Studii medicale: depresie

Meta-analiza indică niveluri serice crescute de PAI-1 la pacienții cu tulburare depresivă majoră (SMD=0,27), sugerând implicarea sistemului fibrinolitic în fiziopatologia depresiei.

Studiul arată că infecția cu SARS-CoV-2 nu cauzează pe termen lung simptome psihiatrice severe, prevalența anxietății, depresiei și PTSD fiind similară cu cea din populația generală.

Protocol de revizuire sistematică pentru evaluarea eficacității TCC în tratamentul depresiei peripartum, comparativ cu îngrijirea standard sau alte intervenții.

Meta-analiza a 15.856 de pacienți arată că interviurile SCID, CIDI și MINI clasifică diferit depresia majoră la același nivel de simptome HADS-D, afectând comparabilitatea studiilor.

Studiul a analizat prevalența depresiei la studenții la medicină, identificând o rată globală de 27%, cu variații regionale semnificative (până la 40,9% în Africa) și factori de risc asociați.

Revizuirea sistematică (2002-2015) confirmă că tulburarea depresivă majoră implică anomalii robuste ale circuitului frontolimbic, susținând conceptualizarea bolii ca disfuncție a rețelelor cerebrale.

Meta-analiza a 20 de studii (1.485 pacienți) arată că citalopramul are o eficacitate similară cu alte antidepresive în depresia post-AVC, dar oferă o viteză de acțiune superioară la 4-6 săptămâni.

Un studiu clinic pe 8.128 de pacienți cu disfuncție autonomă documentată, desfășurat în trei practici clinice din Philadelphia, Memphis și New York pe parcursul a șase ani, sugerează că o proporție semnificativă din pacienții diagnosticați cu „depresie rezistentă la tratament” suferă de fapt de o di