Alergii alimentare ce pot apărea la adult

©

Autor:

Alergii alimentare ce pot apărea la adult

Majoritatea persoanelor presupun că alergiile alimentare apar doar în copilărie, având două tipuri de evoluție: ori dispar, ori persistă toată viața. Totuși, ele se pot dezvolta și la vârsta adultă, afectând până la 4% dintre indivizi, potrivit Colegiului American de Alergie, Astm și Imunologie. Conform Administrației Alimentelor și Medicamentelor, aproximativ 30.000 de americani dezvoltă alergii alimentare severe iar până la 200 dintre aceștia decedează anual din cauza reacțiilor alergice. În concluzie, deși sunt mai frecvent întâlnite în copilărie, alergiile alimentare pot apărea și la vârsta adultă, de obicei la pește, crustacee sau nuci. (1)

Alergiile alimentare se referă la răspunsul imun declanșat de organism împotriva unei proteine din alimente pe care acesta o consideră dăunătoare, eliberând anticorpi specifici de tip IgE. Aproximativ 90% dintre reacțiile alergice severe apar în urma consumului de ouă, pește, lapte, alune, crustacee (crab, homar, scoici, creveți, midii), soia, nuci (migdale, nuci pecan, caju, macadamia, fistic, alune de pădure) și grâu. Cel mai frecvent întâlnite alergii care apar la nou-născuți și copii mici sunt la ouă, arahide, nuci, lapte de vacă, grâu și boabe de soia. La vârsta adultă, alergenii cei mai comuni sunt crustaceele, arahidele, nucile, peștele, fructele și legumele. (2)

Alergii alimentare ce pot apărea la adult - Simptome

Simptomele alergiei alimentare includ:

  • Mâncărime la nivelul cavității bucale
  • Umflarea buzelor, limbii și gâtului
  • Urticarie
  • Apariția eczemelor
  • Congestie nazală, strănut, disfonie
  • Dispnee, tuse, wheezing (respirație șuierătoare și greoaie)
  • Vărsături
  • Diaree
  • Crampe și dureri abdominale
  • Scăderea tensiunii arteriale și a pulsului
  • Anafilaxie (2)


Cea mai frecvent raportată alergie alimentară la adult este la fructe și legume, dezvoltându-se în mod tipic mai târziu în viață. Acest tip de alergie poartă denumirea de sindromul de alergie orală sau sindromul polen-aliment. În majoritatea cazurilor, simptomele apar după consumul de alimente crude, nepreparate termic, manifestându-se prin apariția la nivelul pielii a eritemului sau a unor vezicule, prin prurit sau umflarea buzelor, gurii și gâtului. (2)

De ce pot apărea alergii alimentare la adult

Cauzele posibile ale alergiilor alimentare ce apar la adult sunt:

1. Factorul ereditar

Factorul ereditar se referă la existența unui istoric familial de alergii la alimente sau factori din mediu. (3)

2. Schimbarea locației

Mutatul într-un nou loc poate crește riscul de apariție al alergiilor din cauza expunerii la noi factori declanșatori. De asemenea, unii alergeni din mediu pot declanșa alergii alimentare, spre exemplu persoanele alergice la polenul de mesteacăn pot dezvolta simptomatolgie după consumul de mere crude, migdale, morcovi, soia sau pătrunjel. (3)

3. Diagnosticarea unei alergii mai târziu în viață

Există posibilitatea ca unele alergii să fi existat încă din vremea copilăriei dar fără a fi recunoscute până la vârsta adultă, datorită expunerii limitate la alergen. (3)

4. Modificarea sănătății tractului intestinal

Numeroase studii sugerează că sănătatea tractului intestinal și bacteriile de la acest nivel pot influența sensibilitatea la anumite alimente. (3)

5. Schimbarea stilului alimentar

Schimbarea stilului alimentar, spre exemplu scăderea aportului de fibre și creșterea cantității de zahăr rafinat poate crește riscul de alergii apărute la vârsta adultă. (3)

Primul pas către diagnosticul unei alergii alimentare este apelarea la un medic specialist alergolog, care va adresa întrebări despre istoricul bolii: simptomatologia apărută, intervalul de timp de la consumul alimentelor până la dezvoltarea simptomelor, cantitatea consumată, frecvența reacției alergice, apariția ei în cazul altor tipuri de alimente. Dacă suspiciunea este înaltă, atunci medicul poate solicita efectuarea unor teste alergologice, de piele sau de sânge. Testul de piele sau testul Prick presupune injectarea subcutanată a unei mici cantități de alergen. Diagnosticul pozitiv este dat de apariția la locul injectiei a unei indurații, în aproximativ 15-30 minute. Testul de sânge măsoară nivelul de anticorpi IgE iar rezultatul este gata de obicei în 1-2 săptămâni. Standardul de aur pentru diagnosticul alergiilor alimentare este expunerea pe o anumită durată de timp la alimentul care ar fi putut determina alergia. Totuși, această metodă este costisitoare, consumatoare de timp, uneori chiar periculoasă, nefiind realizată de rutină. (4)

Tratamentul alergiilor presupune evitare alimentelor cauzatoare, alături de prescrierea unui stilou (auto-injector) cu epinefrină, pentru folosirea în situațiile amenințătoare de viață. (4)


Data actualizare: 14-12-2021 | creare: 14-12-2021 | Vizite: 634
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Un nou dispozitiv pentru detectarea rapidă a alergenilor alimentari
  • Care este „rețeta” apariției alergiilor alimentare?
  • Imunoterapia orală pentru alergii reprezintă o necunoscută pentru 72% dintre americani
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum