Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT

Va multumesc mult, domnule doctor! Problema sta in felul urmator: eu am niste simptome, un diagnostic de noduli tiroidieni( 15 ani am luat tratament hormonal pentru glanda tiroida, care s a dovedit a fi inutil, am consultat alti 3 endocrinologi care mi-au spus acelasi lucru pe care il citisem si eu pe net:nu e cazul de trataemnt in cazul nodulilor, daca glanda tiroida functioneaza normal- valorile in limite normale mereu), niste extrasistole ventriculare (care reies din ecg) si niste demielinizari aparute pe rmn. Am impresia ca daca ma duc pe picioarele mele la medic, sunt tratata superficial (“tanara, aranjata si parfumata, analizele uzuale bune, n-are ce sa aiba!”). Majoritatea trimiterilor eu le cer medicului de familie, ca el imi da vitamine si imi zice sa ma odihnesc mai mult. Nu vreau si nu am timp sa ma investighez din cap pana in picioare, pana gasesc ceva, dar nu vreau sa fiu nici in cealalta extrema, sa nu le bag in seama desi ele poate chiar sunt, nu doar amplificate de anxietatea mea. Sa dea Dumnezeu sa fie doar asa.

In ceea ce priveste pastilele de anxietate, nu am luat pana acum si multumesc lui Dumnezeu am perioade f bune in care ma simt excelent, dar si perioade cand ma simt mai rau, ma cuprind fel si fel de ganduri si incep sa intru in panica. Lipsa aerului ma sperie cel mai rau, dar ma ajuta imediat o guma extrem de mentolata, am mai avut zile cand am luat cate un sadatif pc sau seri in care am baut un pahar de vin sa ma relxez. Dupa analizele acestea pe care urmeaza sa le fac, daca totil e ok, voi merge macar la o sedinta de terapie sa aflu unde s a produs acel blocaj, din cauza caruia am starile respective: teama de boala si moarte sunt din copilarie, dinainte sa moara mama mea.

Buna seara.ce liniste pe aici...sper ca sunteti mai bine, ca tot ceea ce faceti ptr sanatatea voastra da roade.eu inca sunt bine, nu mai merg de cateva luni la psiholog ptr ca mi-am dat seama ca nu era prea profesionista doctorita si s-a facut disparuta, intrerupand sedintele, fara nici o explicatie(am aflat mai tz ca ea de fapt isi deschidea cabinet in alt oras).din aprilie de cand m-am dus prima data la ea pana acum daca am mai avut 2 seri de panica, in rest am reusit sa ma linistesc si singura.
Toata lumea zice ca trb sa evitam stresul.eu zic ca nu avem cum.mai degraba ne intareste si asa invatam cum sa-l gestionam.eu una sunt intr-un punct maxim de stres dar cand vreau sa-mi dau restart fac orice:ma duc la cumparaturi, stau cu orele pe telefon, desenez.
...orice, numai sa las stresul deoparte.si-asa toata ziua ne batem capul cu tot felul de probleme.
Curaj si sa ne auzim cu bine.

Buna! Eu nu am avut timp sa citesc toate mesajele de aici, printre simptomele voastre, anxiosilor, s numara si amorteli in maini si picioare, furnicaturi sau slabiciune in muschi?

@ Su-Cea-Creata, da, si eu am furnicaturi si amorteli in maini, zona fetei, picioare.
Nu-i stres, toate sunt de la anxietate :-) Vin si pleaca!

Merci, Adela! Eu mi-am comandat niste carti de dezvoltare personala si sper sa ma ajute sa-mi revin. Adevarul este ca pierdem ani din viata noastra gandindu-ne ca ne vine sfarsitul... Nu putem trai inca 70 de ani de acum, cu gandul ca vom muri! ( lol) Am citit, la un momentdat, in acest topic, ca o urilizatoare a forumului era trezita noaptea din somn de spasme, senzatia de sufocare. Si eu am avut problema asta de cateva ori, si chiar nu mai reuseam sa adorm pana dimineata, atipeam si ma tot trezeam cu senzatia de sufocare. Oare a depistat daca si aceasta era tot cauza stresului si a anxietatii? Sa ramana oare aceste drici atat de adanc intiparite in minte, si sa apara zvacnirile astea cand te astepti mai putin ( cand dormi)? Periculoasa mai e mintea omului... sau gandind pozitiv, este puternica si are capacitatea sa te transforme in cine vrem si alegem sa fim. Azi imi imaginez ca sunt mi puternica ca ieri, sunt pe calea cea buna a vindecarii interioare, ca toate gandurile negative si fricile sunt usor impachetate si pregatite sa fie trimise catre alt univers.P.s: ascultati si voi mai multa muzica, dansati, cititi, tineti-va mintea ocupata mai mult.

Bun a ziua !De pe 14 septembrie au inceput starile mele de rau care au evoluat rapid din ce in ce mai rau, respectiv atacuri de panica, putina agrofobie, stare de anxietate la nivel ft ridicat, teama puternica, tremur, dureri, intepaturi, presiune in cap, presiune in stomac si piept, inima mi-o lua razna, intepaturi in degetele de la picioare si maini, putina depresie, stari de neliniste si agitatie, o permanenta nemultumire.Un adevarat chin, m am simit ca intr un cosmar care nu se mai termina si asa mi am imaginat practic ca ar fi in iad.Ma simteam un suflet chinuit si prizioner al pripriei mele vieti.Credeam ca am tot felul de boli, ca voi muri, ca voi face un atac cerebral sau in infart, au aparut si atacurile de panica prin somn, cum atipeam 10mii parca cineva venea si ma zgaltiia sa ma trezesc, nu puteam respira si credeam ca nu am scapare, ca niciodata nu voi mai fi la fel ca la inceputAm facut si vreo 5 -6 sedinte online cu un psiholog dar am renuntat pentru ca simteam ca nu ma ajuta cu nimic, ceea ce mi spunea eu deja stiam, ciitind foarte mult pe internet si pe forumuri.Simteam ca doar ma asculta, ma aproba si asteapta sa treaca timpul si sa mi ia banii.De la inceputul lunii noiembrie am inceput sa ma simt mai bine dar vad ca am recurentedin ce in ce mai mari, desi la inceput au fost recurente usoare si le puteam controla.Am incercat sa ma trec singura merg la peste starea mea, am inceput sa merg la sala, la cumparaturi, la film, la biserica, sa mi gasesc tot felul de activitati sitr un intr un final m au ansa azi m am trezit pe la 6 cu o recurenta de toata, , frumusetea, , M am trezit la 6 dimineata si nu mai puteam adormi, timp de o ora ma foiam pe toate partile, nu aveam aer si o presiune mare in stomac, incepusem sa recunosc ca ma viziteaza anxietateau si iar m a cuprins tristetea ca nu mai imi revin odata definitiv.La psihiatru nu vreau sa merg, am 25 de ani si nu vreau sa ma indoc pu pastile, vreau sa cred ca pot trece singura peste asta cu ajutorul vostru, dar ceea ce vreau e sa mi schimb gandirea care de cand ma stiu e una negativa, pesimista, dar nu stiu cum sa fac asta.Dultrax si maya as avea nevoie in special de ajutorul vostru, v am urmarit postarile si la inceput m au ajutat mult, acum simt ca iar m am pierdut pe drum:(

Am citit si am am auzit ca in periada anxietatii cand corpul e intr o permanenta stare de ale felul de alerta a organismul poate sa atraga celulele canceroase in corp iar acum numai asta am in cap, ma intreb mereu ca o sa ma imbolnavesc si eu doamne fereste de aceasta crunta boala si is pesimista, si am tot felul de ganduri negre si oribile.Am zile cand ma simt minunat si imi zic ca gata mi am revenit complet si desc cum a zis maya ca si cand apreciez totul la cote maxime si sunt recunoscatoare pt tot si simt bucuria pentru fiecare lucru marunt si zile in care sunt speriata si iar ma iau starile de teama si ma desc ca nu mai scap niciodata de asa ceva.Oricum sunt mylt mai bine fata de intensitatea la care le am avut in octombrie cand eram convinsa ca sunt nebuna, trebuiesc sedata si nu m ai am scapare.Ast pareri, sfaturi de la cei care au trecut prin asa ceva.sper sa ma puteti ajuta.Multumesc si sanatate tuturor

imi cer scuze pt greseli.graba stica treaba si in starea mea nu stiu cum sa scriu mai repede:)

@MadaB EXCLUS! Nu exista asa ceva. Stai linistita. Anxietatea nu provoaca boli fizice si nici psihice.

Zaress, stresul provocat de anxietate si permanentele ganduri rele, negative duc la degradarea celulelor din organism si pot atrage cancerul, iar eu sunt ferm convinsa de asta, de fapt mintea mea bolnava crede si ii este frica de asta, sa nu mi se intample si mie Doamne fereste:(

@MadaB.
Draga mea, eu ma lupt cu starile de anxietate de cand am terminat facultatea...si a trecut ceva vreme de atunci. Am urmat un tratament medicamentos timp de 8 ani, in urma indicatiilor unui medic, care mi-a spus ca va trebui sa fac tratament toata viata. Dupa 8 ani, am decis ca nu mai vreau sa iau nimic, mi-am zis ca si de ar fi sa ma tarasc pe genunchi prin casa si tot nu mai iau. Adevarul este ca am trecut cu greu de starea de sevraj data de timpul indelungat al folosirii acelei medicatii, dar am trecut.

Au urmat 7 ani in care nu am avut nicio recadere, toate mergeau bine, ma simteam excelent. Apoi, in urma unor evenimente neplacute in viata mea (multe si care au venit una dupa alta), am cedat din nou. Am inceput din nou tratamentul, de data asta, am luat doar vreo doi ani, dupa care am ramas insarcinata. Am renuntat dintr-o data la ele, la indicatiile medicului. A fost o perioada din nou destul de nasoala, dar gandindu-ma la bebe, suportam tot ce mi se intampla.

La 8 saptamani, am pierdut sarcina, fiind oprita din evolutie si a trebuit sa fac chiuretaj. Medicamente nu luam. Toate bune si frumoase...timp de trei luni, dupa care, au revenit starile si simptomele anxietatii, in toata splendoarea lor. M-am chinuit vreo 2 luni singura, sa scap de ele, dar nu am reusit. Acum sunt din nou pe medicatie, de 7 luni si ma simt excelent.

Ceea ce vreau sa spun este ca, parerea mea este ca, starile astea si anxietatea vor face parte din viata mea mereu, cu perioade bune si perioade mai putin bune, cu perioade cu medicatie, cu perioade cu pauza. Depinde de noi, de fiecare in parte cum le gestioneaza. Stiu ca sunt multe pareri contra medicatiei, dar pe mine una, ma ajuta sa functionez normal, sa am o viata ca oricare altul. Colegii de la serviciu nu stiu de problemele mele si imi zicea unul intr-o zi, „Uite-o pe Adela, mereu cu zambetul pe buze si plina de energie”!. Deci, se poate!! :-)

Concluzia: fiecare este propriul medic, fiecare stie ce ii face mai bine, fizic, spiritual, psihic. Pe mine medicatia si credinta in Dumnezeu ma ajuta sa duc o viata normala.

Te pup si capul sus! Suntem multi in „oala „ asta, nu esti singura, nu inebunesti, nu faci cine stie ce boli inchipuite de tine! FIZIC esti ok!!

Draga Madalina. Ceva ceva stii tu, dar nu complet. Ca sa poti macar sa iei in calculx aceasta varianta inseamna sa ai cel putin 5 ani de stres la cote mari. Anxietatea NU este tot una cu Stresul. Tu alegi sa crezi ce vrei, dar ai grija ce citesti pe net. Multe articole sunt pur literatura.
//

Stress and anxiety do not cause cancer

Stress can cause a number of physical health problems, however the evidence that it can cause cancer is weak. Some studies have shown a link between psychological factors such as stress and anxiety and an increased risk of cancer. On the other hand many studies have failed to find evidence that people who tend to be anxious or stressed are any more likely to develop cancer than people who are more relaxed. A meta-analysis study published in 2013 of work stress and cancer risk, found that work stress, measured by job strain (high demands and low control at work) was not associated with colorectal, lung, breast or prostate cancer. There does not appear to be any such thing as a cancer-prone personality.

Several explanations may account for apparent links between stress and cancer. For example, people under stress may develop behaviours such as smoking, overeating, or drinking alcohol, which are known risk factors for cancer. Likewise, someone who has a relative with cancer may have a higher risk for cancer due to genetic risk factors, not because of the stress associated with a family member’s diagnosis.

Adela0276 imi pare rau prin ce ai trecut si pentru chinul anxietatii pe care il cari de zile cu tine.Si eu sunt constienta ca problemele pe care le am acum sunt mici in comparatie cu alte probleme pe care la un momendat in viata ne pot fi date sa le facem fata.Eu sunt prea slaba, nu stiu ce am dar ideea e ca de mai multi ani eu ma plafonez la orice fleac si cedez, in loc sa fiu puternica si sa merg mai departe.Nu reusesc sa fiu optimista si sa cred ceea ce mi zic ca va fi bine si astea imi sunt doar niste ade de incercare care imi sunt date si tocmai trebuie sa le accept asa cum sunt bune sau rele si sa invat din fiecare ceva.Am descoperit acum un an si ceva ca am niste probleme ginecologice si de atunci orice intepatura, durere sau senzatie o interpretez grav, ca mor ca voi face cancer, ca etc, ca daca mi se intampla fix mie(desi in prezent sunt vindecata) eu am ramas cu o frica permanenta pt ca a fost prima data cand am descoperit ca am o problema medicala de parca numai eu as avea.Toate astea plus lucruri minore si alte chichite s au adunat si uite ca am explodat cu anxietatea asta si atacurile de panica.Sunt constienta ca o sa mai am momente de anxietate in viitor cand vor fi alte probleme insa ceea ce vreau eu este sa incerc sa imi schimb gandirea si sa iau lucrurile ca atare, pt ca singura mia dus anxietatea in pragul asta maxim, citind pe internnet si imaginandu mi tot felul de catastrofe.Ideea e ca acum parca imi si analizez mai mult ca oricand viata si nimic nu mi convine, ma judec si ma critic pentru trecut, gasesc motive de cearta cu partenerul si etc

Pentru cei interesati: https://www.facebook.com/groups/472817736452304/

@Su-Cea-Creata, da sunt simpltome ale anxietatii - eu una nu mai citesc despre boli si simptome deoarece, fara sa vreau, mi se intiparesc in subconstient, si apoi le traiesc efectiv!
@MadaB, citeste ce am scris - e valabil si pentru tine! In plus, da gandurile negative duc la boala dar nu din cauza anxietatii te imbolnavesti. Tu gandind asa - ca "mi-e frica sa nu mi se intample asta", tocmai asta atragi! Stiu ce spun ca si eu ma lupt cu gandirea negativa! Trebuie sa invatam sa nu mai gandim asa!
Trebuie sa gandim ca ne este bine si ne va fi bine! Poate pare absurd ce spun dar stiu ce spun!

@Adela0276, nu te-ai gandit ca pierderea sarcinii este din cauza medicamentelor? Pauza, dupa atata amar de luat pastile, nu mi se pare suficienta... In fine, tu stii ce-ti doresti de la viata si-ti urez tot binele din lume!

@MadaB, uite, tu afirmi asta: "Sunt constienta ca o sa mai am momente de anxietate in viitor cand vor fi alte probleme" Gata, te-ai "programat"... Nu, nu gandi asa! Nu-ti mai analiza viata si inlatura nemultumirea, priveste inainte nu inapoi! Nu te mai critica si judeca si IARTA-TE! Stiu, e greu, dar asta trebuie sa faci, sa te impaci cu tine inainte de orice!

Helau! Eu urmaresc de aproximativ un an de zile acest subiect, si cu ceva participari active, , , well, , pentru ca am anxietate la fel ca voi. in decursul acestui an am acumulat multe cunostinte, si vreau sa ajut.
Asa ca imi puteti scrie si in limita timpului, o sa incerc sa va raspund la cat mai multe intrebari.

Buna!tot am citit aici despre stările de anxietate...si eu am aceste stari de vreo 5 ani!vreau sa întreb are cineva senzații de ace, pișcături in picioare cateodata la maini...?niste senzații ciudate...Cateodata si usturimi...am fost la psihiatru a zis ca este de la anxietate...mai este cineva pe aici care sa aibe Senzațiile astea ciudate???va multumesc o zi frumoasa!

@eusieu, am ramas insarcinata pt ca doctorul meu mi-a spus ca nu este nicio problema, ca cu medicatia pe care o iau pot ramane insarcinata, fara probleme. Clar le-am intrerupt cand am aflat, dar s-a intamplat ceea ce s-a intamplat.

Eu nu dau vina pe nimeni si pe nimic, nici pe medicamente, nici pe dl. doctor. Incerc inca sa accept ceea ce mi s-a intamplat si sunt sigura ca nimic in lumea asta nu este intamplator. Doctorul ginecolog mi-a spus, cand mi-a dat vestea, ca este o selectie naturala, ca organismul meu nu a ”vrut” intr-un fel ca sarcina sa mearga mai departe din motive stiute de el. Se putea, daca evolua, sa fie mai rau mai tarziu, de accea a decis ca acel embrion nu era in regula, nu era ceva ok cu el.

Este posibil sa fi avut o influenta si medicatia luata, dar am o cunostinta care sufera de epilepsie, cu medicatie, care a ramas insarcinata si acum e bine mersi (cu tratament in timpul sarcinii si si dupa nastere). Deasemenea, o persoana cu medicatie pentru depresie, insarcinata, medicatia schimbata in timpul sarcinii, a nascut, e bine...si ea si bebe. Deci, nu putem pune totul pe seama medicamentelor.

Adevarul este ca nu sunt facute studii pe tema asta, tocmai din cauza ca este cam greu sa faci asa ceva pe o femeie insarcinata si nimeni nu-si asuma riscurile unor asemenea teste. Dar, sunt cazuri de sarcini si nasteri reusite, chiar si sub medicatie antidepresiva.

Sunt insa sigura de un lucru: niciodata nu este asa cum vrem noi, ci cum vrea Dumnezeu. Degeaba ne facem tot felul de planuri, ca toate sunt asa cum ne este dat, fiecaruia in parte, pe acest pamant. Eu am incredere si STIU ca Dumnezeu STIE ce e mai bine pentru mine, chiar daca, uneori, acest ”bine”, mie nu mi se pare tocmai ”bine” :-)

Sanatate si Doamne ajuta!

Eu am vorbit asta vara cu dr gineco la care merg si i-am zis ca mi-e frica sa nu iasa copilul cu probleme din cauza starilor mele de panica, a noptilor nedormite(in caz in care o sa am vreuna pe durata sarcinii), sa nu apara complicatii, cum o sa ma descurc la nastere si dupa...si ce credeti?mi-a explicat clar si cu calm ca nu exista acest pericol daca nu iau nici o medicatie, dar daca as fi nevoita sa iau pastile se face o schema de tratament data de psihiatru si consultata de ginecolog astfel incat sa se reduca riscurile.dupa nastere daca apare anxietatea sau depresia postnatala copilul poate sa stea in patut, hranit cu lapte praf si eu cu medicatia necesara.cand ii explicam eu toate temerile eram asa de ingrijorata si agitata, credeam ca o sa-mi zica sa nu fac niciodata copii, ma asteptam la ce e mai rau si ea era foarte calma, de parca vazuse mii de cazuri ca ale mele.m-a linistit si m-a trimis acasa "sa ma apuc de treaba" :D.
Am vorbit despre asta si cu dr.psiholog la care am fost...ea ma tot intreba de ce tot aman sa am un copil?mai tare imi agravez starea pentru ca tot sentimentul matern pe care orice femeie il are se rasfrange asupra mea, deci practic devin ca o mama protectiva pentru mine insami...ma protejez exagerat de tot ce cred eu ca mi-ar putea face rau, ce mi-ar produce anxietate.si intr-un fel are dreptate pentru ca am inceput sa-l cocolosesc pana si pe sotul meu...sa nu manance aia, sa nu bea aia, sa se imbrace, sa ia vitamine si tot asa :))
Adela, cred ca ti-am mai povestit de o prietena care, perfect sanatoasa, a pierdut sarcina.nici in ziua de azi nu au gasit medicii raspunsul de ce s-a intamplat asta.au facut tot felul de analize, nimic.12 mil o analiza, clinici private...degeaba.asa a fost sa fie, asa a vrut organismul ei.acum mai are 2 sapt si trebuie sa nasca...a doua sarcina a mers fara nici o problema.
Azi am profitat de reduceri si mi-am mai comandat niste carti de pe elefant tot pentru gandirea pozitiva, cateva exercitii de relaxare, meditatie, anxietate...abia astept sa le primesc.
Stau si ma gandesc, ca de fiecare data cand am o zi de panica imi zic ca nu mai rezist, ca m-am saturat, cat o sa mai tina, ca daca se agraveaza, ca daca o sa apara panica in momente importante, cum o sa ma descurc mai tarziu.dar stiti ce, ma uit in spate si vad ca mai trece un an si de fapt mi s-au intamplat mai multe lucruri bune decat rele, ca am rezistat poate chiar mai bine ca anul trecut, ca orice cumpana pe care am avut-o anul asta am trecut peste ea, cu panica, fara panica am trecut si asta conteaza.
Va doresc o zi buna si spor la cumparaturi, cine si-a pus in plan sa cumpere ceva la reduceri.

@Maricica27
Da eu am avut furnicaturi, intepaturi si senzatie de arsura prin defetele de la picioare si maini, insa desi mai am stari de anxietate si ganduri rele, aceste stari fiziologice au disparut!Eu am luat si iau si acum magneziu si niste vitamine pt femei si poate si asta m a ajutat!Poti incerca si tu!Multa sanatate si stari de bine
tuturor!

@Adela0276, @ronicolle, sunt de acord cu voi. La mine, probabil din anxietate, as trai cu teama si ar influenta sarcina - nu mai este cazul acum, din pacate!

@Maricica27, da

Voi aveti ganduri nasoale, ciudate, urate, negative, bizare care va sperie si va face sa va simtiti vinovati, pt ca nu va vine sa credeti ca sunteti in stare sa ganditi asa ceva?

@Mada. Sigur! Face parte din micile "placeri" ale anxietatii.

@zaress m-ai facut sa rad cu ironia ta.Mie parca nu mi vine sa cred inca ca am aceste ganduri (gen parca mi as dori rau singura fara voia mea mie si celorlant si parca is convinsa ca atrag raul prin asta).Chestia asta ma sperie si ma face sa ma simt vinovada, parca am facut un pact cu cel necurat, asa ma simt uneori:(Eu sunt o persoana buna in general, toleranta, amabila cu cei din jur, nu tin la dusmanie si nici nu sunt capabila sa urasc pe nimeni, iar aceste ganduri imi alimenteaza teama grav:(

Nu mi vine sa cred ca mai sunt si alte persoane cu astfel de ganduri si simptome:(