Studii medicale: indicele de masa corporala

Comisia Lancet redefinește obezitatea clinică drept boală cronică sistemică cu disfuncție de organ, stabilind că IMC singur nu mai este un criteriu de diagnostic suficient la nivel individual.

Studiul arată că masa slabă la naștere și accreția acesteia în primele 3 luni prezic funcția cognitivă la 10 ani, în timp ce masa grasă nu prezintă nicio asociere semnificativă.

Studiul demonstrează prin randomizare Mendeliană că microbiota intestinală influențează cauzal simptome depresive (insomnie, oboseală), relație mediată parțial de indicele de masă corporală.

Studiul demonstrează că IMC-ul subestimează riscul cardiometabolic, 87,9% dintre persoanele cu IMC sub 30 prezentând adipozitate excesivă, necesitând evaluarea circumferinței taliei și a compoziției.

Studiul genomic pe 204.747 de persoane identifică variante rare (POMC, PTPRT) care modulează IMC prin calea leptină-melanocortină, oferind noi perspective pentru medicina personalizată în obezitate.

Studiul demonstrează că sprijinul emoțional în căsnicie corelează cu un IMC mai mic și control alimentar îmbunătățit, mediat prin oxitocină, activitate prefrontală și metaboliți intestinali.

Studiul arată că experiențele emoționale negative și motivația extrinsecă explică evitarea activității fizice la persoanele cu IMC crescut, fiind predictori mai importanți decât motivația intrinsecă.