Golul mental si lipsa trairilor
Buna tuturor!
@perseverenta:E intr-adevar o decezie greu de luat...eu cred ca ai putea incerca clozapina.Saptamanl vei face analize, asa ca riscurile vor fi minime si nu ai de ce sa iti faci griji.Deci, eu zic sa incerci mai ales ca ti-a sugerat medicul. Curaj, trebuie mers mai departe!
@perseverenta:E intr-adevar o decezie greu de luat...eu cred ca ai putea incerca clozapina.Saptamanl vei face analize, asa ca riscurile vor fi minime si nu ai de ce sa iti faci griji.Deci, eu zic sa incerci mai ales ca ti-a sugerat medicul. Curaj, trebuie mers mai departe!
Buna Emma,
Eu as incerca clozapina dar nu cred ca merge pe simptomele mele.Sincera sa fiu, nu stiu ce ar mai merge pentru mine.Simt ca drumul e inchis pur si simplu.Ma doare sa vad rudele, oamenii cu care vorbeam altadata asa de usor, ca se uita si asteapta de la mine sa vorbesc ca odinioara iar eu nu pot.Stau muta.La fel nu pot sa simt nici un fel de emotie..Astazi mama mea a plans iar eu nu am putut sa am nici o reactie, sa plang si eu alaturi de ea, sa-i arat ca sufar si mi-e mila de ea.In sufletul meu e un vid imens ca si in mintea mea, Eu nu mai sunt om..
Cu prietenie,
Eu as incerca clozapina dar nu cred ca merge pe simptomele mele.Sincera sa fiu, nu stiu ce ar mai merge pentru mine.Simt ca drumul e inchis pur si simplu.Ma doare sa vad rudele, oamenii cu care vorbeam altadata asa de usor, ca se uita si asteapta de la mine sa vorbesc ca odinioara iar eu nu pot.Stau muta.La fel nu pot sa simt nici un fel de emotie..Astazi mama mea a plans iar eu nu am putut sa am nici o reactie, sa plang si eu alaturi de ea, sa-i arat ca sufar si mi-e mila de ea.In sufletul meu e un vid imens ca si in mintea mea, Eu nu mai sunt om..
Cu prietenie,
@the_eye
Nu-ti imagina sa stau si ma uit pe pereti cat e ziua de lunga gandindu-ma cum sa-mi schimb antipsihoticul.La mine nu e vorba ca nu am chef sa vorbesc sunt plictisita si nu am chef de nimeni si nimic.Imi doresc enoooorm sa pot socializa problema e ca nu am cum.La propriu.Adica am mintea goala, nu am nici un gand, pur si simplu oamenii vorbesc in jurul meu despre lucruri care ma intereseaza intr-o oarecare masura dar mie nu-mi trece nici un gand prin cap, nici o idee pe care s-o spun nici macar in conversatiile cele mai simple.Pur si simplu mintea mea nu mai genereaza ganduri.Si nu am nici un fel de trairi.Sunt goala si sufleteste. Este cumplit. Nu te mai simti om traind asa ceva, crede-ma.De aceea medicul a considerat ca e vorba de schizofrenie
.Absenta gandurilor este unul din simpromele negative specifice acestei boli.Nu ma pot duce la teatru sau in alta parte pentru ca NU POT INTERACTIONA CU OAMENII.EU EFECTIV NU POT SA VORBESC.iNCEP O PROPOZITIE SI MA OPRESC LA JUMATATE PENTRU CA NU STIU CUM S-O CONTINUI.Dupa care nu-mi mai vine nici un gand sa continui ideea, si nu mai vin alte idei sa continui discutia si tot asa stau muta fara sa spun nimicAm suferit in trecut de o forma de mutism.Adica nu mai vorbeam deloc cat era ziua de lunga, nu spuneam decat nu stiu si nu pot.Atat.Doua cuvinte.Ramaneam cu privirea fixa intru-un punct, fara sa cplipesc decat foarte rar, si ore in sir stateam asa intr-o pozitie rigida, fara sa ma misc.
Dar absenta gandurilor este ingrozitoare pentru cel ce o traieste.Este cumplit sa vezi ca nu le poti raspunde celor ce ti de adreseaza, aproppiati sau nu.Nici macar la o simpla intrebare. Si la fel fe greu este sa vezi ca nu ai sentimente, trairi, ca nu poti sa reationezi, sa plagi, sa razi..asta in conditiile in care cand eram sanatoasa eram o fire extrem de pasionala si patimasa. Parca cineva m-a stors de emotii si ni-a lasat sufletul gol,
Nu-ti imagina sa stau si ma uit pe pereti cat e ziua de lunga gandindu-ma cum sa-mi schimb antipsihoticul.La mine nu e vorba ca nu am chef sa vorbesc sunt plictisita si nu am chef de nimeni si nimic.Imi doresc enoooorm sa pot socializa problema e ca nu am cum.La propriu.Adica am mintea goala, nu am nici un gand, pur si simplu oamenii vorbesc in jurul meu despre lucruri care ma intereseaza intr-o oarecare masura dar mie nu-mi trece nici un gand prin cap, nici o idee pe care s-o spun nici macar in conversatiile cele mai simple.Pur si simplu mintea mea nu mai genereaza ganduri.Si nu am nici un fel de trairi.Sunt goala si sufleteste. Este cumplit. Nu te mai simti om traind asa ceva, crede-ma.De aceea medicul a considerat ca e vorba de schizofrenie
.Absenta gandurilor este unul din simpromele negative specifice acestei boli.Nu ma pot duce la teatru sau in alta parte pentru ca NU POT INTERACTIONA CU OAMENII.EU EFECTIV NU POT SA VORBESC.iNCEP O PROPOZITIE SI MA OPRESC LA JUMATATE PENTRU CA NU STIU CUM S-O CONTINUI.Dupa care nu-mi mai vine nici un gand sa continui ideea, si nu mai vin alte idei sa continui discutia si tot asa stau muta fara sa spun nimicAm suferit in trecut de o forma de mutism.Adica nu mai vorbeam deloc cat era ziua de lunga, nu spuneam decat nu stiu si nu pot.Atat.Doua cuvinte.Ramaneam cu privirea fixa intru-un punct, fara sa cplipesc decat foarte rar, si ore in sir stateam asa intr-o pozitie rigida, fara sa ma misc.
Dar absenta gandurilor este ingrozitoare pentru cel ce o traieste.Este cumplit sa vezi ca nu le poti raspunde celor ce ti de adreseaza, aproppiati sau nu.Nici macar la o simpla intrebare. Si la fel fe greu este sa vezi ca nu ai sentimente, trairi, ca nu poti sa reationezi, sa plagi, sa razi..asta in conditiile in care cand eram sanatoasa eram o fire extrem de pasionala si patimasa. Parca cineva m-a stors de emotii si ni-a lasat sufletul gol,
@the_eye
Am iutat sa te intreb ce simptome ai avut si ai-poate- ce diagnostic si ce tratament., , , , , ,
@emma
Tu ai luat vreodata clozapina-leponexul.
Am iutat sa te intreb ce simptome ai avut si ai-poate- ce diagnostic si ce tratament., , , , , ,
@emma
Tu ai luat vreodata clozapina-leponexul.
@perseverenta
Am avut o psihoza cu simptome pozitive (delir si halucinatii) de peste 2 ani. Am luat tratament: risperidona 3 mg si Depakine Chrono cca 300 mg/ zi, timp de 3 ani. De aproximativ o luna nu mai iau nimic. Am avut si simptome negative, atat in timpul psihozei, dar care mai ales s-au agravat dupa ce am fost internata 35 de zile la Spitalul Obregia si am inceput tratamentul psihotrop. Intre timp, s-au mai ameliorat, de-asta iti spuneam ca, odata cu trecerea timpului, lucrurile astea se mai schimba.
Am avut o psihoza cu simptome pozitive (delir si halucinatii) de peste 2 ani. Am luat tratament: risperidona 3 mg si Depakine Chrono cca 300 mg/ zi, timp de 3 ani. De aproximativ o luna nu mai iau nimic. Am avut si simptome negative, atat in timpul psihozei, dar care mai ales s-au agravat dupa ce am fost internata 35 de zile la Spitalul Obregia si am inceput tratamentul psihotrop. Intre timp, s-au mai ameliorat, de-asta iti spuneam ca, odata cu trecerea timpului, lucrurile astea se mai schimba.
@the_eye
Ce simptome neGATIVE AI AVUT..Pentru ca la mine se agraveaza pe zi ce trece.Indiferent ce tratament iau, nu remit deloc.
Ce simptome neGATIVE AI AVUT..Pentru ca la mine se agraveaza pe zi ce trece.Indiferent ce tratament iau, nu remit deloc.
@perseverenta
Le-am avut pe toate. Si, intr-o mai mica masura, inca le mai am. Medicatia nu le-a vindecat, ci din contra, le-a agravat. Asa ca trebuie sa lupti singura sa iesi din blocajul asta. De-asta ti-am zis, gaseste cai, cat de mici, pe care sa o apuci: prietenii si conversatii pe internet, ca sunt mult mai usoare decat in viata reala, informeaza-te (si astfel vei avea si unele subiecte de discutie), citeste cate o carte, vizioneaza cate un film si cate o emisiune, din cand in cand ia legatura cu rudele si vezi cum o mai duc etc.
Apoi trebuie sa gasesti lucruri si scopuri care sa te motiveze, ca sa te misti intr-o directie. Nu poti sta pe loc o viata intreaga. Sau, daca asta vrei, presupun ca iti poti lua pensie de invaliditate cu afectiunea ta.
Le-am avut pe toate. Si, intr-o mai mica masura, inca le mai am. Medicatia nu le-a vindecat, ci din contra, le-a agravat. Asa ca trebuie sa lupti singura sa iesi din blocajul asta. De-asta ti-am zis, gaseste cai, cat de mici, pe care sa o apuci: prietenii si conversatii pe internet, ca sunt mult mai usoare decat in viata reala, informeaza-te (si astfel vei avea si unele subiecte de discutie), citeste cate o carte, vizioneaza cate un film si cate o emisiune, din cand in cand ia legatura cu rudele si vezi cum o mai duc etc.
Apoi trebuie sa gasesti lucruri si scopuri care sa te motiveze, ca sa te misti intr-o directie. Nu poti sta pe loc o viata intreaga. Sau, daca asta vrei, presupun ca iti poti lua pensie de invaliditate cu afectiunea ta.
@the_eye
Ce inseamna le-ai avut pe toate..Detaliaza putin..Este important pentru mine sa stiu ce simptome negative au fost,
Ce inseamna le-ai avut pe toate..Detaliaza putin..Este important pentru mine sa stiu ce simptome negative au fost,
Buna tuturor!
@perseverenta: nu, eu nu am luat leponex, desi la un anumit moment dat medicul s-a gandit sa mi- l prescrie. Imi pare rau sa aud ca esti ceva mai rau pe zi ce trece, nici eu nu sunt roz deloc. De aceea, eu iti sugerez sa il incerci, nu ai nimic de pierdut, atata tot ca in pimele saptamani va trebui sa faci niste analize saptamanale, daca bine stiu.Cat despre mine, situatia nu e roz, sunt din nou intr-un episod depresiv, dar ceea ce ma deranjeaza cel mai mult e anxietatea, cateodata imi vine sa urc pe pereti si sa imi smulg parul din cap.Am ajuns cu medicul la concluzia ca am aceste senzatii datorita ficii de viitor, deoarece nu cred ca voi face fata. Nu spun asta deoarece sunt pesimista, ca doar imi stiu bine limitele, plus ca am mai dat- o de cateva ori in bara.Sincer nu mai stiu ce sa fac, mi-e frica sa nu ajung mai rau, sa nu ajung iara la faza aia cand nu pot cobori din pat ca nu ii vad sensul, sau sa ma trezesc dimineata in plin atac de panica.Si acuma m- au chemat prietenii la camping, dar mi- e frica ca ma va apuca si acolo anxietatea si de aceea prefer
@perseverenta: nu, eu nu am luat leponex, desi la un anumit moment dat medicul s-a gandit sa mi- l prescrie. Imi pare rau sa aud ca esti ceva mai rau pe zi ce trece, nici eu nu sunt roz deloc. De aceea, eu iti sugerez sa il incerci, nu ai nimic de pierdut, atata tot ca in pimele saptamani va trebui sa faci niste analize saptamanale, daca bine stiu.Cat despre mine, situatia nu e roz, sunt din nou intr-un episod depresiv, dar ceea ce ma deranjeaza cel mai mult e anxietatea, cateodata imi vine sa urc pe pereti si sa imi smulg parul din cap.Am ajuns cu medicul la concluzia ca am aceste senzatii datorita ficii de viitor, deoarece nu cred ca voi face fata. Nu spun asta deoarece sunt pesimista, ca doar imi stiu bine limitele, plus ca am mai dat- o de cateva ori in bara.Sincer nu mai stiu ce sa fac, mi-e frica sa nu ajung mai rau, sa nu ajung iara la faza aia cand nu pot cobori din pat ca nu ii vad sensul, sau sa ma trezesc dimineata in plin atac de panica.Si acuma m- au chemat prietenii la camping, dar mi- e frica ca ma va apuca si acolo anxietatea si de aceea prefer
(continuare) sa stau acasa.Din cate am trait eu, anxietatea e cea rea dintre toate.
perseverenta
Cred ca ti-ai ales foarte bine numele de pe care scrii pe forum. Se simte aspiratia voastra de nestavilit spre supravietuire, spre fericire chiar. Din pacate majoritatea celor care au gasit schema de tratament eficienta in cazul lor, uita sa mai revina pe forum cand se simt bine in cele din urma. Evident ca nu veti face asa ceva, si orice s-ar intampla, ne veti tine la curent cu evolutia voastra uneori mai buna, alteori mai putin buna. Sunt ferm convins ca asa cum se intampla oricarui om, voi veti invata ceva din experienta voastra, si veti trage o concluzie, din lectia pe care viata v-o ofera in mod gratuit.
Chiar daca nu am lasat mesaje aici, va urmaresc "din tribune" cu cea mai mare curiozitate! Sanatate si bucurie va doresc !
Cred ca ti-ai ales foarte bine numele de pe care scrii pe forum. Se simte aspiratia voastra de nestavilit spre supravietuire, spre fericire chiar. Din pacate majoritatea celor care au gasit schema de tratament eficienta in cazul lor, uita sa mai revina pe forum cand se simt bine in cele din urma. Evident ca nu veti face asa ceva, si orice s-ar intampla, ne veti tine la curent cu evolutia voastra uneori mai buna, alteori mai putin buna. Sunt ferm convins ca asa cum se intampla oricarui om, voi veti invata ceva din experienta voastra, si veti trage o concluzie, din lectia pe care viata v-o ofera in mod gratuit.
Chiar daca nu am lasat mesaje aici, va urmaresc "din tribune" cu cea mai mare curiozitate! Sanatate si bucurie va doresc !
@perseveranta
Pai: alogie - nu mai vorbeam deloc sau aproape deloc, nu mai aveam motivatie sa fac nimic, nu mai simteam emotii, decat extrem de rar, anhedonie.
Pai: alogie - nu mai vorbeam deloc sau aproape deloc, nu mai aveam motivatie sa fac nimic, nu mai simteam emotii, decat extrem de rar, anhedonie.
@the_eye
Din care stiu, alogie inseamna vocabular saracit.Asta implica oare si absenta gandurilor-Adica ti s-a intamplat sa nu poti vorbi cu orele pentru ca nu ai ganduri, nu ai idei, iti simti capul gol.--.Spui ca nu aveai emotii.Totusi puteai plange...-.Ma intereseaza f.mult acest lucru pentru ca eu nu am nici un fel de emotii, nu pot plange chiar daca cineva f.drag mie plange si sufera in fata mea..
Cat timp au durat aceste simtptome si cu ce medicament ti s-au vindecat sau cel putin au remis.
Din care stiu, alogie inseamna vocabular saracit.Asta implica oare si absenta gandurilor-Adica ti s-a intamplat sa nu poti vorbi cu orele pentru ca nu ai ganduri, nu ai idei, iti simti capul gol.--.Spui ca nu aveai emotii.Totusi puteai plange...-.Ma intereseaza f.mult acest lucru pentru ca eu nu am nici un fel de emotii, nu pot plange chiar daca cineva f.drag mie plange si sufera in fata mea..
Cat timp au durat aceste simtptome si cu ce medicament ti s-au vindecat sau cel putin au remis.
@perseverenta
Da, mi s-a intamplat. Cred ca de cele mai multe ori nu scoteam mai mult de 2 vorbe de dimineata pana seara, la culcare, timp de luni de zile. Trebuia sa ma duc in fiecare seara la ceai la sora mea si vorbea numai ea ca eu efectiv nu aveam ce povesti, nu-mi trecea nimic prin cap, nici stupid, nici inteligent, de nici un fel. Cum eu nu ieseam din casa, presupun ca nu era foarte anormal. Apoi, aproximativ o data pe an se intorceau prietenele mele cele mai bune, plecate in strainatate, si vroiau sa ma vada. Bineinteles, tot ele povesteau ce-au mai facut cu viata lor, ca eu nu aveam nici una. Ele spuneau 10 propozitii, eu spuneam una. Altor prietene si prieteni care ma mai sunau sa ma invite pe undeva ajunsesem sa nu le mai raspund la telefon, ca sa evit socializarea (de care nu mai aveam absolut nici un chef). Precizez, toate astea s-au intamplat DUPA ce am inceput tratamentul psihiatric. Asa ca mie medicatia nu mi-a folosit decat la vindecarea simptomelor pozitive, dar cu cele negative nu au avut nici o treaba. Insa nu i-am cerut psihiatrei sa-mi dea alte medicamente, pentru ca nu vroiam doze mai mari si efecte adverse si mai grave, in plus, eram constienta ca nu o sa ma ajute cu nimic. Toate acestea au durat vreo 2 ani, s-au mai schimbat, dar nu prea mult. Oricare ar fi motivul, eu iubesc singuratatea! Si nu din cauza "bolii", ci, pur si simplu, asa sunt eu.
Emotii nu am prea mai avut, de abia dupa 2 ani de la inceperea tratamentului am plans, cam de 2 ori, prima data din cauza tristetii, a doua oara de fericire (sau ceva asemanator). Oricum, nu mi se pare tocmai normal ca mama ta sa planga in fata ta. Si, daca o face frecvent, e si mai grav. Daca ar reusi sa te faca si pe tine sa jelesti, ar fi cam aiurea. Cel putin asta e parerea mea personala, tu si altii poate vedeti altfel aceste lucruri.
In concluzie, nu am nici cea mai vaga idee ce medicament sa-ti recomand. Esti dezorientata si ai nevoie de ajutor, dar eu nu stiu cum anume sa te ajut, mai mult decat cu sfaturile pe care ti le-am dat pana acum. Tind sa cred ca iti vei reveni totusi, dupa un timp, daca reusesti sa iti axezi gandurile si pe altceva decat pe ideea fixa cu medicamentele.
Da, mi s-a intamplat. Cred ca de cele mai multe ori nu scoteam mai mult de 2 vorbe de dimineata pana seara, la culcare, timp de luni de zile. Trebuia sa ma duc in fiecare seara la ceai la sora mea si vorbea numai ea ca eu efectiv nu aveam ce povesti, nu-mi trecea nimic prin cap, nici stupid, nici inteligent, de nici un fel. Cum eu nu ieseam din casa, presupun ca nu era foarte anormal. Apoi, aproximativ o data pe an se intorceau prietenele mele cele mai bune, plecate in strainatate, si vroiau sa ma vada. Bineinteles, tot ele povesteau ce-au mai facut cu viata lor, ca eu nu aveam nici una. Ele spuneau 10 propozitii, eu spuneam una. Altor prietene si prieteni care ma mai sunau sa ma invite pe undeva ajunsesem sa nu le mai raspund la telefon, ca sa evit socializarea (de care nu mai aveam absolut nici un chef). Precizez, toate astea s-au intamplat DUPA ce am inceput tratamentul psihiatric. Asa ca mie medicatia nu mi-a folosit decat la vindecarea simptomelor pozitive, dar cu cele negative nu au avut nici o treaba. Insa nu i-am cerut psihiatrei sa-mi dea alte medicamente, pentru ca nu vroiam doze mai mari si efecte adverse si mai grave, in plus, eram constienta ca nu o sa ma ajute cu nimic. Toate acestea au durat vreo 2 ani, s-au mai schimbat, dar nu prea mult. Oricare ar fi motivul, eu iubesc singuratatea! Si nu din cauza "bolii", ci, pur si simplu, asa sunt eu.
Emotii nu am prea mai avut, de abia dupa 2 ani de la inceperea tratamentului am plans, cam de 2 ori, prima data din cauza tristetii, a doua oara de fericire (sau ceva asemanator). Oricum, nu mi se pare tocmai normal ca mama ta sa planga in fata ta. Si, daca o face frecvent, e si mai grav. Daca ar reusi sa te faca si pe tine sa jelesti, ar fi cam aiurea. Cel putin asta e parerea mea personala, tu si altii poate vedeti altfel aceste lucruri.
In concluzie, nu am nici cea mai vaga idee ce medicament sa-ti recomand. Esti dezorientata si ai nevoie de ajutor, dar eu nu stiu cum anume sa te ajut, mai mult decat cu sfaturile pe care ti le-am dat pana acum. Tind sa cred ca iti vei reveni totusi, dupa un timp, daca reusesti sa iti axezi gandurile si pe altceva decat pe ideea fixa cu medicamentele.
Voi vorbiti de gol mental si postati ditamai mesajele aici pe romedic.Eu zic sa va bucurati de ce aveti ca oricum lucrurile se inrautatesc cu timpul... nu au cum sa se imbunatateasca.
Cu referinta;Adica ti s-a intamplat sa nu poti vorbi cu orele pentru ca nu ai ganduri, nu ai idei, iti simti capul gol.
Asta nu e boala, asta e datorita medicatiei, datorita la antipsihotic, e o cantitate mare, si sunteti la un nou inceput de drum, sau dupa o alta cadere psihica.Ce trebuie sa faceti;multiplicarea si aglomeratia miscariilor fizice, cape plan psihic, sa creeze noi ganduri.
Vedeti voi ca barbati care sunt in situatia voastra cu medicatia, nu se pland.Fac pe dracul in patru sa fie bine, unii dintre ei poate da exemple cu sutele.Daniel D zii tu ceva;ca fetele asteas tare sensibile, stau si sufera in tacere.
Eu sunt de acord cu gandurile putine si o unificare, asta doar pentru mine.Iar pentru voi nu cred;ca e valabil de a dori golul mental, cauza medicatiei face un gol, ca o galeata fara fund, si se asterne suferinta.Suferinta e descrisa foarte bine de biblie;este simpla anxietate;esti trist, plangi, nu ai chef de nimic, cauti salvarea, sa nu bat atata tastatura, pur si simplu nu esti bine, nu te simti bine(anxietate si apoi depresie).
Asta nu e boala, asta e datorita medicatiei, datorita la antipsihotic, e o cantitate mare, si sunteti la un nou inceput de drum, sau dupa o alta cadere psihica.Ce trebuie sa faceti;multiplicarea si aglomeratia miscariilor fizice, cape plan psihic, sa creeze noi ganduri.
Vedeti voi ca barbati care sunt in situatia voastra cu medicatia, nu se pland.Fac pe dracul in patru sa fie bine, unii dintre ei poate da exemple cu sutele.Daniel D zii tu ceva;ca fetele asteas tare sensibile, stau si sufera in tacere.
Eu sunt de acord cu gandurile putine si o unificare, asta doar pentru mine.Iar pentru voi nu cred;ca e valabil de a dori golul mental, cauza medicatiei face un gol, ca o galeata fara fund, si se asterne suferinta.Suferinta e descrisa foarte bine de biblie;este simpla anxietate;esti trist, plangi, nu ai chef de nimic, cauti salvarea, sa nu bat atata tastatura, pur si simplu nu esti bine, nu te simti bine(anxietate si apoi depresie).
@the_eye
Tu nu vorbeai pentru ca nu simteai nevoia sau ti-ai fi dorit sa vorbesti dar pur si simplu nu aveai ganduri, idei si prin urmare nu puteai spune nimic--Vreau sa stiu acest lucru pentru ca eu imi doresc foarte mult sa pot vorbi, socializa dar nu am ganduri, mintea imi este goala, nu pot purta nici cele mai banale conversatii pentru ca nu imi vine nimic in cap sa spun.E un vid in capul meu.Si la fel sunt si cu emotiile.Nu simt nimic oricat de mult m-as stradui.Nu am nici un fel de emotie.Parca as fi moarta din punct de vedere psihic si emotional.Vreau sa stiu in prezent ai emotii, poti plange-Si ce diagnostic ai-Nu stiu daca ai psus pe aici pe undeva, asa ca te mai intreb o data.
Cu prietenie,
@florinmuresan
Te contrazic.Asta este boala pentru ca aveam aceste simptome INAINTE de a incepe medicatia antipsihotica.Dar trebuie sa traiesti pe pielea ta ca sa intelegi ce simte cineva in situatia mea si care sunt simptomele reale.Nu poti doar sa dai cu presupusul din afara.Si dupa cum ti-am mai spus eu nu am anxietate si nici depresie pentru ca nu simt nimic.Eu nu pot plange, nu simt nimic decat un gol imens si atat.
Tu nu vorbeai pentru ca nu simteai nevoia sau ti-ai fi dorit sa vorbesti dar pur si simplu nu aveai ganduri, idei si prin urmare nu puteai spune nimic--Vreau sa stiu acest lucru pentru ca eu imi doresc foarte mult sa pot vorbi, socializa dar nu am ganduri, mintea imi este goala, nu pot purta nici cele mai banale conversatii pentru ca nu imi vine nimic in cap sa spun.E un vid in capul meu.Si la fel sunt si cu emotiile.Nu simt nimic oricat de mult m-as stradui.Nu am nici un fel de emotie.Parca as fi moarta din punct de vedere psihic si emotional.Vreau sa stiu in prezent ai emotii, poti plange-Si ce diagnostic ai-Nu stiu daca ai psus pe aici pe undeva, asa ca te mai intreb o data.
Cu prietenie,
@florinmuresan
Te contrazic.Asta este boala pentru ca aveam aceste simptome INAINTE de a incepe medicatia antipsihotica.Dar trebuie sa traiesti pe pielea ta ca sa intelegi ce simte cineva in situatia mea si care sunt simptomele reale.Nu poti doar sa dai cu presupusul din afara.Si dupa cum ti-am mai spus eu nu am anxietate si nici depresie pentru ca nu simt nimic.Eu nu pot plange, nu simt nimic decat un gol imens si atat.
Perseverenta;Eu te contrazic, vorbesti de parca ai avea dreptate.Tu ce crezi ca medicamentele nu au nici un efect, e ca si cum ai lua o lingura de zahar?
Si la cantitatea care o iei dumitale sau tu e si normal sa ai creierul in situatia aceasta.Semn bun dai pentru ca constientizezi ca ceva nu e in regula cu tine, si nustii cine si ce face cu creierul tau, draga tu ai o psihoza, poti reduce medicatia la jumate ca nu faci o cadere psihica.Asculta si ai sa vezi cine stie.
Si la cantitatea care o iei dumitale sau tu e si normal sa ai creierul in situatia aceasta.Semn bun dai pentru ca constientizezi ca ceva nu e in regula cu tine, si nustii cine si ce face cu creierul tau, draga tu ai o psihoza, poti reduce medicatia la jumate ca nu faci o cadere psihica.Asculta si ai sa vezi cine stie.
@perseverenta
Nu mai puteam comunica din mai multe posibile cauze: o lunga perioada dupa ce am iesit din spital si am inceput tratamentul psihiatric nu am reusit sa inteleg ce mi se intampla de fapt si mai eram si speriata, din mai multe motive. Asa ca in capul meu era o varza si nu stiam ce sa incep sa expun, mi-era frica sa nu spun prostii si sa sperii lumea (la urmei urmei, ultimele mele experiente fusesera mai mult de 2 ani de delir si halucinatii). Apoi, din cauza medicamentelor, gandurile si emotiile mele puternice, dar razna, disparusera cu desavarsire. Eram complet dezorientata si trebuiau sa imi spuna altii ce sa fac ca sa reusesc sa fac ceva. Dupa o asemenea experienta, trebuie sa reinveti cum sa traiesti, incet-incet. Inca nu sunt sigura cum sa fac asta.
In prezent, da, am emotii.
Diagnosticul meu a fost: "tulburare psihotica polimorfa fara simptome schizofrenice". Cred ca psihiatra mea realiza ca era de fapt "cu simptome schizofrenice", dar a hotarat sa-mi mai dea o sansa si nu mi-a dat tratament decat pe 3 ani. Cel putin acesta cred eu ca fost rationamentul ei, dupa ultima noastra conversatie, din 2011.
Nu mai puteam comunica din mai multe posibile cauze: o lunga perioada dupa ce am iesit din spital si am inceput tratamentul psihiatric nu am reusit sa inteleg ce mi se intampla de fapt si mai eram si speriata, din mai multe motive. Asa ca in capul meu era o varza si nu stiam ce sa incep sa expun, mi-era frica sa nu spun prostii si sa sperii lumea (la urmei urmei, ultimele mele experiente fusesera mai mult de 2 ani de delir si halucinatii). Apoi, din cauza medicamentelor, gandurile si emotiile mele puternice, dar razna, disparusera cu desavarsire. Eram complet dezorientata si trebuiau sa imi spuna altii ce sa fac ca sa reusesc sa fac ceva. Dupa o asemenea experienta, trebuie sa reinveti cum sa traiesti, incet-incet. Inca nu sunt sigura cum sa fac asta.
In prezent, da, am emotii.
Diagnosticul meu a fost: "tulburare psihotica polimorfa fara simptome schizofrenice". Cred ca psihiatra mea realiza ca era de fapt "cu simptome schizofrenice", dar a hotarat sa-mi mai dea o sansa si nu mi-a dat tratament decat pe 3 ani. Cel putin acesta cred eu ca fost rationamentul ei, dupa ultima noastra conversatie, din 2011.
@florinmuresan
In primul rand tu NU IEI medicatie de genul asta, deci nu ai cum sa-i cunosti efectele.Sa presupui da, dar doar atat.Eu iti spun din proprie experienta ca nu medicatia m-a adus in stadiul in care sunt azi, ci boala mea, ale carei simptome nu cedeaza la tratamentul pe care il iau. Stiu ca medicatia psihiatrica este in general puternica, dar nu astea sunt simptomele ei.Repet golul mental si absenta totala a emotiilor le-am avut sI INAINTE de a incepe medicatia, ca doar pentru asta iau tratament. Si esti cumva medicul meu.De unde stii tu ca ste vorba de o psihoza si mai ales de unde stii tu ce se poate intampla daca reduc medicatia.Nu cred ca esti in masura sa dai sfaturi. Nu te afli printre cei care sufera intr-adevar si vorbesc din experienta proprie, asa ca nu-ti pot lua in considerare asa-zisele sfaturi.Chiar te rog sa ignori mesajul sau mesajele mele de acum inainte.
In primul rand tu NU IEI medicatie de genul asta, deci nu ai cum sa-i cunosti efectele.Sa presupui da, dar doar atat.Eu iti spun din proprie experienta ca nu medicatia m-a adus in stadiul in care sunt azi, ci boala mea, ale carei simptome nu cedeaza la tratamentul pe care il iau. Stiu ca medicatia psihiatrica este in general puternica, dar nu astea sunt simptomele ei.Repet golul mental si absenta totala a emotiilor le-am avut sI INAINTE de a incepe medicatia, ca doar pentru asta iau tratament. Si esti cumva medicul meu.De unde stii tu ca ste vorba de o psihoza si mai ales de unde stii tu ce se poate intampla daca reduc medicatia.Nu cred ca esti in masura sa dai sfaturi. Nu te afli printre cei care sufera intr-adevar si vorbesc din experienta proprie, asa ca nu-ti pot lua in considerare asa-zisele sfaturi.Chiar te rog sa ignori mesajul sau mesajele mele de acum inainte.
@the eye
Ai avut si perioade lungi de timp cand nu simteai nici o emotie, de pilda nu puteai plange indiferent ce s-ar fi intamplat..
Vorbeai intr-un topic mai recent despre obsesia mea cu medicamentele.Ei bine, nu este o obsesie, sunt pur si simplu disperata si as vrea sa ma simt mai bine, aaatata tot.Deocamdata nu iau un tratament care sa-mi faca bine, ci mai mult rau.
Cat despre mama mea, este firesc sa planga, pentru ca ma vede in halul in care sunt si isi aduce aminte cum era copilul ei inainte de boala.Si normal ca-si doreste sa fiu mai bine.Diferenta intre cum sunt acum si cum eram inainte este colosala, ca de la cer la pamant.E dureros pentru un parinte sa-si vada copilul asa, in special pentru o mama care si.ar da si sufletul pentru tine.
Spune-mi si mie ec sa fac sa am din nou ganduri si emotii.Mai ales emotii.E groaznic sa nu poti plange sa nu poti simti nimic.Iar cu gandurile aceeasi problema stau muta toata ziua pentru ca nu am nimic in cap, nu-mi vine nici un gand nici o idee, absolut nimic.E un vid total in capul meu.Toate aceste stari functioneaza impreuna ca un handicap, oricine vorbeste cu mine poate observa ca ceva e in neregula pentru ca eu nu spun nimic.Tac tot timpul si nu pot sa dau nici o replica pentru ca nu-mi vine nimic in cap..
Tu ce ai facut de ai ajuns sa ai din nou emotii.Sa fii din nou un om normal...
Cu prietenie,
Cu prietenie
Ai avut si perioade lungi de timp cand nu simteai nici o emotie, de pilda nu puteai plange indiferent ce s-ar fi intamplat..
Vorbeai intr-un topic mai recent despre obsesia mea cu medicamentele.Ei bine, nu este o obsesie, sunt pur si simplu disperata si as vrea sa ma simt mai bine, aaatata tot.Deocamdata nu iau un tratament care sa-mi faca bine, ci mai mult rau.
Cat despre mama mea, este firesc sa planga, pentru ca ma vede in halul in care sunt si isi aduce aminte cum era copilul ei inainte de boala.Si normal ca-si doreste sa fiu mai bine.Diferenta intre cum sunt acum si cum eram inainte este colosala, ca de la cer la pamant.E dureros pentru un parinte sa-si vada copilul asa, in special pentru o mama care si.ar da si sufletul pentru tine.
Spune-mi si mie ec sa fac sa am din nou ganduri si emotii.Mai ales emotii.E groaznic sa nu poti plange sa nu poti simti nimic.Iar cu gandurile aceeasi problema stau muta toata ziua pentru ca nu am nimic in cap, nu-mi vine nici un gand nici o idee, absolut nimic.E un vid total in capul meu.Toate aceste stari functioneaza impreuna ca un handicap, oricine vorbeste cu mine poate observa ca ceva e in neregula pentru ca eu nu spun nimic.Tac tot timpul si nu pot sa dau nici o replica pentru ca nu-mi vine nimic in cap..
Tu ce ai facut de ai ajuns sa ai din nou emotii.Sa fii din nou un om normal...
Cu prietenie,
Cu prietenie
perseverenta
te-ai gandit vreodata ca medicamentele pe care le iei, mai degraba iti intretin simptomele de lipsa a emotiilor si sentimentelor ? Parca asa am observat, cei care iau medicamente nu mai sunt in stare relationeze normal.
Ok, poate nu in fiecare caz. Insa as fi extrem de prudent sa nu fiu prea "perseverent" intr-o directie potential gresita.
de unde nu stii ca starea ta de aplatizare afectiva s-ar fi putut rezolva si altfel, iar acum iti distrugi creierul. In locul tau as incerca un consult si la un alt terapeut.
te-ai gandit vreodata ca medicamentele pe care le iei, mai degraba iti intretin simptomele de lipsa a emotiilor si sentimentelor ? Parca asa am observat, cei care iau medicamente nu mai sunt in stare relationeze normal.
Ok, poate nu in fiecare caz. Insa as fi extrem de prudent sa nu fiu prea "perseverent" intr-o directie potential gresita.
de unde nu stii ca starea ta de aplatizare afectiva s-ar fi putut rezolva si altfel, iar acum iti distrugi creierul. In locul tau as incerca un consult si la un alt terapeut.
Nu exista terapeuti care sa vindece boli psihice.
Iar preventia episoadelor psihotice se face ca regula generala cu neuroleptice si stabilizatori de dispozitie pe care nu ii prescrie decat medicul psihiatru.
Iar preventia episoadelor psihotice se face ca regula generala cu neuroleptice si stabilizatori de dispozitie pe care nu ii prescrie decat medicul psihiatru.
Cai verzi pe pereti. Medicamentele astea nu se iau decat cateva luni, doamne fereste 1 an, ca o solutie in extremis. Cine vrea sa fie sanatos cauta ALTCEVA daca vede ca nu au aparut rezultate. dar asta inseamna ca cei din familie sa fie ei insisi conectati la realitate si sa coopteze bolanvul in activitati care ar putea preveni problemele psihice, ar incerca sa afle ce inseamna sa traiesti sanatos si altele de genul asta.
Mai degraba spune ce ti s-a intamplat inainte sa incepi tratamentul asta, ce suparari si conflicte ai avut. Inainte insemnand luni sau chiar ani.
Mai degraba spune ce ti s-a intamplat inainte sa incepi tratamentul asta, ce suparari si conflicte ai avut. Inainte insemnand luni sau chiar ani.
@perseverenta
De ce sa disperi? Ai citit "Shogun"? La sfarsitul primului volum, aflandu-se in pericol, Toranaga (viitorul shogun) vizualizeaza: "Acum fii tu insuti o stanca impotriva careia valurile vietii izbesc in van..." Ai incredere in Dumnezeu si in planul Sau divin. De asemenea, ai incredere in viata, in lume si, mai ales, in tine insati.
Antipsihoticele nu au cum sa te ajute sa comunici si sa socializezi, orice ti-ar zice medicii psihiatri. Esti pe un drum gresit daca tu iti pui toate sperantele in ele. Tine-ti mintea ocupata cu alte lucruri, care prezinta interes pentru tine, si nu te mai gandi atat de intens si tot timpul ca ai problema asta si ca se rezolva cu antipsihotice. Restul o sa vina de la sine. Nu te mai panica, sunt destul de putine lucruri in viata care sa aibe cu adevarat o asemenea gravitate.
In rest, nu stiu ce sa te mai sfatuiesc, pentru ca problemele noastre, desi sunt destul de asemanatoare, nu sunt tocmai identice. Eu, de exemplu, spre deosebire de tine, nu am avut niciodata un atac de panica. Si nici nu prea cred ca o sa sufar vreodata de asa ceva. Nu spun ca nu sunt o persoana fricoasa, dar... nu e genul meu. Asa ca, din tot ce ai povestit de la inceputurile tale pe Romedic, s-ar zice ca tot cu anxietatea a inceput totul si la tine, chiar daca acum negi ca ai avut vreodata asa ceva. Trebuie sa gasesti o cale prin cale sa combati frica, de lume, de viata, de viitor etc. Si resursele sunt tot in interiorul tau.
Aici inchei tot ce aveam de spus pe acest topic. Iti urez numai bine si sa ai parte de mai multa forta interioara!
PS: Nu stiu cum sa-ti spun cum sa fii o "persoana normala". Eu una nu am fost niciodata chiar "normala". Intotdeauna am simtit ca e ceva fundamental diferit la mine fata de ceilalti oameni si chiar ca am ceva "defect". Si nu stiu daca intr-adevar e ceva ce trebuie "reparat".
De ce sa disperi? Ai citit "Shogun"? La sfarsitul primului volum, aflandu-se in pericol, Toranaga (viitorul shogun) vizualizeaza: "Acum fii tu insuti o stanca impotriva careia valurile vietii izbesc in van..." Ai incredere in Dumnezeu si in planul Sau divin. De asemenea, ai incredere in viata, in lume si, mai ales, in tine insati.
Antipsihoticele nu au cum sa te ajute sa comunici si sa socializezi, orice ti-ar zice medicii psihiatri. Esti pe un drum gresit daca tu iti pui toate sperantele in ele. Tine-ti mintea ocupata cu alte lucruri, care prezinta interes pentru tine, si nu te mai gandi atat de intens si tot timpul ca ai problema asta si ca se rezolva cu antipsihotice. Restul o sa vina de la sine. Nu te mai panica, sunt destul de putine lucruri in viata care sa aibe cu adevarat o asemenea gravitate.
In rest, nu stiu ce sa te mai sfatuiesc, pentru ca problemele noastre, desi sunt destul de asemanatoare, nu sunt tocmai identice. Eu, de exemplu, spre deosebire de tine, nu am avut niciodata un atac de panica. Si nici nu prea cred ca o sa sufar vreodata de asa ceva. Nu spun ca nu sunt o persoana fricoasa, dar... nu e genul meu. Asa ca, din tot ce ai povestit de la inceputurile tale pe Romedic, s-ar zice ca tot cu anxietatea a inceput totul si la tine, chiar daca acum negi ca ai avut vreodata asa ceva. Trebuie sa gasesti o cale prin cale sa combati frica, de lume, de viata, de viitor etc. Si resursele sunt tot in interiorul tau.
Aici inchei tot ce aveam de spus pe acest topic. Iti urez numai bine si sa ai parte de mai multa forta interioara!
PS: Nu stiu cum sa-ti spun cum sa fii o "persoana normala". Eu una nu am fost niciodata chiar "normala". Intotdeauna am simtit ca e ceva fundamental diferit la mine fata de ceilalti oameni si chiar ca am ceva "defect". Si nu stiu daca intr-adevar e ceva ce trebuie "reparat".
@the_eye
Contrar aparentelor, nu am avut niciodata un atac de panica si nici anxietate.In prezent problema cea mai grava pe care o am este lipsa tolata a gandurilor si a emotiilor. Azi am venit dintr-o vizita la matusa mea.Am fost cu mama mea. Cat am stat acolo, doua ore si junatate nu am scos nici macar un sunet, o propozitie, am stat pur si simplu muta pentru ca nu aveam nici un gand in cap.Absolut nimic.As fi vrut din tot sufletul sa pot vorbi dar mie nu-mi venea nici un gand, nici o idee, sa spun, nimic.In capul meu era un vid total.Si am astat asa vreo doua ore si ceva..muta.Nu mai suport starea asta, pur si simplu nu mai pot.
Contrar aparentelor, nu am avut niciodata un atac de panica si nici anxietate.In prezent problema cea mai grava pe care o am este lipsa tolata a gandurilor si a emotiilor. Azi am venit dintr-o vizita la matusa mea.Am fost cu mama mea. Cat am stat acolo, doua ore si junatate nu am scos nici macar un sunet, o propozitie, am stat pur si simplu muta pentru ca nu aveam nici un gand in cap.Absolut nimic.As fi vrut din tot sufletul sa pot vorbi dar mie nu-mi venea nici un gand, nici o idee, sa spun, nimic.In capul meu era un vid total.Si am astat asa vreo doua ore si ceva..muta.Nu mai suport starea asta, pur si simplu nu mai pot.
@perseverenta
Dupa penultimul tau post aici am crezut ca esti Livia86 reloaded. Imi sta in fire sa fac tot felul de conexiuni, inclusiv acolo unde ele nu exista. Ma rog.
Dupa penultimul tau post aici am crezut ca esti Livia86 reloaded. Imi sta in fire sa fac tot felul de conexiuni, inclusiv acolo unde ele nu exista. Ma rog.
@Emma
Buna,
Mai da un semn sa stiu ce faci cum te mai simti..Ai aceeasi problema cu anxietatea.Ai incercat vreodata mirtazapina...Este un atntidepresiv puternic si cu un spectru foarte larg de actiune.Eu il iau acum desi nu am depresie, mai mult pentru somn.Totusi s-ar merita sa incerci.Este imposibil sa nu-ti cedeze anxietatea de la nimic.Mai incearca si cu anxiolitice si vezi cum te simti.Zyprexa pe care o iei acum nu cred ca are vreun rol in ameliorarea anxietatii.Este doar un antipsihotic care merge cel mai bine pe simptomele pozitive si atat, Cred ca ai nevoie de un antidepresiv puternic care sa amelioreze si starile de anxietate.
Eu nu sunt bine deloc.Asa cum am spus mai sus, ai am fost in vizita la o matusa si pret de doua ore si ceva nu am scos un sunet.Nu-mi venea nici un gand in cap, n-am spus nici macar o propozitie, asa ca am stat muta din lipsa de idei, Incercam sa schitez un zambet fals de cate ori se vorbea cu mine ca sa ascund golul din cap. Vidul asta din cap si lipsa emotiilor nu ma lasa sa traiesc.Am ajuns sa ma urasc.aM UN HANDICAP PE CARE NU POT SA MI-L ACCEPT.
Cu prietenie,
Buna,
Mai da un semn sa stiu ce faci cum te mai simti..Ai aceeasi problema cu anxietatea.Ai incercat vreodata mirtazapina...Este un atntidepresiv puternic si cu un spectru foarte larg de actiune.Eu il iau acum desi nu am depresie, mai mult pentru somn.Totusi s-ar merita sa incerci.Este imposibil sa nu-ti cedeze anxietatea de la nimic.Mai incearca si cu anxiolitice si vezi cum te simti.Zyprexa pe care o iei acum nu cred ca are vreun rol in ameliorarea anxietatii.Este doar un antipsihotic care merge cel mai bine pe simptomele pozitive si atat, Cred ca ai nevoie de un antidepresiv puternic care sa amelioreze si starile de anxietate.
Eu nu sunt bine deloc.Asa cum am spus mai sus, ai am fost in vizita la o matusa si pret de doua ore si ceva nu am scos un sunet.Nu-mi venea nici un gand in cap, n-am spus nici macar o propozitie, asa ca am stat muta din lipsa de idei, Incercam sa schitez un zambet fals de cate ori se vorbea cu mine ca sa ascund golul din cap. Vidul asta din cap si lipsa emotiilor nu ma lasa sa traiesc.Am ajuns sa ma urasc.aM UN HANDICAP PE CARE NU POT SA MI-L ACCEPT.
Cu prietenie,
Buna tuturor !
@perseverenta:Mulltumesc ca te-ai gandit la mine.Pana acum cateva saptamani sufeream de asa-zisele simptome negative insa de atunci am mai dat si de depresie.Cu anxietatea e mai bine, a trecut de la sine.Eu in continuare ma lupt si trag de mine sa fac cate ceva zilnic, sa nu stau degeaba.Imi e foarte greu sa accept ca sunt o alta persoana, ca nu mai am vointa si nici scopuri in viata, eu nu eram deloc asa.Ma tot uit prin pozele vechi si nu stiu ce s-a intamplat, de ce sunt asa.Sunt foarte ingrijorata de viitor, de cum ma voi descurca intre oameni(deoarece am si ceva fobie sociala), de cum voi fata unui loc de munca deoarece sunt mereu obosita iar cu memoria cu concentrarea, mai ales concentrarea sunt la pamant.Momentan ma sustin parintii mei, atat financiar cat si moral(mai mult mama mea) iar pe viitor nu doresc sa ajung povara nimanui, si parintii mei au deja o varsta, varsta la care eu ar trebui sa ii ajut.Pe viitor nu am prea multe optiuni, insa eu voi face tot posibilul sa fie bine sa nu zica nimeni ca nu am incercat.si da, am luat mirtazapina dar nu m-a ajutat
Cat despre tine eu zic sa incerci totusi Leponex, intr-adevar va trebuie sa monitorizezi sangele dar eu zic ca merita sa risti.Astept vesti !
@perseverenta:Mulltumesc ca te-ai gandit la mine.Pana acum cateva saptamani sufeream de asa-zisele simptome negative insa de atunci am mai dat si de depresie.Cu anxietatea e mai bine, a trecut de la sine.Eu in continuare ma lupt si trag de mine sa fac cate ceva zilnic, sa nu stau degeaba.Imi e foarte greu sa accept ca sunt o alta persoana, ca nu mai am vointa si nici scopuri in viata, eu nu eram deloc asa.Ma tot uit prin pozele vechi si nu stiu ce s-a intamplat, de ce sunt asa.Sunt foarte ingrijorata de viitor, de cum ma voi descurca intre oameni(deoarece am si ceva fobie sociala), de cum voi fata unui loc de munca deoarece sunt mereu obosita iar cu memoria cu concentrarea, mai ales concentrarea sunt la pamant.Momentan ma sustin parintii mei, atat financiar cat si moral(mai mult mama mea) iar pe viitor nu doresc sa ajung povara nimanui, si parintii mei au deja o varsta, varsta la care eu ar trebui sa ii ajut.Pe viitor nu am prea multe optiuni, insa eu voi face tot posibilul sa fie bine sa nu zica nimeni ca nu am incercat.si da, am luat mirtazapina dar nu m-a ajutat
Cat despre tine eu zic sa incerci totusi Leponex, intr-adevar va trebuie sa monitorizezi sangele dar eu zic ca merita sa risti.Astept vesti !
Nu stiu... mie imi cam place de Florin cum pune problema... pare un barbat educat. Ia spune Florine ce medicamente naturiste poti sa iei pentru insomnie? Consumul de gluten spre exemplu dupa o anumita ora afecteaza starea somnolenta negativ, parca asa citisem undeva.Tu ce medicamente iei momentan? Ne poti spune?
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 1atacuri de panica
- 41atac de panica in urma unei interventii chirugicale
- 4suntem impreuna de doi ani, ea este foarte anxioasa, paranoica, obsesiva si depresiva
- 29Tratament fibromialgie (anxietate generalizata?)
- 1ce evolutii au bolile psihice
- 11Anxietate?
- 20S-a vindecat cineva de depresie, anxietate sau atacuri de panica?
- 8atac de panica
- 10Atac de panica, anxietate, interpretare EKG
- 7sufar de anxietate
- 3Anxietate sau hipoglicemie?
- 2Anxietate sau? AJUTOR!
- 4Ajutati ma, va rog !!! nu pot sa scap de atacurile de panica
- 7Atacuri de panica
- 5Anxietate si depersonalizare / derealizare
- 2Atacuri de panica, anxietate
- 9Anxietate si atacuri de panica
- 5Vitamina D, responsabila de atacurile de panica?
- 19Calmare atac de panica
Mai multe informații despre: Anxietatea Atacurile de panica Tulburare schizoafectiva Tulburarea de depersonalizare Pierderea memoriei golul mental
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: