Studii medicale: celiachia

Studiul demonstrează că HLA-DQ2.5 preselecționează repertoriul celulelor T naive, crescând riscul de boală celiacă prin îmbogățirea clonelor TCR cu potențial reactiv față de gluten.

Sinteză clinică privind boala celiacă: diagnostic serologic și histologic, managementul regimului fără gluten și riscurile asociate formelor neresponsive sau refractare.

Un studiu prospectiv arată că transferul de gluten prin sărut este minim (sub 20 ppm în 90% din cazuri), iar consumul unui pahar cu apă de către partenerul sănătos elimină complet riscul.

Studiul evaluează aderența la ghidurile ESPGHAN în 34 de centre italiene, constatând o conformitate bună privind biopsiile, dar lacune în orientarea specimenelor și timing-ul endoscopiei de control.

Studiul de cohortă suedez (57.221 pacienți) demonstrează că boala celiacă crește cu 42% riscul de pancreatită acută la prima apariție, fără a influența însă riscul de recurență a bolii.

O revizuire detaliată a mecanismelor bolii celiace evidențiază rolul central al cascadei imune adaptative mediate de celulele T CD4+ și al distrugerii epiteliale citotoxice induse de IL-15.

Testul WBAIL-2 (sânge integral) identifică boala celiacă cu 90% sensibilitate la pacienții pe dietă fără gluten, oferind o alternativă non-invazivă la biopsia duodenală.

Revizuirea analizează mecanismele moleculare și imunologice ale bolii celiace, identificând noi ținte terapeutice dincolo de dieta fără gluten.

Revizuirea analizează diagnosticul și tratamentul bolii celiace nonresponsive și refractare, subliniind riscul de limfom în tipul II și necesitatea unor terapii imunosupresive avansate.

O revizuire sistematică evidențiază peste 20 de afecțiuni asociate bolii celiace care justifică testarea serologică proactivă pentru reducerea ratei crescute de subdiagnosticare.

O revizuire a biomarkerilor neinvazivi (GIP, IL-2, I-FABP) pentru monitorizarea aderenței la dieta fără gluten în boala celiacă, evidențiind limitele serologiei și perspectivele clinice noi.