Neurologie și neuroștiințe
Oamenii de știință de la Universitatea din California de Sud au identificat un circuit din creier care pare a fi asociat cu anumite tulburări psihiatrice, precum bulimia, abuzul de droguri, dependența de jocuri de noroc sau chiar boala Parkinson. Studiul a fost publicat în revista Nature Communications și prezintă într-un mod com...
O nouă cercetare publicată în JAMA Psychiatry demonstrează că pacienţii care suferă de tulburări ale stării de spirit şi anxietate prezintă anomalii la nivelul unor regiuni din creier implicate, de asemenea, în controlul cognitiv şi emoţional. Descoperirea ar putea contribui la dezvoltarea unor tratamente noi, direcţionate ...
Oamenii de știință de la Centrul Medical Universitar Georgetown au dezvoltat și testat un agent care poate reduce acumularea de proteine toxice la modelele animale cu boala Parkinson sau Alzheimer și care îmbunătățește comportamentul cognitiv și motor.Cunoscut sub acronimul CM101 sau BK40143, agentul funcționează prin activarea un...
Relația dintre sănătatea cardiovasculară și cea a sistemului nervos a fost analizată de către oamenii de știință de la Școala de Medicină a Universității Emory, rezultatelor anchetelor acestora fiind publicate recent în Jurnalul bolii Alzheimer, una dintre cele mai importante reviste medicale din SUA. Prevenirea factorilor de ri...
Poate exista o legătură între odihna după masă și promovarea memoriei pe termen lung, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Research. În acest studiu, oamenii de știință au studiat Aplysia californica și au ajuns la concluzia că cele două module distincte ale moleculelor de insulină sunt unificate într...
Viteza de mers, folosită în numeroase rânduri pentru măsurarea sănătății generale la pacienții în vârstă, se află în strânsă legătură cu afecțiunile neurologice degenerative. Conform unui studiu recent, realizat de către oamenii de știință de la Universitatea Duke și publicat în jurnalul m...
Ceasul intern controlează procesele fiziologice ale organismului uman, prezicând modificările de mediu, precum trecerea de la zi la noapte. Influența pe care ritmul circadian și somnul o au asupra mecanismelor moleculare de la nivel celular nu este pe deplin cunoscută. Două articole recente aduc în atenție acest subiect, arăt&ac...
O nouă cercetare facilitează diagnosticul insuficienței cognitive amnestică ușoară și explică diferențele de incidență ale afecțiunii în funcție de sex.Adaptarea criteriilor de testare a memoriei verbale în funcție de sexul pacientului poate îmbunătății acuratețea diagnosticului pentru tulburările cognitive ușo...
O echipă de cercetare de la Texas Tech University Health Sciences Center a investigat modul în care unele mecanisme din creier contribuie la durere. Pentru a înțelege ce schimbări legate de durere pot apărea în creier și cum să normalizezi aceste modificări, studiul a investigat durerea provocată de artrită și s-a concen...
Un studi publicat în Impact Journals LLC a investigat, atât rețelele funcționale, cât și structurale pentru a dezvălui rolul ceaiului în funcționarea creierului. Cercetătorii au recrutat participanți în vârstă, cu o stare bună de sănătate și un istoric al frecvenței cu care consumă ceai. Deși compo...
Un studiu publicat de cercetătorii de la Ohio University Heritage College of Osteopathic Medicine susține că sistemul nervos joacă un rol important rol în starea de slăbiciunea asociată cu înaintarea în vârstă. Studiul a analizat un grup de 66 de adulți cu o vârstă medie de 70 de ani, care au fost clasificați...
Mirosul emanat de capul copilului nou-născut ar putea fi important în facilitarea legăturii dintre părinte și copil, conform unui cercetări realizate de către oamenii de știință de la Universitatea din Kobe. O echipă de cercetători, condusă de către Mamiko Ozaki, profesor universitar în cadrul departamentului de biologie, a...
Cercetătorii de la Școala de Medicină a Universității Stanford au identificat un defect molecular care este prezent în mod aproape universal la toți pacienții cu boala Parkinson, cât și la cei cu risc crescut de a dobândi boala.Acest defect molecular ar putea fi folosit ca marker specific în vederea diagnosticării c...
Un studiu recent, realizat de către cercetătorii de la Universitatea din Helsinki, oferă o concluzie suprinzătoare referitoare la variațiile somnului în funcție de criterii nespecifice.Rezultatele studiului indică diferențe între durata somnului în funcție de vârstă, sex și regiunea geografică de proveniență. A...
Într-un studiu de anvergură, cercetătorii de la Children‘s Hospital of Philadelphia au pus la îndoială acuratețea instrumentului de screening utilizat pentru tulburările de spectru autist (TSA) la copiii mici. Rezultatele au fost publicate în revista Pediatrics. Academia Americană de Pediatrie recomandă screeningul tu...
O echipă de cercetători și-a propus să exploreze mecanismele care ar putea explica de ce anumite persoane cu trăsături psihopate sunt capabile să își controleze tendințele antisociale, în timp ce altele nu. Folosind tehnologia neuroimagistică, aceștia au investigat posibilitatea ca indivizii care își controlează tendi...
Persoanele cu dureri persistente de spate sau cu dureri de cap sunt de două ori mai susceptibile să sufere de ambele tulburări, a dezvăluit un nou studiu de la Universitatea din Warwick. Rezultatele, publicate în Journal of Headache and Pain ar putea indica un tratament comun pentru ambele tipuri de durere. Cercetătorii au realizat o rev...
O nouă cercetare de la University of Maryland School of Medicine sugerează că polisomnografia - folosită pentru a diagnostica apneea în somn și pentru a măsura îmbunătățirea după operație - poate fi un predictor nesigur al celor care vor beneficia de adenoamigdalectomie. În 2012, American Academy of Pediatric (AAP) a re...
Într-un studiu funcțional de imagistică a creierului, o echipă de cercetare a comparat adulții educați și analfabeți din India. Pe măsură ce învățăm să citim, o regiune a creierului devine sensibilă la litere sau caractere. Cu toate acestea, unii au susținut că dezvoltarea acestei zone ocupă (și, astfel, afectează &ic...
Persoanele cu deficiențe cognitive ușoare au probleme de gândire și de memorie, dar, de obicei, nu prezintă simptome, deoarece astfel de probleme nu sunt suficient de grave pentru a afecta activitățile zilnice. Cu toate acestea, deficiența cognitivă ușoară poate fi un semn precoce al bolii Alzheimer sau al altor forme de demență. ...
Cercetătorii au reușit să creeze componente nanoelectronice care arată și se comportă la fel ca neuronii, fîcând astfel tot mai neclară delimitarea dintre creier și robot.În lucrarea intitulată „Medicina electronică de precizie”, publicată în jurnalul Nature Biotechnology, este dezbătut viitorul neuro...
Mersul constituie un viitor biomarker clinic ce va putea fi utilizat pentru identificarea corectă a tipului de demență de care o persoană suferă.Conform unui studiu, condus de către Dr. Ríona McArdle, cercetător la Facultatea de Științe Medicale a Universității Newcastle, modul în care o persoană merge poate evidenția prob...
Intensitatea activității creierului în timpul zilei crește nevoia de somn, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la University College London. Cercetarea, publicată în revista Neuron, a identificat o genă care răspunde la activitatea creierului pentru a coordona nevoia de somn. Pentru a înțelege procesele im...
Momentul în care adolescenții aleg să doarmă ar putea avea o foarte mare importanță pentru starea acestora de sănătate, conform unui studiu recent.Cercetătorii de la Spitalul General pentru Copii din Massachusetts, împreună cu cercetătorii...
Cercetătorii de la University of Bristol au demonstrat că blocantele canalelor de calciu pot ajuta la tratarea pierderilor de memorie. Descoperirile echipei, publicate în Frontiers in Cellular Neuroscience, au descoperit că tratarea unei celule cerebrale bolnave cu ajutorul unui canal de calciu de tip L a redus numărul ionilor de calciu d...
Dismorfia, considerată o tulburare somatoformă, se descrie printr-o convingere exagerată și nejustificată a unei persoane de existența unui defect al aspectului fizic sau al unei anumite părți din propriul corp. În majoritatea situațiilor, persoanele cu tulburări de percepție personală au o percepție distorsionată referitoare la...
Leziunile nervoase apărute în contextul unei afectări de tip mecanic pot determina alterarea permanentă și ireversibilă a creierului. În mod normal, durerea, controlată prin intermediul sistemului nervos, dispare pe măsură ce leziunea, care poate însemna o ruptură sau fractură osoasă, se vindecă. Există, însă, ...
Într-un studiu recent publicat în International Journal of Geriatric Psychiatry s-a dovedit că migrenele sunt un factor de risc pentru demență, inclusiv boala Alzheimer. Cercetătorii au analizat 679 de adulți în vârstă de 65 de ani și mai în vârstă. Cu ajutorul modelelor de regresie logistică, aceștia a...
Parte esențială a bunăstării psihologice și a sănătății generale la adulții în vârstă, sănătatea orală este influențată de factorii psihosociali. Există o asociere directă între sănătatea orală slabă și afecțiuni care determină scăderea calității vieții, precum depresia, hipertensiunea arterială sau d...
Cauză principală a dizabilității în Statele Unite, accidentul vascular cerebral reprezintă o afecțiune de o severitate crescută, ce necesită tratament în regim de urgență. Un accident vascular cerebral poate implica pierderea unui număr crescut de neuroni, fapt ce determină pierdere unor funcții ale creierului. La momentul ...
Oamenii de știință de la Universitatea din California, San Diego au creat, cu ajutorul celulelor stem, creiere în miniatură, de aproape un milion de ori mai mici decât creierele normale, dar care au dezvoltat rețele neuronale funcționale. Creierul în miniatură, numit organoid cerebral, este creat din celule stem pluripotent...
În timp ce aspectele genetice ale ritmului circadian au fost sudiate profund în ultimii ani, genele răspunzătoare de alte aspecte ale somnului, precum nevoia crescută sau scăzută de somn au fost mai puțin analizate, deși somnul reprezintă un aspect fundamental al vieții, ocupând aproximativ o treime din aceasta. Recent, o...
Cercetătorii au identificat un marker neuronal, nonverbal la persoanele cu autism. S-a descoperit că acest marker este independent de inteligență și oferă o modalitate obiectivă de a diagnostica autismul în viitor. Rezultatele sunt publicate în Current Biology.Persoanele cu autism prezintă diferențe în inhibarea semnalelo...
Migrena (este un tip particular de cefalee) reprezintă una din cele mai întâlnite afecțiuni neurologice, fiind caracterizată de dureri de cap de intensitate moderată sau severă, însoțite de alte simptome, precum greață, vărsături și fotosensibilitate. Cu toate că migrena la copil și adolescent este mai puțin frecvent...
Tehnicile de meditație mindfulness pot fi învățate și mai apoi practicate de către persoanele cu deficiențe cognitive ușoare, efectele terapeutice fiind unele promițătoare. Meditația mindfulness ar putea ajuta pacienții cu deficit cognitiv minor, conform unui studiu recent, condus de către Rebecca Erwin Wells, neurolog practicant ...
Abuzurile de natură fizică sau psihică produse în perioada copilăriei influențează dezvoltarea unei persoane la vârsta adultă. Persoanele care au fost umilite, bătute sau abuzate sexual în copilărie sunt mai susceptibile să se confrunte la vârsta adultă cu boli mintale, precum depresie sau anxietate.Pentru a putea...
Se consideră că bâlbâiala, o tulburare de vorbire frecvent întâlnită, poate avea la bază modificări ale circuitelor neuronale răspunzătoare de controlul vorbirii. Un studiu recent și-a propus cercetarea cauzelor apariției bâlbâielii, cu ajutorul unor rozătoare cu mutații genice.În cadrul studiulu...
Numeroase studii desfășurate de-a lungul ultimilor ani au s-au concentrat asupra asocierii dintre cefalee, migrenă sau alte dureri de cap și demența, concluzia fiind aceea că există o relație pozitivă între migrenă și demență.Migrena, descrisă ca o suferință cronică și caracterizată prin dureri de cap moderat-severe, are un...
Oboseala reprezintă un simptom frecvent pentru persoanele diagnosticate cu scleroză multiplă, care afectează calitatea vieții și capacitatea de încadrare în mediul social.În foarte multe situații, persoanele cu scleroză multiplă se află în incapacitatea de a lucra, din cauza stării de oboseală resimțită. Î...
Tratamentul selectiv cu estrogen îmbunătățește simptomele bolii Parkinson la șoarecii de sex masculin, potrivit unor cercetări efectuate de către oamenii de știință de la Harvard Medical School și publicată în Journal of Neuroscience.Diferențele evidente de incidența a bolii, în funcție de sex, ar putea fi explicate...
Un studiu recent, realizat de către oamenii de știință de la Universitatea din California sugerează faptul că somnul excesiv din timpul zilei se poate dezvolta înainte de apariția problemelor de memorie caracteristice bolii Alzheimer, astfel că acest simptom poate reprezenta un semnal de alarmă pentru persoanele cu risc de dezvoltare...
Dispozitivul realizat de o echipă de cercetători din Columbia este primul de acest tip care susține gâtul în timpul mișcării sale naturale. Gulerul cervical robotic încorporează senzori și actuatori care reglează poziția capului, restabilind 70% din gama activă de mișcare a capului. Acesta promite îmbunătățirea...
Ocurența insomniei și a apneei obstructive de somn (AOS) este o problemă complexă, cel mai bine administrată cu intervenții psihice, după cum arată un nou studiu australian. Prin respectarea unor recomandări simple, persoanele cu aceste afecțiuni au raportat o îmbunătățire atât a somnului, cât și a sănătății. Nou...
Adulții în vârstă, care au fost diagnosticați cu demență, pot experimenta o calitate îmbunătățită a vieții în urma expunerii la muzică și dans, conform unui studiu pilot efectuat de către cercetători de la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă.Muzica are potențialul de a stimula mult mai ușor, comparativ cu...
De-a lungul timpului, numeroase studii clinice au analizat cauza adevărată a autismului, încercând să se afle ce anume duce la apariția acestei boli: poluarea aerului, infecțiile virale, sau controversatul vaccin ROR (vaccinul împotriva celor trei boli - rubeola, rujeola si oreionul). Recent, au fost publicate concluziile cel...
Foarte multe persoane suferă de frica de a vorbi în public, numită glosofobie. Starea de anxietate ne poate afecta funcția vorbirii, nu mai putem controla nici sunetele emise, apare bâlbâiala, sau senzația de „nod în gât”. Cercertatorii de la Universitatea Missouri au descoperit că problemele de voce a...
Considerat unul dintre tratamentele cele mai studiate de către oamenii de știință, tratamentul de răspuns pivot care implică părinții funcționează mai bine decât orice alte terapii existente în motivarea copiilor cu autism și întârzieri de vorbire să comunice, conform rezultatelor unui amplu studiu efectuat de c...
Odată cu înaintarea în vârstă, oamenii încep să aibă probleme în reținerea unor informații importante, abilitățile cognitive nemaifiind la fel de bune. Există, însă, persoane ale căror capacități de memorare și de învățare rămân la fel de ascuțite, chiar și la vârsta a treia.M...
Persoanele care au o viață socială activă la vârsta de 50 - 60 de ani prezintă un risc redus de a dezvolta demență mai târziu în viață, conform cercetătorilor de la University College London. Echipa de cercetare a analizat date de la 10. 228 de persoane, cu vârsta de 50, 60 și 70 de ani, privind procesul de social...
Stresul la vârsta mijlocie se află într-o strânsă legătură cu declinul cognitiv al femeilor în vârstă, conform unei analize complexe efectuate de cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins și publicată în ediția din luna iulie a revistei International Journal of Geriatric Psychiatry. Descoperirile sp...
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni