Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
Veritas, tu depinzi de cineva cand vine vorba sa ramai singura acasa sau cand vrei sa pleci undeva?
E un chin și ptr mine când sunt singură acasă dar ce să fac?îmi dau curaj dar de multe ori nu merge nici așa anul trecut nici nu știam ce înseamnă anxietatea sau Dr psihiatru si psihologi nu stiu cum sa mai trec peste stările astea urâte am încercat toate remediile si vitamine si ceaiuri acum cu med la început nu vroiam sa le iau dar.nu puteam să mă ajut singură sunt zile când nici cu copii nu am răbdare dar mă țin tare mă joc cu ei așa în stările rele ieri am fost cu băiețelul la dentist luisaracutu nu ia fost frică în schimb eu am intrat în panică când am intrat în cabinet si ma întreabă mami ți-e frică?ce să-i răspund?nu îmi e dar m-am saturat de anxietatea asta si ca ma vad copii așa de unde să mai am putere sa trecpeste ca sunt zile ccând pur si simplu simt ca nu mai pot
Stiu cum e...acum nu mai sunt chiar asa, pot sa raman singura acasa, pot sa mai merg singura ici-colo, dar la inceput ma lua plansul numai cand ma gandeam ca o sa raman singura ce sa mai spun de plecat, voiam sa ma duc pana la magazin si ma intorceam din drum de frica. Dar acum nu mai sunt asa de grav, mai am probleme cand plec pe distante mai lungi si mi.e f frica sa plec in concediu, sa stau mai multe zile plecata de acasa, dar sper sa infrunt si asta.
@Laura bineinteles ca orice problema la coloana afecteaza si alte zone/organe etc. Nu uita ca toata coloana vertebrala are in componenta si nervii spinali, fiecare nerv corespunde unei zone, functii etc si tot ce e posibil daca un nerv este afectat sa radieze ca si durere sau sa afecteze o anumita functie, Nu este litera de lege dar este probabil. Betasercul il iei o perioada la fel ca si pana acum impreuna cu milgamma n, la milgamma poti lua 3/zi 1d 1p 1s. Dupa 3 - 4 zile poti reduce doza de betaserc dar nu la jumatate prima etapa la 3/4 iar dupa 7 - 8 zile ajungi la jumatate din doza si urmareste cum te simti.
@Florina stiu ca este mai usor cu terapia online dar nu foarte multi psihoterapeuti folosesc, mai ales cei cu studiu clinic foarte mult, este mai scumpa decat terapia fata-n-fata plus ca interactiunea directa cu psihoterapeutul este mai importanta. Daca vrei iti pot da mesaj privat si iti pot sugera pt terapie online, nu vreau sa fac reclama sau ceva macar intrebi si vezi despre ce este vorba.
Si apropos de treaba cu ramasul singura acasa, in urma cu 2 3 saptamani, o luna de exemplu cand fratele meu spunea "hai ca plec trebuie sa ajung in x loc sau am x lucru de facut si vorbim..." instantaneu mi se instala teama, frica si anxietatea f puternic pana eram la un pas de atac de panica, chiar daca nu ramaneam singura 100% in casa si mai era cineva cu mine. Acum dupa ce am tot incercat sa imi controlez gandurile si am vazut ca nu mi s-a intamplat nimic in lipsa lui chiar daca am fost la un punct de atac de panica am realizat ca il percepeam doar ca factor de siguranta, cum toti cei cu anxietate isi cauta un factor asigurator, fie o persoana fie un obiect fie un gand. In momentul acesta cand spune "hai ca am plecat, vorbim..." sunt ok, nu mi se instaleaza acel sentimen de teama sau pericol.
Si in legatura cu dependenta de cineva/ceva de exemplu eu plec singura si conduc in medie 30 de km pana la psihoterapeut si infrunt trafic crancen singura singurica dar inca am tendinta de a-mi verifica telefonul (tot o forma de dependenta) insa daca merg in magazine prefer sa merg in prezenta cuiva chiar daca acea persoana este langa mine pt linistea mea psihica. Chiar si asa evit inca sa merg in magazine si sa ma deplasez pe distante lungi cu tot cu factorul de siguranta. Sunt doar etape pe care trebuie sa le trecem incet incet doar prin expunere.
In momentul acesta cel mai greu imi este cu gandurile intruzive, incep parca sa nu ma tem neaparat de atacul de panica in sine pt ca am avut unul recent si nu a mai fost la fel de violent ci cand imi apare un gand intruziv chiar daca stiu ca se datoreaza anxietatii, adunat cu adrenalina ma invart intr-un cerc vicios, este inofensiv pana la urma, raman cu ruminatia. De fapt ruminatia este pana la urma problema, trebuie sa sarim de aceasta etapa pt a nu alimenta gandul respectiv. cercul vicios este cam asa: Situatie -> Ganduri -> Senzatii fizice -> Mai multe ganduri -> Teama sau mai bine explicat este: Anxietate -> Adrenalina -> Ganduri -> Reactie de teama/frica -> Mai multa adrenalina -> Mai multe ganduri -> Aceeasi reactie -> Anxietate -> Si mai multa adrenalina
Stiu ca a face fata gandurilor intruzive trebuie sa o iei asa: 1. stiu ca inainte de anxietate aveam ganduri intruzive dar care nu duceau nicaieri, acum le dau importanta datorita anxietatii 2. sa intelegem cum adrenalina de fapt ne afecteaza starea de anxietate si cum lucreaza 3. este doar o farsa pe care anxietatea ne-o joaca 4. sa nu mai raspundem ideilor si sa nu avem reactie fata de ele (cel mai greu de realizat) 5. accepta-le si lasa-le sa stea 6. trebuie sa stim ca noi suntem in control si gandurile intruzive inseamna ceva doar daca le dam importanta.
O sa vreau sa postez ce a scris un tip si cum explica anxietatea si atacurile de panica, este extrem de interesant, sper doar ca nu incalc un regulament, cu toate ca nu este reclama, nu incalc drepturi si nici nu urmaresc un scop, ci doar acela de a ne ajuta cat mai mult in lupta cu anxietatea.
@Florina stiu ca este mai usor cu terapia online dar nu foarte multi psihoterapeuti folosesc, mai ales cei cu studiu clinic foarte mult, este mai scumpa decat terapia fata-n-fata plus ca interactiunea directa cu psihoterapeutul este mai importanta. Daca vrei iti pot da mesaj privat si iti pot sugera pt terapie online, nu vreau sa fac reclama sau ceva macar intrebi si vezi despre ce este vorba.
Si apropos de treaba cu ramasul singura acasa, in urma cu 2 3 saptamani, o luna de exemplu cand fratele meu spunea "hai ca plec trebuie sa ajung in x loc sau am x lucru de facut si vorbim..." instantaneu mi se instala teama, frica si anxietatea f puternic pana eram la un pas de atac de panica, chiar daca nu ramaneam singura 100% in casa si mai era cineva cu mine. Acum dupa ce am tot incercat sa imi controlez gandurile si am vazut ca nu mi s-a intamplat nimic in lipsa lui chiar daca am fost la un punct de atac de panica am realizat ca il percepeam doar ca factor de siguranta, cum toti cei cu anxietate isi cauta un factor asigurator, fie o persoana fie un obiect fie un gand. In momentul acesta cand spune "hai ca am plecat, vorbim..." sunt ok, nu mi se instaleaza acel sentimen de teama sau pericol.
Si in legatura cu dependenta de cineva/ceva de exemplu eu plec singura si conduc in medie 30 de km pana la psihoterapeut si infrunt trafic crancen singura singurica dar inca am tendinta de a-mi verifica telefonul (tot o forma de dependenta) insa daca merg in magazine prefer sa merg in prezenta cuiva chiar daca acea persoana este langa mine pt linistea mea psihica. Chiar si asa evit inca sa merg in magazine si sa ma deplasez pe distante lungi cu tot cu factorul de siguranta. Sunt doar etape pe care trebuie sa le trecem incet incet doar prin expunere.
In momentul acesta cel mai greu imi este cu gandurile intruzive, incep parca sa nu ma tem neaparat de atacul de panica in sine pt ca am avut unul recent si nu a mai fost la fel de violent ci cand imi apare un gand intruziv chiar daca stiu ca se datoreaza anxietatii, adunat cu adrenalina ma invart intr-un cerc vicios, este inofensiv pana la urma, raman cu ruminatia. De fapt ruminatia este pana la urma problema, trebuie sa sarim de aceasta etapa pt a nu alimenta gandul respectiv. cercul vicios este cam asa: Situatie -> Ganduri -> Senzatii fizice -> Mai multe ganduri -> Teama sau mai bine explicat este: Anxietate -> Adrenalina -> Ganduri -> Reactie de teama/frica -> Mai multa adrenalina -> Mai multe ganduri -> Aceeasi reactie -> Anxietate -> Si mai multa adrenalina
Stiu ca a face fata gandurilor intruzive trebuie sa o iei asa: 1. stiu ca inainte de anxietate aveam ganduri intruzive dar care nu duceau nicaieri, acum le dau importanta datorita anxietatii 2. sa intelegem cum adrenalina de fapt ne afecteaza starea de anxietate si cum lucreaza 3. este doar o farsa pe care anxietatea ne-o joaca 4. sa nu mai raspundem ideilor si sa nu avem reactie fata de ele (cel mai greu de realizat) 5. accepta-le si lasa-le sa stea 6. trebuie sa stim ca noi suntem in control si gandurile intruzive inseamna ceva doar daca le dam importanta.
O sa vreau sa postez ce a scris un tip si cum explica anxietatea si atacurile de panica, este extrem de interesant, sper doar ca nu incalc un regulament, cu toate ca nu este reclama, nu incalc drepturi si nici nu urmaresc un scop, ci doar acela de a ne ajuta cat mai mult in lupta cu anxietatea.
Mulțumesc Veritas
O sa încerc cu Betaserc- ul.
Cu spatele unde trebuie sa merg? cu coloana asta!
O sa încerc cu Betaserc- ul.
Cu spatele unde trebuie sa merg? cu coloana asta!
@Laura neurologie si impusti doi iepuri dintr-o lovitura si pt partea neurologie ce tine de anxietati etc si pt coloana. Sanatate.
Brukner Posted 21 September 2011 - 00:45
Posts: 5
Oricat de bizar ar parea, componenta fight or flight care insoteste atacul de panica (cu agorafobie sau nu) este un raspuns normal al organismului uman, chiar unul ancestral. Responsabil de el este sistemul nervos autonom (vegetativ), componenta sa simpatica (stiu cum suna...). Este un raspuns automat, generat de un pericol, care pregateste organismul pentru cele doua actiuni, lupta sau fuga. Sa ne gandim, pasim pe strada, un automobil se indreapta cu viteza spre noi. Raspunsul va fi in mare parte automat, ne vom feri, fara sa ne gandim prea mult la actiunea noastra. Sau in cazul in care ne vom confrunta cu un agresor, corpul se va pregati pentru oricare din actiunile pe care le vom alege (lupta sau fuga). Pentru a face fata celor doua actiuni ce necesita un inalt consum de energie, se pun in actiune diverse mecanisme neuro-/fiziologice pentru a sustine actiunea aleasa (secretia de adrenalina, hiperventilatia, circulatia sanguina directionata spre muschii mari, implicati in efort etc.). Aceste modificari corporale sunt in mare parte responsabile de senzatiile care insotesc atacul de panica (senzatia de sufocare, muschii incordati, transpiratiile reci, furnicaturile din membre, durerile toracale, palpitatii, derealizare etc.).
Problema este ca in cazul tulburarii de panica, acestui raspuns normal al organismului ii lipseste tocmai cauza obiectiva, pericolul iminent. Ce este pana la urma un atac de panica, cum este el definit? Un episod de teama extrema sau teroare declansat in absenta unui pericol real.
Care ar fi cauzele? De la teoriile psihodinamice (cu celebrul caz ''Micul Hans'', ''trauma nasterii'' a lui Rank etc.) pana la cele medicale (cine n-a avut ''norocul'' sa fie diagnosticat in Romania cu spasmofilie?), trecand prin cele provenite din teoria atasamentului (Bowlby) si umanist-existentialiste, si ajungand la cele din zona cognitiv-comportamentala, toate au oferit propriile raspunsuri, de cele mai multe ori contradictorii.
David H. Barlow, psiholog american, spune ca persoanele cu tulburare de panica au o predispozitie genetica, predispozitie agravata de unele evenimente din decursul vietii. Aceste ''vulnerabilitati'', grupate in ''Teoria triplei vulnerabilitati'' sunt:
1. Vunerabilitatea biologica - probabil sub forma unei tendinte mostenite genetic de-a raspunde cu teama, anxios
2. Vulnerabilitatea psihologica generalizata - de obicei sub forma unor invatari timpurii, persoana invatand ca nu au un bun control asupra vietii lor (copiii pot invata sa simta ca nu au control atunci cand parintii sunt fie neglijenti sau prea restrictivi, atunci cand nevoile lor de baza nu sunt respectate si implinite, atunci cand copiii nu au voie sa experimenteze si sa faca greseli si sa-si construiasca abilitati din cauza parintilor hiperprotectori)
3. Vulnerabilitatea psihologica specifica - care poate fi prezenta fie sub forma unui eveniment traumatic, fie sub forma invatarii de la un model anxios (de exemplu un parinte/ingrijitor care i-a oferit copilului un model despre cum si despre ce sa fie temator).
Ultimele doua ar putea fi corelate cu schemele maladaptive ale lui Jeffrey Young (sau chiar cu schemata lui Beck) si cu ''neajutorarea invatata'' a lui Seligman.
Primul atac de panica este de obicei cel mai ravasitor (poate tinand cont ca la acel moment n-avem o experienta asemanatoare cu care sa-l comparam), extrem de intens si prototip al celor ce-i vor urma. Neavand un model experential si cunostiinte adecvate despre ceeea ce inseamna TP, persoana il va interpreta ca o amenintare la sanatatea sa fizica (infarct, atac cerebral, lesin etc.) sau mentala (nebunie).
Majoritatea celor care au experimentat un atac de panica, se vor teme insasi de de repetarea lui. Vor incerca sa faca totul pentru a nu-l ma retrai. Vor incerca sa evite situatiile in care cred ei ca s-ar putea declansa, restrangandu-si activitatiile la ''zonele de siguranta'' (cum fac cei cu agorafobie, pe care o vad ca o acompaniatoare, nu in toate cazurile, a tulburarii de panica). Permanente ruminatii cu privire la starea de sanatate mentala si fizica, numeroase comportamente de evitare si reasigurare (verificarea pulsului, de exemplu). De multe ori comportamentul persoanelor cu tulburare de panica pare asemanator cu al celor cu tulburarea obsesiv-compulsiva (verificarea pulsului, a ritmului respiratiei etc.).
. Comportamentul evitant este specific si celor cu atac de panica, nu doar agorafobicilor. Cati raman sa ''lupte'' si cati ''fug'' de senzatiile de care este acompaniat atacul de panica?
Vor devenii hipersensibile si hipervigilente la senzatiile corporale, o mica perturbare a ritmului cardiac fiind interpretata catastrofal ca semnul unui iminent infarct, determinand senzatii de teama puternica. Lucru ce nu va face altceva decat sa declanseze un alt atac de panic... Iar sistemul nervos parasimpatic sensibilizat la randui, va raspunde din ce in ce mai usor acestor pusee de teroare. Persoanele care experimenteaza de mult timp atacuri de panica, tind sa devina si depresive.
Cum am putea iesi din acest cerc? Cred ca tehnicile din terapia cognitiv-comportamentala sunt printre cele mai potrivite si accesibile. Restructurare cognitiva, desensibilizare sistematica (in special in tulburarea de panica insotita de agorafobie) si meditatie mindfulness (nu va temeti, n-are nimic ezoteric in ea, cum de altfel n-are nici budismul, dar asta-i alta discutie), acceptare (nu in sensul fatalist, desigur, ci in cel de neutralitate), antrenament asertiv, observarea si descrierea lipsita de prejudecata, fara categorizarea in ''bun''/ ''rau'' a ceea ce simti etc.
Inchei cu un citat dintr-o carte care-mi place mult.
''Sa nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta, purtatoarea desfiintarii totale. Voi invinge frica. O voi lasa sa treaca peste mine, prin mine. Si dupa ce va fi trecut, imi voi intoarce ochiul interior si voi privi in urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi ramane doar eu.''
Posts: 5
Oricat de bizar ar parea, componenta fight or flight care insoteste atacul de panica (cu agorafobie sau nu) este un raspuns normal al organismului uman, chiar unul ancestral. Responsabil de el este sistemul nervos autonom (vegetativ), componenta sa simpatica (stiu cum suna...). Este un raspuns automat, generat de un pericol, care pregateste organismul pentru cele doua actiuni, lupta sau fuga. Sa ne gandim, pasim pe strada, un automobil se indreapta cu viteza spre noi. Raspunsul va fi in mare parte automat, ne vom feri, fara sa ne gandim prea mult la actiunea noastra. Sau in cazul in care ne vom confrunta cu un agresor, corpul se va pregati pentru oricare din actiunile pe care le vom alege (lupta sau fuga). Pentru a face fata celor doua actiuni ce necesita un inalt consum de energie, se pun in actiune diverse mecanisme neuro-/fiziologice pentru a sustine actiunea aleasa (secretia de adrenalina, hiperventilatia, circulatia sanguina directionata spre muschii mari, implicati in efort etc.). Aceste modificari corporale sunt in mare parte responsabile de senzatiile care insotesc atacul de panica (senzatia de sufocare, muschii incordati, transpiratiile reci, furnicaturile din membre, durerile toracale, palpitatii, derealizare etc.).
Problema este ca in cazul tulburarii de panica, acestui raspuns normal al organismului ii lipseste tocmai cauza obiectiva, pericolul iminent. Ce este pana la urma un atac de panica, cum este el definit? Un episod de teama extrema sau teroare declansat in absenta unui pericol real.
Care ar fi cauzele? De la teoriile psihodinamice (cu celebrul caz ''Micul Hans'', ''trauma nasterii'' a lui Rank etc.) pana la cele medicale (cine n-a avut ''norocul'' sa fie diagnosticat in Romania cu spasmofilie?), trecand prin cele provenite din teoria atasamentului (Bowlby) si umanist-existentialiste, si ajungand la cele din zona cognitiv-comportamentala, toate au oferit propriile raspunsuri, de cele mai multe ori contradictorii.
David H. Barlow, psiholog american, spune ca persoanele cu tulburare de panica au o predispozitie genetica, predispozitie agravata de unele evenimente din decursul vietii. Aceste ''vulnerabilitati'', grupate in ''Teoria triplei vulnerabilitati'' sunt:
1. Vunerabilitatea biologica - probabil sub forma unei tendinte mostenite genetic de-a raspunde cu teama, anxios
2. Vulnerabilitatea psihologica generalizata - de obicei sub forma unor invatari timpurii, persoana invatand ca nu au un bun control asupra vietii lor (copiii pot invata sa simta ca nu au control atunci cand parintii sunt fie neglijenti sau prea restrictivi, atunci cand nevoile lor de baza nu sunt respectate si implinite, atunci cand copiii nu au voie sa experimenteze si sa faca greseli si sa-si construiasca abilitati din cauza parintilor hiperprotectori)
3. Vulnerabilitatea psihologica specifica - care poate fi prezenta fie sub forma unui eveniment traumatic, fie sub forma invatarii de la un model anxios (de exemplu un parinte/ingrijitor care i-a oferit copilului un model despre cum si despre ce sa fie temator).
Ultimele doua ar putea fi corelate cu schemele maladaptive ale lui Jeffrey Young (sau chiar cu schemata lui Beck) si cu ''neajutorarea invatata'' a lui Seligman.
Primul atac de panica este de obicei cel mai ravasitor (poate tinand cont ca la acel moment n-avem o experienta asemanatoare cu care sa-l comparam), extrem de intens si prototip al celor ce-i vor urma. Neavand un model experential si cunostiinte adecvate despre ceeea ce inseamna TP, persoana il va interpreta ca o amenintare la sanatatea sa fizica (infarct, atac cerebral, lesin etc.) sau mentala (nebunie).
Majoritatea celor care au experimentat un atac de panica, se vor teme insasi de de repetarea lui. Vor incerca sa faca totul pentru a nu-l ma retrai. Vor incerca sa evite situatiile in care cred ei ca s-ar putea declansa, restrangandu-si activitatiile la ''zonele de siguranta'' (cum fac cei cu agorafobie, pe care o vad ca o acompaniatoare, nu in toate cazurile, a tulburarii de panica). Permanente ruminatii cu privire la starea de sanatate mentala si fizica, numeroase comportamente de evitare si reasigurare (verificarea pulsului, de exemplu). De multe ori comportamentul persoanelor cu tulburare de panica pare asemanator cu al celor cu tulburarea obsesiv-compulsiva (verificarea pulsului, a ritmului respiratiei etc.).
. Comportamentul evitant este specific si celor cu atac de panica, nu doar agorafobicilor. Cati raman sa ''lupte'' si cati ''fug'' de senzatiile de care este acompaniat atacul de panica?
Vor devenii hipersensibile si hipervigilente la senzatiile corporale, o mica perturbare a ritmului cardiac fiind interpretata catastrofal ca semnul unui iminent infarct, determinand senzatii de teama puternica. Lucru ce nu va face altceva decat sa declanseze un alt atac de panic... Iar sistemul nervos parasimpatic sensibilizat la randui, va raspunde din ce in ce mai usor acestor pusee de teroare. Persoanele care experimenteaza de mult timp atacuri de panica, tind sa devina si depresive.
Cum am putea iesi din acest cerc? Cred ca tehnicile din terapia cognitiv-comportamentala sunt printre cele mai potrivite si accesibile. Restructurare cognitiva, desensibilizare sistematica (in special in tulburarea de panica insotita de agorafobie) si meditatie mindfulness (nu va temeti, n-are nimic ezoteric in ea, cum de altfel n-are nici budismul, dar asta-i alta discutie), acceptare (nu in sensul fatalist, desigur, ci in cel de neutralitate), antrenament asertiv, observarea si descrierea lipsita de prejudecata, fara categorizarea in ''bun''/ ''rau'' a ceea ce simti etc.
Inchei cu un citat dintr-o carte care-mi place mult.
''Sa nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta, purtatoarea desfiintarii totale. Voi invinge frica. O voi lasa sa treaca peste mine, prin mine. Si dupa ce va fi trecut, imi voi intoarce ochiul interior si voi privi in urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi ramane doar eu.''
In aceasta seara, mi.am masurat tensiunea(am un tensiometru digital), iar dupa ce mi.am masurat.o mie i.am masurat.o si fratelui meu, problema nu e tensiunea ci pulsul, are 55 bpm in repaus. L.am intrebat daca se siminte rau, el spune ca nu, are doar 20 de ani. Oare de la ce sa fie? Pulsul poate sa scada din dauza oboselii si a surmenajului? A avut o perioada grea, a muncit, a mers la facultate, somn mai deloc.
@Florina eu am pulsul de cand ma stiu intre 50 si maxim 60 bpm. Tensiunea mea pana sa se declanseze tulburarea de anxietate era 10/7 si 55 bpm. E cat se poate de ok. Tensiometrele digitale au si o marja de eroare asa ca nu te impacienta.
El avea 13/70 tensiune, iar pulsul mi s.a parut foarte mic( probabil si raportat la pulsul meu, care in repaus este de intre 70-88 cateodata si mai mult), sper sa nu fie nimic in neregula, totusi nu am incredere deloc in tensiometrul ala daca imi iau tensiunea acum imi arata 14/80, iar daca imi mai iau o data, imediat dupa, imi arata 12/70 sau depinde
Bună seara, am 20 de ani, student și de 3 luni trec prin depresie si anxietate după o întâmplare nefericită din viața mea, zilele acestea când am timp o s-o prezint. Merg la un psiholog de două luni, stările de anxietate au dispărut în mare parte, dar în schimb am o întrebare. Când am trecut prin stările cele mai grele ca să spun așa, am simțit o răcire a corpului puternică, ca o stare de ingheț, în special în călcâii și o ușoară pierdere de conoștiință. Nu mă sperie ideea de atac de cord, atac cerebral doar vreau să știu care au fost manifestările la nivel fiziologic. Am abordat subiectul acesta și la psiholog, dar sincer nu i-am înțeles abordările, am simțit oarecum că se ferește să-mi explice concret manifestările fiziologice. Cunosc fenomenul, frica insotita de adrenalina, palpitatii, transpiratie, incordare musculară, dar totuși eu le-am simțit destul de puternic(evident și trăirile și gândurile au fost pe măsură, însă acum le-am clarificat), de asemenea știu că sistemul nervos știe ce are de făcut în situațiile de luptă sau fugă. Să revin la întrebare, poate cineva să-mi explice stările fiziologice din momentele de frică maximă? Mușchiul inimii se contractă puternic și sângele este distribuit mai greu? Poate reușește cineva să-mi explice pe înțelesul unui tânăr care nu are cunoștine în medicină.
Sper că nu am deranjat cu întrebarea mea. Mulțumesc anticipat !
Sper că nu am deranjat cu întrebarea mea. Mulțumesc anticipat !
@Narcis buna si imi pare rau sa aud ca treci prin asa ceva, toti suntem aici din acelasi motiv. Fiecare organism reactioneaza diferit in fata unor pericole, stimuli, actiuni etc. Unele persoane in momentele atacului de panica sau anxietatii puternice au frisoane si incordare, este o reactie normala a organismului.
Dupa cum cred ca ati auzit de populara expresie "m-am speriat de mi-a inghetat sangele in vene". Expresia se refera exact la reactia organismului in fata unui pericol, senzatia de inghet, frig, frisoane etc si se datoreaza adrenalinei, la mine de exemplu este fix opusul ma ia un val de caldura asociat doar cu stare de frison. Este posibil ca in momentul in care inima se contracta puternic sa distribuie sangele spre zonele importante pe care creierul le percepe ca fiind necesare supravietuirii, la fel cum se intampla dupa o masa copioasa fluxul sangvin se intensifica in zona abdominala.
Nu stiu sa iti explic din punct de vedere medical ce se intampla cu exactitate pt ca nu am cunostintele necesare.
Un lucru extraordinar este faptul ca ai scapat de anxietate, de fapt cred ca este cel mai important lucru.
Daca nu te superi ne poti explica in aceste 2 luni cate sedinte pe saptamana ai facut, care a fost abordarea si daca iei sau nu tratament in paralel?
Dupa cum cred ca ati auzit de populara expresie "m-am speriat de mi-a inghetat sangele in vene". Expresia se refera exact la reactia organismului in fata unui pericol, senzatia de inghet, frig, frisoane etc si se datoreaza adrenalinei, la mine de exemplu este fix opusul ma ia un val de caldura asociat doar cu stare de frison. Este posibil ca in momentul in care inima se contracta puternic sa distribuie sangele spre zonele importante pe care creierul le percepe ca fiind necesare supravietuirii, la fel cum se intampla dupa o masa copioasa fluxul sangvin se intensifica in zona abdominala.
Nu stiu sa iti explic din punct de vedere medical ce se intampla cu exactitate pt ca nu am cunostintele necesare.
Un lucru extraordinar este faptul ca ai scapat de anxietate, de fapt cred ca este cel mai important lucru.
Daca nu te superi ne poti explica in aceste 2 luni cate sedinte pe saptamana ai facut, care a fost abordarea si daca iei sau nu tratament in paralel?
Veritas
Mulțumesc frumos ! Ai dreptate ! Crede- ma ca știi deja destule despre aceasta afecțiune ! Pe mine ma uimești zilnic ! Iri doresc numai zile frumoase senine pline de fericire si liniște sufleteasca !
Te urmăresc in fiecare zi sa vad daca ne mai spui ceva.Ești un om bun ! Mulțumim ca mai există si astfel de oameni !
Noapte buna Veritas !
Mulțumesc frumos ! Ai dreptate ! Crede- ma ca știi deja destule despre aceasta afecțiune ! Pe mine ma uimești zilnic ! Iri doresc numai zile frumoase senine pline de fericire si liniște sufleteasca !
Te urmăresc in fiecare zi sa vad daca ne mai spui ceva.Ești un om bun ! Mulțumim ca mai există si astfel de oameni !
Noapte buna Veritas !
Se pare ca anxietatea se instaleaza din ce in ce la varste mai fragede:( si totul incepe de la cateva minute in care te simti rau.
@Veritas Mulțumesc pentru timpul acordat și pentru răspuns! Aș mai avea o întrebare, mi-am luat tensiunea într-o stare de anxietate si aveam 13 cu 7, ceea ce mi se pare foarte bună, este tensiunea adevărată sau din cauza contractarii musculare sangele circulă mai greu și apare o tensiune arterială relativ bună?
Povestea mea e o lungă și nu credeam niciodată că o să ajung s-o povestesc pe un forum. Eram un tânăr normal, fără vicii, nu fumam (doar ocazional, foarte rar), alcool cu limită, aveam o relație serioasă cu o fată, in general aveam preocupări normale, în schimb terenul era puțin mlăștinos, fără să-mi dau seama în decursul anilor nu tot timpul aveam cele mai raționale abordări, în sensul în care gândeam foarte negativist. Ajuns în septembrie anul acesta la Cluj, înainte să încep anul doi de facultate, am luat legătura cu doi foști colegi de facultate, consumatori de droguri, știam lucrul acesta însă aveam încredere in mine că nu o sa cedez niciodată la tentații. După două ore de insistențe am luat jumătate de pastil extasy și am ieșit prin oraș să ne plimbăm, o luasem cu frică, chiar regret imediat după ce am băgat-o în gură și ca să vedeți că nimic nu-i întâmplător, în primă fază am reușit să ieșim din casă fără să iau pastila, am mers 100 de metri iar unuia i s-a făcut frig, în momentul acela ne-am întors înapoi acasă să-și ea ceva gros si atunci am luat jumătatea de pastilă. Nu dau vina pe ei, să nu se înțelegă greșit, îmi asum totul. Am ieșit a doua oară din casă, iar pe drum din cauza frigului, stării mele de frică permanentă mi s-a făcut rău dintr-o dată, m-am contractat puternic și am simțit o răceală și o pierdere de cunoștință aproximativ 10 secunde. Pe de o parte am înțeles că efectul era normal, însă eu l-am amplificat, când am simțit frisoanele și schimbările fiziologice m-am gândit că acum mi-a venit finalul și așteptam să pic jos la pământ. Cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste acel blocaj, însă toată săptămâna m-am consumat extrem de mult pe ceea ce mi s-a întâmplat. Nu știam prin ce trecusem, văzusem moartea cu ochii, aveam regrete mari că mi-am încălcat princiipile și am luat pastilq, câte și mai câte gânduri.. Fix după aproape o săptămână, sâmbătă seara am fost într-un club, am baut câteva sticle de vin iar dimineață după o discuție cu colegul de apartament mi-a apărut prima stare de anxietate din viața mea, vreau să subliniez că și alcoolul amplifică starea după ce este consumat. Am crezut că-mi pică cerul pe mine, credeam că o să am iarăși blocajul de la pastilă, nu înțelegeam ce se întâmplă. Emoție nouă care efectiv nu știam să o controlez. În momentul acela am ieșit speriat din casă și i-am sunat pe băieții care mi-au dat pastilă(știu a fost o decizie idioată, dar nu știam la cine să apelez, ei erau singurii oameni care știau că am luat pastila, nu puteam să-mi sun părinți de la 300km distanță să le spun de stările mele). M-au chemat la ei, am ajuns foarte speriat, dar pe drum îmi ziceam orice mi-ar da nu mai încerc nimic, și fix invers am făcut. Băieții, ce s-au gândit ei că niște legale pentru depresie si stres nu ar strică. Am tras vreo 15 fumuri, ca FRAIERUL țin să precizez că nu aveam nici cea mai vagă idee că alea ar fi legale, credeam că este marijuana care știam că nu-i așa nocivă. După vreo 40 de minute, unul din băieți a intrat pe internet să caute efectul drogului, iar la efectele negative scria Paranoia. În momentul în care am citit paranoia, m-am speriat mai tare și am început să fac fix ca un paranoic. M-am ridicat în picioare și am început să le spun că ei vor să mă omoare, efectiv mi-am luat un film, a fost groaznic, a fost atât de groaznic încât n-au putut să mă liniștească și am fugi din casă și l-am sunat pe unchiul meu și la salvare. Simțeam că este unica șansă prin care pot să ies din tot rahatul ala.
Am încercat să simplific puțin povestea dar totodata să o prezint în speranța în care unii tineri iși vor deschide ochii. Dacă mi-ar fi spus cineva că o sa ajung să fac eu asta, nu l-aș fi crezut nici într-o 100 de ani. Anturajul, e anturaj să nu uitați treaba asta.
A doua zi l-am sunat pe taicămiu, i-am spus tot adevărul a venit să mă ia din Cluj și să merg în orașul natal pentru o perioadă și să iau legătura cu un psiholog. După experiența asta, aproape o lună am trăit cu ideea că ei chiar au vrut să mă omoare, atât de intens și profunde au fost trăirile. Cu ajutorul medicului psiholog am reușit să iau povestea de la capăt și să o gândesc rațional, cu toate că și acum mă mai aruncă puțin în trecut, dar 90 la sută e rezolvată. A fost cumplit, credeam că o să înnebunesc, petntru că toate lumea îmi spunea că nu au vrut să-mi facă rau iar eu eram sigur și convins că ăsta a fost interesul lor.
Să nu se înțelegă greșit și acum mai am stări minore, discomfort, mici palpitații dar anxietate în adevăratul cuvânt chiar nu am mai simțit. Singurele medicamente care le-am luat în perioada de maximă intensitate a fost magneziu si Super Rhodiola(pentru creșterea capacității de adaptare a organismului la stres metabolic și psihic).
După ce am trecut peste stările provocate de întâmplarea cu băieții am ajuns să am frică de un nou atac de panică și de atac cerebral sau atac de cord. Până intr-o seară cand mi-am dat seamă că la urma urmei, dacă îmi este dat să trăiesc 80 de ani asta înseamnă că toată viața trebuie să stau cu stările astea? Nu este obligatoriu să pățești ceva, șcenariile noi le facem, însă organismul știe să-și facă treaba foarte bine în condiții de stres. Să nu uităm că suntem muritori și Dumnezeu nu i-a promis nimănui ziua de mâine. Eu unul debea aștept să mai am un atac de panică, să-l înfrunt la intensitate mare, ce va fi va fi. Gândiți-vă că în 3 luni nu am stat doar cu familia sau persoane apropiate, eram și la Cluj, la 300km și oricând puteam să am un atac de panică, dar așa mi-am luat viața in piept.
Înainte de experiența asta nu aveam nici o legătură cu Dumnezeu, dar acum am înțeles cât de important este legătura din noi și El. Mai mult nu dezvolt pe tema asta, fiecare crede ce vrea și cum vrea, dar mie mi s-au arătat prea multe ca să nu cred.
Povestea este mult, mult mai lungă, stările au fost multe și diferite. Am simplificat cât am putut. Dacă pot să ajut pe cineva cu un sfat, cu o vorba bună cu cea mai mare plăcere. Să nu-mi luați exemplul, feriți-vă din anturajele în care se învârt droguri, mai devreme sau mai târziu o să încercați ceva puternic care o să vă distrugă viața și e păcat, mai ales la vârste fragede.
Mai ținem legătura aici pentru eventuale întrebări, discuții. O zi faină să aveți !
Povestea mea e o lungă și nu credeam niciodată că o să ajung s-o povestesc pe un forum. Eram un tânăr normal, fără vicii, nu fumam (doar ocazional, foarte rar), alcool cu limită, aveam o relație serioasă cu o fată, in general aveam preocupări normale, în schimb terenul era puțin mlăștinos, fără să-mi dau seama în decursul anilor nu tot timpul aveam cele mai raționale abordări, în sensul în care gândeam foarte negativist. Ajuns în septembrie anul acesta la Cluj, înainte să încep anul doi de facultate, am luat legătura cu doi foști colegi de facultate, consumatori de droguri, știam lucrul acesta însă aveam încredere in mine că nu o sa cedez niciodată la tentații. După două ore de insistențe am luat jumătate de pastil extasy și am ieșit prin oraș să ne plimbăm, o luasem cu frică, chiar regret imediat după ce am băgat-o în gură și ca să vedeți că nimic nu-i întâmplător, în primă fază am reușit să ieșim din casă fără să iau pastila, am mers 100 de metri iar unuia i s-a făcut frig, în momentul acela ne-am întors înapoi acasă să-și ea ceva gros si atunci am luat jumătatea de pastilă. Nu dau vina pe ei, să nu se înțelegă greșit, îmi asum totul. Am ieșit a doua oară din casă, iar pe drum din cauza frigului, stării mele de frică permanentă mi s-a făcut rău dintr-o dată, m-am contractat puternic și am simțit o răceală și o pierdere de cunoștință aproximativ 10 secunde. Pe de o parte am înțeles că efectul era normal, însă eu l-am amplificat, când am simțit frisoanele și schimbările fiziologice m-am gândit că acum mi-a venit finalul și așteptam să pic jos la pământ. Cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste acel blocaj, însă toată săptămâna m-am consumat extrem de mult pe ceea ce mi s-a întâmplat. Nu știam prin ce trecusem, văzusem moartea cu ochii, aveam regrete mari că mi-am încălcat princiipile și am luat pastilq, câte și mai câte gânduri.. Fix după aproape o săptămână, sâmbătă seara am fost într-un club, am baut câteva sticle de vin iar dimineață după o discuție cu colegul de apartament mi-a apărut prima stare de anxietate din viața mea, vreau să subliniez că și alcoolul amplifică starea după ce este consumat. Am crezut că-mi pică cerul pe mine, credeam că o să am iarăși blocajul de la pastilă, nu înțelegeam ce se întâmplă. Emoție nouă care efectiv nu știam să o controlez. În momentul acela am ieșit speriat din casă și i-am sunat pe băieții care mi-au dat pastilă(știu a fost o decizie idioată, dar nu știam la cine să apelez, ei erau singurii oameni care știau că am luat pastila, nu puteam să-mi sun părinți de la 300km distanță să le spun de stările mele). M-au chemat la ei, am ajuns foarte speriat, dar pe drum îmi ziceam orice mi-ar da nu mai încerc nimic, și fix invers am făcut. Băieții, ce s-au gândit ei că niște legale pentru depresie si stres nu ar strică. Am tras vreo 15 fumuri, ca FRAIERUL țin să precizez că nu aveam nici cea mai vagă idee că alea ar fi legale, credeam că este marijuana care știam că nu-i așa nocivă. După vreo 40 de minute, unul din băieți a intrat pe internet să caute efectul drogului, iar la efectele negative scria Paranoia. În momentul în care am citit paranoia, m-am speriat mai tare și am început să fac fix ca un paranoic. M-am ridicat în picioare și am început să le spun că ei vor să mă omoare, efectiv mi-am luat un film, a fost groaznic, a fost atât de groaznic încât n-au putut să mă liniștească și am fugi din casă și l-am sunat pe unchiul meu și la salvare. Simțeam că este unica șansă prin care pot să ies din tot rahatul ala.
Am încercat să simplific puțin povestea dar totodata să o prezint în speranța în care unii tineri iși vor deschide ochii. Dacă mi-ar fi spus cineva că o sa ajung să fac eu asta, nu l-aș fi crezut nici într-o 100 de ani. Anturajul, e anturaj să nu uitați treaba asta.
A doua zi l-am sunat pe taicămiu, i-am spus tot adevărul a venit să mă ia din Cluj și să merg în orașul natal pentru o perioadă și să iau legătura cu un psiholog. După experiența asta, aproape o lună am trăit cu ideea că ei chiar au vrut să mă omoare, atât de intens și profunde au fost trăirile. Cu ajutorul medicului psiholog am reușit să iau povestea de la capăt și să o gândesc rațional, cu toate că și acum mă mai aruncă puțin în trecut, dar 90 la sută e rezolvată. A fost cumplit, credeam că o să înnebunesc, petntru că toate lumea îmi spunea că nu au vrut să-mi facă rau iar eu eram sigur și convins că ăsta a fost interesul lor.
Să nu se înțelegă greșit și acum mai am stări minore, discomfort, mici palpitații dar anxietate în adevăratul cuvânt chiar nu am mai simțit. Singurele medicamente care le-am luat în perioada de maximă intensitate a fost magneziu si Super Rhodiola(pentru creșterea capacității de adaptare a organismului la stres metabolic și psihic).
După ce am trecut peste stările provocate de întâmplarea cu băieții am ajuns să am frică de un nou atac de panică și de atac cerebral sau atac de cord. Până intr-o seară cand mi-am dat seamă că la urma urmei, dacă îmi este dat să trăiesc 80 de ani asta înseamnă că toată viața trebuie să stau cu stările astea? Nu este obligatoriu să pățești ceva, șcenariile noi le facem, însă organismul știe să-și facă treaba foarte bine în condiții de stres. Să nu uităm că suntem muritori și Dumnezeu nu i-a promis nimănui ziua de mâine. Eu unul debea aștept să mai am un atac de panică, să-l înfrunt la intensitate mare, ce va fi va fi. Gândiți-vă că în 3 luni nu am stat doar cu familia sau persoane apropiate, eram și la Cluj, la 300km și oricând puteam să am un atac de panică, dar așa mi-am luat viața in piept.
Înainte de experiența asta nu aveam nici o legătură cu Dumnezeu, dar acum am înțeles cât de important este legătura din noi și El. Mai mult nu dezvolt pe tema asta, fiecare crede ce vrea și cum vrea, dar mie mi s-au arătat prea multe ca să nu cred.
Povestea este mult, mult mai lungă, stările au fost multe și diferite. Am simplificat cât am putut. Dacă pot să ajut pe cineva cu un sfat, cu o vorba bună cu cea mai mare plăcere. Să nu-mi luați exemplul, feriți-vă din anturajele în care se învârt droguri, mai devreme sau mai târziu o să încercați ceva puternic care o să vă distrugă viața și e păcat, mai ales la vârste fragede.
Mai ținem legătura aici pentru eventuale întrebări, discuții. O zi faină să aveți !
La un moment al vietii noastre cu totii ne invartim in anturaje dubioase, cel putin din punctul meu de vedere, aici mai depinde si de noi ca persoane daca vrem sa facem ceea ce face si anturajul in care suntem, adica sa presupunem ca eu nu as fuma (tigari normale), iar in anturajul meu toata lumea fumeaza dar eu nu suport ideea de tigara, pai nu ma pot face sa fumez nici daca imi baga ei tigari in gura si mi le si aprind. Aici mai conteaza si cat de influentabil esti.
Oricum ma bucur ca acum esti bine si ca la 20 de ani gandesti asa, multi altii in locul tau cred ca ar fi consumat in continuare in speranta ca voi disparea starile. Si mai cred ca o oarecare doza de paranoia o avem toti, chiar si cei care nu sufera de anxietate, dar mai ales noi, ca altfel nu am fi ajuns aici:)
Oricum ma bucur ca acum esti bine si ca la 20 de ani gandesti asa, multi altii in locul tau cred ca ar fi consumat in continuare in speranta ca voi disparea starile. Si mai cred ca o oarecare doza de paranoia o avem toti, chiar si cei care nu sufera de anxietate, dar mai ales noi, ca altfel nu am fi ajuns aici:)
@Florina Intradevar mi-am schimbat foarte mult modul de gandire si pana la urma eu consider ca depresia si anxietatea nu este o boala psihica, este un semnal ca putem s-o luam pe un drum gresit si modul de viata trebuie schimbat. Eu de mult asteptam o "minune" in viata mea, o schimbare dar nu credeam niciodata ca poate veni in modul acesta.
Salut. Din proprie experienta, punctul central prin care putem depasi starile de anxietate, depresie, etc il reprezinta acceptarea necondintionata. Nu avem cum sa controlam ceea ce simtim sau gandurile care ne vin in minte cu viteze infioratoare. Putem doar sa alegem cum se ne raportam fata de ele. Putem sa incercam sa le oprim sau putem sa le acceptam. Cu cat incercam sa le alungam, sa le controlam, sa le facem sa dispara, cu atat el devin mai incapatanate si mai puternice. Incercarea de a scapa de frica prin asigurari, rationalizari, verificari ofera o liniste temporara, dar apoi revine mai puternic. Deoarece creierul iubeste starea accea de pseudoliniste (cand este secretata dopamina- hormonul dependentei), el trimite si mai multe frici pentru ca noi sa incercam sa le oprim si sa avem acel sentiment de siguranta.
Atunci cand acceptam ceea ce simtim, permitem anxietatii sa ne tortureze. E ca atunci cand esti afundat in niste nisipuri miscatoare. Cu cat te zbati mai mult, cu atat te afunzi mai puternic. Cel mai bun lucru pe care il putem face este sa ne culcam in pozitie orizontala pentru a ocupa cat mai mult din suprafata acoperita de nisipuri. Asa este si in cazul starilor neplacute. Solutia este sa le "imbratisam", sa "ne odihnim" in ele. Si apoi, evident, sa facem ceea ce ne dorim cu adevarat, ceea ce ne reprezinta.
Forma de acceptare cea mai atotcuprinzatoare si la indemana este a fi constienti de momentul prezent. A fi aici si acum, fara sa judecam nimic. Se mai numeste mindfulness. Nu incercam sa simtim ceva special, ci sa lasam totul sa fie, asa cum este, cat de urat si neplacut ar parea. Mindfulness este un punct cheie in depasirea starilor anxioase, si cum am gasit un curs foarte bun despre acest lucru, facut tocmai de o persoana care a suferit de anxietate si OCD, m-am gandit sa vi-l transmit si voua. Este in engleza si este gratis. E foarte simplu de inteles daca aveti cunostinte elementare. Pe mine m-a ajutat foarte mult si de aceea am zis sa nu pastrez doar pentru mine. Linkul este mai jos. Bafta!
https://www.udemy.com/mindfulness-for-ocd/
Atunci cand acceptam ceea ce simtim, permitem anxietatii sa ne tortureze. E ca atunci cand esti afundat in niste nisipuri miscatoare. Cu cat te zbati mai mult, cu atat te afunzi mai puternic. Cel mai bun lucru pe care il putem face este sa ne culcam in pozitie orizontala pentru a ocupa cat mai mult din suprafata acoperita de nisipuri. Asa este si in cazul starilor neplacute. Solutia este sa le "imbratisam", sa "ne odihnim" in ele. Si apoi, evident, sa facem ceea ce ne dorim cu adevarat, ceea ce ne reprezinta.
Forma de acceptare cea mai atotcuprinzatoare si la indemana este a fi constienti de momentul prezent. A fi aici si acum, fara sa judecam nimic. Se mai numeste mindfulness. Nu incercam sa simtim ceva special, ci sa lasam totul sa fie, asa cum este, cat de urat si neplacut ar parea. Mindfulness este un punct cheie in depasirea starilor anxioase, si cum am gasit un curs foarte bun despre acest lucru, facut tocmai de o persoana care a suferit de anxietate si OCD, m-am gandit sa vi-l transmit si voua. Este in engleza si este gratis. E foarte simplu de inteles daca aveti cunostinte elementare. Pe mine m-a ajutat foarte mult si de aceea am zis sa nu pastrez doar pentru mine. Linkul este mai jos. Bafta!
https://www.udemy.com/mindfulness-for-ocd/
Vizavi de intrebarea care am pus-o aseara pe forum. Astazi m-am documentat si am inteles procesul de "inghetare" intr-o stare de anxietate. La o frica foarte mare, muschiul inimii se contracta ceva mai puternic iar bataiile inimii sunt putin mai scazute, evident in momentul acela sangele este distribuit zonelor vitale din corpul nostru, dupa cum spuneam sistemul nervos isi face treaba foarte bine si cateodata mai trebuie sa lasam si noi organismul sa-si faca treaba, este normal sa simtim senzatia de frig la picioare, maini, nu-i nimic de speriat. Si ca sa incurajez alte persoane de pe acest forum, ganditi-va ca eu cand am luat jumatatea de pastila am simtit senzatia asta vreo 10 secunde, efectiv simteam ca pic jos din picioare(si nu am patit nimic), totodata am simtit senzatia si in stare constienta si a fost fractiune de secunda, cat m-am speriat foarte tare, deci in stare constienta probabilitatea sa simti senzatia la intensitate maxima este aproape imposibila. De mentionat este si faptul ca intensitatea maxima intr-o stare de anxietate se poate obtine prin ganduri extrem de intense(trairi), si este un intreg proces, nu poti sa intri intr-o stare avansata de anxietate din niste ganduri minore. O adrenalina cateva secunde o simti, poate o senzatie mica de nesiguranta exista, dar pana sa ajungi la intensitate mare trebuie parcurs un drum lung.
Dupa cum spunea si @casyo, intr-un final trebuie sa acceptam neconditionat situatia, starile fiziologice si sa ne vedem de viata in continuare iar timpul este un medicament foarte important in evolutia acestui simtom. Ca sa mai incurajez pe aici utilizatorii, si mama a trecut printr-un proces dificil de anxietate si depresie si la fel, a simtit senzatia de inghet nu o data, de multe ori si nu a patit nimic. Daca vrem sa traim cu gandul ca am putea pati ceva, fara sa patim cu adevarat este alegerea fiecaruia dintre noi.
Si ca sa vedeti ce-i omul. Dupa o saptamana de cand mi se declansase stare ma suna o colega de facultate si ma intreaba de ce nu am venit la nici un curs. Ii spune pe scurt situatia si ea vine cu un raspuns care mi-a dat de gandit o perioada buna. "Vaai, ai grija, am avut o vecina care si ea a avut depresie, a intrat in coma si a murit". Dragilor, haideti sa nu asociem destinul anumitor persoane cu destinul nostru. Fiecare om are propriile trairi, ganduri, intensitati, puterea de a lupta si nu in ultimul rand situatia medicala. Este evident ca o persoana cu tensiunea arteriala ridicata este mai predispus la un atac cerebral fata de o persoana cu tensiune normala, sau o persoana cu probleme cardiece, dar si acolo riscurile sunt mici. Nu vreau sa sperii pe nimeni, dar cand incepem sa gandim rational si sa scapam de frica de moarte o sa vedeti cat curaj o sa prindeti!
Dupa cum spunea si @casyo, intr-un final trebuie sa acceptam neconditionat situatia, starile fiziologice si sa ne vedem de viata in continuare iar timpul este un medicament foarte important in evolutia acestui simtom. Ca sa mai incurajez pe aici utilizatorii, si mama a trecut printr-un proces dificil de anxietate si depresie si la fel, a simtit senzatia de inghet nu o data, de multe ori si nu a patit nimic. Daca vrem sa traim cu gandul ca am putea pati ceva, fara sa patim cu adevarat este alegerea fiecaruia dintre noi.
Si ca sa vedeti ce-i omul. Dupa o saptamana de cand mi se declansase stare ma suna o colega de facultate si ma intreaba de ce nu am venit la nici un curs. Ii spune pe scurt situatia si ea vine cu un raspuns care mi-a dat de gandit o perioada buna. "Vaai, ai grija, am avut o vecina care si ea a avut depresie, a intrat in coma si a murit". Dragilor, haideti sa nu asociem destinul anumitor persoane cu destinul nostru. Fiecare om are propriile trairi, ganduri, intensitati, puterea de a lupta si nu in ultimul rand situatia medicala. Este evident ca o persoana cu tensiunea arteriala ridicata este mai predispus la un atac cerebral fata de o persoana cu tensiune normala, sau o persoana cu probleme cardiece, dar si acolo riscurile sunt mici. Nu vreau sa sperii pe nimeni, dar cand incepem sa gandim rational si sa scapam de frica de moarte o sa vedeti cat curaj o sa prindeti!
Doresc sa fac o mica modificare si imi cer scuze pentru exprimare si informare gresita. "La o frica foarte mare, muschiul inimii se contracta ceva mai puternic iar distribuirea sangelui se face catre zonele importante pentru a supravetui". Colega noastra @Veritas a explicat foarte bine senzatia de "inghet".
Am citit tot ce ati scris, fiecare a ajuns aici dintr-un anumit motiv si anume anxietatea, nu conteaza ce am facut ce decizii am luat si cum am ajuns aici, aia conteaza doar in fata psihoterapeutului, ideea este sa ne sustinem, sa ne ajutam sa intelegem cum putem trece mai usor si pana la urma sa ne imbarbatam, "Zoe, fii barbata!"
Cred ca rabdarea e primul atuu pe care trebuie sa il avem, recunosc, eu una stau prost la capitolul asta si am impresia ca daca 2 zile sau 3 sunt ok si pe urma pic putin uneori am senzatia ca nu am facut progrese. La fel cum anxietatea s-a instalat in luni de zile poate chiar ani la fel are nevoie creierul sa isi remedieze problemele. Cred ca nu degeaba toti spun ca acceptarea este solutia, dar nu acceptarea la modul dramatic si resemnare, ci acceptarea si schimbarea modului de a percepe lucrurile.
Este interesant modul de abordare pe care l-a avut Narcis de a reusi in 3 luni sa scape de anxietate pt ca este un mare pas.
@casyo multumim mult.
Cred ca rabdarea e primul atuu pe care trebuie sa il avem, recunosc, eu una stau prost la capitolul asta si am impresia ca daca 2 zile sau 3 sunt ok si pe urma pic putin uneori am senzatia ca nu am facut progrese. La fel cum anxietatea s-a instalat in luni de zile poate chiar ani la fel are nevoie creierul sa isi remedieze problemele. Cred ca nu degeaba toti spun ca acceptarea este solutia, dar nu acceptarea la modul dramatic si resemnare, ci acceptarea si schimbarea modului de a percepe lucrurile.
Este interesant modul de abordare pe care l-a avut Narcis de a reusi in 3 luni sa scape de anxietate pt ca este un mare pas.
@casyo multumim mult.
@Florinaflo cum ai reusit sa stai singura in casa si sa pleci neinsotita? Eu ma lupt cu asta de f mult timp si nu reusesc. :(
Penelop
Ești la început probabil imi amintesc si eu ca la inceput adică acum exact 6 ani, eram așa, dar eu am fost nevoita sa ies din casa, chiar daca îmi era imposibil, crede- ma chiar imi era imposibil, si tot am ieșit.Si lucram un program foarte obositor. 24 h cu 24h.Recepție hotel, nu era ușor, gândește ca trebuia sa fiu amabila, sa fiu drăguță cu toată lumea, cu zambetul pe buze 24 ore, sa lucrez si pe calculator, sa răspund si la telefoane. pentru ca erau 3 telefoane.,.iar eu eram terminata de frica si totuși nu arătăm asta...ma tineam de zid atunci.cand vorbeam cu clientii ca ei sa nu observe ca sunt ametita si.imi este frica.
De acasă pana la serviciu mergeam 20 minute pe jos.cu ameteli si frica, stare de rău.si ma duceam, ce era sa fac...pana la urma, ce crezi ca făceam? In momentul când plecam de acasă, îmi sunam colega de serviciu, si o țineam de vorba 20 minute pana ajungeam la serviciu.Si uite așa nu mai eram singură, era ca si cum eram cu ea, si asta îmi dădea curaj sa merg pe strada.Odată am avut o chestie, traversând la semafor m-am oprit la mijlocul zebrei si nu ma mai puteam mișca, pur si simplu. Norocul ca eram cu, colega la telefon si mi-a zis ca trebuie sa merg mai departe pentru ca pot, si zicand așa de câteva ori, am început sa merg.
Altădată, mergand singură la Auchan Titan, unde este si f aglomerat, in fata la barul Burbon Cafe, am rămas pe loc, nu mai puteam sa merg mai departe.nu stiu ce se întâmpla sau de ce nu puteam dar era groaznic.nu ma puteam mișca după loc
Vreau sa spun ca 3 ani nu mai trecut prin fata acestui bar, ocoleam prin fata caselor de marcat ale Auchan- ului si pe acolo nu treaceam, pentru ca daca as fi trecut, aveam impresia ca iar nu mai pot pasi...A fost groaznica perioadă aceea
Dar totuși draga Penelop mergeam singura la munca 24 ore, mergeam la piață, mergeam in Auchan, mergeam chiar si cu trenul la Craiova odată pe luna.Așa cum eram...in atacuri de panica pe tren, in metrou, pe strada in magazine, peste tot.dar nu m-am dat bătută...Acum nu mai am așa.ceva, am doar ameteli mai tot timpul dar fara chestii din astea..in prima luna, aveam impresia ca la ceafai se deschide o ușiță,...in cap...o simțeam deschizanduse tot timpul.
După aceea s-a schimbat ;))) acum rad dar atunci nu înțelegeam nimic,... Îmi era frica... După aceea aveam impresia ca prin cap sub pielea capului am un șarpe mare care se plimba peste tot.
:))) Asta aveam eu la început...plus stările alea ca nu am aer, ca stomacul îmi.făcea in toate felurile de se auzea si la vecini :))) sau inca ceva...când incepea un atac de panica eram anunțată...cum credeți??? Urinam într-una adică din 5 in 5/minute si așa știam ce urmează.Acum sunt f ok dar nu trebuie sa ma supăr...atât... Daca ma supăr ametesc.si.ma închid in cameră mea pana.îmi.revin..nu îmi place sa.se uite cineva la mine când am un.atac de panica.Dar f rar am...Si cum v-am mai spus, nu am urmat niciun tratament de specialitate, nu am mers niciodată la un specialist...îmi e frica de doctori si spitale si diagnostice...prefer sa nu știu ce diagnostic am decât sa il aud
Dragi colegi de forum eu cred ca numai.noi singuri ne putem vindeca sufletul..pentru ca el e bolnav el a suferit.cu răbdare si liniște el se.va vindeca
Ești la început probabil imi amintesc si eu ca la inceput adică acum exact 6 ani, eram așa, dar eu am fost nevoita sa ies din casa, chiar daca îmi era imposibil, crede- ma chiar imi era imposibil, si tot am ieșit.Si lucram un program foarte obositor. 24 h cu 24h.Recepție hotel, nu era ușor, gândește ca trebuia sa fiu amabila, sa fiu drăguță cu toată lumea, cu zambetul pe buze 24 ore, sa lucrez si pe calculator, sa răspund si la telefoane. pentru ca erau 3 telefoane.,.iar eu eram terminata de frica si totuși nu arătăm asta...ma tineam de zid atunci.cand vorbeam cu clientii ca ei sa nu observe ca sunt ametita si.imi este frica.
De acasă pana la serviciu mergeam 20 minute pe jos.cu ameteli si frica, stare de rău.si ma duceam, ce era sa fac...pana la urma, ce crezi ca făceam? In momentul când plecam de acasă, îmi sunam colega de serviciu, si o țineam de vorba 20 minute pana ajungeam la serviciu.Si uite așa nu mai eram singură, era ca si cum eram cu ea, si asta îmi dădea curaj sa merg pe strada.Odată am avut o chestie, traversând la semafor m-am oprit la mijlocul zebrei si nu ma mai puteam mișca, pur si simplu. Norocul ca eram cu, colega la telefon si mi-a zis ca trebuie sa merg mai departe pentru ca pot, si zicand așa de câteva ori, am început sa merg.
Altădată, mergand singură la Auchan Titan, unde este si f aglomerat, in fata la barul Burbon Cafe, am rămas pe loc, nu mai puteam sa merg mai departe.nu stiu ce se întâmpla sau de ce nu puteam dar era groaznic.nu ma puteam mișca după loc
Vreau sa spun ca 3 ani nu mai trecut prin fata acestui bar, ocoleam prin fata caselor de marcat ale Auchan- ului si pe acolo nu treaceam, pentru ca daca as fi trecut, aveam impresia ca iar nu mai pot pasi...A fost groaznica perioadă aceea
Dar totuși draga Penelop mergeam singura la munca 24 ore, mergeam la piață, mergeam in Auchan, mergeam chiar si cu trenul la Craiova odată pe luna.Așa cum eram...in atacuri de panica pe tren, in metrou, pe strada in magazine, peste tot.dar nu m-am dat bătută...Acum nu mai am așa.ceva, am doar ameteli mai tot timpul dar fara chestii din astea..in prima luna, aveam impresia ca la ceafai se deschide o ușiță,...in cap...o simțeam deschizanduse tot timpul.
După aceea s-a schimbat ;))) acum rad dar atunci nu înțelegeam nimic,... Îmi era frica... După aceea aveam impresia ca prin cap sub pielea capului am un șarpe mare care se plimba peste tot.
:))) Asta aveam eu la început...plus stările alea ca nu am aer, ca stomacul îmi.făcea in toate felurile de se auzea si la vecini :))) sau inca ceva...când incepea un atac de panica eram anunțată...cum credeți??? Urinam într-una adică din 5 in 5/minute si așa știam ce urmează.Acum sunt f ok dar nu trebuie sa ma supăr...atât... Daca ma supăr ametesc.si.ma închid in cameră mea pana.îmi.revin..nu îmi place sa.se uite cineva la mine când am un.atac de panica.Dar f rar am...Si cum v-am mai spus, nu am urmat niciun tratament de specialitate, nu am mers niciodată la un specialist...îmi e frica de doctori si spitale si diagnostice...prefer sa nu știu ce diagnostic am decât sa il aud
Dragi colegi de forum eu cred ca numai.noi singuri ne putem vindeca sufletul..pentru ca el e bolnav el a suferit.cu răbdare si liniște el se.va vindeca
@casio
Buna ! Eu an acceptat ideea ca am ce am, pentru ca nu am un diagnostic dat de medic, nu am fost niciodată la specialist...dar. Orice ar fi această afecțiune...atac de panica...anxietate sau mai stiu eu ce.eu am acceptat..pentru ca asta e.
Timpul nu se mai întoarce sa mai fiu cum am fost. Si sunt f putini cei care s- au vindecat... Desi nu cred ca sunt vindecați complet !
Buna ! Eu an acceptat ideea ca am ce am, pentru ca nu am un diagnostic dat de medic, nu am fost niciodată la specialist...dar. Orice ar fi această afecțiune...atac de panica...anxietate sau mai stiu eu ce.eu am acceptat..pentru ca asta e.
Timpul nu se mai întoarce sa mai fiu cum am fost. Si sunt f putini cei care s- au vindecat... Desi nu cred ca sunt vindecați complet !
Penelop, inca nu am depasit de tot asta, cand plec pe distante mai lungi inca sunt dependenta de cineva, dar eram suparata ca nu pot sa raman singura acasa, lucru care imi placea foarte mult, asa ca am inceput prin a sta singura o jumatate de zi(mama lucreaza sambata pana la 12), asa ca in timpul asta mi.am facut de lucru(muzica la maxim, curatenie si orice ma facea sa uit de anxietate), apoi, dupa ce am mai capatat putina incredere si eram eu in acele zile in care ma simt bine mi.am luat concediu cateva zile doar ca sa raman singura acasa si asa am reusit, iar de plecat singura de acasa, plec doar cu masina si nu imi permit sa imi fie rau la volan, poate doar in parcare, dar pana acum nu s.a intamplat.
Sper sa reusesti si tu, si mie inca imi e greu...dar ce sa fac?
Sper sa reusesti si tu, si mie inca imi e greu...dar ce sa fac?
Am facut rost de singura carte care te scapa de depresie si anxietate si frica, eu am citit-o vreau sa v-a spun ca nu imi mai trebuie niciun psiholog nu imi mai trebuie nimic. Pentru cine o vrea o ofer in format electronic.PDF lasati-mi mesaj in privat.
Laura@laura, ma bucur ca esti asa de puternica, in zilele mele "bune" ma simt atat de puternica si de curajoasa si simt ca pot face orice, dar apoi, daca ma simt putin rau, imediat pic iar in anxietate.
Veritas, ai tot povestit una-alta pe aici, dar tu cum esti?
Veritas, ai tot povestit una-alta pe aici, dar tu cum esti?
@Laura iti multumesc din suflet pt sfaturi. Nu sunt deloc la inceput, problema mea dureaza de vreo 12 ani. Am fost si pe tratament medicamentos si psihoterapie..ba impreuna ba separat. De un an nu mai iau medicamente, am ramas numai cu psihoterapia. Mare mea problema este ca evit f mult situatiile in care ar trebui sa fiu singura acasa sau sa plec singura pe distante mai lungi. Psihoterapeutul imi spune tot timpul sa ma expun... dar tot ca mine fac, desi sunt constienta ca fara expunere nu o sa scap de problema asta. De mers la serviciu merg fara probleme si imi este f bine, cea mai mare problema este cu statul in casa, si aici vb de jum de ora nu de jum de zi cum a zis Florinaflo ca a inceput expunerea.
In afara de problema asta cu ''garda de corp'' :D ..pot spune ca sunt destul de bine. Mai am zile in care sunt deprimata si plang din orice dar in rest sunt ok...de felul meu sunt o fire f veseala, cei care nu imi stiu problema chiar ma invidiaza ca sunt tot timpul cu zambetul pe buze.La inceput povestea ce mi s a intamplat si cum ma simt dar in timp am vazut ca oamenii ma judeca si nu inteleg problema si am decis sa tin numai pt mine.
@Florinaflo multumesc pt raspuns. Felicitari, esti puternica. Eu sunt mai [panicoasa si ma urnesc mai greu in rezolvarea problemelor.de obicei prefer sa le evit..din pacate. Exact asa este si mama mea, de la ea am mostenit toate starile astea. De mica ma trezea noapte ca ei ii este rau, ca ea moare, sa o trag pe maini, sa i fac apa cu zahar..si tot asa. Povestea mea a inceput de la un lesin, sotul meu s a speiat f tare, a crezut ca am murit. Apoi la cateva zile eram singura acasa si mi a trecut mie prin cap ca daca lesin din nou si nu e nimeni langa mine. Si de acolo a inceput toata nebunia, a fost groaznic. :( Bineinteles ca am mers la 100 de doctori si mi am facut sute de analize care sa mi confirme ca nu am nicio boala. In cele din urma am acceptat sa merg la un psihiatru care mi a dat un tratament ptr atacuri de panica si mi a recomandat sa fac si sedinte de psihoterapie. Si de atunci (12 ani) tot asta fac.
In afara de problema asta cu ''garda de corp'' :D ..pot spune ca sunt destul de bine. Mai am zile in care sunt deprimata si plang din orice dar in rest sunt ok...de felul meu sunt o fire f veseala, cei care nu imi stiu problema chiar ma invidiaza ca sunt tot timpul cu zambetul pe buze.La inceput povestea ce mi s a intamplat si cum ma simt dar in timp am vazut ca oamenii ma judeca si nu inteleg problema si am decis sa tin numai pt mine.
@Florinaflo multumesc pt raspuns. Felicitari, esti puternica. Eu sunt mai [panicoasa si ma urnesc mai greu in rezolvarea problemelor.de obicei prefer sa le evit..din pacate. Exact asa este si mama mea, de la ea am mostenit toate starile astea. De mica ma trezea noapte ca ei ii este rau, ca ea moare, sa o trag pe maini, sa i fac apa cu zahar..si tot asa. Povestea mea a inceput de la un lesin, sotul meu s a speiat f tare, a crezut ca am murit. Apoi la cateva zile eram singura acasa si mi a trecut mie prin cap ca daca lesin din nou si nu e nimeni langa mine. Si de acolo a inceput toata nebunia, a fost groaznic. :( Bineinteles ca am mers la 100 de doctori si mi am facut sute de analize care sa mi confirme ca nu am nicio boala. In cele din urma am acceptat sa merg la un psihiatru care mi a dat un tratament ptr atacuri de panica si mi a recomandat sa fac si sedinte de psihoterapie. Si de atunci (12 ani) tot asta fac.
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 11Recomandari medici pt fobie sociala?
- 10Neliniste
- 10In ultima vreme am ajuns o persoana cu multe probleme
- 5afost diagnosticat cu tulburare psihica acuta.. avem nevoie de ajutor!
- 31Cei cu anxietate-panica dati un click
- 6Atacuri de panica sau altceva?
- 21La cea mai mica durere intru in panica
- 12Sa fie anxietate???
- 4un sfat... NU mai stiu cine sunt, mi se pare totul ireal si stupid.
- 0Anxietate!? probleme în familie, despre relaţia tată-fiică
- 0artroza cervicala si depresie, anxietate, atacuri de panica
- 6atac de panica si stari de anxietate de aproape un an
- 7anxietate si atacuri de panica
- 34Anxietate de boala
- 4Simt ca nu mai sunt eu :(
- 7atacuri de panica
- 3Anxietate sau efecte adverse (zoloft) ?
- 10anxietate sau nu?
- 35Atacuri de panica
Mai multe informații despre: Anxietatea Atacurile de panica tulburarile psihice
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: