Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT

@Introspectiv: Perfect de acord cu tine. Gandurile obsesive sunt egodistonice, impotriva valorilor noastre; de aceea sunt asa de greu de depasit. Apar pe fondul unei anxietati ridicate si incearca sa te faca sa crezi ca ai putea fi o persoana rea, violenta, etc, in timp ce realitatea reprezinta exact opusul.
Sa iti povestesc cum a evoluat la mine unul din aceste ganduri "violente". Cand aveam 10-11 ani, fiind primul copil si avand inca 4 frati mai mici, la vremea aceea. De mic am avut o frica de inaltime; eram foarte precaut si atent. Ultimul frate avea sub 2 ani si fiind foate zurbagiu era sa cada pe geam de 2-3 ori. Mi-a fost atat de frica de acest lucru incat am inceput sa am cosmaruri noaptea cum cadeau fratii mei pe geam. Eram foarte speriat. Pe la 15 ani, cand am crescut mai mare, aveam mai multi frati, avand si o responsabilitate mult crescuta, lucrurile au inceput sa se inrautateasca. Problemele cu vecinii au devenit tot mai mari, aveam multe conflicte cu vecinii ; de cele mai multe ori, nu puteam apela la parinti pentru ca ei imi spuneau sa fiu bun cu ceilalti, sa intorc si celalalt obraz pentru ca asa e crestineste. Cand aveam conflicte cu vecinii, tatal meu spunea ca e mai bine sa cedam, ori incerca sa vorbeasca frumos cu persoana respectiva. Cert este ca am crescut cu un sentiment profund de nesiguranta. Fiind si primul copil, pe fondul acestor conflicte, am inceput sa ma simt responsabil de relele care se intamplau asupra familiei mele. Ma temeam ca fratii mei sa nu pateasca ceva, sa fie in siguranta. Apoi au inceput gandurile intruzive violente. Ma temeam ca poate eu vreau sa le fac rau. Si de aici am cazut in cosmarul TOC`ului, al anxietatii si depresiei prin care am razbit numai cu chin, efort si suferinta indelungata. Gandurile violente m-au torturat in vara de cosmar a anului 2010. Vezi cum se leaga lucrurile. Atasamentul fata de familie si cei dragi- frica de a nu pati ceva rau- ganduri intruzive/ compulsii. In legatura cu persoanele care nu-mi placeau, nu aveam ganduri "rele".
Dar asta este. Acceptarea este cel mai bun remediu pentru starile anxioase si pentru viata in general. Observa ca, dincolo de obsesii, exista compulsii prin care incercam sa opunem rezistenta fricilor. Ceea ce duce la mai multe obsesii si anxietate. Acceptand, neangajandu-ne in compulsii, creierul se va obisnui cu frica si totul se va remedia.
Prin lipsa de armonie in viata, eu inteleg o viata necalauzita de actiuni bazate pe valori, ci pe frica. Practicam frica in multe situatii pentru ca ne simtim pentru moment in siguranta. Incercam sa o controlam. Incercam sa controlam frica fata de ceilalti, fata de ce se poate intampla rau, etc. Prin compulsii de asigurare, rationalizare, verificare. "Oare ce crede despre mine? ", " Oare nu am facut ceva rau?" Chiar daca nu au impact asa de mare ca anxietatea data de obsesii, aceste obiceiuri marunte o hranesc si o mentin asa puternica. TOC`ul are obiceiul, uneori sa schimbe fricile. Din frica de a nu fi rau s-a modificat in frica de a nu fi ciudat. Apoi frica de a pica un examen. Si ceea ce le intretine sunt compulsiile. Eu mi-am propus sa imi elimin treptat compulsiile si sa le inlocuiesc cu actiuni binefacatoare. Actiuni bazate pe valori; pe ceea ce pretuiesc eu cu adevarat. Noi nu dorim sa ne umplem timpul cu incercari de a controla frica, dar credem ca daca nu o controlam, viata noastra se va duce de rapa. Accept ca se poate duce de rapa si cu toate astea, aleg sa nu incerc sa o controlez ci sa fac ceea ce e important cu adevarat pentru mine. Este foarte greu. Transpir in fiecare zi. Dar viata oricum cere efort. Nu mai bine sa depunem efort in directia buna?

Buna seara!Mulțumesc frumos pt răspuns D-le Psiholog Pescaru Valentina!Da, aveți dreptate mi-am solicitat la maxim organismul si pe lângă asta nici nu am avut sprijin, înțelegere din partea familiei.Problema este ca eu am fost o persoană foarte activă, puternică.Am încercat să mă odihnesc, anul trecut am stat destul de mult în pat și nu făceam altceva decât să mă afund si mai tare pt că-mi stătea gândul tot acolo, ce am..fac haz de necaz si zic ca "m-am împrietenit cu patul".Am încercat să fac ce-mi place, m-am înscris la dansuri, îmi placă să dansez f mult, din cauza ametelilor m-am lăsat, îmi era frică să fac efort prea mare "dacă am ceva la inima ".Cu siguranță ar trebui să merg la Psiholog dar stau destul de prost cu banii. @Miha70 cum ați reușit să vă înfruntări ametelile ?Faceți un tratament sau doar prin vointa?Eu aveam frică de spatii mari, asta am observat in ultimul an, mergeam în mall si pe culoar eram năucă de cap, când intram intr-un magazin mai îmi reveneam si afara la fel, îmi era greu să merg 100 de m.În seara asta am făcut ce nu am mai făcut de ceva vreme, am mers pe jos singura de acasă pana in statie (sunt vreo 8 minute ), am fost nevoită, a nins si nu am cauciucuri de iarna, inițial am zis că merg așa dar când am văzut că era gheata m-am răzgândit si am zis i-a să merg până în statie să iau taxiul de acolo și am reușit "uraaa", am ajuns să mă bucur de niste lucruri firești.Multa sănătate îți doresc ! @Casyo mă bucur că gândești pozitiv, așa și trebuie !Trebuia să le spui părinților tăi prin ce treci !

Of. Poate cineva sa ma ajute va rog mult.
M-au trecut deodata toti fiorii, mi s-au incordat muschii, o ameteala puternica si nu pot sa respir nici pe gura nici le nas...plus o fierbinteala in cal si spate..
Ar putea fi tot un atac de panica si asta?

@Elena2222 da, tot atac de panica este. Vreau sa te intreb daca nu sunt indiscreta ce varsta ai? Multa sanatate.

@Veritas doar 24.
Vad ca de fiecare data am alte simptome la atacurile de panica. Ma surprind mereu.
Crizele de epilepsie se aseamana?

@ Elena este atac de panica, stai linistita ca nu e epilepsie

Nu, epilepsia nu se manifesta asa si nu te mai gandi la epilepsie ca e departe de tine. Sunt alti factori alta poveste.
De ce am intrebat varsta pt ca mama mea in perioada de premenopauza avea fix aceleasi simptome pe care le-ai descris tu mai sus.
Urmezi un tratament pt atacuri de panica/anxietate?

Multumesc pentru raspunsuri!
Iau doar stesclin de 2 zile.
Saptamana trecuta am suferit o operatie usoara dar cu anestezie generala si de atunci am inceput sa am iar starile astea.
Am fost si extrem de stresata in ultima luna incat nici nu mai gandesc limpede cand apar astfel de simptome..

@ Elena ti- am scris un mesaj pe privat

Pt ceea ce ai descris tu ca ai si mai ales atacuri de panica nu cred ca stresclinul ajuta f mult.
Dar cel mai bine te poti consulta cu un doctor si sa ai un diagnostic concret si tratament adecvat.
Eu pana sa ajung la doctor si sa imi puna un diagnostic am tot avut impresia ca am toate bolile din lume. Iti dau un sfat, sa nu incepi sa citesti tratate medicale si alte chestii ce tin de medicina, eu am facut chestia asta doar pt ca am fost nevoita si am inceput sa cercetez cat mai mult pt persoanele apropiate mie ca sa stiu ce alternative mai existau pt ei. Dupa un atac de panica mai serios mi-am dat seama ca imi analizam reactia pupilara.
Dpa ce am discutat cu medicul si mi-a explicat am inteles ca totul lucreaza in subconstient si ca am nevoie de tratament.
Mergi cu incredere si nu te gandi la ce e mai rau.

Acum nu pot iesi din casa pentru ca sunt in perioada de recuperare cateva zile si ma chinui asa cu toate starile astea.

Am facut si eu greseala asta, sa aprofundez despre boli si am capatat si un inceput de ipohondrie.

Nici nu imi vine sa cred ca a trecut o luna in care m-am chinuit.
Am ajuns la urgente pentru ca luasem humex pentru raceala si gripa (contine pseudo efedrina) cu tensiunea mare si durere de cap, dupa mi s-a infundat nasul complet si a trebuit sa folosesc spray-uru nazale care si ele dadeau dependenta si ridicau tensiunea, urmand ca dupa sa aflu ca am deviatie de sept si trebuie sa ma operez cat mai repede.
Acum m-am operat si astept recuperarea.

Daca stau sa ma gandesc logic, sunt extrem de obosita si probabil m-au ajuns toate problemele avute intr-o luna..si de asta acum fac atacuri de panica severe..
Dar nu pot sa nu ma gandesc putin si ca am cine stie ce boala nedescoperita..

Ghembi, am suferit de ameteli timp de vreo 5 ani, si luam betaserc, cred ca am luat o caruta, ca nici un medic nu mi a spus ca am anxietate, strile de ameteala s au modificat in timpul acestor ani, ca intensitate ca stare, nu sunt vindecata, am facut sute de investigatii, ca voi toti, mai lupt asa cum pot, iau acum doar anxiar 1/2 dimineata si seara si ce e mai au e ca il iau de 3 ani, e singurul medicament care ma luminat un pic.am incercat si antidepresive si nu am gasit pe cel care imi face bine, si am renuntat de frica, deoarece am avut niste experiente groaznice la cateva medicamente care mi au facut rau.si anxietatea mea tot de la frici a pornit, nu mi a dat seama pe moment acum am realizat, o seara buna !

Dna Clara, nu sunteti consecventa doamna.Acu' spuneti ca de 8 ani sunteti bine, acu'spuneti ca atacurile de panica din ultimele doua luni au fost un cosmar. Ce sa mai intelegem, dam dovada de inteligenta si inghitim pastile sau cum ramane treaba?

Nu. Stam cate 20-30 de ani fara tratament.
Eu am fost la doctor iar ultimele atacuri ale mele nu au fost de panica. Au fost din cauza cresterii pulsului de la alte medicamente pe care le iau. Ca dovada ca nu am primit medicamente de atacuri de panica. Depinde de diagnostic..

Incercand sa ma informez mai mult despre anxietate si atacuri de panica am dat peste un articol pe care l-am considerat interesant si poate pt unii dintre noi este folositor. Il voi posta aici si mentionez ca nu este reclama sau ceva asemanator. Sper doar sa fie de folos.
Intre timp am hotarat ca voi consulta un psiholog/psihoterapeut insa nu am gasit forta necesara de a putea face primul pas sa si ajung fizic la cabinet si am tot amanat sa fac programare.

http://www.heysigmund.com/dealing-with-anxiety-anxious-mind-calm/

Cine are depresie si e din Bucuresti poate face terapie de grup gratuit la Fundatia Equilibrium. Intrati pe echilibru.org si inscrieti-va acolo.

Veritas: Foarte bun articolul. Am salvat site-ul ca sa il pot reaccesa cand am timp liber si nu am ce face. La munca mai sunt unele momente din astea si prefer sa citesc ceva util decat sa fac altceva.
Pe mine m-a ajutat sa imi dau seama ca nu am control asupra sentimentelor sau gandurilor, ci doar asupra actiunilor. Una din marile surse de nefericire o reprezinta incercarea de control a ceea ce nu se poate controla. Incercam sa controlam ce simtim, sa ii controlam pe altii sau chiar parerile altora despre noi si ne intrebam de ce ne simtim suparati. Incearca sa nu te gandesti timp de un minut la un elefat roz. Ce constati ca se va intampla? Nu cumva ca, departe de a nu te fi gandit la elefant, te-ai gandit mai intens chiar? Asa e si cu sentimentele.
Deci, lasa anxietatea sa te bata si vei bate anxietatea. Este greu. In calitate de anxios, stiu ca este nevoie de timp, de efort constant. E foarte greu sa nu raspunzi la anxietate pentru ca am antrenat asta atat de mult timp, suntem foarte buni. Cum? Prin intermediul comportamentelor de control- incercarile de a controla starile neplacute pe care le simtim: verificatul obsesiv daca ceva nu e in regula pentru a avea acel sentiment de liniste temporara, reasiguratul in gand ca totul este bine, etc. Observa ce faci cand vine starea de anxietate. Cum actionezi?
Legat de psihoterapeut si de motivatia pe care nu o ai, din propria experienta, este si aici o mica capcana pe care ti-o intinde mintea. Daca astepti sa fii motivata ca sa faci ceva, o sa ai de asteptat toata viata. Mereu mintea va veni cu argumente ca sa iti dovedeasca faptul ca nu te simti pregatita, ca nu e momentul potrivit, ca mai incolo te vei simti mai bine si atunci vei actiona, etc. Asta face mintea. Incearca sa mentina acel confort relativ. Dar zona aceasta de confort se ingusteaza tot mai mult pana cand vei fi blocata la propriu. Nu actiona pe baza a cat de bine te simti, ci pe baza a ceea ce e folositor pentru tine. Te ajuta sa mergi la psiholog? Du-te. Lasa mintea sa urle, nu poti controla gandurile. Poti controla ce crezi despre ganduri si sentimente. Si poti sa le accepti si sa faci ceea ce stii ca te ajuta. Treptat ai sa observi ca anxietatea se dizolva in ceva linistitor.
Si eu sunt anxios. Am OCD, o forma chinuitoare de anxietate. Au fost perioade in care am inotat la propriu prin valuri de anxietate. Dar a trebuit sa accept. Acceptarea e cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata. Inca imi este foarte greu sa accept ca poate sunt un ciudat, ca poate voi avea anxietate toata viata, ca, probabil, tot ce mi-am dorit vreodata in viata se va spulbera. Acceptarea nu inseamna resemnare. E un act de inteligenta. Si cel mai bine o poti face ramanand conectata in momentul prezent, la ceea ce faci aici si acum. E un proces lung si anevoios. Dar e cel mai bun lucru pe care il poti face.
Iti recomand cu mare caldura cartea: "Noua terapie prin acceptare si angajament- Steven C. Hayes". Apoi canalurile Mark Freeman, Acceptance and Commitment Therapy by Dr. Russ Harris, cartile lui Jon Kabat- Zinn despre meditatie, mindfulness, cartile lui Thich Nhat Hanh.

@ casyo

Pe Sectiunea Tulburari psihice e un topic cu carti de recomandat. Poti sa scrii cartile pe care le recomanzi acolo, daca vrei.

@casyo perfect de acord cu ceea ce spui. Cand am citit de chestia cu elefantul roz m-a facut sa rad pt ca fix asta am citit in unul din articolele de ieri.
Apropo de motivatie, aseara m-a apucat hotararea ca sa spun asa si vroiam sa sun sa imi fac programare la psihoterapeut doar ca m-a impiedicat ora tarzie. Astazi nu mi-am pierdut motivatia deloc si asta si fac in momentul asta, astept sa imi fac programarea si automat incep sa tai raul din radacina.
Partea amuzanta, daca pot sa spun asa, este ca in urma cu ceva timp finctionam perfect normal chiar cu lipsa de vitamine, minerale si alte bazaconii, cu o alimentatie mai precara decat cea de acum si nu aveam nici pe naiba, ba mai mult aveam migrene si ameteli cumplite care faceau parte din viata de zi cu zi, acum de cand cu anxietatea am constatat ca mintea e atat de parsiva si atat de puternica incat te duce unde vrea si te face sa simti ca nu mai poti functiona ca pana acum. Insa de ieri am inceput sa privesc usor diferit lucrurile si incerc sa depasesc obstacolele astea din ultima perioada. Primul pas este ca am sunat la cabinet pt programare. Si cum e o vorba in popor, "exista un inceput in toate".
Referitor la articolul de ieri el are cumva o continuitate in urmatoarele doua linkuri. Sper sa fie utile.

http://www.heysigmund.com/activity-restores-vital-neurochemical-protects-anxietyepression/

http://www.heysigmund.com/overcoming-anxiety-mindfulness/

Multumesc mult pt tot.

@Veritas: Actiunile pe care le facem au implicatii foarte mari asupra biochimiei creierului; pe termen lung mult mai mari decat ale pastilelor. Anxietatea nu e o problema fiziologica; are biochimia ei in creier la fel ca si celelalte stari emotionale. Cauza este de natura psihologica. Si intretinuta prin actiunile noastre. A aparut un gand sau o senzatie neplacuta iar noi incercam sa o alungam. Te simti putin linistita cand dispare; atunci e secretata dopamina. Iar creierul vrea dopamina aia, vrea linistea aceea temporara. Asa ca trimite si mai multe ganduri si stari neplacute. Si tu le reprimi ca sa te linistesti. Si tot asa. E o dependenta. Si ca in cazul oricarei dependente, iti este foarte greu sa te lasi. Cand incerci sa nu mai raspunzi anxietatii, anxietatea creste substantial. Creierul e alertat pentru ca e ceva nou cu care nu e obisnuit si crezi ca o sa ti se intample toate relele din lume, daca nu mai stai putin sa te framanti sau sa verifici ca e totul ok. E curba incertitudinii. Un timp, anxietatea, probabil, va fi mai mare. Dar apoi se va diminua, treptat si va disparea. Cand monstrul anxietatii te ataca, da-i o imbratisare mare, lasa-l sa te devoreze si nu il hrani prin ruminatul, verificatul sau alte comportamente pe care le faci sa te linistesti. Va obosi pana la urma si va cadea.
Cel putin asta e ce cred eu. Nu vrea sa spun ca este purul adevar, doamne fereste. Pentru mine, sa inteleg aceste lucruri, bineinteles dupa ce am citit si vazut materialele recomandate, a insemnat foarte mult. Cerceteaza si vezi daca functioneaza in cazul tau. Se spune ca anxietatea e determinata de o dereglare a neurotransmitatorilor, dar eu cred ca e doar un efect fiziologic adiacent si nu cauza principala. Nu spun ca nu poti avea accese de anxietate sau atacuri de panica pe baza unui deficit de vitamine sau consumului de substante pentru ca sanatatea fizica este strans legata de cea fizica. De altfel, daca nu ar conta impactul substantelor asupra biochimiei creierului, nici nu ar avea efect pastilele. Eu nu sunt impotriva lor. Eu iau Prozac si ma ajuta. Imi da o oarecare stabilitate psihica, dar doar pana la un punct. Lucrurile au inceput sa se imbunatateasca major dupa ce am ales sa actionez indiferent cat de rau ma simt. Asa cum pot. Un pas in fiecare zi e totusi un pas.
Eu sunt impotriva ideii cum ca pastilele reprezinta solutia primordiala pentru tulburarile psihice. Sunt necesare la un anumit moment. Dar daca te bazezi doar pe ele si continui sa faci aceleasi lucruri, e ca si cum iei pastile pentru dureri de stomac dar continui sa bei numai cola. Atenuezi simptomul dar intretii cauza. La un moment dat pastilele vor deveni neputincioase. Si va trebui sa maresti doza.
Asta e ceea ce cred eu.

P.S. : Am vazut deja mai multe articole interesante pe site. O sa le citesc de indata ce am timp. E si un prilej de a-mi perfectiona engleza.

La mine anxietatea se manifesta prin atacuri dimineata imediat ce ma trezeam, fara nici un gand, fara nici un motiv. Ma apuca o frica teribila, fizica, de la gat in jos. A trecut de la prima pastila dar a trebuit sa iau 2ani pastile ca nu suportam aceste stari. Cred ca cel mai bine e sa fie combinata medicatia cu psihoterapia. Eu am invatat mult din carti de psihologie scrise de psihologi si psihiatri profesionisti. Nu costa o avere.

@Clara_p: Clar. Foarte de acord cu tine in privinta combinatiei tratament-psihoterapie. Nu cred ca nu exista niciun motiv, chiar daca aparea automat, cum te trezeai. Anxietatea, la un anumit nivel devine un automatism; orice lucru, obiect care intervine in campul constiintei te umple de anxietate. Frica aceea era legata de ceva, de moarte, de viata, de oameni, etc. Nu s-a intamplat de exemplu, sa zabovesti cateva secunde in pat in acele dimineti, imediat dupa ce te-ai trezit si sa te simti bine? Mie, mi s-a intamplat in anul 2010, cand TOC-ul m-a chinuit ingrozitor, sa ma trezesc, sa ma uit pe geam, sa vad soarele si sa ma se pare frumos. Apoi mi-am adus aminte de suferinta mea (care de fapt, nu e a mea; sunt doar niste lucruri neplacute care mi se intampla), de gandurile acelea violente si eram asaltat de anxietate. Odata s-a intamplat chiar sa ies afara, sa beau apa, timp in care am fost acolo, in momentul prezent si m-am simtit "normal" ca inainte. A durat cam 30 de secunde, mi-am amintit repede de ganduri, anxietate si am fost coplesit imediat de ele. Dar am ramas uimit de experienta aceea " Se pare ca pot functiona normal, ca sunt ok in anumite momente."
De ce iti era frica? Nu te temeai de ziua care va urma, de sarcinile sau problemele pe care le vei intampina? Sau ca te afli in pericol, in primejdie? E legat de frica ta din perioada in care aveai anxietate. De ce te temeai in perioada aceea? Sigur e o cauza, chiar daca frica aparea automat.

@clara esti un caz fericit ca de la prima pastila ai reactionat bine, eu chiar si dupa 3 saptamani inca am momente teribile. Nu am facut atac de panica propriu-zis ci doar am stari de anxietate din senin. Am si momente foarte bune in care ma simt bine de tot, nu vad distorsionat, nu sunt confuza, nu ametesc, nu am mintea incetosata ca sa spun asa si brusc, din senin ma loveste anxietatea dupa care ore bune stau incordata, cu o teama si o stare aiurea.
@casyo exact ca si tine am vazut ca pot functiona perfect normal pt cateva ore sau minute bune, depinde de zi, de situatie, dupa care m-a lovit anxietatea si iar o iau de la capat cu starile despre care am vorbit.

Si da, acum chiar sunt convinsa ca fara terapie, tratamentul medicamentos nu este fix ce trebuie. Acelasi lucru mi l-a spus un prieten care a avut o perioada de cateva luni de cosmar cu anxietate si atacuri de panica s-a luptat mult si bine chiar si cu tratament. Dupa cateva luni a hotarat sa mearga sa faca terapie si dupa a 2-a sedinta deja simtea schimbari in comportament, in abordare, incepea incet incet sa fie mai "lucid" mai receptiv, dupa 4 sedinte incepuse sa reintre in normal, acum este complet vindecat daca pot spune asa. O alta prietena dupa 3 sedinte de cognitiv-comportamental mi-a spus ca i-a schimbat modul de abordare a lucrurilor la 180 de grade si ca este abia acum constienta de ce i se intampla.

Parerea mea ca medicatie + psihoterapie = cea mai inteleapta abordare.

Vi se intampla sa aveti presiune in cap cu senzatia de agitatie si neliniste in corp si in plus ca parca nu puteti sta locului si va vine sa va miscati ca sa nu mai simtiti agitatia?

Ma bucur ca am gasit acest forum unde pot impartadi experiente despre aceasta problema si cu alte persoane care trec sau au trecut prin asta..Eu fac atacuri de panica de vreo 10 ani(acum am 27de ani)ce sa zic..pentru mine a fost groaznic, mi-a afectat inima, am facut si o ablatie, datorita pulsului care ajungea si la 250bpm in repaus, nu ies din casa mai deloc, iau betablocante si beau ceaiuri..teama asta continuua ma termina psihic.Singurul medicament care m a ajutat sa inving asta este gluconolactatul de calciu cu magneziu fiole dar nu se mai fabrica de cativa ani...si alta forma de ca si mag nu asimilez..deci luati magneziu..ptr ca ajuta sistemul nervos ff mult!!!Multa sanatate..p.s..exista magneziu intramuscular(Magnerot) in germania..incercati asa!

@D-na Patrascu Roxana aveti perfecta dreptate, tocmai de aceea am si spus ca indemn pe oricine ca dupa primul atac de panica sa contacteze un psiholog/psihoterapeut tocmai ca mintea este mai puternica decat orice tratament medicamentos. Pe langa cognitiv-comportamentala pacientul ar fi bine sa invete si despre asertivitate.

@Nicoleta scuza-ma ca poate o sa par rea, dar din ce explici tu aici e ca si cum ai o fractura femurala si tu bei ceai de ciubotica cucului cu sunatoare ca ai auzit ca e bun ceaiul si face bine. Daca tu stai de 10 ani asa si incerci sa tratezi aceasta afectiune cu magneziu si calciu atunci sa nu te miri daca se agraveaza (ceea ce nu doresc nimanui, sa nu ma intelegi gresit).
La un simplu search legat de atacuri de panica si stari anxioase, distonie neurovegetativa si alte probleme ale sistemului neuro poti citi negru pe alb ca pana prin anii 80 se credea ca solutia era calciul dar s-a constatat ca acesta nu ajuta. Magneziul nici el. Ce este drept ca unele persoane confunda acea cadere de calciu populara cu un atac de panica, iar daca in n cazuri s-a constatat ca cei care au avut acele caderi de calciu dupa administrare de calciu si magneziu s-au simtit bine si nu a recidivat pot spune ca s-au vindecat de atacuri de panica. Va rog eu mult nu confundati cele doua lucruri.
Cat despre betablocante iti pot spune ca pe termen lung betablocantele fara antidepresive luate concomitent fac mai mult rau decat bine psihicului. (se pot dezvolta depresii)
Nicoleta tu ceea ce faci acum practic bati pasul pe loc, uita te rog de calciu si magneziu, uita de ce ti-ai dezvoltat in subconstient si te rog nu mi-o lua in nume de rau dar trebuie sa faci ceva sa rezolvi problema atacurilor de panica si mai ales ca ai o anxietate de toata frumusetea.
Parerea mea este sa consulti un medic de specialitate si sa o iei incet de tot. Gandeste pozitiv si iti mai spun un lucru "exista un inceput in toate".
Multa sanatate.

Multumesc pt.raspuns d na psiholog.
Mai am.o intrebare care cred ca si o pune fiecare dintre noi cei cu anxietate si atacuri De ce avem zile in care ne simtim bine iar in altele avem simptome de anxietate, pt ca de fapt gandurile legate de anxietate le avem permanent?