Mai sunt oare sanse sa-mi salvez casnicia familia?

Am ajuns intr-un moment in care simt ca nu mai stiu ce pot face sa fie bine, sunt total confuza si am nevoie de mai multe pareri neutre sa zic asa, din afara, daca se poate din partea unor specialisti v-as fi vesnic recunoscatoare.
O sa incep prin a spune ca merg pe 20 de ani si sunt mamica unui baietel minunat de 1 anisor.(dorit de amandoi tin sa precizez) Sunt impreuna cu tatal baiatului, suntem casatoriti civil de aproape 1 an(anul acesta facem anul) iar de 3 ani si ceva impreuna.Ne-am cunoscut intr-un mod chiar amuzant, insa usor din joaca a devenit serios(cred eu)..Pana sa ne casatorim si sa raman insarcinata ne certam si ne impacam mai mereu insa cu ceva timp inainte sa raman insarcinata a fost totul ok si pe tot parcursul sarcinii la fel.Imi lua apararea in fata membrilor familiei lui, imi facea poftele care le are orice femeie insarcinata, imi era alaturi in momentele grele(fiindca ai mei nu au fost niciodata de acord cu el, nu m-au sustinut inca de la inceput cu sarcina insa dupa cateva luni totul a revenit la normal), era umarul pe care plangeam, avea timp pt mine, mereu adormeam in bratele lui.Atunci a si muncit fiindca parintii lui l-au trimis la munca, spunandu-i ca nu au suficienti bani sa ne intretina si a muncit 2-3 luni.Pana sa nasc am locuit in casa parintilor lui, dupa ce am nascut ne-am mutat in casa parintilor mei pt a ne fi mai usor sa ne terminam studiile.Eu intram clasa a12a, iar el anul 2 la facultate.A acceptat acest lucru(sa ne mutam)inca de la inceput fara discutii si a fost tare fericit cand am nascut.La inceput lucrurile au continuat sa fie ok, insa cu timpul s-au stricat, incat am ajuns la un moment cand nu mai stiu daca mai avem viitor impreuna si nu stiu cum sa o mai iau sa fie bine.Eu mi-am terminat clasa 12a, am trecut cu brio anul, bac-ul, examenul de admitere la facultate iar acum, sunt studenta, el acum se chinuie sa intre anul 3, fiindca momentan nu are suficiente credite fiindca nu il intereseaza deloc invatatul.Nu mi-a fost usor sa fac fata la invatat, scoala, meditatii, copil si sot.Poate de cele mai multe ori l-am neglijat pe el, insa am avut destule discutii si i-am spus ca fac tot posibilul, insa sa aiba rabdare sa termin cu toate(bac, admitere etc) si apoi ii promit ca voi fi cum doreste.Insa el nu a avut rabdarea necesara.In acest an de cel putin 5 ori si-a facut bagajele si a plecat la el acasa fara sa se uite in spate si fara macar sa discutam, sa lamurim situatia.A plecat cate cel putin o saptamana iar apoi se intoarce si vrea sa se prefaca ca nu s-a intamplat nimic.In timpul petrecut departe de noi, iese in oras cu fosta lui gasca cu care numai sa bea peste masura stiau, bea bineinteles peste masura si discuta cu fete si spune ca e despartit, ca nu se mai impaca, ca divortam etc.Am vazut cu ochii mei discutiile si plus de asta mi-a recunoscut fara sa stie ca pe mine lucrurile astea ma dor.Dupa fiecare despartire am incercat sa fac sa fie bine, am sperat ca intelege si el cate ceva, dar maxim 1 saptamana este bine, apoi o luam de la capat..Noi nu comunicam, iar cand comunicam ajungem la jigniri, chiar si de fata cu membrii familiei mele, violenta verbala si fizica chiar, batut joc si ma intarata in asa fel incat sa reactionez.Motivele pt care ne certam este ca nu acorda suficienta atentie, chiar deloc copilului, mai ales de cand am terminat cu toate examenele nu a mai stat mai mult de o ora pe zii cu el, iar ora aia mi-o reprosseaza non-stop, sta non-stop daca ar fi dupa el la calculator si se joaca cu castile pe urechi, nu ii pasa de scoala, nu vrea sa se duca la munca, nu face absolut nimic in casa, (de multe ori se uita la mine cum faceam curat, statea in pat la tv, iar dupa ce terminam imi spunea ca nu am facut absolut nimic )nu ii pasa de viitorul lui insa viteaza frumos, se viseaza plin de bani si cu masini de firma.Mie nu imi arata niciun pic de afectiune, este rece, razbunator, simt in privirea lui o placere imensa cand reuseste sa ma enerveze.Nici in partea intima nu mai este cum era odata, suntem la pamant si din punctul asta de vedere.De fiecare data cand are el chef isi face bagajele si pleaca, iar de vreo 2-3 ori a plecat doar cu hainele de pe el, toti banii pe care ii are de la parintii lui fara sa se gandeasca ca lasa un copil care are nevoie de mancare, pampers, etc si ma anunta :'vezi ca o sa ma intorc'.Iar eu de fiecare data l-am primit, am discutat cu el, mi-a promis o groaza dar degeaba.Acum spre exemplu iar a plecat, iar m-a anuntat ca o sa se intoarca, acum este in oras cu baietii, se distreaza.Nu stiu cum sa mai fac sa fie bine, nu stiu daca mai am vreo sansa.Mama imi spune ca nu m-a iubit niciodata si ca de la inceput a stat pe interes(noi avand o situatia financiara ok, mult mai ok ca a lui).Adevarul este ca la inceput a recunoscut si el ca din interes s-a intalnit cu mine, dar acum nu stiu daca este asa, cert este ca locuieste acum la mine in acasa, are buletin pe adresa mea, tot ce ii trebuie, nu duce lipsa de absolut nimic.

El este multumit daca il las sa stea cat vrea la calculator cu castile pe urechi, daca nu sta mai deloc cu copilul, copilul e bun doar de pupat si atat pt el, daca doarma pana la cel putin 12 si data sunt mereu gata pt chefurile lui.In afara de certurile acestea cand a plecat, noi saptamanal ne certam si urat, insa am trecut mereu peste, pt a nu ajunge la despartire, el mereu vine la mine ca si cum nu s-a intamplat n imic, discutam, imi promite ca se schimba, ca nu mai face ceea ce a facut, dar dupa maxim 3-4 zile o ia de la capat cu aceleasi gesturi plus altele.
Tin sa precizez ca si in mometentele grele pt mine bac-ul, examenul de admitere a plecat, nepasandu-i ca ma lasa distrusa si poate nu puteam face fata si picam examenul, nici succes nu mi-a urat la fiecare proba, doar daca isi amintea si pe un anumit ton.
Poate de vina este si mama lui care probabil l-a influentat suficient.I-a bagat in cap ca barbatii nu trebuie sa stea cu copii, mamele trebuie sa faca asta, ca barbatii nu trebuie sa faca curatenie, ordine, ca doar de aia sunt femeile.(aceste lucruri mi le-a spus ea mie, cine stie ce i-o mai fi spus lui).Dupa discutia mea cu el nu mai face absolut nimic, dar nici cu copilul nu mai sta.Parintii lui parca ii accepta comportamentul, nu am auzit o discutie serioasa pe tema asta, sa ii bage mintile in cap in ultimul timp.Insa in schimb spun mereu ca vor sa fim o familie.
Ma gandesc cu groaza la ce va urma, in primul rand pt copilul meu, pe care ni l-am dorit si il iubesc ca pe ochii din cap.Nu as vrea sa creasca fara tatal lui, eu am simtit lipsa tatalui, el fiind navigator si a plecat inca de cand eram un bebelus.Am suferit mult, chiar daca stiam ca pleaca pt noi si ca se intoarce acasa.Nu vreau sa ma gandesc ce va simtii copilul meu peste ani cand va creste.Si trebuie sa recunosc ca inca il iubesc pe sotul meu..Dar nu stiu daca el mai simte asta pt mine, rareori imi spune "Te iubesc" insa mereu in acelas mod, aceeasi formula, nimic nou, deosebit.
El nu e genul sa se zbata in viata pt ceva, sa reuseasca ceva..el e asa delasator, nici nu stiu cum sa zic...nu vad putina tarie, forta, sa vad ca se chinuie, se zbate sa obtina ceva.Eu m-am luptat sa termin o scoala cu nota mare, niste examene importante, am intrat la Drept si vreau sa ma tin de treaba sa ajung ceva in viata, sa am ce sa ii ofer copilului meu, macar cat am avut eu. Insa langa el in momentul de fata nu cred ca imi pot pune in aplicare visul, planul..
Suntem inca tineri este adevarat, insa eu m-am mai maturizat, nu mai sunt atat de copilaroasa ca inainte, insa el parca nu este parinte de 1 an si ma gandesc ca poate datorita faptului ca nu a simtit greutatile vietii si a trait ca la mama acasa si copilul lui la fel..
Credeti ca mai putem salva ceva?Si daca da cum...eu nu mai gasesc solutii si nu stiu cum sa mai reactionez.Am incercat si cu frumosul, cu rugatul, cu amenintatul, dar nimic nu a functionat..Probabil mi-a prins punctele slabe si de aceea face asa..

Tin in primul rand sa te felicit pentru reusitele tale.Ma bucur ca ai luat bacalaureatul si ai reusit sa intri la facultate in ciuda dificultatilor impuse de statutul tau de mamica.Sunt convinsa ca ai un copil frumos pe care il iubesti enorm si caruia te straduiesti sa ii oferi tot ce e mai bun.Asta te face un om deosebit.
In privinta relatiei tale poate ca nu sunt cea mai in masura sa iti dau sfaturi pentru ca si eu sunt intr-un impas si imi este foarte greu sa ma mobilizez, sa gasesc calea sau sa fac alegerile cele mai potrivite pentru a iesi din starea asta.
Nu inteleg ce anume te-a legat de baiatul asta (caci nu pot sa il numesc barbat ), poate lipsa de experienta, faptul ca...presupun ca alte relatii nu ai mai avut, ca sa poti sa ti trasezi niste repere.Nu stiu.Tu zici ca el nu mai este omul care a fost candva.Insa eu cred ca in timp ce tu ai evoluat, el a ramas fix acelasi, ancorat intr-o realitate in care refuza sa isi asume responsabilitati.Imi pare rau dar nu cred ca ai ce sa mai obtii de la relatia asta si cred ca o perioada de cateva luni ar trebui sa te distantezi de el.Din ce inteleg este un ins egoist, rezerva-ti si tu dreptul de a fi putin egoista.Spune-i ca ai nevoie de niste timp sa iti clarifici gandurile.Sugereaza-i sa se mute la ai lui o perioada dar explica-i ca nimic nu se va schimba intre el si copil, ca va poate vizita cand doreste, puteti iesi la plimbare cu el, etc.Asta ar trebui sa il faca sa inteleaga ca in ochii tai pozitia lui este in pericol si ca te poate pierde.Ma gandesc ca asta l-ar determina sa incerce sa faca niste schimbari la persoana lui.Ca de-aia e om, are discernamant, isi poate corecta greselile.Nu iti recomand sa ii reprosezi nimic sau sa deschizi o discutie care stii si tu ca ar duce nicaieri.Eu zic sa ii spui doar atat, ca vrei sa te distantezi de el ca sa analizezi mai bine situatia in ansamblu si ca ti-ai dori ca daca si el e de acord sa stea la ai lui o perioada.Sunt convinsa ca iti va fi greu, ca ii vei simti lipsa, iti va fi dor de mangaieri, de chipul lui, de vorbele lui, dar daca tot tanjesti dupa devotamentul lui ai rabdare si testeaza-l.

Multumesc din suflet de raspuns!
Nu stiu nici eu cum de am ramas cu el, el fiind inca de la inceput genul de persoana indiferenta, orgolioasa, nepasatoare in ceea ce ma priveste (in momentele cand eram certati), in rest se comporta ok.Am mai avut relatii serioase inaintea lui(daca le pot numii asa), am stat 2 ani cu un baiat, era cu totul altfel decat el, omul aproape ideal pt mine, insa l-am preferat pe el si nu stiu de ce.
Eu ma gandesc ca daca ii spun ca vreau o pauza si sa plece, nu l-ar deranja deloc si nu i-ar pune niciun semn de intrebare, fiindca a mai fost plecat, o data i-am spus chiar eu sa se gandeasca bine, iar daca continua tot asa sa plece, iar el si-a facut frumos bagajele si a plecat indiferent.Iar apoi dupa o saptamana a venit la baiat sa-l vada, iar el nici gand de impacare, nici nu mai vroia sa ne impacam, cu greu a acceptat, dupa ce i-a sunat pe ai lui sa le ceara parerea.
Este ft orgolios si copilaros, nu stiu ce este in capul lui..

Ma gandesc ca maine din nou va dorii sa se intoarca aici, iar eu nu stiu cum sa reactionez si cum sa ma comport.Mi-e sa nu fac ceva, mai tarziu sa regret iar copilul meu sa sufere din cauza deciziei mele..

A venit dupa cum ma asteptam, insa sa isi ia bagajul.A spus ca vrea sa o terminam, ca nu se va mai intoarce(la fel a mai spus de 5 ori pana acum) si ca eu l-am facut sa fie asa, sa nu ma mai iubeasca ca nu mai sunt ca inainte, insa nimic mai mult.Nu a vrut sa stam sa discutam ca doi oameni civilizati. Oare s-a terminat tot??

Nimeni nu imi poate oferii cateva pareri ?As vrea totusi sa incerc orice sa ne impacam si nu stiu cum as putea.El e genul care nu prea comunica(mai deloc)..

Te felicit pentru faptul ca esti ambitioasa atat pe plan familial cat si in cazul educatiei. Acum situatia ta e putin complicata pentru ca ai ales sa te casatoresti, implicit sa faci un copil, inainte sa-ti termini studiile. Nu stiu la ce nivel mai este relatia voastra pentru ca observ ca nu ai mai scris de ceva timp, dar totusi nu m-am putut abtine sa nu-ti raspund. Cred dupa parerea mea, ca principalul obstacol in reusita relatiei voastre este faptul ca locuiti cu parintii (ai tai sau ai lui). Ar trebui ca dupa ce v-ati casatorit sa incercati sa traiti pe picioarele voastre. Cu ajutor minor din partea parintilor, ce e drept, dar sa invatati sa va castigati singuri tot ce cheltuiti, sa va programati singuri timpul, banii, viata, sa va napadeasca greutatile si sa rezolvati impreuna problema, ca un cuplu, ca doi camarazi, pentru ca in final sa va bucurati impreuna de tot. Este posibil ca el sa se simta si putin frustrat: 1.pentru ca te descurci excelent la scoala, acasa, ca sotie, ca mama, ca fiica, etc. 2. pentru ca ai tai va ajuta (poate) material, mai mult decat va ajuta ai lui 3.pentru ca nu ia hotararile esentiale in cadrul familiei voastre 4.pentru ca se teme sa deschida ochii si sa isi priveasca macar realitatea - lucru pe care tu nu te dai inapoi sa-l faci de zeci de ori mai bine decat el.

Este greu, pentru ca tu esti mica, iar el la varsta lui e mai mic decat tine. "Meseria" asta de femeie-sotie-mama este dificila, dar daca o faci cum trebuie vei simti nu doar ca a meritat, ci ca este peste masura puterilor tale toata fericirea pe care o vei simti in sufletul tau :)

Cred ca aveti o sansa sigura! Sunt convinsa de asta, pentru ca daca sunteti casatoriti in biserica, Dumnezeu va va da puterea sa treceti peste toate. Dar trebuie sa lasi garda jos, sa il lasi pe el sa conduca.. de asta se spune in cadrul slujbei de cununie: "Femeia sa asculte de barbat". Macar da-i lui impresia ca-l asculti, si pune-l pe primul loc in viata ta. intelege-l, pune-te in locul lui, asculta-l si cand nu vorbeste, invata sa-l citesti si fii o sotie buna :)

Of! sunt atat de multe aspecte mici pe care trebuie sa le ai in vedere, pe care nu ti le pot enumera aici. Dar sunt sigura ca in adancul sufletului vrea sa ramana cu tine, dar se simte respins. Pentru ca daca nu tinea la tine, pleca o data si era bine plecat. Dar a stat si a jucat tot teatrul asta de copil razgaiat si neinteles..

Sper sa vezi ce am scris.. si mai ales sper sa te ajute!
te pup! si sa ai grija de mogaldeata! :)