despre depresie... cum ati scapat de ea?

Capul ma doare vreo 2-3 luni de cand a inceput starea mea... au fost si zile in care nu m-a durut.
Medicamentele mi-au dat doar un plus de oboseala si somnolenta, dar parca is mai bine dupa ce iau alprazolam-ul, adica dupa-masa si seara.

@ Drragos

Sa incerci sa iti faci si un consult oftalmologic.

Eu am trecut prin ce treci tu si pentru un astigmatism miopic de 0, 5 am avut probleme gen ale tale timp de un an.

Alprazolamul te scoate din depresie. E bun. Ia-l.

Cu pace,

Clara

Salut.Antidepresivele si medicamentele isi fac efectul dupa 2-3 saptamani.Degeaba asteptam imediat.Eu am asteptat imediat dar rezultatul a venit peste 3 saptamani.Eu ma simt mai bine, anxietatea si depresia vin la mine foarte rar, la fel si gandurile si fobia sociala.Comunicarea si ocupatia ajuta foarte mult in aceste tulburari dar sa nu uitam rugaciunea si pe Dumnezeu!
Voi ce mai faceti?

Imi pare asa de rau cand vad cate un om tulburat de aceste boli chinuitoare care nu-si gaseste alinarea...
Dumnezeu sa va ajute sa va linisteasca sufletul si mintea!

Eu iau antidepresive si anxiolitice timp de 2 saptamani, nu se pare sa se simta vreo diferenta, ma simt putin mai bine doar inspre seara din punct de vedere psihic...atuncia mai am curaju sa mai ies si io din casa sa "socializez".Sunt foarte ingrijorat pentru ca am tulburari de vedere, de concentrare, de memorie si de gandire foarte mari, sunt obosit fizic si psihic tot timpul (stau aproape tot timpul in pat) si nu cred ca deficientele astea au vreo legatura cu depresia si anxietatea, e normal sa devii anxios cand ai asemenea simptome, in plus de asta mai am si acufene (tiuit in ureche) de vreo 3 saptamani incoace, ceea ce ma scoate iar din minti. Mi-am facut programare la RMN totusi... desii e prea scump pentru mine, ma gandesc ca merita sa elimin dubiile.
Doresc sanatate tuturor si sper ca intr-o zi v-oi scapa si eu cu bine.

Dragos pot spune ca eu dupa prima depresie din 2007 in ian 2009 am terminat cu pastilele, cu tot referitor la boala mea.Din ian 2009 si pana in aprilie am fost om "normal "revenisem la viata mea de dinaintea bolii dar din pacate am facut o recadere usoara la sf lunii aprilie si tot atunci am aflat ca sunt insarcina(asteptam de foarte mult timp acest lucru).Din cauza presarilor persoanei din cauza careia m-am imbolnavit a trebuit sa renunt la sarcina si sa revin la pastile, era singura scapare. Acum dupa atata timp am redevenit acea persoana plina de viata, puternica dornica de a merge mai departe si de a trai.
Deci parerea mea e ca daca vrei poti si indiferent de greutatile vietii noi(cei cu probleme de genul asta) trebuie sa mergem mai departe, pentru ca pe mine ce ma tine in viata asta de oameni normali e faptul ca daca se mai intampla sa mai fac o cadere cel mai rau imi fac mie.Eu sunt cea care sufera cel mai mult, eu sunt cea care nu ma pot bucura de o raza de soare, de aerul curat, de viata.
Mai pe scurt am fost internata la SP.OBREJA si acolo am putut vedea persoane mult mai grave decat mine, care vedeu lumina zilei pe geam, erau private de libertate, si toate acestea din cauza ca nu isi luau tratamentul si nu puteau accepta cea ce li se intampla.
Eu cred ca sunt pe drumul cel bun, pe drumul pe care mi l-am ales sa merg si datorita vointei pe care o am sper sa infrunt definitiv aceasta boala, pentru ca am vazut ca se poate si fara tratament.
Sper ca v-am fost de ajutor cat de cat

@ flori78

TAB din nefericire este o boala cronica. Te sfatuiesc sa iti faci constiincios un mimin de tratament cu care sa nu virezi si sa nu mai trebuiasca sa ajungi la spital.
Daca esti hotarita si decisa sa nu il mai faci, la primul simptom de depresie sau de manie, reincepe-l, nu sta. Mai ales daca esti avertizata de cei aflati in apropierea ta, care te cunosc cel mai bine.
Si eu am avut o perioada de remisie in care nu am luat nici o pastila timp de 5 ani. Dar atunci am avut parte de o atmosfera in jurul meu care mi-a asigurat din start un echilibru emotional f bun.
Cu pace, multa sanatate iti doresc,
Clara

Nu am mai scris de mult si nu stiu acum cum sa incep..
Poate cu ceea ce-mi inspira cuvintele doamnei Vreausatraiesc..intelepciune..si asta spune totul dar nu mereu..uneori trebuie sa adaugam si iertare si ce e si mai important speranta..speranta moare ultima nu e asa proverbul?
Cum putem noi trece prin lume daca nu lasam nimic?â
Am sa adaug cateva versuri care poate vor spune totul..

Nu esti infrant atunci cand sangeri
Nici chiar cand ochii-n lacrimi ti-s
Adevaratele infrangeri
Sunt renuntarile la vis

Si mi se pare asa ciudat
Ca avem atata timp pentru ura
Cand viata nu-i decat o picatura
Intre acest moment si celalalt

Ca nu culegem flori
Ca nu iubim
Ca nu zambim mai des
Noi oameni care atat de repede murim..

Va doresc tuturor ceea ce va doriti voi..sanatate, unora mai multi bani altora mai multa speranta..!

cathilya, multumesc pt atata candoare si sensibilitate.

sunt si eu, ca toti ceilalti, un simplu om. Cu bune si cu rele. sanctionez doar obraznicia, cam atat. Nu neputintele, neajunsurile, slabiciunile... toti le avem. Uneori, chiar ma amuza anumite "chestii". daca le amintesc, nu o fac cu alt scop, decat sa radem impreuna.

Iubesc faptura omeneasca asa cum e ea. In ea am putut vedea chipul Sau. Am invatat greu asta...unii sunt mult inaintea mea, desi sunt inca f tineri. ferice de ei. omul invata cat traieste. sunt mereu deschisa spre a invata din toate, de la toti. de la copii, pana la cei f in varsta, ...de la natura etc

printre noi, sunt unii care fac exceptie de la regula-

am avut zilele trecute inmormantarea socrului meu. A fost unul dintre acest fel de oameni...Nu pot spune cam spre ce nebunii "l-a dus nevoia" - insa, cred ca Dumnezeu l-a iubit asa cum a fost. Dealtfel, El asa pacatosi ne-a iubit, Si asa ne iubeste. Nu trebuie sa ne fandosim atata si sa credem vreunul ca suntem mai cu mot - pt ca nu suntem. Doar prin meritele Mantuitorului, ne putem recapata si mentine aureola de slava.

si sa reiau:

Pe langa alte lucruri spuse cu ocazia inmormantarii, de preoti/ pastori - a fost si o poezie exceptionala, despre iertarea talharului de pe crucea de langa Domnul Hristos. poate se cunoaaste.

apoi, s-a facut referire la cuvintele care spun dspre puterea iertatoare a harului divin - pilda celor doi datornici: " unul datora mai putin stapanului sau, altul mai mult" - La urma stapanul i-a iertat pe amandoi - Cine-l va iubi mai mult? Cel caruia i-a iertat mai putin, sau cel caruia i-a iertat mai mult?

In alta parte Dumnezeu spune, ca odata cu inmultirea pacatului Si-a marit si El harul / indurarea - asa ca, ce avem de spus?

stii ca instinctul de iubire materna se indreapta intotdeuna nu spre copilul cel mai reusit, ci spre cel care e plin de neputinte/ sau defecte ( chiar rautati). Am experimentat personal asta -

Am o mare duiosie fata de pacatosii lumii acesteia... chiar as vrea sa -i ajut cumva...

dar cand iubim ceva/ pe cineva - il iubim asa cum e el, impreuna cu calitati si defecte

( plec in word - am treaba serioasa; tre sa ordonez programul pt serbare, cap-coada )

pup buba

tigeratlantic, eu nu am scapat de depresie. daca depresia e cronica, niciodata nu vom scapa de ea, mereu va reveni iar si iar, indiferent ce tratamente am lua. daca nu e cronica, se poate vindeca.

"expliciteaza-te " mai pe inteles, daca vrei, omule

Cine a facut regula asat? care e cronic, si care nu? factorul endogenetic nu spune mai multe ? preispozitia/ terenul ereditar neigienizat...

predispozitia

LA MULTI ANI, tuturor de pe acest forum!!!
Sa va dea D-zeu tuturor sanatate, putere, credinta si in rest tot ceea ce va doriti!
Cand scriam despre viata mea nu credeam ca o sa pierd la pariul cu ea, si totusi uite ca am pierdut...
logodnicul meu a dat bir cu fugitii in fata bolii mele iar eu una nici macar nu pot sa-l invinuiesc cu ceva..
Clara si Iasmina mi-au zis odata ca sunt norocoasa ca am gasit pe cineva cu care sa impart necazurile, acum nu mai e asa..sunt singura..
Probabil nu mi-am gasit omul potrivit pentru ca el nu exista..

Azi visul meu s-a destramat
Si fericirea mea s-a dus
Cum se intoarce Soarele-n apus
La casa sa la cortu-i luminat

Nici el nu-i multumit cu viata sa
Rege-al luminii-n cer si pe pamant
Caci Lunii i-a facut un juramant
Sa nu apara des in calea sa..

Putini stiu a lor tragica poveste
Candva cei doi au cunoscut iubirea
Dulce le-a fost o clipa fericirea
Dar ea s-a dus si astazi nu mai este

Iubirea n-a pierit ea-n veci nu piere
Pe cer sau poate-n sufletul curat
Ea ne aduce vesnic mangaiere

Creatie proprie 2005 IUBIRE PIERDUTA

Oare cati din voi datorita unei boli de tip psihic si-au pierdut familiile sau iubirea oamenilor?
Dar nu asta e important ci ca a-ti avut curajul sa mergeti mai departe asa cum face Daria tine piept bolii si asa cum o fac multi dintre voi!
Asta e cel mai important sa te ridici atunci cand ai cazut, sa nu-ti pierzi increderea deoarece, speranta ca poate maine o sa fie mai bine, poate ca maine D-zeu ma va bucura chiar daca azi plang..

Ah pe mine m-a trecut D-l dr psihiatru pe ZYPHADERA de 300 inj, 1fiola la 14 zile deocamdata, Depakine de 300 si Levo seara.
Sincer e mai bine decat inainte cand vroiam sa vars cand vedeam pastiluta de zyprexa..
Sper ca sun pe drumul cel bun iar daca nu nu-i nimic cineva tot imi va indrepta pasii daca ma ratacesc!!

Va doresc la toti sanatate multa si pace in suflet si speranta!!

@ Cathylia

Si eu sa stii ca mi-am pierdut sotul pentru ca el nu a inteles boala mea.
El saracu probabil ca era si mai bolnav decat mine si a facut niste lucruri care mi-au demonstrat acest lucru.
Acum nu ma plang, pentru ca nu as mai face fata efectiv dpdv fizic unei vieti de familie, dar e trist cand ma uit inapoi.
Si apoi mi-am pierdut si prietenul din acelasi motiv. Cu boala mea nu puteam face fata stresului cotidian. Ne imbolnaveam si mai rau. A trebuit sa luam hotarirea sa ne despartim.
Asa ca nu esti singura Cathylia. Sincer, imi pare tare rau ca ti s-a intamplat asa.
Ma uit inainte si nu intrevad un viitor normal cu o familie, cu un copil in ceea ce ma priveste dar asta este viata.
Totusi ma bucur sa stii, atat cat pot, de ceea ce imi ofera ea.
Ma retrag in camaruta mea, mai citesc pe Forum Romedic, mai discut pe mess mai ma rog cand am starea necesara. Incerc sa nu ma stresez ca sa se agraveze boala.
Sa stii ca si noi suntem alaturi de tine si nu esti singura. Baiatul acela pesemne ca nu te-a meritat si nu trebuie sa il iei in seama. Stie Dumnezeu ce e mai bine pentru tine.
Te imbratisez cu drag si ai grija de tine.
Clara

buna ziua.am citit ce ati scris pe aici pe forum si as vrea si eu sa ma jutati cu cateva sfaturi.mama mea in urma cu 2 ani a inceput o depresie in urma decesului tatalui meu care a fost cam brusc neasteptat.a fost internata la psihiatrie si a luat si ea tratament antidepresiv (de linistire zic medicii).intre timp a tot schimbat tratamentul isi facea efectul 2 -3 luni si apoi gata, iar schimba.acum respira sa traiasca nu are nici un sentiment fata de nimeni si nimic.a fost plecata in spania la sora mea dar nu a ajutat-o cu nimic.problema cea mai mare este ca nu poate sa doarma.orice ia.am incercat si cu plante.ii este frica sa ramana singura.are ganduri de a se sinucide.am incercat sa vorbim cu ea sa o incurajam dar, , , , nimic.nici nu mai stim ce sa facem cu ea.nu a reusit sa treaca peste decesul tatalui meu.am zis sa vanda apartamentl sa isi cumpere o garsoniera sa schimbe putin ca toate ii aduc aminte de tatal meu.dar nu vrea ii este frica sau sa se mute cu una dintre noi fetele dar ii e teama sa nu ramana pe drumuri.ne-am gandit sa o internam intr-un sanatoriu pt a putea scapa incet de medicamente (oare se poate la noi asa ceva sa iti scoata medicii medicamentele sa nu mai fii dependent de ele).daca ati putea sa ma ajutati si pe mine cu un nume de dr sau sanatoriu.singura nu are puterea sa faca ceva oricat am incerca noi sa vorbim cu ea.este constienta ca nu face bine dar nu poate altfel (astea sunt cuvintele ei).noi suntem din maramures si daca stiti ceva de prin zona care a si dat rezultzte va rog sa ma ajutati.multumesc si sanate la toate lumea

@ poliana 30

Domnisoara,

Depresia din nefericire este o boala foarte severa care nu trece nici cu incurajari, nici cu sfaturi.
Cum sa renunte la medicamentatie daca dumneaei este intr-o stare asa de grava ?
Medicamentele din plante sunt apa de ploaie in astfel de boli.
Incercati sa o internati in cel mai apropiat oras de dv., ca sa o puteti vizita cat de des cu putinta si ca sa o sustineti.
Trebuie sa i se gaseasca un tratament adecvat starii ei prezente. Tratament pe care sa il urmeze cu constiinciozitate.

multumesc pt raspunsul pompt.eu ma referea sa scape de medicamente pe viitor, stiu ca trebuie sa ia medicamente pt a se pune pe picioare dar dupa un anumit timp in functie de rezultat banuiesc ca trebuie redusa doza de medicamente si daca este posibil a se renunta macar la o parte din ele.asa ma gandesc eu.nu stiu cu ce as putea sa o ajutmai mult decat prin a sta de vorba cu ea si a o incuraja problema ete ca nu are destula forta pt a lupta si viata i se pare fara rost chiar daca zilnic este la mine si am 3 copii pe care ii iubeste ft mult.eu incerc sa o incurajez sa lupte pt as vedea nepotii mari dar zice ca nu are destula putere pt a lupta.imi este greu sa o vad asa si as vrea sa o ajut dar nu pot mai mult

@ poliana 30

Dumneavoastra o ajutati numai daca o duceti la un doctor care sa ii dea un tratament potrivit.

Chiar daca nu i-a mers cu primul, cu al doilea, cu al treilea... Nu trebuie sa va dati batuta sau sa renuntati.

Schimbati toate antidepresivele pina gaseste unul cu care sa se simta bine. Poate sa ia si doua luni un antidepresiv pina ca acesta sa isi faca efectul.

Din nefericire, repet, depresia este o boala, ca si diabetul, ca si reumatismul... Nu trece cu sfaturi, ci cu chimicale.

In timp, dupa o anumita perioada in care mama dv. se va simti bine, o perioada pe care o stabileste doctorul, pentru ca dumneaei ar trebui sa fie evaluata lunar de catre psihiatru, va incerca sa reduca dozele de antidepresiv pina la zero.

Dar mai este pina atunci. Dumneavoastra sunteti la faza stabilirii unei scheme cu care mama dumneavoastra sa functioneze si sa ii revina pofta de a trai.

Poliana30

nu uitati ca exista si multi spalati pe creier, feriti-va de astfel de specimene.

Buna ziua! am 24 de ani si sufar de aproximativ 7 ani de depresie. Totul a inceput pe cand eram adolescenta si asta datorita acneei de care am suferit o perioada lunga si care mi-a lasat urme adanci atat fizice, cat mai ales sufletesti. Aceasta afectiune mi-a marcat adolescenta, m-a facut sa sufar foarte mult si am pierdut foarte multe in viata, cel mai mult regret ca nu am putut sa ma bucur ca fiecare om de bucuriile tineretii, de fiorii adevarati ai dragostei.Din cauza ei toata lumea m-a privit cu mila si mereu am avut impresia ca ar spune in gandul lor 'vai, saraca! ce fata brazdata inainte de vreme are'. Pe deasupra, nici familia nu m-a inteles si nu m-a sprijinit prea mult, in loc sa ma ia de manuta, ca poate eu eram copil inca si nu aveam minte si nici curaj, si sa-mi zica 'lasa draga noastra, ca o sa mergem la un dermatolog bun si o sa iti prescrie ceva bun si toate astea o sa treaca si o sa-ti revina zambetul pe buze si o sa te bucuri din nou de viata' au preferat sa stea cu mainile in san si sa ma faca sa ma simt mai rau decat ar fii facut-o strainii, mereu m-au judecat mai rau decat ei, mereu imi spuneau ca sunt urata, proasta (cu toate ca eram prima din clasa mea si cu toate ca toti profesorii ma laudau cand meregeau la sedinte) si ca tot ce am pe fata e numai din vina mea, cel putin strainii dadeau o anumita impreie dar nu spuneau cu voce tare. In afara de asta, mai existau si problemele financiare care au provocat si multe scandaluri si certuri in casa care plecau de la neajunsuri. Imi amintesc ca nu aveam bani sa fac naveta pana la liceu si inapoi, de haine nici nu mai zic, niciodata nu eram in pas cu moda :). Din cauza acneei, am ales sa ies cu un baiat de care nu-mi placea si sa ma complac intr-o relatie care a durat vreo 6 ani ( dar timp in care nu am simtit niciodata iubire si timp in care am asteptat sa se intample o minune si sa apara baiatul acela care sa ma placa asa cum sunt si cel mai important sa-l plac si eu si sa ajung sa-l iubesc) si care s-a finalizat si cu o nunta. La momentul respectiv, ma gandeam ca e cea mai buna solutie ca sa scap de 'galagia' de acasa si sa traiesc si eu linistita dar pe urma mi-am dat seama ca nu a fost cea mai inteleapta decizie pentru ca acuma sunt mai nefericita ca niciodata. Sotul meu e un om bun, dar nu suntem compatibili din niciun punct de vedere, avem gusturi diferite, niciodata deciziile noastre nu sunt aceleasi, nu suntem pe aceeasi lungime de unda in nicio privinta, nu gandeste si are un caracter mai slab decat al meu, mereu trebuie sa fie cineva care sa-i spuna ce trebuie sa faca si sa-l impinga de la spate. Poate e si din cauza diferentei de ani dintre noi si a faptului ca eu am reusit intre timp sa termin si o facultate, iar el nu are decat 10 clase. Cel mai tare ma doare cand vad ca familia mea abia acuma incepe sa-si dea seama ca are nevoie de mine si sa-si indrepte atentia catre mIne si sa ma aprecieze. Cel mai tare ma doare ca mi-am ratat toata adolescenta si in curand si tieneretea pentru ca nu m-am distrat si nu am putut sa ma bucur cu adevarat de acesti ani frumosi. Am zile si nopti in care plang non stop, ma doare capul tot timpul, sunt irascibila si imi doresc sa mor ca sa scap odata de tristetea asta care ma apasa atat de mult. de ce viata asta trebuie sa fie asa de dura pentru unii si asa de simpla si frumoasa pentru altii? de ce altii au tot ce isi doresc...noroc, iubire, fericire.frumusete.?

La 24 de ani nu ţi-ai ratat nici tinereţea, nici viaţa, iar semnele lăsate de acnee se pot rezolva prin diferite metode asupra cărora te poate sfătui dermatologul. Dacă sunt superficiale sau nu foarte adânci cred că un peeling chimic ar fi util. Dacă sunt mai adânci, tratamentul cu laser ar fi mai indicat. Dacă sunt adânci nu ştiu dacă o să ai o faţă de copil din nou, dar de ajutat tot te vor ajuta şi vei scăpa de complexe.

Nimeni nu trăieşte o utopie, dar alţii nu se bazează pe fizic în relaţiile cu ceilalţi şi atunci ajung mult mai împliniţi la capitolul acesta şi fac faţă mai uşor problemelor. Cu cât eşti mai complexată de înfăţişarea ta, cu atât mai greu îţi faci prieteni. Să ştii că un aspect plăcut e mult mai de preferat decât o înfăţişare care să-i facă pe alţii să transpire. Acum îţi doreşti să ai un ten curat. Dacă-l vei avea, te vei mulţumi o perioadă şi peste 6 luni vei dori să ai părul mai des, apoi să fii mai slabă, apoi buze mai mari, ochi mai albaştri etc. Niciodată nu te vei mulţumi cu înfăţişarea ta şi vei dori mereu câte ceva sau pe măsură ce vei îmbătrâni vei ajunge complexată şi în cele din urmă tot deprimată. "Modelele" hollywoodiene ilustrează perfect ce am scris: sunt unele actriţe sau cântăreţe de o frumuseţe rară care de la 20 de ani încep să se sluţească cu tot felul de implanturi şi operaţii (ex.: Megan Fox). Michael Jackson avea o tulburare psihologică, tulburare care a stat la baza numeroaselor sale operaţii. Îmi scapă acum numele sindromului, dar din pricina lui nu era niciodată mulţumit de înfăţişarea lui.

Deci du-te la dermatolog, fă nişte tratamente şi scapă de obsesia asta a "frumuseţii". Că întotdeauna va rămâne o obsesie şi te va roade la nesfârşit. Ca să scapi de inhibiţii şi de depresie psihoterapia ar fi cea mai indicată. Tratamentele nu te vor ajuta la capitolul "încredere în sine" (ceea ce ţie îţi lipseşte).

În privinţa mariajului, nu ştiu ce să spun. Dacă l-ai perceput de la început ca pe o greşeală, s-ar putea să rămână o greşeală. Dacă îţi recapeţi stima de sine abia la 40 de ani şi te trezeşti că vrei să divorţezi, ce faci? Intri iar în depresie? Nu ştiu dacă vei reuşi să-l modelezi cum vrei, cert e că atunci când vei avea mai multă încredere în tine s-ar putea să nu prea te mai uiţi la soţul tău şi să accepţi mai greu compromisurile care nu-ţi aduc nicio satisfacţie.

Buna ziua, am 22 de ani, de 7 ani sufar de depresie cronica timp in care am fost la mai multi psihiatrii si am urmat mai multe scheme de tratament, rezultatele au fost doar imbunatatiri de scurta durata si departe ideia de vindecare. Am auzit ca Terapia Electrocomvulsiva ar ajuta in cazul depresiei cronice. As fi recunoscator daca m-ati putea ajuta cu informatii si eventual unde se fac aceste peoceduri. Va multumesc, o zi buna.

Multumesc ca acordati timp intrebarilor mele. Lucrez deja la o schimbare a gandirii si perceptiei, interactionez mai mult cu prietenii si colegii chiar am persoane care sa ma sfatuiasca. Am urmat un tratament cu excitalopram si acid valproic timp de 6 ani, timp in care depresia a evoluat usor, usor (au contribuit si anumite situatii in care nu m-am descurcat). ideia este ca am ajuns sa simt oboseala permanenta, distimie, lipsa concentrarii si mai ales ma simt sleit de puteri (analizele de sange arata ca totul este ok), ideia e ca depresia ajunsase in punctul in care sa simt ca nu mai vreau sa mai traiesc si chiar ma ispitea gandul sa imi pun capat zilelor (nu am si nu am avut halucinatii, voci ori elemente psihotice sau maniacale). am schimbat psihiatrul si acum am o alta schema de tratament (seroquel 50, ivrix, excitalopram, alprazolam). problema este ca efectele adverse sunt foarte puternice (sedare, constipatie grava, tremor), am comunicat medicului si zice ca nu intelege de ce am efectele secundare (efectiv nu suport antipsihoticele si triciclicele), Am citit despre terapia cu electrosocuri (toate site-urile) si am inteles ca ar fi benefica in cazul "tulburarii depresive majore", dumneavoastra ce credeti se poate face in Romania asa ceva ?, unde ? sau ar fi recomandata in cazul meu ? Imi cer scuze ca sunt insistent si va multumesc. O seara placuta.