Nutriție
Un nou studiu constată că „centrul plăcerii din creier, care produce dopamina chimică, și ceasul biologic, care reglează ritmurile fiziologice zilnice, se află în legătură, iar alimentele bogate în calorii - care aduc plăcere - perturbă programul normal de nutriție, ducând la un consum excesiv. Folosind șoarecii...
O cercetare realizată de St. Michael‘s Hospital susține consumul zilnic de lapte integral la copii, deoarece poate diminua cu până la 40% riscul de a fi supraponderali sau obezi. Cercetarea, publicată în The American Journal of Clinical Nutrition, s-a bazat pe 28 de studii din șapte țări care au analizat relația dintre cop...
Într-un studiu realizat la University of Washington, s-a demonstrat faptul că unul dintre cele mai consumate alimente din lume, orezul, poate să conțină o cantitate mică de arsenic în mod normal. Atunci când are loc creșterea temperaturii în mediu, s-a observat și o creștere a concentrației de arsenic în bobul...
Potrivit noilor cercetări, intervențiile comportamentale, cum ar fi impunerea unor restricții alimentare stricte după mese, pot fi la fel de eficiente ca medicamentele anorectice în reducerea aportului alimentar. Cercetătorii au analizat comportamentul de hrănire la șobolani și au investigat modul în care intervențiile comporta...
Într-un nou studiu realizat de cercetătorii de la University of California s-a dovedit că o formă de post intermitent, numită restricţie temporară (time-restricted eating), a îmbunătățit sănătatea participanților care au fost diagnosticați cu sindrom metabolic. Studiul publicat online în Cell Metabolism, a constatat c...
Recent au apărut două studii noi care sugerează că postul intermitent, chiar și pentru o singură zi pe lună, pe durata a mai mulți ani, poate crește speranța de viață, îmbunătățind sănătatea cardiovasculară. Pentru a investiga efectele pe termen lung ale postului, o echipă de cercetători de la Institutul Inimii din Utah au...
Boala inflamatorie intestinală reprezintă un termen-umbrelă care include afecțiuni ce implică inflamația cronică a tubului digestiv. Printre cele mai importante afecțiuni se numără colita ulcerativă (rectocolită ulcerohemoragică) și boala Crohn. Cu o etiologie incomplet elucidată, de-a lungul timpului au fost lansate numeroase ipotez...
Un studiu realizat de cercetătorii de la Yale a dezvăluit motivul pentru care grăsimea viscerală crește pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, o constatare care ar putea oferi noi posibilități de tratament pentru îmbunătățirea sănătății metabolice, reducând astfel probabilitatea de boli precum diabetul și ateros...
Noi cercetări indică că beneficiile unui compus alimentar asupra sănătății rinichilor pot depinde de genetica unei persoane. Descoperirile, care apar în revista științifică JASN, pot fi utile pentru prevenirea sau tratarea bolilor renale. Este vorba despre enzima Glutationul S-transferaza mu-1 (GSTM1) care ajută la eliminarea toxin...
O echipă internațională de cercetare condusă de Nanyang Technological University din Singapore a descoperit că microorganismele care trăiesc în intestin pot modifica procesul de îmbătrânire, ceea ce ar putea duce la dezvoltarea unui tratament pe bază de alimente pentru încetinirea acestuia. Folosind șoareci, echipa ...
Un nou studiu a descoperit că aproape două treimi dintre sugari (61%) și aproape toți copiii (98%) au consumat zaharuri adăugate în dieta lor zilnică, în principal sub formă de iaurturi aromate (sugari) și băuturi cu fructe (copii mici). Anchetatorii au analizat datele de la 1.211 sugari și copii mici, cu vârsta cuprins...
Majoritatea alimentelor consumate în Statele Unite sunt făcute să fie mult mai gustoase în mod artificial și creează dependență prin activarea unor circuite neuronale în creier.Un nou studiu realizat de cercetătorii de la University of Kansas a întocmit o listă de criterii ștințifice prin care care s-ar putea calif...
Într-o nouă cercetare publicată în Nature Microbiology, cercetătorii de la Michigan Medicine descriu modul în care bacteriile rele sunt prezente într-un număr mai mare decât bacteriile bune. Deși bacteriile E. coli prezente în multe cazuri de intoxicații alimentare, sunt normale într-un intestin norma...
Un studiu publicat recent în jurnalul științific Molecular Cell a descoperit că hormonii glucocorticoizi, în special cortizonul, controlează diferit nivelul zahărului și al grăsimilor pe timp de zi și pe timp de noapte, când suntem activi și când ne odihnim. (1) Cercetătorii de la Helmholtz Zentrum din München...
O cercetare recentă, realizată de către oamenii de știință de la Universitatea Flinders, ar putea răspunde la una dintre cele mai vechi întrebări ale specialiștilor din domeniul medical.După mai bine de două decenii de studii, cercetătorii au reușit să identifice modul în care mecanismele neuronale din colon gestionează p...
Cercetări recente sugerează că prin consumul unui avocado în fiecare zi poate fi menținut în parametrii optimi nivelul colesterolului LDL, despre care se cunoaște faptul că poate crește riscul de afecțiuni cardiovasculare. În cadrul unui studiu randomizat, realizat de către cercetătorii de la Universitatea Statului Penns...
Aproximativ 27% dintre adolescenți consumă o cantitate de zaharuri mai mare decât cea normală, în timp ce 21% dintre aceștia au un aport de cofeină ce depășește recomandările medicilor. Aportul crescut de băuturi carbogazoase bogate în zaharuri simple, cât și de băuturi energizante, cu un conținut crescut de cof...
Longevitatea constituie o temă intens dezbătută, umanitatea elaborând încă din cele mai vechi timpuri teorii legate de obținerea și conservarea acesteia.În ultimii ani și-a făcut apariția, susținută de numeroase voci din literatura de specialitate, o nouă teorie, care susține influența restricțiilor calorice asupra ...
Rezultatele unui nou studiu clinic arată că este posibilă inducerea toleranței imune la gluten în cazul persoanelor cu boală celiacă. Tehnologia folosește o nanoparticulă biodegradabilă care conține gluten și care transmite sistemului imunitar semnale că antigenul (alergenul) este sigur. Nanoparticula acționează ca un cal troian...
Aportul alimentar redus poate ajuta oamenii să trăiască mai sănătos și își prelungească durata de viața, conform rezultatelor provenite din multiple studii alimentare. Cu toate acestea, sunt cunoscute puține lucruri despre momentul în care este necesar ca aportul alimentar să scadă, astfel încât beneficiile asupr...
Privarea de somn modifică comportamentul alimentar și modul în care creierul răspunde la mirosuri, inclusiv la cele provenite de la mâncare. Conform unei noi cercetări, lipsa de somn îi face pe oameni să aibă o dorință accentuată de a consuma alimente bogate în calorii....
Un nou studiu publicat în revista INFORMS Marketing Science consideră că oferirea unor imbolduri ajută la promovarea unei alimentații sănătoase. Cercetătorii au analizat 96 de studii care au testat diverse metode, concentrându-se pe îmbunătățirea alegerilor și a obiceiurilor alimentare. Cercetătorii au ajuns la concluz...
O alimentație sănătoasă poate îmbunătăți simptomele depresive ale tinerilor, potrivit unui studiul publicat în Plos One. La studiu au luat parte 76 de studenți care prezentau simptome de depresie moderată până la severă și urmau o dietă nesănătoasă, bogată în alimente procesate, zahăr și grăsimi saturate....
Oamenii aleg alimentele pe care le consumă în funcție de aspect, miros și gust. Dar microbii din intestine folosesc un sistem de clasificare diferit - unul care se bazează pe componentele moleculare care alcătuiesc diferite fibre. Într-un studiu publicat în revista Cell, oamenii de știință au descoperit componente particul...
O nouă cercetare arată că aportul de gluten la copiii cu vârsta de 18 luni este asociat cu o creștere de 46% a riscului de a dezvolta diabet de tip 1, pentru fiecare 10 grame în plus de gluten, consumat pe zi. Nu s-a găsit nicio asociere între aportul de gluten al mamei, în timpul sarcinii și apariția de diabet de tip...
O cercetare condusă de UNSW Sydney și publicată în Nature Review Gastroenterology & Hepatology a examinat toate literaturile disponibile despre gazele gastrointestinale, interacțiunile lor cu microbiomul intestinului, tulburările asociate și modul în care pot fi măsurate și analizate. Autorii au examinat principalele gaze ca...
O nouă cercetare prezentată în cadrul Annual Meeting of the European Association for the Study of Diabetes din Barcelona sugerează că o dietă vegană de 16 săptămâni poate stimula microbii intestinali care ajută la îmbunătățirea greutății, compoziției corpului și la controlul zahărului din sânge.La studiu au ...
Simțul vizual poate influența preferințele alimentare ale unei persoane. Afirmația conform căreia mâncăm mai întâi cu ochii este confirmată de cercetări academice.Specialiștii au studiat impactul pe care modul de prezentare al unui anumit aliment îl are asupra consumatorului și dacă o prezentare atractivă ar pute...
Un studiu realizat de cercetătorii de la Fred Hutchinson Cancer Research Center a dovedit că o dietă cu un conținut scăzut de grăsimi, însoțită de un aport crescut de fructe, legume și cereale a redus riscul de deces al cancerului de sân, a încetinit progresia diabetului și a prevenit bolile coronariene. La studiu au par...
Factor de risc pentru numeroase boli metabolice, cardiovasculare sau de sănătate dentară, alimentația nesănătoasă afectează creierul, conform unui studiu recent. Cercetătorii au descoperit faptul că dietele nesănătoase, de regulă asociate cu obezitatea, contribuie la apariția unor nereguli de funcționare în regiunea hipotalamus...
Băuturile răcoritoare, numite frecvent băuturi carbogazoase, pot aduce prejudicii sănătății organismului, numeroase studii fiind efectuate pentru depistarea efectelor negative pe care consumul regulat de băuturi carbogazoase le provoacă. Asocierea între consumul de băuturi răcoritoare și mortalitate a fost de-a lungul timpului pro...
Consumul de cafea poate ajuta la reducerea riscului de apariție a calculilor biliari, potrivit unui nou studiu publicat în Journal of Internal Medicine.Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 104.493 de persoane și s-a desfășurat pe o perioadă de 8 ani. Rezultatele au indicat că cei care au consumat mai mult de 6 căni de cafea ...
Cercetătorii de la VIB-KU Leuven Center for Microbiology au descoperit că Saccharomyces boulardii, o ciupercă cu proprietăți probiotice poate produce cantități crescute de acid acetic. De asemenea, s-a descoperit o bază genetică prin care a putut fi modificată această abilitate. În anul 1923 un cercetător francez a izolat o ciuper...
Deși lăudabilă, intenția de a trece la o dietă bazată pe consumul de fructe și legume ar putea să afecteze într-un mod negativ sănătatea. Deficiența de colină, un nutrient exponențial organismului, implicat în funcționarea normală a creierului, poate fi înrăutățită la persoanele care aleg să consume cu regulari...
Cercetătorii din cadrul Centrului Medical de Știință al Universității din Texas au descoperit un neurocircuit care, atunci când este activat, determină creșterea nivelului de stres și reduce dorința de a mânca. Studiul acestora, publicat în revista Nature Communications, a fost realizat pe șoarecii de laborator. Deoarec...
Un amplu studiu, efectuat de către Daniel Agardh, împreună cu cercetători de la Universitatea Lund, confirmă asocierea între aportul de gluten și riscul bolii celiace. Conform acestui studiu, riscul de a dezvolta boala celiacă este legat de cantitatea de gluten consumată, copii cu un consum crescut de gluten în primii cinci...
Un nou studiu arată că merele organice au o comunitate bacteriană mai diversă și mai echilibrată - ceea ce le-ar putea face o variantă mai sănătoasă decât merele convenționale. „Bacteriile, ciupercile și virusurile din alimente colonizează tranzitoriu intestinul. Gătitul ucide majoritatea acestora, astfel încât...
Oamenii care urmează dieta Paleo sunt predispuși la apariția bolilor de inimă, potrivit primul studiu major care a examinat impactul acestui regim alimentar asupra bacteriilor intestinale. Cercetătorii de la Edith Cowan University au analizat diferențele dintre 44 de persoane care au adoptat dieta Paleo și alte 47 de persoane care au urmat o...
Un nou studiu a constatat că gustările diverse și oferite în cantități mari îi încurajează pe copii să mănânce mai mult - și această practică poate contribui la riscul de obezitate. Rezultatele au fost publicate în revista științifică International Journal of Obesity. În timpul studiului, copiilor ...
În urma unui studiu cu distribuție aleatorie, s-a ajuns la concluzia că femeile supraponderale care au ținut o dietă cu un conținut scăzut de calorii și au postit 3 zile pe săptămână au pierdut mai mult în greutate și au obținut markeri cardiometabolici mai buni decât femeile care și-au redus doar consumul de ca...
Un nou studiu realizat de Oregon State University sugerează că adăugarea de alune în dieta zilnică poate îmbunătăți semnificativ nivelul a doi micronutrienți cheie. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 32 de persoane de 55 de ani sau mai în vârstă care au consumat zilnic, timp de 16 săptămâni, 57 de gr...
Un studiu realizat de institutul de cercetare Julius Kühn a descoperit că anumite bacterii rezistente pot ajunge pe salata verde din supermarket. (1) Pentru acest experiment, cercetătorii au cumpărat salată mixtă de rucola și coriandru dintr-un supermarket german. Testele s-au focusat asupra rezistenței bacteriei E. coli la tetraciclin...
Un studiu recent publicat în revista științifică Nature Communications a descoperit că o dietă cu un conținut redus de gluten ajută la reducerea balonării și are un efect ușor de slăbire. (1) Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au observat aceste lucruri într-un studiu care a analizat efectele unui consum redus de...
Postul intermitent te ajută să slăbești dar nu este mai benefic decât dietele obișnuite. Aceasta este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători din Germania. (1) Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de știință au observat 150 de persoane obeze pe o perioadă de un an. Dintre aceștia, un grup a urmat o dietă bazat...
Populară încă din secolul al XVII-lea, perioadă în care au fost publicate multiple ediții tipărite ale cărților de nutriție, dieta cu conținut scăzut de carbohidrați a fost reconfirmată de studii. Conform unul studiu publicat în acest an, dieta low-carb determină o ardere rapidă şi eficientă a caloriilor, fără a ...
Cercetătorii de la University of Georgia au demonstrat că persoanele care urmează o dietă zilnică bogată în grăsimi la care s-a adăugat ulei din semințe de bumbac au un nivel mult mai scăzut al colesterolului „rău”. ...
Tribul Tsimane (citit Cimanei) este considerat de cercetători ca fiind cel mai sănătos atunci când vine vorba de sănătatea arterială. Bolile de inimă sunt aproape absente la fel și diabetul de tip 2, hipertensiunea apare în cazuri foarte rare, colesterolul are un nivel normal iar obezitatea este doar un cuvânt în dic...
Două studii recente prezentate la conferința organizată de American Heart Association au arătat că nucile previn excesul ponderal și au beneficii pentru inimă. Primul studiu a analizat efectul consumului de nuci, arahide și alte varietăți asupra greutății corporale iar al doilea a examinat efectul consumului de nuci asupra senzației de...
Potrivit unui nou studiu prezentat la ESC Congress 2018, dietele cu un conținut scăzut de carbohidrați sunt nesigure și ar trebui evitate. „Am constatat că persoanele care au consumat o dietă săracă în carbohidrați au fost expuse unui risc mai mare de deces prematur, accident vascular cerebral și cancer”, a declarat auto...
Un studiu realizat de cercetătorii de la University of Texas School of Public Health din Houston a analizat implicațiile unei pierderi mari în greutate. La studiu au participat 7.670 de persoane supraponderale sau obeze care au dorit să piardă în greutate. Cercetătorii au folosit date de la participanți privind greutatea actuală,...
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni