Tulburare Obsesiv-Compulsiv. Partea a VII-a

iar cu iubirea asta...eu zic ca cei afectati de aceasta tulburare iubesc chiar prea mult apropiatii, iar pe ei se pun pe ultimul loc...eu cred ca e tocmai invers, cu afectiunea asta esti mult prea sensibil si iubesti pana la obsesie apropiatii...problema mare e sa te iubesti tu, iar pt mine chestia asta a fost (si este) cea mai grea.pt ca pt mine fac putine lucruri, dar daca vine cineva sa ma roage sa-l ajut, si daca mai e si disperat, ma fac luntre si punte si-l ajut, chiar daca trebuie sa ma las pe mine...ar trebui sa ne punem noi pe primul loc si pe urma restul...parerea mea...si, binenteles, sa admiti ideea ca nu toata lumea trebuie sa te placa...va pupic.

Hello gagici!

Cata, fata, ar trebui sa ne luam de mana. Si eu am probleme acasa. Va spuneam la un momend dat de problemele personale... sa rezum un pic. Eu m-am despartit acum 2 ani de iubitul meu cu care aveam si am inca o afacere. El s-a incurcat cu o angajat... am pierdut multe, dar m-am zbatut pentru afacere. Si in ziua de azi lucram tot impreuna. Nu facem muli bani, tragem si speram sa ma pot rupe din functia executiva si sa pot ramane doar partener, cu actiuni.
La cateva luni dupa ce m-am despartit de el m-am cuplat cu un alt tip, am ramas insarcinata si am pierdut sarcina. Atunci s-a declansat urat TOC-ul. Noul meu prieten nu m-a inteles multa vreme, acum stie ce e boala si m-a sustinut. Am cu el o enorma problema, insa: are mereu alte prioritati decat cupul nostru. Mereu are altceva de facut si TOATE sunt foarte importante, de la cina cu cutarica, la botezul lu cutarica, la probleme de afaceri la probleme cu garda financiara. In ultimul timp, problemele lui de la serviciu s-au agravat asa ca de jumate de an imi vine acasa numai la miezul noptii sau mai tarziu... si daca are ceva timp liber, vrea la club sau nu stiu pe unde... Iar eu in tot acest timp am inteles de toate si aia si ailalta si ailalta, etc... pana mi-a ajuns de cateva ori cutitul la os si mi-am spus ca trebuie sa plec... am renuntat de fiecare data. Vinerea trecuta m-am suparat asa de tare incat i-am dat o palma... am trecut si peste asta... dar aseara s-a intors mai bine zis la 1 noaptea... din intalniri cu avocatii (stiu ca are intalniri cu avocatii, dar vorbeste de 10 ori aceleasi chestii si nu cred ca are o strategie buna de a-si rezolva problemele)... m-am suparat atat de tare incat am facut o criza de deznadejde cum nu am mai avut niciodata! Am plans o ora intr-una... si i-am spus ca de data asta trebuie sa plec, ca viata mea nu poate continua in acest hal. am nevoie de liniste, de vacanta, de timp sa-mi pun ordine in viata, iar langa el singurele alinari pana la miezul noptii sunt catelul, televizorul si pizza din congelator. Si cand vine imi spune cat de naspa e situatia!!!!

Asa ca am luat decizia sa plec. Diseara vine sora mea sa ma ajute sa impachetez. Mi se rupe inima in o mie de bucati, dar nu mai pot!!! Imi spune ca ma iubeste si ca pierde femeia vietii lui, iar eu cand il rog sa plecam in week-end gaseste mereu o treaba de rezolvat, un prieten de satisfacut, etc... Stiu ca acum are probleme mari, dar am ajuns in punctul in care pur si simplu nu mai pot indura... Sunt viata si sanatatea mea la mijloc. Va pup... chiar nu imi e ok.

Lyss, nu te supara pentru Pavel Corut. Nu ti-am raspuns la asta pentru ca... iarta-ma, sa nu ti se para aiurea. Eu am o situatie materiala care nu ar justifica primirea unui astfel de cadou. Ma voi uita in librarii dupa aceste carti. Sa-ti dea Dumnezeu si tie sanatate si putere sa treci prin greutati!

sophie, te inteleg si te sprijin. te felicit pentru puterea de a lua o astfel de decizie. stii unde ma gasesti daca vrei sa vb cu cineva. te inteleg pentru ca cred ca ma apropii cam de acelasi deznodamant. inca mai sper intr-o minune si din partea mea si a lui pentru ca ne leaga 16 ani, dintre care 10 de casnicie si un copil minunat. dar ceva trebuie sa se schimbe... iti doresc multa putere

Sophie, draga mea imi pare rau de suferinta provocata de aceste neintelegeri. Mi-as dori sa gasesc in mine atata intelepciune ca sa iti dau un sfat corect. Poate aceasta separare va aduce binele in relatia voastra sau poate se va rupe definitiv, nu stiu ce sa-ti zic.
Stiu numai ca daca acum cat sunteti la inceput si nu va regasiti pe aceeasi lungime de unda, mai tarziu va fi foarte greu, poate imposibil.
Incearca sa vorbesti cu el, sa ai o discutie calma, in care sa-i spui care sunt prioritatile tale in viata, eventual punetile amandoi pe o lista si vedeti daca exista compatibilitati sau nu. Asa puteti lua impreuna o decizie.Sa ai bafta si tot ce iti doresti tu:)

este trist cand doi oameni care s-au iubit odinioara si s-au inteles bine ajung sa se desparta, ca si cum nimic nu i-ar fi legat.
Acum am devenit si eu melancolica... Mi-am adus aminte de vara anului trecut, cand dupa neintelegeri cu fostul sot am decis sa divortez. Atunci l-am cunoscut pe El, de care m-am indragostit nebuneste. Totul era atat de frumos, prea frumos ca sa fie adevarat... Pana intr-o zi (relativ repede), cand mi-a spus: stii...noi nu avem nici un viitor...tu ai un copil. Atunci am avut eu caderea psihica. De atunci ma tot tratez.
El nu mai fusese casatorit, deci copii nu avea, cum era sa creasca el copilul meu? Mama mea se va imbolnavi si va muri.asa mi-a spus odata. DA, voi putea spune ca te iubesc, dar am facturi de plata (tot la maica-sa se referea).
Acum ma enervez cand imi aduc aminte, dar atunci, cand s-a petrecut totul am suferit foarte rau.
Da' nu-i nimic, toate trec, nu merita ei, barbatii sa ne imbolnavim si sa suferim dupa ei. Cei care merita nu ne supun la suferinte. Au grija sa ne protejeze.

Roby, imi pare rau sa aud si de la tine asa o poveste trista. Eu eram convinsa pana mai ieri ca l-am gasit pe el cu E mare. Si acum sunt convinsa ca a fost ceva super special intre noi si imi amintesc cu mare placere si nostalgie vremurile de inceput si zilele frumoase. Avem amintiri frumoase.
Din pacate ne-am schimbat amandoi in asa fel incat ne-am indepartat. Nu pot spune daca mai mult eu sau mai mult el. Poate eu cer prea mult, poate el da prea putin, nu stiu. Ideea este ca ceva s-a rupt si nu stiu daca numai eu vad asta dar din actiunile noastre numai asa se pare.
Eram o persoana care ii judecam aspru in sinea mea pe cei despartiti. Doamne, cat de ironica e viata asta. Acum am invatat o mare lectie, cam tarziu, dar tot e bine: sa nu judec pe nimeni pana nu sunt in pantofii lui.
Nu stiu ce va fi cu noi. Poate face Dumnezeu o minune si ne revenim, ne re-indragostim, nu stiu. Pentru baietelul meu imi doresc acei parinti care sa se tina de mana si la absolvirea lui din facultate. Cam utopic dar na, sunt o romantica incurabila. Eu inca mai sper... mi-am dat termen pana in ianuarie sa fac ceva, sa iau o hotarare intr-un sens sau altul. Nu as vrea sa fac ceva de sarbatori...

Sophie, unde vei sta? Ce planuri ai? Cum te-ai simtit cand ai luat hotararea sa pleci ? Mai vorbeste cu noi.

Cata, nu toate povestile trebuie sa aiba acelasi deznodamant! Sper ca nu toate! Sunt la birou si nu pot face nimic... nu stiu daca e putere in mine... in orice caz e deznadejde... deznadejde ca-i spun de atat de mult timp ca imi e rau si ca am nevoie de x, y, z... nu chestii imposibil de facut... si el imi spune mereu: da, dar stii, e foarte important pentru mine sa... sa-mi apar interesele, sa ma vad cu x sau y, sa iesim la masa cu z, care are o influenta colosala in toata chestia asta... sau pur si simplu sa mergem la petrecerea lui cutare pentru ca pleaca din Romania si e important sa fim acolo. Sau sa iesim in club ca eu am nevoie sa ma destind... si tu, daca nu te simti bine, du-te acasa si te culca, cherie! Iar el vine din club la 6 dimineata si doarme pana la doua, dupa care o ia de la capat cu intalniri si treburi extrem de importante. Si intre toate astea imi spune ca ma iubeste si ca eu sunt femeia vietii lui si ca poate ar trebui sa cautam un alt psihiatru ca sa-mi fie mie mai bine... da, unul care sa vina acasa la o ora decenta, care sa faca amor cu mine daca am chef, care sa-mi asculte problemele si sa ma duca in puii mei undeva in week-end!

Cata, fata, nu pot sa-ti dau sfaturi! Poate treceti pur si simplu printr-o criza.. poate si noi ne vom rezolva problemele... In orice caz, decizia mea a fost sa fug ca sa pot sa respir, sa pot sa-mi pun ordine in viata. Inca n-am fugit... inca nu mi-am facut bagajele. Asta o sa ma doara cel mai mult pentru ca am mai trecut pe-acolo si mi-am dorit sa nu se mai intample niciodata. Dar, la vie est belle, non?


Prozac, multumesc si tie pentru sustinere. Ideea aceasta ca avem peste un an jumate de cand suntem impreuna si eu sufar cumplit ca nu suntem pe aceeasi lungime de unda, ma omoara... Nu mi-am parasit firma si sunt constienta ca fostul meu iubit, care se comporta cu totul altfel, este o piedica in construirea viitorului meu... dar ma agat de realitatea de aici... ma agat de un punct de stabilitate, jobul meu si firma pe care am facut-o din nimic, pentru ca nu am incredere in omul de acasa. Iar asta doare cumplit... asta straneste TOC-ul nenorocit mereu, mereu si mereu.

Roby, barbatul ala nu e decat un mascul interesat de specie!!! Baga-ias eu pe toti in origini! Cum adica sa creasca el copilul altuia si sa nu-si arunce samanta proprie? Zau!!!

Fetelor, toatate, sunteti extraorninare! Va multumesc pentru ca ne putem sustine intre noi, fie ca e TOC, fie altceva.

Cata, eu iti doresc sa ramai impreuna cu sotul tau pana la adanci batraneti!
Si tie Sophie iti doresc la fel.
Sau, daca nu se poate, sa aveti putere sa treceti cat mai bine prin asta.
Despartirile sunt triste, indiferent din vina cui se produc.

Cata, voi sta la sora mea. Am luat hotararea sa plec cand mi-am dat seama ca nimic din ce-mi spune omul acesta nu ma face sa-l cred ca vom fi bine... am luat hotararea asta cand plangeam asta-noapte in pat si urlam ca vreau s-o vad pe sora mea in momentul acela, sa ma stranga in brate si sa-mi spuna ca intelege disperarea mea... pentru ca i-am aratat cat de rau imi este, iar el a continuat sa-mi spuna: dar, cherie (pentru ca este francez), tu penses que pour moi c'est facile? Si da, cred ca ii este mult mai usor sa lupte cu garda financiara decat imi e mie sa lupt cu TOC-ul. Ca Garda Fianciara ii creeaza probleme in ultimul timp.
Si eu nu i-am cerut nimic iesit din comun, in afara de atentie si timp...

N-am plecat inca... vorbim la telefon si el imi spune ca e convins ca orice decizie as lua e cel mai bine pentru mine, ca sa nu-mi fac probleme din cauza lui. Sigur...

Intr-adevar imi pare rau de tine. Te inteleg cat suferi As vrea sa te ajut, dar din pacate nu pot.
Ai mare grija, pe cat posibil nu te supara atat de tare, sa nu-ti dauneze la TOC-ul ala nenoricit.

Merci Roby, asta e cu TOC-ul... de undeva trebuie sa rup ca sa-mi fie bine... eu nu vreau sa-l pierd pentru ca are multe lucruri pe care le iubesc la el, dar nici nu vreau sa ajung ca mama care il ameninta pe tata ca isi ia zilele de cate ori se certau.. si care se inchidea in baie si lasa de inteles ca se otraveste. Aseara m-am simtit ca mama..
Ultimul lucru pe care-l vreau pe lumea asta e ca ai mei copii, de-oi face sa treaca prin calvarul prin care am trecut eu.

Sophie draga mea,
Eu te percep cam pierduta sau mai bine zis dezorientata acum, asa ca te sfatuiesc sa iti pui ordine in prioritati si cred ca prima ta prioritate este gestionarea acestei nesuferite de afectiuni la un nivel mai mic decat cel al suportabilitatii. Fetelor, is mai batrana, am trecut prin multe, ascultati-ma ce va spun: astea sunt incercarile adevarate ale vietii, adevaratele necazuri si in momentele astea iti dai seama daca omul de langa tine te iubeste sau nu. Si daca te iubeste, sta si indura langa tine, alearga cu tine peste tot pina te faci bine, iti intelege starile si nu te trimite la culcare sau iti spune sec ca are nu-sh ce alta intalnire mai importanta, ca deh conteaza imaginea.
Viata are multe momente frumoase si de obicei, in momentele frumoase vin toti si toti, cum se zice, iti sunt prieteni, dar ce te faci la greu, atunci cand dai de greu, ih? Atunci se vad adevaratii prieteni.
Poate suna egoist...
Eu nu l-am tinut pe al meu barbat langa mine cu forta sau din mila, ba mai mult i-am spus ca il las liber pentru ca nu am dreptul sa se chinuie alaturi de boala mea, dar nu a vrut si a indurat ani intregi linga mine si s-a rugat alaturi de mine cand mi-a fost greu si cate si mai cate. Atunci am realizat ce om de valoare am linga mine si nu l-as da pentru nimeni din lumea mare. Asa ca tu Sophie, poti alege.
Acum esti prea suferinda si evident gandesti cu inima, dar nu, in viata lucrurile nu sunt deloc asa, in viata ai nevoie de un partener care sa te sustina si la bine, dar in primul rand la greu.
Si daca de acum da semne de bir cu fugitii...iti dai seama ce va fi pe mai tarziu!
De ce sa fi in deznadejde? Doar pentru ca ai mai trecut o data prin asta? Fi serioasa!!!
Poate e un semn de la Dumnezeu ca el nu e omul potrivit, nu e omul de care sa ai nevoie la batranete. Pur si simplu.
Mi-aduc aminte de anii facultatii, moama ce-i mai jeleam (asa de vii), eram natafleata rau de tot. Chiar imi amintesc de unul, eram indragostita lule si eram in anii terminali, deci ma cam gandeam la maritis. L-am jelit pe baiatu ala vre-o jumate de an, daca nu mai mult. Ca ma lasase...ca nu eram bogata sau din familie buna, ma rog...
Nu l-am mai vazut cam de atunci si mai intrreaba si acum de mine, am aflat intamplator. Ei, si-a luat fata bogata si din familie buna, da' rea fratioare si acum asa joaca cum ii canta doamna respectiva.
Nu ma mai afecteaza de nici-un fel, va dati seama ca a trecut mult timp de atunci, dar imi e ciuda ca am putut iubi un om cu astfel de mentalitati.
Va dati seama, daca prin absurd m-as fi maritat cu el ce viata as fi dus alaturi de un astfel de om? Ar fi inteles el TOC meu?
Cred ca nu...
Deci, te rog eu...
Daca simti ca nu e omu potrivit...asteapta, cu siguranta va veni intr-o buna zi:))
Numai bine va doresc!
Moama cat am scris:))

Prozac,

Multumesc. Discursul tau este acelasi pe care il am si eu pentru toata lumea care trece prin astfel de probleme. Cel mai greu este sa ti-l tii tie. Daca el ar fi trecut prin asta, prin TOC, as fi facut orice mi-ar fi stat in putinta sa-l ajut!!! I-am dat toate sfaturile cu putinta pentru criza prin care trece el cu firma. Nu m-am nascut ieri, sunt ziarista si stiu cum merg niste lucruri. Nu m-a bagat in seama...
Sper sa am putere sa merg pana la capat. Il iubesc si stiu ca nu e om rau. A crescut intr-o alta cultura unde conteaza mai mult aparentele decat inima. Hai ca va las. N-am facut nimic azi la birou.

buna dragele mele.m-am intristat sa vad ce probleme aveti...sophy, fii puternica, nu da inapoi...are dreptate prozac.cel care te iubeste cu adevarat se comporta altfel...nu spun ca el nu te-ar iubi, dar nu stiu, mi se pare cam egoist, are o viata tumultoasa, ii place viata, ce sa mai...gandeste-te bine ce-ti doresti tu de fapt.dupa mine, merita sa-i dai o lectie.poate asa realizeaza ce pierde...eu am suferit mult v-am mai spus dupa un om de nimic, care nu vroia sa se implice cu nimic in problemele mele...cand am fost bolnava si internata in spital, n-a trecut o data macar sa ma vada...multumesc lui Dumnezeu ca mi-am revenit!si ce sa mai zic, vad ca aproape toate avem un numitor comun...suferinta din iubire...asta ne-a dus in principal la aceasta boala nenorocita...de cand sunt cu baiatul asta, mi-am revenit, il iubesc si ma iubeste, este alaturi de mine si la bine si la rau...nu exista comparatie...Sophie, draga mea, greul de-abia de-acum incepe, dar nu te speria, asta e viata!Trebuie sa schimbi ceva in viata ta, in bine!nu te deprima!daca am avea toate pe tava, ne-ar mai place oare sa traim?ne-ar place sa luptam?toti trecem prin asa ceva...eu am suferit aproape 2 ani...si o suferinta sora cu moartea, crede-ma, chiar nu exagerez!NU SE MERITA!IMBARBATEA-ZA-TE, FA CEVA CARE SA-TI PLACA SI IESI USOR, USOR DIN STAREA ASTA.cel care te iubeste cu adevarat, lupta pt tine, e alaturi de tine, vrea sa stea cu tine, nu e indiferent la suferintele tale, te accepta si cu un copil si cu zece, te place asa cum esti...eu ma rugam mult la Dumnezeu sa-mi gasesc jumatatea...omul care sa ma iubeasca si care sa ma merite...iata ca a venit si ziua cand l-am gasit...daca iti doresti cu ardoare ceva, acel lucru se va implini!avand si tulburarea asta e mai greu, e greu sa te detasezi, aproape imposibil.dar daca tii cu dintii stransi de viata, de un tel, de viitorul tau, trebuie sa razbesti.Cata, imi pare rau pt tine.Acum vin sarbatorile, incearca sa-i faci un cadou sotului tau, sa-l surprinzi cu ceva placut, fa ceva cata draga mea, fa tu ceva si vezi cum raspunde el la aceste lucruri...Trebuie sa ai imaginatie, gandeste-te ce crezi ca i-ar place, pregateste eu stiu, o cina romantica, cu lumanari, cu flori...ceva deosebit...poate cine stie, reanviati dragostea platonica...incepe tu cu ceva, nu astepta de la el, barbatii in general nu prea sunt visatori, imprevizibili la chestii de genul asta...incearca sa salvezi casnicia, niciodata nu e prea tarziu, totul e sa-ti doresti tu asta...am o matusa care, in urma cu multi ani, era disperata pt ca barba-su isi gasise o amanta.suferea cumplit, iar el nu se mai culca cu ea, se purta f rece si distant...cand credea ca mariajul ei e sortit esecului, a zis, hai sa mai faca o incercare...si a inceput sa faca mici artificii, sa se vopseasca, sa se aranjeze, sa-si cumpere imbracaminte noua...in cateva zile era de nerecunoscut...avea sufletul negru cum e tuciu, asa mi-a spus, dar arata fenomenal!si-a luat si lenjerie intima sexi, cand a vazut-o barba-su a inebunit!si culmea, am aflat pe urma, prima noapte de amor cu el, dupa un pahar cu sampanie, a fost extraordinara, l-a fermecat pe al ei de a intrebat-o dupa nu cumva si-a gasit un iubit?a dat ce-a fost mai bun din ea...cata, stiu ca e greu, fa un efort, uita pt o zi ca stai rau cu finantele, din putinul care e fa un gest tandru si fa ceva special...fetelor, nu va suparati pe mine, femeia trebuie sa fie gospodina in bucatarie si c-a la pat.va spun sincer, nu mi-e rusine, din propria experienta.si din cand in cand sa-l fascineze pe barbat...sa faca cate o schimbare, cat de mica...cand intervine rutina, plictiseala, trebuie facut ceva.nu trebuie sa stai sa spui ca se vor rezolva de la sine, pt ca asa ceva nu se intampla.da-ti-o incolo de munca munca si iar munca, de probleme si greutati, o data la nu stiu cate luni meritati ceva iesit un pic din cotidian...va sarut si astept vesti!

si inca ceva: daca parintii tai, sau sora, sau fratele, sunt alaturi de tine atunci cand iti e rau si esti deprimat, si ei vor fi la infinit sa zic alaturi de tine, barbatul se satura sa te auda la nesfarsit ca te vaiti, ca ti-e rau, ca te doare nu stiu unde, ca te apuca nu stiu ce...barbatii fug de asa ceva.chiar si cel care te iubeste mult la un moment dat vocifereaza si se satura. asa sunt ei.altfel decat noi.chiar daca ai o zi mai proasta, incearca sa nu te vaiti la el...aveam o colega ipohonndra la serviciu.toata ziua se vaita ca o doare ulcerul, asa spunea, ca e obosita, ca nu mai poate, tot timpul avea o fata distrusa, cand o vedeai ti se rupea imima de mila ei.barbati-su luase patima bauturii, nu mai aveau relatii decat f rar, era rece si ursuz cu ea si o dojenea tot timpul...nu mai aveau nimic in comun, decat, spunea el, un copil pe care nu-l putea lasa fara tata...barbatii fug de persoanele bolnavicioase, care se vaita tot timpul, care sunt pisaloage si cusurgioaice.unii se complac si o iau cu bautura sau cu femeile, sau eu mai stiu cu ce, altii isi baga picioarele si fug...e greu...trebuie sa cauti atunci cand vezi ca incepe sa scartaie, sa faci tu ceva sa salvezi aparentele...nu te lasa in baza lor, ca ei duc lipsa de inspiratie...va pup.

Sophie, daca imi pot permite sa iti dau un sfat este, daca vrei sa faci ceva, fa acum. Mai tarziu va fi infinit mai greu. Fa o lista cu ce iti place la el si ce nu, cu ce face el pentru relatie si ce faci tu si vezi incotro inclina balanta. Apoi ai sa vezi negru pe alb ce ai de acceptat sau respins. Poate suna a prostie, poate crezi ca numai de asta nu iti arde acum dar sa vezi ca puterea cuvantului scris e mare. Eu de multe ori am reusit ceva scriind si nu doar lucrand cu gandul ( care la noi oricum e cam...).
Da, ai dreptate, e mult mai greu sa aplici pe tine sfaturile pe care le-ai da cuiva dar sa stii ca terapeuta mea intotdeauna ma indeamna sa incerc sa ma prefac ca sunt o prietena a mea, sa judec situatia mea ca si cum as fi in afara ei si sa iau asa o hotarare. STIU cat este de greu, STIU. Dar nu avem alta solutie decat sa ne luptam.
Sophie draga mea, tie in primul rand trebuie sa iti fie bine. Numai asa vei reusi orice. Te imbratisez cu mult drag si iti repet ca daca ai nevoie sa vorbesti cu cineva stii unde sa ma gasesti.

Prozac, ti-am zis io ca tu esti mama noastra? Super mesaj, iti multumim ca ne inveti si te felicit pentru casnicia ta frumoasa. Este intr-adevar de toata stima ca sotul tau te ajuta. Eu nu am langa mine un partener la greu si este cumplit. Singuratatea din suflet nu mi-o umple nimeni. Ca la bine toti sunt acolo...

Lyss, Roby, multumim de incurajari!

Doamnelor, un sfarsit de saptamana linistit va doresc!

Buna fetele, si eu va doresc tuturor un sfarsit de saptamana linistit. Sa votati, sa petreceti si sa va simtiti bine alaturi de cine vreti voi.

Eu... sunt asa si asa. Sotul meu este din ce in ce mai deprimat, nu imi dau seama daca este de la medicamente (Romparkin si Rivotril), oricum nu le-a luat decat 4 zile, nu cred sa il fi afectat chiar atat de mult. In orice caz, doarme noaptea si se scoala obosit ca si cum n-ar fi dormit, e toata ziua trist, abatut, arata cu 10 ani mai in varsta... nu stiu, chiar nu stiu ce e cu el si nici cum as putea sa il ajut. Eu stiu cat de periculoasa este depresia, el da din umeri. Ca nu stie ce e cu el si cu asta basta. Si nici nimic nu vrea sa faca... Ma simt neputiincioasa in fata acestei incercari, nu stiu cum sa lupt pentru el, nici nu imi vine usor sa zic "e treaba lui, el trebuie sa iasa singur din asta" pentru ca stiu cat m-a ranit pe mine aceasta fraza cand mi-a zis-o el. As vrea sa fac ceva pentru el dar nu stiu ce... Cred ca e mult mai greu pentru barbati sa rezolve aceste probleme pentru ca ei nu vorbesc.
Acum baga tigari, una dupa alta. Si are si tensiunea oscilanta, nu si-a mai luat tratamentul de mult timp si... nici nu mai vreau sa ma gandesc.
Offfff, anul asta chiar ca a fost de rahat. Sa ma scuzati.

cata, draga mea, imi pare nespus de rau...asa eram si eu cand eram depresiva, fumam enorm...incearca sa creezi o atmosfera placuta in casa...tu stii mai bine ce i-ar place si ce nu...daca el se va simti mai bine, si tu te vei simti mai bine...incearca sa alungi un pic monotonia...mangaie-l, alinta-l, spune-i vorbe frumoase...vezi cum reactioneaza...vorbim mai tarziu, te pupic...

In weekendul asta mergem sa ne cunoastem nasii...wish me luck, sper sa nu ma napadeasca gandurile!

Lyss, multumesc. Sper sa pot... sincer, stiu ce am de facut, doar ca si eu am de atata timp nevoie de sustinere, de un partener, de cineva care sa simt ca imi e aproape. Si pentru ca asta imi lipseste de mult... imi este greu sa ma mai apropii. Aici e problema noastra...sper sa reusim sa o rezolvam cumva.
Deocamdata azi am muncit ca un bou. De dimineata am fost la Europa si am facut toate cumparaturile de Craciun. Aveam lista de cumparaturi cu nume pe doua coloane si am reusit sa ma incadrez in 5 milioane si le-am luat haine. Dar era uda ca un caine si cu noroiul pana la gat. Pot sa zic si eu ca mi-am facut cumparaturile in ... Europa...
Apoi un drum la supermarket si gatit pana acum. Acum m-am asezat si simt ca nu ma mai pot ridica. Mi-ar fi placut totusi sa facem ceva "fun" in aceasta seara. Dar... cum ploua, nu putem face nimica... nici macar sa iesim nu putem cu cel mic - si asa tuseste.
Cred ca ma inchid in dormitor si impachetez cadouri. Imi face placere asta. Sau poate dupa ce se culca baiatul meu.

Cris, multa fericire si sa dea Dumnezeu sa aveti cu nasii o relatie super speciala. Nasii nostri sunt divortati si abia de ne mai vorbim si sufar mult pe chestia asta. Eu chiar i-am ales pentru ca am gandit ca vom avea o relatie speciala.

Buna seara din nou fetele. Eu nu sunt asa bine. Nu stiu daca este din cauza ca am alergat atata azi sau ca nu am mancat bine, sau eu mai stiu ce, dar m-a pocnit o anxietate sora cu panica. Asa, aproape dintr-o data. Offf. In momentul in care ma relaxez si eu si ma opresc din treaba, atunci ma pocneste. Pe cuvant de nu am obosit. As vrea sa imi pot elibera mintea sa ma pot ruga la Dumnezeu sa ma ajute dar nici asta nu pot. Trag nadejde ca stie El ce am nevoie si ma ajuta chiar daca nu ma pot ruga.
Ma uit la baietelul meu si ma ia frica, daca nu voi fi langa el cat va avea nevoie de mine? Doamne ce gand cumplit?
Am sa incerc sa mananc ceva, prietena mea din SUA imi spunea ca uneori cand scade nivelul glucozei ai o stare de anxietate. Am sa incerc.

La multi ani daca sunt printre voi purtatoare ale numelui Sf. Andrei. Sa va dea Dumnezeu multa sanatate!

Cata, imi pare rau pt suferinta ta...ce sa-ti mai spun?as vrea sa te ajut draguta mea, dar nu stiu cum...sa ai o noapte buna, te pupi, poate vb maine.

Lyss, iti multumesc pentru sustinere. Pana la urma m-am mai linistit, chiar am petrecut o seara frumoasa alaturi de sot. Azi m-am luat iar cu treaba... am fost ok. Slava Domnului!

Am dat linkul asta --------* ca sa vedeti ca sunt duhovnici care chiar pot vorbi cu IIsus din viata asta si care pot ajuta. Nu mergeti la vrajitori, ghicitoare, bioenergie, yoga, deschis cartea si altele ci la duhovnici inaintati in rugaciune care se opot ruga pentru voi si sa va dea sfat caci ei pot vedea viitorul si trecutul daca il arata Dumnezeu ca si profetii. Stadiul de ganduri e destul de rau si eu am fost prin el si de aia trebuie sa cautatio neaparat, NEAPARAT un duhovnic iscusit in rugaciune.
De exemplu mie mi-a facut bine o vizita la Valea Mare si urmatoarea zi am avut mult mai putine ganduri. Spovedirea iar face bine.
Cateva carti foarte bune sunt cartea Tinerii Familia si copiii nascuti in lanturi si Cararea Imparatiei de Arsenie Boca va raspund la intrebarile ce vor face apropiatii. Lanturile de care vorbeste Parintele sunt pacatele parintilor ce se duc pana la al 4lea neam. Cartile astea te invata ce pacate sa nu faci care se pot duce pana la al patrulea neam si ce fapte bune sa faci care se duc pana la al miilea neam si cum sa lasi copiii cu fapte bune si binecuvantati. Spovedania sterge pacatele si nu mai sufera altii.
Trebuie neaparat sa va documentati despre religie ca acolo e scaparea. Eu m-am rugat la Sfantul Nicolae cand treceam pe langa o Biserica a Sfantului si din momentul acela asa s-au desfasurat lucrurile ca am iesit nevatamat din primejdie.Cand va rugati e bine sa faceti si o mica donatie. Sa nu faceti rau indiferent de cat rau ati primit ci NUMAI BINE, asta e FUNDAMNENTAL pentru vindecare.

(*modificat de admin)

Ce faceti dragelor?
Cum sunteti? M-as bucura sa aflu ca sunteti bine si ca atare va invit la un raport scurt. Deci...adunareeeea:))
O zi buna va doresc!

Eu una sunt bine. Mi-am petrecut sfarsitul de saptamana in mod placut alaturi de familie.
Am avut cateva momente de agitatie, in care nu am avut stare, dar noroc ca nu m-a tinut mult.
Si mi-a trecut asa prin cap ca voi plati mult facturile la cele 2 telefoane mobile ale mele. Nu m-am putut linisti pana nu le-am verificat, desi eram constienta ca nu prea vorbisem. Alte incidente nu am mai avut.
Numai bine va doresc!

Hello gagici,

N-am mai apucat sa intru pe forum ca n-am mai fost la birou... Si acasa am probleme cu net-ul. Trebuie neaparat sa le rezolv.
Asa... de plecat n-am plecat. In seara aceea am avut terapie, iar psiholoaga mea m-a pus sa pun pe hartie avantaje si dezavantaje privind plecarea. Mi-a spus ca este posibil ca prietenul meu sa nu inteleaga mesajul in sine al plecarii, semnalul de alarma si sa creada ca l-am parasit la greu. M-a pus sa negociez cu el anumite lucruri... asa ca n-am plecat... a doua zi m-a apucat iar plansul de deznadejde, am stat acasa si seara am plecat la parintii mei, cu tot cu el. Am condus eu cinci ore pana la ai mei, el a dormit... e terminat, varza si nu-si da seama ca trebuie sa se odihneasca... ca inclestarea asta a lui ne distruge pe amandoi. Acum poate a inteles. Sambata l-am vazut atat de palid, am vazut cat ii este rau. Trecem noi si prin asta, dar sunt tare obosita.
A fost super ok la ai mei, m-am simtit foarte bine, fara TOC. M-a apucat inainte sa plec... ma freaca... Nu va spun gandurile ca nu vreau sa va inspirati.
Cata, cunosc disperarea asta... Cu barbatul tau, lasa-l putin ca poate intelege la un moment dat ce i se intampla. Stiu ca n-ai vrea sa treaca prin depresie ca si tine... Poate e doar o stare aiurea de la afectiunea de care sufera. In plus, medicamentele te cam ametesc la inceput pana te obisnuiesti. Lasa, daca e pe anxiolitice, o sa se linisteasca.

Pasadi, vad ca intri asa, din cand in cand... poate te simti bine. Te-am intrebat daca faci vreo terapie, daca iei vreun medicament in paralel cu terapia religioasa. Tu stii, multe persoane de pe acest forum, inclusiv eu, au toc cu ganduri religioase. Dupa teoria ta, trebuie sa cautam la nesfarsit pe cineva care sa ne scape de ceea ce ni se intampla, ca si cum noi n-am avea mai nimic de spus... adica daca strabunicii mei au facut pacate, trag eu, nu? Asta e un gand care ma chinuie cumplit, care face parte din boala mea.
Hai sa schimbam putin registrul si sa ne gandim la oamenii care sufera de TOC si le e frica de virusi, de boli... Asa cum noi ne cautam prin religie si facem ceea ce se numesc in termen medical, compulsii, asa acesti oameni se cauta prin medici. E, draga Pasadi, acelasi mecanism. Ceea ce ne sfatuiesti tu, este sa facem compulsii. Adica, sa ne frecam incrustam si mai tare boala.

Draga Pasadi, religia noastra vorbeste despre pacat, alte religii despre Karma, altele despre faptul ca daca omori necredinciosi (nemusulmani), te asteapta in Paradis nu stiu cate fecioare. Nu cred ca cineva stie ceea ce se intampla cu adevarat in Univers. Dar cred ca iesirea din aceasta cumplita boala este increderea in noi, in faptul ca noi cream gandurile, ca noi avem putere sa scapam de ele.
De ce a venit boala asta, m-am intrebat si eu foarte mult! Ce pacate atat de nasoale trebuie sa fi facut ai mei sau eu ca sa fiu asa de pedepsita???? Si mi-a fost din ce in ce mai rau! Am fost la preoti, am fost la mamastiri, am fost... Si am auzit teorii de imi venea sa-i trimit eu la psihiatrie pe unii dintre preoti! Dar si asa, mi-am spus mereu ca n-am facut destul!!!! Ca nu m-am dus la cine trebuie, ca n-am citit cartea aia, ca nu m-am spovedit acolo. Etc... exact cum o persoana careia ii e frica de virusi se spala la nesfarsit, cauta la nesfarsit informatii despre boli, despre sistemul imunitar.
Asa ca, draga Pasadi, e timpul sa ne oprim si sa avem incredere in noi. Sa oprim fanatismul din capul nostru ca sa putem avea pace!

Restul fetelor, merci pentru mesajele de incurajare. Sunteti toate niste scumpe.

Roby ma bucur ca ti-a fost bine, sa dea Domnu si in continuare!
Sophie, poate ca va mai trebuie niscai concediu ca uite zici ca a fost bine, numa ca banauiesc ca prea scurt, asa deci...luati-va o vacanta oameni buni, nu una de fitze, ci una in care sa va odihniti si sa va regasiti amandoi:)) M-as bucura sa ne dai vesti bune dupa Sarbatori.
Si eu sunt obosita...varza chiar:((
Am avut multa treaba in week-end si nu m-am odihnit asa cum mi-as fi dorit. Insa, abia astept week-endul viitor.
Ma abtin sa intru-n polemici, dar nu sunt de acord cu fanatismul religios dus asa..la extrem. Si pentru ca TOC are si componente religioase (va reamintesc ca eu am avut idei obsesive cu continut blesfemic), prefer o oarecare detasare fata de aceste porniri.
Stiu ca Dumnezeu ma iubeste si imi intelege aceasta "distantare" echilibrata si mai mult decat atat o recomand cu caldura si apropiatilor mei de suferinta:)

Va pup dragelor.

Sa va iau pe rand.

Pasadi, iti multumim pentru sugestiile tale si ma bucur ca toate aceste lucruri te ajuta pe tine. Am impresia insa, si sa ma ierti daca gresesc, ca nu citesti post-urile noastre. Te rugam, si eu si Prozac, sa incerci sa fi putin mai categorica.
Daca pe tine te ajuta aceste lucruri nu inseamna ca ele sunt CALEA pentru toti. Este foarte bine, asa cum spuneam, daca poti sa ajungi la un asemenea duhovnic imbunatatit. Cati nu si-ar dori. DAR, cine are timp in ziua de azi sau posibilitate sa ajunga la aceste manastiri? Si ca sa poti sa mentii un dialog si sa te ajute cu adevarat in urcusul tau trebuie sa mergi des. Exista pericolul, data fiind departarea, sa te spovedesti foarte rar si asta nu este bine.
Spui "Trebuie neaparat sa va documentati despre religie ca acolo e scaparea ". Cu iertare, acolo ai gasit TU scaparea. Cred ca ai vrut sa spui sa o cautam la Dumnezeu. Eu asa cred ca ai vrut sa spui, si sper. Eu sunt ortodoxa, caut de mult timp, cu infrigurare, pe cineva, in aceasta Biserica, pe cineva cu care sa pot dialoga, care sa ma asculte cu adevarat si sa nu imi vorbeasca in dogme si reguli, care sa ma ajute in drumul meu spre Dumnezeu. E o vorba care mie nu imi place si care zice ca "pana la Dumnezeu te mananca sfintii" Eu iubesc sfintii, ei au fost oameni ca si noi si care s-au luptat pentru credinta si se roaga pentru noi. Nu ei ne mananca. Eu am adaptat-o putin "Pana la Dumnezeu ne mananca regulile". Fiecare om trebuie sa Il gaseasca pe Dumnezeu in el, nu exista o reteta de rugaciune, nu exista o reteta de ce trebuie sa faci. Fiecare trebuie sa faca ceea ce simte, in primul rand.
Stii, imi spunea o prietena ceva foarte foarte interesant - anume ca Dumnezeu nu ne va judeca ci va lasa propria noastra constiinta sa ne judece. Interesant!
Asa cum spuneam si in post-ul trecut pe care ti l-am adresat. Asa cum tu te rogi Sfantului Nicolae si te-a ajutat, asa poate altii se roaga Sfantului Nectarie care a ajutat atatia oameni sa se vindece de cancer cu rugaciunile lui si puterea lui Dumnezeu, Sfintei Preacuvioase Parascheva, Sfantului Mina si cati altii...
Te rog frumos, incearca sa fi mai putin categorica. Din experienta personala iti spun ca este foarte descurajant, mai ales pentru un om aflat in deprimare sa ii spui "uite, asta e singura cale" atunci cand el poate nici nu poate ridica ochii la Dumnezeu.
Spovedania este buna, da, nici un comentariu aici. Este buna atata timp cat iti gasesti duhovnicul potrivit PENTRU TINE. Daca tu gasesti pe cineva si iti face bine acest lucru nu inseamna obligatoriu ca acea persoana este cea potrivita si pentru mine - fie el duhovnic din manastire, de pe site sau de oriunde.
Eu as zice sa ne concentram sa avem fiecare relatia noastra din inima cu Dumnezeu si sa incercam mai putin sa respectam reguli si dogme. Desigur ca daca putem si o facem din inima, cu atat mai bine, dar nu asta e important. Nu uitati ca printre primele porunci este cea a iubirii fata de Dumnezeu si semeni. Eu nu am reusit inca sa trec de asta si sa zic ca o fac desavarsit. Cand oi face-o atunci trec si la alte capitole.