Studii Medicale — Medicină internă

✕ Resetează (1)
232 studii găsite
fără dată
S-au adunat dovezi substanțiale în ceea ce privește rolul fumului „la mâna a doua” în patogenia infarctului miocardic, respectiv impactul legislației pentru combaterea fumatului în spațiile publice închise în prevenirea acestora. Inclusiv cea mai recentă publicație în jurnalul online Tobac
fără dată
Potrivit unei analize publicate în The Journal of the American Osteopathic Association, aproape 1 miliard de persoane la nivel global prezintă deficit sau insuficență de vitamina D. (1)Deficiența de vitamina D poate fi consecința a numeroase condiții medicale și afecțiuni ale tractului gastrointesti
fără dată
Potrivit unui studiu publicat recent în jurnalul științific Occupational and Environmental Medicine, s-a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește tulburările de fertilitate ce pot să apară în rândul femeilor care lucrează în timpul nopții sau au un program neregulat
Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
fără dată
Fumatul este un factor de risc extrem de grav pentru sănătate și crește riscul pentru numeroase boli. Deși statisticile arată că numărul fumătorilor s-a redus în ultima perioadă, se pare că este înlocuit sau completat cu alte obiceiuri, care cresc ri
fără dată
O echipă de cercetători din cadrul MIT a realizat un plasture viu din celulele bacteriene printate 3D, care își modifică culoarea în prezența anumitor compuși chimici.
fără dată
Cum ar fi ca semnele vitale să fie măsurate înainte să ajungi la cabinetul medical sau chiar din confortul propriei locuințe, fără stetoscop sau tensiometru? O cercetare recentă din cadrul Cornell University vizează noi tehnici de monitorizare a semn
fără dată
Conform unei analize sistematice cuprinzătoare care a inclus 201 meta-analize observaționale și 17 intervențioanale, s-a ajuns la următoarea concluzie: consumul de cafea este benefic, respectiv lipsit de riscuri pentru sănătate, cu excepția consumului ei în sarcină și al majorării riscului de fractu
fără dată
O meta-analiză recentă prezintă efectele benefice ale grădinăritului asupra sănătății. Au fost incluse în analiză 76 studii prezentând comparații între grupuri de tratament și grupuri de control.
fără dată
Potrivit unui nou studiu publicat în prestigiosul jurnal științific The Lancet, recomandările cu privire la consumul moderat de alcool variază între națiuni și depășește limita de siguranță pentru reducerea mortalității generale și a riscului cardiovascular. (1)Deși doza standard de alco
fără dată
Cercetătorii de la Intermountain Medical Center au descoperit o modalitate inedită de a estima condiția fizică a persoanelor cu boli pulmonare. Dacă până acum medicii apelau la metoda de „6 minute” (6WMD, care implica șase minute de alergare pe bandă) astăzi cercetătorii au propus folosirea unor dis
fără dată
Un cercetător de la MIT specializat în bioinginerie a lansat recent o aplicație prin care planifice ce se va întâmpla după moartea ta. (1) Potrivit lui Suelin Chen, fondatoarea aplicației Cake (de la „piece of cake” sau „ușor ca bună ziua”) aplicația te poate ajuta să descurci ițele mai puțin cuno
fără dată
Un studiu publicat recent în British Medical Journal a concluzionat că temperatura corporală a scăzut de la 37°C la 36,6°C. Atât studiile americane cât și cele britanice au arătat acest lucru, iar cercetătorii încearcă să găsească o posibilă explicație. (1) (2) (3) Pentru început, temperatura corpor
fără dată
Un studiu realizat la Tufts University‘s School of Engineering a prezentat apariția unei cerneli care „răspunde” la mediu sau la corpul uman (transpirație și alte fluide corporale) prin schimbarea culorii.Acest lichid poate fi adaptat pentru haine sau încălțăminte dar și pentru măști de față. Materi
fără dată
Conform unui studiu german publicat recent dispozitivele de monitorizare a activității pot prezice cu acuratețe moderată ritmul respirației din timpul somnului și se speră ca pe viitor să poate detecta timpuriu apariția unei boli.Respirația poate spune multe despre sănătatea unei persoane. Studiile
fără dată
Activitatea fizică regulată combinată cu programele de slăbire dietetică, mai degrabă decât exercițiile aerobice, poate contribui la pierderea în greutate și poate preveni recăpătarea kilogramelor pierdute. Un studiu recent, efectuat de cercetătorii americani, arată că asocierea slăbirii
PAGINA: 1 2 ..... 8910 ..... 15 16 Înainte ›