Percepția somn-veghe în tulburarea de insomnie: un studiu multimodal care redefinește mecanismele fiziopatologice

Un nou studiu publicat în Scientific Reports aduce o contribuție esențială în înțelegerea discrepanței dintre somnul perceput și cel obiectivat la pacienții cu tulburare de insomnie. Deși criteriul diagnostic principal este plângerea subiectivă legată de somn, măsurătorile obiective (precum polisomnografia) nu confirmă adesea existența unei tulburări majore de somn. Acest decalaj reprezintă o piedică semnificativă în dezvoltarea de noi tratamente și în înțelegerea patofiziologiei insomniei.

Tulburarea de insomnie afectează între 5 și 10% dintre adulți, fiind caracterizată prin nemulțumirea persistentă legată de durata sau calitatea somnului, cu impact semnificativ asupra funcționării zilnice. Tratamentul de primă linie este terapia cognitiv-comportamentală pentru insomnie (CBT-I), dar aproximativ 30% dintre pacienți nu ating remisiunea completă. O enigmă centrală rămâne percepția alterată a stării de somn, fenomen des întâlnit la pacienți, dar puțin înțeles din punct de vedere neurofiziologic.

Despre studiu

Obiectiv și metodologie

Studiul a urmărit să caracterizeze percepția somn-veghe și activitatea corticală asociată în timpul somnului NREM, utilizând:

• treziri seriale (559 episoade) în timpul somnului NREM;
• măsurători de tip polisomnografie, spectre EEG, parametri de microstructură (valuri lente, pante spectrale, cuplaj fază-amplitudine);
• comparații între 30 de pacienți cu insomnie (durată medie a bolii 15,7 ani) și 30 de controale sănătoase.

Caracteristici ale participanților

Grupurile nu au prezentat diferențe demografice, dar pacienții au avut scoruri semnificativ mai mari la chestionare legate de:

• gravitatea insomniei (ISI);
• efortul mental legat de somn (GSES);
• oboseală cronică (MFI);
• credințe disfuncționale despre somn (DBAS);
• activare cognitivă și somatică înainte de somn (PSAS).

Rezultate

1. Nicio diferență obiectivă în parametrii de somn

Analiza polisomnografiei din noaptea de bază nu a evidențiat diferențe semnificative între pacienți și controale în ceea ce privește:

• durata totală a somnului (TST);
• latența somnului;
• somnul REM sau somnul cu unde lente (N3);
• eficiența somnului sau indicele de treziri.

2. Percepția subiectivă a somnului este deteriorată la pacienți

Pacienții au raportat:

• durată a somnului mai redusă;
• eficiență scăzută a somnului;
• latență crescută;
• oboseală și dispoziție proastă în dimineața următoare.

Totuși, aceștia nu au prezentat o somnolență diurnă mai mare, contrar așteptărilor, ceea ce susține ideea unei disocieri între simptomele percepute și parametrii fiziologici.

3. Frecvența percepției „eronate” a stării de veghe nu diferă semnificativ între grupuri

În cadrul celor 559 de treziri:

• pacienții au raportat că erau treji în 59,4% din cazuri;
• controalele în 49,4% din cazuri.

Diferența nu a fost statistic semnificativă (p = 0,223), iar efectul a fost mic (Cohen’s d = 0,32). Răspunsurile au fost furnizate cu certitudine mare, fără diferențe de timp de reacție între grupuri.

4. Activitatea corticală de frecvență înaltă prezice percepția de „veghe”

În cele două minute de somn NREM ce au precedat trezirea, niveluri mai ridicate de activitate EEG beta (frecvențe înalte, asociate cu starea de veghe) au prezis percepția ulterioară că participantul era treaz. Acest fenomen s-a observat independent de statutul de pacient sau control, sugerând că percepția de veghe în somn este un fenomen fiziologic, nu patognomonic pentru insomnie.

5. Indicatorii standard de somn nu prezic percepția somn-veghe

Parametri precum tipul stadiului de somn (N1, N2, N3), activitatea cu unde lente, panta spectrală sau cuplajul fază-amplitudine, nu s-au corelat cu percepția subiectivă a stării de somn.

Singurul predictor semnificativ a fost activitatea EEG în banda beta, considerată marker al arousal-ului cortical.

Concluzii și implicații

1. Sistemele de reglare somn-veghe sunt adesea intacte în insomnie

Rezultatele susțin ipoteza conform căreia plângerile subiective în insomnia cronică nu reflectă neapărat o disfuncție a arhitecturii somnului, ci sunt mai degrabă mediate de factori cognitivi, emoționali și comportamentali.

2. Percepția de veghe în somn este un fenomen comun și fiziologic

Absenta diferențelor semnificative în percepția stării de veghe între pacienți și controale sugerează că granițele dintre somn și veghe sunt fluide, ceea ce este susținut și de alte cercetări asupra somnului „local” și a activității cerebrale mixte în timpul somnului.

3. Rolul activării corticale ca mecanism central

Studiul evidențiază beta EEG ca un potențial biomarker obiectiv pentru percepția de veghe în somn, cu aplicații posibile în diagnoză și tratament.

4. Relevanță clinică pentru intervenții personalizate

Rezultatele susțin utilizarea CBT-I ca tratament de primă linie, întrucât abordarea comportamentală și cognitivă răspunde mecanismelor subiective ale insomniei, nu disfuncțiilor fiziologice ale somnului. De asemenea, studiul argumentează că utilizarea hipnoticelor, care induc un somn neurofiziologic „neobișnuit”, nu este justificată pe termen lung în majoritatea cazurilor.

Implicații pentru cercetarea fundamentală

Datele susțin modelele dinamice ale somnului, în care somnul și veghea pot coexista în paralel, cu activitate cerebrală heterogenă la nivel local. Acest cadru conceptual necesită dezvoltarea unor noi metode de măsurare și interpretare a somnului în cercetarea umană.

Concluzie

Studiul redefinește înțelegerea tulburării de insomnie, arătând că nemulțumirea subiectivă față de somn nu reflectă întotdeauna o disfuncție fiziologică măsurabilă, ci poate rezulta din procese cognitive, emoționale și comportamentale persistente. Aceste descoperiri susțin importanța integrării evaluării subiective și obiective în diagnoza clinică și deschid calea pentru strategii terapeutice mai nuanțate și personalizate în insomnie.