Perturbarea ritmurilor circadiene joacă un rol cheie în creșterea în greutate

Conform oamenilor de știință, acest fenomen este dublat de faptul că, pe timpul nopții, precursorii celulelor adipoase se transformă în acestea, iar o perturbare a ritmului circadian determină creșterea în greutate.
Mary Teruel, profesor de biochimie și autor principal al studiului, afirmă că, atunci când oamenii sunt în afara ritmului circadian normal, există numeroși factori care afectează sănătatea metabolismului. În cadrul lucrării, specialiștii au imitat hipersecreția de hormoni de stres întâlnită în boala Cushing sau în stresul cronic la șoarecii de laborator, implantându-le pelete ce au eliberat substanțele timp de 21 de zile. Ulterior, prin compararea acestora cu șoarecii din grupul de control, s-a evidențiat o creștere a cantității de țesut adipos brun la șoarecii din prima categorie, în timp ce nivelurile de insulină ale acestora au crescut semnificativ, chiar dacă au consumat aceeași hrană ca șoarecii din grupul de control.
Cu toate acestea, autorii evidențiază efectul protector pe care aceste tulburări metabolice par să-l aibă, reprezentat în principal de menținerea scăzută a nivelurilor de glucoză din sânge și de prevenirea acumulării grăsimilor în sânge sau în ficat. În plus, în urma îndepărtării peletelor ce au determinat creșterea nivelurilor de hormoni glucocorticoizi, modificările observate la șoareci au dispărut rapid, ceea ce sugerează, potrivit doctorului Teruel, o capacitate a animalelor de a face față stresului cronic pentru o anumită perioadă.
În cel de-al doilea experiment din cadrul lucrării, autoarea a atașat o proteină fluorescentă de culoare roșie la proteinele ce reglează expresia unor gene implicate în ritmul circadian și una de culoare galbenă la receptorul gamma activat de PPARG, o proteină ce reglează producția de celule adipoase. Astfel, aceasta a descoperit că, în timpul odihnei, proteina denumită CEBPA determină o creștere a producției de PPARG, iar atunci când nivelurile acesteia ating un anumit prag, celulele precursoare ale celulelor adipoase se transformă în acestea, procesul durând câteva zile pentru a se finaliza. În continuare, echipa dorește să determine dacă stresul prelungit sau o dietă bogată în grăsimi oferă acestor schimbări un caracter permanent.
sursa: News Medical
foto: Shutterstock
Data actualizare: 03-05-2024 | creare: 10-08-2022 | Vizite: 950
Bibliografie
Disruption of the circadian clocks plays a key role in weight gain, link: https://www.news-medical.net/news/20220808/Disruption-of-the-circadian-clocks-plays-a-key-role-in-weight-gain.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Cercetătorii preconizează o scădere a resurselor de nutrienți până în 2050
- Un mod surprinzător de modificare a trăsăturilor negative ale personalității
- Bunăstarea și eficiența angajaților din mediul digital
- Așteptările legate de bală joacă un rol crucial în progresia astmului și în rezultatele raportate de pacienți
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Peritol pt a lua in greutate
- Crestere in greutate
- Am urmatoarele simptome: oboseala, stare de slabiciune, crestere in greutate, voce ragusita, cm nere
- Depresie, luare in greutate, lipsa dorintei sexuale, apatie
- Ajutati-ma !!! am 17 ani si sunt foarte slaba
- Laptele praf ajuta sa iei in greutate?
- Vreau sa iau in greutate!!
- Revenire la greutatea normala
- Cum îmi reglez ciclul veghe somn sa dorm și eu că un om normal ?