Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
Nu am copii, prietenul crede ca sunt ok ca nu am nimic, dar ma feresc cum pot eu mai bine, si ma intreaba daca iar ma mai gandesc la nebunii si de rusine ma ascund si ma prefac ca sunt bine, dar numai eu stiu ce este in sufletul meu, si la munca ma prefac ca sunt un om normal si am momente cand merg pe strada si plang si mi-e ciuda in ce hal am ajuns, sa fiu tot timpul in alerta, sa nu ma mai gandesc la viitor, si daca ma gandesc zic oruicum odata si odata tot patesc ceva la cat stres am bagat in mine, eu aceasta boala o mostenesc de la tata care a avut-o timp de 4 ani, el era mult mai rau a stat la pat o perioada buna de timp, si nu avea nimic, acum este un om normal si se bucura de viata, si stiu ca de boala asta te vindeci clar 100% pt ca eu am exemplu evident, dar nu stiu ce e mine, de ce nu pot privi altfel lucrurile, acum ma simt vinovata ca am mi-am facut tomograf si de aici a inceput calvarul, asta nu-mi iese din cap..
Si tatal meu, si toti prietenii cred ca sunt ok, ca nu am nimic ca nu am eu chef sa ies la suc sau alte d'astea. nici eu nu prea le explic, cum ma simt pentru ca nu pot intelege.dar tu de ce esti speriata ca ai facut tomograf?
Conteaza ft mult Fmn sa vb cu cineva cel putin pentru mine, imi da putere cand un om ma intelege si stie prin ce trec, de tomograf mi-e frica pt ca logic am citit pe net ca te radiaza si in timp poti face cancer, leucemie, etc..bine facute consecutiv si de mai multe ori in viata, eu am facut doar unul, , si deja ma gandesc la ce-i mai rau cu putinta, asta ma macina cel mai tare, in momentul cand l-am facut eram bucuroasa ca nu am nimic si nu am dat importanta, si am avut o perioada de vis nu am avut nici un fel de gand, am iesit in oras, toate bune pana am auzit 2 femei in tramvai ca vb despre unu care are cancer de la radiatii, si iti dai seama in momentul ala direct la tomograf m-am gandit..la mine asa a fost intotdeauna, cum auzeam de cate o boala imediat zic ca o am si eu..
SI pentru mine conteaza, cat despre tomograf, nu te speria, ca nu iti face nimic.
tocmai mi-am adus aminte de faptul ca si eu dupa ce am facut analizele la inima, eram bucuros ca nu am nimic, ba chiar am alergat un pic. si timp de 2-3 saptamani nu am avut nimic, cu inima, apoi am facut un atac de panica si parca m-am resetat, iar ma gandeam la probleme cu inima, poate nu a fost medicu bun, poate nu a vazut el ceva, poate am ceva rar. si tot asa, dar acum incep sa le ignor, uneori nu pot, dar cu timpul o sa ignor si o sa revin :D
Pai eu abia am terminat cu inima cu vreo 2 luni in urma, si la fel ziceam si eu cand am facut testul de efort mi s-a parut mie cam nepriceputa acea doctorita..si ma gandeam sigur e ceva si ea nu vede sau nu stie..si acum am terminat cu inima si am inceput cu alta..eu dupa fiecare analiza facuta eram cea mai fericita, numai zic de endoscopii, tin minte ca la cat eram de bucuroasa facusem cinste in oras la niste prietene..si tot asa, dupa iar cadeam cu alte boli, dar ti-am zis ca acum parca niciodata nu am fost..atat de speriata, sper din tot sufletul sa treaca, nu vreau sa fie totul roz dar macar cat de cat aproape de normalitate pentru ca ma macina efectiv aceasta teama...am zis de multe ori ca prefer sa sufar din dragoste sau de orice altceva numai sa traiesc normal fara teama..nu-mi doresc nimic mai mult
Sa inteleg ca ai facut foarte multe analize :))) si eu care credeam ca sunt campion.
cred ca imi cumparam o masina la mana a doua la cate am analize am facut, si nu exagerez cand zic asta(majoritatea la faceam la privat, la spital ajungeam sa le fac in cazuri extreme cand era inchis la particular) intr-un timp schimbam doctorii intre ei sa vad si parerile altui medic, dar niciodata nu am fost la un psiholog, toti bani s-au dus pe analize si investigatii care mai de care, vreau sa-ti spun ca endoscopia este oribila mai ales fara anestezie dar eu eram ft bucuoasa ca o fac si abia asteptam sa vina ziua mai repede sa merg sa-mi fac, niciodata nu m-am dus cu teama..iar acum 1 an cand eram ok si nu aveam pb daca imi ziceai de analize sa-mi fac o luam la fuga nici nu ma interesa acest cuvant, , si am acum am facut o meserie din asta..
Si eu am facut foarte multe analize cred, eu dar nu am ajuns la tomograf sau endoscopii. De cat timp suferi de asta? daca pot intreba
La mine a inceput de cand aveam 13 ani, intr-o seara, stateam in pat si mi s-a facut rau, m-am dus la mama si i-am zis sa ma duca la spital ca mor, asta a fost inceputul, dupa au urmat multi ani de chin, pot sa zic chin in adevaratul sens al cuvantului, am stat si internata, nu puteam sa stau fara tata ma plimba toata ziua dupa el, ma duceam chiar si la servici cu el, a fost greu eram mica si nu stiam eu atat de bine cu ce ma confrunt.Dar atunci pot sa zic ca facem atacuri de panica, ma panicam pana la epuezare 1 singura data am si lesinat din cauza unui atat de panica. Cu toate astea m-am tinut de scoala si eram si premianta, am luat tratament 2 ani la rand cu xanax, calmepan si zooloft. Tin minte si acum ca in aul 2006 renuntasem la pastile si ma vindecam usor usor, timp de 9 ani nu am mai avut nimic, am fost o persoana normala si m-am distrat, am venit la facultate la bucuresti..pana anul asta in vara mai exact in iunie cand am fost foarte stresata cu licenta si am cazut iar..nici eu nu stiu cum, pentru ca in viata mea nu credeam ca boala asta poate sa recidiveze, aveam momente cand ma mai gandeam si imi aminteam prin ce am trecut, dar eram tare, eram puternica si nu ma mai speria nimic..pana in vara asa cum am zis cand a inceput iar calvarul care nu se mai termina..
Si eu sunt la fel..am ramas cu o tuse de la o raceala si bineinteles ca m am gandit si eu ca am ceva la plamani, dar nu m am dus la doctor.eu zic sa te duci la psiholog..el te invata cum sa gandesti..trebuie sa vb cu cineva care sa te inteleaga..dar nu te mai speria asa rau, inca esti tanara
Laura degeaba îi împingi către psiholog dacă ei încă nu îşi accepta problemele.
Alexandra încearcă să fi mai liniştită, ştiu ca e greu... Încearcă să mergi măcar câteva zile pe premiză ce-o fi o fi, fi nepăsătoare cu simptomele tale şi vei vedea ca o să fi mai bine. Ştiu ca nu e uşor... Forteaza-te şi ai să vezi ca va fi mai bn. Nu vei scăpa de toate simptomele fizice dar vei avea mintea mai linistita.
Alexandra încearcă să fi mai liniştită, ştiu ca e greu... Încearcă să mergi măcar câteva zile pe premiză ce-o fi o fi, fi nepăsătoare cu simptomele tale şi vei vedea ca o să fi mai bine. Ştiu ca nu e uşor... Forteaza-te şi ai să vezi ca va fi mai bn. Nu vei scăpa de toate simptomele fizice dar vei avea mintea mai linistita.
Dar eu nu vad aici din ce scrie ca nu si accepta problemele, daca au scris aici pe forum, constientizeaza ca au o problema, dar nu stiu cum sa treaca peste..si mie mi a luat ceva timp pana sa merg la psiholog, dar nu ca nu imi constientizam problema ci pt ca credeam ca nu are cu ce sa ma ajute si imi ziceam lasa ca iau tratamentul asta si scap, si nici psihiatra la care ma duceam nu mi zicea sa ma duc la psiholog, tot imi dadea pastile, spunea ca inca sunt vulnerabila, pana intr o zi cand ma saturasem de pastile si am zis ca trebuie sa termin si cu astea
Si eu mi-am facut o gramada de investigatii. Acum sincer vorbind, cu toata psihoterapia si autosugestia, Alexandra are nevoie de inceeput de un tratament medicamentos psihiatric cat sa iasa din aceasta stare.
Buna seara !
Ronicolle, ce faci esti bine? N-ai mai postat de ceva timp, stiu ca nu ti-a
fost prea bine...
Am recitit cateva pagini... si nu pot sa cred, cate persoane au trecut pe aici
si-au scris suferintza, au dat sfaturi, au incurajat...si...au plecat...
Ma gandesc cu drag la voi : kikat 86, cry, mircea u, blixa, elisa777, dualtrax, cristinadutu, santi, popik, geluromanu, blade3, mir2211, daria 10, mada2007, si mii de scz, daca am omis pe altii, mi-as dori ca acum in preajma
sarbatorilor de iarna, fiecare sa trimita un gand bun, ca nu ne-au uitat, ca sper ca toti sa fie bine ! Sanatate tuturor celor ce trec pe aici !
Ronicolle, ce faci esti bine? N-ai mai postat de ceva timp, stiu ca nu ti-a
fost prea bine...
Am recitit cateva pagini... si nu pot sa cred, cate persoane au trecut pe aici
si-au scris suferintza, au dat sfaturi, au incurajat...si...au plecat...
Ma gandesc cu drag la voi : kikat 86, cry, mircea u, blixa, elisa777, dualtrax, cristinadutu, santi, popik, geluromanu, blade3, mir2211, daria 10, mada2007, si mii de scz, daca am omis pe altii, mi-as dori ca acum in preajma
sarbatorilor de iarna, fiecare sa trimita un gand bun, ca nu ne-au uitat, ca sper ca toti sa fie bine ! Sanatate tuturor celor ce trec pe aici !
Ce medicament crezi ca îi poţi da ca să îi blocheze gândurile ? Nu există medicament care să nu o mai facă să se gândească la fel şi fel de scenarii negre.
Alexandra ştiu ca poate părea greu şi dificil dar încearcă să vb cu iubitu tău, fa-l să înţeleagă, să te susţină. Ai mare nevoie de atenţia şi iubirea familiei. De la ei şi din încurajările lor poţi să îţi iei puterea de a trece peste probleme.
Nu încerc să mă contrazic cu voi, poate văd eu greşit... Nu sunt perfect sau cel mai deştept dar schimbarea vine din interior din gândurile tale, din autosugestia pe care ti-o împui, familia care trebuie să te înţeleagă şi să te susţină, cred ca aici trebuie lucrat prima oară şi nu fuga pe pastile şi psihologi. Dar repet, poate eu văd greşit problema.
Alexandra ştiu ca poate părea greu şi dificil dar încearcă să vb cu iubitu tău, fa-l să înţeleagă, să te susţină. Ai mare nevoie de atenţia şi iubirea familiei. De la ei şi din încurajările lor poţi să îţi iei puterea de a trece peste probleme.
Nu încerc să mă contrazic cu voi, poate văd eu greşit... Nu sunt perfect sau cel mai deştept dar schimbarea vine din interior din gândurile tale, din autosugestia pe care ti-o împui, familia care trebuie să te înţeleagă şi să te susţină, cred ca aici trebuie lucrat prima oară şi nu fuga pe pastile şi psihologi. Dar repet, poate eu văd greşit problema.
Bogdan, Laura si toti de aici, credeti-ma ca ma lupt cu mine in fiecare zi, in fiecare secunda sunt in contradictoriu dar nu pooot oameni buni, nu pot sa depasesc situatia, e din ce in ce mai rau, am incercat sa ma iau cu alte lucruri, am zis ca la munca imi voi distrage atentia catre altceva nu merge in nici un fel, crezi ca eu nu imi doresc sa fiu ok? dar nu mai fac fata singura, aici cred ca e pb la mine..Cand vb cu ai mei le zic ca sunt ok..ma ascund de lume, plang pe ascuns ma feresc sa nu le fac rau celor dragi mie, sa nu-i supar..Bogdan am mers si pe ideea asta cu ce o fi o fi si ma simt bine pe moment dar dupa iar cad..de pastile m-am ferit cat mai mult in ideea de a nu imi creea dependenta, dar poate am nevoie cine stie..poate ma calmeaza in vreun fel, eu imi epuizez toata energia am momente cand nu mai sunt buna de nimic zici ca sunt leguma..stiu ca poate multi de aici o sa zica sa nu mai mai gandesc ca exagerz, sa accept simptomele dar jur ca NU POT!!! Este cumplita situatia mea, niciodata nu am fost ca acum
Pai vezi Alexandra, atunci când ai încercat să fi tare şi să ignori simptomele a fost mai bine. Tu singură spui asta. Apoi marea greşeală ca te ascunzi. Lăsa familia... Prietenul tău, care e cu ţine mereu, de el nu trebuie să te ascunzi. Eu vb cu prietena mea orice, îi povestesc şi mă descarc la ea spunandu-i orice... Orice amorţeală şi furnicătură i-o povestesc. Nu te ascunde, nu eşti singură... El trebuie să te ajute şi să fie alături de ţine în orice situaţie. Poate tu sau alţii de aici vor zice ca exagerez dar schimbarea vine din ţine. Hai să îţi mai zic ceva. Ti-a fost mai bine când ai zis 'fie ce o fi' şi ştii de ce apoi a fost iar rău ? Pentru ca tu, mintea ta a intrat în alertă spunând aoleoo dar azi nu mi-a fost rău, dar nu am ameţit şi apoi ai lăsat din nou toate simptomele şi gândurile negre să preia controlul. Te cred ca îţi e greu şi nu vezi scăpare dar fi tare şi mai ales vb cu cei apropiaţi şi iubiţi. Ai nevoie de ei
E foarte adevarat ce spui tu Bogdan, dar la mine deja prietenul e satul, a umbalt noaptea prin spitale cu mine, intr-un timp imi facusem un obicei din a merge in fiecare duminica la spital.. off iar va scriu cu ochi in lacrimi..Eu sunt sigura ca daca as vb cu el m-as simti mai bine, dar stiu ca de aici porneste cearta intotdeauna si ma ia groaza, nu mai am putere sa ma plang...As vb cu el i-as spune dar mi-e greu, stiu ca multa lume zice ca in cazul asta nu e ok pt mine..dar el mi-a si zis ca nu are cum sa ma inteleaga atata timp cat nu a trecut prin asa ceva..Tatal meu de fiecare data cand l-a sunat prietenul meu si i-a spus ca ma simt rau a venit la Bucuresti, crede-ma ca am niste parinti extraordinari care imi dau putere, dar parca ma tine ceva sa-i sun si sa le spun ca iar ma chinui. Tu ai dreptate cand spui de schimbarea din interior, dar cred ca la mine s-a blocat ceva pt ca nu vad nici o cale de iesire, doar frica, groaza si teama permanenta, am incercat sa pun pb in toate modurile posibile dar degeaba. Hai sa-ti mai zic ceva, eu atacuri de panica nu mai fac de ceva timp..la mine este doar agonia asta, gandurile astea negre atat care ma framanta, deci eu sunt ft calma, nu ma mai panichez la lucruri mici, in schimb ma gandesc mult mult mult..parca as prefera un atac de panica, macar sa-mi fie frica de ceva care simt..dar nu..eu gandesc catastrofal si fff departee.
Linişteşte-te Alexandra. Ştim toţi cum este. Degeaba spun eu sau Bogdan una sau alta. De simţit, tu simţi. Ne spunem şi noi părerile. Părinţii ar fi bine sa ştie, dar nu cred ca te-ar ajuta cu nimic. Atât ca ar fi lângă tine - moral. Mai ales tatăl tău, dacă a trecut prin asta. Referitor la prietenul tău... Ştii părerea mea. Oricum ai putea sa ii spui ca dacă vrea sa te aibă asa cum erai înainte, TREBUIE sa fie lângă tine cu trup şi suflet, pentru ca în perioada asta TU eşti cea mai importanta. Nu el, nu relaţia voastră, ci tu. Dacă nu înţelege, vezi-ti de drum.
Acum e sâmbătă seara, linişteşte-te, pune-ţi un joc pe telefon, stai în pat aiurea şi joacă-te. Şi respira adânc. Te vei linişti, pentru ca nu ai nicio boala, nu eşti nici iradiata, nici verde, nu eşti nicicum. Respira :)
Acum e sâmbătă seara, linişteşte-te, pune-ţi un joc pe telefon, stai în pat aiurea şi joacă-te. Şi respira adânc. Te vei linişti, pentru ca nu ai nicio boala, nu eşti nici iradiata, nici verde, nu eşti nicicum. Respira :)
Multumesc Serban, si tuturor de aici care ma incurajeaza, stiti si voi cum e cand te ajuta cineva, voi macar aveti cui sa-i spuneti..Am sa incerc sa ma linistesc si sa sper ca o sa fie bine. Stiu Serban si ai dreptate..in tot.. verde sunt cu siguranta, mi-a fost si confirmat :)). O seara buna tuturor!
Total de acord Alexandra cu ce spune Şerban. Prietenul tău trebuie să ştie tot ce se întâmplă cu tine, atât bune cât şi rele. Nu ştiu care este stadiul relaţiei voastre dar doi oameni când decid să fie împreună se spune ca sunt şi la bine şi la rău. Tu acum eşti la rău şi el trebuie să te înţeleagă, ajute, să te sprijine. Nu poţi să te ascunzi de el doar ca să nu îl superi. Trebuie să nu îţi fie teamă ca il vei supăra sau ca va veţi certa dacă îi povesteşti mereu ceea ce simţi şi prin ce treci. Îţi spun asta pentru ca eu plângeam zilnic, îmi minţeam iubita ca nu mă duc singur la cumpărături ca am uitat sau a trebuit să fac ceva prin casă deşi mie îmi era doar frică ca voi muri pe stradă. Mi-am luat inimă în dinţi şi i-am spus totul, în fiecare zi... Când îmi era rău o sunam la muncă şi îi spuneam ca am o criză, stătea cu mn la telefon până la calmăm. Şi să nu crezi ca a fost doar lapte şi miere. A zbierat la mine de multe ori ca viata nu e doar legată de lamentările mele, ca sunt bărbat, ca să fiu puternic, ca toţi avem probleme, ca nu mai suporta să mă audă vaitandu-ma zilnic dar eu am insistat şi i-am explicat şi m-am deschis complet în fata ei iar astăzi am în ea ajutorul care îmi da putere şi linişte. Să nu crezi ca mie nu îmi este rău...am momente când nu mă pot ţine pe picioare de ameţit si slăbit, capul tulbure mereu...dar o am pe ea care mereu îmi zice linisteste-te sunt lângă ţine iar dacă ţi se face rău te ţin eu cumva în viaţă 5-6 minute până vine salvarea. Să şti ca nu ai nimic de pierdut dacă vb cu el, doar de câştigat.
@Alexandra: sper măcar ca e verde fosforescent :P
@Bogdan: foarte frumos. Transmite-i salutari din partea trupei de anxioÅŸi :D
@Bogdan: foarte frumos. Transmite-i salutari din partea trupei de anxioÅŸi :D
Mersi Şerban. Sper ca va reuşi şi Alexandra intr-o bună zi să treacă peste temeri şi să se deschidă in faţă iubitului. Cu siguranţă nu face bine nimănui să îl mintă şi să se ascundă de el. Probabil ca nu o să fie prea încântat să îi audă toate 'nebuniile' pe care le are în cap dar pe termen lung ajutorul, sprijinul şi iubirea pe care i-o va da când o va înţelege perfect va fi un câştig pentru ea.
Buna sunt Geta si am 36 ani si 2 copii si de 4 ani de cind mia murit sotul macofrunt cu atauri de panica si ansietate nu reusesc sa stau singura in casaNu pot esi din casa fara sa fiu acopanita am o stare imensa de frica sa nu mor cind ma ia starile tremur ametesc simt cami pierd cunostinta simt o greutate pe piept miinile ami amortesc te rog Dualtrax sa ma ajuti sami spui cum ai facut tu iti scriu aceste cuvinte cu ochi in lacrimi ca nu vreau sa mi se intimpe ceva si sa ramina copii singur te rog di suflet
Buna poate sa majute cineva am atacuri de panica si anxiete de 4 ani sunt singura cu 2 copii ajutatima cum sa scap nu pot sta singura in casa nu pot esi singura tremur ametesc imi amortesc miinile mie frica ca am da mor di am foi copii de crescut cineva sa ma ajute
Bună Georgeta. Linişteşte-te. Eu cred ca primul pas ar fi sa ieşi singura afara, pentru a-ţi demonstra fie ca nu vei pati nimic. Ieşi lângă casa, la 2 paşi şi stai pe o banca. Citeşte şi aici tot ce la început. Îţi va da putere şi vei vedea ca toţi avem stari asemănătoare.
Georgeta trebuie neaparat sa te linistesti. Ti-am lasat un mesaj privat.
Geta îmi pare sincer rau să văd o nouă persoană care se adaugă grupului. Îmi pare nespus de rau pentru situaţia în care te afli dar noi aici putem doar să te încurajăm, să îţi ascultăm poveştile, stările, emoţiile aşa ca să nu îţi fie ruşine să scrii tot ce îţi trece prin minte pentru ca fiecare ne manifestăm anxietatea unic. Tu trebuie să fi tare pentru copii tai, tu trăieşti pentru ei şi ţinând cont de faptul ca tatăl lor a decedat tu eşti universul lor, de aici zic eu ca ar trebui să pleci, să fi tare, să încerci să găseşti puteri să lupţi. Ai încercat şi la medicul de familie un set de analize să excluzi altă problemă de sănătate ? Nu este o regulă clară ca dacă tremuri sau îţi amorţeşte mâna sau ai ameţeli clar ai şi anxietatea, sunt multe alte boli care dau simptomele astea. Fi tare Geta, asta e o luptă lungă şi dură dar eşti binevenită între noi, te vom ajuta cum putem. Nu bag mâna în foc pentru toţi dar Şerban, Alexandra şi Laura sunt oameni buni, au trecut prin multe, te putem ajuta... Măcar moral :)
Bogdan nu trebuie sa faci discriminari... Si eu sunt la fel ca voi.
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 11Nu suport anumite sunete!
- 7dureri zona stanga, omoplat, umar, in dreptul inimii.
- 5Atac de anxietate si depresie
- 3anxietate
- 8Stres, anxitate sau altceva?
- 6care este legatura intre simptomele fizice si o posibila problema hormonala?
- 5Cum imi dau seama daca sufar de ceva mai grav decat anxietatea?
- 0e atac de panica?
- 50Anxietate. ajutor!!!
- 9Atac de panica? Anxietate? Nu mersi, mi-e bine asa! :)
- 2anxietate si dureri de cap
- 7Anxietate si atacuri de panica
- 6durere musculara sau de oase..
- 6Cum sa scapi de Anxietate, starile depresive ?
- 2Simptome care nu-mi dau pace
- 7Anxietate?
- 16Anxietate generalizata. E normal sa ma simt rau dupa 1 an jumate de tratament?
- 1Anxietate
- 10Am nevoie de un sfat ce sa fac sa nu ma mai gandesc cum ca as avea o tumoara sau cancer
- 8Nu mai pot. Am inceput cu palpitații și îmi tremura tot corpul, stare de neliniște și panică.
Mai multe informații despre: Anxietatea Atacurile de panica tulburarile psihice
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: