Anxietate cu atacuri de panica si depersonalizare.

Am observant ca daca mi-e rau si stau de vorba cu cineva parca imi mai revin putin. Asta e o dovada?

Cu siguranta e. Eu am observat multe moduri in care puteam fi mai ok sau mai rau. De exemplu, dupa ce "scapam" de un eveniment stresant, ori eram foarte ok si binedispus si relativ fericit, ori dadeam parca intr-o stare de depresie, datorita faptului ca ma consumam foarte mult in ganduri. Dupa discutiile cu doamna psiholog tot timpul eram mai ok. Dupa ce am discutat cu familia si apropiatii despre probleme, ma simteam mai linistit...etc..Avem nevoie de intelegere, pentru ca anxietatea ne face sa ne si gandim mult la ce parere au cei din jur despre noi, daca li se pare ceva anormal..

Si inca o treaba: in zilele cand mergeam sa ma tot investighez ma simteam bine chiar daca timp de o saptamana inainte zacusem in pat si ma duceam sa aflu ce boala grea am, eram bine-merci in ziua respectiva. Tot semn e?

Ca si mersul la dentist...:D

@ mache si cei care au lucrat

Ganditi-va la modul cel mai serios ca astfel de boli pot da handicap. Poti sa nu reusesti sa mai mergi la serviciu 1 an, 10 ani sau 20 de ani. Numai Dumnezeu stie.
Oricine a lucrat legal si are carte de munca, mergeti si va faceti pensie pe caz de boala care e minim 350 lei. Odata cu talonul de pensie veti avea si asigurarea medicala gratuita. O data cu pensia va incepe sa mearga si vechimea. Pentru asta sunt necesare 1-2 internari cu diagnosticul vostru.
Nemergand la serviciu mai multi ani corelatia intre varsta si vechime nu se mai realizeaza si nu veti mai avea dreptul la pensie pe caz de boala, mai ales ca varstele de pensionare vor ajunge la 70 de ani.
De-a lungul timpului am intalnit persoane cu depresie anxioasa care nu au tinut cont de aceste sfaturi si au pierdut pur si simplu dreptul la pensie. Au lasat sa treaca 10-15-20 de ani fara sa faca nimic si s-au trezit ca in tot acest rastimp ei nu au mai putut lucra din cauza bolii, dar au pierdut si pensia pentru ca din mandrie nu au vrut sa si-o faca la timp.
Cat timp nu poti lucra, ai pensie, merge vechimea. Cand poti lucra iti iei cartea de munca de la casa de pensii si faci ce vrei, dar ai vechimea integrala.
Nu lasati mandria sau nepasarea de genul 'lasa, ca ma descurc eu' si sa cadeti pe capul familiei. Daca statul ofera un lucru pentru handicapul dat de aceste boli, il luati si va ajutati familia, chiar daca intr-o mica masura.

:)))))
Scuzati!m-a scapat un ris,...:))))...pot vorbi in halul asta?
Buna intentie impletita cu naivitate trimite oameni tineri direct la pensie.
Asta o sa ajute teribil la a adauga ceva intensitate si viata lunga anxietatii, adica sa te gindesti:

, , Sunt pensionar, n-are sens sa ma mai dau jos din pat never, nunca, jamas en la vida..., ,

Cred ca o activitate placuta, usor antrenanta si bine remunerata ar rezolva un procent din belele.
Poate ca oameniilor nu le mai pasa de pensie, poate vor sa traiasca putin mai intens, sau ma insel?

@clara

Nu sunt de acord cu tine, stiu ca este foarte greu sa lucrezi si ca in unele cazuri necesita un tratament foarte sustinut, dar cu timpul inveti sa-ti gestionezi anumite frici, cu tratament, psiholog, se poate, cu pensia respectiva nu rezolvi nimic, probabil s-ar pensiona multi oameni daca le-ar ajunge pensia...dar cu 350 pe luna...sa fim seriosi, iar daca tu ai lucrat care ai o boala si mai grea, cel putin teoretic, ai lucrat si ai avut parte de anumite realizari, din cate stiu ai facut 2 facultati...etc

Iti dai seama pentru unul care n-a lucrat niciodata? cum poate sa se impace cu ideea ca va sta toata viata prin pat, spitale, nu realizeaza nimic si mai mult isi intretine depresia...cand vezi ca nu esti bun de nimic, nu ai nici o contributie in casa, sau macar pentru tine...eu zic ca, cazi mai adanc in depresie cu tot cu tratament...
Uita-te la Stefan, cel care a initiat topicul asta...boala a debutat la 16 ani...cum sa stea toata viata sa nu faca nimic? plus ca nu trebuie s-o luam chiar asa, mai sunt solutii, chiar daca nu pot lucra, pe net se pot face fel si fel de chestii, chiar job-uri...hai sa nu transam si sa vedem totul in negru...

Repet, tie iti este mai usor pentru ca ai trecut prin facultati, job-uri si ai realizat cate ceva...ti-ai demonstrat ca poti...ai fost normala, dar unuia care este abia la inceput de viata...sau are deja familie? cum este mache, cum poate trai cu 350 ron pe luna, avand copii, etc...sunt situatii si situatii.pe mine sincer m-a speriat post-ul tau...chiar daca exista astfel de cazuri...hai sa nu le mai aducem aminte...eu zic ca sunt mai mult oameni care lucreaza si au asemenea boli, right?

Salutare tuturor!

Cum va mai este? La mine merge greu cu gandurile astea negative, nu pot "scapa" de teama asta de cancer si cred ca am inceput sa am unele dureri la diferite organe date de autosugestie..
Am scapat de greata, de starea de moleseala, de cap tulbure dar vad ca au aparut dureri, cand la rinichi( cand in stanga cand in dreapta) cand in dreapta si stanga abdomenului, in "varful coastelor".

Imi este si mai greu pentru ca aceste simptome ma duc cu gandul si mai mult la boala cumplita.. Mai ales cand aud de cazuri reale, de oameni care au murit de cancer..pur si simplu imi vine sa plang, ca si cand, domane fereste, chiar as suferi de asta..

Merg in continuare la psiholog, urmez tratament si incerc pe cat posibil sa am rabdare si sa imi concentrez mintea pe altceva si reusesc uneori insa inevitabil inainte de culcare ma cuprind toate gandurile, scenariile...

Iei ceva inainte de somn ?

In afara de antidepresivul(Fevarin) pe care il iau de regula la 22, nu iau altceva.Gandurile apar si in cursul zilei, si in situatii in care chiar nu ma astept. De exemplu sambata am fost la o nunta..Cand am ajuns acolo am aflat ca sora nasei a murit de cancer in dimineata aia. Imediat am cazut pe ganduri urmand ca pe la ora 23, in timpul petrecerii sa ies afara, sa intru in panica, sa ma simt ca si cand " gata, am cancer"..

Si nu simti ca ai putea rezolva problema asta ? Ai analizele facute, nu ?

Eu merg la serviciu, ar fi greu cu 2 copii si sa nu muncesc. Plus de asta ma tine conectata, imi ocupa mintea, chiar daca se intampla sa nu ma acapareze cu totul munca si sa ma apuce anxietatea, cred ca de multe ori m-a ajutat faptul ca a trebuit sa ma retin, sa nu dau frau liber disperarii.

@blajan_andrei : Nu stiu cum sa rezolv problema asta. Am momente cand sunt tare si privesc altfel lucrurile insa am si momente cand pur si simplu simt ca nu pot face nimic.. Analizele le am facute, cele de sange si ecografii

Cand iti vine gandul acela incearca sa-ti gasesti o activitate simpla la care sa te concentrezi pret de 5 minute ca sa iesi din starea respectiva. Uneori merge treaba asta.

@ Mircea1986

Doamne, ce nu imi place pe Forumul asta "sa imi puna oamenii vorbe in gura". Unde am scris eu fratioare ca indemn oamenii sa nu munceasca toata viata ???
Sa stii ca ma deranjeaza extrem de tare cand nici nu gandesc ceva si vin unii sa spuna despre mine ca am scris acel ceva.
De unde sa stiu eu ca un om care are o boala nu va beneficia peste 6 luni sa zicem de un tratament inovator si va scapa de acea boala ?
Asta numai Dumnezeu o poate stii. Cat si cum va lucra fiecare.

Poate nu m-am exprimat eu cum trebuie si nu m-am facut intelasa.
Cunosc persoane si de pe Forum si din viata reala cu depresie anxioasa (adica ce aveti voi, nu cu alte boli precfum psihozele) care au zis ca tine. Las ca o sa facem si o sa dregem noi. Ei initial lucrand cateva luni sau cativa ani. A trecut un an, au trecut doi ani, au trecut mai multi ani si nu s-au mai putut angaja 8 ore cu carte de munca pentru ca nu au facut fata. Ei bine, in anii aceia in care nu au avut serviciu, cartea de munca imagineaza-ti ca nu le-a mers.
Dupa mai multi ani, in momentul in care constati ca treaba chiar nu merge, parintii iti mor iar tu te sprijineai financiar pe ei, incerci sa iti faci o sursa de venit propriu. Pensia pe caz de boala. Numai ca... lucrul acesta, ei bine nu se mai poate. Pentru ca nu se mai realizeaza corelatia intre varsta si anii lucrati. Ceea ce inseamna ca pensie pe caz de invaliditate "ioc" pina la varsta de 65 si in viitor 70 la barbati. Intelegi mata ?
Asa... daca aveai pensia, iti mergea cartea de munca, iti mergea vechimea. Puteai sa o intrerupi cand vrei, sa iti iei cartea de munca de la Casa de Pensii si sa te angajezi (pe Internet sau unde vrea sufletul tau) si apoi, daca te loveste iar depresia sa te pensionezi iar. Pentru ca ai corelatia vechime varsta.
Daca la varsta de pensionare (65-70) nu ai lucrati minim 15 ani, conform legii actuale, pensie iar "ioc".

Problema nu este numai de pensie, pentru ca tot ai adus in discutie cazul "mache". Problema este in principal de asigurarea medicala. Pensia vine o data cu asigurarea medicala gratuita si medicamente gratuite in majoritate., cu mers pe RATB gratuit.

Cu alte cuvinte, daca nu iti faci acum pensie, bazandu-te pe blana ursului din padure (gandeste-te bine Mircea ca am la activ 19 ani de boala si am vazut multe cazuri la viata mea), esti obligat sa iti platesti asigurarea medicala (din banii cui ? nimanui nu ii convine sa traiasca pe banii altuia) si sa traiesti din banii altuia. Mache care a lucrat nu ar avea o pensie de 350 lei, ci o pensie care porneste de la ultimul salariu pe care l-a avut. Iar daca isi face si indemnizatie de handicap (234 lei), iata un venit de peste 600 lei pe luna + asigurare medicala + transport gratuit pe RATB si metrou + scutire impozit la casa proprietate personala. Deci: ar contribui si el cu "putin" la bunastarea familiei si nu s-ar mai simti ca nu e bun la nimic.

In legatura cu treaba asta "ca nu realizezi nimic", e foarte bine ca ai abordat-o.
Mai important decat trupul acesta trecator este mantuirea sufletului care este nepieritor.
Tu vrei sa zici ca nu realizezi o functie de director sau un salariu de 1.000 de euro.
Dar eu zic dincartile legate de credinta pe care le parcurg, ca se realizeaza mult mai mult atunci cand bolnavul indura fara sa carteasca boala:
- se realizeaza in primul rand mantuirea sufletului sau
- se realizeaza mantuirea acelora din rudele decedata care au dus o viata cu semnul intrebarii; trairea lui si acceptarea bolii, impacarea cu ea, ba chiar multumirea lui Dumnezeu pentru ea (aici o sa sariti toti; dar chiar va rog sa faci experimentul cartirii din cauza bolii, vedeti ce simtaminte se nasc in corpul vostru si experimentul multumirii - chiar daca suna paradoxal - pentru aceasta boala si constatati singuri ce sentimente placute se nasc in toata fiinta voastra; aproape ca nu mai simtiti boala.
Totodata prin viata noastra Dumnezeu le da celor din jurul nostru ocazia ca prin faptele lor bune fata de noi, sa se mantuiasca si ei. Le da posibilitatea sa se bucure de sanatatea pe care o au raportat la sanatatea pe care noi nu o avem si sa ii multumeasca lui Dumnezeu pentru asta.

Stiu ca lucrurile acestea legate de religie poate nu va sunt foarte cunoscute. Si eu am facut cunostinta cu ele dupa varsta de 30 de ani. Dar ce rost sa traim o viata intreaga (cu intermintentele remisiilor) in ura rezultata din cartire si impotrivire, "ca de ce eu?", "ca de ce nu lucrez?", "ca de ce aia, ca de ce ailalta?", cand putem trai linistit si impacati cu noi insine, cu boala si cu Dumnezeu. Creandu-se astfel chiar premisele unor mai multe remisii ale bolii.
Boala tot aceea este, fie de cartim, fie nu.
De ce sa nu o abordam cu o atitudine din care sa rezulte pacea inimii ?
De ce ne dam cu dreptul in stangul ?

@ doomy852

Pe fondul bolii, ti-au aparut niste dureri somatoforme.
Incearca niste sedinte la psiholog (1, 2, 3) in care sa vorbesti despre acestea.
Unii au rezolvat si cu o singura sedinta.
Daca nu iti trec, ca vad ca faci psihoterapie, spune-i psihiatrului de ele si o sa iti prescrie ceva.

Daca ai citi carti religioase ai invata ca un adevarat crestin trebuie sa isi doreasca moartea, pentru ca acolo va fi intalnirea cea mai frumoasa din viata lui, intalnirea cu Dumnezeu. Dar trebuie sa lecturezi cate ceva ca sa fii ferm convins de acest lucru. Si poate ca ar fi bine sa o faci, decat sa inghiti alte pastile si pentru frica aceasta de cancer si de moarte.

Aoleu clara, ma enervezi, ti-am si dat dreptate, doar ca unii se culca pe o ureche, stim ca exista si astfel de cazuri, banuiesc ca stii si tu...si am zis ca sunt si foarte multi oameni care lucreaza, si au afectiuni mai grave, schizo, tab...

Ma rog, lasa-ma pe mine in pace si nu ma certa ca eu te respect pentru ce faci, si ajuti prin experienta ta si cunostiintele dobandite pe parcursul bolii, dar gandeste-te ca este foarte greu sa-ti impui o astfel de viata...chiar si cu 600 si ceva de lei e greu sa traiesti in zilele noastre...

Foarte bine ai punctat, sunt si alte variante, si tehnologia avanseaza, sunt multe post-uri pe net...bine platite, programatori, web-design, etc...cu timpul poate apar si alte alternative.

Cu religia nu stiu ce sa-ti spun, e posibil sa fie cum afirmi tu, doar ca suntem diferiti si percepem diferit anumite lucruri in viata...asta nu inseamna ca trebuie sa ne luam la cearta...cel putin mie nu-mi place, si repet, am aflat la inceput multe lucruri interesante pe forum de la tine, DrT, Mr nick despre aceste boli...

Si totusi este greu cand ai deja o relatie, ai facut o scoala, ai avut mari asteptari de la viata, si chiar nu reusesti sa te impaci cu ideea ca vei sta pe spatele altora toata viata pentru ca ai depresie/anxietate, trebuie sa existe alternative, tu ai lucrat, si ma repet inca o data, poate subinconstientul tau este impacat pentru ca ai reusit ceva in viata...dupa n-a mai mers si ai constatat din pacate ca nu se mai poate lucra cu boala pe care o ai...da...iti dau dreptate, nu stie nimeni prin ce ai trecut, imi inchipui ca n-a fost usor sa te resemnezi, nici acum nu sunt convins ca esti 100% resemnata:) dar ma rog...

Ce vroiam sa te mai intreb, cand depresia te loveste ce simptome apar in afara de lipsa aceea de energie, simptome fizice ai? dureri, de la o vreme oscilez intre stari destul de ok, ma refer aici fizic si psihic, cand sunt bucuros, impacat cu mine, am chef de toate, cand sunt la pamant, dar si-n depresie ai ganduri obsesive? ca de ce n-am facut nimic, ca sunt ratat din anumite puncte de vedere, ca n-am realizat nimic.si brusc la urma dispar simptomele...nu de alta, dar una e sa citesti pe net, si alta e sa auzi din gura unor oameni trecuti prin asa ceva.si nu ma certa...ca n-am nimic cu tine:P chiar te rog sa ma ajuti pe aceasta cale...stiu ca ai avut parte si de anxietate si de depresie pe langa tab...si sunt foarte curios care erau simptomele fiecaruia in parte...sa stiu macar cu ce ma confrunt.

@ Mircea1986

Pensia nu inseamna a te resemna. Ci inseamna asigurarea viitorului, fara sa te lasi pe ceilalti din jur.
In momentul in care iti revii, lucrezi.

Ce varsta ai ? Cati ani ai lucrat cu carte de munca pina in prezent ?

Nu te-am certa, Doamne fereste ! Incerc sa va aduc cu picioarele pe pamant.
Mamei mele, imediat ce nu am mai putut sa lucrez, i-a dat telefon unchiul meu, care era pe atunci prodecan la Facultatea de Chimie din Targoviste si i-a zis foarte clar: "pensionati-o imediat pe Clara ! Dar IMEDIAT ! ". Tin minte ca era data de 23 decembrie si eu, buimaca de medicamente pentru ca abia iesisem din spital, am mers prin frig si zapada sa depunem dosarul la Casa de Pensii.
Daca mama nu il asculta pe unchiul meu, si mai stateam un an, doi, trei, zece, si ma culcam pe o ureche zicand "las ca imi revin eu si muncesc eu", eu la ora actuala nu aveam din ce sa traiesc. Pentru ca iata ca s-au scurs 5 ani de atunci si inca nu ma simt in stare sa ies zilnic din casa si sa imi iau un serviciu normal.
De ce nu mai puteam ? Pentru ca trecea timpul si se pierdea corelatia intre varsta si anii vechime.

Presupunand prin reducere la absurd ca nu as mai fi putut lucra deloc niciodata, ar fi rezultat ca pierdeam dreptul la pensie pe viata pentru ca nu aveam cei 15 ani vechime.

Acum intelegi Mircea de ce insist atat pe acest subiect si de ce va subliniez faptul ca e mai importanta viata ta decat mandria ?

Ca alte simtome mai am unele dureri destul de mari (musculare si articulare) la membrele superioare, tristetea pe care o simt foarte puternic tot la nivel somatic, in special in membrele superioare, tristete pe care o asociez Iad-ului, asa de cumplita este. In momentul in care imi aduc aminte de pastile, fug la dulap si iau un xanax sau jumatate de fevarin si imi revin in 10-15 minute, eu neavand voie sa iau nici un fel de ad (nici xanax) din cauza ca am tab si pot vira.
Anxietatea care ma mai loveste din cand in cand mi-o potolesc tot cu xanax. Subliniez faptul ca de la primele zile de simptome de anxietate (am avut anxietate ca si voi) am fost la doctorita unde mi s-a prescris tratament. Nu am lasat sa treaca mai mult de 7 zile si sa ma linistesc cu povesti. M-am dus direct la doctorita si i-am zis ca nu pot sta asa (lucram atunci).
In rest, subliniez, datorita cartilor legate de credinta din care mai citesc, mi-am format un mod de gandire care nu numai ca nu produce frici de moarte, de atac cerebral (cum avea Stefan), de cancer, de etc, ci dimpotriva, imi produce o pace a sufletului si o stare de bine in tot organismul = polul opus al fricii si depresiei.

Va sugerez, desi stiu ca sunt slabe sperante de izbanda, sa cumparati cartea Razboiul nevazul a Sfantului Nicodim Aghioritul si sa subliniati cu creionul cate reguli de a gandi, scrise acolo, va sunt mai mult decat folositoare vietii voastre de zi cu zi. Cartea costa 9 lei si o gasiti la pangarul Manastirii Antim sau la magazinul Patriarhiei de pe Calea Victoriei (langa Pizza Hut).

Eu nu am o relatie sentimentala. Pentru ca nu pot risca sa fac copii bolnavi si pentru ca am devenit foarte foarte sensibila. Nu vreau sa imi asum responsabilitati pe care nu le pot duce. Scoala am facut. Nu am avut mari asteptari de la viata, ci am treit-o zi cu zi, asa cum s-a desfasurat ea. Nu consider si nu am considerat niciodata ca am stat in spatele nimanui. Fiecare are viata lui si destinul sau, depinde din ce perspectiva il priveste. Nu consider ca prin ceea ce am lucrat la viata mea (in campul muncii) am realizat cine stie ce (sa ma maresc sau sa ma mandresc cu realizarile sau cum ?).Deoarece astea sunt trecatoare. Nu ma intreaba Dumnezeu ce functie am avut, ci cate fapte bune am facut in viata. Astea sunt adevaratele realizari.

Eu am am fost nevoita sa ma resemnez niciodata. A te resemna inseamna cumva sa taci, dar tot sa ai ceva care sa te supere ca esti asa. Dimpotriva, am acceptat boala asa cum este ea, bazandu-ma fix pe Dumnezeu sa ma ajute sa o port pina la sfarsitul vietii. Cu remisii sau fara remisii. Tot ce fac este sa analizez zilnic si sa aleg intre bine si rau si sa merg mai departe. Simt ocrotire si chiar iubire din partea lui Dumnezeu si a sfintilor si cand ai aceste sentimente, nu ai cum sa te razvratesti.

Exista Cineva mai mare decat mine. Pai daca acel Cineva a facut luna si cu stelele si a considerat ca trebuie sa am eu boala asta, eu sa ma pun de-a curmezisul si ma razboiesc cu El si sa ii cer socoteala ? Ar fi penibil. Las ca stie El de ce. Iar eu, cu mintea cocosului, cred ca aceasta boala este data spre mantuirea neamului care la mine a facut multe greseli (f multe avorturi). Asa ca cea mai mare realizare a mea, draga Mircea, din aceasta viata, este sa accept si sa imi duc boala, spre mantuirea neamului meu. Un serviciu si un salariu de 500-1.000 de euro pe luna nu poate fi comparabil cu mantuirea neamului (si a sutelor, poate, de prunci ucisi). Asa ca, are Dumnezeu socotelile Lui. Stai tu linistit. Stie El mai bine.

:)

Faptul că te simţi ocrotită de Dumnezeu, ţine mai mult de percepţia ta asupra suferinţei.

Însă în privinţa medicamentelor - (bune şi ele în pătrăţica lor) - exagerezi mult.

Fiindcă este imposibil să simţi tristeţe de intensitatea 'iadului' (că asta ai scris); iar după aceea senzaţiile nenorocite să îţi treacă într-un sfert de oră - cu ajutorul unui comprimat antidepresiv sau benzo.


Clara: 'tristetea pe care o simt foarte puternic tot la nivel somatic, in special in membrele superioare, tristete pe care o asociez Iad-ului, asa de cumplita este. In momentul in care imi aduc aminte de pastile, fug la dulap si iau un xanax sau jumatate de fevarin si imi revin in 10-15 minute'

Păi când a avut vreme tristeţea să se amplifice într-atât... până la a te lovi cu INTENSITATEA IADULUI ? De vreme ce afirmi că îţi este la îndemână (printr-o pastiluţă) să o frânezi din scurt ? CEVA NU SE LEAGĂ!

Clara, vezi tu cei 500-1000 de euro iti aduc si sanatate, si bani de pastile, si tratament, si o mancarica buna...d-aia tind toti la un trai mai bun...nu sunt toti nebuni, ca vb de fitze gen, trebuie iphone 5, geanta si imbracaminte de ultima fitza, bmw e alta discutie...dar cu 1000 de euro iti faci viata mai frumoasa fie ca vrei sau nu...e pur si simplu o realitate...cand te duci la doctori si vrei sa te tratezi...o data cu varsta imbatranim, mai ai nevoie de una, alta...intervin f multi factori...si de aceea e bine sa ai o situatie materiala decenta...si pentru propria sanatate...cand nu se poate...nu se poate si gata...aici iti dau dreptate.


Pai e foarte simplu Verbina, cel putin la ce anxietate am avut initial, daca luam un Rivotril(se poate sa fi fost si dependent fizic-psihic fiind primul medicament primit) dar care m-a ajutat enorm aveam aceeasi stare, zici ca eram in iad...iar in 10-15 minute de la raul insuportabil pe care il aveam din creier imi reveneam subit, parca eram alt om, mult mai sanatos, vorbeam, imi revenea cheful de viata...deci se poate...cel putin eu am trait-o pe pielea mea si stiu cat de mult poti suferii de la aceasta boala...din pacate...

Mircea, dar simptomul de ceaţă în creier îţi cedează la vreun medicament ?

Da, oarecum...fiind anxietatea foarte perversa, daca nu am una, incepe alta, dar in general la Rivotril cedeaza...desi in ultima vreme sunt mai mult depresiv, partea anxioasa a cam disparut, mai ales dimineata.

De Rivotril am incercat sa scap cu Spitomin, nu creeaza dependenta, dar nici efectul nu este asa puternic, si ii trebuie un timp destul de indelungat sa-si faca efectul...

Nu stiu ce sa zic, cred ca mi-am si creeat in anumite momente ale zilei fel si fel de simptome, parca sunt programat cumva...tot anxietatea ma bantuie, dar nici depresia nu ma lasa...mai ales dimineata cand ma simt foarte obosit, fara chef de viata...nu prea isi au rostul lucrurile...banuiesc ca este un semn de depresie...dar m-am saturat sa ma multumesc cu putin...adica in capul meu este ceva de genul, daca nu o sa fiu ca inainte...degeaba am momente ok...si momente mai putin ok...eu vreau sa ma resetez cumva...sa uit de ce s-a intamplat, sa fiu optimist, sa nu mai gandesc asa mult, sa analizez fiecare pas pe care-l fac...

Acum ma pregatesc sa plec sambata in vacanta, in alta tara, drum destul de lung...si parca fara sa vreau am o fina teama...desi constient ca am mai facut drumuri lungi...creierul este programat...pe de alta parte nici in casa nu pot sta mai mult de o zi...devin agitat, imi vin in cap multe lucruri, vreau sa ies, sa ma bucur de natura, de prieteni, sa socializez...sa am o viata normala...si se bat cap in cap:)

Dar am momente in care uit pur si simplu de tot, si de aia am tot sustinut pe aici ca este o chestie chimica prin cap...sau nu stiu ce sa mai zic, nici doctorii nu stiu...eu am pus totul pe seama simptomelor, iar daca ar fi niste pastile care sa ma faca aproape ok, sa zicem un 80% din ce am fost inainte ar fi super ok...o sa consult alt doctor(mai experimentat) poate clara sau cine stie pe cineva in Bucuresti care are experienta si nu trateaza pacientul ca pe un cobai...sa ma faca naibii leguma:))

Sau prozac daca mai citeste pe aici, sa-mi recomande un doctor...am impresia ca, cu un tratament adecvat nu as mai avea gandurile si simptomele astea...desi am incercat SSri-urile la greu, chiar SNRI gen Coaxil...toate cu efecte adverse neplacute, mai mult fizice gen dureri de cap, greata, rau din creier/agitatie interioara...gandurile au disparut dar pun pe seama starii fizice, eram complet focusat pe ceea ce mi se intampla fizic si fiind atat de rau pe partea astea automat nu mai stateam sa ma gandesc la tampenii:)

Inca o data repet...poate sunt multi oameni care sunt la inceputul bolii, am facut multi pasi inainte, ies in fiecare zi afara, fac sport, am o viata absolut normala daca e sa ne luam dp activitatea zilnica, dar sunt tot timpul cu o fina agitatie, o teama in corp urmata de zile ok, apoi zile mai putin ok...dar pe ansamblu cu putina ambitie as putea lucra, cred...bineinteles intr-un mediul ok si sa ma atraga ceea ce fac...

Insa analizez foarte mult cand ies, in cap tot timpul am anumite ganduri sau stari fizice care ma impiedica intr-un final sa ma bucur de anumite chestii, banale, dar pe care le pretuiam foarte mult odinioara, chiar aseara m-a bufnit o melancolie...am iesit pe balcon, am un tei chiar in fata, am simtit dintr-o data un miros puternic...asa placut, parca simteam ca traiesc, ma bucuram pur si simplu ca-s in viata, am mai avut momente cand ma plimbam si la fel simteam fel si fel de mirosuri placute venite din natura...cam acolo vreau sa ajung, nu sa stau in casa/pat si sa ma plang de fel si fel de dureri:)

Andrei, unde esti? esti ok in perioada asta? ar trebui sa fie o perioada mai ok pentru noi, fata de iarna aia urata:)

Is ok, am avut cateva momente mai agitate pe la cafele zilele astea, dar de alaltaieri - ieri sunt iar ok. Am cam stat cam mult la PC si pana noaptea si m-a cam deranjat si fizic si psihic. Dar mi-am revenit repede si acum imi vad de treaba. Inca resimt oboseala, dar dupa un body-scan dupa-masa sunt iar ok si fresh si mult mai optimist. E putin cam monotona viata mea momentan, dar nu stiu daca ma deranjeaza neaparat...

Impresia asta o am si eu Andrei, cateodata parca e monotonie...alta data plictiseala crunta, nu stiu ce sa zic, cred ca ne mai bantuie si depresia...in mod normal daca am fi fost ok...faceam ceva si nu ne mai plictiseam sau monotonia trecea o data cu schimbarea, dar mai greu e la mobilizare, vointa...tonus:)

Asta e...lasa-mi si mie linku cu body-scan, parca l-ai mai pus, da nu-l gasesc...poate ma ajuta si pe mine intr-o oarecare masura:)

E bine ca esti fresh si optimist...asta e un lucru foarte bun, dupa asta tanjesc si eu, poate prea mult si d-asta nu am parte decat rar de asemenea momente:)

Primele 45 de minute le fac zilnic, de obicei mai si atipesc un pic la el si ma trezesc mai fresh si binedispus.
Oricum cand eram foarte anxios, primele doua luni cand am facut exercitiul nu prea reuseam sa ma relaxez in timpul lui, dar dupa ce il faceam eram oricum mai ok, eu asa eram cand terminam ceva de facut in perioada mai grea, dupa ce faceam eram mai optimist...Sper sa te ajute cu ceva, daca nu la inceput, macar dupa ceva vreme...

http://www.youtube.com/watch?v=8aoOlUWO_ak

@ Verbina

Faptul ca ma simt ocrotita tine de educatia religioasa pe care am primit-o si pe care am dobandit-o din citirea cartilor legate de credinta care iti creeaza pur si simplu strategii de demontare a gandurile negative si inlocuirea lor cu ganduri care produc o stare de bine general.
Pina sa citesc aceste lecturi nu aveam aceasta perspectiva asupra vietii care sa vina de la sine. A venit prin invatarea anumitor reguli (vezi Razboiul nevazut) si aplicarea acelor reguli din momentul invatarii, o data, de doua ori, de o suta de ori si in permanenta.
Nu a fost pica para malaiata in gura lui natafleata.

In legatura cu depresia, tin sa iti spun ca nu inteleg de ce ma contrazici, de parca as minti sau m-as apuca sa inventez lucruri pe Forum Romedic. Eu am tulburare afectiva bipolara. Tristetea in tab poate fi atat de accentuata incat s-a estimat ca 25 % dintre cei cu boala mea se sinucid. vezi cazul Virginiei Wolf, al lui Van Gogh etc.
Mentionez ca nu am avut niciodata tentative de sinucidere, dar in momentele (rare) in care imi apare acea tristete intensa imi vin ganduri de sinucidere, atat e de insuportabila.
Oricum, organismul meu (cu tab) nu reactioneaza la antidepresive la fel al celor cu depresie. Ci imediat. Eu daca iau 2 saptamani o pilula de antidepresiv pe zi sau chiar si xanax, virez cu tot cu medicamente.

* in legatura cu intensitatea in care loveste tristetea, la mine loveste brusc si foarte intens (acea intensitate foarte mare); e ca o lovitura care ma tine "sub 2.20" pina inghit pastila si simt ca incep sa imi revin incet incet

@clara

Asa se intampla si la mine, ma loveste rapid de nici nu-mi dau seama, apoi la fel de repede dispare daca apelez la medicamente, foarte curios...desi avem diagnosticuri diferite anumite simptome se aseamana...

Ce urata e tristetea respectiva, te face sa privesti viata fara sens, nu te poti concentra la nimic, te gandesti intr-una cum scapi de asa ceva, cand o sa te paraseasca starea asta, mda...stiu cum este...si d-aia nu-i acuz pe cei care folosesc benzo pentru ca in anumite momente chiar se pot intampla lucruri catastrofale avand starea aia mai mult timp...doar eu ca nebunu am stat 3 luni in pat cu starea respectiva pentru ca m-am luat dupa "desteapta" de doctora care mi-a zis sa nu folosesc deloc benzo...si am trecut prin iad atunci...nici nu puteam sa inghit, imi era frica de orice...si ma dureau toate...

@andrei

Ms mult, o sa incerc, daca pe tine te-a ajutat foarte mult, de ce nu m-ar ajuta si pe mine? chiar mai putin, daca ajuta, e ok...
Andrei, vream sa te mai intreb daca ai sentimente de vinovatie legata de situatia financiara, ca nu poti fi pe picioarele tale si daca te-ai gandit sa lucrezi sau cum va fi cand te vei simtii in stare?
Te intreb pentru ca nu stiu ce am...de la o vreme ma apasa asta...si nu stiu cum s-o iau, nu-mi lipseste nimic momentan...am tot ce imi trebuie, dar gandul ca voi ramane asa mereu nu-mi da pace...parca vreau sa-mi demonstrez intr-un fel ca ma pot intretine singur, chiar daca nu este nevoie...sau ma rog orice ban in plus nu mi-ar strica...stii cum e...

Momentan nu ma apasa, nu prea ma gandesc la asta. Astept sa vad ce se va ivi. Si eu am o situatie financiara destul de buna si cam depind de ai mei, dar nu exagerez. Adica am bani cat sa imi vad de-ale mele. Dar am mai si lucrat putin mai demult, cand eram K.O. si am reusit in mare sa fac fata. Bine, nu a fost ceva stresant, dar am avut de mers sa vorbesc cu lume, semnat contracte, prostii de genu... SI avand in vedere ca era acu doi ani, am reusit cat de cat sa fac fata cu brio. Deci de chestia asta nu cred ca imi e asa teama, dar incerc momentan sa las alte chestii sa evolueze. De ex, relatia cu prietena si sa ma simt eu mult mai bine in pielea mea...Sigur ca mai demult ma simteam cam inutil, dar mi-a zis si tata ca am vreme toata viata sa lucrez.. E adevarat ca prietenii mai cam toti lucreaza, dar nu prea insist pe chestia asta..

@ Verbina

Cool !

"N-am aşteptat mult şi Părintele a intrat în Biserică. Ţin minte că, ajungând în faţa sfântului altar, s-a uitat la noi şi ne-a întrebat care are cel mai mare necaz. Cineva din mulţime a spus că o femeie în vârstă care era paralizată de la brâu în jos. Iar Părintele Arsenie, privind-o pe femeie a spus: "Da mă, ea are necazul cel mai mare". S-a apropiat de ea şi i-a zis: "Ştii tu, mătuşică, de ce eşti aşa?". Bătrâna dădea din cap că nu ştie şi plângea cu amar. Din cauza plânsului nu putea vorbi şi atunci a dat din cap că nu ştie. "Lasă mătuşică nu mai plânge atâta că îţi poartă cineva de grijă. Şi ştii cine?" Şi arătă cu degetul în sus grăindu-i: "Dumnezeu". "Că şi aşa cocioaba asta se rablageşte ea", a mai spus părintele referindu-se la corpul omului. "Şă ştii - i-a mai spus părintele - că tu duci sau porţi păcatele lui Gheorghe a lui [cutare], a lui Vasile a lui [cutare], a lui Ioan a lui [cutare] - spunând numele sau porecla pe care o aveau în sat acele rude ale ei - tu le duci pe toate acestea, pe tine au căzut"."

De ce e linistea asta aici? Mircea, Clara, Andrei ce faceti? Eu sunt bine in afara de oboseala (moleseala) pe care o resimt.

Eu destul de bine. Azi noapte am adormit cam greu, am stat cam mult la PC si mi-am pierdut din somn si m-am pus tarziu. Is un pic cam dizzy, dar imi revin pe parcurs, poate ma invat minte sa stau mai putin pe la PC si nu pana tarziu in noapte! :)