumire. va pup si multa sanatate.
Toti avem rostul nostru in lume. trebuie sa-l cautam. ma descopar in fiecare zi si e minunat. ma felicit pt fiecare lucru bun pe care il fac. ma felicit uneori ca am invatat sa ma felicit;). imi da o stare extraordinara de bine si de fericire, multumire. va pup si multa sanatate.
Mersi pt sfaturile de incurajare.Am incercat sa ma incurajez, dar pur si simplu nu pot trece peste.Nu stiu de ce, eu nu eram asa.Ai dreptate, totul depinde de persoana in cauza, dar cateodata fara medicamente nu se poate, mai ales in cazul meu, Nu sunt retardat, dar am avut si o copilarie grea.De multe ori as fi preferat sa n-am ce sa manc, decat sa trec prin ce am trecut.De aceea, dupa o perioada la primul soc psihic mai mare se declanseaza boala.Eu sper ca psihiatra sa-mi fi dat medicamentatia potrivita, eu cred ca nu antidepresivul este solutia, mai ales cand boala este in primul stadiu poate fi vindecata, daca este depistata la timp si cu medicamentatia potrivita.Dar am inteles ca trebuie sa treaca cel putin 6 luni ca sa se poata sti exact.Eu nu osa mai astept.Daca in 2 saptamani nu merge, imi schimb doctorul.Sau cine stie, poate ca mai sunt in depresie.Sincer, nici nu mai stiu ce sa fac.Dumnezeu stie
Buna ziua tuturor!
Pentru Alina3.
Vreau sa va intreb cum va simtiti cu abilify acesta. Eu am de 15 mg si iau cate o pastila dimineata. Dar dupa ce o iau ma simt foarte adormit, imi da o stare de somnolenta vreo 1-2 ore. E ciudat ca il iau inainte de a merge la serviciu. In rest e ok ma descurc peste tot. Mi-a crescut puterea de concentrare, nu am mai luat in greutate, totul este ok! Vreau sa va intreb lucrurile astea pt ca am vazut ca faceti tratament tot cu abilify. Poate imi spuneti mai multe despre doze reactii si alte lucru de genul acesta. Am cautat pe net despre asta dar nu am gasit exact asta...
Multumesc anticipat.
O zi buna tuturor!
Cu stima Remus-Costin Simion
Pentru Alina3.
Vreau sa va intreb cum va simtiti cu abilify acesta. Eu am de 15 mg si iau cate o pastila dimineata. Dar dupa ce o iau ma simt foarte adormit, imi da o stare de somnolenta vreo 1-2 ore. E ciudat ca il iau inainte de a merge la serviciu. In rest e ok ma descurc peste tot. Mi-a crescut puterea de concentrare, nu am mai luat in greutate, totul este ok! Vreau sa va intreb lucrurile astea pt ca am vazut ca faceti tratament tot cu abilify. Poate imi spuneti mai multe despre doze reactii si alte lucru de genul acesta. Am cautat pe net despre asta dar nu am gasit exact asta...
Multumesc anticipat.
O zi buna tuturor!
Cu stima Remus-Costin Simion
Buna ziua!
tocmai am ajuns acasa si am deschis calculatorul sa vad ce se mai intampla pe aici.
Remus...pentru tine: intr-adevar abilify iti da o stare de somnolenta. eu il luam de aceea seara(bineinteles la recomandarea medicului) in timp insa odata cu scaderea dozei mai dispare din acest efect. luam tratamentul pe la 6 iar pe la 8 nici nu puteam sa vb de cascat.nici acum nu adorm foarte tarziu, dar e totusi o ora normala: in jur de 9 jumatate.de alte efecte adverse nu pot sa vb. din contra eu pot spune ca ma simt mult mai bine ca inainte. am luat o perioada solian, dar avea ceva efecte adverse la mine. de asemenea am mai luat si zyprexa si pot spune ca toata ziua aveam o stare de somnolenta, eram mai apatica, dar asta pb nu neaparat de la tratament. din punctul meu de vedere cu abilify m-am simtit cel mai bine.sper sa fie bine si in continuare.
Sanatate pentru toata lumea!
tocmai am ajuns acasa si am deschis calculatorul sa vad ce se mai intampla pe aici.
Remus...pentru tine: intr-adevar abilify iti da o stare de somnolenta. eu il luam de aceea seara(bineinteles la recomandarea medicului) in timp insa odata cu scaderea dozei mai dispare din acest efect. luam tratamentul pe la 6 iar pe la 8 nici nu puteam sa vb de cascat.nici acum nu adorm foarte tarziu, dar e totusi o ora normala: in jur de 9 jumatate.de alte efecte adverse nu pot sa vb. din contra eu pot spune ca ma simt mult mai bine ca inainte. am luat o perioada solian, dar avea ceva efecte adverse la mine. de asemenea am mai luat si zyprexa si pot spune ca toata ziua aveam o stare de somnolenta, eram mai apatica, dar asta pb nu neaparat de la tratament. din punctul meu de vedere cu abilify m-am simtit cel mai bine.sper sa fie bine si in continuare.
Sanatate pentru toata lumea!
Am cautat pe net pretul lui abilify si m-a socat 460 ron sau n-am vazut eu bine?Pai in cazul asta mai bine iau siropul noni si nici nu are reactii adverse.Eu sper sa nu fie chiar pretul asta.Va rog sa ma lamuriti cu chestiunea asta.Numai bine
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 6schizofrenie, delir mistic, halucinatii auditive si vizuale
- 194tulburarea schizo-afectiva este o forma de schizofrenie?
- 3Schizofrenie nediferentiata
- 16Psihosa indusa? sau Tulburare shizofreniforma?
- 5schizofrenie in perioada prodormala sau TAB?
- 4schizofrenia si permisul auto
- 11Schizofrenie sau altceva?
- 3Schizofrenie... Psihiatru bun?
- 5SCHIZOFRENIE NEDIFERENTIATA.. orice sfat este binevenit
- 6Cat timp dureaza tratamentul unei psihoze?
- 21Daca am schizofrenie pot beneficia de pensie de invaliditate grad 2 sau grad 3
- 7Internarea in spital presupune un nou tratament indiferent daca este necesar sau nu ?
- 6Xeplion! am ajuns la 105 kg
- 2Tulburare de personalitate instabil-emotionala de tip impulsiv
- 15Tratament ayurvedic in loc de neuroleptice/antipsihotice?
- 8Sarcosine, primul supliment dovedit clinic că ajuta împotriva schizofreniei
- 6Nu mai am aproape nicio bucurie
- 4Atacuri de panica cu dureri de piept
Mai multe informații despre: Schizofrenia Psihoza
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: