Studii medicale: tahicardie ortostatica

Meta-analiză (85 studii, 19.069 sportive + 57.745 bărbați): sportivele au de 2× mai frecvent unde T negative anormale și de 6× mai frecvent TWI izolat V1-V3, fără corespondent în rata de cardiomiopatie diagnosticată. QTc cu 16 ms mai lung la femei. Necesitate de criterii ECG sex-specifice.

J Arrhythmia 2026: n=1.484 studii EP consecutive, 10 centre, 2015-2024. AoV-T (A pe V, H-A ≤70 ms): AVNRT convențională = 98,4%. Mecanisme non-AVNRT = 24 cazuri (1,6%): AT 7 (crista terminalis/para-His), JT 6, NV-ORT 6, NF-ORT 1, AVNRT+NV bystander 4. Diagnostic: AOP+VOP+PVC His-sincronizate. AT: V-

Recenzie de referință despre sindromul de tahicardie posturală ortostatică: o tulburare autonomă frecvent subdiagnosticată, cu spectru larg de simptome, al cărei management nuanțat — non-farmacologic și farmacologic — necesită o echipă multidisciplinară coordonată.

O sinteză sistematică a 21 de studii randomizate cu 750 de pacienți arată că dovezile pentru tratamentele sindromului de tahicardie ortostatică posturală (POTS) rămân slabe; beta-blocantele, midodrina și piridostigmina sunt folosite frecvent, dar niciun tratament nu se impune ferm ca primă linie.

Multiple centre, Italia. International Journal of Cardiology, iulie 2024. Revizuire sistematică a 24 de cazuri de ablație prin cateter pentru tahicardie atrială focală în sarcină demonstrează o rată de succes acut de 95,8% cu proceduri „fluoroless" în 66,7% din cazuri, susținând ablați

Revizuire comprehensivă a disautonomiei cardiovasculare post-COVID-19 (2-14% din supraviețuitori): POTS, hipotensiune ortostatică și tahicardie sinusală inadecvată. Mecanisme: autoanticorpi adrenergici, neuropatie autonomă, dereglare RAAS. Managementul include hidrare, compresie elastică și farmacot