Studii medicale

Studiu longitudinal în cohorta MESA demonstrează că utilizarea metforminului nu este asociată cu modificarea globală a densității minerale osoase vertebrale evaluate prin CT cu deep learning — dar analizele de subgrup relevă heterogenitate semnificativă în funcție de profilul metabolic și inflamator

Meta-analiză (18 RCT-uri, 18.774 pacienți) demonstrează că inhibitorii SGLT2 reduc semnificativ riscul de spitalizare pentru insuficiență cardiacă (OR 0,69) și endpoint-ul compozit (OR 0,71) la pacienți cu HFmrEF și HFpEF, fără efect semnificativ pe mortalitate.

Meta-analiză (7 studii, 12.283 pacienți) arată că irigarea antimicrobiană a lojei CIED nu reduce semnificativ rata infecțiilor față de absența irigării (0,8% vs 1,1%; RR 0,80; p=0,54), contrazicând justificarea rutinei acestei practici.

Studiu retrospectiv (TriNetX, 7.734 pacienți) arată că trombectomia mecanică reduce mortalitatea la 1 an față de anticoagulare în EP risc intermediar-scăzut (11,0% vs 17,8%; HR 0,642) și intermediar-înalt (7,0% vs 11,0%; HR 0,631), cu complicații mai frecvente în risc scăzut.

Studiu retrospectiv (172 pacienți) compară TAT sub 7 zile vs 7-28 zile post-PCI cu indicație de anticoagulant oral: nicio diferență semnificativă în endpoint-ul compozit ischemic (mortalitate CV, IM, tromboză stent) sau sângerările majore la 1 an.

Studiu longitudinal multicentru (1.601 tineri, urmărire 12 luni): dependența alimentară mediază relația motive alimentare → grăsime viscerală (nu IMC); alimentația conștientă moderează protectiv; insula stângă este corelatul neuronal — rol în conștiința interoceptivă a sațietății.

Studiu prospectiv multicentric EMPIRE I (137 pacienți, 11 centre europene): valva ALLEGRA cu sistem IMPERIA repoziționabil demonstrează la 1 an BVD 5,9%, 0 deteriorări structurale, pacemaker 14,3% (stabil), mortalitate CV 6,8% (nativă) și 0% (valve-in-valve).

Revizuire FASEB Journal 2026 despre TET2-CHIP (hematopoieza clonală): mutațiile TET2 cresc riscul CV cu 40-100% prin inflamație cronică (IL-1β, IL-6) mediată de monocite/macrofage; strategii terapeutice emergente: inhibitori IL-1β, NLRP3, agenți senoterapeutici.

Studiu retrospectiv (235 pacienți, Melbourne): CT cerebral pre-coronarografie în OHCA modifică managementul la doar 2,6% din pacienți dar dublează timpul ușă-procedură (105 vs 53 min; p<0,001); neuropatologie identificată la 17,9%. Mortalitate la 30 zile nesemnificativ diferită.

Revizuire Lancet 2026 a bolii Alzheimer: progrese în biomarkeri plasmatici (p-tau217), aprobarea lecanemab şi donanemab ca prime terapii modificatoare de boală, 14 factori de risc modificabili (40% din cazuri prevenibile), şi provocările accesului echitabil la noile terapii costisitoare.

Două RCT faze 3b (MUSETTE + GAVOTTE, 1.613 pacienți): ocrelizumab doză mare ajustată greutate (1200–1800 mg) nu ameliorează controlul progresiei dizabilității față de doza standard 600 mg. HR 0,93 (p=0,53) în SMR şi HR 0,95 (p=0,64) în SMPP. Doza 600 mg rămâne optimă.

Trial PADOVA faze 2b (586 pacienți, Parkinson timpuriu): prasinezumab IV 1500 mg nu a atins endpoint-ul primar (HR 0,84, p=0,066), dar a întârziat progresia motorie cu 11,4 săptămâni (61,1 vs. 49,7 săptămâni, placebo). Date exploratorii sugestive susțin un studiu faze 3.

Studiul de faza 3b ORATORIO-HAND (1.013 pacienți, 144 săptămâni, 22 țări) demonstrează că ocrelizumab reduce cu 30% riscul de progresie a dizabilității față de placebo în SMPP, inclusiv la vârstnici și cu EDSS 7–8 (HR 0,70; p=0,0007). În subgrupul cu activitate MRI: reducere 55%.

Studiu CARDIA pe 1.350 participanți (vârstă medie 61 ani): biomarkerii plasmatici Alzheimer (p-tau217, Aβ42/40) se asociază cu viteza de procesare mai scăzută (-0,54 SD) și risc de până la 4 ori mai mare de declin accelerat al memoriei verbale (OR 4,31). Detecție cu 10-15 ani înainte de simptome.

Studiul HEAD (682 participanți, 8 centre nord-americane): [18F]MK6240 are acuratețe diagnostică superioară față de [18F]flortaucipir în detectarea tau Alzheimer (AUC 0,93 vs. 0,86; p<0,0001), identificând de 2,43 ori mai mulți pacienți cu Alzheimer preclinic. Publicat în The Lancet, mai 2026.