Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
Care mai este veata voastra ?? Nu mai zice nimeni nimic ??
Cum va mai simtiti ????
Cum va mai simtiti ????
Salut tuturor,
Am fost si sunt si eu in aceeasi oala. Acum un an si jumatate am avut primele simptome de anxietate si panica, dupa care am avut perioade si bune, si rele.
Perioadele rele inmultindu-se in ultima vreme, am decis ca e cazul sa iau masuri, sa fac niste tratamente.
M-am mai documentat pe net si am aflat cate ceva despre cele doua directii de tratament care pot fi urmate separat sau combinat (medicamentele si psihoterapia). Am luat de cateva (putine) ori doze mici de xanax si am cam vazut despre ce e vorba. Mi-am dat seama ca nu ma ajuta prea mult, ca nu rezolva cu adevarat problemele de la "radacina" lor, asa cum poate si era de asteptat.
Am mai avut si banuieli ca ar exista niste motive medicale - niste lipse de vitamine/minerale in corp. Am facut diverse tratamente cu vitamine si minerale si nu mi s-a parut vreunul a aduce imbunatatiri semnificative si permanente.
Am, totusi, o lipsa de calciu "notorie", care poate da stari neplacute teoretic, insa m-am tratat in ultima vreme cu suficient de mult calciu incat nu pot considera ca el ar fi principalul "vinovat".
Acum iau si magneziu, urmand a evalua rezultatele.
Revenind la rezolvarea problemei de la "radacina" - inceperea unui tratament orientat specific catre anxietate..
Catre ce fel de "profesionist" sa ma indrept pentru primul pas - pentru evaluarea initala? Catre un psihiatru / psiholog / psihoterapeut?
As cauta mai degraba calea psihoterapiei - medicamentele anti-anxietate mi se par ca nu rezolva problema pe de-a intregul..
Am fost si sunt si eu in aceeasi oala. Acum un an si jumatate am avut primele simptome de anxietate si panica, dupa care am avut perioade si bune, si rele.
Perioadele rele inmultindu-se in ultima vreme, am decis ca e cazul sa iau masuri, sa fac niste tratamente.
M-am mai documentat pe net si am aflat cate ceva despre cele doua directii de tratament care pot fi urmate separat sau combinat (medicamentele si psihoterapia). Am luat de cateva (putine) ori doze mici de xanax si am cam vazut despre ce e vorba. Mi-am dat seama ca nu ma ajuta prea mult, ca nu rezolva cu adevarat problemele de la "radacina" lor, asa cum poate si era de asteptat.
Am mai avut si banuieli ca ar exista niste motive medicale - niste lipse de vitamine/minerale in corp. Am facut diverse tratamente cu vitamine si minerale si nu mi s-a parut vreunul a aduce imbunatatiri semnificative si permanente.
Am, totusi, o lipsa de calciu "notorie", care poate da stari neplacute teoretic, insa m-am tratat in ultima vreme cu suficient de mult calciu incat nu pot considera ca el ar fi principalul "vinovat".
Acum iau si magneziu, urmand a evalua rezultatele.
Revenind la rezolvarea problemei de la "radacina" - inceperea unui tratament orientat specific catre anxietate..
Catre ce fel de "profesionist" sa ma indrept pentru primul pas - pentru evaluarea initala? Catre un psihiatru / psiholog / psihoterapeut?
As cauta mai degraba calea psihoterapiei - medicamentele anti-anxietate mi se par ca nu rezolva problema pe de-a intregul..
Dan563 :
Ai si probleme cu derealizarea si depersonalizare ??
Ai si probleme cu derealizarea si depersonalizare ??
Am mai experimentat astfel de stari in trecut, mai rar, si pe perioade scurte de timp. Nu sunt sigur daca erau depersonalizare / derealizare, dar banuiesc ca erau.
M-au speriat destul de tare atunci (eram destul de mic). In perioada recenta, le mai am rar si pt foarte scurt timp. De cand resimt anxietatea, nu s-au intetit, dimpotriva. Chiar simt ca ma relaxez brusc in acele momente. Dar care, dupa cum ziceam, sunt destul de rare.
M-au speriat destul de tare atunci (eram destul de mic). In perioada recenta, le mai am rar si pt foarte scurt timp. De cand resimt anxietatea, nu s-au intetit, dimpotriva. Chiar simt ca ma relaxez brusc in acele momente. Dar care, dupa cum ziceam, sunt destul de rare.
Ce vârsta ai acuma ? Si ce vârsta aveai atunci cand ai mai trecut prin asa ceva?
Foarte bine faci ca nu recurgi la pastile, ele nu te vor ajuta niciodata sa scapi de aceste stari, doar te vor amagi.
Crede in tine si in sufletul tau, invata sa te pretuiesti mai mult, sa iti dai mai multa atentie.Accepta starea ca fiind ceva minor, fa haz de necaz de ea, razi, imprietenestete cu ea, vorbeste cu ea, doreste o din tot sufletul si ea va pleca.
Acordati mai mult timp pentru tine si sufletul tau! Citeste foarte mult, pe mine una m a ajutat carte, Vindecarea sufletului de frica si suferinta. Foarte mult. Invata sa privesti totul mai in ras, nu mai pune orice la suflet, relaxeazate de cate ori simti nevoia.Totul pleaca din noi, din capul nostru, din gandirea noastra.Noi devenim ceea ce vrem sa devenim, nimeni nu poseda pe nimeni, nici noi pe stare nici starea pe noi.
Crede in tine si in sufletul tau, invata sa te pretuiesti mai mult, sa iti dai mai multa atentie.Accepta starea ca fiind ceva minor, fa haz de necaz de ea, razi, imprietenestete cu ea, vorbeste cu ea, doreste o din tot sufletul si ea va pleca.
Acordati mai mult timp pentru tine si sufletul tau! Citeste foarte mult, pe mine una m a ajutat carte, Vindecarea sufletului de frica si suferinta. Foarte mult. Invata sa privesti totul mai in ras, nu mai pune orice la suflet, relaxeazate de cate ori simti nevoia.Totul pleaca din noi, din capul nostru, din gandirea noastra.Noi devenim ceea ce vrem sa devenim, nimeni nu poseda pe nimeni, nici noi pe stare nici starea pe noi.
Buna seara! urmaresc de ceva vreme acest forum si ma confrunt si eu cu aceasta problema, sa va spun cum a inceput: acum cam cu 2 luni in urma intr-o seara m-a luat o ameteala in spatele capului, apoi o stare d slabiciune in tot corpul de am zis ca sunt gata, , , apoi primul atac d panica. In timp atacurile au incetat dar parca nu mai sunt eu, noaptea n-am somn, ziua n-am stare si simt starea asta d neliniste, am luat pastile o luna si acum incerc sa le las dar cred ca sevrajul isi spune cuvantul, am derealizare exact ca in prima zi de cand m-a luat, nu zic ca pastilele m-au ajutat mult, doar un mic progres,
Iulian1997, stiu foarte bn cum e sa ai derealizare si depersonalizare. De multe ori ma simt nauc de parca nu-s pe lumea asta. La inceput ma speriasem si am facut 2 vizite cu ambulanta la urgente dar apoi mi-am dat seama ce-i cu mine, credeam ca sunt singurul care ma confrunt cu asta
Iulian: am 26 de ani. Acum un an si jumatate am avut primele stari, mai intermitente.
Elena, multumesc pentru cuvintele bine alese, m-au uns pe suflet.
Incerc sa inteleg mai bine starea pe care o am si sunt foarte de acord cu sugestiile tale.
Uneori se produce o lupta foarte mare in interiorul meu cu aceasta stare, in special cand sunt la serviciu, unde trebuie sa ma concentrez la mai multe lucruri. Acolo recidivez deseori.
Azi, de exemplu, m-am luptat "tare" si intr-un final a iesit asa-si-asa.
Elena, multumesc pentru cuvintele bine alese, m-au uns pe suflet.
Incerc sa inteleg mai bine starea pe care o am si sunt foarte de acord cu sugestiile tale.
Uneori se produce o lupta foarte mare in interiorul meu cu aceasta stare, in special cand sunt la serviciu, unde trebuie sa ma concentrez la mai multe lucruri. Acolo recidivez deseori.
Azi, de exemplu, m-am luptat "tare" si intr-un final a iesit asa-si-asa.
Dan563:
Si eu ma lupt zi de zi cu asta si intrun final reuşesc sa depăşesc momentele, dar fara ajutorul uni medic revin earasi din nou...
Si eu ma lupt zi de zi cu asta si intrun final reuşesc sa depăşesc momentele, dar fara ajutorul uni medic revin earasi din nou...
Dragilor,
cum mai sunteti? vad ca nu prea mai posteaza fetele vechi- ronicolle, santi, crazigirl, mogdyyy, asta inseamna ca sunteti ok? m-as bucura sa aflu asta. eu sunt ok, multe zile trec si nici nu-mi aduc aminte de anxietate.
totusi, de cateva zile ma supara o senzatie nasoala in jurul inimii. nici nu stiu s-o descriu- uneori parca ma tine, alteori inteapa usor. ceva care deranjeaza, oricum. si am si momente cand, din senin, o ia inima la trap pentru cateva secunde. trec printr-o perioada stresanta si probabil ca e tot de la anxietate, insa as vrea sa stiu daca voi patiti la fel. prefer sa fie anxietatea pt ca stiu ca ea vine si trece!! am mai luat aspacardin cand si cand. voi luati altceva?
o zi frumoasa va doresc si nu uitati: viata e frumoasa si anxietatea e doar o etapa care sa va ajute sa va cunoasteti mai bine si sa pretuiti iubirea ce va inconjoara!!!
cum mai sunteti? vad ca nu prea mai posteaza fetele vechi- ronicolle, santi, crazigirl, mogdyyy, asta inseamna ca sunteti ok? m-as bucura sa aflu asta. eu sunt ok, multe zile trec si nici nu-mi aduc aminte de anxietate.
totusi, de cateva zile ma supara o senzatie nasoala in jurul inimii. nici nu stiu s-o descriu- uneori parca ma tine, alteori inteapa usor. ceva care deranjeaza, oricum. si am si momente cand, din senin, o ia inima la trap pentru cateva secunde. trec printr-o perioada stresanta si probabil ca e tot de la anxietate, insa as vrea sa stiu daca voi patiti la fel. prefer sa fie anxietatea pt ca stiu ca ea vine si trece!! am mai luat aspacardin cand si cand. voi luati altceva?
o zi frumoasa va doresc si nu uitati: viata e frumoasa si anxietatea e doar o etapa care sa va ajute sa va cunoasteti mai bine si sa pretuiti iubirea ce va inconjoara!!!
Ma simt ca naiba, uneori ma i-a spaima numai cand ma gandesc ca e posibil ca starea asta de mort umblator sa ma tina ani intregi
Salutare tuturor "suferinzilor" !
Sunt Adrian, un tanar de 30 de ani de profesie IT-st si povestea mea este in felul urmator :
Pe la sfarsitul anului 2009, nu aveam o stare financiara prea buna, nici nu aveam un job nici o iubita nimic, fapt pentru care eram ravasit interior de toate aceste chestii, (probabil am picat intr-o mica depresie, dar care refuzam sa cred ca asa e) si atunci pierzand noapte de noapte in fata PC-ului din lipsa de ocupatie, am inceput sa citesc din ce in ce mai mult despre Dumnezeu, credinta, dar si despre masonerie si New World Order si tampenii din astea negativiste ( incepusem sa citesc despre NWO si masonerie si porcarii inca de prin 2007 cand eram plecat din tara). In sinea mea si de capul meu, aveam senzatia ca o sa ajung vreun sfantulet daca citesc si ma documentez despre Dumnezeu si ortodoxie, vietile Sfintilor etc. ca si asa vine sfarsitul lumii si suntem condusi de masoni :)) fapt pentru care incercam sa imi suprim gandurile negative, sa fiu cat mai corect in fata lui Dumnezeu, adica mi-am ingradit libertate de gandire si de miscare cred, mai mult decat trebuia, mi-am format o imagine gresita asupra lui Dumnezeu, ca e "rau" cumva, si nu e tolerant cu pacatosii.Toate acestea le-am facut, cred, dintr-o mandrie personala, in mintea mea ascunzandu-se o chestie de genul " daca tot nu am nimic, macar sa am si eu ceva - credinta, gen, sau stiu eu ce bulibaseala era defapt in capul meu atunci. Toate astea amestecate, mi-au facut un mare rau cred, au creeat o stare imensa de tensiune interioare, de anxietate, dar fara sa-mi dau seama, repercursiuni care le simt pana in ziua de astazi.
Intr-o seara ca oricare din perioada aceea, la PC fiind, am inceput o discutie pe un chat cu o tipa parca, despre credinta si din astea.. Tin minte ca m-am concentrat asa de tare asupra discutie, incat, din ce imi aduc aminte, parca imi epuizasem toate capacitatea de concentrare, fapt pentru care dintr-o data am avut un atac de panica masiv. M-am ridicat de la PC si am trezit toate familia " Eu mor, eu mor, ajutor " :)) Tin minte ca-mi transpirasera palmele ca niciodata, imi batea inima foarte tare si numai ganduri negative... In seara aceea m-am linistit cumva si m-am pus la somn. A doua zi dimineata, marea surpriza, mare... Avean senzatia ca sunt in afara corpului, ca sunt ca prin vis, si atunci cred ca m-am panicat f tare. A fost perioada cea mai neagra din viata mea atunci, pe langa depersonalizare-derealizare ( ca sa aflu ca asa se numeste chestia prin care treceam, a trebuit sa studiez o gramada de forumuri, vreo 2 ani de zile, cred ca am aflat prin 2012 de aceasta denumire a starii mele ) aveam o sensibilitate marita la lumina, nu mai aveam pofta de mancare, o perceptie a lumii inconjuratoare foarte ciudata, o vedere parca ma uitam printr-un tub, o durere de cap tampita, de parca incercau creierii sa iasa afara din cap, o presiune intra-craniana masiva, care m-a tinut f multa vreme, zi de zi, clipa de clipa, vreun an jumatate cred. Atacuri de panica nu am mai avut pentru o perioada de timp, decat atunci la inceput, dar cosmarul abia incepuse... Am pierdut in greutate deoarece nu aveam pofta de mancare, si ma simteam rau fizic, slabit, nu puteam sa ma concentrez la nimic, aveam senzatia ca viata mea se va sfarsi. Eram terorizat de venirea noptii cand trebuia sa ma pun la somn pentru ca imi era frica ca o sa adorm si n-o sa ma mai trezesc. Am devenit si foarte ipohondru, fapt pentru care am cheltuit o gramada de bani pe analize de tot felul, la tiroida, la sange care mai de care, consult cardiologic la 3 specialisti, inclusiv un CT la cap, sa fiu sigur ca nu am nimic, deoarece durerea aceea difuza nu disparea. La tiroida nu aveam nimic, la cap, doar o pansinuzita cronica pe partea dreapta, la inima un sindrom WPW dar care nu avea treaba cu starile mele de DP, DR si panica si ce mai era.Am ocolit cat se poate psihologul si psihiatrul pentru ca aveam incredere in mine si in parerile mele ca aceste stari sunt o cauza a ceva "defect" fizic din cap de unde o mai fi, si nu are treaba cu psihicul, fiindu-mi frica ca ma vor indopa cu medicamente si voi innebuni ( fapt total gresit, dar deh, ce sa-i ceri la un anxios).Dupa ce am avut primul atac de panica, mama m-a bagat la regim, ( tin sa precizez ca nu fuzem din 2005, de baut mai beau alcool cu unele ocazii, lucru rau pentru un anxios, dar atunci cand beau uit total de starea de 2 bani care o am.. asta nu inseamna ca am devenit alcoolist :)) nu, nu, doar ocazional alcool, desi stiu ca ma simt aiurea a 2-a zi, tot ma iau cu gasca si mai ciupesc cate ceva), am luat MagneB6 si niste vitamine si din astea, si cred ca m-au ajutat intr-o oarecare masura pentru ca depersonalizarea a disparut, si am ramas doar cu derealizarea - care o am si in ziua de astazi !.
Undeva prin iunie 2010 ma hotarasc sa plec din tara, sa am activitate sa fac niste bani si sa uit de starile tampite care le aveam. Cu greu m-am decis ( deoarece anxietatea era la nivel maxim si mi-era frica ca mor intr-o zi dintr-odata) si am plecat in UK. Acolo nu am stat mult ca nu prea era de lucru si am plecat in Spania la un prieten. Acolo pe unde am muncit pe unde nu, parca imi era mai bine, uitam de starile mele tampite de frica, anxietate, moarte etc. Intr-o seara ma duc cu un amic de acolo si incepem sa bem tequila din bar in bar. Ne-am facut muci bineinteles. A doua zi mi-a fost foarte foarte rau, o mahmureala exagerata cu voma si din astea. Ei bine dragilor, de atunci a inceput un cosmar mai adanc.. Au inceput niste atacuri de panica tampite de a trebuit sa plec in tara de tot. Nu va zic ca pe autocar ( am facut 60 de ore panala Iasi ! 60 da, e corect ) aveam senzatia ca o sa mor, ca is terminat ca nu pot sa respir, nu putea sa dorm si din astea. Perioada in care s-a petrecut asta, fiind la sfarsitul lui 2010. In iarna aceea am avut N atacuri de panica si am fost de N ori la urgenta. Acuzam dureri in piept si mi-era f teama sa nu fac atac de cord, dar cand ma punea la EKG nu aveam nimic.. Atunci a fost o perioada foarte urata din viata mea. Au trecut cateva luni din 2011 si parca ma simteam mai bine, si am decis sa plec sofer in Danemarca prin iunie 2011. Pe de o partea mi-a prins bine jobul asta pentru ca nu era solicitant psihic, dar erau multe ore de munca si oboseala fizica.Am renuntat la soferie acum vreo 2 ani si ceva si am revenit la pasiunea mea, IT-ul, momentan aflandu-ma in RO. Am mai avut mici atacuri de panica, dar de f scurta durata si nu ca cele din iarna lui 2010, in perioada iunie 2011 - prezent.
Acum lasand povestea la o parte, pt care imi cer scuze daca am expus-o cam incoerent si putin alandala, am scris si eu cum mi-am amintit. Vreau sa va zic ca am cautat multa vreme pe internet despre starile astea de DP DR, am citit f mult si m-am bucurat f mult cand am vazut ca mai sunt si altii ca mine. Initial am crezut ca numai eu sufar de tampenie asta, ( ca sa nu mai zic ca intre timp am crezut ca am LYME, capatat de prin tari straine, am crezut ca am si Candida sistemica, dar care erau doar in capul meu ) intre timp am gasit un forum dedicat pentru asa ceva si tare m-am bucurat ca nu-s singur. Forumul e www.dpselfhelp.com si sunt o gramada de cazuri acolo ca ale noastre. Vreau sa zic ca am mai incercat sa ma automedichez ca sa zic asa cu unele suplimente alimentare despre care am mai citit pe forumul respectiv, dar nu m-au ajutat prea mult. Aici fiind vorba de vitamina B12, complex de B-uri, am luat si niste enzime, dar degeaba. Ce caut eu defapt este sa scap de starea de derealizare care o am, si de planeitatea asta sentimentala din mine. Nu simt nimic pentru iubita mea ( care am reusit sa o dobandesc intre timp, undeva prin 2012, si care m-am ajutat mult, povestindu-i prin ce trec), nu ma mai bucur de o melodie preferata altadata, nu mai gust micile bucurii ale vietii... e foarte aiurea. M-am bucurat de asemenea cand am descoperit si pe forumul acesta cazuri similare cu al meu. Acum stau in dubii daca sa merg la un psihiatru sa-mi prescrie ceva, sau nu. Dupa toti acesti ani de citit pe net, am ajuns la concluzia ca in cazul meu, neurotransmitatorii vor avea nevoie de ceva medicatie ca sa intre in balans. Dar sunt constient ca imi dau cu parearea degeaba, cel mai indicat fiind sa ajung la un doctor psihiatru, de care mi-e frica bineinteles :). Psihologul nu cred ca m-am putea ajuta prea mult. Slava Domnului ca nu mai am atacuri de panica si din astea dar derealizarea persista inca de atunci si imi afecteaz activitatile zilnice, ca sa nu va zic ca noaptea imi este foarte greu sa conduc din cauza asta. Ar mai fi multe de scris dar timpul vostru si al meu este limitat. Sper ca m-am facut inteles cumva din tot ce mai sus, si astept sustinerea si parerile voastre. Inca ceva de specificat, pentru ca am citit pe forumuri ca unele cazuri de DP DR au aparut si in urmat consumului de droguri, vreau sa specific ca nu e cazul la mine, pentru ca nu am fumat iarba decat odata prin 2000 si de atunci nu m-am atins de ele.
Va multumesc tuturor celor care ati citit, va doresc insanatosire grabnica, si sper sa interactionam cat mai des pana ne vom vindeca si nu numai !
Sunt Adrian, un tanar de 30 de ani de profesie IT-st si povestea mea este in felul urmator :
Pe la sfarsitul anului 2009, nu aveam o stare financiara prea buna, nici nu aveam un job nici o iubita nimic, fapt pentru care eram ravasit interior de toate aceste chestii, (probabil am picat intr-o mica depresie, dar care refuzam sa cred ca asa e) si atunci pierzand noapte de noapte in fata PC-ului din lipsa de ocupatie, am inceput sa citesc din ce in ce mai mult despre Dumnezeu, credinta, dar si despre masonerie si New World Order si tampenii din astea negativiste ( incepusem sa citesc despre NWO si masonerie si porcarii inca de prin 2007 cand eram plecat din tara). In sinea mea si de capul meu, aveam senzatia ca o sa ajung vreun sfantulet daca citesc si ma documentez despre Dumnezeu si ortodoxie, vietile Sfintilor etc. ca si asa vine sfarsitul lumii si suntem condusi de masoni :)) fapt pentru care incercam sa imi suprim gandurile negative, sa fiu cat mai corect in fata lui Dumnezeu, adica mi-am ingradit libertate de gandire si de miscare cred, mai mult decat trebuia, mi-am format o imagine gresita asupra lui Dumnezeu, ca e "rau" cumva, si nu e tolerant cu pacatosii.Toate acestea le-am facut, cred, dintr-o mandrie personala, in mintea mea ascunzandu-se o chestie de genul " daca tot nu am nimic, macar sa am si eu ceva - credinta, gen, sau stiu eu ce bulibaseala era defapt in capul meu atunci. Toate astea amestecate, mi-au facut un mare rau cred, au creeat o stare imensa de tensiune interioare, de anxietate, dar fara sa-mi dau seama, repercursiuni care le simt pana in ziua de astazi.
Intr-o seara ca oricare din perioada aceea, la PC fiind, am inceput o discutie pe un chat cu o tipa parca, despre credinta si din astea.. Tin minte ca m-am concentrat asa de tare asupra discutie, incat, din ce imi aduc aminte, parca imi epuizasem toate capacitatea de concentrare, fapt pentru care dintr-o data am avut un atac de panica masiv. M-am ridicat de la PC si am trezit toate familia " Eu mor, eu mor, ajutor " :)) Tin minte ca-mi transpirasera palmele ca niciodata, imi batea inima foarte tare si numai ganduri negative... In seara aceea m-am linistit cumva si m-am pus la somn. A doua zi dimineata, marea surpriza, mare... Avean senzatia ca sunt in afara corpului, ca sunt ca prin vis, si atunci cred ca m-am panicat f tare. A fost perioada cea mai neagra din viata mea atunci, pe langa depersonalizare-derealizare ( ca sa aflu ca asa se numeste chestia prin care treceam, a trebuit sa studiez o gramada de forumuri, vreo 2 ani de zile, cred ca am aflat prin 2012 de aceasta denumire a starii mele ) aveam o sensibilitate marita la lumina, nu mai aveam pofta de mancare, o perceptie a lumii inconjuratoare foarte ciudata, o vedere parca ma uitam printr-un tub, o durere de cap tampita, de parca incercau creierii sa iasa afara din cap, o presiune intra-craniana masiva, care m-a tinut f multa vreme, zi de zi, clipa de clipa, vreun an jumatate cred. Atacuri de panica nu am mai avut pentru o perioada de timp, decat atunci la inceput, dar cosmarul abia incepuse... Am pierdut in greutate deoarece nu aveam pofta de mancare, si ma simteam rau fizic, slabit, nu puteam sa ma concentrez la nimic, aveam senzatia ca viata mea se va sfarsi. Eram terorizat de venirea noptii cand trebuia sa ma pun la somn pentru ca imi era frica ca o sa adorm si n-o sa ma mai trezesc. Am devenit si foarte ipohondru, fapt pentru care am cheltuit o gramada de bani pe analize de tot felul, la tiroida, la sange care mai de care, consult cardiologic la 3 specialisti, inclusiv un CT la cap, sa fiu sigur ca nu am nimic, deoarece durerea aceea difuza nu disparea. La tiroida nu aveam nimic, la cap, doar o pansinuzita cronica pe partea dreapta, la inima un sindrom WPW dar care nu avea treaba cu starile mele de DP, DR si panica si ce mai era.Am ocolit cat se poate psihologul si psihiatrul pentru ca aveam incredere in mine si in parerile mele ca aceste stari sunt o cauza a ceva "defect" fizic din cap de unde o mai fi, si nu are treaba cu psihicul, fiindu-mi frica ca ma vor indopa cu medicamente si voi innebuni ( fapt total gresit, dar deh, ce sa-i ceri la un anxios).Dupa ce am avut primul atac de panica, mama m-a bagat la regim, ( tin sa precizez ca nu fuzem din 2005, de baut mai beau alcool cu unele ocazii, lucru rau pentru un anxios, dar atunci cand beau uit total de starea de 2 bani care o am.. asta nu inseamna ca am devenit alcoolist :)) nu, nu, doar ocazional alcool, desi stiu ca ma simt aiurea a 2-a zi, tot ma iau cu gasca si mai ciupesc cate ceva), am luat MagneB6 si niste vitamine si din astea, si cred ca m-au ajutat intr-o oarecare masura pentru ca depersonalizarea a disparut, si am ramas doar cu derealizarea - care o am si in ziua de astazi !.
Undeva prin iunie 2010 ma hotarasc sa plec din tara, sa am activitate sa fac niste bani si sa uit de starile tampite care le aveam. Cu greu m-am decis ( deoarece anxietatea era la nivel maxim si mi-era frica ca mor intr-o zi dintr-odata) si am plecat in UK. Acolo nu am stat mult ca nu prea era de lucru si am plecat in Spania la un prieten. Acolo pe unde am muncit pe unde nu, parca imi era mai bine, uitam de starile mele tampite de frica, anxietate, moarte etc. Intr-o seara ma duc cu un amic de acolo si incepem sa bem tequila din bar in bar. Ne-am facut muci bineinteles. A doua zi mi-a fost foarte foarte rau, o mahmureala exagerata cu voma si din astea. Ei bine dragilor, de atunci a inceput un cosmar mai adanc.. Au inceput niste atacuri de panica tampite de a trebuit sa plec in tara de tot. Nu va zic ca pe autocar ( am facut 60 de ore panala Iasi ! 60 da, e corect ) aveam senzatia ca o sa mor, ca is terminat ca nu pot sa respir, nu putea sa dorm si din astea. Perioada in care s-a petrecut asta, fiind la sfarsitul lui 2010. In iarna aceea am avut N atacuri de panica si am fost de N ori la urgenta. Acuzam dureri in piept si mi-era f teama sa nu fac atac de cord, dar cand ma punea la EKG nu aveam nimic.. Atunci a fost o perioada foarte urata din viata mea. Au trecut cateva luni din 2011 si parca ma simteam mai bine, si am decis sa plec sofer in Danemarca prin iunie 2011. Pe de o partea mi-a prins bine jobul asta pentru ca nu era solicitant psihic, dar erau multe ore de munca si oboseala fizica.Am renuntat la soferie acum vreo 2 ani si ceva si am revenit la pasiunea mea, IT-ul, momentan aflandu-ma in RO. Am mai avut mici atacuri de panica, dar de f scurta durata si nu ca cele din iarna lui 2010, in perioada iunie 2011 - prezent.
Acum lasand povestea la o parte, pt care imi cer scuze daca am expus-o cam incoerent si putin alandala, am scris si eu cum mi-am amintit. Vreau sa va zic ca am cautat multa vreme pe internet despre starile astea de DP DR, am citit f mult si m-am bucurat f mult cand am vazut ca mai sunt si altii ca mine. Initial am crezut ca numai eu sufar de tampenie asta, ( ca sa nu mai zic ca intre timp am crezut ca am LYME, capatat de prin tari straine, am crezut ca am si Candida sistemica, dar care erau doar in capul meu ) intre timp am gasit un forum dedicat pentru asa ceva si tare m-am bucurat ca nu-s singur. Forumul e www.dpselfhelp.com si sunt o gramada de cazuri acolo ca ale noastre. Vreau sa zic ca am mai incercat sa ma automedichez ca sa zic asa cu unele suplimente alimentare despre care am mai citit pe forumul respectiv, dar nu m-au ajutat prea mult. Aici fiind vorba de vitamina B12, complex de B-uri, am luat si niste enzime, dar degeaba. Ce caut eu defapt este sa scap de starea de derealizare care o am, si de planeitatea asta sentimentala din mine. Nu simt nimic pentru iubita mea ( care am reusit sa o dobandesc intre timp, undeva prin 2012, si care m-am ajutat mult, povestindu-i prin ce trec), nu ma mai bucur de o melodie preferata altadata, nu mai gust micile bucurii ale vietii... e foarte aiurea. M-am bucurat de asemenea cand am descoperit si pe forumul acesta cazuri similare cu al meu. Acum stau in dubii daca sa merg la un psihiatru sa-mi prescrie ceva, sau nu. Dupa toti acesti ani de citit pe net, am ajuns la concluzia ca in cazul meu, neurotransmitatorii vor avea nevoie de ceva medicatie ca sa intre in balans. Dar sunt constient ca imi dau cu parearea degeaba, cel mai indicat fiind sa ajung la un doctor psihiatru, de care mi-e frica bineinteles :). Psihologul nu cred ca m-am putea ajuta prea mult. Slava Domnului ca nu mai am atacuri de panica si din astea dar derealizarea persista inca de atunci si imi afecteaz activitatile zilnice, ca sa nu va zic ca noaptea imi este foarte greu sa conduc din cauza asta. Ar mai fi multe de scris dar timpul vostru si al meu este limitat. Sper ca m-am facut inteles cumva din tot ce mai sus, si astept sustinerea si parerile voastre. Inca ceva de specificat, pentru ca am citit pe forumuri ca unele cazuri de DP DR au aparut si in urmat consumului de droguri, vreau sa specific ca nu e cazul la mine, pentru ca nu am fumat iarba decat odata prin 2000 si de atunci nu m-am atins de ele.
Va multumesc tuturor celor care ati citit, va doresc insanatosire grabnica, si sper sa interactionam cat mai des pana ne vom vindeca si nu numai !
Mada2007 aceleasi simptome le am si eu la inima(cam des in ultima perioada) si mama la fel. Eu mi.am facut analize/ekg si totul e ok. De multe ori incep intepaturile, apasarea in piept, goluri la inima, ma concentrez asupra altui lucru su culmea trec.
Daca in trecut ai mai avut astfel de simptome si a fosr totul ok la inima, 95% sigur ca si acum e la fel.
Daca in trecut ai mai avut astfel de simptome si a fosr totul ok la inima, 95% sigur ca si acum e la fel.
Salut ! Cauta sa mergi la un medic bun din orasul tau si dupa ce ce ai primit reteta spune aici ce ai primit apoi vom mai vedea ! In principiu ai nevoie de un antidepresiv si o daza mica de stabilizator de dispozitie sau neuroleptic ! Alta cale NU exista !
Salut Stevens,
Omule, mi-e cam teama sa ma duc la un psihiatru, nu stiu de ce exact dar am o repulsie, dar pana la urma o sa-mi iau inima in dinti pt ca sunt destul de sigur ca e singura rezolvare la problema mea.
Omule, mi-e cam teama sa ma duc la un psihiatru, nu stiu de ce exact dar am o repulsie, dar pana la urma o sa-mi iau inima in dinti pt ca sunt destul de sigur ca e singura rezolvare la problema mea.
Salut Sinc,
Sa scap de derealizare cu psihoterapie ? Am o mica indoiala ca se poate. Dupa cum scriam si mai sus, slava Domnului ca nu mai am atacuri de panica, dar derealizarea asta ma dispera, interfereaza cu activitatile mele uneori, vreau sa fiu cum era odata si sa "simt" tot ce e in jurul meu, sa nu mai fiu zombie.
Daca ai trecut prin asa ceva si psihoterapia a dat rezultate te rog sfatuieste-ma ce sa fac mai departe.
Ms,
Adrian
Sa scap de derealizare cu psihoterapie ? Am o mica indoiala ca se poate. Dupa cum scriam si mai sus, slava Domnului ca nu mai am atacuri de panica, dar derealizarea asta ma dispera, interfereaza cu activitatile mele uneori, vreau sa fiu cum era odata si sa "simt" tot ce e in jurul meu, sa nu mai fiu zombie.
Daca ai trecut prin asa ceva si psihoterapia a dat rezultate te rog sfatuieste-ma ce sa fac mai departe.
Ms,
Adrian
Derealizarea este un simptom al atacurilor de panica.eu din fericire nu am trecut si prin asta.dar ma gandesc ca fiind unul dintre simptome poti incerca si cu terapie.
@ Sinc - Am inteles, dar a mea e permanenta, si atacuri de panica nu mai exista la mine decat fff rar si alea sunt doar inceputuri pentru ca ma controlez. Cu siguranta vorbim de un dezechilibru biochimic la nivel de neurotransmitatori, dupa tot ce am citit anii acestia de cand sufar de asa ceva, din 2010 pana acum. Cred ca ar trebui sa iau legatura cu un doctor cu rol dublu, adica si psiholog si psihiatru, s-ar putea sa stie ce este cel mai bine pt mine.
Buna Mada.
Nu cred ca ai ceva la inima dar cel mai bine mergi la doctor si te lamureste.Asa suntem noi anxiosi, ne panicam din orice. Eu sunt ok, nu am scapat de starile anxioase dar le controlez destul de bine, acum am alte prioritati. Bebe este bine, sunt insarcinata in 4 luni si se pare ca este baietel.
Pentru cei noi de pe site vreau sa va spun ca se traieste si cu anxietate, viata merge inainte cu zile bune si mai putin bune.In urma cu 2 ani nu credeam ca o sa-mi mai revin vreodata dar uite ca se poate. Nu mai sunt ca inainte, nu sunt 100% perfect dar asta este, ma bucur cat pot de ce-mi ofera viata si in curand o sa fiu mamica.
Nu am urmat niciun fel de tratament si nici psihoterapie nu am facut, nici nu as mai face acum pentru ca am vazut cu ce se mananca.
Anxietatea mea este legata de sanatate, sunt obsedata de boli, imi este o frica teribila sa nu patesc ceva grav, fac diferite controale. cam asa se manifesta dar acum stiu s-o pacalesc si nu mai ma afecteaza asa des. Probleme cu somnul nu mai am de un an si ceva, merg la serviciu, in concedii, ies cu prietenii, traiesc viata, nu va descurajati, or sa vina si zile mai bune.
Nu cred ca ai ceva la inima dar cel mai bine mergi la doctor si te lamureste.Asa suntem noi anxiosi, ne panicam din orice. Eu sunt ok, nu am scapat de starile anxioase dar le controlez destul de bine, acum am alte prioritati. Bebe este bine, sunt insarcinata in 4 luni si se pare ca este baietel.
Pentru cei noi de pe site vreau sa va spun ca se traieste si cu anxietate, viata merge inainte cu zile bune si mai putin bune.In urma cu 2 ani nu credeam ca o sa-mi mai revin vreodata dar uite ca se poate. Nu mai sunt ca inainte, nu sunt 100% perfect dar asta este, ma bucur cat pot de ce-mi ofera viata si in curand o sa fiu mamica.
Nu am urmat niciun fel de tratament si nici psihoterapie nu am facut, nici nu as mai face acum pentru ca am vazut cu ce se mananca.
Anxietatea mea este legata de sanatate, sunt obsedata de boli, imi este o frica teribila sa nu patesc ceva grav, fac diferite controale. cam asa se manifesta dar acum stiu s-o pacalesc si nu mai ma afecteaza asa des. Probleme cu somnul nu mai am de un an si ceva, merg la serviciu, in concedii, ies cu prietenii, traiesc viata, nu va descurajati, or sa vina si zile mai bune.
Si la mine aceasi problema, cu derealizarea... am reusit intr-un final sa ma mai calmez putin, dar derealizarea nici vorba, la fel ca Adrian577 ma simt si eu, cau un zombi...
Uni spun ca derealizare se trece cu tratamente. Voi ce parere aveti ?
Uni spun ca derealizare se trece cu tratamente. Voi ce parere aveti ?
Salut Iulian,
Imi pare rau ca te chinuie si pe tine aceeasi chestie, te inteleg perfect ! Am momente cand ma enervez ca ma simt asa, vreau sa fiu ca inainte si as fi dispus sa fac orice. Eu sunt in starea asta de 5 ani si nu am facut mare lucru, gen sa ma duc la psihiatru sau psiholog. M-am descurcat cum am putut, m-am multumit ca nu mai fac atacuri de panica, dar totusi vreau sa fiu ca inainte. Din ce am mai citit pe forumurile straine, derealizarea/depersonalizarea cauzate de droguri au fost mai usor de "reparat", dar cele cauzate de anxietate si stres au fost indepartate mai greu. De exemplu pe forumul american www.dpselfhelp.com se vorbeste despre tratarea DP/DR cu un medicament care reduce glutamatul din creier, sau un altul care e bun pentru epilepsie ! Sunt persoane la care au avut efect si altele la care nu. E foarte mult de citit pe acolo si parerile sunt impartite, dar colac peste pupaza, cred ca la noi solutia e medicamentoasa. Tine-ma la curent daca incepi vreo schema de tratament si da rezultate. Ma gandesc din ce in ce mai mult sa merg la un psihiatru in ultima vreme si sa-l "conving" sa-mi prescrie Seroxat (paroxetina), pt ca am citit ca ar fi rezultate pozitive, chiar si pe forumuri straine. Chestia e ca vreau sa conduc si trebuie sa conduc, dar si sa lucrez, si mi-e frica ca pastilele ma vor da de pamant si nu voi putea face nimic din activitatile zilnice.
Sanatate multa !
Imi pare rau ca te chinuie si pe tine aceeasi chestie, te inteleg perfect ! Am momente cand ma enervez ca ma simt asa, vreau sa fiu ca inainte si as fi dispus sa fac orice. Eu sunt in starea asta de 5 ani si nu am facut mare lucru, gen sa ma duc la psihiatru sau psiholog. M-am descurcat cum am putut, m-am multumit ca nu mai fac atacuri de panica, dar totusi vreau sa fiu ca inainte. Din ce am mai citit pe forumurile straine, derealizarea/depersonalizarea cauzate de droguri au fost mai usor de "reparat", dar cele cauzate de anxietate si stres au fost indepartate mai greu. De exemplu pe forumul american www.dpselfhelp.com se vorbeste despre tratarea DP/DR cu un medicament care reduce glutamatul din creier, sau un altul care e bun pentru epilepsie ! Sunt persoane la care au avut efect si altele la care nu. E foarte mult de citit pe acolo si parerile sunt impartite, dar colac peste pupaza, cred ca la noi solutia e medicamentoasa. Tine-ma la curent daca incepi vreo schema de tratament si da rezultate. Ma gandesc din ce in ce mai mult sa merg la un psihiatru in ultima vreme si sa-l "conving" sa-mi prescrie Seroxat (paroxetina), pt ca am citit ca ar fi rezultate pozitive, chiar si pe forumuri straine. Chestia e ca vreau sa conduc si trebuie sa conduc, dar si sa lucrez, si mi-e frica ca pastilele ma vor da de pamant si nu voi putea face nimic din activitatile zilnice.
Sanatate multa !
Mada2007:
Ai trecut si tu prin asa ceva ? Cum ai reuşit sa trece peste ? Te-am fi recunoscători daca ne-ai povesti, pote avem de învăţat ceva din povestea ta. Sau daca iti este greu sa ne spui, e OK, nu ne supăram.
Ai trecut si tu prin asa ceva ? Cum ai reuşit sa trece peste ? Te-am fi recunoscători daca ne-ai povesti, pote avem de învăţat ceva din povestea ta. Sau daca iti este greu sa ne spui, e OK, nu ne supăram.
Buna tuturor.buna fetelor.nu am mai dat nici un semn de viata dar sa stiti ca am reusit sa citesc majoritatea postarilor.am fost ocupata si cu serviciul, am fost si in concediu, acum fac aprovizionarea pe iarna si acum la ora asta imi vine sa urlu ptr ca nu pot sa dorm.vechea mea problema si-a facut aparitia...de fiecare data cand imi este rau fizic apare anxietatea.timp de doua saptamani am fost racita, am tusit si zi si noapte dar nu am avut nici o problema cu panica.am vreo doua zile de cand mi-am revenit asa ca m-am pus pe facut conserve.in seara asta fiind foarte obosita am comndat pizza, am baut un pahar de must, ca de e sezonul si iar la treaba, ca mai aveam de sterilizat niste borcane.
Am reusit sa dorm pana pe la 2 si brusc m-am trezit ca mi-e rau (stiti ce puteti pati de la must :) ) si uitati asa ca nu mai reusesc sa ma linistesc.toate gandurile negative imi vin in cap...ca trebuie sa mă duc la munca si imi este rau, ca ar trb sa ma invoiesc, ca daca se enerveaza sefa, ca daca o sa-mi fie si mai rau, ca asa o sa patesc toata viata, ce o sa fac cand o sa am un copil si o sa-mi fie rau...eiii. cam toata viata imi trece prin fata ochilor in momentele astea.
Si culmea ca se intampla cel mai des noaptea, si eu sunt tare sensibila cu somnul.
Cam asa se manifesta anxietatea la mine.cand se declanseaza alarma in creierasul meu nu mai sunt in stare se nimic.cel putin pana cand imi revin fizic si apoi imi trece teama si revin la normal.
Am reusit sa dorm pana pe la 2 si brusc m-am trezit ca mi-e rau (stiti ce puteti pati de la must :) ) si uitati asa ca nu mai reusesc sa ma linistesc.toate gandurile negative imi vin in cap...ca trebuie sa mă duc la munca si imi este rau, ca ar trb sa ma invoiesc, ca daca se enerveaza sefa, ca daca o sa-mi fie si mai rau, ca asa o sa patesc toata viata, ce o sa fac cand o sa am un copil si o sa-mi fie rau...eiii. cam toata viata imi trece prin fata ochilor in momentele astea.
Si culmea ca se intampla cel mai des noaptea, si eu sunt tare sensibila cu somnul.
Cam asa se manifesta anxietatea la mine.cand se declanseaza alarma in creierasul meu nu mai sunt in stare se nimic.cel putin pana cand imi revin fizic si apoi imi trece teama si revin la normal.
E cel mai urât sa nu te poti odihni. La mine e regula sa ma trezesc noaptea in jur de 4...
Neata aegaf...imi pare rau ca ai probleme cu somnul.am avut si eu acum 2 ani cand a inceput cosmarul...in fiecare zi aveam atacuri de panica si inclusiv starea de incordare care nu ma lasa sa stau in pat nici 5 minute.dar cu ajutorul terapiei bowen si a timpului mi-am reglat somnul si s-au rarit si atacurile de panica.
Acum mai fac atacuri de panica cand imi este rau din cauza unei afectiuni(azi noapte din cauza durerii de burta) pentru ca totul a inceput din cauza unor dureri de stomac foarte puternice, doua luni la rand am ajuns pe la urgente si doctorii ma trimiteau inapoi acasa fara sa-mi faca nimic si asa am capatat si frica de dureri.
Acum nu stiu daca este anxietate, obsesie, ipohondrie, depresie sau orice altceva de care nu reusesc sa scap dar nu cred ca exista pastila minune care sa o iau atunci cand ma doare ceva si asa nu mai apare frica.cred ca aceasta frica este intiparita in gena noast ra si a fost declansata de ceva anume de care ne temem cel mai mult acum.
Am avut o vara superba, am avut zi un atac de panica la mare pentru ca facusem insolatie dar fiindca aveam activitate a trecut rapid momentul, am fost la munte si m-am simtit extraordinar de bine, normal ca imi aminteam in fiecare zi de anxietate dar nici nu o bagam in seama si asta ma duce in eroare maxim.eu ma simt bine atata timp cat nu ma afecteaza nimic din punct de vedere al sanatatii si atunci ar trebui sa fie ceva mai serios ca sa ma panichez.
Practic sunt in ceata acum, nu mai stiu ce sa fac...asta dupa vreo 2 ani si ceva in care am reusit sa tin sub control aceste atacuri.
Un sfat, ceva?
Acum mai fac atacuri de panica cand imi este rau din cauza unei afectiuni(azi noapte din cauza durerii de burta) pentru ca totul a inceput din cauza unor dureri de stomac foarte puternice, doua luni la rand am ajuns pe la urgente si doctorii ma trimiteau inapoi acasa fara sa-mi faca nimic si asa am capatat si frica de dureri.
Acum nu stiu daca este anxietate, obsesie, ipohondrie, depresie sau orice altceva de care nu reusesc sa scap dar nu cred ca exista pastila minune care sa o iau atunci cand ma doare ceva si asa nu mai apare frica.cred ca aceasta frica este intiparita in gena noast ra si a fost declansata de ceva anume de care ne temem cel mai mult acum.
Am avut o vara superba, am avut zi un atac de panica la mare pentru ca facusem insolatie dar fiindca aveam activitate a trecut rapid momentul, am fost la munte si m-am simtit extraordinar de bine, normal ca imi aminteam in fiecare zi de anxietate dar nici nu o bagam in seama si asta ma duce in eroare maxim.eu ma simt bine atata timp cat nu ma afecteaza nimic din punct de vedere al sanatatii si atunci ar trebui sa fie ceva mai serios ca sa ma panichez.
Practic sunt in ceata acum, nu mai stiu ce sa fac...asta dupa vreo 2 ani si ceva in care am reusit sa tin sub control aceste atacuri.
Un sfat, ceva?
Buna, tuturor! Eu am o "vechime" de 30-31 de ani în domeniul asta şi, am căutat să văd dacă mai există cineva pe forum-uri cu o "vechime" mai mare ca a mea! Până acum n-am găsit! Pentru ca va văd tineri o să va dau un sfat:trăiţi fiecare zi...carpe diem!!! Din proprie experienţă va spun ca anxietatea, odată instalată, nu mai trece! Există perioade cu remisie de aparentă vindecare şi perioade mai puţin bune când reapare, aparent fără cauza ! Spun aparent pentru ca orice mică emoţie pozitivă sau negativă care la cei sănătoşi e ceva absolut banal şi normal, la noi declanşează un proces de descărcare de catecolamine...în fine, un proces complex şi epuizant pentru creier! Creierul nostru s-a resetat şi comandă la cel mai infim impuls autoscanarea! E un cerc vicios, teribil din care nu mai poţi scăpa pentru ca nu poţi avea activitate fizică 24de ore în permanentă! În repaus scanarea se reia automat din sbconstient! Faceţi tratament individualizat, nu de pe net, consultaţi psihiatri buni, şi bucurati-va de viaţa pe care o aveţi, ASA CUM E EA!!
@Kriterion: Wow...ce vorbe incurajatoare pt. persoanele ce sufera de anxietate, unele dintre ele, in formele cele mai severe...Cum poate oare, o astfel de persoana sa 'traiasca fiecare zi', daca fiecare zi este un calvar, in care persoana respectiva nu poate iesi din casa nici pana la cel mai apropiat magazin, din cauza atacurilor de panica paralizante?!
Poate oferiti si ceva solutii concrete pt ca acest 'carpe diem' sa fie posibil si pt aceste cazuri severe despre care vorbesc, tot din experienta dvs personala, nu doar 'vorbe-n vant'...Si, va rog, nu-i mai trimiteti direct la psihiatru, ca le distrugeti vietile!
p.s. Si, ati incercat tot ce se putea incerca, ati facut toate investigatiile medicale ce se pot face, pt a identifica o eventuala cauza fiziologica, ati incercat toate formele de terapie si toate tratamentele alopate si homeopate disponibile, de ati ajuns la concluzia ca anxietatea, odata instalata, nu mai trece?! Nu credeti ca ar fi cazul sa va rezumati la propriul caz si sa nu mai generalizati?!
Poate oferiti si ceva solutii concrete pt ca acest 'carpe diem' sa fie posibil si pt aceste cazuri severe despre care vorbesc, tot din experienta dvs personala, nu doar 'vorbe-n vant'...Si, va rog, nu-i mai trimiteti direct la psihiatru, ca le distrugeti vietile!
p.s. Si, ati incercat tot ce se putea incerca, ati facut toate investigatiile medicale ce se pot face, pt a identifica o eventuala cauza fiziologica, ati incercat toate formele de terapie si toate tratamentele alopate si homeopate disponibile, de ati ajuns la concluzia ca anxietatea, odata instalata, nu mai trece?! Nu credeti ca ar fi cazul sa va rezumati la propriul caz si sa nu mai generalizati?!
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 8NU stiu DE CE SUFAR...
- 71depresie, anxietate, fobie sociala, atacuri de panica
- 8atacuri de panica si tratamentul medicamentos
- 419tulburare de panica-atacuri de panica
- 6se poate scapa de anxietate?
- 10Problema psihica?
- 7probleme sexuale-psihice
- 13Atac de panica sau nu?
- 24serlift (sertralina) imi da anxietate maxima
- 4dupa un tratament psihiatric ma simt sleit de puteri
- 42anxietate generalizata
- 8Atac de panica si foarte anxietate.. ajut
- 6Boala psihică- nu stiu ce este
- 19Tulburari Anxietate
- 31Sa fie tot tulburarea obsesiv compulsiva sau altceva?
- 3Ce sa fie? Inima sau anxietate/depresie?
- 7Atac de panica la donarea de sange in scop terapeutic
- 9Tulburări de anxietate si atacuri de panica frecvente !
- 8Anxietate sociala/atacuri de panica
- 2Pareri despre efectul medicamentelor si revenirea starilor
Mai multe informații despre: Anxietatea Atacurile de panica tulburarile psihice
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: