episod psihotic acut... rog sfatul unui psihiatru

pt doru2007
Eu nu sunt de acord cu inscrierea la matrimoniale (scuze glady).Sunt de parere ca Dumnezeu are pt fiecare pe cineva si la un moment bine stabilit.Nu stiu daca de Dumnezeu, destin sau o alta entitate.Consider ca pentru fiecare e scris undeva, ceva ce numai acel cineva stie.Deci primul sfat este sa nu disperi, deoarece ai sa vezi ca va exista si pt tine cineva care sa te accepte asa cum esti deoarece acele fete pe care le ai intalnit tu si au dat bir cu fugitii ca sa te citez pe tine inseamna ca nu te meritau si nu erau fiintele care ti ar fi daruit cu adevarat fercirea si iubirea pe care o cauti. Iti jur ca aceea care te va iubi cu adevarat te va accepta asa cum esti si se va bucura cu adevarat de sufletul tau frumos si asta o spun cu convingere: voi aveti un suflet frumos si neinteles de noi cei care ne spunem ca suntem normali dar parerea mea ca noi sunt mult mai bolnavi decat voi.Eu iubesc o fiinta extraordinnara care imi daruieste atata fericire si iubire in numai o zi atat de multa incat nu am simtit in 6 ani de la cea pe care o stiam normala (fosta prietena care m a parasit dupa 6 ani). Eu sunt fericit si mi as dori ca toti oamenii pe care ii cunosc si pe care nu i cunosc sa aiba cel putin un gram din ce simt eu.Nu ma deranjeaza ca ia medicamente si crede ma eu sunt cel care are grija sa si ia medicamentele la aceeasi ora in fiecare zi fara sa ma plictisesc.Merita orice sacrificiu pt zambetul ei larg, vocea ei blanda si privirea ei chiar daca uneori e pierduta. E frumoasa prin sufletul ei si asta iubesc cel mai mult la ea, sufletul si nu regret nicio clipa ca am hotarat sa o iubesc atunci cand toti prietenii ma sfatuiau contrariu.Recunosc ca am avut familia alaturi de mine si au acceptato asa cum e ea si o iubesc mai mult decat au iubit pe oricare fata care a intrat in casa la ei.O sa intalnesti pe cineva si sunt sigur de asta dar nu trebuie sa disperi si nu e obligatoriu sa fie ca tine deoarece este exact cum a spus galady exista posibilitatea sa aveti crize amandoi in acelasi timp sau unul sa l influenteze negativ pe cel de alaturi. O sa fie cineva care sa vada dincolo de problema ta de suflet.Sa fi cinstit cu ea si s anu i ascunzi nimic deoarece eu asta am apreciat cel mai mult cinstea.Ai grija de tine, multa iubire si sunt sigur ca va exista cineva pt fiecare.

pt glady
Nu va alapta asta sigur stiu si eu si ea.
pt doru
Sa fi onest cu cea de langa tine si daca te iubeste cu adevarat va aprecia cel mai mult acest lucru.

pt sad2,
Tot ce ai spus despre sotia ta, as putea sa spun si despre a mea, doar ca nu mi s-a parut locul potrivit sa intru in detalii cat o iubesc etc... si apropos, am cunoscut-o pe un site matrimonial, desi ea cauta numai prietenie, you never know... deci nu dau sfaturi care nu au functionat la mine... eram in Canada si nu aveam nici o sansa sa o intalnesc altfel, nici nu am vrut sa mai calc prin Romania... consider ca a fost o idee f buna la vremea respectiva... mi-a marit sansa considerabil ca sa imi gasesc "sufletul pereche"... cat despre D-zeu... cred ca se aplica gluma aia veche: "Un om se roaga toata viata la biserica sa castige la LOTO... si nimic... intr-o zi moare, ajunge la D-zeu si IL intreaba de ce nu a castigat si el, ca a fost om bun si evlavios, credincios etc... si D-zeu ii replica: "Pai daca nu ai jucat niciodata!"... deci parerea mea...e ca oricat de nobil si frumos este mitul despre "suflete pereche" care se cauta toata viata etc, noi traim in alta realitate... cred ca fiecare poate gasi mai multe astfel de suflete pereche in lume, daca va cauta EFICIENT... ajutandu-si "destinul" si nu asteptand minunile sa se intample de la sine. Daca tu ai avut noroc (ai sa imi spui ca D-zeu etc)... eu nu cred ca asta se aplica majoritatii oamenilor... ma rog... si biserica poate fi un loc f bun unde sa cauti o sotie de calitate... de ce nu... oricum... nu prin baruri si discoteci ! :) Scuze, daca te-a suparat raspunsul meu... te simt ca esti indragostit, astepti si un copil... eu judec lucrurile mai la rece... dragostea mea este calma... consider ca sotia mea are nevoie de calm si echilibru, nu de iubire inflacarata care o poate destabiliza stiind sensibilitatea ei datorata bolii... ceea ce inseamna totusi cand o vad deprimata, de la boala, sa devin foarte fierbinte, tandru in sentimente etc pentru a o incuraja... cand e expansiva caut sa o aduc "cu picioarele pe pamant", deci sa compensez starile prin care ea trece deoarece eu pot sa imi controlez emotiile...dar din nou... fiecare cu solutia lui... aici fiecare ne dam cu parerea... eu nu doresc sa imi impun nimanui parerile mele... doar sa le ofer ca alternative care la mine functioneaza bine... sotia mea, desi trece uneori prin momente mai dificile, reusesc sa ii mentin un echilibru dinamic si din anul 2006 de cand am revenit sa locuiesc cu ea in Romania, situatia ei este mult mai buna si am reusit sa evitam internari in spitale si crize dificile, chiar daca o data pe an, am in perioada asta spre primavara are tendinte spre depresie sau expansivitate (nu imi place sa spun "manie", suna peiorativ)... in rest pot sa spun ca si tine... totul la superlativ in viata de casnicie... apropos... amandoi suntem la a doua casnicie... dupa ce am fost parasiti de cei care umblau dupa "ceva mai bun"... c'est la vie...

multumesc frumos amandorura!

Glady si sad2

Felicitari amandurora, sunteti niste oameni deosebiti, spun asta pentru ca nu este usor sa vezi oamenii pe care ii iubesti cel mai mult, cat de mult sufera si pentru ca nu ati dat bir cu fugitii. Inca o data FELICITARI. Veti fi rasplatiti de Dumnezeu. Multa sanatate!

andrusca13

Multumesc frumos. Noi am mai vorbit in alta parte pe forum... Stiu ca ai necazuri mari si totusi ai gasit putere sa rezisti si sa ai grija de sotul tau, de copii... Inteleg ca sotul tau se trateaza acum si presupun ca situatia e mai buna relativ, pari mai optimista. Iti urez sa ai putere mai departe si sa nu te lasi prada disperarii... dupa ploaie vine soare si invers ca mai apoi iarasi invers si tot asa... nu am certitudinea ta ca D-zeu rasplateste asta, sper sa fie asa... dar un lucru este sigur... la capatul tunelului este o luminita pentru fiecare... in fine... asta e deja mult prea profund si nu avem timp sa stam pe ganduri... eu prefer sa ma ancorez in realitate si sa iau lumea asa cum e... buna, rea... nedreapta, inegala... arborez si eu o "masca de neobrazare" care ma apara de indivizii cu energie negativa, o dau jos acasa unde ma iubeste sotia si fata de cei dragi (am si eu 3 copii din casatoria anterioara) si un pic aici pe forum, ca doar ne aflam intre oameni sensibili, unii dintre ei sufera, stii de ce? Tocmai pentru ca nu stiu sa puna o "masca", au suflete frumoase si calde... pe care "cei rai" calca in picioare zi de zi... Eu incerc sa imi invat sotia sa nu mai puna totul la suflet... si pe mine ma afecteaza oamenii rai... de exemplu la servici am tot felul de "lighioane" cu chip de om... si ii spun sotiei ca nu merita niciunul dintre ei o lacrima macar... si cu atat mai mult sa isi framante gandurile si sa se imbolnaveasca... nu ai ce sa le faci acestor oameni... ei se hranesc cu nimicnicia lor... cand nu mai rezisti... pleci... cine schimba locul, schimba norocul...nu datorezi nimic nimanui afara de celor care apreciaza dragostea ta... si copiilor iubire neconditionata...

pt glady
frumoase cuvinte si recunosc ca ai dreptate si poate deseori abordez si eu astfel de comportament fata de sotia mea adca sa i mentin un echilibru in toate. Eu ii ofer totul de la linistea sufleteasca pana la un mediu cat mai frumos si prielnic pt un suflet sensibil si frumos asa cum il au acesti oameni neintelesi de cei care se cred speciali doar pt ca nu au ajuns niciodata intr un spital de psihiatrie desi poate au probleme mult mai mari.Cel putin pana acum functioneaza bine faptul ca incerc sa o tin departe de oamenii care o influenteaza negativ (cum ar fi mama ei desi nu i interzic sa se vada cu ea, o oblig pe mama ei sa si schimbe total comportamentul fata de sotia mea (sa nu umai fie excesiv de protectoare si sa o ajute sa creada ca toate deciziile si hotararile care se iau sunt luate de ea(sotia mea), sa o lase sa se exprime si sa gandeasca dupa pofta inimii ei.De aceea am luat hotararea impreuna cu sotia mea sa ne mutam din casa parinteasca a ei si acum multumita lui Dumnezeu e bine si are sufletul plin de fericire.Am lasat o in casa mea sa si faca mediul asa cum si l doreste ea, am lasat o sa hotarasca chiar si lungimea perdelei sau culoarea manaerului de la usa sa le aleaga ea deoarece eu pot sa accept orice in schimb ea are nevoie de toata atentia si de tot sprijinul sa si construiasca mediul in care va sta cea mai mare parte din viatza asa cum ii place ei Nu am renuntat la psihoterapeut deoarece sunt de parere ca cel putin o data pe luna orice om are nevoie de o descarcare sulfeteasca incarcata deseori cu energii negative.Inca o data Glady, noi suntem cei norocosi si binecuvantati de Dumnezeu.

Glady

Da, sotul meu se simte oarecum bine. Face tratament cu zyprexa si convulex iar acum are si un servici foarte solicitant. Sunt mai optimista (de fapt imi impun sa fiu) pentru ca altfel le-as transmite copiilor si sotului starea mea. Eu nu cred ca-mi ajut sotul asa mult cum va ajutati voi sotiile pentru ca copii imi ocupa aproape tot timpul, parca nu reusesc sa le fac pe toate asa cum mi-as dori. Daca ai citit pe la inceputul topicului, episodul psihotic al sotului ne-a zdruncinat rau si casnicia (plus ca am pierdut TOT ce am avut: servici, casa etc). Acum incerc sa las in urma tot ce a fost dar este foarte greu, ma lupt si eu cu depresia in care am cazut mai ales ca atunci eram insarcinata cu al doilea copil. Dar... cum spui si tu dupa ploaie vine soare si speram ca maine va fi mai bine... Ai dreptate, sunt foarte multi oameni "rai" dar trebuie sa-i acceptam asa cum sunt si sa nu-i bagam in seama. Va doresc multa sanatate !

Andrusca13

De mult timp doream sa astern pe hartie cateva cuvinte de multumire pentru tine. Poate ca te intrebi de ce si am sa-ti raspund. In primul rand, datorita faptului ca tu esti cea care ai deschis acest topic si eu cand am avut nevoie, am intrat pe google si cand am scris "episod psihotic acut" asa cum era scris diagnosticul fiului meu am intat aici si v-am gasit pe voi si pe d-na doctor si datorita acestui fapt am reusit sa primesc sfaturile de care aveam nevoie atunci. Al doilea motiv pentru care doresc sa-ti multumesc este acela ca la un moment dat, desi aveai nevoie de anumite sfaturi de la d-na doctor ai respectat faptul ca atunci aveam mare nevoie de ajutorul domniei sale si ai lasat-o o periada precizand ca doreai de mai mult timp sa o intrebi dar ai vazut ca e eu aveam mai mare nevoie de ajutor la vremea respectiva.
Am citit si citesc in continuare tot ce se scrie pe acest topic. Este trist ca oamenii dragi noua au astfel de probleme, dar in acelasi timp va admir din tot sufletul atat pe tine cat si pa Glady si Sad2 ca sunteti alaturi de ei si sper ca intr-o zi si fiul meu sa cunoasca o fata buna care sa-l inteleaga deoarece cea cu care era a hotarat ca este mai bine sa se desparta. Nu o condamn, deoarece este o mare responsabilitate sa traiesti langa oameni predispusi la astfel de boli, dar deoacamdata multumesc lui Dumnezeu ca fiul meu este bine, se descurca la serviciu si sper sa fie bine in continuare. Va doresc din tot sufletul sa fiti bine atat voi cat si copii, sotul si sotiile voastre si sa nu mai citesc aici despre lucrurile rele care se intampla, ci doar despre sfaturi pe care le dati altora.

sad2, te felicit pt decizia de a locui separat de parintii sotiei tale, dar nu inteleg de ce a durat atat de mult sa ajungeti la aceasta solutie. Parintii, chiar si cei mai buni din lume, e bine sa nu locuiasca in aceleasi camere cu copii casatoriti... deci daca ati avut posibilitate... intimitatea nu are pret...

andrusca13, imi pare rau ca ai pierdut si casa si servici... ai si copii de crescut... cred ca esti supra-om ca sa rezisti la atata stress si sa ai si puterea sa ingrijesti de sotul tau... ce pot sa spun... esti de admirat! Eu nu am problemele tale... si totusi nu este usor... boala sotiei isi face de cap uneori... cu toate eforturile mele, sunt zile in care ea plange, spune ca vrea sa moara etc... sau nu isi gaseste locul de agitatie, alteori de frica... desi absolut totul este ilogic, absurd si stie ca nu are de ce sa sufere, dar asa e boala... tot ce pot sa fac in acele zile este sa o incurajez, sa o asigur ca asa cum a trecut in alti ani, va trece si asta... si ea oarecum se simte mai bine doar in prezenta mea... din pacate nu pot sa stau tot timpul cu ea decat daca e mai grav, bineinteles ca risc sa pierd serviciul... poate si al ei... bine ca asta se intampla doar o data pe an... de la cateva zile la o luna... si avem speranta sa fie mai bine... si anul acesta acum ea trece prin momentele descrise mai sus... dar deja e mai bine... si oricum e mai bine parca decat in anii precedenti... asa ca si eu sunt optimist... fara insa a crede ca se va vindeca vreodata pe deplin... dar asta nu conteaza... eu am putere pentru amandoi... si nu suntem eroi... vad aici pe forum oameni cu necazuri mult mai mari (noi nu avem probleme financiare, copii mici, lipsa locuintei etc)... asa ca nici nu ar mai trebui sa ma plang cand vad cum altii rezista...

mama disperata, nu stiam ca urmaresti ce scriu... ce am scris mai sus andruscai e ceea ce ti-as fi spus si tie... iti doresc sa vezi ameliorare si la boala fiului tau si poate va gasi si el o fata sa il iubeasca... pentru ca "dragostea sufera totul, crede totul, acopera totul si este indelung rabdatoare"... cam asa era un citat...

O mama disperata

Multumesc pentru cuvintele frumoase, dar nu aveti pentru ce sa-mi multumiti. Era normal sa procedez asa pentru ca stiam cat este de greu, am simtit disperarea si durerea dumneavoastra. Ma bucur ca fiul dumneavoastra este bine si nu va faceti griji, Dumnezeu ii va scoate in cale o femeie care sa-l merite, trebuie doar sa aiba incredere si rabdare.

Glady

Nu sunt un supra-om, atunci cand s-au intamplat toate necazurile am stiut ca trebuie sa ma intaresc si sa merg mai departe, ma uitam in ochisorii copiilor iar ei mi-au dat curaj. A trebuit sa infrunt absolut tot, nu aveam alta varianta si am reusit. Eu am mare incredere in Dumnezeu si stiu ca m-a ajutat, acum cand imi aduc aminte prin cate am trecut nu-mi vine sa cred ca eu am fost in stare de atatea. Mai ales ca sunt o mana de om (am doar 42 kg) dar AM REUSIT. Acum culeg si roadele cum se spune... sotul meu e bine, ma admira pentru ce am facut, copii sunt sanatosi, se uita la mine ca la soare ce altceva mi-as mai putea dori? Astea conteaza pentru mine, banii nu au nici o valoare... azi avem maine putem pierde tot. Asta am invatat-o pe pielea mea, aveam de toate iar intr-o zi m-am trezit in strada. Acum am luat-o de la capat si suntem fericiti ca suntem sanatosi, restul... vedem de la o zi la alta. Dumnezeu sa intareasca pe toata lumea, iar vorba aceea "ce nu te doboara te face mai puternic" este foarte adevarata.
Va doresc din suflet sanatate si sa auzim numai de bine!

andrusca13,

Sunt suparat... tocmai am pierdut job-ul... no hard feelings, not big money, but... cel mai mult ma supara nu asta... ci faptul ca practic mi s-a pus in fata ceva in genul (cu alte cuvinte): "alege 2 variante, pleci pe usa din fata sau pe cea din dos, daca pleci pe cea din dos primesti ceva bani"... am ales pe cea din fata, dar dupa aia ca sa nu supar se transforma in plecare pe usa din dos... si nici asta nu m-ar fi suparat, cat faptul ca dupa toate se minte ca eu am vrut sa plec si nu m-a dat nimeni afara... nu ca am fost pus in fata faptului implinit...cauza: relatii de rudenie... sa nu supere adevarul pe cine nu trebuie... in fine... nu e prima oara in viata cand am patit asa ceva... mi s-a intamplat cu prima sotie... a furat toti banii... si copiii (erau mititei pe atunci asa intre 10 si 13 ani) pt ca sa obtina locuinta de stat (asta in Canada functioneaza)... o caut eu prin tribunale sa imi obtin dreptul de tata asupra copiilor si dupa ce dau de ei, ce aflu... copiii nu vroiau sa vb cu mine pe motivul ca "eu i-am parasit"... ca asa le-a zis mama lor... adica ea ii ia fara voia mea si "se ascunde de mine"... cand dau de ei prima oara cheama politia... ei fug din oras in altul... si nu reusesc sa dau de ei pana ajung in tribunal... si se cheama ca eu i-am parasit pe bietii copilasi... dupa 7 ani de atunci... timp in care i-am platit mii de dolari anual... am platit bilete de avion la copii ca sa ma viziteze, le-am luat valize de haine... excursii, doctori etc... i-am dat tot salariul meu din Romania si in plus si sotia mea actuala, asa bolnava de tulburari bipolare cum este, mi-a dat bani sa completez... se cheama mai nou, ca "am fugit de responsabilitate" pentru ca am ales sa traiesc in Romania alaturi de un suflet care ma iubeste, in loc sa stau singur cuc in Canada, ca nu vedeam oricum copiii mai mult ca acum deoarece fosta a vrut sa locuiasca in orasul cel mai scump de acolo, in Toronto si eu nu imi permiteam sa fac asta si pe langa chirie sa platesc pensie alimentara etc... in fine... nu mai conteaza... astea sunt lucruri vechi... si e foarte adevarat "ce nu te doboara te face mai puternic"... dar daca totusi intr-o zi... te doboara?... cat poate un om sa duca? Cam astea ar fi lamentarile mele pe ziua de azi... restul... alta data cand ma mai prinzi in dispozitie proasta... :) PS: Si eu am pornit de la zero de cateva ori si nu ma sperie asta... pacat ca sotia mea se teme de orice schimbari in viata... si o parafraza dupa Eminescu: "ce e ban, ca banul trece", important e sa fim sanatosi...

Glady

Imi pare rau ca nu ti-am raspuns pana acum dar am fost plecata cateva zile si abia acum am citit ce ai scris.
OOOOOOOOOOffffffffff mi-au dat lacrimile cand am citit, ce pot sa-ti spun este sa nu disperi. Incearca sa gandesti pozitiv altfel ii transmiti starea ta si sotiei, poate tot raul spre un bine cine stie. poate vei gasi ceva mai bun de lucru. Este cumplit sa fi in situatia ta, stiu cum te simti dar poate chiar acum cand scriu acest mesaj esti mai bine si sper asta din suflet pentru ca o meriti, esti un om deosebit asta se vede din felul cum scrii. In ceea ce o priveste pe fosta ta sotie, sa stii ca nu te-a meritat nici o secunda daca s-a comportat astfel. Cu copii este mai greu, trebuie sa-ti fie foarte greu ca nu poti macar sa-i vezi cand vrei dar sunt sigura ca atunci cand vor creste mari te vor cauta si vor fi mandrii de tatal lor si invers. De ce spun doar cand vor fi mari pentru ca abia atunci incep sa perceapa singuri realitatea si-si vor da seama de multe lucruri. Vei vedea ca pana la urma "dracul" nu-i atat de negru. Multa rabdare si curaj iti doresc pentru a putea trece peste toate. Gandeste-te ca toate trec si maine va fi mai bine. Atata timp cat esti sanatos nu ai de ce sa-ti faci griji, eu asa am privit lucrurile si m-a ajutat. Sa stii ca ma voi gandi la tine si ma voi ruga lui Dumnezeu pentru voi ( pentru familia ta). Sa ne dai vesti mai bune...

sad2 si andrusca,

multumesc de grija voastra... nu am vrut sa va intristez... eu sunt OK... pe bune... era un loc de munca unde nu eram apreciat si aveam sefi absurzi... de multe ori imi venea mie sa ies pe usa afara si sa nu mai revin... a plans sotia un pic... si-a revenit ca m-a vazut vesel... am chemat si pe socrii mei la mine si am deschis o sticla de martini care o pastrasem pentru ziua mea (de acum 2 ani), dar cum eram in sesiune de examene la facultate, atunci nu am baut si apoi iarasi nu pt ca eu in general nu prea beau... dar asa am avut ce sarbatorii :)... in rest nu va faceti griji... nu avem probleme financiare... nu avem datorii si sotia mea castiga bine... asa ca ii pregatesc pachetelul de mancare... si asta e... ca sa va dati seama ce mult sufar eu ca am pierdut acel job... azi dimineata ma ocupam sa-mi vopsesc chilotii... ca am gasit numai de culoare alba pe masura mea... turcesti (sa traiasca Stefan cel Mare)...
Copiii mei sunt OK... fata si-a pierdut prima iubire ca statea ilegal in Canada... si a fost deportat... am crezut ca o sa sufere... era cu el de un an... a plans ceva si i-a trecut... i-am spus ca pobabil va gasi pe alta... mi-a spus ca si ea va gasi pe altul... tocmai a schimbat masina... inca nu a implinit 20 ani... baiatul mai mare a lucrat toata vara la un parc de distractii... are 18 ani... fumeaza... uneori iarba... in fine. bea bere... cred ca a schimbat cateva fete pana acum... eu stiu de una numai... si acum are alta... baiatul mai mic are 16 ani jumate... ii place tot ce e legat de stiinta, invata f bine si lucreaza de 1 an la ceva care se numeste "prospectare de piata" ceva legat de telemarketing... baietii m-au vizitat in Romania fiecare pe rand... astept sa vina fata... numai baietii mai locuiesc cu fosta sotie, care s-a recasatorit de vreo 2 ani... si e numai chestiune de timp pana vor fi si ei independenti... cu fosta nu m-am inteles niciodata... totul e ca in cantecul lui Edith Piaf... "non, rien de rien"... nu am regrete... totul este platit, sters, uitat... nu mai imi pasa de trecut... am o noua dragoste...cam asa ceva... :)

PS: nu am timp de mess... mersi de intentie...

andrusca13
Pt ANDRUSCA13
Imi cer scuze ca nu am raspuns promt la ceea ce m-ati intrebat.nu am mai intrat de f mult timp pe acest forum...nici macar nu stiu de ce.
In ceea ce priveste tratamentul pot sa va spun ce mi-a zis si mie dna dr dar nicidecum nu pot da sfaturi pentru ca nu sunt in masura.
Din discutiile avute cu dna dr, am inteles ca eu o sa fac 2 ani de zile un tratament mai amplu adica de baza cu rispolept consta, o injectie la 2 saptamani, asta insemnand pana in octombrie anul acesta si ca s-a discutat la un congres despre aceasta boala si ca ar mai fi nevoie de inca trei ani de un tratament mai usor cu niste pastile. atat stiu din ce mi-a spus dna dr. problema este ca trebuie sa ne bizuim pe dr pentru ca dumnealor stiu cel mai bine ce au de facut. Desi ma simt poate mai bine decat eram inainte de tratament, daca mi-ar spune ca trebuie urmat tratament toata viata asa as face pentru ca nu vreau sa mai trec prin ce am trecut. Sotul dvs sa fie multumit si ca va are pe dvs alaturi de dumnealui pentru ca eu nu am mai avut prietena alaturi dupa ce m-am imbolnavit. Ideea ca boala poate reaparea a speriat-o prea tare poate cum va sperie si pe dvs si poate cum ne sperie pe toti. Trebuie sa fim tari si sa mergem pana la capat pentru ca un drum avem si chiar daca am stii ce strada sa fi urmat inainte nu mai putem sa ne intoarcem, acest drum nu are decat un sens si multe, poate prea multe bifurcatii...dar niciodata cale de intoarcere. Asa ne-a lasat Dumnezeu si cu asta trebuie sa mergem inainte. Inca o data va felicit pentru ca i-ati fost alaturi sotului la greu si ca ii sunteti alaturi si acum si va rog si eu sa ii fiti si de acum inainte, la BINE si LA RAU. cat despre tratament sa aveti in credere in medicul dumnealui. cum l-a facut bine poate sa il si mentina si stie dumnealui ce are de facut.
cand o sa intru o sa va povestesc ce am patit astazi si sper sa va povestesc cu zambetul pe buze desi s-ar parea ca a fost "ceva"...nu stiu ce.inca o sa aflu luni cand merg la medicul meu de la Bucuresti.
Imi cer inca o data scuze si fiti optimista, ce a fost rau a trecut. chiar daca pe moment, speram sa fie pentru totdeauna.
Cu multa stima,
Remus-Costin

Ptr remus_costin

Nu speram sa-mi mai raspunzi, credeam ca nu mai intri pe forum. Multumesc pentru raspuns. M-a speriat faptul ca dr a zis ca trebuie tratament toata viata, m-am gandit atunci ca poate este ceva mai grav decat diagnosticul pus, insa acum m-am mai linistit. Am stat si cu dansa serios de vorba si m-a mai lamurit. Sotul face tratament acum cu zyprexa si s-a cam ingrasat daca ar trebui facut toata viata nu cred ca va fi prea bine, mai ales ca ultimele analize nu au iesit tocmai ok. Bine... el nici nu se prea ingrijeste, nu vrea sa inteleaga ca nu mai are voie sa bea iar el continua cu acest prost obicei, de aici porneste si teama mea in multe privinte dar... asta e alta poveste. Ai dreptate, nu ne mai putem intoarce inapoi. Eu nu m-am gandit niciodata nici macar o secunda sa-l parasesc pentru ca s-a imbolnavit, am vrut sa bag divort dar din cu totul alte motive si asta era inainte de a se imbolnavi. Apoi, dupa diagnostic am renuntat la divort si m-am consolat cu gandul ca a facut ce a facut din cauza bolii. Ii sunt alaturi trup si suflet, chiar ma rog la Dumnezeu sa-mi dea putere sa rezist.
Te rog cand ai timp sa-mi spui ce ai patit, sper ca nu este nimic grav. Este ceva legat de boala?
Iti doresc multa sanatate si sper sa mai intri.

Pt ANDRUSCA13

Sunt dator sa va povestesc ce mi s-a intamplat.
Vineri 27.02.2009 am venit acasa de laserviciu cu niste dureri de spate. "O simpla raceala" mi-am zis dar se pare ca aceasta raceala se agrava pe minut ce trecea. In fine, am ajuns la Urgente la Curtea de Arges. Nu i-am spus doctorului ca sufar si de aceasta principala boala a mea, poate pentru ca eu consider ca m-am vindecat. Mi-a dat un tratament si am mers acasa.
A doua zi am fost luat de urgenta si dus la spital dupa ce am luat tratamentul pentru ca ma durea f rau cand respiram in piept si in spate si am mers din nou la urgente. Am facut o electrocardiograma, nu am avut nimic, m-a ascultat la plamani, nimic. Dupa care i-am spus ca am suferit de un episod psihotic acut la care dr imediat mi-a spus ca asta este. Este o durere inchipuita de mine. Pe loc m-am panicat, ar fi insemnat sa fie al doilea episod psihotic. Am sunat la Bucuresti la dr mea si i-am spus. Dneai a zis sa ma duc luni la Bucuresti si ca nu crede ca s-a intamplat ceva. Am ajuns luni am facut din nou niste investigatii si nu am gasit nimic. Un dr de interne de la SMC (Spitalul Militar Central) mi-a spus ca este o nevralgie intercostala. M-am linistit. Acum a ramas sa merg din nou la Bucuresti pentru a ma interna deoarece trebuie sa imi schimbe tratamentul, o analiza fiind foarte mare. Prolactina. este f f f mare. Sa speram ca va scadea. Acum ce o mai fi o sa mai vedem.
Cat despre sotul dvs... ar trebui sa ii atrageti atentia in ceea ce priveste bautura. nu este lucru de gluma cu asa ceva. Incercati sa discutati mai mult cu dumnealui. Eu unul nu am mai pus alcool in gura din 2007. Este un aspect foarte important.
Si eu m-am ingrasat dupa ce am luat tratamentul dar incerc sa ma mentin prin sala si regim. Asta este tratamentul si trebuie respectat. Pierdem pe o parte dar castigam pe cealalta.
Sper sa fie bine si de acum inainte.
Multa bafta si daca pot sa va ajut cu ceva o fac cu placere.
Cu multa stima!
Remus- Costin Simion

Andrusca, ai toata consideratia mea pentru ca accepti un om cu probleme mentale, nu sunt multi oameni care fac asta, ba mai mult, unii fug de mananca pamantul de sub picioare, uita tot ce a fost intr-o casnicie si...fug!
Eu sunt "cea bolnava" dar am un sot cu care ma mandresc si care mi-a fosat alaturi la bine, dar mai ales la greu. Sunt convinsa ca nici lui nu i-a fost usor, cine nu-si doreste sa-l astepte o sotie mereu vesela si aranjata mai tot timpul, insa viata nu este deloc asa.
Eu m-am imbolnavit dupa ce am nascut, post-partum cum se zice, am suferit mult si ii sunt vesnic indatorata ca a fost alaturi de mine.
Nu am putut trece cu vederea acest subiect al tau si faptul ca esti alaturi in continuare de el. Roaga-l sa nu mai bea (nu stiu cat e de safe antipsihotic+alcool) si va doresc multa sanatate!

prozac

Multumesc pentru vorbele frumoase. Eu am luat "boala" sotului drept o incercare de la Dumnezeu pe care trebuie sa o trecem cu bine. Cum as fi putut sa nu fiu alaturi de el, puteam fi chiar eu in locul lui si atunci cum mi-ar fi fost daca m-ar fi parasit? Am facut un juramant la cununie " la bine si la rau". Noi am avut mult, mult bine de cand ne-am casatorit iar de doi ani a venit si raul poate va trece si asta si cine stie ce ne mai rezerva viata... Acum el este bine si asta e tot ce conteaza pentru mine. Intr-adevar este o problema cu alcoolul, am incercat sa discut cu el in toate modurile posibile dar nimic nu a functionat, parca e mai rau pentru ca a inceput sa se ascunda. Imi spune ca stie cat este de grav dar totusi o data la doua saptamani, o luna, vine baut rau acasa. Eu evit cearta si-l las in pace, prefer sa vorbesc a doua zi cu el cand este limpede. Atunci imi spune sa-l iert ca stie ce a facut dar degeaba, mai trece putin timp si calca din nou pe bec. Chiar nu stiu ce sa mai fac in privinta asta, am vorbit si cu dr lui, i-am spus de problema dar el tot nu intelege. Traiesc cu speranta ca-si va da intr-o zi seama si se va opri. Hai ca m-am cam intins cu problema mea si poate sunt oameni pe care ii plictisesc...
Multa sanatate iti doresc si tie prozac si felicitari sotului tau, iubeste-l si respecta-l pentru ca merita!

pt andrusca
Eu cand am fost cu adevarat hotarat sa ma casatoresc cu sotia mea a fost in momentul in care ea era in spital dupa ce a avusese un episod psihotic. Atunci mi am dat seama cu adevarat ca are nevoie de mine pt o viatza desi repet toti ma sfatuiau sa fug. E o dulce de femeie, nu se cearta cu nimeni si e cea mai agreabila si frumoasa fiinta de pe pamant. Oameni buni... cei care dati cu fuga acesti oameni pe care voi ii considerati dezirabili si buni de aruncat, sunt oameni minunati, plini de iubire si neintelesi. Merita fiecare clipa din viata voastra si nu cred ca ar ajunge nici zece vieti sa le multumim pt ce si cat ne ofera.Va doresc iubire multa.

Andrusca,
Nu cred ca plictisesti pe nimeni caci astea nu-s povesti de adormit copii, eu le vad cu cea mai mare seriozitate si dimpotriva apreciez pentru ca, consider ca am mereu ceva de invatat.
Sotul tau face terapie?
Stii, ma gadesc ca poate acea refulare in alcool la intervale mari de timp e consecinta unei frustrari, nu stiu si poate se poate rezolva prin terapie cu un profesionist. Zic si eu:)
Ceea ce stiu sigur e ca medicamentele nu fac casa buna cu alcoolul si ca poate in timp duc la ineficienta acestora.
Va doresc sanatate multa si sunt prin preajma daca ai vreodata vre-un of de spus!

Pentru Dr. Ileana Constantin,

Mama a fost diagnosticata cu episod psihotic acut cu tentativa suicidara, as dori sa stiu daca mai raspundeti pe forum.

Buna seara,
diagnosticul pe care l-am primit eu a fost de schizofrenie paranoida, primit in toamna lui 2006. Desi mie inca nu mi-e clar, nu stiu de ce am primit un astfel de diagnostic la prima intrevedere cu doctorul dupa o consultatie de 5 minute. Inainte de a ma prezenta la aceasta consultatie aveam urmatoarele simptome: unele probleme de integrare sociala, nu aveam prieteni, nu aveam un serviciu stabil si ma izolam de restul oamenilor. Problemele astea au tinut mai multi ani. Apoi a aparut un delir de persecutie dar fara nici un fel de halucinatie. Aveam impresia ca sunt urmarita. Atat. Mai aveam probleme cu somnul noaptea (nu foarte mari) si nu prea aveam ocupatii de timp liber. Nu aveam interese ca sa zic asa. Alte probleme nu au fost. Se numeste asta schizofrenie paranoida?? Acum fac injectie cu rispolept consta de 37, 5 de 2 ani si jumatate, ma simt foarte bine si ma gandesc la un servici. Avand in vedere tratamentul pe care-l fac, imi pun si intrebarea daca nu cumva voi avea probleme cu trezitul dimineata la ora 7. Fiindca la un serviciu va trebui sa ma trezesc la ora asta. Ce ma sfatuiti sa fac?
Va multumesc.

vorbeste cu medicul, spune-i ca iti este bine, ca nu te mai simti urmarita si poate sa iti scada doza.
dar asta numai medicul poate decide. Faptul ca aveai imprezia ca esti urmarita, asta este un simptom care l-a determinat pe medic sa iti puna acel diagnostic. El decide daca este cazul sa micsoreze doza, asa incat sa nu iti mai apara simptome neplacute pentru tine.
si eu am schizo, de 8 ani pus diagnosticul, unii au zis ca am simplu schizofrenie, altii paranoida latii afectiva.
Sunt foarte lucida dar am avut doua fenomene psihotice acum 16 ani si acum 8 ani.
acum sunt ok, nu mai am aceste fenomene de 6 ani, dar eu nu pot lucra.
Mi-a scazut doza de neuroleptic ( eu iau zyprexa)
Tie iti doresc sa ai bafta sa gasesti serviciu! sanatate!

Pentru mary 1
Poti citi mai mult despre evolutia bolii mele mai sus dar ceea ce vreau sa iti spun este ca fac tratament cu rispolept consta din toamna anului 2007 si ma simt foarte bine, pe 1 aprilie fac un an de cand sunt angajat la o primarie ca analist programator si ma descurc foarte bine cu serviciul. Nu este foarte solicitant dar nici foarte usor nu este, eu mai sunt si la facultate, in paralel cu serviciul si din cate mi-a spus dna dr care are grija de evolutia bolii mele nu este nicio problema.
Eu am facut ultima injectie, sper, joia trecuta, acum o sa trec pe un tratament cu pastile pentru ca am prolactina foarte mare si trebuie o schimbare in tratament.
Nu-ti pot spune eu daca poti sau nu urma un serviciu, aceasta fiind decisa doar de medicul tau, dumnealui stiind cel mai bine evolutia bolii tale. Ceea ce pot sa-ti spun eu este ca se poate, chiar se poate, si "noi" acestia cu aceasta problema ne putem integra in societate ca oameni normali, totul depinde de noi si cum raspundem la boala si cumm avem grija de noi. Totusi spune-i exact drului cum te simti si spune-i ca vrei sa mergi la serviciu.
La mine gasirea unui loc de munca a fost foarte importanta. Fara acest loc de munca cred ca mi-as fi revenit mult mai greu. Nu este doar un simplu fapt a merge la serviciu. Aceasta integrare intr-un colectiv face foarte mult. Cat despre trezitul la 7 dimineata nu cred ca este vreo problema. Eu ma trezeam la 6 dimineata si cand faceam cu rispolept consta de 50 de mg iar in ultimul timp am facut de 25 de mg si nu a fost nicio problema trezitul.
In speranta ca maine lucrurile vor fi mai bune decat astazi si mult mai proaste decat poimaine va doresc multa sanatate.
Sa auzim numai de bine!
Cu multa stima,
Remus-Costin Simion

Buna Anastasia, buna Costin, va multumesc pentru raspuns. Eu am fost foarte demoralizata cand am primit acest diagnostic. Ma doare sufletul ca am asa ceva, e un diagnostic dur, care doare.Dar asta e. Am facut si psihoterapie care m-a ajutat intr-o oarecare masura. Acum sunt in general bine. In cazul meu cred ca e o forma usoara a bolii daca se poate spune asa. N-am avut niciodata halucinatii, si sunt foarte constienta de ceea ce am. Cred ca va fi bine. De altfel respect intru totul tratamentul prescris de doctor si nici prin cap nu-mi da sa-l intrerup sau sa micsorez doza. Costin, am citit evolutia bolii tale si cred ca esti foarte bine acum. Ma bucur foarte mult pentru tine. Eu am fost la un singur medic pana acuma, deci un singur diagnostic. Ar putea fi si in cazul meu un diagnostic la fel ca al tau. Am citit si ce spunea doamna doctor Constantin.Cred ca e o diferenta intre episod psihotic acut si schizofrenie paranoida.Dar nu vreau sa schimb medicul actual sau sa merg si la alt psihiatru. Eu am incredere in Dumnezeu, numai El stie ce avem si numai cu ajutorul Lui ne vindecam. In privinta trezitului de dimineata, vreau sa spun ca eu ma trezesc greu de felul meu... : ( Nu e nici boala si nici tratamentul... Ma trezesc greu pe la 8-9 dimineata...si uneori adorm foarte tarziu seara. Nu stiu ce am sa fac in aceasta privinta. De muncit imi place sa muncesc. Problema este unde. Probabil daca as avea unde m-as obisnui si cu trezitul dimineata, nu e o nenorocire asta. Mi-ar intra in reflex. In prezent lucrez undeva insa nu e ceva stabil si de viitor, nu e chiar ceea ce mi-ar fi placut mie. Eu imi doresc un colectiv, imi doresc prieteni, oameni in jurul meu, imi doresc sa fiu activa si sa muncesc efectiv. Dar la locul meu de munca actual nu ma pot lauda cu asa ceva.
Anastasia, nu inteleg de ce spui ca tu nu poti lucra. Costin iti urez multa bafta la facultate, mult spor la serviciu si mult noroc. Va fi bine, ai sa vezi.
Multa sanatate va urez tuturor!

LA MULTI ANI !! pentru toate doamnele si domnisoarele

Pentru mary:
Nu as dori ca mesajul meu sa te bulverseze, dar nu mi se pare in regula sa primesti un dignostic in numai 5 minute. Rau nu ar fi sa ceri parerea si unui alt medic, n-are ce s-ati dauneze!!!
Nu vreau sa hulesc medici din Romania, nu asta e scopul mesajului meu, dar unii chiar o merita pe deplin.Si in cazul meu s-a gresit, nu in privinta diagnosticului, ci mai grav in privinta tratamentului. Inutil sa ma intind aici sa spun cate am tras si cat timp mi-a trebuit sa imi revin dupa aceea. Si asta nu din vina mea, ci tot din nesabuinta unui doctor.
Sfatul meu, esti tanara, ai un viitor inainte, mergi la alt medic, nu-i pomeni de diagnosticul actual si vezi ce iti diagnotic iti pune dupa ce-i prezinti simptomele suparatoare.
bafta!

draga Mary, stiu ca este greu sa accepti un diagnostic ca asta.
eu l-am primit destul de bine cand l-am avut pus pentru ca stiam dinnainte ca il am, chiar am sugerat doctoritei ca il am. Eu mai fusesem bolnava o data, cu inca 8 ani in urma si diagnosticul fusese de sindrom depresiv psihotic deci nu a fost noutatea asa mare.
si eu sunt lucida, intodeauna mi-am pastrat logica si am stiut exact ce am. In ceea ce priveste serviciul, am facut o pauza mare, de 10 ani de cand nu am mai lucrat si nu prea mai am curaj, nici calificare nu prea am ( am facut liceu teoretic, de unde era sa situ ca nu voi face facultate daca mereu eram pintre primii in clasa si mergeam chiar la olimpiade). Poate era mai bine sa fi facut o scoala de meserii ca am si indemanare.
Insa mie imi vine foarte greu sa fac si treburile de acasa, dar mi-te serviciu.
Eu iti doresc tie mult succes ! Sa nu iti pierzi niciodata curajul.
Doamne ajuta!

Buna seara,
va multumesc mult pentru incurajari si am sa fac si ceea ce spune prozac. Adica am sa merg si la un alt psihiatru pentru o consultatie suplimentara. Insa medicul actual si tratamentul care-l fac acum n-am sa-l schimb pentru ca eu ma simt bine. Simt ca acest tratament mi-a facut bine. Sunt eu putin cam demoralizata insa n-am ce face. Prozac imi pare rau de ce ti s-a intamplat, dar acum sper ca esti bine. Trebuie sa fim foarte atenti cand ne alegem un medic.
Anastasia iti multumesc pentru incurajari.Tu de ce nu mai ai curaj sa lucrezi? Uite, eu lucrez desi am aceasta boala, dar am fost optimista. Optimista in masura in care a trebuit sa fac si eu ceva ca sa ma intretin. Sa nu fiu nevoita sa recurg la pensie. Trebuie sa faci si tu ceva, nu se poate, daca zici ca ai invatat bine la scoala inseamna ca poti sa si lucrezi. Asta cu siguranta asa e. E adevarat ca neavand o calificare, o orientare ceva e mai greu. Dar nu este tarziu nici acum. Poti face niste cursuri de specializare intr-o meserie, poti face un colegiu, si multe altele( ai putea lucra undeva numai 4 ore pe zi) etc. Conteaza si daca ai pe cineva care sa te sustina moral. O prietena care deja lucreaza, o cunostinta.
Ce sa mai zic? Ai incredere si fii optimista, nu trebuie sa spui ca nu poti sau ca nu ai curaj. Un serviciu nu e chiar asa o mare "dilema", trebuie sa fii prezenta la program , asta in primul rand. Apoi toate se rezolva.Crede-ma, nu e asa greu precum crezi. Te rog sa fii optimista in privinta asta.
Iti doresc si eu numai bine, sanatate si sa te ajute Dumnezeu !