Anxietate cu atacuri de panica si depersonalizare.

Mache, cam asa e si la mine..Desi mama stie ca am niste probleme si stie de vizitele de la psiholog/psihiatru, nu am mai povestit cu ea despre chestiile astea de ceva vreme, de cand am fost mai rau, mai exact. Si ea a avut episoade depresive si tare cred ca nu intelege anxietatea prea mult, doar starile de depresie. Si cu tata am incercat sa povestesc si nu prea intelegea exact nici el, chiar daca simteam ca imi vrea binele. Momentan cel mai bine ma intelege acum prietena mea, careia i-am spus despre problemele mele la putina vreme dupa ce am cunoscut-o. Nici prietenii nu stiu exact prin ce trec, doar cei care au mai avut atacuri de panica, aproximativ, adica in mare stiu ca am niste probleme, dar probabil nu inteleg de ce si cum functioneaza mecanismul.. E mai usor sa povestim cu oamenii care stiu exact ce inseamna anxietatea si simptomele fizice/psihice. Cu doamna psiholog povestesc o gramada de chestii. Si eu aveam clipe cand vroiam sa fiu lasat in pace, sa nu deranjez pe altii cu starile mele, sa fiu linistit si poate "inteles", iar daca nu ma simteam inteles, vroiam as fiu lasat in treaba mea, sa nu implic si pe altii in problemele mele. E greu sa incerci sa stai langa altii cand de-abia reusesti sa stai langa tine cateodata. Asa eram si eu, foarte izolat, prietenii toti au zis ca sunt deprimat, ca trebuie sa ies mai des, sa ma distrez etc. dar nu depresia era principala mea problema, ci anxietatea, frica de a fi intr-un loc in care nu ma simteam sigur, chiar daca de multe ori imi era dor de clipele din trecut cand eram foarte relaxat si tot ce vroiam era sa ma distrez cu prietenii.

Oricum, ca idee, inca o data zic, cel putin pe mine anxietatea asta m-a facut un om mult mai puternic in general,. mai sigur pe mine, mai extrovertit, eu in general fiind o persoana foarte introvertita. E de inteles cand timp de un an doi aproape orice intalnire banala cu o persoana cunoscuta o percepeam de multe atat de intensa psihic si fizic ca pe un interviu pentru un job la o firma sau ceva de genul, in capul meu.. Multa sanatate, curaj si putere tuturor!!

Buna, mie mai nou mi-a aparut senzatia ca nu respir indeajuns, parca ma fortez, e f deranjanta, asta tot anx sa fie?

Tot.

Si eu mai am din cand in cand problema asta. Era mai puternica senzatia mai ales in zilele de dupa chefuri, cand stateam acasa si ma recuperam, simteam ca nu prea reusesc sa respir corect si sa trag destul aer in plamani, iar asta parca ma agita si mai tare si respiram si mai greu. Momentan nu prea mai am problema asta, foarte rar..

pai vreau doar sa stiu daca atacurile de panica imi pot dauna inimii spre exemplu sau altui organ si in condiile date de mine, daca poate cineva sa-mi raspunda ii multumesc (nu mai vreau cu du-te la psiholog cu se agraveaza psihic.. eu pot trece peste daca primesc un raspuns, bineinteles adevarat, nu vreau sa fiu mintit:)) ) si daca se poate sa-mi raspunda si cineva avizat... as avea orgasm :)) multumesc anticipat

@ ro1989

Copilasule, astazi te confrunti sa zicem cu unul dintre simptomele atacului de panica.
Daca nu iei medicatie pentru aceasta afectiune, maine te trezesti ca mai faci unul si inca unul si poate chiar toata lista.

Nici in visele cele mai urate nu stii tu cum e sa treci prin toata gama de simptome si nici nu iti doresc vreodata sa cunosti senzatia de "iad pe pamant". Caci asta se intampla cand se agraveaza aceste minuni pentru ca nu sunt tratate.

Simptome cardiovasculare

1. Palpitaţii, ritm cardiac accelerat (senzaţia că inima bate "nebuneşte");

2. Transpiraţie;

3. Dureri în piept;

Simptome respiratorii

4. Senzaţie de sufocare, nod în gât sau respiraţie neregulată;

Simptome gastrointestinale

5. Senzaţie de greaţă, vomă sau dureri de burtă;

Simptome neurovegetative

6. Ameţeli, pierderea echilibrului, senzaţie de leşin;

7. Senzaţia că te îneci;

8. Tremurături;

9. Senzaţia de amorţeală sau furnicături;

10. Frisoane sau puseuri de căldură;

Simptome psihologice

11. Sentimentul că lumea nu e reală sau sentimentul de detaşare de sine;

12. Teama de a nu pierde controlul sau de a înnebuni;

13. Teamă de a nu muri, teama de a nu face un atac de cord, atac cerebral etc.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/care-sunt-cele-13-simptome-ale-atacului-de-panica_885047.html#ixzz2HVjjdlCN

P.S.: Iti atrag atentia ca ele apar mai ales in urma depunerii unui efor: fizic sau psihic.
La cel mai mic semn de oboseala, te scuzi, te opresti si faci pauza sa iti revii.

Cei din jur nu prea inteleg lucrurile prin care trecem noi si isi dau cu parerea cu totul aiuristic asa ca nu te sfatuiesc sa le explici la fiecare ce si cum. Ne zici noua aici pe Forum, ca noi am trecut prin asa ceva.

Si fii cumintel si exprima-te politicos pe aceste topicuri ca te baneaza domnul Admin imediat. Iti atrag atentia ca este foarte sever. Nu prea stie de gluma.

mircea, andrei.si altii
banuiesc ca ati facut o multime de analize pina la diagnosticul de depresie, anxietate si probabil v-ati pus intrebari legate de cauza aparitiei acestora
pentru ca sintem multi cei care nu ne recunoastem in postura asta - am fost persoane puternice si acum...- ma intreb si va intreb daca nu ar putea fi de vina o dereglare a produceri de hormoni din glande (suprarenale, epifiza, tiroida, etc)?
eu am facut pt tiroida dar este ok
acum am citit despre glandele suprarenale si incep sa ma gindesc.imi pare plauzibila ideea
asta pt ca nu gasesc o explicatie a aparitiei simptomelor, nu gasesc un eveniment activator, un gind negativ...
de ex azi am stat la masa si cind m-am ridicat m-a cuprins o stare de frica, de teama de pierdere a controlului absolut fara motiv, fara sa ma gindesc ca as face un lucru si sa ma fi speriat in sinea mea ca nu sint in stare.faza m-a tinut pina acum seara si nu gasesc ce a putut sa o declanseze
urmarea: copilul a stat in casa in loc sa merg cu el la sanius( de fapt toata vacanta a fost ratata pt el si vinovat sint eu), sotia ar fi vrut un pic de atentie probabil, eu am stat in pat intrebindu-ma a nu stiu cita oara daca nu sint trilulilu, nu am putut sa ma relaxez, sa respir, sa adorm, sa trec peste

citeodata ma gindesc ca parca cu cit fac mai multe( respiratie, relaxare, plimbare, psiholog, ad...) cu atit dau inapoi
poate miine va fi mai bine
sa aveti o duminica linistita

Eu nu am facut deloc analize, mi-era prea frica sa merg la medic sau la spital si sa stau la coada, sa stau pe un scaun sau mai stiu eu ce :) Plus ca imi trebuie si trimitere de la medicul de familie si nu prea eram pregatit sa recunosc ca am probleme, chiar daca era evident ca le am. Am stat acasa si am rabdat si am cautat pe google si incet incet m-am regasit intr-o gramada de simptome si am descoperit "vinovatul". Poate tocmai fiindca nu ai reusit sa accepti ca ai problemele astea si sa le identifici cu anxietatea iti e putin mai greu.
Poate, pentru linistea ta, ar fi bine sa iti faci un control sa fii sigur ca problemele vin din "creier" si de aia le resimti pe plan fizic. Orice crezi ca te-ar ajuta, aia sa faci. Eu sunt sigur ca problemele mele sunt legate de anxietate pentru ca asta constat: se inmultesc/inmulteau simptomele si intensitatea lor in functie de ipostaza, locatie, persoanele cu care eram si gandurile pe care le aveam. De aia sunt convins ca nu poate fi altceva fizic, chiar daca resimt fizic simptomele. Incearca sa nu te simti vinovat pentru starile pe care le ai, e foarte important, doar nu tu vrei sa te simti asa, cere ajutorul celor apropiati tie, te va ajuta sa te simti inteles. Chiar daca ei nu stiu exact prin ce treci, sunt convins ca iti vor binele si ar putea sa incerce sa te ajute intr-un mod sau altul. Nici mie nu imi ieseau exercitiile de relaxare la inceput, le vedeam ca pe ceva ce trebuie neaparat sa fac si eu reactionam cu anxietate la chestiile care nu depindeau de mine. Vroiam sa detin eu controlul, sa fac cand pot si ce pot, nu sa mi se "impuna', pentru ca nu reuseam sa fiu in control asa parca. Pas cu pas, am reusit sa ma adaptez la multe. SI eu aseara cand stateam cu prietena, am incercat sa adorm si nu am reusit, asa ca am rugat-o sa ia un taxi si sa mearga acasa, pentru ca "mintea" mea inca nu e pregatita pentru o noapte petrecuta dormind langa ea, nu ma simteam deloc sigur si nu reuseam sa adorm si ma agita mult asta, ma simteam mai absent fizic, dar cu siguranta asta era si din cauza oboselii, era o ora tarzie. Ma bucur mult ca ma intelege, ideea e ca eu i-am explicat despre problemele mele inca de la inceputul relatiei si ma simt mult mai linistit asa si mai sigur pe mine. Ce sa facem, fiecare cu simptomele si blocajele lui...IN mod evident, cand a plecat, am baut un ceai si deja eram mult mai relaxat si mai putin tensionat si deranjat de starea fizica mai ciudata. Asta e problema poate, inca nu reusesc sa ma accept 100% cum sunt si poate de-aia ma tem sa stau si langa alte persoane perioade prelungite de timp, simt ca nu fac fata tot timpul cu brio, iar gandurile imi zboara la asta.



P.S. Toti avem un moment in care ni se declanseaza anxietatea si luam un model din trecut, eu nu prea am realizat prin ce trec pana au inceput sa fie starile din ce in ce mai dese. Am povestit destul de mult cu doamna psiholog pana sa imi dau seama exact de ce imi e frica si de unde as fi putut lua "modelul" din trecutul meu. Eu stiu ca am inceput cu o stare de depresie si am ramas apoi cu anxietatea..

@mache

Eu am trecut prin nenumarate seturi de analize, eram atat de disperat sa-mi gasesc 'buba' si s-o tratez incat am cheltuit la bani pe doctori, tratamente, fel si fel de analize, am ajuns direct la Rmn-uri, encefalograme...in sinea mea nu reuseam sa ma acomodez nici macar un pic cu ideea ca am ceva pe fond psihic, nu pot nici acum sa accept...dar am invatat sa ma controlez mai bine, cand am starile alea de anxietate duse la extrem imi mai trec si mie prin cap fel si fel de idei, de exemplu nu reusesc sa-mi rezolv problema cu capul, inca ma doare, iar cand sunt in picioare am acolo o stare de nesiguranta, dar reusesc de fiecare data sa trec peste...deci daca eu dupa ce mi-am facut seturi complexe de analize si toti mi-au zis ca n-am nimic, si inca ma mai gandesc ca as avea ceva la cap...datorita faptului ca durerile fizice in speta de cap la mine sunt atat de reale si intense incat pe moment imi este imposibil sa le pun pe seama anxietatii.este normal sa-ti pui intrebari.dar si mai normal ar fi sa gandesti logic cand te simti in stare...sa-ti focalizezi atentia spre lucruri logice...pentru siguranta ta ar fi ok sa-ti faci si niste analize...eu unul n-am fost linistit decat dupa ce mi le-am facut.si am stat ore intregi asteptand fel si fel de rezultate, eram sigur ca am ceva fizic...era un timp cand vb cu doctora si ii spuneam este imposibil doamna ca durerile astea fizice sa nu aiba la baza o boala fizica...ea radea si imi spunea sa stau linistit, cu cat incerc sa-mi gasesc o boala cu atat imi va fi mai greu...dar intr-una imi cautam o posibila boala.

Eu mi-am gasit un refugiu in sport, imi place, imi stabilesc fel si fel de obiective mai ales in fitness/culturism trebuie sa ajungi la un echilibru sa ai performante, practic un stil de viata si ma captiveaza...dupa ce ies din sala ma simt mult mai bine, mai relaxat, mai increzator.recunosc daca stau in pat si-o lenevesc incepe usor dar sigur sa-si faca de cap anxietatea...

Sper sa-ti revii cat mai repede, e ingrozitoare starea asta, dar poate asta e si ideea, o parte din noi ne spune ca nu mai este ok stilul de viata pe care il avem, trebuie schimbat ceva, ceva in adancul psihicului tau s-a schimbat...cu multa rabdare, ajutor din partea familiei, prietenilor...mai ales ca ai un copil care are nevoie de tine, consulta un doctor cunoscut care sa te scoata din starea asta chiar cu ajutorul pastilelor o perioada...nu sta asa ca-i pacat...m-a prins cam mult scrisul la ora asta, sunt si dupa o seara in care m-am distrat cu prieteni, sper ca am fost cat de cat coerent...

@ mache30

Mergi la psihiatru cu toate simptomele pe o listuta sa iti reevalueze tratamentul, daca nu te simti ok.

@ Mircea1986

Fa-ti un control oftalmologic mai amanuntit pt. durerile de cap.
Eu am avut un astigmatism miopic de -0, 5 la ambii ochi acum 8 ani si din minutul in care mi-am pus ochelarii au disparut durerile. Dar problema nu a fost depistat cu un dioptron obisnuit, ci cu un aparat mai performant de la Spitalul Universitar.
Acum nu mai e nevoie sa port ochelarii, durerile de cap au disparut, dar daca ii port, am observat ca am mai multa energie si rezist mai mult sa ma concentrez, acasa sau cand ies in oras.

@ clara

Am fost la oftalmolog si m-a asigurat ca n-am nimic, nu stiu ce sa zic, daca incep sa-mi fac iar controale mi-e teama sa nu o iau razna cu anxietatea...

Pe de alta parte am problema asta cand ma ridic brusc dupa ce stau jos o perioada, cand merg.eu am pus-o pe seama anxietatii, mai ales ca am mers o perioada lunga la neurolog si mi-a spus ca pastilele de genul Ad-urilor, anxiolitice pot scade nivelul circulatiei sangelului la cap, mi-a prescris tanakan, etc, dar fara mare succes.

S-ar putea sa fie si dependenta de Rivotril, eu il iau de ceva vreme si nu e tocmai ok...dar nu adorm cu alte somnifere, sau daca o fac sunt zombie a 2-a zi.

Iar totul a plecat de la o criza puternica de anxietate, cu socuri electrice in cap, pana atunci n-am avut prob cu capul, doar aveam o tensiune foarte mare in corp si senzatia aceea ca nu pot respira, faceam atacuri de panica, ma simteam ok doar in pat, am scapat de astea dar am ramas cu sechele la cap...daca stiti remedii naturale care pot ajuta circulatia creierului sau ceva pentru dureri m-ar interesa:)

Exista niste medicamente date chiar de psihiatru care imbunatatesc circulatia creierului.

E foarte urat sevrajul de Rivotril, asa scriu cei de pe Forum. Mergi pe Medicamente antidepresive si intreaba-l pe Costy ce rau i-a facut si daca a avut simptomele tale. Poate tre sa mergi sa il schimbi. Rivotril nu e somnifer propriu-zis.

@ Mircea

Antidepresivele tipice sunt medicamente ce au nevoie de o perioada variabila de timp pentru instalarea efectelor, in general de 2 - 6 saptamani. Desi numele lor este generic si sugestiv pentru acest tip de tulburari, antidepresivele sunt utilizate cu succes si in tratamentul altor afectiuni, cum ar fi:tulburari anxioase, obsesiv compulsive, bulimii, dureri cronice sau chiar ADHD (attention deficit hyperactivity disorder), in combinatie cu anticonvulsivante.

sursa: ----------*

(*modificat de admin)

@ clara

Am facut tratamente cu mai multe AD, nu pot sa zic ca nu m-au ajutat, dar nici nu m-au vindecat, in sensu ca am incercat Coaxil, Zoloft, Mirzaten, Cipralex, Prozac, pe o durata de 1 an si jumatate, intr-adevar au reactii adverse...eu am avut impresia ca am scapat de unele si am dat de altele, unele ma sedau, altele ma agitau, n-am gasit o compatibilitate care sa ma faca sa urmez un tratament doar cu un anume AD, nu stiu de ce doctorita mea nu vrea sa incerc Seroxat.de cate ori aduc in discutie Seroxatu imi spune ca nu este bun pentru mine, de parca celalalte m-au vindecat, in fine stiu foarte bine cum lucreaza, ca este nevoie de un anumit timp sa-si faca efectul.

Sunt curios cum a fost la tine cu Seroxat, ai spus ca te-ai vindecat de anxietate de la el, dar de ce iti este greu sa iesi din casa? inca mai ai anumite fobii? sau alta problema?
Nu de alta, dar am impresia ca unele vindeca anxietatea, altele o maresc, apar fel si fel de frici, unele stupide, d-asta intreb...ai mai multa experienta decat in mine cu boala asta:)

@ Mircea1986

Eu nu prea inteleg cine v-a indus in eroare pe voi ca bolile astea gen anxietate/depresie se vindeca precum raceala.
Iei o perioada fixa tratament si gata.

Cititi topicul cu Anxietate incurabila pe care vi l-am adus pe prima pagina. Cititi pagina cu pagina si invatati din experienta altora.

Eu nu ies din casa decat maxim o data de doua ori pe saptamana deoarece nu am energie. Am o stare de lesin cauzata de depresie.
Doctorita nu ma lasa sa iau ad-uri ca virez. Eu am alta boala decat voi, tab.
Daca as vrea sa iau ad-uri, ar trebui sa iau pe langa litiu, un antipsihotic. Nu imi convine treaba asta.

Asa si mache. Ii zic pe privat ca pt. starile lui de derealizare/depresonalizare ii trebuie antipsihotic.
Nu ii convine sa ia. Din cauza efectelor secundare.

Intelegi ?

Daca ai un sindrom anxios depresiv incepi sa reduci dupa 6 luni/1 an numai daca te simti perfect si dupa o schema indicata de medicul care te evalueaza lunar. Daca te simti tot perfect cu ele reduse poti renunta complet. Si ineamna ca ai o remisie. Altfel nu.

Cu un tratament bun de un an, doi, facut corect, ca la carte, boala se poate retrage.
Nu iti garanteaza nimeni insa ca e pe viata.
Episoadele astea pleaca si revin.
Cand esti bombardat cu tot felul de stimuli aiurea din exterior, ele revin.
Pe tot parcursul vietii.

Nu stiu exact de ce nu va explica doctorii la care mergeti aceste lucruri de baza.

@ clara

Stiu foarte bine ce inseamna anxietatea, daca tu suferi si de alta boala imi pare rau, chiar imi pare, dar nu cred ca este nevoie sa fi asa autoritara, poate boala te-a facut asa...eu am mers pe mana doctorilor inca de la inceput, dar nu m-am simtit foarte bine, si d-asta am decis sa nu urmez in continuare tratament.

Eu am o viata foarte activa, fac sport 2-3 ore pe zi, ies in oras cu prieteni, am avut un job si in viitorul apropiat intentionez sa-mi gasesc un servici, am alte pretentii de la viata, nu pot sta sedat ani de zile cu gandul ca totul va fi ok, pentru ca sa fim clari, medicamentele astea sunt foarte puternice...

Degeaba urmez un tratament psihotrop, sunt ok fizic, nu ma doare nimic, dar in rest sunt leguma, nu simt nimic, nu am chef de nimic, ma trezesc si imi traiesc viata ca un robot asteptand la zile insorite care de multe ori nu vin...

Pentru cei care au boli mai grave este intr-adevar o necesitate tratamentul, si la mine a fost si am recunoscut ca in perioada foarte grea nu reuseam fara medicamente, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-mi traiesc viata cu toate efectele secundare pe care le-am intalnit de la Ad-uri, crezi ca daca ma simteam super ok in perioada de 18 luni in care am urmat un tratament destul de intens, renuntam? doar din ego? ca sa-mi demonstrez ca-s ok? as lua un pumn de pastile daca ar fi necesar si mai important daca m-as simtii bine...

Pe de alta parte ce sa fac? sa renunt la sport, servici, familie, prieteni? sa stau retras toata ziua in casa, pentru ca asta faceam cand urmam aceste tratamente.

Faci niste afirmatii complet gresite, m-am documentat foarte mult despre aceasta boala, foarte multi oameni prefera o viata normala, cu o activitate normala, am cheltuit foarte multi bani pe fel si fel de tratamente, analize, incercand sa-i dau de capat bolii...iar medicamentatia psihotropa m-a ajutat la un anumit nivel, cat sa mi tin in frau durerile fizice, ulterior prin sport si foarte multe activitati am reusit sa renunt, sunt vinovat ca nu au mers medicamentele? sa-mi pierd cativa ani buni incercand altele si sa fiu un zombie? nu multumesc.

Ideea e ca fiecare vorbeste din propria experienta..Asta trebuie sa intelegem. Fiecare are simptome diferite si situatii diferite, fiecare avem o viata si temerile noastre legate de ea. De aia tind sa cred ca nu exista un medicament "miraculos" care sa te scape de toate, majoritatea vin pe parcurs si dispar incet incet, cel putin la mine asa a fost. La fel cum s-au adunat problemele, la fel si o parte din ele au disparut sau s-au redus in intensitate. Nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut noi, de asta sunt convins. Dar e nevoie de intelegere si sa stim ca fiecare reactioneaza la un anumit medicament poate, la anumite situatii, fiecare se relaxeaza cum poate sau nu poate. Nu exista un tratament general valabil pentru toti, pentru ca suntem diferiti si avem vieti diferite si simptome diferite. Tine foarte mult si de gandirea noastra si de ce credem ca ne face bine sau nu...
Cam asta am vrut sa spun, daca ar fi fost asa usor si asa usor de urmat un tratament anume, cred ca era cam gol forumul asta :)

Multa sanatate si liniste tuturor!!

Asta incercam sa-i explic clarei, degeaba urmezi un tratament daca nu iti este bine, nu stiu cate persoane si-au revenit complet datorita pastilelor, este un proces foarte lung, trebuie sa accepti boala ceea ce este foarte greu, apoi sa-ti analizezi foarte bine viata, ce vrei de la ea, cum vrei sa-ti traiesti viata, daca esti capabil si ai posibilitatea materiala de a te relaxa, nu toata lumea are capacitatea de a se relaxa la tv, citind o carte, stand la computer, iesind la o plimbare, lucruri pe care le fac toti oameni normali, aparent banale pentru unii, de asta se ajung la fel si fel de droguri, probleme, alcol...

Faptul ca intram aici si schimbam fel si fel de trairi, probleme, este un pas inainte, degeaba ii zic lu' nea "Costel" ca am asta, am cealalta, nu o sa ma inteleaga niciodata pentru la majoritatea oamenilor fara probleme de anxietate/depresie subiectul asta nu exista...nu au cum sa inteleaga...

@ Mircea1986

Nu ai specificat ce afirmatii complet gresite am facut.
Te rog sa specifici cand acuzi pe cineva.

Faptul ca acum nu iei medicamente si te descurci asa cum te descurci se datoreaza tratamentului pe care deja l-ai facut in cea mai mare masura.

Daca luati anxiolitice sau ad-uri si aveti efecte secundare de nesuportat, trebuie sa mergeti la medic sa vi le schimbe.
Pina gasiti medicamentul potrivit organismului vostru.
Medicul nu are de unde sa stie treaba asta.

Daca acum te descurci fara medicamente si iti este bine, multumeste-i lui Dumnezeu. Inseamna ca esti intr-o perioada de remisie. Stai cat mai departe de factori care sa iti declanseze iar boala.

Iar ati pomenit de un medicament miraculos care ar putea 'scapa' de depresie.
Nu s-a inventat asa ceva inca.
Bolile psihice in general sunt boli cronice.
La tab sau schizo in principiu, e necesar tratament pe viata.
La anxietate si depresie aveti norocul ca vin si pleaca in episoade.
Cu un regim echilibrat episoadele de remisie pot dura si 5-10 ani.

Am adus pe prima pagina topicul cel mai bun de anxietate de pe Forum: Anxietate incurabla.
Ati reusit sa il parcurgeti ca sa ma combateti ca nu am dreptate ?

Era vorba de mine, ai presupus ca nu m-am documentat in ceea ce priveste anxietatea/depresia, si ca n-am facut tratament adecvat.

Asta incercam sa-ti spun, am urmat tratamente si am incredere in doctori, pana la urma nu sunt ei vinovati de boala noastra, in schimb am vrut sa lamuresc alta problema, nu doar medicamentele ajuta...ai intr-un fel dreptate cand iti este foarte rau si nu vezi lumina la capatul drumului este foarte greu sa te stapanesti.

Nu am zis ca sunt foarte ok, doar incerc sa inving aceasta boala prin fel si fel de activitati, cred ca esti de acord cu mine ca este mai ok sa incerci sa-ti ocupi timpul cu anumite activitati decat sa stai toata ziua sa te intrebi daca mai scapi de problema asta...

Pana la urma dupa propria experienta cel mai bun remediu impotriva anxietatii sunt activitatile, mintea ocupata, cand este cazul sub tratament, si poti duce o viata ok...depinde de fiecare cum gandeste, nu exista om pe pamantul asta sa traiasca intr-o fericire continua...o sa citessc topicul respectiv...

Bunaaaaaaaa.ce mai faceti???cum va mai simtiti?ce stari ati mai avut?. Clara, te rog, nu te simti ofensata.toate sfaturile tale sunt bune...geniale, adevarul e ca nimeni nu te poate sfatui mai bine decat o persoana care a trecut prin ce ai trecut tu.sunt foarte curioasa Clara, cum te simti acum?ce stari, simptome, ganduri ai...starea ta s-a imbunatatit fata de ce-o fost?daca nu te superi, bineinteles...
Mai am o intrebare, eu permanent am starea de depersonalizare(cred, nici yo nu mai stiu), nu m-a lasat, doar ca nu mai e asa deranjanta, credeti ca va trece sau tre sa o accept asa cum e?(ca e a mea:)))...

Si eu inca o am...Cam cu asta am ramas, atacuri de panica foarte rar am si le simt mult mai ok decat inainte. Inca ma resimt, parca sunt iesit din peisaj, dar cel putin o accept mult mai bine acum si asta ma face sa fiu mai relaxat si sa nu mai incerc sa lupt. Dar din ce imi dau seama e mai bine ca inainte, sau poate faptul ca o accept ma face sa o simt mai ok. La mine de obicei se accentueaza in functie de ipostaze..Daca sunt mai obosit, mai nervos, mai stresat, mahmur sau stiu eu ce :) O percep diferit, mai deranjant..Cand sunt relaxat si odihnit parca e mult mai ok.

mircea
tu acum mai iei si pastile sau te descurci cu sala si cu ce program ocupational iti faci?
mai ai socurile in cap?
la mine nu este nici o zi fara simptome si azi a fost ziua socurilor, fractiuni de secunda in care se prabuseste tot sistemul.
si as fi avut de mers cu masina...cumva, cumva am reusit sa ajung acasa...clar suparat si speriat..
totul parea acceptabil dimineata, dar la prinz dupa ce am condus 2 km s-a rupt, , fericirea, , si asa a ramas pina acum
sper sa dorm si miine sa fie bine
imi dau seama ca de multe ori imi fac singur viata amara cind ma gindesc ca miine iar o sa imi fie rau...si poimiine...
iar eu nu pot fi optimist, nu pot gindi pozitiv.nu stiu cum pot altii, dar stima pt ei
salut

@mache

Pe cuvant iti zic...parca esti o copie fidela de a mea, la fel gandesc si eu cand ma simt foarte rau, iar mi-e rau, o iau de la capat, maine va fi la fel, iar senzatii de soc electric, iar oboseala...intr-un fel ne facem singuri rai, dar trebuie sa fi ai activitate, parca sunt o moara stricata...dar in anxietate este foarte important sa ai un program strict, in functie de fiecare, pe mine ma apuca anxietatea cand raman singur, stau in pat sau ma uit la tv, pc...ma apuca de cele mai multe ori, dar sunt obisnuit...nu stiu cum sa-ti zic...momentan sunt pe Rivotril seara, asta e tratamentul meu...cel mai crunt este dimineata dupa somn, am o stare de oboseala, dar mai mult psihica, trece o vreme pana ma prind in peisaj...apoi o iau cu sportul si parca imi revin, desi in ultima vreme nu m-am simtit nici eu foarte bine, este si vremea asta urata...pe mine ma omoara vremea, primavara/vara am fel si fel de activitati care imi plac si ma fac sa ma simt super ok...

Referitor la tine, pana la urma ai inceput un tratament sustinut? ai ajuns la psihiatra? este clar ca nu poti iesi din starea asta singur...nu sunt in masura sa recomand tratamente, dar la mine cel mai bine a mers Cipralex cu Rivotril, vorbeste cu doctora si vezi ce iti spune, din ce am citit si pe forum, cam asta ar fi cel mai bun tratament pentru noi, ma refer aici la simptomele pe care le ai, ti-am mai spus zici ca suntem trasi la indigo, exact la fel m-am simtit si eu o vreme, sper sa nu ma ia din nou cum ziceam ultimile zile nu au fost asa bune nici pentru mine, in rest n-am ce sa-ti zic...trebuie sa-ti revii putin chimic, starea aia este provocata de un dezechilibru chimic si este clar ca nu mai este vorba doar de gandire...degeaba gandesti tu pozitiv daca fizic esti la pamant si nu poti face nimic cu starea respectiva.

Imi aduc aminte cand ma simteam la fel imi era imposibil sa ies afara, nu pentru ca nu vroiam ci pentru ca fizic eram la un pas de lesin, cel putin asa ma simteam, in fiecare minut mintea imi spunea ca este posibil sa ajung pe jos:)

Mircea
Am fost la control, mi-a recomandat sa mai ramin 2 sapt pe valdoxan pt ca la schimbare iar incep cu reactii adverse si sa iau xanax 0, 5 seara si 0, 25 dimineata
Azi a fost o idee mai bine, am iesit dupa copil la scoala si culmea, cind am ajuns acasa, m-a luat o stare ciudata.la modul:ce credeai, ca scapi o zi fara?
Si afara am mai avut niste senzatii de presiune brusca in cap de parca imi iesea imediat singele pe nas.plus citava socuri slabute
Eu tot nu sint impacat cu situatia, tot mai cred ca, asa cum spui si tu, exista un dezechilibru de substante din cauza glandelor epifiza si suprarenale.greu de verificat dar plauzibil..adica imi este imposibil sa cred ca am ajuns aici doar din cauza gindurilor, stresului
Trebuie sa merg la, , teme, ,
te mai stresez mai tirziu
Ma gindesc acum ca starea de presiune in cap apare intradevar cind ma emotionez, sperii.dar si la un mic efort fizic, la miscare brusca din cap..deci cred ca mai este si altceva decit psihic

@mache

Stiu ca este foarte urata senzatia asta de neputiinta, practic nu prea avem ce face in fata acestei boli, dar daca nu o acceptam mai rau ne agravam situatia...nu stiu ce sa-ti raspund, e dreptul tau sa-ti faci fel si fel de analize, sa te linistesti intr-un fel, asa am procedat si eu, n-am gasit absolut nimic fizic...

Cum iti explici gandurile respective? teama aia care provine din interior...cand incepeau atacurile de panica la mine era imposibil sa nu cred in momentul ala ca mor.dar cu timpul mi-am dat seama ca la baza acestor atacuri sta psihicul...dintr-o data n-ai chef de nimic? nu-ti place nimic din ce iti placea odinioara...astea nu sunt boli fizice...sunt oameni care sufera de boli foarte grave de inima, tumori/cancer, sida, si n-au simptomele noastre.

Oricum la mine a fost un miracol ca n-am gasit nimic fizic, multi oameni sufera de anxietate/depresie si mai au si alte probleme, de fapt si cei normali au probleme fizice, foarte rar gasesti un om sanatos tun...la mine n-au gasit absolut nimic, dar nimic...si uite ca timpul a trecut si problemele dispar, iar apar.de aici si concluzia mea...anume ca suferim intr-adevar de aceasta boala psihica...gandeste la rece, teama aia cand stai in multime, socurile alea electrice...eu mai aveam inainte dureri de cap, stateam la cal foarte mult sau nu dormeam destul, uneori chiar foarte puternice...tin minte ca 2 sapt am fost racit mai demult si am stat la pat, dar era o durere clasica de cap...ce simtim noi socuri electrice, senzatia aia de cap tulbere...nu este vorba de nimic fizic, cum sunt in stare la sala atunci sa-mi vad de sport? sa ridic greutati foarte mari, sa alerg uneori si 50-60 de min pe banda la o intensitate destul de mare...tocmai d-asta am si tras intr-un timp de mine, sa-mi demonstrez mie ca nu sunt bolnav fizic, sa vad daca pot ajunge la o forma fizica buna, daca lesin la sala, daca se intampla ceva.uite ca nu s-a intamplat nimic...se intampla sa mi fie foarte rau cand stau in pat cateva zile si n-am activitate, nu fac efort fizic deloc, iar cand sunt la sala imi este foarte bine.tine minte ca am stat 3 luni de zile tintit la pat, eram sigur ca am ceva fizic si am zis ca asa o s-o rezolv, cu analize, multa odihna, regim...de unde...mai rau imi era...pentru ca ma gandeam intr-una.aveam timp de orice prostie si o analizam indelung...dracu m-a pus sa fac asta...mai bine faceam un tratament bine pus la punct si nu stateam atat in pat sa-mi dezvolt fel si fel de fobii, obsesii, etc.

Daca vrei sa-mi urmezi sfatul este ok, daca nu.faci cum crezi, dar e timpul sa fi sincer cu tine, sa accepti care este problema si sa incepi s-o tratezi cu toate armele posibile, repet inca o data, familia, prieteni, o doctora buna, sport sau orice activitate care simti ca iti face bine...poate nici macar n-ai descoperit ce iti place cu adevarat, sunt atatea lucruri...aparent banale dar care ne fac viata mult mai usoara/frumoasa.cam atat deocamdata...sanatate iti doresc:)

ce mai faceti?:)

@ mache30

Este un dezechilibru al neurotransmitatorilor.
Noi nu avem nic o taina cu suprarenalele
Daca nu va coafeaza prea tare sa spuneti celor din jur despre depresie si anxietate ca sa le dati explicatii de ce va simtiti rau, le spuneti vreo 2 fraze despre neurotransmitatori si la a 3-a clacheaza si schimba ei subiectul.
Oricum nu pricep nimic.
Sa stiti ca eu nu dau raportul tuturor ca am tab. Ca apoi incep cu ce e tab si e jale.
Le spun scurt ca am o boala caracterizata prin lipsa de energie, ca imi face rau sa vorbesc despre ea, si bye bye. Nu intru in detalii aiurea doar ca sa le satisfac curiozitatea.
E mai important sa ma simt eu ok decat satisfacerea curiozitatii altora care sa se soldeze cu prejudecati daca afla ca ma duc la psihiatrie.
Iar celor care sunt obligati sa afle dintr-un motiv sau altul si incep cu 'mofturile', le-o trantesc si lor: 'cred ca nu ma judecati ca am o boala si ca ma tratez ca inseamna ca cei care fac asta, au ei o problema, nu eu'.

Neurotransmitatori.

Substanta chimica a organismului care da posibilitatea celulelor nervoase sa-si transmita mesajele. neurotransmitatorii cuprind numeroase substante, intre care acetilcolina, diferite endorfine, dopamina, diferitele enkefaline, noradrenalina, serotonina etc.
Numeroase substante, medicamentoase sau nu, au aceeasi actiune cu un neurotransmitator si se numesc agoniste (adrenergice, colinergice). Altele au o actiune contrara si se numesc antagoniste (adrenolitice, anticolinergice).
De altfel, un deficit intr-un neurotransmitator dat poate fi responsabil de o patologie (de ex. boala alzheimer, etc...)

Va rog sa cititi topicul meu Depresia si anxietatea - simptome si mecanisme de boala - ca sa intelegeti exact ca aceste boli psihice sunt de fapt fizice. Au la baza un substrat fizic foarte clar si explicabil stiintific.

@ rinchan

Eu ma simt ok in general.
Desigur ca nu ma simt ca un om normal din cauza lipsei de energie si a scaderii puterii de concentrare.
Dar le accept asa cum sunt ele in prezent si nu ma revolt ca revolta nu imi foloseste absolut la nimic.
Daca apar simptome de depresie iau ad (pe loc, nu stau prea mult pe ganduri, ca altfel se accentueaza) si daca apare anxietate iau un anxiolitic.

P.S.: Daca nu cititi topicul meu cu Depresia si anxietatea - simptome si mecanisme de boala, o sa ma supar pe voi. :)
Inseamna ca munca mea e un fel de 'cooperativa munca in zadar'.

Mie mi-a aparut iarasi groaznica teama ca as putea innebuni, mi-e teama sa nu pierd contactul cu realitatea, sa nu mai fac diferenta dintre ganduri si realitate:(((...eu fac benzi desenate si stau toata ziua sa-mi imaginez scenarii pt povestile care le fac, acum mi-e frica si sa gandesc, oare pot sa-mi pierd mintile din cauza asta????am avut aseara un vis lucid care m-a tulburat si cred ca de aceea sunt acum asa speriata...dar oare chiar pot pierde contactul cu realitatea?toata pofta de mancare mi s-a dus dupa senzatia nasoala de depersonalizare care am avut-o...parca mi-e teama sa nu innebunesc si eu practic sa fiu constienta de innebunirea mea...ce as putea sa fac acum ca sa ma linistesc
(nu iau tratament in momentul de fata)?pot sa innebunesc de la senzatia asta pe care o am(zici cami zboara mintea+nu pot gandi, concentra)e tot teama?sau chiar innebunesc?:(((

Fata draga, renunta la cuvintul ala total nepotrivit tie, nu se perde contactul cu realitatea asa din senin si nici dupa o eternitate de anxietate.Nu incerca sa intelegi nimic si nu cadea in capcana-Anxietatea este incurabila, , sau gogoasa umpluta cu venin, , Anxietatea e ca o psihoza, , astea sunt mesaje care vi se cuibaresc in subconstient si va saboteaza.Chiar de vin din partea unor persoane incercate sau dr in domenii, nu au cum sa stie raspunsul, altfel totul ar fi limpede si curat.Anxietatea iti manina timp pt ca nu stii din ce directie vine, dar sunt sanse sa afli si sa-ti fie mai bine.'
Poate fi un cumul sau o carenta, avertizarea unui loc bolnav sau perceptie gresita, iar daca tot vreti sa fie ceva legat de creier poate fi un cumul de amoniac care da astfel de stari.Greata ta poate fi de la lipsa de Mg sau altceva, stiu ca multi fac analize si sunt dezamagiti ca in continuare se simt rau desi fizic n-au nimic.Ce bine ca n-au nimic in corpul fizic, asta ar trebui sa aduca un gram de optimism, cei care fac psihoterapie si n-au rezultate pe ca blocajul e altdundeva, sa rareasca sau sa renunte, sedintele le vor fi de folos in viata in alte circumstante, nu asta regretati ci poate tocmai faptul ca actionati contra curentului.