Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
Buna fetelor! Maria ai mare dreptate noi ne programam in minte viata si felul de a gandi, nu suntem altceva decat rezultatul gandurilor si trairilor noastre, de exemplu anul trecut mai erau cateva luni si se apropia nunta iar eu aveam diferite stari de anxietate datorate emotiilor si stresului de dinainte, pana intr-o zii cand am inceput sa-mi repet zilinic ca in ziua nuntii ma voi simti minunat si voi avea o stare ok, asta s-a si intamplat, pot sa spun ca nici macar emotii obisnuite nu am avut, asa ca puterea de a ne controla starile sta in noi, numai ca eu recunosc ca nu intodeauna reusesc. Elena sunt sigura ca iti vei reveni complet!
Va pup!
Va pup!
Iti multumesc din tot sufletul Rozeroze!!!!! Doamne ajuta!!!
"Doamne, azi voi învăţa de la vestitorii primăverii ce înseamnă să ai curaj şi speranţă, şi, asemeni lor, voi persevera în a da curs vieţii din mine, chiar dacă aceasta presupune să sparg gheaţa şi să fac faţă frigului. Am încredere că la timpul potrivit razele soarelui vor străluci şi pentru mine, şi tot ce mi-a adus suferinţă se va topi precum se topeşte zăpada iernii."
Hrăneşte-ţi inima cu pace.
Aceasta înseamnă să trăieşti în pace cu tine însuţi.
Dacă inima este plină de neîncredere şi egoism, capul nu găseşte niciodată căi către pace.
Pacea începe acolo unde se termină ura şi lăcomia.
Lumea nu poate fi schimbată cu violenţă, ci numai cu inima.
Hrăneşte-ţi inima cu pace.
Aceasta înseamnă să respiri în linişte.
Să devii una cu tot ce trăieşte şi moare!
Gata cu micile războaie de zi cu zi!
Pune capăt întregii violenţe din interiorul tău cu gesturi de împăcare.
Hrăneşte-ţi inima cu pace.
Aceasta înseamnă să întâlneşti cu respect tot ce este slab şi vulnerabil.
Să fii atent la tot ceea ce te face fericit.
Nu există pace în lume dacă nu există pace în inima ta şi a mea.
Phil Bosmans în Raze de soare
Aceasta înseamnă să trăieşti în pace cu tine însuţi.
Dacă inima este plină de neîncredere şi egoism, capul nu găseşte niciodată căi către pace.
Pacea începe acolo unde se termină ura şi lăcomia.
Lumea nu poate fi schimbată cu violenţă, ci numai cu inima.
Hrăneşte-ţi inima cu pace.
Aceasta înseamnă să respiri în linişte.
Să devii una cu tot ce trăieşte şi moare!
Gata cu micile războaie de zi cu zi!
Pune capăt întregii violenţe din interiorul tău cu gesturi de împăcare.
Hrăneşte-ţi inima cu pace.
Aceasta înseamnă să întâlneşti cu respect tot ce este slab şi vulnerabil.
Să fii atent la tot ceea ce te face fericit.
Nu există pace în lume dacă nu există pace în inima ta şi a mea.
Phil Bosmans în Raze de soare
Foarte frumoase cuvintele Maria! Iti multumim! Sarbatori fericite alaturi de cei dragi si numai bine!!!
Fie ca Iisus Hristos să reînvie în inimile noastre cu iubire, vindecare şi mântuire.
Sărbători pascale cu lumină şi linişte sufletească !
Sărbători pascale cu lumină şi linişte sufletească !
Sarbatori fericite si tie Maria! Paste fericit alaturi de cei dragi cu multa sanatate si caldura sufleteasca!
Va doresc tuturor de pe acest forum sanatate multa inainte de orice si sa dea Dumnezeu sa fim cu totii mai bine, sa ne revenim si sa ne vindecam deplin! Paste fericit alaturi de cei dragi si multa liniste si in suflete!
Va pup!
Va doresc tuturor de pe acest forum sanatate multa inainte de orice si sa dea Dumnezeu sa fim cu totii mai bine, sa ne revenim si sa ne vindecam deplin! Paste fericit alaturi de cei dragi si multa liniste si in suflete!
Va pup!
Ziua de azi este cea mai buna pentru a incepe sa-mi folosesc subconstientul cu maximum de eficienta. Fortele imi cresc zi de zi.
Ma simt din ce in ce mai plin/a de energie!
Energia mea se manifesta permanent iar eu ma simt plin/a de forta.
Ma simt in largul meu, indiferent de activitatea pe care trebuie sa o desfasor.
Simt cum imi pot canaliza energia spre orice activitate pe care doresc sa o fac.
Vointa mea este din ce in ce mai puternica.
Pe zi ce trece, vointa mea devine si mai puternica.
Discernamântul meu se mareste pe zi ce trece!
Memoria mea devine din ce in ce mai puternica si sunt sigur/a de ea.
Oricare ar fi problema, mintea mea o intelege si gaseste solutia buna.
Ideile de care am nevoie imi vin fara nici o greutate.
Gasesc solutia perfecta, in orice situatie.
Sunt perfect calm/a!
Organismul meu functioneaza perfect normal.
Ma simt bine, ma simt in largul meu si, orice s-ar intimpla, voi ramine asa! Îmi antrenez zilnic voinţa şi mă felicit pentru fiecare reuşită, oricât de mică ar părea.
Îmi manifest din plin talentul în ceea ce fac şi culeg roadele cu multă recunoştinţă.
Permit energiei universului să treacă prin mine, astfel încât să pot realiza tot ce mi-am propus fără să obosesc.
Eu sunt cel mai bun prieten/a al meu. Dacă mă respect şi mă iubesc, atunci îmi voi respecta şi iubi prietenii cu inima deschisă.
Mă bucur de fiecare şansă pe care mi-o oferă viaţa de a cunoaşte ceva nou şi folositor.
Cred în mine, sunt conştient/a de toate calităţile şi abilităţile mele şi reuşesc, indiferent de obstacole.
Tot ceea ce eu dăruiesc mi se întoarce înapoi înmiit. Dăruiesc iubire, zâmbete şi bunăvoinţă celor de lângă mine şi nu aştept nimic în schimb de la ei.
Dacă am grijă de mine, atunci voi putea la rândul meu să am grijă de ceilalţi, invers niciodată.
Îmi exprim liber nevoile şi sentimentele faţă de ceilalţi şi am curajul să fiu eu însumi, oriunde m-aş afla.
Înăuntrul meu e o sursă de iubire, iubesc în primul rând pentru că mă face sa ma simt minunat.
Ma simt din ce in ce mai plin/a de energie!
Energia mea se manifesta permanent iar eu ma simt plin/a de forta.
Ma simt in largul meu, indiferent de activitatea pe care trebuie sa o desfasor.
Simt cum imi pot canaliza energia spre orice activitate pe care doresc sa o fac.
Vointa mea este din ce in ce mai puternica.
Pe zi ce trece, vointa mea devine si mai puternica.
Discernamântul meu se mareste pe zi ce trece!
Memoria mea devine din ce in ce mai puternica si sunt sigur/a de ea.
Oricare ar fi problema, mintea mea o intelege si gaseste solutia buna.
Ideile de care am nevoie imi vin fara nici o greutate.
Gasesc solutia perfecta, in orice situatie.
Sunt perfect calm/a!
Organismul meu functioneaza perfect normal.
Ma simt bine, ma simt in largul meu si, orice s-ar intimpla, voi ramine asa! Îmi antrenez zilnic voinţa şi mă felicit pentru fiecare reuşită, oricât de mică ar părea.
Îmi manifest din plin talentul în ceea ce fac şi culeg roadele cu multă recunoştinţă.
Permit energiei universului să treacă prin mine, astfel încât să pot realiza tot ce mi-am propus fără să obosesc.
Eu sunt cel mai bun prieten/a al meu. Dacă mă respect şi mă iubesc, atunci îmi voi respecta şi iubi prietenii cu inima deschisă.
Mă bucur de fiecare şansă pe care mi-o oferă viaţa de a cunoaşte ceva nou şi folositor.
Cred în mine, sunt conştient/a de toate calităţile şi abilităţile mele şi reuşesc, indiferent de obstacole.
Tot ceea ce eu dăruiesc mi se întoarce înapoi înmiit. Dăruiesc iubire, zâmbete şi bunăvoinţă celor de lângă mine şi nu aştept nimic în schimb de la ei.
Dacă am grijă de mine, atunci voi putea la rândul meu să am grijă de ceilalţi, invers niciodată.
Îmi exprim liber nevoile şi sentimentele faţă de ceilalţi şi am curajul să fiu eu însumi, oriunde m-aş afla.
Înăuntrul meu e o sursă de iubire, iubesc în primul rând pentru că mă face sa ma simt minunat.
Maria felicitari si multumim pentru cuvintele frumoase! Si eu sun ok pot sa zic, insa ma gandesc cu groaza ca starile pot reveni oricand:((!
Sanatate multa!!!
Sanatate multa!!!
Maria, referitor la ce ai scris, acestea sunt cuvintele pe care trebuie sa le rostim zilnic, pentru a reusi!
Elena ma bucur ca te simti bine, tine-o tot asa, sunt sigura ca 99% esti vindecata! Eu pot sa zic ca ma simt bine, am fost plecata de Paste, a fost ok si chiar m-am simtit bine, mai am unele stari care ma mai sacaie dar trec peste stiu ca sunt puternica si cel mai mult imi doresc sa fiu bine pentru puiul meu care trebuie sa vina. Va pup!
Elena ma bucur ca te simti bine, tine-o tot asa, sunt sigura ca 99% esti vindecata! Eu pot sa zic ca ma simt bine, am fost plecata de Paste, a fost ok si chiar m-am simtit bine, mai am unele stari care ma mai sacaie dar trec peste stiu ca sunt puternica si cel mai mult imi doresc sa fiu bine pentru puiul meu care trebuie sa vina. Va pup!
Bravo Rozeroze!!! Ma bucur pentru tine si multumesc pentru incurajari!!!
Elena cred ca ai auzit foarte des "esti ceea ce gindesti" Asadar ai grija ce gindesti ca ti se poate intimpla. Da trebuie citite aceste fraze mobilizatoare la prima ora, le listezi, pentru a face un program constructiv pentru fiecare zi. Cel mai bun doctor pentru tine, tu esti!
Da Maria asa este! Te inteleg perfect si ai mare dreptate!!! Incerc, promit sa incerc!!! Multumesc din suflet! Sanatate multa!
Salutare; ma primiti si pe mine in acest "club"? Sufar de stari de anxietate de peste 3 ani, am facut si fac psihoterapie cognitiv-comportamentala, si uneori se vad diferentele, alteori nu (nici nu mai stiu ce sa mai cred). Atac de panica pot sa zic ca am avut unul pana acum, si sper sa nu mai am niciunul, ca a fost groaznic (m-a luat din somn). In rest imi persista o stare de anxietate mai mereu, de dimineata pana seara, uneori mai intensa, alteori mai putin intensa, oscileaza. Cel mai mult ma enerveaza starea de derealizare, lipsa de chef de a face orice, si ipohondria care ma omoara, mereu cred ca am cancer, tumori si toate cele mai grele boli din lume si voi muri. Nu stiu, uneori parca simt ca am ajuns la capatul rabdarilor, uneori ma simt cel mai puternic, si ma mai supara senzatia ca parca totul nu mai e cum a fost inainte sa'mi inceapa toate starile astea, parca nu mai percep la fel lucrurile, nu stiu sa explic :(. Va doresc multa sanatate si o eliberare cat mai rapida de starile astea nenorocite. p.s. medicatie nu am luat niciodata, ca nu sunt un adept la asa ceva. O seara buna va doresc!
Fabian trebuie sa stii ca aceste stari sint rezultatul gindurilor tale pesimiste, stresului. Fa-ti analizele si convinge-te ca nu esti bolnav pentru a elimina acst gind.Invata sa spui nu pentru a nu te mai angaja in probleme peste posibilitatile tale, eliminind astfel stresul. Fa lucruri care iti plac, care te binedispun, ajuta f. mult sa-ti schimbi starea.Acum 3 ani s-a intimplat ceva peste care nu poti trece, nu poti accepta. Acolo e sursa toturor starilor, nu-i asa? Lucreaza cu subconstientul tau pentru a-ti creste increderea in tine, vezi textul de mai sus. Poti scapa de tot cosmarul, totul depinde de atitudinea ta!
Foarte eficient in starile de panica este masajul deasupra lobului urechii, palpitatiile inceteaza instant, dr. Oz
Fabian ai dreptate si eu simt la fel decand cu aceste stari nu mai sunt aceeas persoana, ceea ce se intampla este defapt in modul nostru de a gandi, noi gandim altfel adica mai pesimist si de aici si stare asta, in primul rand trebuie sa ne schimbam modul de a gandi, este foarte greu, o lupta care o duc zi de zi cu mine si sper ca intr-o zi voi reusi, fii optimist!
Fabian sa stii ca si eu am fost foarte rau si simteam ca o sa mor ca nu ma irezist asa si ca toata lumea s-a terminat pentur mine! De curand mi-am facut toate analizele pentru ca am avut niste stari de greata si probleme cu stomacul si am vazut ca de fapt nu am nimic grav pe nicaieri. M-am linistit cand medicul mi-a spus asa: TU ESTI FOARTE SANATOASA! NICI NU AM CE TRATAMENT SA ITI DAU! Atunci am prin si mai mult curaj si intr-adevar am realizt ca totul porneste doar din mintea noastra! Trebuie sa iti spui in fiecare zi ca nu ai nimic, ca esti bine si sa pornesti cu fruntea sus fiecare zi! Fii optimist si roaga-te la bunul Dumnezeu sa iti poti gasi linistea! Se paote sa stii! Trebuie sa reusesti usor usor! Chiar daca starile poate nu vor disparea de tot la inceput, cu siguranta pe parcurs vei putea observa macar o mica imbunatatire! Eu de cand am intrat in acest grup pe acest forum am prins si mai mult curaj! Citeste toate mesajele care s-au scris aici de la bun inceput! Citeste-le de cate ori ai nevoie sa te "ridici", iti vor face foarte bine! MULT SUCCES SI CURAJ! PUTEM, CU TOTII VOM PUTEA DACA NE VOM SPRIJINI UNII PE ALTII! CONTEAZA FOARTE MULT!!!
Salut Tuturor,
La fel ca si voi ma confrunt cu aceasta anxietate de o perioada destul de mare.
O sa incerc sa va povestesc putin din problema mea, o data pentru ca imi face bine sa ma descarc ori de cate ori am ocazia, si a doua pentru ca imi place sa vorbesc cu oameni ce sunt optimisti desi au aceeasi problema cu anxietatea.
Sa incepem cu inceputul, aveam doar 17 ani cand am avut primul atac de panica, mai exact mi s-a facut rau intr-o seara si m-am speriat foarte tare, lucru care a fost suficient sa ma dea peste cap. In vremea respectiva am fost la o saptamana dupa eveniment la un psihiatru ce m-a tratat atunci cu Fevarin si Rivotril, am urmat o schema ce a durat aproximativ un an, timp in care eram okay, imi revenisem, eram din nou eu. La aproximativ 3 luni de zile dupa incetarea tratamentului, mi s-a facut rau in metrou, m-am panicat si am luat-o iar de la capat. Incepusem deja sa ma documentez pe net, si am decis ca nu medicamentele sunt raspunsul, astfel ca am ales sa ma duc la un psiholog, care printre altele m-a invatat tehnici de relaxare care m-au ajutat destul de mult.
Usor usor, cu trecerea timpului, am inceput sa-mi reiau activitatile normale, incercand sa gandesc pozitiv si sa ma confrunt cu starea mea, mai exact cand ma lua anxietatea sau panica incepeam sa vorbesc cu anxietatea ca si cu o persoana, lucrul asta chiar m-a ajutat atunci, infruntadu-mi practic "dusmanul".
Ideea este ca lucrurile astea au dat rezultate, pentru ca ajunsasem sa nu mai am nimic, redevenisem eu, aveam curaj sa fac orice, mai putin 2-3 lucruri care imi dadeau o stare de neliniste, insa nu duceau la panica(ex: sa iau pastile, chiar si un paracetamol).
Suportam anxietatea, fara sa imi dau seama ca de fapt ea exista, ma recuperasem 99.9%, ceea ce ma facuse sa ma bucur enorm de viata. In timpul asta in care am fost bine (aproximativ 3 ani) am trecut si peste un deces, un accident de masina, despartiri de prietena etc... M-am expus la multe evenimente stresante si posibil cu efect depresiv, fara ca ele sa ma afecteze..
Revenind la cursul normal la vietii, am uitat ca am avut ceva vreodata, si m-am bucurat la maxim de tot, pana intr-o zi, mai exact saptamana trecuta, cand intr-o seara, dupa vreo 10-12 zile de somn putin si stres la munca, in timp ce incercam sa adorm pe la ora 02:00 noaptea, vorbeam cu mine insami despre tot felul de chestii, si in timpul asta adormeam usor usor, cand brusc m-am trezit si m-am panicat pentru ca vorbeam cu mine insami, adica am avut un sentiment de depersonalizare, parca eu vorbeam cu alt eu, si asta m-a panicat extrem.. evident sub influenta stresului "cotidian", alimentatiei incorecte, tutunului si a nesomnului, constientul si subconstientul meu nu au putut sa mai faca fata acestui "soc".Astfel am ajuns sa ma confrunt din nou cu aceasta stare puternica de anxietate.
Mai ciudat este ca acum nu imi mai este frica de starile de rau, ci acum gandul care ma bantuie cel mai puternic, este ca la un moment dat o sa mor, nu conteaza cand si cum, mi-e frica de moarte dar intr-un alt fel, nu ca o sa mor acum sau maine ci faptul ca o sa mor oricum la un moment dat.
Si parca nimic din ce faceam inainte si ma bucura, acum nu imi mai ridica moralul, desi am 22 de ani ma tot gandesc ca am sa imbatranesc si ca viata este scurta si ca voi muri.Niciodata nu am avut gandurile astea, si nu stiu cum sa fac sa mi le sterg. Mai mult decat atat am senzatia ca o sa innebunesc de tot. Ca sa nu mai vorbim de cea mai crunta din punctul meu de vedere, senzatia de derealizare, atunci cand crezi ca esti intr-un vis.
Am inceput sa iau Omega 3 cu B1 B6 B12 si Mg+Ca+Zn, in speranta ca oarecum voi aduce un echilibru din punct de vedere al mineralelor si vitaminelor, care intr-adevar isi au si ele rolul in buna functionare a creierului.
Din fericire pentru mine, din experienta anterioara stiu ca voi putea sa fiu din nou bine, insa nu stiu cum sa scap de aceste ganduri negre, chiar vreau, dar nu reusesc pur si simplu, ma coplesesc.
Seara la culcare este cel mai crunt moment, atunci ma iau toate starile posibile, atunci ma lupt cel mai tare cu mine insami...
Sper ca totusi cu totii vom fi bine la un mom. dat.
Multumesc celor ce sunt optimisti, chiar aveti efecte benefice asupra altora ce se lupta cu aceasta problema.
La fel ca si voi ma confrunt cu aceasta anxietate de o perioada destul de mare.
O sa incerc sa va povestesc putin din problema mea, o data pentru ca imi face bine sa ma descarc ori de cate ori am ocazia, si a doua pentru ca imi place sa vorbesc cu oameni ce sunt optimisti desi au aceeasi problema cu anxietatea.
Sa incepem cu inceputul, aveam doar 17 ani cand am avut primul atac de panica, mai exact mi s-a facut rau intr-o seara si m-am speriat foarte tare, lucru care a fost suficient sa ma dea peste cap. In vremea respectiva am fost la o saptamana dupa eveniment la un psihiatru ce m-a tratat atunci cu Fevarin si Rivotril, am urmat o schema ce a durat aproximativ un an, timp in care eram okay, imi revenisem, eram din nou eu. La aproximativ 3 luni de zile dupa incetarea tratamentului, mi s-a facut rau in metrou, m-am panicat si am luat-o iar de la capat. Incepusem deja sa ma documentez pe net, si am decis ca nu medicamentele sunt raspunsul, astfel ca am ales sa ma duc la un psiholog, care printre altele m-a invatat tehnici de relaxare care m-au ajutat destul de mult.
Usor usor, cu trecerea timpului, am inceput sa-mi reiau activitatile normale, incercand sa gandesc pozitiv si sa ma confrunt cu starea mea, mai exact cand ma lua anxietatea sau panica incepeam sa vorbesc cu anxietatea ca si cu o persoana, lucrul asta chiar m-a ajutat atunci, infruntadu-mi practic "dusmanul".
Ideea este ca lucrurile astea au dat rezultate, pentru ca ajunsasem sa nu mai am nimic, redevenisem eu, aveam curaj sa fac orice, mai putin 2-3 lucruri care imi dadeau o stare de neliniste, insa nu duceau la panica(ex: sa iau pastile, chiar si un paracetamol).
Suportam anxietatea, fara sa imi dau seama ca de fapt ea exista, ma recuperasem 99.9%, ceea ce ma facuse sa ma bucur enorm de viata. In timpul asta in care am fost bine (aproximativ 3 ani) am trecut si peste un deces, un accident de masina, despartiri de prietena etc... M-am expus la multe evenimente stresante si posibil cu efect depresiv, fara ca ele sa ma afecteze..
Revenind la cursul normal la vietii, am uitat ca am avut ceva vreodata, si m-am bucurat la maxim de tot, pana intr-o zi, mai exact saptamana trecuta, cand intr-o seara, dupa vreo 10-12 zile de somn putin si stres la munca, in timp ce incercam sa adorm pe la ora 02:00 noaptea, vorbeam cu mine insami despre tot felul de chestii, si in timpul asta adormeam usor usor, cand brusc m-am trezit si m-am panicat pentru ca vorbeam cu mine insami, adica am avut un sentiment de depersonalizare, parca eu vorbeam cu alt eu, si asta m-a panicat extrem.. evident sub influenta stresului "cotidian", alimentatiei incorecte, tutunului si a nesomnului, constientul si subconstientul meu nu au putut sa mai faca fata acestui "soc".Astfel am ajuns sa ma confrunt din nou cu aceasta stare puternica de anxietate.
Mai ciudat este ca acum nu imi mai este frica de starile de rau, ci acum gandul care ma bantuie cel mai puternic, este ca la un moment dat o sa mor, nu conteaza cand si cum, mi-e frica de moarte dar intr-un alt fel, nu ca o sa mor acum sau maine ci faptul ca o sa mor oricum la un moment dat.
Si parca nimic din ce faceam inainte si ma bucura, acum nu imi mai ridica moralul, desi am 22 de ani ma tot gandesc ca am sa imbatranesc si ca viata este scurta si ca voi muri.Niciodata nu am avut gandurile astea, si nu stiu cum sa fac sa mi le sterg. Mai mult decat atat am senzatia ca o sa innebunesc de tot. Ca sa nu mai vorbim de cea mai crunta din punctul meu de vedere, senzatia de derealizare, atunci cand crezi ca esti intr-un vis.
Am inceput sa iau Omega 3 cu B1 B6 B12 si Mg+Ca+Zn, in speranta ca oarecum voi aduce un echilibru din punct de vedere al mineralelor si vitaminelor, care intr-adevar isi au si ele rolul in buna functionare a creierului.
Din fericire pentru mine, din experienta anterioara stiu ca voi putea sa fiu din nou bine, insa nu stiu cum sa scap de aceste ganduri negre, chiar vreau, dar nu reusesc pur si simplu, ma coplesesc.
Seara la culcare este cel mai crunt moment, atunci ma iau toate starile posibile, atunci ma lupt cel mai tare cu mine insami...
Sper ca totusi cu totii vom fi bine la un mom. dat.
Multumesc celor ce sunt optimisti, chiar aveti efecte benefice asupra altora ce se lupta cu aceasta problema.
Offf Alxandru cat imi sunt de cunoscute aceste stari ale tale! Si eu am trecut prin ele si nu pot sa zic ca nu am acum zile in care inca mai trec! Si mie imi era foarte frica ca am sa mor, desi nu conta din ce nu stiam din ce cauza, dar eu parca muream in fiecare zi! Te inteleg perfect, dar tu esti singurul tau ajutor, asa cum ai fost si acum cativa ani cand erai tu, cand erai bine! Se poateee!!! Roaga-te la Dumnezeu in fiecare seara inainte sa te culci si spune rugaciuni incontinuu de cate otri ai aceste ganduri negre in cap! Esti un om sanatos, tanar, ai toata viata inainte si trebuie sa mergi inaitne! CHiar daca e ma igreu acum, tu stii poate cel mai bine dintre noi cum e sa fi un om normal dupa ce ai trecut prin atatea! Asta inseamna ca din nou o poti lua de la capat! Si eu aveam zile in care simteam ca gata, totul s-a terminat, dar m-am rugat la Dumnezeu si am fost la Biserica de cate ori am simtit nevoia sa cer puterea sa merg mai departe! Acum multumesc bunul Dumnezeu sunt ceva mai bine desi mai am si eu zile proste! Incerc sa trec peste si sa sper ca intr-o zi voi fi din nou aceeasi de alta data!
ITI UREZ DIN SUFLET MULT NOROC! SI STIU CA VEI REUSI SA FI MAI BINE! SUNTEM CU TOTII ALATURI DE TINE!
ITI UREZ DIN SUFLET MULT NOROC! SI STIU CA VEI REUSI SA FI MAI BINE! SUNTEM CU TOTII ALATURI DE TINE!
Multumesc mult Elena, chiar iti multumesc pentru cuvintele tale.
Singura speranta care mi-a mai ramas, este tocmai faptul ca am putut sa fiu bine la un mom. dat.
Singura speranta care mi-a mai ramas, este tocmai faptul ca am putut sa fiu bine la un mom. dat.
Salutare, va multumesc din suflet pentru toate sfaturile date. De multe ori cand imi este rau, citesc pe forum si imi creste mult increderea in sine si ma simt din ce in ce mai bine. Si cred ca asa e Maria, acum 3 ani cand a inceput totul, am fumat niste iarba, si m'am panicat foarte tare ca o sa mor, apoi dupa aproximativ o saptamana au starile de anxietate, si sa ma panichez ca o sa mor, si treptat a inceput sa fie o frica de panica si sa dezvolt mai multe fobii, si in plus o ipohondrie mare pe care o urasc din tot sufletul. Am facut si analize, le fac anual, si in plus cand simt ca un timp mai indelungat e ceva in neregula, fug la un cotrol. Niciodata nu am avut vreo problema mai grava, dar ma gandesc mereu la scenarii negative. Si, Alexandru, la fel am si eu, parca m'ai descrie pe mine, ma gandesc ca viata e prea scurta si pana acum nu am realizat mai nimic, v'a trece repede si voi muri, si e o frica incredibila de moarte :(. Ce boala ciudata, dar vom puternici, toti si vom trece peste asta, si bucuram din plin de viata asta minunata, chiar daca e prea scurta. Mi'a spus psihilogul la care ma duc, sa privesc viata ca un cadou care mi'a fost dat si sa profit din plin el. Ceea ce nu ne omoara ne face mai puternici. Sanatate cat mai multa si numai ganduri rationale va doresc ( ca in fond starile de anxietate sunt pe baza la niste ganduri irationale)!
Alexandru cu mare drag! Trebuie sa reusim cu totii sustinand-ne unii pe ceilalti! Ne-am creat aici propria noastra comunitate si asta cred ca ne ajuta foarte mult! De cate ori ne simtim mai rau intram aici si citim mesajele de cate ori este nevoie! Ceea ce pe mine ma ajuta foarte mult si imi da forta, e faptul ca dupa ce am citit aici, am inteles ca in mod sigur ne putem reveni complet! Daca altii au reusit, si noi trebuie sa reusim!!!
Doamne ajuta!
Doamne ajuta!
Fabian nu te mai gind la ce a fost, la ziua de ieri. Prezentul e cel mai important.Concentreaza-te pe ceea ce iti place, iti da satisfactie!Gindind pesimist, mereu cu frica dezvolti acea zona a creierului care recunoaste frica, de altfel un sentiment normal pentru om, in detrementul zonei care cunoaste bucuria, fericirea. Putem fi fericiti pentru simplu fapt ca ne trezim la o noua zi, sa ne vedem cu un prieten, sa ne relaxam in natura...Amplificind zona fricii se intimpla ca la cel mai mic sentiment de teama, care ar trebui sa treaca usor, la noi se transforma intr-un dezastru in minte si in corp. Asta e! Asadar sta in puterea noastra sa vedem optimist totul, sa ne bucuram de lucrurile marunte.Fericirea e constituita din lucruri marunte! Viata e un sir de intimplari care oricum trec, important e sa mergem mai departe, sa experimentam cit mai multe! Vindecarea e la tine!Vezi si celelalte postari! Ne-am nascut sanatosi si nu ne-a turnat nimeni boala in interior, noi sintem cei resposabili de ea si tot noi ne putem vindeca singuri.Trebuie doar sa crezi ca poti!!!!!!!!!
Buna, am citit povestea fiecaruia si in fiecare din ele m-am regasit cate putin. Eu ma confunt cu anxietatea de 1 an de zile, am avut la inceput cateva momente izolate de atacuri de panica, dar nestiind ce sunt m-au facut sa imi fie tot timpul teama, teama sa nu mi se mai intample.
Au fost momente cand simteam nevoia sa urlu, sa imi strig teama, imi venea sa merg la urgente pentru ca nu mai puteam respira si imi venea sa lesin, dar imi dadeam seama totusi ca nu am nici o suferinta fizica.Si asa a trecut un an de atunci, cu teama, cu senzatii care mai de care, de la nod in gat, sufocare, ameteli pana la tot felul de senzatii noi in ultima perioada, in cat mi-e teama de noi simptome care pot aparea si mai ales imi este frica de mine, imi este frica sa nu innebunesc, imi este frica sa nu imi pierd controlul, imi e frica ca nu voi mai avea serviciu din cauza ca nu ma mai pot concentra, vad in ceata uneori, mi -e frica sa plec de acasa, pentru acasa daca imi este rau am metodele mele de relaxare, imi fac un ceai de sunatoare, i-au o fiola de magne B6 si incerc sa dorm si nu stie nimeni prin ce trec, ce lupta se da in mine sa par normala, sa dau randament in continuare.
Simt ca ceva s-a schimbat in mine, ca nu voi ma fi niciodata la fel ca inainte, in primul rand deoarece nu mai am incredere in mine, am descoperit in mine o persoana slaba pe care nu o cunosteam, prizoniera propriilor ganduri. Vreau sa nu mai aman si sa merge la un psiholog pt ca in primul rand nu am prieteni si sunt prea orgolioasa sa dezvalui cuiva prin ce trec, doar prietenului meu i-am spus si am simtit ca este depasit si nu intelege ce ma macina, imi spune ca imi este alaturi, este atent cu mine, insa pe mine asta nu ma mai ajuta suficient, nici gandul ca il am pe el nu imi mai da forta necesara sa trec singura peste!
Tin sa precizez ca am mai trecut o data prin asta ajunsesem o leguma, cand a murit primul meu iubit in 2005, dar atunci am avut puterea sa trec singura peste, mi-am facut analizele am vazut ca n-am nimic, m-am angajat, am inceput sa imi fac prieteni si totul a fost bine pana anul trecut, cand dupa o interventie chirugicala, dupa o anemie, dupa probleme cu banii, dupa prea multa izolare in casa m-am trezit ca organismul meu, mintea mea reactioneaza asa!
Imi doresc sa imi traiesc viata, sa nu mai fiu spectator, sa nu ma mai ascund in casa, sa nu ma mai afecteze orice emotie atat de tare, sa fiu pregatita sa imi sustin parintii la batranete, sa am un copil, sa il pot creste, sa nu mai am teama de tot, sa redevin libera si curajoasa!
Astept un raspuns, o parere din partea dumneavoastra, va multumesc!
Au fost momente cand simteam nevoia sa urlu, sa imi strig teama, imi venea sa merg la urgente pentru ca nu mai puteam respira si imi venea sa lesin, dar imi dadeam seama totusi ca nu am nici o suferinta fizica.Si asa a trecut un an de atunci, cu teama, cu senzatii care mai de care, de la nod in gat, sufocare, ameteli pana la tot felul de senzatii noi in ultima perioada, in cat mi-e teama de noi simptome care pot aparea si mai ales imi este frica de mine, imi este frica sa nu innebunesc, imi este frica sa nu imi pierd controlul, imi e frica ca nu voi mai avea serviciu din cauza ca nu ma mai pot concentra, vad in ceata uneori, mi -e frica sa plec de acasa, pentru acasa daca imi este rau am metodele mele de relaxare, imi fac un ceai de sunatoare, i-au o fiola de magne B6 si incerc sa dorm si nu stie nimeni prin ce trec, ce lupta se da in mine sa par normala, sa dau randament in continuare.
Simt ca ceva s-a schimbat in mine, ca nu voi ma fi niciodata la fel ca inainte, in primul rand deoarece nu mai am incredere in mine, am descoperit in mine o persoana slaba pe care nu o cunosteam, prizoniera propriilor ganduri. Vreau sa nu mai aman si sa merge la un psiholog pt ca in primul rand nu am prieteni si sunt prea orgolioasa sa dezvalui cuiva prin ce trec, doar prietenului meu i-am spus si am simtit ca este depasit si nu intelege ce ma macina, imi spune ca imi este alaturi, este atent cu mine, insa pe mine asta nu ma mai ajuta suficient, nici gandul ca il am pe el nu imi mai da forta necesara sa trec singura peste!
Tin sa precizez ca am mai trecut o data prin asta ajunsesem o leguma, cand a murit primul meu iubit in 2005, dar atunci am avut puterea sa trec singura peste, mi-am facut analizele am vazut ca n-am nimic, m-am angajat, am inceput sa imi fac prieteni si totul a fost bine pana anul trecut, cand dupa o interventie chirugicala, dupa o anemie, dupa probleme cu banii, dupa prea multa izolare in casa m-am trezit ca organismul meu, mintea mea reactioneaza asa!
Imi doresc sa imi traiesc viata, sa nu mai fiu spectator, sa nu ma mai ascund in casa, sa nu ma mai afecteze orice emotie atat de tare, sa fiu pregatita sa imi sustin parintii la batranete, sa am un copil, sa il pot creste, sa nu mai am teama de tot, sa redevin libera si curajoasa!
Astept un raspuns, o parere din partea dumneavoastra, va multumesc!
Bun venit Cristina!
In primult rand vreau sa iti spun ca te inteleg perfect si ca prin aceleasi stari am trecut si eu acum vreo 3 ani. Si la mine starile astea dureaza de ceva ani de zile! Am avut perioade mai bun si mai proaste, insa cele proaste parca persistau! Este groaznica si te cred si te inteleg! Poti merge si la un psiholog asta asa pentru tine asa ca sa te linistitesti si sa prinzi un pic de curaj! Eu nu am fost deloc, insa am luat un tratament medicamentos pe care acum regret enorm ca l-am luat! Nu fac bine pastilele si chiar daca te ajuta pe moment starile pot reveni! Totul sta in puterea mintii tale! Ai suferit mult si ai trecut prin multe din cate am citit si asta isi spune cuvantul! Insa trebuie sa prinzi forta, sa iti spui in fiecare zi ca poti fi din ce in ce mai bine si sa vorbesti cu tine insati! Nu suferim de o boala si nu avem ceva incurabil, asta trebuie sa intelegi in primul rand!!! Pur si simplu am fost acaparati de niste stari care ne-au doborat si carora nu le-am putut face fata deoarece unii dintre noi suntem ceva mai slabi! Incearca sa intampini aceste stari de rau respirand profund si spune-ti in gand ca asa cum vin, asa vor trece! Relaxeaza-te cat poti de mult, iesi la plimbari in aer liber, comunica, iesi cu prietenii, ia-ti gandul de la starile alea! Asta incerc sa fac si eu acum si crede-ma ca de cand am intrat in acest forum, am prins parca mai mult curaj, si am inceput sa ies mai mult in aer liber! Inca mai am zile proaste, dar nu cedez, trebuie sa merg mai departe, asa cum va trebui sa faci si tu si noi toti! Inainte ajunsesem sa stau mai mult inchisa in casa, nu mai ieseam deloc si simteam ca daca trebuie sa plec de acasa oriunde, mi se va face rau! Acum ma duc chiar daca plec cu gandul ca poate imi va fi rau, insa incerc sa fac fata si sa vb mereu cu mine insami! Trebuie sa reusesti si tu sa iti revii usor usor! Mergi la Biserica, roaga-te de cate ori e nevoie si citeste sfaturile tuturor de pe acest forum de cate ori simti nevoia! Te vor ajuta enorm, crede-ma! Ai nevoie de multa rabdare, optimism mult si credinta!
Doamne ajuta si sper sa ne mai scrii! Sanatate multa si fruntea sus, vom reusi cu totii!!!
In primult rand vreau sa iti spun ca te inteleg perfect si ca prin aceleasi stari am trecut si eu acum vreo 3 ani. Si la mine starile astea dureaza de ceva ani de zile! Am avut perioade mai bun si mai proaste, insa cele proaste parca persistau! Este groaznica si te cred si te inteleg! Poti merge si la un psiholog asta asa pentru tine asa ca sa te linistitesti si sa prinzi un pic de curaj! Eu nu am fost deloc, insa am luat un tratament medicamentos pe care acum regret enorm ca l-am luat! Nu fac bine pastilele si chiar daca te ajuta pe moment starile pot reveni! Totul sta in puterea mintii tale! Ai suferit mult si ai trecut prin multe din cate am citit si asta isi spune cuvantul! Insa trebuie sa prinzi forta, sa iti spui in fiecare zi ca poti fi din ce in ce mai bine si sa vorbesti cu tine insati! Nu suferim de o boala si nu avem ceva incurabil, asta trebuie sa intelegi in primul rand!!! Pur si simplu am fost acaparati de niste stari care ne-au doborat si carora nu le-am putut face fata deoarece unii dintre noi suntem ceva mai slabi! Incearca sa intampini aceste stari de rau respirand profund si spune-ti in gand ca asa cum vin, asa vor trece! Relaxeaza-te cat poti de mult, iesi la plimbari in aer liber, comunica, iesi cu prietenii, ia-ti gandul de la starile alea! Asta incerc sa fac si eu acum si crede-ma ca de cand am intrat in acest forum, am prins parca mai mult curaj, si am inceput sa ies mai mult in aer liber! Inca mai am zile proaste, dar nu cedez, trebuie sa merg mai departe, asa cum va trebui sa faci si tu si noi toti! Inainte ajunsesem sa stau mai mult inchisa in casa, nu mai ieseam deloc si simteam ca daca trebuie sa plec de acasa oriunde, mi se va face rau! Acum ma duc chiar daca plec cu gandul ca poate imi va fi rau, insa incerc sa fac fata si sa vb mereu cu mine insami! Trebuie sa reusesti si tu sa iti revii usor usor! Mergi la Biserica, roaga-te de cate ori e nevoie si citeste sfaturile tuturor de pe acest forum de cate ori simti nevoia! Te vor ajuta enorm, crede-ma! Ai nevoie de multa rabdare, optimism mult si credinta!
Doamne ajuta si sper sa ne mai scrii! Sanatate multa si fruntea sus, vom reusi cu totii!!!
Buna Elena, multumesc pentru raspunsul tau!
Sper sa ma ajute faptul ca pe forumuri vb cu oameni care inteleg la ce ma refer, inteleg prin ce trec.
Eu fac tot ce tine de mine sa nu ma las doborata, inca am putere, doar ca imi este teama sa nu se agraveze totul si sa cedez sa nu apara tot felul de sentimente si stari pe care sa nu le pot depasi.
Nu pot spune ca in fiecare zi am stari proaste, insa sunt mereu in garda. incerc sa ma feresc de ce mi-ar putea declansa o stare rea, de neliniste, de ganduri urate insa nu pot evita mereu pt ca sunt o persoana care desi pare rece si sigura pe ea, ma afecteaza si un animal abandonat pe strada, uneori si o stire rea de la televizor si mai ales nu mai gasesc un aliat in mine, nu mai am incredere in mine.
Cred in Dumnezeu, m-a ajutat in multe momente, merg la manastiri, merg des la Biserica, dau acatiste, insa nu am avut curajul si deschiderea sa vb cu nici un preot, o perioada m-a ajutat gandul ca merg la Biserica, ca ma rog, m-a facut sa nu ma mai simt singura si lipsita de ajutor, insa din pacate nu vad cum pot reusii sa redevin cum am fost, nu pot sterge cu buretele tot ce am simtit, toate starile cu care m-am confruntat.cand credeam ca nu imi mai revin, stari ce pot aparea oricand simptome si ganduri ce mocnesc si ma pandesc oricand.
De-abia acum am realizat ca urarea 'sanatate ca este mai buna decat toate'nu este un cliseu, chiar este cea mai importanta !
Numai bine, Doamne ajuta!
Sper sa ma ajute faptul ca pe forumuri vb cu oameni care inteleg la ce ma refer, inteleg prin ce trec.
Eu fac tot ce tine de mine sa nu ma las doborata, inca am putere, doar ca imi este teama sa nu se agraveze totul si sa cedez sa nu apara tot felul de sentimente si stari pe care sa nu le pot depasi.
Nu pot spune ca in fiecare zi am stari proaste, insa sunt mereu in garda. incerc sa ma feresc de ce mi-ar putea declansa o stare rea, de neliniste, de ganduri urate insa nu pot evita mereu pt ca sunt o persoana care desi pare rece si sigura pe ea, ma afecteaza si un animal abandonat pe strada, uneori si o stire rea de la televizor si mai ales nu mai gasesc un aliat in mine, nu mai am incredere in mine.
Cred in Dumnezeu, m-a ajutat in multe momente, merg la manastiri, merg des la Biserica, dau acatiste, insa nu am avut curajul si deschiderea sa vb cu nici un preot, o perioada m-a ajutat gandul ca merg la Biserica, ca ma rog, m-a facut sa nu ma mai simt singura si lipsita de ajutor, insa din pacate nu vad cum pot reusii sa redevin cum am fost, nu pot sterge cu buretele tot ce am simtit, toate starile cu care m-am confruntat.cand credeam ca nu imi mai revin, stari ce pot aparea oricand simptome si ganduri ce mocnesc si ma pandesc oricand.
De-abia acum am realizat ca urarea 'sanatate ca este mai buna decat toate'nu este un cliseu, chiar este cea mai importanta !
Numai bine, Doamne ajuta!
Cristina te inteleg perfect si cunosc acest sentiment! Este intr-adevar foarte dificil sa depasesti acea teama! La fel de sensibila sunt si eu inca si plang aproape pentru orice lucru emotionant! Asta nu e bine si incerc sa ma intaresc de fiecare data, nu stiu sa nu ma mai gandesc, sa schimb programul imediat, sa fac orice altceva! Pentru ca stiu ca nu imi face bine deloc si ma indispun pentru intreaga zi!
In ceea ce priveste preotul, incearca sa stai de vorba cu un preot care ti se pare tie cel mai ok, la care te spovedesti de obicei, si spune-i exact prin ceea ce treci! Face foarte bine si exista rugaciuni speciale care se citesc pentru asa ceva! Nu stiu, , , dar eu una am simtit un mare ajutor desi a trecut ceva timp in care tot dadeam acatiste si ma rugam si mergeam neincetat la Biserica! E ca si cum ai vb poate mai ceva decat cu un psiholog! Incearca si asta! In rest...incearca sa-ti ocupi timpul cu orice altceva sa nu mai fi preocupata cu gandul asta, bea ceaiuri de sunatoare si de tei (fa o obisnuinta din asta pt ca rau nu au cum sa-ti faca) pentru ca te linistesc mult, iesi in aer liber la plimbari, comunica, zambeste, amuza-te in legatura cu orice!
Sper sa aud ca esti ceva mai bine! :) Trebuie sa reusim cu totii sa ne controlam aceste stati si sa nu ajunga ele sa ne controleze pe noi! Doamne ajuta! Numai bine!
In ceea ce priveste preotul, incearca sa stai de vorba cu un preot care ti se pare tie cel mai ok, la care te spovedesti de obicei, si spune-i exact prin ceea ce treci! Face foarte bine si exista rugaciuni speciale care se citesc pentru asa ceva! Nu stiu, , , dar eu una am simtit un mare ajutor desi a trecut ceva timp in care tot dadeam acatiste si ma rugam si mergeam neincetat la Biserica! E ca si cum ai vb poate mai ceva decat cu un psiholog! Incearca si asta! In rest...incearca sa-ti ocupi timpul cu orice altceva sa nu mai fi preocupata cu gandul asta, bea ceaiuri de sunatoare si de tei (fa o obisnuinta din asta pt ca rau nu au cum sa-ti faca) pentru ca te linistesc mult, iesi in aer liber la plimbari, comunica, zambeste, amuza-te in legatura cu orice!
Sper sa aud ca esti ceva mai bine! :) Trebuie sa reusim cu totii sa ne controlam aceste stati si sa nu ajunga ele sa ne controleze pe noi! Doamne ajuta! Numai bine!
adina d,
inseamna ca nu mergi la psihoterapeutul bun. trebuie sa discuti cu el/ea despre asta si sa-ti infrunti temerea asta si as accepti aceasta chestie. e mult de lucru, am trecut si eu prin asa ceva, deci daca crezi ca te pot ajuta, anunta-ma!
inseamna ca nu mergi la psihoterapeutul bun. trebuie sa discuti cu el/ea despre asta si sa-ti infrunti temerea asta si as accepti aceasta chestie. e mult de lucru, am trecut si eu prin asa ceva, deci daca crezi ca te pot ajuta, anunta-ma!
Buna tuturor,
Am citit si recitit de nenumarate ori, mai ales in momentele grele postarile din aceasata sectiune a forumului, deschisa de Dualtrax, continuata de Maya 24 si apoi de ceilalti.Va multumesc, cred ca e singurul forum de anxiosi unde tonul este mai optimist si viu.
Ca urmare ma declar un fan al vostru si m-am hotarat sa ies din umbra si sa scriu si eu in ideea ca, experienta mea privind aceste stari, ar putea fi utila si altora.
Nu voi pune pune accent pe simptome, de altfel comune, multe din ele, pentru ca ne putem influienta reciproc cat suntem inca vulnerabili.
Povestea mea are cumva doua parti.Am sa incep cu cea optimista.
In urma cu mai bine de 20 de ani, in 89, chiar in anul revolutiei, dupa un factor stresor major, moartea subita a tatalui meu, dupa durerea provocata de un astfel de eveniment am constatat si cu oarecare rusine, ca eram obsedata de starea mea de sanatate, care din cauza anxietatii parea serios zdruncinata.Am luat-o sistematic, gandidandu-ma din start la boli grave, fatale, la cord, ficat, plamani, sange, tiroida, cap, etc.
Eram un abonat al singurei policlinici cu plata din oras.Ca un drogat, ferindu-ma de familia mea, de altfel foarte intelegatoare, luam la rand cabinetele si medicii.Sincer nu cred ca mi-a scapat vreo specialitate.Intram si la doi cardiologi in aceiasi zi!!
Nu exista internet pe vremea aia dar existau librarii, studiam tomuri de medicina mai ceva decat un student de la facultatea de profil.Daca erau prea scumpe, lecturam in librarie despre noua mea boala si apoi directia unui cabinet medical.
Ok, in ciuda tuturor asigurarilor medicale(care spun psihologii sunt de fapt tot niste intariri)nu-mi gaseam linistea.Un medic cardiolog bun si mai ales Om, prin cuvant m-a convins ca pulsul meu de 90 este absolut normal si sa nu-l mai masor.Nu m-a trecut repede pe vreun betablocant.Mai ametesc, normal si asta, sunt hipotensiva!Un alt medic de calitate umana, de pe vremea aia, un endocrinolog celebru, mi-a scris cu manuta lui Nu are cancer tiroidian!
Simt o diferenta enorma intre atitudinea medicilor de atunci comparativ cu atitudinea celor de acum!In fine, nu asta e problema dar m-a frapat!
Dupa multe cautari, cel putin 70 de medici intr-un an, am inceput sa-i stresez pe neurologi, neurochrurgi, sa ma lamureasca de ce ametesc.Am facut radiogarfii, nu exista RMN atunci.Pana la urma i s-a facut mila uneia de mine si m-a trimis la un med psihiatru, proaspat intors din SUA! Si cred ca este primul med psihiatru care nu mi-a recomanadat medicatie specifica pt.sindrom nevrotic anxios cu elemente obsesivo fobice(asa era denumita in DSM-uri tulburarea anxioasa)Nu eram prima data la un psihiatru, i-am consultat chiar de la inceput dar medicatia recomandata de ei nu se pupa cu logica mea si pe vremea aia, nici vorba sa fie trecut tot pomelnicu de efecte adverse si contraindicatii, ca astazi, ca nu-ti mai vine sa iei niciun paracetamol.Cum gandeam:simpt. cele mai suparatoare erau ameteala si frica iar la efecte adverse, ati ghicit, printre altele, erau trecute tocmai acelea.Sincer, nu-mi aduc aminte sa-mi fi spus vreun medic ca med antidep isi face efectul in timp, probabil nu m-ar fi convins nici asa!
Si acest medic psihiatru deosebit, Dzeu sa-L odihneasca, ma trimite la un psiholog, o dna care lucra si la spitalul de psihiatrie, si avea deschis primul cabinet privat de acest gen din oras.Tremurand, cu un Rudotel la bord(un fel de xanax) si insotita de sotul meu am ajuns la dna piholog.Nu stiu ce fel de psihoterapie am urmat, pe vremea aia nici nu se auzise de cea cognitiv comportamentala.M-am familiarizat cu tehnicile de autorelaxare(training autogen), gandirea pozitiva, stiu ca repetam niste formule, pe care mi le scrisese chiar dna pe o hartie roz:sunt energica, sanataosa si plina de vointa pozitiva!Faceam zilnic exercitiile cu religiozitate, nu doar la sedintele saptamanale.Cred ca dupa patru saptamani, cu 2 intalniri saptamanale deja ma simteam alt om, chiar mai puternic!
Imi aduc aminte ca am pornit de la ipoteza:cu gandul m-am imbolnavit, cu gandul am sa ma vindec!
Si mi-a reusit pentru o perioada mare de timp:20 de ani, in care nu am fost scutita, ca orice om si de perioade mai gri, de stari fizice mai proaste.Pe medicul de familie l-am cunoscut abia anul trecut, in august, cand...partea a doua a povestii:mi-a revenit prietena anxietatea, altfel costumata, dar tot ea Sau poate de fapt nu plecase niciodata dar reactionam eu altfel cand ma intalneam cu ea.A fost socant pentru ca, desi, de data asta, nu a existat un factor major de stres si-i multumesc lui Dzeu pentru asta, ma consideram vindecata.
Aici ar fi partea optimista, mai ales pentru cei tineri, va puteti vindeca pe termen lung sau de ce nu, pentru totdeauna.
Daca nu-mi revenea anxietatea, nu cred ca-mi trecea prin cap(mai ales ca prima data, asa cum va spuneam nu exista net) sa intru pe un forum si sa spun.fratilor, se poate!Probabil ca sunt multi care s-au vindecat(cu sau fara medicatie, cu sau fara pihoterapie) si la ei trebuie sa ne gandim, cu speranta si actiune!
Am sa revin cu sfaturi pe care le-am primit de la psihologi, am si un program audio, in limba rom(de imagistica dirijata, un fel de autohipnoza)pe care vi-l pot oferi(evident gratuit)pe mess.
Sanatate si vointa pozitiva!
Am citit si recitit de nenumarate ori, mai ales in momentele grele postarile din aceasata sectiune a forumului, deschisa de Dualtrax, continuata de Maya 24 si apoi de ceilalti.Va multumesc, cred ca e singurul forum de anxiosi unde tonul este mai optimist si viu.
Ca urmare ma declar un fan al vostru si m-am hotarat sa ies din umbra si sa scriu si eu in ideea ca, experienta mea privind aceste stari, ar putea fi utila si altora.
Nu voi pune pune accent pe simptome, de altfel comune, multe din ele, pentru ca ne putem influienta reciproc cat suntem inca vulnerabili.
Povestea mea are cumva doua parti.Am sa incep cu cea optimista.
In urma cu mai bine de 20 de ani, in 89, chiar in anul revolutiei, dupa un factor stresor major, moartea subita a tatalui meu, dupa durerea provocata de un astfel de eveniment am constatat si cu oarecare rusine, ca eram obsedata de starea mea de sanatate, care din cauza anxietatii parea serios zdruncinata.Am luat-o sistematic, gandidandu-ma din start la boli grave, fatale, la cord, ficat, plamani, sange, tiroida, cap, etc.
Eram un abonat al singurei policlinici cu plata din oras.Ca un drogat, ferindu-ma de familia mea, de altfel foarte intelegatoare, luam la rand cabinetele si medicii.Sincer nu cred ca mi-a scapat vreo specialitate.Intram si la doi cardiologi in aceiasi zi!!
Nu exista internet pe vremea aia dar existau librarii, studiam tomuri de medicina mai ceva decat un student de la facultatea de profil.Daca erau prea scumpe, lecturam in librarie despre noua mea boala si apoi directia unui cabinet medical.
Ok, in ciuda tuturor asigurarilor medicale(care spun psihologii sunt de fapt tot niste intariri)nu-mi gaseam linistea.Un medic cardiolog bun si mai ales Om, prin cuvant m-a convins ca pulsul meu de 90 este absolut normal si sa nu-l mai masor.Nu m-a trecut repede pe vreun betablocant.Mai ametesc, normal si asta, sunt hipotensiva!Un alt medic de calitate umana, de pe vremea aia, un endocrinolog celebru, mi-a scris cu manuta lui Nu are cancer tiroidian!
Simt o diferenta enorma intre atitudinea medicilor de atunci comparativ cu atitudinea celor de acum!In fine, nu asta e problema dar m-a frapat!
Dupa multe cautari, cel putin 70 de medici intr-un an, am inceput sa-i stresez pe neurologi, neurochrurgi, sa ma lamureasca de ce ametesc.Am facut radiogarfii, nu exista RMN atunci.Pana la urma i s-a facut mila uneia de mine si m-a trimis la un med psihiatru, proaspat intors din SUA! Si cred ca este primul med psihiatru care nu mi-a recomanadat medicatie specifica pt.sindrom nevrotic anxios cu elemente obsesivo fobice(asa era denumita in DSM-uri tulburarea anxioasa)Nu eram prima data la un psihiatru, i-am consultat chiar de la inceput dar medicatia recomandata de ei nu se pupa cu logica mea si pe vremea aia, nici vorba sa fie trecut tot pomelnicu de efecte adverse si contraindicatii, ca astazi, ca nu-ti mai vine sa iei niciun paracetamol.Cum gandeam:simpt. cele mai suparatoare erau ameteala si frica iar la efecte adverse, ati ghicit, printre altele, erau trecute tocmai acelea.Sincer, nu-mi aduc aminte sa-mi fi spus vreun medic ca med antidep isi face efectul in timp, probabil nu m-ar fi convins nici asa!
Si acest medic psihiatru deosebit, Dzeu sa-L odihneasca, ma trimite la un psiholog, o dna care lucra si la spitalul de psihiatrie, si avea deschis primul cabinet privat de acest gen din oras.Tremurand, cu un Rudotel la bord(un fel de xanax) si insotita de sotul meu am ajuns la dna piholog.Nu stiu ce fel de psihoterapie am urmat, pe vremea aia nici nu se auzise de cea cognitiv comportamentala.M-am familiarizat cu tehnicile de autorelaxare(training autogen), gandirea pozitiva, stiu ca repetam niste formule, pe care mi le scrisese chiar dna pe o hartie roz:sunt energica, sanataosa si plina de vointa pozitiva!Faceam zilnic exercitiile cu religiozitate, nu doar la sedintele saptamanale.Cred ca dupa patru saptamani, cu 2 intalniri saptamanale deja ma simteam alt om, chiar mai puternic!
Imi aduc aminte ca am pornit de la ipoteza:cu gandul m-am imbolnavit, cu gandul am sa ma vindec!
Si mi-a reusit pentru o perioada mare de timp:20 de ani, in care nu am fost scutita, ca orice om si de perioade mai gri, de stari fizice mai proaste.Pe medicul de familie l-am cunoscut abia anul trecut, in august, cand...partea a doua a povestii:mi-a revenit prietena anxietatea, altfel costumata, dar tot ea Sau poate de fapt nu plecase niciodata dar reactionam eu altfel cand ma intalneam cu ea.A fost socant pentru ca, desi, de data asta, nu a existat un factor major de stres si-i multumesc lui Dzeu pentru asta, ma consideram vindecata.
Aici ar fi partea optimista, mai ales pentru cei tineri, va puteti vindeca pe termen lung sau de ce nu, pentru totdeauna.
Daca nu-mi revenea anxietatea, nu cred ca-mi trecea prin cap(mai ales ca prima data, asa cum va spuneam nu exista net) sa intru pe un forum si sa spun.fratilor, se poate!Probabil ca sunt multi care s-au vindecat(cu sau fara medicatie, cu sau fara pihoterapie) si la ei trebuie sa ne gandim, cu speranta si actiune!
Am sa revin cu sfaturi pe care le-am primit de la psihologi, am si un program audio, in limba rom(de imagistica dirijata, un fel de autohipnoza)pe care vi-l pot oferi(evident gratuit)pe mess.
Sanatate si vointa pozitiva!
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 37Ce ati face daca...
- 19Oare sa ma incadrez la acest capitol?
- 9mi-e frica...:((( panica, anxietate
- 2betablocante
- 40pot naste un copil sanatos? un doctor se poate sa raspunda?
- 23Tulburare psihotica acuta. Rog ajutorul unui psihiatru
- 5Depresie, anxietate sau altceva?
- 28spondiloza sau anxietate?
- 3Solian + anxietate
- 6care este legatura intre simptomele fizice si o posibila problema hormonala?
- 10Tulburare anxios depresiva
- 4Cand ma supar foarte tare, lesin
- 4Legatura dintre droguri si anxietate...
- 4Anxietate, tulburari de concentrare
- 8Atac de panica si foarte anxietate.. ajut
- 2Dureri de cap din cauza anxietăţii?
- 0Probleme cardiace?
- 3ameteli , intepaturi
- 3Anxietate, atacuri de panica, stres post-traumatic
- 5Anxietate si depersonalizare
Mai multe informații despre: Anxietatea Atacurile de panica tulburarile psihice
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: